1

Parintele Rafail Noica

despre relatia cu tatal sau, filosoful legionar Constantin Noica: Tatal meu tre buia sa devina calugar, nu filosof! Nu pot intelege filosofia. Trebuie sa fii implinit, intru Dumnezeu

- Parinte Rafail, spuneti-ne ceva despre filosoful Constantin Noica, tatal Dumneavoastra.
- Nu prea stiu ce sa va spun. Pe tata l-am cunoscut foarte putin, fiindca din copilarie, nu stiu in ce an, au divortat parintii mei. Tata, fiind din neam de mosieri, iar mama avand
origine nesanatoasa, fiind englezoaica, s-au gandit ca, daca se despart, o sa riscam mai putine lucruri care ne amenintau in regimul comunist si poate ca si mama se gandea
sa-si recastige cetatenia britanica si sa ne ia si pe noi, copiii, in libertate, sa ne dea o educatie.
La un moment dat, tata a avut domiciliu fortat in Campulung Muscel, iar noi ramasesem in Bucuresti. In 55 s-a repatriat mama si ne-am dus si noi, copiii, la ea. L-am cunoscut
putin. Dupa moartea lui, din articole, am vazut ca era mai mult decat ce credeam eu. Ma gandeam, de exemplu o sa va marturisesc si asta ce face un filosof acum in
Romania lui Ceausescu ? Adica, tara arde si baba se piaptana, cum se zice. Dar mi-am dat seama ca nu era asa de simplu si ca a fost si acolo o pronie a lui Dumnezeu.
Filosofia lui nu o inteleg si inca nu pot sa citesc cartile tatei, fiindca nu pot intelege filosofia.
De cand a iesit din inchisoare, din 68, tata ne-a vizitat insa, in Anglia de trei ori si, in felul nostru, ne-am inteles din ce in ce mai bine pana cand, in 85 sau 86 cred, cand a
venit ultima oara, ne-am despartit intr-o intelegere adanca, intr-o armonie adanca, pe care nu o puteam exprima in cuvinte, fiindca altul era limbajul lui, altul al meu. Dar
simteam pe dedesubt un alt curent care ne unea si, intr-un fel, simteam in chemarea mea o mostenire de la tata. Poate simtea si el, dupa cum s-a si exprimat, o implinire a lui
prin fiul sau, care a venit la alta filosopfie, la alta cultura.
- Parinte Rafail, sa ne spuneti daca ati avea ceva sa reprosati tatalui Dumneavoastra pentru atitudinea domniei sale fata de Biserica Ortodoxa si in ceea ce priveste educatia
ortodoxa sau mai putin ortodoxa pe care ati primit-o.
- Am avut in tineretea mea momente de reprosuri si de razvratire, socotind ca nu ajungem la nimic in viata pentru ca parintii nu ne-au invatat. Tatal meu trebuia sa devina
calugar, nu filosof! Vreau sa spun numai cateva cuvinte: in ultima mea convorbire cu tata i-am facut chiar reprosul acesta. Apropo de nu stiu ce, m-a intrebat: Dragul meu, ai
tu ceva sa-mi reprosezi ?.
Nu as fi vrut sa-l supar, fiindca trecusem de razvratirile mele. Dar intr-o clipita, asa, m-am gandit ce sa-i spun ? Si am simtit ca unui om ca el nu pot sa-i spun decat adevarul. Si
i-am spus: Da, tata, am un repros sa-ti fac. Si i-a placut. Am luat cateva elemente din scrisorile lui in care, desi ma binecuvanta pentru calugaria mea in care am intrat, imi tot
spunea: Da poate mai faci si tu nitica cultura, da poate mai inveti; da poate intri ia Universitate. Si atunci am spus:
Uite reprosul meu:
Intr-o Scrisoare catre Rafail (cred ca s-a publicat undeva si in Romania, in care vorbea filosofilor lui din Franta) ma intrebai de ce m-am calugarit; nu cumva m-a dezamagit
lumea asta ? Imi spuneai Nu-ti reprosez, dar eu nu sunt un tata ca acela care ar vrea sa-si sacrifice fiul lui Dumnezeu. Si in Scrisoarea catre Rafail el propunea libertatea
aceasta de a cauta ceea ce ma bucura si, daca, in definitiv, gasesc bucuria, deci daca ma gasesc implinit in calugaria pe care el nu o intelegea in mod corect, acolo va fi
adevarul meu. Si el ma binecuvanta in felul acesta: Bucura-te si fa ce vrei!, parafrazand cuvantul Fericitului Augustin: Iubeste pe Dumnezeu si fa ce vrei.
Lumea moderna despre care Noica spunea ca nu mai este o lume a iubirii ar zice: Cunoaste si fa ce vrei. Dar spunea: Uite unde ne duce cunoasterea asta; la distrugerea
omului si a lumii. Dar, cand te gasesti implinit, eu iti zic: Fii implinit si fa ce vrei!. Si, tata, ai spus in scrisoarea aia ca nu esti un om care sa sacrifice lui Dumnezeu pe unicul
sau fiu. Si totusi, de cind ai iesit din inchisoare, din 68 pana astazi, m-ai tot indemnat spre o cultura, desi stii ca inca din copilarie intre noi era chiar o tensiune, caci te
intrebam: Ce este acela un filosof, ca un potcovar face mai mult decat tine ca filosof?. Si m-ai indemnat mereu catre cultura, desi ai vazut ca nu am nici tragere, nici menire.
Reprosul meu este acesta: Sa stii ca lucrul caruia esti gata sa-ti sacrifici pe fiul tau unul nascut, acela iti este Dumnezeu. Si tata a deschis bratele sa ma imbratiseze si mi-a zis:
A, dragul meu, pe cuvintele astea ne putem desparti.
I-a placut. Si asta am admirat la tata, ca i-a placut totdeauna sa fie batut la intrebarile si capcanele pe care ti le punea. As zice ca in general, as putea sa reprosez, dar ca
reprosul nu te implineste si, ceea ce ai trait in viata ta nu este din intamplare, ci este o manifestare a vointei lui Dumnezeu. Or, El mi-a dat atunci cuvant care inchipuiti-va!
m-a apropiat de tata asa incat dupa conversatia asta (a fost ultima noastra convorbire, desi in ziua aceea am continuat sa vorbim) sa-mi spuna: Nu m-am asteptat ca, avand
atatia discipoli, sa ma inteleg mai bine, pana la urma, tot cu fiul meu.
In felul acesta as zice ca acolo ne-am apropiat in mod paradoxal, ne-am gasit intelesi. Deci, as vrea sa spun, in concluzie, ca situatia in care esti trebuie asumata si, cu ajutorul
lui Dumnezeu, poti ajuta chiar in mod tainic si generatiilor de la care ai invatat sau n-ai invatat, de la care ai mostenit sau n-ai mostenit ceva.
- Ati citit scrierile filosofului Noica? V-au ajutat cumva in experienta Dumneavoastra duhovniceasca ?
Eu il cunosc foarte putin pe filosoful Noica, fiindca nu am studiat filosofia si nu-i pot citi cartile; nu pot citi decat anumite pasaje, pe care le pot urmari in paralel cu teologia
traita de mine (caci eu nu am facut studii teologice). Am vazut insa in filosoful Noica un subcurent de crestinism ortodox autentic, care devine mai clar decat oriunde in cartea
Rugati-va pentru fratele Alexandri, aratandu-l ca un om care a prins duhul acesta al Sfantului Siluan as zice, al iubirii de vrajmasi, in ea, profesorul Noica citeaza pe nu stiu
cine, care spune: pitie pour les puissants. Saracul bogat prins in robia banilor lui!
Daca am talmaci in sens spiritual aceasta expresie, am putea spune multe. O sa ma feresc, insa, de cuvin-tul spiritual, fiindca am impresia ca acest cuvint a deraiat oarecum
catre confuzia pe care o face limba franceza. Caci, in franceza, spiritual inseamna mai mult intelectual, cerebral, in timp ce la noi inseamna, asa cum am invatat eu in
copilarie, duhovnicesc. Deci, talmacire duhovniceasca. Cred ca trebuie sa intelegem mai profund si mai viu cuvantul Bisericii noastre si intuitiile celorlalti. Sa intelegem pe cel
care este in fata noastra in masura in care el e cinstit in fata Domnului si in ce masura inversunarea lui (daca este vorba de asa ceva), care ne doare, este provocata si de
pacatele noastre. Cred ca nu trebuie sa ne speriem atat nici de sectanti, nici de catolici, nici de uniati etc, cit de pacatele noastre. Noi sa fim si sa ramanem drepti in fata lui
Dumnezeu, cu dreptatea lui Dumnezeu, dreptate care se traduce in iubire; si cu iubirea putem birui toate incercarile.
Dar trebuie sa cunoastem si lucrul in care sa fim inflexibili. De exemplu, Mantuitorul, la intrebarile lui Caiafa, nu raspundea deloc. A dat un singur raspuns si, omeneste
vorbind, acesta era exact cuvantul pe care: nu trebuia sa-l rosteasca, daca voia sa nu fie rastignit. Dar El, de bunavoie, a rostit acest singur cuvant, care i-a pecetluit soarta, caci
voia rastignirea pentru mantuirea omului. Un singur lucru n-a vrut sa ramana ascuns si nu Se sinchisea de marturiile false. Cand L-au intrebat daca El este Fiul lui Dumnezeu, a
raspuns: Eu sunt. Cred ca si noi, paralel cu aceasta, nu trebuie sa ne infricosam de insistentele prozelitiste, catolice si protestante ci, cu mijloacele Bisericii, rugaciunea,
poruncile, intre altele iubirea de vrajmasi si intelegerea fata de om, sa aratam adevarul Ortodoxiei. Pentru ca, dupa cum spunea cineva, Ortodoxia nu convinge, ci seduce. Te-
a atras. Ti-a sedus inima. Aceasta este arma cea mai mare a noastra. Iubirea care poate seduce, fiindca omul este chipul lui Dumnezeu. Si stim ca dragostea nu piere
niciodata.
Cum a reactionat tatal Dumneavoastra cand v-ati calugarit?
Da, interesanta intrebare. A fost o tensiune intre noi, dar o tensiune duioasa. El era un om duios si in duiosia asta am discutat toata viata. Era o tensiune care incepuse din
copilarie, cand ma gandeam: ce-i un filosof? Si l-am atacat cu asta: Ce-i un filosof? Ce faci tu ca filosof?. Treceam prin fata unui potcovar si i-am zis: Si potcovarul asta face
ceva mai mult decat tine, ca macar face ceva util.
Acum nu stiu exact ce credea el, la inceput, despre calugaria mea; credea poate ca ma aventurez la inaltimi prea mari de unde, daca ai sa cazi te poti sparge in bucatele (ca nu
isi dadea seama ca viata monahala nu este inaltime, ci smerenie, de unde nu mai poti sa cazi.
Eu am spus tatei de la inceput, din 68, cand a iesit din inchisoare, prin scrisori (ca-i scriam atunci), de calugaria mea si ca asteptam sa primesc binecuvantarea lui parinteasca.
Si mi-a dat-o din tot sufletul. Dar ma impingea nitel si la cultura, asa cum o intelegea el, ca eu numesc cultura altceva. Si a fost un descres-cendo de vreo 20 de ani aceasta
impingere catre cultura si cred ca in ultimii ani era mult mai impacat cu mine. A fost o tensiune, dar o tensiune dubla, cred. O tensiune prietenoasa. Nu stiu in ce masura nu s-
a recunoscut si el in chemarea asta.
Tatal Sfintiei Voastre, intr-un dialog cu Andrei Plesu, la Paltinis, sustinea ca fiul sau nu mai poate inainta din moment ce si-a pus capat zilelor intr-o manastire. Andrei
Plesu considera insa ca ar exista o perspectiva de revenire pentru fiul filosofului. La ce credeti ca se referea marele filosof ?
Nu l-am putut cunoaste de aproape pe profesorul Noica, nu numai fiindca nu am trait multi ani impreuna cu el, ci si pentru faptul ca nu am studiat niciodata filosofia si nu am
dinti ca sa musc carti filosofice.
Am citit, dupa cuvantul lui, ciupitativ din operele sale si mi-am facut o idee despre ce este vorba, dar mai ales l-am putut urmari, de multe ori, paralel din perspectiva a ceea
ce numesc eu filosofie si cultura. Eu cred ca profesorul Noica vorbeste de o devenire in istorie, pentru ca tot mereu vad ca el, ca filosof, se gandeste mult la devenirea in
istorie, vorbeste de devenirea natiunii, de rolul Romaniei in istorie s.a.m.d. Or, este adevarat ca in istorie viata mea nu mai are o devenire, fiindca, esential, de cand cu gandul
 2

acela al mortii, eu ma desparteam de istorie si chiar gandeam des ca viata omului, devenirea lui, asa cum o inteleg eu, este tocmai aceasta nastere intru vesnicie care se poate
realiza in Biserica, si in special in Biserica Ortodoxa.
Murim istoriei, murim trupului, murim pamantului si fata de tot ceea ce ne poate limita, ca sa ne nastem intru vesnicie, intru fiinta, Fiinta fiind insusi Dumnezeu Care S-a
descoperit lui Moisi cu acest nume: Eu sunt Cel ce este adica Eu sunt Fiinta. Devenirea omului este intru fiinta, Fiinta fiind insusi Dumnezeu. Si de multi ani de cand am
auzit expresia profesorului Noica devenirea intru fiinta, de multi ani am adoptat-o pentru a exprima ceea ce se intampla acum: cea de a doua gestatie a omului pe pamant,
gestatie intru Duhul Sfant. Este o gestatie care se distinge de prima, cea biologica, prin faptul ca Dumnezeu acum nu mai spune Sa fie si devine, ci acum Dumnezeu Se adre-
seaza omului prin cuvant si prin cuvantul rugaciunii omul raspunde lui Dumnezeu. Gestatia cea de a doua este deci o invitatie a lui Dumnezeu la care, in mod liber, omul
trebuie sa-I raspunda Amin. Si atunci, mai departe, Domnul implineste pentru om ceea ce lui ii este cu neputinta: Dumnezeu insusi desavarseste lucrarea in sinea omului.
In acest sens devenirea intru fiinta este existenta in care suntem, iar fiinta este ceea ce vom fi in vesnicie, intru Dumnezeu. Devenirea intru fiinta este tocmai viata noastra
de acum, de pe pamant. Tot restul piere, cum spune si o cantare de la inmormantare: Desertaciuni sunt toate cele omenesti, cate nu raman dupa moarte.
Ce exista dupa moarte, daca moartea este disparitie? Dar moartea nu este tocmai disparitie. Eu continui sa exist dupa moartea mea si ce sunt, ce-am devenit, aceasta risc sa
raman. Or, devenirea intru fiinta este viata noastra.
M-a bucurat foarte mult sa vad ca o expresie greu de tradus, din rugaciunea Tatal nostru s-a tradus in romaneste: Painea noastra cea spre fiinta. Imi pare rau ca mai sunt si
alte traduceri. Nu-mi dau seama in ce masura traducerea din Apus: Painea noastra cea de toate zilele, nu este gresita. In orice caz, traducerea Painea noastra cea spre
fiinta, am gasit-o foarte adevarata. As spune chiar painea noastra cea intru fiinta, fiindca prin impartasania cu Trupul si Sangele Domnului noi ne impartasim cu o viata pe
care nu o putem avea altfel. Acest Trup, frant pentru noi, acest Sange ce a curs pentru noi, este viata unui Om Care a cunoscut mizeriile noastre, Care a cunoscut si moartea,
dar Care a cunoscut si invierea si Care a cunoscut si inaltarea si sederea de-a dreapta Tatalui.
- Parinte Rafail, ati amintit un lucru care, intr-adevar, m-a infricosat. Rasfoind cartile pe care le-ati citit, tanar fiind, spuneati ca personalitati ale culturii noastre s-au cam jucat
cu lucrurile sfinte. In ziua de astazi, Romania se lauda cu niste personalitati ale culturii nationale, intrate in circuitul culturii universale, dar care s-au cam jucat cu lucrurile
sfinte. As aminti un Mircea Eliade de pilda, pe care, cand incepi sa-l citesti, in multe afirmatii nu sti cum sa-l intelegi ca si crestin. Vezi ca spune ca Mantuitorul a fost un
personaj enigmatic, a fost rastignit, a murit si despre Care discipolii Lui spun ca ar fi inviat s.a.m.d. O alta personalitate este Emil Cioran, a carui atitudine nu stiu cum s-o
calific, mai ales ca este fiu de preot ortodox. Sa spuna ca el il injura si se cearta cu Sftntul Apostol Pavel si atunci este plin de satisfactie!
N-as vrea sa-l includ in acest context si pe filosoful Constantin Noica dar, ca teolog, am trait totusi o durere. Am auzit ca, pe cand era in spital a refuzat impartasania. Din
perspectiva ortodoxa, de care ati amintit, cum vedeti acest lucru ?
- Da. Este o mare durere a poporului nostru si cred ca este unul din aspectele care tradeaza starea noastra de cadere, pentru care poate a suferit mucenicia. Ma gandesc ca ne
asemanam intru catva cu Israel cel din Vechiul Testament care, pentru pacatele lui, a pierdut Ierusalimul de mai multe ori, de doua ori a plecat in exil etc. Si Dumnezeu parca
Si-ar fi dezmintit testamentul Sau cu el din cauza pacatului poporului ales. Asa si noi.
Este deci un aspect care tradeaza pacatul nostru. Si de aceea as aminti cuvintele Sfantului Ioan Botezatorul sa nu ne trufim cu ce suntem, cu ce avem, caci pentru aceasta a
pierdut poporul ales pe Mesia.
Imi pare rau sa aud ca profesorul Noica a refuzat impartasania. Nu stiu in ce fel a refuzat-o. M-am bucurat insa sa aud ca nu mult inainte de moarte s-a spovedit si s-a
impartasit. Aceasta mi-a spus-o chiar preotul care l-a spovedit si impartasit: Sa stii, Parinte Rafail, ca tatal tau s-a spovedit la mine si s-a impartasit cu cateva luni inainte de
moarte. Poate chiar de aceea a refuzat impartasania la spital.
Tot ce este civilizatie si cultura eu vad ca o pregatire a omului pentru Dumnezeu. Cultura nu este ratacire in acelasi sens cu pacatul; evident, nici civilizatia. Dar nu sunt decat
pregatiri pentru intelegerea lucrului mai adanc, care este Ortodoxia. Spun Ortodoxia in sensul esential, si sa nu credeti ca dispretuiesc aspectele exterioare ale Ortodoxiei. Si
noi avem Ortodoxia noastra, care a luat forme istorice, geografice, culturale, dar sa nu ramanem la istoric, la geografic, la cultural ci sa luam miezul; sa nu ramanem la coaja,
ci sa mancam miezul dinauntrul nucii. Si atunci, cred ca si in cultura noastra vom putea sa vedem, pe de o parte ce este frumos in om, ce este ortodox in el, iar pe de alta
parte ceea ce este intentie.
- Va rugam sa abordati problema responsabilitatii fata de Dumnezeu, de neamul, locul si timpul in care se naste crestinul. Cu alte cuvinte sa vorbiti ceva despre autohtonism si
(sau) diaspora si impamantenire, deci cat de mult suntem responsabili fata de locul timpul si neamul in care ne-am nascut si, mai departe, despre Eliade, Cioran, Noica, Tutea.
- Inainte sa ajung la calugarie mi-a vorbit un bun prieten al tatalui meu din Franta cateva ceasuri tocmai despre responsabilitatea fata de Dumnezeu, fata de neam, de
societate etc. M-a interesat foarte mult ceea ce-mi spunea, dar la mine s-au imbinat toate in responsabilitatea fata de Dumnezeu, fiindca n-am putut, n-am avut energia sa ma
risipesc in impartirea asta a elementelor vietii: Dumnezeu, om, familie, societate, tara etc. Eu am gandit ca daca imi fac datoria fata de Dumnezeu, automat toate celelalte
dispar si gasesc acum, la batranete, ca am avut dreptate.
Dar trebuie sa precizez ca nu este o reducere prin eliminarea celorlalte elemente, ci o integrare a lor, o viziune de sinteza, pe care o aveam intuitiv atunci si care s-a adeverit.
Adica Dumnezeu a creat si pe parinti si neamul si locul si in Dumnezeu trebuie gasite si prin Dumnezeu trebuie trecute toate relatiile cu aceste elemente si, atunci, intr-adevar,
raspunderea ta este acolo unde trebuie.
Sa vorbesc despre autohtonism, emigrare s.a.m.d. Eu cred asa. Noi am primit permisiunea de a parasi tara cand am auzit de existenta, in Bucuresti, a unei icoane facatoare de
minuni. Ne-am repezit la biserica aceea si ne-am rugat eu, mama si sora mea (stiu ca eu am intrat chiar in altar unde era icoana); ne-am rugat sa ne dea sa scapam, cum era
limbajul nostru atunci. Si in anul acela mama a primit, dupa cinci ani de formalitati inutile, permisiunea de a parasi tara, impreuna cu copiii ei. Deci, pe mine ma mangaie fap-
tul ca am primit de la Maica Domnului binecuvantare. Daca ar fi fost numai gandul meu, as avea fata de voi o constiinta foarte incarcata astazi. Si o si am intr-un oarecare sens,
fiindca ati suferit, apartineti neamului acestuia si eu, intr-un fel, am tradat. Dar, daca am plecat cu binecuvantarea Maicii Domnului, nu ma mai simt tradator si poate am
implinit acolo cine stie ceva pentru voi.
Va marturisesc ca nespus de miscatoare a fost primirea pe care mi-ati facut-o. Am fost in fata a nu stiu cte sute si n-am putut da mana cu fiecare. Nici macar sa adresam un
cuvant fiecaruia. O doamna din biserica mi-a spus: Sa ne iubiti, sa nu ne parasiti, sa mai veniti !. Si am raspuns: Va iubesc si, daca vrea Domnul, mai vin. Daca Dumnezeu nu
vrea, nu-i o pierdere pentru voi, nici pentru mine. Daca vrea Domnul, Domnul stie ce si cum face. Si daca m-ascund undeva, ca Sfantul Siluan, de exemplu si nu ma mai vedeti
niciodata, nu e nici o pierdere, daca este de la Domnul.
Cat despre Eliade si Cioran, alt lucru care m-a impresionat la tata a fost acesta: cand a iesit din inchisoare, a incercat sa vina sa ne vada. N-a putut nici in 68, nici in 69. Abia in
72 a venit pentru prima oara sa ne viziteze in Anglia. Si l-am intrebat:
Nu vrei sa ramai cu noi?. Si a spus:
Nu, eu ma simt legat de soarta poporului meu. Si asta m-a impresionat. Ca in loc sa faca ceea ce facuseram noi, adica sa scapam si sa va lasam pe voi in urma, el a vrut sa
impartaseasca soarta voastra. Cuvantul acesta a marcat gandirea mea.
- Care au fost ultimele cuvinte ale lui Constantin Noica ?
- Ultimele cuvinte catre mine? Nu-mi amintesc exact acum. A fost, cred, un cuvant de despartire intr-o mare armonie. Tensiunea din copilarie dintre mine si profesorul Noica
s-a rezolvat printr-o intelegere neasteptata. De fapt, cum am mai spus, intre noi s-a produs ceea ce ar numi si tata o cearta. Dar cearta era, ca toate la el, un lucru de mare
valoare. M-a intrebat daca eram suparat pe el cu ceva, daca am ceva sa-i reprosez. in mine se ducea o lupta. Nu voiam sa-i reprosez nimic, caci stiam ca vine din suferinta si se
intoarce in suferinta, fiindca n-a vrut niciodata sa fuga de soarta poporului sau. (Deci se intorcea in Romania si, ca de fiecare data, ar fi putut fi ultima noastra intalnire si chiar
a fost ultima atunci). Asadar, riscand ultima despartire, nu voiam sa-l acuz de ceva. Totusi, el a avut o astfel de atitudine, incat ar fi fost nevrednic de el sa-i spun o minciuna,
cat de binevoitoare ar fi fost ea. Si i-am reprosat ceea ce am povestit mai inainte in legatura cu scrisoarea pe care mi-o trimisese la Paris, in 67.
P.S. Casian Galateanul: Ceea ce nu mai stie Parintele Rafail, stim noi, caci am discutat mult, la Paltinis, pe tema aceasta. Noica spunea: Eu nu prea sunt de acord cu ceea ce a
facut Rafail, pentru ca parintii calugari repeta cam de doua mii de ani acelasi lucru, cu ascultarea lor, cu slujbele lor etc. Dar, cu toate acestea, dati-mi voie sa va spun ca nu am
cunoscut pana acum un tanar mai realizat in vocatia lui ca propriul meu copil.
Parintele Rafail Noica
Parintele Rafail Noica este fiul marelui filosof roman, Constantin Noica. Parintele Rafail Noica, recunoscut drept unul dintre cei mai mari duhovnici romani, este cunoscut si
sub titulatura de ieromonahul de la Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul, tinutul Maldon, Essex, din Anglia. Incepand cu anul 1993, prin retragerea sa intr-o sihastrie din Muntii
Apuseni si prin rugaciunile inaltate aici, Domnul va binecuvanta si mai mult pamanturile romanesti.
Parintele Rafail Noica cautarea sensului vietii si fericirea de a cunoaste calea
Parintele Rafail Noica s-a nascut in anul 1942. Tanarul va primi, in familie, o educatie crestina minima, intrucat tatal sau nu era preocupat de asa ceva (punand accent mai mult
pe latura filosofica a vietii, decat pe cea crestina), iar mama sa era de confesiune anglicana. Crestinismul de inceput al tanarului Rafail se rezuma doar la participarea la Slujba
de Inviere, pentru a lua lumina.
Tatal sau, filosoful Constantin Noica, ca un marturisitor ales al culturii, va avea multe de patimit din partea regimului vremii. Odata cu fortarea acestuia la un domiciliu
obligatoriu, in Campulung Muscel, familia Noica se va afla greu incercata. La varsta de doar 13 ani, cu scopul primirii unei educatii mai alese, mama sa il va lua cu ea in Anglia
(tara ei de origine).
 3

Din punct de vedere religios, tanarul Rafail va trece printr-o indelungata calatorie a cautarilor si a zbuciumarilor interioare. Initial, el se va alatura anglicanilor, insa aici nu va
ramane prea mult timp. Dupa cum el insusi spunea, in marturiile sale, atmosfera de la anglicani era foarte saracacioasa, foarte rece, plicticoasa chiar. Nu in sensul ca te-ar
apuca cascatul in biserica, ci in sensul ca nu te hranea cu nimic.
Dupa experienta anglicana, Rafail Noica va trece pe la penticostali, congregationalisti, Armata Salvarii si altele asemenea. Dintre toate confesiunile intalnite, cel mai mult se va
atasa de comunitatea baptista, unde va si sta un an si jumatate. In protestantism, el se va poticni in special in textele scripturistice referitoare la Sfanta Euharistie.
Golul interior simtit in aceasta perioada il umple de o sete existentiala, astfel, intr-o zi el simte ca o lumina din sufletul sau il chema inapoi la Ortodoxie. Din mila lui Dumnezeu,
fata de cel sincer cautator al mantuirii, Rafail Noica il va intalni pe Parintele Sofronie Saharov, parintele duhovnic al Manastirii Sfantul IoanBotezatorul din Essex. Acesta il va
indemna pe Rafail sa-si termine studiile, urmand ca mai apoi sa isi hotarasca cele mai mari ale vietii.
Intoarcerea la Ortodoxie a avut loc in anul 1961. In nu mai mult de patru ani, tanarul Noica va simti, in inima sa, acea chemare imposibil de inabusit, a monahismului. Astfel, in
anul 1965, Parintele Rafail Noica este tuns in monahism, la Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul din Essex, de catre Parintele Sofronie Saharov. Vorbind mai apoi despre
tunderea lui in monahism, el va spune: calugaria este raspunsul la intrebarile ce mi le puneam din copilarie.
Precum orice intoarcere a inimii urmeaza unei rataciri, unei secete spirituale si unei cautari sincere, tot asa a fost si cu intoarcerea acasa a Parintelui Rafail Noica. A fost nevoie
de o adevarata pribegie prin confesiunile protestante, pentru a simti profunzimile Ortodoxiei. Perioada aceea este socotita ca o lucrare a lui Dumnezeu cu el, pentru ca daca
n-as fi trait Ortodoxia ca un convertit, poate ca n-as fi putut niciodata sa o vad in frumusetea ei stralucitoare, drept singurul adevar al istoriei.
Parintele Rafail Noica se va intoarce in Romania in anul 1993, dupa 38 de ani de departare, aidoma slabanogului din Evanghelie, dupa cum el insusi marturiseste. In tara, el
nu-si va alege pentru sine nici o mare manastire, ci o tainica si negasita sihastrie din Muntii Apuseni. De pe aceste stanci neclintite ale credintei si patriotismului apusean,
Parintele Rafail Noica inalta lui Dumnezeu dupa puteri, rugaciunile sale si ale oamenilor.
Patriarhia Romana l-a vrut episcop, dar Parintele Rafail Noica a respins oferta, cu eleganta dar si cu fermitate. Acest lucru arata nu o fuga de responsabilitate, cat o simplitate
si o autentica smerenie, asemeni marilor sfinti de odinioara, care fugeau din cetate atunci cand li se propuneau functii sau onoruri.

Parintele Rafail Noica scrieri duhovnicesti

Legat de marturia scrisa a experientei lui duhovnicesti, parintele afirma in stilul sau propriu: Am scris o singura carte, care se numeste Ganduri. Am scris-o, mai ales, din
indemnul cuiva, care se astepta ca fiul lui Noica sa scrie o carte. Si cand a deschis aceasta carte, prima pagina era alba, a doua era alba si toate celelalte la fel. Acum, la sfarsitul
vietii mele, ma gandesc sa scriu ala carte care s-ar numi Memorii, fiindca asa scriu toti oamenii mari. Or, cum eu mi-am pierdut memoria, aceasta carte va fi asemenea celei
dintai!
Cu toate acestea, cuvinte ale Parintelui Rafail Noica se gasesc in doua carti, cateva articole si o serie insemnata de minunate conferinte. Conferintele duhovnicesti la care
participa parintele ofera o bucurie nespusa participantilor. La toate conferintele el participa cu binecuvantarea Arhiepiscopului Andrei Andreicut.
Parintele Rafail Noica se coboara rar din muntii sai, si o face numai pentru ca este insistent solicitat sa dea cuvant de folos credinciosilor. Cand conferentiaza el, nici o sala nu
este suficient de incapatoare; mii de oameni din toata tara merg sa-i soarba cuvintele la Alba Iulia unde Ieromonahul vorbeste o data sau de doua ori pe an in public sau,
mai rar, in Bucuresti ori alte orase ale tarii.
Viata pocaintei noastre nu este o <<imbunatatire>>, nu este vorba de societate, de vreo consideratie omeneasca, istorica, seculara de orice chip. Astazi as vrea sa trezesc in
inimile si in sufletele fratilor mei crestini si surorilor adevarata dimensiune a pocaintei. Incepem cu moralitate dar ceea ce cautam noi si ceea ce trebuie sa cautam este
ceea ce striga inimile noastre dintru inceputul zamislirii noastre in lumea asta: Viata! Pocainta este intoarcere de la moarte la viata.Pocainta incepe numai in masura in care
avem harul Duhului Sfant, fiindca omul, fiind in intuneric si necunoscand lumina, nu stie ce este lumina, dar nici intunericul. Numai in masura in care lumina harului
deschide intelegerea inimii omului, prin viziunea asta, fie ea viziune in sensul deplin al cuvantului, fie ea o intelegere mai tainuita, dar totusi un fel de <<viziune>>, numai in
masura acestei viziuni omul este in stare sa vada intai intunericul, intunericul in care zace. Numai vazand diferenta dintre lumina adevarata si intuneric putem sa vedem cat
zacem in intuneric.
De aceea in pocainta, cand ne facem pocainta, toate trebuiesc indreptate si centrate in rugaciune. Daca vedem ca ne este greu sa traim o viata morala, stim, dibuim ca nu
suntem lanivelul dumnezeiesc la care Dumnezeu ne asteapta. Cand incercam sa facem schimbarea asta in viata noastra, nu pe ea sa ne centram, ci sacerem lui Dumnezeu,
asa cum gasim si-n Psalmi si-n Rugaciuni: Arata-mi calea in care voi merge, Lege pune in calea mea, legea fiind prima calauza care ma trece prin jungla patimilor si a
tuturor acestor elemente sau madulare ale iadului care traiesc in mine. Dar si legea, chiar si Legea lui Moise, si as indrazni sa zic, chiar legile Noului Legamant, noii Biserici,
adica Canoanele noastre, nu sunt decat o prima calauza, pe care trebuie s-o depasim ca sa aflam Viata.
Liturghia ortodoxa incepe la Proscomidie cu cuvintele Troparului din Sfanta Joi: Rascumparatu-ne-ai din blestemul legii cu scump Sangele Tau . Aceste cuvinte nu sunt o
blasfemie; este un paradox de nespus, pe care il expune Sfantul Pavel in mai multe din Epistolele lui, ca Legea, care era sfanta, fiindca era data de Dumnezeu ca o calauza, la
un moment dat devine un blestem, fiindca tinand preceptele Legii poti sa devii mai bun, dar viata nu gasesti: viata vesnica nu se gaseste nicaieri, in nicio lege. Pana cand,
ajungand in prima parte a pocaintei noastre macar sa pastram o lege, macar sa nu rasplatesc omorand un om pentru un ochi, cum spune vechea lege: Ochi pentru ochi si
dinte pentru dinte; macar atata dreptate. Iar dupa aceea, intelegand ca Ce castig eu daca el mi-a scos un ochi si daca eu ii scot ochiul lui, ce castig din suferinta lui? Si
poate aflu o stare morala mai inalta si ma apropii de Hristos zicand: Lasa, Domnul sa-l ierte, macar lui sa-i fie bine. Si opresc raul la mine si nu-l intorc inapoi asupra
fratelui, care poate se mahneste si-mi intoarce iarasi inapoi. Este cunoscut ca, de exemplu, in anumite regiuni ale Italiei cuvantul vendetta, razbunare, trece din generatie
in generatie si nu se mai sfarseste. Pana cand? Pana cand va veni cineva care va spune: Stop, destul, la mine! Destul au suferit toti, si eu. Ce sa dau inapoi suferinta pentru
suferinta?
Si inca nu este destul, dar este un inceput. Un inceput poate ca inceputul talharului de pe cruce, care un adevar putea sa cunoasca: ca el era pacatos si vrednic de pedeapsa
mortii, dar Cel din stanga lui, adica Hristos, era nevinovat. A marturisit aceasta nevinovatie, a savarsit acest act de dreptate, si Dumnezeu Care implineste neputinta omului i-
a daruit mai departe sa cunoasca treapta urmatoare, harul prin care sa strige sau sa sopteasca un cuvant de mare credinta: Pomeneste-ma, Doamne, intru Imparatia
Ta. De unde avea sa stie ca asta care avea sa moara are o imparatie, daca nu i-a dezvaluit cum i-a spus Mantuitorul lui Petru cand Petru a marturisit: Tu esti Hristosul,
Fiul lui Dumnezeu Celui Viu; iar Mantuitorul i-a raspuns: Fericit esti, Simone, fiul lui Iona, ca nu trupul si sangele a putut sa dezvaluie tie aceasta taina, ci Tatal Meu Care
este in ceruri, adica harul dumnezeiesc. Asa gandesc, ca tot harul dumnezeiesc, pentru putina dreptate, as zice morala, a talharului de pe cruce, a dezvaluit talharului cu
mai multa deslusire si mai multa intregime cine era Cel care se afla langa el pe Cruce, si a putut sa-si rosteasca cuvantul de credinta.
Va amintiti ca Sfantul Pavel zice: Prin credinta suntem indreptatiti, si nu prin faptele Legii. Dar faptele Legii, cand trecem prin stadiul acesta etic, moral, sunt o prima
treapta, in care ne asemanam cat de cat cu Dumnezeu, Care nu este ucigas, Care nu este nedrept, Care nu pofteste bunul altuia, ci El Insusi da.
Dar iarasi zic: Este nevoiesa stim ce facem, si zic, este nevoie urgenta astazi. Intotdeauna a fost urgenta: nu stim cand se va taia firul vietii noastre si in ce fel. Intotdeauna
trebuie sa fim treji, in toata vremea. Acestea sunt cuvinte pe care le gasiti in toate Evangheliile si in toate spusele Sfintilor Parinti. Dar astazi suntem batuti si bantuiti de
multe uraciuni, la care nu vom putea face fata cu nimic, decat cu Harul.
Astazi, cred eu, vin zilele cand nu vom putea sa facem fata cu nimic la ce vine sa bantuie lumea asta, dar vom inghiti fara sa ne dam seama otravuri peste otravuri, vorbesc,
de exemplu, de New Age si tot ce mai aduce el; si multi, multe suflete simple de crestini buni, constiinte curate au cazut, mai bine zis, am cazut in multe feluri de rataciri,fara
sa ne dam seama, pana cand Mantuitorul, in bunatatea Lui, a gasit calea sa ne trezeasca si sa ne aduca la adevarata Credinta.
Prin asta am castigat si multa experienta, si cei care s-au poticnit stiu ce este poticneala, dar cei care nu s-au poticnit as vrea sa va rog credeti pe cei ce s-au poticnit, si
daca nu credeti, cereti lui Dumnezeu har ca sa credeti; ca in poticneala nu se stie cine se poate ridica si daca unul sau doi ajung sa nu se mai poata ridica - nu ca Dumnezeu
nu-I poate ridica, dar sunt poticneli din care cu anevoie se ridica omul, deznadejdi din care cu anevoie iese omul. Legam legaturi de nedezlegat. Dar daca unii s-au ridicat,
adesea au dobandit mai multa experienta decat cei ce nu cazusera, si pe acestia va indemn sa-i credeti experienta lor.
Cred deci ca seapropie zilele in vom intelege cuvantul Mantuitorului Care spune, in clipa de care am pomenit adineauri, cand i-a spus lui Petru: Fericit esti Simone, fiul lui
Iona, fiindca nu trupul si sangele, nici educatia ta, nici Vechiul Testamentcu care te-ai hranit, nici rugaciunile pe care ai invatat sa le faci ca atare, ca act al nevointei tale, nu
au putut sa-ti dezvaluie taina asta, ci Tatal Meu Care este in ceruri, Harul, singur Harul Dumnezeiesc. Si a adaugat: Si eu iti spun tie: Tu esti Petru, adica piatra pe care Imi
voi zidi Biserica Mea, si portile iadului nu vor putea nimic impotriva ei. Cred ca am vazut deja ca intr-o samanta lucrul acesta, ca minciuna asa de desavarsita a epocii
noastre, nimica, dar nimica nu va putea intr-o zi sa o doboare, decat singura Biserica, in intelesul ei cel mai adanc.Biserica fiind aceasta credinta, ca a lui Petru, in
dumnezeirea Acelui om Iisus care a trait acum doua mii de ani, credinta aceea, si daca pe credinta aceea ne zidim casa vietii noastre, piatra aceea a devenit acuma o Biserica
asa cum o cunoastem noi, imbogatita de-a lungul veacurilor cu multe lucruri.
Dar, as zice, nici la aceasta imbogatire sa nu ne oprim, fiindca toate frumusetile Bisericii, toata cultura Bisericii, toata structura Bisericii nu sunt decat tot atatea trepte ca
sa intram in miezul a ceea ce este Biserica, adica si noi sa primim acel har pe care l-a primit Petru in ziua cand avea sa-l vada pe Hristos schimbat la fata; sau harul pe care l-a
primit acel talhar in ziua cand credinta lui avea sa-l mantuiasca de moartea cea vesnica. Si cred ca aceasta Biserica, aceasta Credinta si ce a devenit Credinta Apostolilor in
istorie este, cum am spus de multe ori, Biserica Ortodoxa; este singura piatra pe care stand, nu vom fi spalati de valurile urgiei, minciunii desavarsite ce se anunta in zilele
 4

de apoi, care, poate nu sunt asa de departe cum credem cateodata. Si deci, urgenta asta intotdeauna a fost nu ca seman panica in oameni dar, ca sa trezesc un pic seriosul
nostru, as zice sa ne apropiem cu alta adancime de fiecare cuvant pe care il primim in Biserica noastra, fiecare cuvant al Liturghiei noastre, fiecare cuvant din cartile noastre
de rugaciune.
As vrea sa fac aici o mica paranteza. Nu ma refer atata la cuvantul mai popularizat cat de frumos si de induiosator este el, si de inalt pentru intelegerea poporului, de
exemplu colindele frumoase pe care le avem pentru Craciun si alte lucruri din datinile noastre populare; ma refer nu la ele, cat de frumoase sunt in felul lor, ci ma refer
specific la ceea ce este suta la suta, integral, cu adevarat Biserica, cuvantul de rugaciune, cuvantul Sfintilor nostri Parinti, care nu este altul decat firul cuvantului care este
Cuvantul lui Dumnezeu, Insusi Iisus, Insusi Hristos pe care L-am primit prin Apostoli, prin Parintii Apostolici, prin Parintii care au cunoscut pe acei Parinti Apostolici si asa mai
departe, pana la duhovnicul tau.
Nu stiu daca as putea sa dau in putine cuvinte acuma, ca sa ilustrez mai mult, ce este calea pocaintei. Nu stiu daca ati bagat de seama, mai in toate Liturghiile se canta ceea
ce numim Fericirile. Cele noua Fericiri sunt tot atatea trepte catre desavarsire. Fericirile sunt calea pocaintei si nadajduiesc ca, in putine cuvinte, voi putea sa dezvalui lucrul
acesta.
Inainte sa incep, voi spune: Vedeti ca desi pocainta este o cale pe care o numim anevoioasa, este calea cea stramta, este poarta cea ingusta, este cu rastignire si cu durere;
dar este caracteristic pentru Biserica, care nu vrea sa dea hrana inchipuirilor noastre, sa vorbeasca intr-un limbaj foarte modest de fericire, si singurul lucru pe care-l putem
spune la concret din lucrurile duhovnicesti sunt efectele de multe ori dureroase ale vietii noastre de zi cu zi. Vreau sa zic ca precum, daca luam chipul nasterii, mama naste
in durere, pruncul se naste plangand. Dar ce vedem noi este nu atata durerea si plansul, cat bucuria nasterii, cum spune Mantuitorul ca: Oms-a nascut in lume. Nasterea in
duh, fiindca este in duh, nu se vede omului din trup, dar in trup simtim durerile, si despre asta putem vorbi la concret: tot restul ar starni in noi o inchipuire care ne-ar rataci
privirea de la calea cea dreapta pe care o vizam si spre care mergem.
Este cu neputinta a descrie cele sfinte. Sfantul Pavel a vazut al treilea cer si a spus ca sunt lucruri pe care limba noastra nu le poate exprima. Dar daca omul care se pocaieste
nu este cel de alaturi de tine, ale carui suferinte si lacrimi vezi, si se pot descrie; ci daca esti tu, apai cu suferintele si cu lacrimile o sa cunosti o tainica bucurie, o tainica
indulcire, dar asa mare, chiar cand e tainica, ca nici tu nu observi; dar nici tu n-ai vrea sa te lepezi de dureri si de lacrimi, fiindca simti in sinea ta ca ceva sfant se intampla. Si
deci cel care traieste pocainta, desi cunoaste si vorbeste de lacrimi si de durere, ceea ce el traieste mai puternic si mai cu adevarat este o bucurie, o nadejde nesfarsita, o
insuflare a Duhului Sfant care-I da putere sa treaca, asa precum si maica, cand naste, in multa nadejde trece prin acele dureri, stiind ca va avea bucuria de a tine in ziua
aceea un copil in brate. Asa ca zic: noi, modernii, napastuiti cu o educatie si cu o cultura intelectuala analitica, nu mai vedem decat analitic ce ni se pune pe hartie, dar nu
mai avem destula intuitie sa presimtim ce se ascunde in urma cuvintelor, si atuncea ramanem poticniti de un oarecare dolorism, o atitudine oarecum bolnavicioasa, as zice.
In loc sa presimtim, in intuitie nadejdea aceasta, asa cum mama asteapta sa tina un prunc in brate, intr-un ceas, sau cat o trece prin durerile acelea, in loc sa avem si noi
nadejdea asta, ne poticnim si ramanem la acele chipuri care sunt singurele care pot fi descrise.

Sursa: Rzboi ntru Cuvnt ( http://www.razbointrucuvant.ro/2008/01/09/parintele-rafail-care-este-sensul-adevarat-al-pocaintei/ )

Marturiseste tot Vechiul Legamant, ca sa nu mai vorbesc de Noul Legamant, ca nimenea, dar nimenea este drept inaintea lui Dumnezeu, nimenea a gasit sfintenia,
nimenea a gasit slava lui Dumnezeu, nici viata vecinica, toti suntem robi mortii. Dar iata ca in fiecare din noi traieste un bogatas. A, ca eu am educatie, ca eu sunt mai bun
decat celalalt, mai frumos decat cineva, mai nu-stiu-ce decat altul.
Si asa, comparandu-ne si inmagazinand tot felul de cunostinte, elemente materiale, bani, incepem sa ne falim cu cate una, cu cate alta, si as zice ca mai periculos decat
toate sunt agonisirile intelectuale, care ne fac sa credem ca suntem mai inalti decat semenii nostri sau, pe drept cuvant, mai inalti decat fuseseram inaintea agonisirilor.
Dar in fata vietii vecinice ce este toata agoniseala noastra? Daca vine harul, vezi ca este nimicnicie; in fata frumusetii pe care ne-o chezasuieste Dumnezeu asta devine ca o
uraciune care pustieste. Pustieste cum? Prin mandria ce o naste in noi si care ne face tari de cerbice, si nu mai intra harul lui Dumnezeu in asa o inima. Si atuncea -
fericiti cei saraci cuduhul
Cine sunt cei saraci cu duhul? Cei pe care harul i-a trezit si vad ca, fie ca sunt cel mai mare din lumea aceasta sau cel mai mic, darsunt rob mortii, nimic nu am. Si vede cu
groaza moartea care-i sta inainte, si ca nu poate intra in Imparatia Cerurilor, si ca nu poate dobandi viata vecinica. Si de ce e fericit acela? Fiindca acela este duhul care poate
sa primeasca cuvant de la Dumnezeu: Veniti catre Mine, cei impovarati, ca Eu va voi odihni pe voi. Acestia, cei saraci, sunt oamenii pe care-i poti imbogati. Bogatasii spun:
Stai ca am! Si pacatul lor ramane.
Atunci cand au intrebat Apostolii, uimiti: Dar cine se va putea mantui?, Hristos a spus: Ceea ce este cu neputinta pentru omeste cu putinta lui Dumnezeu.
Si catre aceasta putinta nadajduieste neputinta noastra. Si neputinta noastra nu putem decat s-o punem in rugaciune: Doamne miluieste, Doamne, deschide-mi calea,
Doamne, nu ma lasa in ce sunt!. Dar atuncea cand imi voi da seama, cat de cat, de saracia mea adevarata, in fata bogatiilor duhovnicesti, atunci acest Doamne! deveni
unstrigat puterniccare va inclina urechea lui Dumnezeu, si iata fagaduinta: A ta este deja - deocamdata potential, zic eu, acuma, dar deja Imparatia cerurilor.
De ce zic potential, si de ce zic deja? Pai uite caa inceputcalea. Ce face saracul cand vede ca n-are? Ce zice Troparul Bisericii noastre? Camara Ta, Mantuitorule,o vad
impodobita,darimbracamintenu amca sa intru intr-ansa.Lumineazahaina sufletului meu. Si atuncea incepe o rugaciune puternica, o rugaciune cu lacrami, in care
plangerile noastre, ca strigatul cel al soaptei talharului de pe cruce, inclina urechea lui Dumnezeu spre mangaiere. Si o tainica mangaiere se naste in sufletul nostru. Apai
nu-i asta a doua fericire?
Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia.
Si iata ca am ajuns pe o alta treapta, ca am inceput sa dobandim o tainica mangaiere, dar o mangaiere din ce in ce mai simtita, care duce la o dorinta ca si a lui Petru pe
Muntele Schimbarii la Fata, sa ramanem aicea, sa facem trei corturi.Vrei sa ramai in harul lui Dumnezeu, nu vrei sa te mai intorci in ale lumii asteia, vrei sa cultivi de-acum
incolo toate cele dumnezeiesti.
Aicea, de multe ori, multe suflete trecand prin clipa asta parasesc lumea si devin calugari si calugarite, pustnici, si se indeparteaza de lume. Nu toti au nevoie de aceasta, nu
toti sunt chemati la aceasta; dar calea asta trebuie s-o strabatemtoti, lepadarea asta a lumii. Atuncea nu te mai intereseaza lumea asta, nici sa primesti fala de la oameni, ca
toti mor si eu mor; nu te mai supara daca primesti jignire sau injosire de la oameni, fiindca si ei mor, si eu mor. DarDumnezeuce crede de mine? DarDumnezeucum ma
vede?
Pocainta: Sa nu va lasati nici unul din voi opriti nicaieri in drum.Mai ales sa nu ne lasam opriti la stagiul demoralitate. Cu moralitate si cu stagiile astea primitive devenim
buni, mai indragiti de ceilalti, devenim o societate dreapta, si asa mai departe. Si va spun ca: toate un cer si un pamant! Parafrazez cuvantul poetului, fiindca Mantuitorul a
spus: Cerul si pamantul vor trece. Toate un cer si un pamant, si toate pier! Inca nu am facut nimic. Sufletele noastre flamanzesc si insetoseaza de desavarsirea lui
Dumnezeu.
Si e nevoie pentru fiecare dintre noi sa gasim macar inceputul acelei cai, macar acea saracie in duh, ca sa putemdintr-o inima indureratasa simtimadevarul concret al
harului, al setei, al foamei acesteia duhovnicesti, si sa pornim calatoria noastra.
() Daca la orice treapta pierdem viziunea saraciei noastre si ne imbatam de ce avem, acolo ne-am oprit, si oprindu-ne, si de acolo cadem, si se va lua de la noi si ceea ce
inca nu avem, si ceea ce credem ca avem. (Mt. 25, 29).
Par. Rafail (Noica) despre Filioque si Biserica
Tainele, ne zic Sfinii Prini, sunt numai n Biseric. i a vrea s se neleag lucrul sta mai deplin. Cnd vd n tot felul de contexte secvena asta: Biseric cretin-
ortodox este, nu tiu cum s zic, triplu pleonasm, sau dublu pleonasm. Adic cele trei sunt sinonime, dac e Biseric, nu poate fi dect cretin; dac e cretinism, numai
ortodox. Tot restul este o deformare. ns tare a vrea s se citeasc mai mult crulia aia a lui Homiakov, care sa tiprit aicea, la Alba Iulia, pe care am recomandat-o i
altcndva, greu de neles pentru gndirea noastr obiectiv i nepersonal, ns a vrea s se citeasc mai mult, i s dea Dumnezeu s se neleag mai adnc. Homiakov
zice lucru foarte important acolo: noi putem judeca nuntrul Bisericii noastre, cu criteriile pe care ni le-a dat Domnul i pe care ni le d Biserica, dar nu putem judeca n
afara Bisericii. tim, dac avem credina n Biseric i n Sfinii Prini Biserica cea Una, Sfnt, Soborniceasc i Apostoleasc, i n Sfinii Prini ai ei, i Sinoade c n
afara Bisericii nu sunt Taine, dar asta nu nseamn c tiu c nimeni din afar nu se poate mntui, fiindc eu nu tiu ce poate i ce nu poate Dumnezeu n afara Bisericii. C
altfel ce sa ntmplat cu cei dinainte de Hristos? Melhisedec, marele preot care slujea lui Dumnezeu, dup al crui cin este nsui Hristos nu c Melhisedec este dup cinul
preoiei lui Hristos, ci preoia lui Hristos, Mesia, Dumnezeu ntrupat, este dup cinul lui Melhisedec! cine l-a botezat pe Melhisedec, cine l-a hirotonit? Nu tiu ce poate
face Dumnezeu, i ce nu poate Dumnezeu vd c i ngduie s nu poat ceea ce nu vreau eu, i cu mine nu poate. De ce? Fiindc nu vreau eu. [] Noi nu tim ce poate
Dumnezeu n afar, i cnd Prinii zic c n afara Bisericii nu este Tain i Mntuire nu este cu putin, totui trebuie s gndim i s nelegem nu ntrun sens, n absolutul
sta obiectiv, ca un obiect, [] trebuie s nelegem totui c Dumnezeu este Persoan, c Dumnezeu este Dumnezeul tuturor oamenilor, oricine ar fi, i c pe de o parte El
nu las s se nasc oameni pe pmnt fiindc nare surcele ca s aprind focul n iad, i atunci trebuie suflete de om, dar ce face Dumnezeu dincolo de Biseric nu e de
competena noastr s judecm, sau cum spunea cineva n Apus, noi tim unde este Biserica, dar nu tim unde nu este i cuvntul sta trebuie neles drept. Ce vrea s
zic este: eu tiu unde s gsesc Tainele fr gre, dar ce poate sau nu poate Dumnezeu n alte condiii nu m pronun; dar nu acolo caut eu.
Filioque este foarte subtil, fiindc reprezint o culme greu de neles majoritii. Filioque reprezint un punct infinitezimal de unde ncepe o rscruce, o desprire de
drumuri, radical diferite. n ce sens? O istorie ntreag omul a ncercat s caute pe Dumnezeu, i sunt mai multe lucruri pe care greu le-a neles, dar mai cu precdere
 5

Persoana. Persoana sa confundat cu individul. [] Zicea Printele Sofronie c tot ce este pgnism se difereniaz de Biseric prin Persoan. Persoana este linia de
desprire. Acelai lucru desparte Biserica de erezii: Persoana. [] Nu omenirea triete, ci omul; nu Dumnezeirea triete, ci Tatl, i Fiul, i Duhul Sfnt, ca Persoane. Cu
Filioque, esena certei ntre Biseric i Roma este Filioque, pentru cei care nu tiu despre ce e vorba: n crezul catolic sa adugat, la partea Duhului Sfnt, i ntru Duhul
Sfnt Carele din Tatl i din Fiul purcede ceea ce, pe de-o parte, nu avem n Scriptur, Hristos zice c purcede din Tatl, pe de alt parte, iari, experiena Prinilor care
au ajuns la trirea dogmatic, la viziunea Luminii i aa mai departe, i pentru care formulele astea nu erau formule abstracte, ci o via pe care o triau i vibra n ei, i
creia, n Sinoadele lor, au ncercat s i dea o expresie n graiul sta srac omenesc, grai lumesc n care au ncercat s exprime cele vecinice i, pn la urm, inexprimabile.
[] Dac din Dumnezeirea a zice, impersonal ar purcede Duhul, dup cum ziceam, ne ntoarcem iari pe linia gndirii impersonale, i este primul pas de la culmea
dogmelor napoi n gndirea pgn, gndirea asta ntunecat n care nu este urm de mntuire i care termin cu iadul. neleg acuma Filioque ca concretiznd n sine,
potenial, toate ereziile care au fost, ba i toate rtcirile pgnismului, de la cderea lui Adam, pe linia lui Cain i pn astzi. Aa c Filioque nu este un lucru mic i nu este
o joac, este culmea tuturor rtcirilor ntrun singur cuvnt.
Sursa: Rzboi ntru Cuvnt ( http://www.razbointrucuvant.ro/2009/06/23/parintele-rafail-noica-filioque-este-culmea-ratacirilor-intr-un-singur-cuvant/ )

O INTALNIRE RECENTA CU PARINTELE RAFAIL: Moartea este singurul lucru important in viata noastra, Cine iubeste nu moare!

Cnd am revenit ac ntia dat, am bgat de seam c sntem muli cei ce ne adunm ac, dar niciodat nu putem ti care va fi ultima oar cnd vom fi laolalt. Sntem
mpreun, i regsesc ac toi fraii i toate surorile mele, dar cu toii au sporit n vrst i au mbtrnit, muli au plecat dintre noi (chiar i de data trecut), sau dus stareii
de nou ani sa dus Printele Irineu, i acum sa dus i Printele Simeon.
Unde sau dus?nc nu tim, nici nu nelegem, dar i noi ne vom duce i, ngduii-mi s v zic, asta e singura tain din viaa noastr.
Unde ne ducem? Vedem moartea ca pe sfritul vieii noastre, i asta pentru c e i ceva adevr ac, dar i din pricina necredinei noastre nu sntem credincioi. Ca un
prunc n pntecele mamei st acolo pn se maturizeaz, pn devine un adult. i cnd prsete pntecele maicii sale, dac te gndeti, moare.Un copil se nate,
prsete pntecele mamei la fel va fi i cu noi la sfritul vieii. Murim cnd prsim pntecele mamei noastre vrea cineva s se ntoarc n pntecele ei? Duceam acolo
o via tihnit, nu plteam taxe i impozite, dar nu vrem s ne ntoarcem i cred c nimeni dintre cei ce sau dus nar dori s se ntoarc n viaa asta. Muli poei au rostit
notoriu: nimenea nu mai vine ndrt la via. Am ncepe iari viaa asta, cu toate necazurile ei? Zice un psalm c Dumnezeu ne-a fcut fr rost dar Prorocul vorbete de
noi, cei necredincioi, cred Oare socotim c Dumnezeu e aa neghiob? Ar face El atia oameni diferii ar avea El nevoie de noi doar ca s aprind focul iadului, fiindc
nare chibrituri? Nu Dumnezeu dragoste este, i dragostea este epitoma [sinteza, rezumatul, n.n.] tuturor virtuilor Smerenia este cea dinti virtute dragostea fr
smerenie nu este dragoste.
ns nelepciunea i cunoaterea i puterea dragostea le cuprinde pe toate toate cele pe care le numete Dumnezeu dragoste pentru c noi avem o alt nelegere.
nelegem dragostea, dar nu aa cum o face Dumnezeu. i rostul vieii noastre este s intrm n mintea lui Dumnezeu s nelegem ce a fcut Dumnezeu, cum e mintea
Sa i atunci vom vedea o mare minune.
n cursul istoriei, se nasc generaii, strmoi, prini, fii, proroci, mucenici, toi acetia, i oameni care ne snt apropiai. i, cu fiecare generaie, Dumnezeu ne secer. Toat
viaa mea de pild, eram tnr i apoi, dintrodat, nu tiu ce sa petrecut, am ajuns la sfritul generaiei mele cine va fi urmtorul? Este seceriul lui Dumnezeu cnd
ajungem la sfritul vieii, El ne ia.Fptura omeneasc se nate n istorie, petrece timp n viaa asta, apoi Dumnezeu ne ia i Se gndete la un singur lucru cum s ne aduc
n viaa Sa, iar singurul lucru de pre n viaa asta e s nelegi mintea lui Dumnezeu, planul Su.
Ce e viaa? i viaa asta nu-i acum.nc navem via adevrat. E un nceputunde ne facem alegerile i, dup cderea omului, scopul vieii nu e s cunoti arpele lui
Adam, ci s deosebeti ntre bine i ru, i s cunoti binele de ru s alegi binele. Fiindc rul nu are nsemntate, nu e o opiune; ce e rul? Rul nu exist pentru c
singurul lucru care exist este acela fcut de Dumnezeu Dumnezeu na fcut rul Atunci, ce-i rul? Cci el exist, fr tgad este o sclciere a binelui fcut de
Dumnezeu. Rul este o minciun i, n aceast minciun, dac oamenii triesc n aceast minciun, triesc n ceva ce nu exist i cnd trec la viaa vcnic? Vor rmne n
aceast minciun? Credem c vom fi aa cum zice apocalipsa de diavol, de fiar c era i nu este, mcar c este (Apoc. 17:8)? Ce-i asta? Asta-i minciuna. O s vo zic altfel.
Este viaa este ca verbul a fi, nc nam ajuns cu adevrat ntru a fi, noi existm; ce nseamn a exista? Viaa noastr e un nceput sntem ntro nceptur din
punctul acesta de vedere, Dumnezeu nu exist aa cum zic atheii Dumnezeu esteexisten (fiinare).Dumnezeu este o cltorie cluzit. Dumnezeu nare trebuin de o
cltorie cluzit. Dumnezeu este dintru nceput, El este nceputul, nare trebuin de un nceput. Dumnezeu este existen, El e calea ce duce la fiinare, la intrarea n
Adevr. Poruncile lui Iisus, dar i poruncile Vechiului Legmnt nu snt ceva etic, ci reguli ontologice. Snt cuvinte ce descoper fpturilor omeneti Adevrul. Dac
nelegem poruncile nu doar ca pe ceva etic, ci ca pe o cale de via, pentru a intra n Adevrul vieii i n ceea ce duce la aceast adevrat fiinare Mai ales n Evanghelia
dup Ioan, Iisus zice de mai multe ori c Cuvntul Tatlui este viaa vcnic. Cuvntul lui Dumnezeu este nsui Hristos Cuvntul lui Dumnezeu este ipostatic, este o
persoan vom nelege asta cndva, nu acum i este ceva deosebit s o nelegem nainte de-a muri s ne adncim n nelesul vieii, nainte de a muri. Voi vorbi mai
trziu despre asta.
(a fi): Ce nseamn c Dumnezeu este, c El nu exist, ci este? E ceva mai presus de existen. ntia dat cnd Dumnezeu i-a dat un nume pentru oameni a fost cu
Mois. nainte de Mois, puinii care-L cunoteau pe adevratul Dumnezeu erau fiii lui Avram. Iudeii l cunoteau ca Dumnezeu, printele nostru, ns i cei de alte credine
l tiau ca printe al lor. Dar Mois Prorocul a vrut s tie Cine este acest Dumnezeu, i i-a zis:Cnd m vei trimite s-i scot din Egipt, cine s le spun c i-a izbvit? Care e
numele Tu?
Ce nseamn un nume? Un nume e mai mult dect felul n care-l chemi pe cineva este nelesul cuiva Dumnezeu a schimbat soarta lui Avram, i i-a schimbat i numele;
aa c numele lui Dumnezeu este o descoperire a ce este Dumnezeu. Cnd dm, aadar, nume copiilor, trebuie so facem cu seriozitate, pentru c numele reprezint
nelesul acelei persoane, nu doar un mod de adresare. i Dumnezeu i-a zis lui Mois:S le spui: Cel ce este ma trimis. A spus doar: Eu snt Cel ce este.
Dup mii de ani, Sfntul Evanghelist Ioan a scris ceva n plus, ca s-l adauge descoperirii lui Dumnezeu: Dumnezeu Dragoste este. i dragostea asta e ceva din numele lui
Dumnezeu. Ce nseamn viaa? Ce nseamn dragostea? Fr dragoste, sntem indivizi. Ce snt indivizii? Individualismul omenirii. Dar ca s devenim persoane, ipostasuri
adic un individ ce poate tri vcnic trebuie s dobndim dragoste; aadar, elul vieii noastre este s dobndim dragostea, dragostea care-i nceputul adevratei i
vcnicei viei. Dragostea adevrat este condiia enipostazierii condiia pentru a nu cunoate moartea i dragostea cuprinde toate virtuile; dac ctigm ncet o
virtute smerenia, ascultarea, toate virtuile trebuie s nelegem c toate ne duc la dragoste. Dragostea este captul. Atuncea putem muri fr s murim. Printele
Serafim[1] l-a dus pe Stare pn la captul vieii sale. [Printele Sofronie] nu mai putea merge, era distrus trupete, dar duhovnicete era plin de via. n acele zile, cnd i
ncepea fiecare omilie cu Nu tiu cum de mai snt nc n via Mulmesc lui Dumnezeu c m mai las s triesc,
ne vorbea despre moarte n fiecare noapte, spunea c omul nu poate muri. Ateptm, aa cum zicem n Crez,
viaa veacului ce va s fie.Ce e credina n viaa vcnic?Credina este dragoste, este o condiie a enipostazierii, cnd putem vedea dincolo de moarte. Credina vede
dincolo de moarte. Muli socotesc c e o nchipuire, dar noi credem n nevzut, i celor ce cred li se pot ntmpla minuni.Dumnezeu poate rspunde credinei. Credina este
dragoste. Dumnezeu rspunde dragostei pentru c El este Dragoste. Dragoste pentru Dumnezeu, Carele Dragoste este.
Credina, ndejdea i dragostea. Trind n credin, dobndim ndejde. ncepem s vedem acest Dumnezeu nevzut. ncepi s te pori potrivit cu credina ta i cu ceea ce te-
a fcut s ai credin. ncet, au loc una-dou coincidene, i ceva sa petrecut: ncepi s nelegi c acest Dumnezeu, Care nu exist, lucreaz ca i cum ar fi; credina
crete, i de acum ncepem s avem ndejde. Ce este ndejdea? Poate nu voi muri; poate Dumnezeu m iubete chiar dac-s pctos. i, n aceast ndejde, nevoina
noastr nspre Dumnezeu devine mai puternic, pentru c acum ndjduim. Am vzut c credina poate transcende moartea;acum nu numai c simim ceva pentru c avem
ndejde, putem alerga mai iute, nu mai ducem nici o povar. Ndejdea ne-a dus undeva. Acest undeva este dragostea, i dragostea este desvrirea.Cltoria vieii
noastre este un drum al lipsei, al nemplinirii. Sntem nc pe acest drum, ns sfritul drumului, cnd ne-am maturizat, trebuie s fie cnd am dobndit de la Dumnezeu,
din harul dumnezeiesc, ndeajuns din gustul dragostei, cnd ne natem din nou n cealalt via, care nu-i att de altceva pe ct am crede, fiindc nu avem cercare. ns
cei ce au cercare i dau seama c nu e altceva, e Dumnezeu. Trebuie s fim n Dumnezeu. Trebuie ns s intrm n Dumnezeu nc din viaa asta. ntregul neles al vieii
noastre e s aflm calea ctre acea cltorie, drumul spre vecnice,s ne pocim, s scpm de moarte, de aceast minciun, o natere care nu nate niciodat, o existen
care nu exist.
sta-i scopul vieii noastre: s scpm de minciuna aceasta, cnd ne natem din nou. De ce nu exist moarte pentru cel ce trece la cealalt via? E nevoie s ajungem acolo
ca s simim locul sta diferit i s prsim lumea asta, n care iubim oameni i e anevoie s prsim oamenii pe care-i iubim, dar e doar vremelnic, i vom vedea din
nou.Stareii nu ne-au prsit, cnd se duc n viaa cealalt ei ne vd pe toi, se roag, ne vom ntlni din nou; muli dintre noi i-au ntlnit ntro msur anume.Cum zicea
Sfntul Siluan, ei ne vd vieile, ei snt precum Dumnezeu. Nu e o desvrire; ateapt nc nvierea morilor. Ce e nvierea? Este nvierea trupurilor din pmnt. Cum?
Dumnezeu aduce napoi la via leurile noastre. Ce cntm de fiecare dat cnd ngropm trupurile celor dragi? Spunem:Al Domnului este pmntul i plinirea lui.
Care-i mplinirea pmntului? S-l hrnim cu oasele noastre. Pmntul e de nici un folos lui Dumnezeu, El nare nevoie s mnnce salat. Pentru Dumnezeu, noi sntem
pmntul i, aa cum un om ngroap comori n pmnt ca s le fereasc de hoi, i Dumnezeu face ceva asemntor vedem cnd i-a zis lui Adam: n pmnt vei merge
i pmntul l-a acoperit, acel pmnt din care-i plzmuise trupul. Oasele noastre cele pctoase snt comori pentru Dumnezeu, pe care le ascunde sub pmnt pn n ziua
 6

nvierii; ne vom bucura cu o bucurie pe care acum nu ne-o putem nchipui; dea-ne Domnul mcar ndejdea ei! Vedem cltoriile marilor Prini Siluan i Sofronie. Sfntul
Siluan l-a ntrebat pe Dumnezeu: Pentru ce dracii nu m las s m rog ie cu minte curat?i Dumnezeu i-a spus: Cei mndri sufer de la draci; se ruga de cincisprezece
ani i sta a fost singurul rspuns de la Dumnezeu dup cincisprezece ani. I-a zis lui Dumnezeu:
Sufletul meu a vzut c eti milostiv, nva-m ce s fac.Dumnezeu zice:Spui c snt milostiv i c sufletul tu Ma cunoscut, ncrede-te Mie, ai ndejde.
E o cltorie n care trebuie s te ncrezi lui Dumnezeu. Siluan a fcut-o i a nceput s se roage i s cnte c va sta acolo, n ntuneric, pe veci; a zis: Mintea mi sa curit
de draci i de gnduri pctoase.
Gndurile pctoase vin de la duhuri [iar duhurile pot fi] duhuri bune i duhuri rele. Dumnezeu i-a zis s aib credin n El chiar i-n iad. Sfntul Siluan a fcut aa, iar
Sfntul Duh mrturisea inimii sale i el sa mntuit. A parcurs drumul vieii pn la sfrit i a avut un singur lucru de biruit mndria sa iar Dumnezeu i-a descoperit cum
s o fac.S nu ne socotim a fi asemenea Stareului; nu e la msura noastr. S ne nchipuim cu Dumnezeu n iad i s nu dezndjduim nu-i asta calea, nluciri ale
mndriei. Stareul zicea c muli au ncercat s triasc aa i au sfrit prin a nnebuni. Dar Stareul spunea c am ajuns poate ntro epoc n care oamenii se pot mntui
doar cu ndejdea n vreme de necaz.Lumea asta nare ndejde: nu tim ce-i ndejdea adevrat dect dac avem dumnezeiescul har; din pntecele maicii noastre
cunoatem doar suferin; suferina de a nu putea privi ctre nvierea mea, mcar s am o ndejde c poate Dumnezeu se va milostivi i poate i eu m voi mntui dar nu
m vd nviat.
Lucrurile sau nrutit cu omenirea dup Primul Rzboi Mondial. Nu putem vedea ndejde pentru c suferina e n pielea noastr. n lumea asta fr ndejde, singurul
lucru pe care-l pot spune multora e s aib ndejde, Dumnezeu e atotputernic i ne iubete; ns vd altceva, ceva n cuvintele Sfntul Siluan mai aproape de msura
noastr, ceva ce putem nelege; n toate greutile vieii s ne amintim acest cuvnt: asta nu-i nc lumea suferinei (necredinei). La msura noastr, trim uneori n iad
poate Dumnezeu e mai aproape de noi? n via toi trim iadul, toi ne simim pierdui, ns Dumnezeu e atunci mai aproape de noi, aa c ne putem folosi de vremurile de
necaz i s-L aflm acolo pe Dumnezeu. Nu v pot spune cum, v spun doar un lucru pe care l-am vzut n viaa mea i a altora. Ce este iadul? Iadul e pcatul. Cnd sntem
n iad, Dumnezeu e mai aproape de noi. De ce? De fiecare dat cnd pctuim, nu-i ceva nou; snt pctos, e n firea mea; apoi, dac accept c snt pctos, ncep s intru
n adevr; dac cred asta cu cugetul meu, c-s pctos i-s departe de Dumnezeu, nimic nu m poate aduce mai aproape de El;dac acceptm asta, atunci Dumnezeu, Care e
Adevrul, este lng noi i ne putem simi nvierea, pentru c Dumnezeu Sa apropiat de noi.
A venit odat la mine un copil s se spovedeasc, cu fric: copilul fcuse ceva mrunt, dar pe care-l vedea ca fiind foarte mare. I-am citit rugciunea, avea vreo apte ani, i a
fost att de fericit dup rugciune c a fugit din biseric i mi-a spus: Printe, acum pot s fug nu doar s fug, ci s zbor!Ce tain chiar i n necaz a avut ndeajuns
credin ca s cread c trebuie s se spovedeasc! nelegea c e pctos i accepta asta, c sta-i adevrul, c snt al iadului, nu poate fi mil pentru mine din pricina
pctoeniei ns pentru noi adevrul are un nume: este Hristos, Cuvntul lui Dumnezeu e Adevrul.Nu noi sntem aproape de Dumnezeu. Dumnezeu e aproape de noi.
Mntuirea e lucrarea lui Dumnezeu, nu a omului. Dumnezeu face toat treaba grea, noi trebui doar s alegem. Snt pctos: am un gnd ru i tiu c e ru; vd c nu pot
avea binele i nu pot fi binele. Apoi, i zic ceva lui Dumnezeu i Dumnezeu mi va arta cum s fac alt pas pe drumul sta.
Undeva se zice: pentru om, s-i vad pcatul este nceputul vederii adevrului a nceput s vad. Muli vd la spovedanie: vd c snt aa ru; important e s poi vedea
pcatul sta. S-l vezi, i s respingi rul i s alegi binele chiar dac nu-l poi dobndi, caut cu ndejde spre el; s te rogi pentru bine, asta-i rugciunea. Asta-i alegerea
omului, binele; aa c s-i spovedeasc pcatele nseamn c respinge rul; nu poate scpa de el, dar vrea binele pe care nu-l face i nu vrea rul pe care-l face. E ns o
putere n mine care m silete s fac rul pe care nu-l vreau; dar lucrul mare e c nu vreau rul, ci vreau cuvntul lui Dumnezeu.
La sfrit, am vrut s spun urmtoarele: snt trei perioade n viaa omului timpul din luntrul pntecelui mamei, timpul pe care-l petrecem acum i vcnicia. n pntecele
mamei, celulele cresc pn se maturizeaz i pot veni pe lumea asta. Viaa noastr nc nu-i via, e un soi de rstimp de gestaie, pn ce ne natem din nou n lumea
cealalt. Maica noastr duhovniceasc este Biserica. Sntem n pntecele Bisericii, dar nu tim care-i adevrata lume, ca un ft ce nu tie c-i n pntecele mamei pn ce se
nate. Creterea noastr n acest pntece se face cu poruncile lui Dumnezeu; adugm celule duhovniceti la duhurile noastre; cnd ne natem din nou, vom iei din trupul
acesta, care se va duce n pmnt, dar sufletul va tri. Sufletul e un trup duhovnicesc. Pn ne vom dobndi din nou trupurile i vom tri ntreg, vom avea trupul acesta
duhovnicesc, o condiie n care putem tri n lumea asta. i care-i condiia? Dragostea. Ea le cuprinde pe toate vz, auz, totul pentru lumea asta. Venim aadar n lumea
asta, mediul nostru din pntece era apa, venim la aer, care-i ca un lichid, dar mai uor, respirm aer, am trecut de la ap la aer, de la ntunericul pntecelui matern la lumin.
Vedei, exist o logic. Mare lucru este acum cuvntul Sfntului Siluan, s ne inem de aceasta ca de-o ancor a ndejdii: dragostea lui Dumnezeu este n aa chip c nu
poate prsi, El na prsit pe nimeni, niciodat; cei pierdui l-au prsit pe Dumnezeu, dar Dumnezeu na prsit pe nimeni, niciodat. E o ancor a dragostei. Dragostea lui
Dumnezeu nu se schimb, nu se poate schimba, dragostea Sa nu poate prsi, n cele mai apstoare clipe Dumnezeu e lng noi, i ndjduim ca Dumnezeu s ne dea n
orice mprejurare cuvintele tainice de care avem nevoie. Ndjduiesc s descoperim c n aceste mprejurri Dumnezeu e mai aproape de noi dect atunci cnd sntem
fericii.Aa c v rog s ndjduii pentru mine, i eu ndjduiesc pentru voi n puterea rugciunii. i ne vom continua drumul, uneori ne vom despri, nu tiu cnd se va
duce urmtorul. Moartea e tragic, dar nu are n ea tragedie. Dumnezeu e atotputernic i sta-i lucrul delicat n ce-l privete. Dumnezeu s v ajute pe toi n necazurile
voastre i s v mbucure, i ndjduim s fim mpreun toi acolo, la poarta Raiului, s trim viaa cea vcnic.-rafail-noica-essex-31-oct-2010-dumnezeu-n-a-parasit-pe-
nimeni-niciodata/ )

ntalnire duhovniceasca cu parintele Rafail Noicaoi, ziua 23 a lunii lui Brumar, cnd calendarul nostru ortodox ne pune nainte pomenirea cuviosului Antonie de la Iezerul-
Vlcea. n dup-amiaza si seara acestui praznic romnesc, orasul unirii, Alba-Iulia, a fost gazda unei ntnliri duhovnicesti cu printele Rafail Noica. Pentru a m putea bucura
pe viu de cuvintele pline de ncrctur spiritual ale printelui, mpreun cu un grup de prieteni pitesteni, am purces la drum spre acest oras martir din inima Ardealului.
Un timp ploios, rece si deloc prietenos cu cei aflati n cltorii a fcut s ajungem cu putin nainte de nceperea conferintei. Toat vremea ct am fost pe acest drum de 250
de km, anevoios si greoi, am avut n inimi o bun dispozitie datorit binecuvntrii Ierarhului nostru Prea Sfintitul Calinic, pe care am primit-o n preziua plecrii, care mult s-
a bucurat de intentia noastr. Odat ajunsi am fost foarte impresionati s vedem autocare poposite si mai de departe, cum ar fi din tinutul Banatului, din Timosoara. Multi,
zeci de crestini, erau sositi din Sibiu, din Cluj si evident sute de suflete din Alba. Pe scurt, sala de conferinte, a fost nencptoare, coplesit de numrul credinciosilor care
doreau s se hrneasc din cuvntul printelui Rafail. Emotionant a fost si imaginea zecilor de preoti, de monahi, care au stat tot timpul conferintei ncadrnd pe
printele si avnd n mijlocul sfintiilor lor pe nalt Prea Sfintitul Arhiepiscop Andrei.
Ora 17,00 si conferinta ncepe avnd ca titlu o ntrebare ce a frmntat dintotdeauna: CE ESTE OMUL?. Pentru dumneavoastr, cititorii publicatiei noastre, am cules
cteva din frazele pline de duh ale printelui Rafail pe care v invitm s le cititi n materialul de fat:
Ce este omul? Este o problem ce m-a frmntat mai ales n ultima perioad a scolirii mele cnd un coleg mi spusese c stiinta descoperise un peste care ar fi mai inteligent
dect omul. Mai multe probleme mi s-au pus atunci. n primul rnd i-am rspuns dac e asa de inteligent de ce nu are mini si picioare. Atunci am zis c nici omul nu are aripi
si uite c zboar! Si m-am ntrebat ce este inteligenta? Si dac inteligenta este ceea ce distinge omul de animal? Si, pn la urm, ce distinge omul de animal? Si nu gseam
rspuns. La ntrebarea aceasta multi ani n-am gsit rspuns, pn n-am intrat n viata monastic si cu rugciunile printelui meu am nceput s nteleg care este diferenta
dintre om si animal. Pentru c orict de inteligent ar fi omul, dac este doar mai inteligent dect cel mai inteligent animal rmne cu acest mai si care este atunci dovada c
omul este om si nu este doar un animal mai dezvoltat. Atunci ce este un om? De ce credem c omul este altceva dect animalul? Stiinta nici nu spunea c omul este altceva, ci
afirma c omul este doar un animal si s-au strduit, dup Darwin, si altii s ne conving aceasta. Mai trziu am nteles, cu ajutorul Domnului, c omul este ntr-adevr un
animal si pn aici vede si stiinta, dar mai departe ea nu poate zri pentru c e cuprins doar de ratiune!()! Cartea Facerii zice c printr-un singur cuvnt S fie! Dumnezeu
a furit tot ce exist. Cnd a ajuns la cununa facerii a stat si s-a sftuit si a zis:S facem om n chipul nostru si n a noastr asemnare! De ce s-a sftuit Dumnezeu si de ce n-a
zis: S fie omul! Pentru c omul este cununa zidirii. Si n ce const diferenta ntre om si restul animalelor? Chipul lui Dumnezeu si asemnarea. Ce nseamn chip al lui
Dumnezeu? Iat c ne zmislim si ne nastem ca animalele. Ne continum viata ca animalele si nu zic aceasta ntr-un sens njositor, si o zic n mod real. Si noi ca animalele
mncm, bemns omul este un animal care are un potential pe care nicio alt vietuitoare nu l are. Chipul lui Dumnezeu n om este acel potential c acest animal poate
deveni un dumnezeu. Omul este o devenire ncepnd cu viata biologic, animalic si devenirea omului este o cltorie n Dumnezeu, o cltorie dintru biologie ntru
nestricciune.
Apoi, printele a vorbit de faptul c omul, prin Adam, a czut, a cunoscut tragedia Mortii. Dar nu a fost o cdere total, cci Mntuitorul s-a ntrupat, scotndu-l pe om din
aceast cumplit tragedie.Omul este deci un animal care ncepe viata biologic, ca toate animalele, dar n el este un potential cu totul deosebit. Ct vreme am crezut n
evolutie si ct vreme am fost atras s cred n teoria evolutiei, a fost si faptul c nsusi Darwin nu gsea o verig ntre ultimul animal si om si ziceam eu c nici nu exist. Aici
este vorba de o prpastie-cum zicea Avraam-ntre om si animal, desi ducem si noi o viat animalic, prin lucrarea pcatului n noi. Totusi pcatul nu a satisfcut niciodat pe
om, cci omul rmne chip al lui Dumnezeu si cumva, undeva, cndva, pcatul se va adeveri ca minciun, pcatul si va da arama pe fat.
Printele Rafail a mai artat faptul c asemnarea omului cu Dumnezeu este cltoria noastr de a deveni sfinti, de a ne ndumnezei: ndumnezeirea tot omul o caut, chiar
dac si d seama sau nu.
Ca o concluzie, n procesul acesta al ndumnezeirii omului, nu exist dect dou ci: cea pe care a artat-o Dumnezeu si cea a pcatului.Omul ns nu are voie s rateze
ntnlirea si devenirea sa prin desvrsirea chipului lui Dumnezeu din el spre asemnarea cu Dumnezeu.
 7

Conferinta a fost urmat de numeroase ntrebri din care a reiesit cu adevrat faptul c toti cei prezenti erau frmntati de mari si ntelepte ntrebri.Sansa lor a fost c cel
care a rspuns, printele Rafail, luminat de Duhul lui Dumnezeu care slsuieste n el, a reusit s lmureasc multe din rscolirile crestinilor prezenti n acea sal. Multe au fost
si ntrebrile la care, din cauza lipsei timpului, printele n-a mai avut cum s rspund. Impresionat si nduiostor, ns a fost gestul preacuviosiei sale care a spus c doreste
s-i parvin toate ntrebrile si crora, ntr-un fel sau altul, le va da rspuns
() Undeva, aproape de miezul noptii, pe un timp la fel de potrivnic drumului cu masina, am cobort din orasul Alba Iulia, pentru cteva ceasuri transformat n cetate
duhovniceasc, convinsi, odat n plus c omul este salvat de Hristos prin oamenii prin care lucreaz, prin cei care au ales devenirea prin sfintenie.
Diacon Florin Iordache
-
Textul conferintei: Ce este omul?
Ierom. RafailNoicaCuvnt bun, cuvnt mntuitor, cuvnt mngietor cerem de la Domnul, cerem, Tie Doamne, cuvnt din tcerile cele de Sus.[Omul
animal ndumnezeit!]sau [Omul devenire dintru animal ntru Dumnezeu]
Ce este omul? Este o problem care m-a frmntat mai ales din ultima perioad a scolirii mele, cnd un coleg mi spusese c stiinta a descoperit un peste care ar fi
mai inteligent dect omul. Mai multe probleme mi s-ar fi pus atunci. n primul, rnd i-am rspuns, c dac e asa de inteligent, de ce nu face el avioane si radiouri, si mi spune:
pentru c nu are mini si picioare. Ei, las-m, c nici omul nu are aripi, dar zboar. M-am ntrebat ce este inteligenta, si dac inteligenta este ceea ce distinge omul de animal.
Si pn la urm, ce distinge omul de animal? Nu gseam rspuns la ntrebarea aceasta, si multi ani n-am gsit pn cnd nu mi-a dat Domnul, si, prin viata monastic si prin
rugciunile printelui meu, am nceput s nteleg.
Eu cutam s nteleg care e diferenta esential ntre om si animal, fiindc or ct de inteligent ar fi omul, dac este doar mai inteligent dect cel mai inteligent
animal, rmnem cu acest mai, si atunci, care este dovada c omul este om, si nu e tot un animal, dar mai dezvoltat? Si, pn la urm, ce este un om? De ce credem c omul
este altceva dect animalul? Glasuri din lumea stiintific spuneau c nici nu este, c e doar un animal, si s-au strduit, tovarsul Darwin si altii, s ne conving s
ne maimutrim mpreun cu ei, spunnd c venim din maimut si c ne ntoarcem n pmnt, ca toate animalele.
ntr-un trziu am nteles, cu ajutorul Domnului, c omul, ntr-adevr, este si un animal. Acest lucru l vede si stiinta, dar, ceva mai departe, stiinta,
prin nssidefinitia ei, nici nu poate zri, fiindc e cuprins n limitele pe care si le-a impus: ratiunea, experimentele si asa mai departe. Fr intuitie, devine credibil ce
zic multisavanti, ziceau sau poate c zic nc: c, pn la urm, e numai pretentia omului, cci, fiind un animal mai inteligent, vrea s fie el buricul pmntului, si, evident,
dac pisica (de exemplu) ar gndi ca omul, ar zice c pisicimea este cea mai inteligent, cea mai mare specie pe pmnt.
Nu! n Cartea Facerii se spune c Dumnezeu, care printr-un singur cuvnt S fie! a furit tot ce exist, cnd a ajuns la cununa facerii, a stat si S-a sftuit si a zis:
S facem om, n chipul Nostru si n a Noastr asemnare. De ce s-a sftuit Dumnezeu, si de ce n-a zis: S fie om!. Pentru c aceasta era altceva dect restul fpturii. Nu noi,
din mndria noastr, ne socotim mai presus de animale, ci Dumnezeu, si prin Scriptur, si prin propria noastr intuitie, si nu mndrie, ne spune c asa a gndit El zidirea, si c
omul este cununa zidirii
Dar n ce const diferenta ntre om si restul animalelor? Chipul lui Dumnezeu si asemnarea. Ce nseamn chip al lui Dumnezeu? Iat c ne zmislim si nenstem ca
animalele, ne continum viata ca animalele; si nu zic asta ntr-un sens njositor, ci o zic ct se poate de neutru; e o realitate. Si noi, ca animale [la nivel biologic], dac nu
respirm, dac nu mncm, dac nu bem, murim. ns omul e un animal care are un potential pe care nici o alt fptur nu l are. Chipul lui Dumnezeu n om este
acel potential prin care acest animal poate deveni un Dumnezeu. Omul este o devenire, ncepnd cu viata biologic, animal, si devenirea omului e o cltorie n gndul lui
Dumnezeu, e o cltorie dintru biologie [animal] ntru nestricciune [dumnezeu]. De ce zic nestricciune, pentru c biologia e bun foarte, c Dumnezeu n ziua a sasea si-a
fcut CTC-ul nainte s se odihneasc, si a vzut c toate erau bune foarte? ns biologia se termin asa cum stim c se termin, iar prin cderea omului biologia a ajuns s
termine si omul, adic s ajung omul n pmntul din carele a fost scos de ctre Dumnezeu. Catastrof? Tragedie? Nu. Tragic, si toat istoria s-a umplut de atunci de tragic,
dar refuz cuvntul tragedie, pentru c, n Dumnezeu, tragedie nu exist, si nu poate exista. Si din acest tragic, din catastrofa cderii, Dumnezeu, prin ntruparea Lui, a scos
pentru om asa o mntuire!! O! de-am ntelege-o mai adnc. C cel putin unul n istoriacrestinismului, a izbucnit ntr-o zi zicnd: Fericit pcat care ne-a dobndit asa un
Mntuitor!. ntr-un fel, mai cinstit este omul astzi dect era, pentru c Mntuitorul nostru este Dumnezeu nsusi ntrupat, c un mdular al familiei, al speciei omenesti,
este nsusi Dumnezeu, fctorul nostru. S zicem totusi: fericit pcat? Stia acela ce zicea si nu zicea din nentelegere teologic, dar n-a putut s nu irump ntr-un cnt de
bucurie, ns, asa cum zice Pavel: Atunci s fericim pcatul? pentru c unde s-anmultit pcatul, a prisosit harul?. Nu, pentru c pcatul tot pcat este.
Stiti ce e pcatul. O definitie mai teologic spune c pcatul este moartea, care lucreaz n mdularele noastre. Pcatul este lucrarea minciunii. n Dumnezeu nu
exist minciun, minciuna este moarte, iar n Dumnezeu este numai viat. Pcatul nu are nici o slav, dar mintea noastr rmne n tcere cnd observ minunile lui
Dumnezeu. N-a putut s nu exclame acel printe n felul acesta: Fericit pcat, dar nu ca s fericeasc pcatul, ci ca s proslveasc pe Dumnezeu, Care e denenteles, cu o
putere si o ntelepciune de necuprins omului mai mult.
Omul, deci, este un animal. Ne ncepem viata biologic, ca toate animalele, dar n noi este un potential care ne d cea mai mare inteligent si nu numai; omul e,
calitativ, ceva cu totul deosebit. Ct vreme am crezut c am crezut tot ce mi s-a spus, mai ales la scoal, am crezut n toat nvttura, inclusiv evolutionismul -, ct vreme
am crezut n toate acestea, m-a atras si aceea c nsusi Darwin nu gseste o verig ntre ultimul animal si primul om. Eu ziceam c veriga aceea nici nu exist. Dac e
adevrat o evolutie, pi acolo se termin, la ultima maimut. Dar acolo [la ultima verig] este un salt, sau cum zice Avraam bogatului din Iad, e o prpastie peste care nu se
poate trece, nici de la animal la om si nici de la om la animal. Desi cdem si noi ntr-o viat animalic, prin lucrarea pcatului n noi, dartotusi pcatul niciodat n-a satisfcut
pe om, fiindc omul rmne totusi chip al lui Dumnezeu, si, cumva, undeva, cndva, pcatul se va adeveri ca minciun, pcatulsi va da arama pe fat si omul va ntelege, sau
nu va ntelege, dar va suferi, fiindc nu asta m poate satisface, nu minciuna, nu surogatul, nu altceva dect ce este gndul lui Dumnezeu.
Omul chip si asemnare. Chipul lui Dumnezeu este ceva din alctuirea a tot omul, care l diferentiaz radical de restul zidirii. Asemnarea este mplinirea
acelui potential, si adevratul sens al vietii omului este acea cltorie pn a dobndi asemnarea cu Dumnezeu. Sfintii au dobndit-o fiecare n msura n care au dobndit-o.
Nu sunt eu n stare s msor (singur Dumnezeu stie care e msura), dar, n ei vedem ceva din acea asemnare, din acea ndumnezeire la care caut s ajung omul, si de
aceea avem attea vieti de sfinti.. ndumnezeirea tot omul o caut, c si d seama sau nu. O caut drept sau o caut pctos. Pn la urm pcatul se poate reduce la un
element esential: ndumnezeirea fr Dumnezeu, auto-ndumnezeirea. Omul, cnd se vrea mare si tare, el nu-si d seama, c nu vrea mai multibani sau mai mult faim dect
aproapele, ci el, undeva, ar dori s ajung un Dumnezeu, si devine, n msura n care ntelege el. Dracii sunt ngeri cu chipul lui Dumnezeu, care au czut de la adevrata
ndumnezeire n rtcirea auto-ndumnezeirii. Exist dou ci, dar una e adevrat: cea pe care ne-a artat-o Dumnezeu; cealalt cale este ceea ce se numeste pcat, si nu
duce nicieri pe om [trup] l duce napoi n pmnt, si sufletul n vesnic desprtire de Dumnezeu (hai s lsm de-o parte tot felul de chipuri reale sau imaginare, tigile din
iad si frigrile, toate acestea care sunt ntr-o msur si nchipuirea noastr pe baz de ceva real), vesnicadesprtire de Dumnezeu fiind iadul fiindc nici un suflet, nici un duh,
nu a fost fcut de Dumnezeu cu chipul lui Dumnezeu, ca s rateze n halul acesta. Iadul este, dac exist asa ceva ca loc n lumea duhului, este locul celor ratati. Dac omul
este chipul lui Dumnezeu si n nfptuirea final, asemnarea, atunci ce este omul? Iat c adevrata antropologie, studiul omului, trebuie s treac prin studiul lui Dumnezeu!
[Ce este Adevrul si cum l putem afla?]
Un gnditor englez, rationalist, Alexander Pope, zicea: Nu cuteza pe Dumnezeu s-L cercetezi. Singurul studiu al omului este omul. Bine, Mister Pope, ntr-un fel ai
dreptate, Dumnezeu stia c ai dreptate si a fcut n asa fel nct s-ti dea si tie rspuns. Dumnezeu s-a n-omenit, si atunci, ca s studiem ce este omul, studiem pe omul Iisus.
Iar dac vrem s stim ce este un Dumnezeu, si de-a lungul veacurilor toate religiile au cutat s descopere ce este un Dumnezeu, tot la Iisus ne ntoarcem. El este singurul si
adevratul Dumnezeu, mpreun cu Tatl si cu Duhul Sfnt, precum El ne-a descoperit. Deocamdat las deoparte omenirea lui Iisus, care este de fapt studiul nostru, si zic c,
dac omul este chipul lui Dumnezeu, atunci de la Dumnezeu ncepe studiul nostru. Ce este Dumnezeu? ntrebarea este din start gresit, asa cum gresit a fost ntrebarea
lui Pilat: Ce este Adevrul?. Si Pilat, simtind, stiind c nu exist rspuns la asemenea ntrebare, nici n-a mai asteptatrspuns de la Hristos, Care este Adevrul, si s-a ntors si a
plecat. Da, dar cine poate s pun adevrata ntrebare, cui i vine s zic n minte nu ce este Dumnezeu?, ci Cine este Dumnezeu?? Cine ar fi putut gndi, n strvechime,
ntrebarea: Cine este Adevrul??
Omul, de la cdere, gndeste obiectiv, stiinta se gndeste stiint obiectiv si cade n limitele unei ngrdiri care la nivel duhovnicesc este o erezie ngrdirea ntre
obiectiv si subiectiv. Ce este obiectivul, a fi obiectiv, a nu fi subiectiv? Este a m referi la obiect, pn la urm. A nu fi obiectiv este a-mi stinge persoana, ca s m conform cu
obiectul. ti prezint tie obiectul, asa cum este el n sine. Dar si stiintific este o rtcire lucrul acesta. Toti marii savanti si marii gnditori zic, cu un oftat, c nimeni nu poate fi
absolut obiectiv. Pe de o parte, fiecare vede obiectul asa cum l vede el; n-ai ncotro: tu esti un subiect! Pe de alt parte, subiectul este mai important dect obiectul! Ceea ce ei
numesc subiect este persoana, este chipul lui Dumnezeu si potential asemnarea. S reduci pe Dumnezeu la un obiect? De ce? Ca s fii adevrat. Pi atunci cutarea este nu a
fi subiectiv sau obiectiv, ci a fi adevrat. Ce ne d Biserica (viata, nevointa drept nteleas a Bisericii)? Nevointa de a ne des-ptimi. De ce? Ce e patima? Patima este un ecran,
este un vl pe care, zicea Sfntul Pavel, l au iudeii atunci cnd citesc legea lui Moise, si nu nteleg n lumina lui Hristos, c au acel vl. Deci patima este un ecran, o oglind
 8

deformatoare, o prism strmb. Si atunci, cum putem s vedem obiectul hai s zicem corect (nu obiectiv)?. Trebuie s-l vedem cum l vede Fctorul lui, si, de aceea,
noi nvtm prin Biseric s ne desptimim, ca s vedem lucrurile cu ochiul lui Dumnezeu. Revenim iarsi la ndumnezeire. Pn la urm, nu este att de important a vedea un
obiect asta este de folos mai mult pentru viata noastr pmnteasc, ct este de important s ajungem s devenim ca Dumnezeu, s vedem ca Dumnezeu, s cugetm ca
Dumnezeu, s trim ca Dumnezeu, fiindc n acea gndire, n acea trire, nu este doar o mplinire sufleteasc vremelnic, ci, n acea devenire ca Dumnezeu, vedere ca
Dumnezeu, gndire ca Dumnezeu, se tinuieste, sau mai bine se descopernssi viata nestriccioas.
Viata nestriccioas, care, prin pronie dumnezeiasc, prin rnduiala proniatoare a mortii, face totusi ca tot omul si toti sfintii s moar, si astfel moartea pune capt
lucrrii mortii, lucrrii care duce pn la moarte, deci pcatul, cum zice Sfntul Pavel, nu mai este activ dup moarte. Pcatul si-a istovit toate resursele cu moartea, iar dac
sufletul trieste dup moarte, apoi omul a revenit la nemurire. Ba si trupul ne este fgduit s-l primim napoi n ziua de apoi, tot prin pronie dumnezeiasc. nviind trupul
din morti cu o nviere pe care o vedem n chipul lui Hristos nviat, el este un trup real (poftim, c a mncat peste fript si un fagure de miere n fata ucenicilor, si multe alte
semne a dat) si n acelasi timp un trup care nu mai este supus legilor, ngrdirilor naturii, biologiilor, mortii. Un trup care n a 40-a zi a putut, spre uimea apostolilor, dintr-o
dat, s se ridice de la ei, si binecuvntndu-i, s se ridice la ceruri si s sad la dreapta Tatlui. O cltorie pe care Adam trebuia s o fac, si n-a reusit s o fac, s-a
mpotmolit, si a ajuns n Iad, n desprtirea de Dumnezeu, si de aceea, Biserica l denumeste pe Hristos al doilea Adam, Care prin moarte (si nviere) a furit iesire pentru om
la viata vesnic (asa cum odinioar, prin Marea Rosie, a furit trecere ctre Pmntul Fgduintei, pentru poporul evreu). Prin moarte, Hristos nsusi si-a vrsat sngele si a
trecut prin Iad (c spunea: Vine stpnitorul lumii acesteia, si Mie nu-mi afl nimic), dar moartea n-a avut nimic n Hristos, n-a avut ce s muste n El. Cel dinti nscut
din morti, cum l denumeste Pavel, este Iisus, care nici nu a avut vreme ca trupul Lui s cunoasc stricciune, putrezire, si si-a putut relua trupul, sufletul acesta, care n-a putut
fi tinut de lanturile mortii, si si-a renviat trupul, si n a 40-a zi, cu trup cu tot, s-a dus la ceruri, undeva unde nici Ilie, nici Enoh n-au ajuns, si ne-a druit nou (zice Hristos: Eu
sunt calea si adevrul si viata), ne-a furit cale ctre cele de sus, tuturor.
Cnd ziceam ce este omul?, ziceam c pe Dumnezeu trebuie s-l studiem. Dar nu s studiem, c doar obiectele se studiaz. De aceea spuneam c persoana nu
poate fi obiect de studiu. Omul ns gndeste obiectiv dup cdere. Obiectiv si subiectiv. Gndeste n termeni de ce este Dumnezeu?, ce este adevrul?. Dumnezeu este un
Cine si adevrul este un Cine. Printele Sofronie ntr-o zi ne-a spus un lucru uimitor, chiar de mai multe ori. Vorbeam de cum a zidit Dumnezeu lucrurile, c noi trim n trei
dimensiuni (lugime, ltime, nltime), dar sunt filozofi care spun c si timpul este o dimensiune, a 4-a dimensiune, cci un obiect n 3 dimensiuni, dac nu are si o clipit de
timp mcar, el nu exist. Sunt o infinitate de dimensiuni, dar ultima dimensiune este persoana. Lui i plcea sntrebuinteze mai mult cuvntul ipostas dect persoan,
cuvnt care, cndva, prin secolul al 4-lea cred, si-a nsusit ntelesul de persoan (pn atunci grecii poate aveau prosopon, care nseamn fat, cum avem si noi un
Dumnezeu n trei fete; limba romn modern a prsit notiunea aceasta, dar era si la noi fat). Ipostas gseste printele c este o notiune mai deplin a persoanei.
Ipostas, la origine, n greac, nsemna substant. Ce este substantial n cel care trieste? Este tocmai persoana; persoana trieste. Nu trieste esenta,
nu trieste omenirea, trieste omul, fiecare om. Aceea este viata. Omenirea este acolo unde sunt mai multi de un om.[Omul devenire ntru Fiint]Dumnezeu = Fiinta =
Dragostea=Viata[Dumnezeu Fiinta]. Persoana nu este un obiect de studiu, nu se studiaz, persoana se trieste. Nu stiu cum ar fi fost dac n-ar fi czut omul, dar, czuti fiind,
Dumnezeu ne vorbeste si n graiul nostru, pe ntelegerea noastr, pe limba noastr, si ne d si niste informatii. Prima informatie despre Dumnezeu a fost primul nume pe care
si L-a dat n istorie. La rugul aprins, cnd Moise aude glasul Domnului: Du-te si scoate din robie pe poporul Meu ales, Israel, si se ndrtniceste, c nu se simte vrednic,
zicnd: Cine s le spun c m-a trimis? Care Ti-e numele? (c pn atunci Israel cinstea pe Dumnezeul nostru, pe Dumnezeul printilor nostri, al luiAvraam, al lui Isac, al
lui Iacov, care dup vreo 400 de ani de robie n Egipt, probabil c rmseser mai mult pe post de amintire vag, de mitologie), Dumnezeu zice: t:Eu sunt Cel ce sunt. Spune-le
c Eu sunt te-a trimis. Deci Ce este Dumnezeu?. Dumnezeu este. Punct. Acesta este numele Lui, iar noi, ce trebuie s fim? Trebuie s fim si att. Dar ce nseamn a fi?
n viziunea comunist, ateist, Dumnezeu nu exist. Da, poate c, ntr-un fel, Dumnezeu nu exist. Dac paharul acesta exist, ce? Dumnezeu este ca paharul acesta? Cnd i-a
zis Dumnezeu lui Moise: Eu sunt cel ce sunt. Spune-le c Eu sunt te-a trimis am nteles c a fi este altceva dect de a exista. Apoi am ncercat etimologia cuvintelor. Am
ntrebat pe un profesor de limbi, de unde vine cuvntul exist?. mi spune c din exsisto. Eu vedeam pe acest ex care stiu c nseamn a iesi din, a purcede din. Mi-a
spus c sisto este cel ce este, cel ce sade propriu-zis. Tot la este revenim. Deci existenta este ceea ce purcede din Cel ce este, si atunci mi-am dat seama c existenta nu
este dect o devenire. Dumnezeu binenteles c nu exist, n-are nevoie de devenire. Iar noi suntem o devenire ntru a fi, devenire ntru fiint, cum zic unele filozofii.
Da, dar ce este fiinta? Este Dumnezeu, Fiinta cu F mare. O parantez: nu nseamn c prin devenire ntru Fiint noi devenim Dumnezei [cu D mare], c devenim
fr nceput; noi suntem cu nceput, suntem fcuti de Dumnezeu, dar continutul vietii noastre, viata noastr va fi, n final, acea viat pe care o trieste nsusiDumnezeu, si vom
fi, zice Sfntul Maxim si alti sfinti, nu numai fr sfrsit (fiindc viata este fr sfrsit, fiindc nu exist stricciune, adic mbtrnire, moarte, putreziciune, reciclare
biologic), ci viat care trieste vesnic la un apogeu de ncordare, care, n acelasi timp, este vesnic odihn. Zic n acelasi timp, adic si ncordare, si odihn, nu plictis vesnic.
Sunt lucruri pe care nu le putem cugeta acum, n ramele strmte ale existentei noastre, dar ntru devenirea noastr, dea Domnul s ajungem toti acolo, si vom cunoaste lucrul
acesta, viata lui Dumnezeu cea nestriccioas, cea fr sfrsit, cea vesnic cu adevrat, cci va fi viata noastr. Si aceast viat, acest a fi, va fi o plintate care nu are a
exista. A exista si att este un mare plictis. N-avem toti experienta urtului, cnd nu mai stim ce s facem, cnd nimic nu se mai ntmpl, cnd ce vroiam noi nu se mai
ntmpl. Acesta e Iadul pn la urm, ntr-o mic msur. A fi, este n acelasi timp o total mplinire, obogtie nesfrsit, ntelepciune nesfrsit, si tot ce este Dumnezeu
este plintatea lui a fi. Si aceasta l diferentiaz de a exista. Nu numai att, zice Sfntul Maxim, fiindc viata pe care o primim este fr nceput, devenim ca si fr nceput.
Nu vom fi esential fr nceput si nefcuti. Dar viata pe care o vom tri este viat fr nceput si vom fi ca si fr nceput. Si asemnarea cu Dumnezeu va fi pn la total
identitate. Si totusi nu vom fi Dumnezei, ca Dumnezeu dup fire, dar totusi nimic nu ne va lipsi si vom fi identici cu Dumnezeu pn la total identitate.
[Dumnezeu Dragoste]. Mai rmne un lucru pe care nadins nu l-am pomenit. Am spus c Dumnezeu este, si c omul, n devenirea lui, va putea zice si el: Prin harul
Tu, Doamne, eu sunt. Acesta e numele lui Dumnezeu, pe care omul, nu prin calea propriei nchipuiri, ci prin cale de Dumnezeu rnduit, va dobndi acest eu sunt, si si-l va
putea pe drept atribui. Dumnezeu a spus prin Moise: Eu sunt, si mi vine s zic (este o propozitie pe care a completat-o de-abia dup ntruparea Lui, la 1500 de ani dup
Moise), mi vine n gnd ce ne spune Sfntul Ioan, de Dumnezeu cuvnttor, n prima sa epistol: Dumnezeu dragoste este. Acum avem un nume mai deplin al lui Dumnezeu.
Dac vrem s ntrebm ce este Dumnezeu, poftim, Dumnezeu dragoste este. Atunci ce este omul? Omul este dragoste. Si dac dragoste nu este, nimic nu este. Ce este
dragostea atunci? Obiect de studiu deocamdat. Studiul adevrat este nevointa Bisericii. O! de-amntelege drept aceast nevoint, ca s ne-o nsusim drept! Nu e vorba numai
de a bate mtnii si de a, stiu eu, de a nu mnca, nu bea, nu dormi. Nevointa este o lucrare a gndului omenesc, care ncearc s ptrund, pe cile de Dumnezeu rnduite, n
gndul lui Dumnezeu, pentru ca s gndim ca Dumnezeu, ca s vedem ca Dumnezeu, ca s trim ca Dumnezeu, ca s ntelegem ca Dumnezeu. Iar tot ce
este nevoint trupeasc, mi vine s zic c este suportul material pentru aceastnevoint.
Dar atunci, ce este dragostea? Dragostea a fost poate, de-a lungul istoriei, obiectul celor mai mari confuzii. Si, dac toat cutarea omului o reducem (nu prin
duh reductionist, ci prin esentializare) la un singur element, la dragoste se reduce cutarea omului. Vedeti c cea mai mare ispit care bntuie pe tot omul, si care acum
se dezlntuie la nesfrsit, este curvia. De ce? Este, sub form de pcat, surogatul dragostei, n forma, n msura si n limitele pe care Dumnezeu le-a rnduit pe pmnt.
Aceast mpreunare este una din expresiile iubirii ntru Iubire, persoan ctre persoan, iubire ipostatic. Nunta este aceast mpreunare prin care, dintr-o iubire care si are si
o expresie trupeasc, biologic (expresie bun foarte si care ntru toate ngn cele duhovnicesti), trebuie s se zmisleasc, fie si dup cdere, omul, care e chipul lui
Dumnezeu, si potentiala asemnare.
Ce este dragostea? mi vine s zic c nu stiu, si Dumnezeu s v, si s ne lumineze ce este. Dar, dac m-am angajat pe terenul acesta primejdios, s ncerc s dibui ca
s spun cteva cuvinte. Cred c putem s lum ca model chipul lui Hristos pe cruce. O! numai si pe El s-l ntelegem drept, ca expresia culminrii iubirii, cci El nsusi zice: mai
mare dragoste nu are nimeni dect aceasta, ca unul s-si pun viata pentru prietenii si. Cine sunt prietenii lui Hristos? n primul rnd, zice, voisunteti prietenii Mei,
dac faceti ceea ce poruncesc vou. Dar Hristos ne-a zis s iubim si pe vrjmasi. Hristos ns, nu porunceste ceva ca noi s facem, ci porunciledumnezeiesti sunt o descoperire
a ce este Dumnezeu nsusi [fie c este Hristos ntrupat, fie c este Hristos nscut n inima noastr] . Dac am parafraza cuvntul lui Hristos: Iubiti-v vrjmasii!, am putea
zice: Eu, Dumnezeu, mi iubesc pn si vrjmasii. De ce iubeste Dumnezeu pe vrjmasi? Exist o limit a dragostei lui Hristos? Eu as zice c Dumnezeu nu se:are dragoste
(cci ceea ce ai, poti s pierzi), ci Dumnezeu este dragoste, si aceasta [dragostea] nu se schimb niciodat. C suntem prieteni sau c suntem vrjmasi, c ne cheam Ioan sau
Petru, sau Iuda, dragostea lui Hristos rmne neclintit.
Dac v uitati bine, o s vedeti n cele patru evanghelii, mai ales n seara Cinei celei de Tain, de cte ori si n cte feluri a ncercat Hristos s rup si zapisul nscrisului
pentru Iuda, zapisul prorocesc, asa cum a rupt zapisul prorociei pentru neniviteni, n zilele prorocului Iona, cnd Iona a propovduit ninivitenilor: Veti pieri cu toti, si cu vite cu
tot, dac nu v pociti. S-au pocit si n-au pierit. Deci, a zdrnicit Dumnezeu propria Sa prorocie, din dragoste, atunci cnd prorocia Lui era n dezavantajul omului, iubita sa
fptur. Asa a vrut s zdrniceasc si prorocia fat de Iuda. Vedeti primele stihiri din Sfnta Joi, la cele 12 Evanghelii. Dup prima Evanghelie este o serie de stihiri, si fiecare
stihir arat n ce fel, n ce alt fel a mai ncercat Hristos s scoat pe Iuda, s-l trezeasc pe Iuda, doar s scoat un cuvnt din Iuda, prin care Hristos ar fi putut zice:
Fie tie dup credinta ta sau Iartti-se pcatele, sau altceva, ca s se stearg, ca s rup zapisul. Cnd spun ca s rup zapisul, multi dintre voi stiti c citez Troparul din
post, din ceasul al saselea: Cel ce n ceasul al saselea ai rupt zapisul osndei lui Adam n Rai. Hristos e ruptorul zapiselor care sunt mpotriva noastr.
[Dumnezeu Viata]. Un singur lucru gndeste dragostea lui Dumnezeu: viata (si dac e moarte, apoi e nviere). ns exist un dar pe care Dumnezeu l-a pus n fptura
cuvnttoare, n nger si n om, cel mai nfricostor din toate darurile: libertatea. Dumnezeu nsusi, nu-si permite, din dragoste paradoxal s stabileasc, s silniceasc
 9

libertatea fpturii. Darul acesta face c omul (ca si ngerul) are nfricostoarea posibilitate, s zic, n final, lui Dumnezeu: Bine, dar eu nu vreau. Prinaceeasi logic, omul
are aceeasi libertate s zic si iadului: Bine, dac vrei asa, dar eu nu te cred. n cartea Infernul, a lui Dante [parte a Divinei Comedii], e vorba de pogorrea unui personaj n
iad, cluzit cred c de ngerul lui pzitor, care i arat chinurile iadului. Trecnd prin poarta iadului, peste poart este scris: Prsitiorice ndejde, toti cei care intrati aici. Si
eu zic: Iat glasul iadului. Ce zice Dumnezeu prin Siluan? Zice Nu, nu prsiti ndejdea, ci Tine-ti mintea n iad, dar nici acolo s nu dezndjduiesti. Si, ntr-o clipit,
iadul s-a destrmat pentru Siluan si pentru toti cei care urmeaz cuvintele lui Dumnezeu. Iadul, n sine, nu are realitate. Iadul este apogeul minciunii. Dac vreti, n limbaj
postmodern, calculatorica ne ofer o expresie: realitate virtual. Linia pcatului e exprimat iarsi de o expresie post modern: identic natural (avem, n industria alimentar,
aceste E-uri n mncruri si expresia substante identic naturale o traducere proast din englez: identical natural, adic, n cel mai bun caz, identic cu natura,
dar totusi nu e acela natural), care e alt expresie, alt parafraz si alt sinonim al cuvntului minciun. Pcatul e un identic natural, dar nu natural, nu este firea pe care
Dumnezeu ne-a dat-o. Iadul este realitate virtual. Dac scoti stecherul din priz s-a dus. Care e stecherul? Este lucrarea minciunii, este mndria.
Ce este mndria? O s ncep prin cderea primului czut, ngerul cel mai mare si cel mai frumos, Lucifer, care a devenit Satan, adic vrjmasul. Avem un chip al lui si
al cderii lui, n cartea lui Isaia, n prorocia despre mpratul Vavilonului (dar, n transparent, vedem cderea primului nger). Zice acest mprat alVavilonului: Fi-voi ca cel
prea nalt, pune-voi scaunul meu mai presus de ceruri. Si asa gndea si primul nger. A vrut s fie ca Cel Preanalt, lsndu-se mbtat de propria sa frumusete, de Dumnezeu
fcut, de Dumnezeu druit lui, n loc s multumeasc lui Dumnezeu, asa cum fac sfintii si sfintii ngeri. [] n asta se arat si dragostea lui Dumnezeu, si greseala ngerului: a
fi ca Dumnezeu Nu n concurent, nu ntr-o mpotrivire, nu n contrare, care implic si ur, ci n smerenie, care este poart deschis iubirii, si, pentru aceasta, din bun
nceput, printii au ndrgit smerenia, ca obiect al nevointei.
Smerenia trebuie nteleas prin definitia pe care am dat-o mndriei: mndria e minciun si este contrariul lui Dumnezeu, deci ur, egoism, nchidere n sine.
Smerenia este, pe de o parte, realismul duhovnicesc. Eu sunt ceea ce m-a fcut Dumnezeu s fiu. Att, nu mai mult, dar nici mai putin. Aceasta tot smerenie este, fiindc
acesta este realismul; aceasta e realitatea. Dumnezeu m-a fcut chipul slavei celei negrite. Pi, frati si surori, s asteptm noi moartea noastr pentru ca altul s ne cnte
chipul slavei negrite sunt, mcar c port ranele pcatelor. Hai acum s ntemeiem, s nfptuim n noi acest chip al slavei lui Dumnezeu. Aceasta enevointa Bisericii, pentru
aceasta ne spovedim, ca s ne lepdm de pcate. Noi nu ne lepdm, ni le asumm. n spovedanie ne asumm pcatul. Aceasta este. Cnd se spovedea, cineva spunea:
Printe, mi-e rusine s-ti zic toate acestea, dar sta sunt, n-am ncotro, sta sunt. Aceasta este smerenia: nu o manieristic, nu un fel corect de a fi, sau de a afisa, mai ales,
ci realismul.
Apoi, printele Sofronie spunea smerenia este acea calitate a iubirii dumnezeiesti care se d celui iubit, fr ntoarcere asupra-si. n gndul de a-si pune scaunul
mai presus de Ceruri si s fie si el ca cel Preanalt, era o respingere a celuilalt, si nu mai era un cel iubit, ci cel iubit sunt eu, si nimeni altul, si de mine n-are nimeni loc n
mine. Smerenia este o deschidere tuturor, pn si vrjmasilor. Domnul s ne arate c avem nevoie de chibzuial n istoria asta slbatic si mincinoas. C nici Hristos la
nceput nu se ncredinta nimnui, cum zice evanghelia Sfntului Ioan, c stia ce este n om, si nu avea nevoie ca altul s spun ce este n om. Dar a venit clipa cnd a socotit s
se ncredinteze omului, si n mai putin de 24 de ore era pe cruce. Dar Hristos a rmas neschimbat. [] Cci Dumnezeu dragoste este. Dumnezeu nu are, ci este dragoste. Crucea
este culminarea dragostei, o dragoste care nu se opreste nici de la chin, nici de la nssi moartea, pentru c se d celui iubit deplin, fr nici o rezerv. Hristos n-a pstrat
nimic. n gloata care urla, ducndu-l la cruce, s-a gsit si cineva care s plng pentru El, pentru Iisus, si se ntoarce ctre ele si zice: Nu pentru Mine s plngeti, fiicele
Ierusalimului. Plngeti pentru voi si pentru fii vostri. De ce? Pentru c adineauri a strigat n nebunia lor, gloata: Fie sngele Lui peste noi si peste fii nostri. Au chemat
sngele Mntuitorului ca blestem asupra lor si asupra fiilor lor. Si Hristos a stins blestemul, a vrut s-l sting. A spus: Plngeti pentru voi si pentru fii vostri, nu pentru Mine.
Nici atunci Hristos nu avea ceva n Sine, pentru Sine. Tot pentru altii se gndea. Si cnd L-amnltat pe cruce, de pe cruce a strigat ctre Tatl: Printe, iart-i c nu stiu ce fac.
Comptimea cu dobitocia noastr, dect s-L doar pentru durerile Lui. Una dinasa-zisele pricesne pe care le-am auzit n Biseric, este aceea n care se spune: O,
vai, ranele Mele, cum m dor!. Am trit-o, cnd am auzit-o prima dat, ca pe o hul. Dac ar fi zis: O,vai, ranele tale, cum m dor!, L-as fi recunoscut pe Hristos. Dar n
vorbele: O, vai ranele Mele, cum m dor!, nu-L recunosc pe Hristosulnostru.
Hristos este dragoste, de nimic micsorat, de nimic clintit, de nimic mputinat. Fiindc dragostea Lui, c este viu sau mort, tot dragoste este. Si ne-a artat o tain:
aceast dragoste nu poate fi tinut de moarte, si moartea a pierit, si iadul i-a vrsat pe toti pe care i avea n pntecele lui, si are s o mai fac odat n ziua de apoi, care se
apropie. Dragostea lui Dumnezeu a fost trit cu brio, cum am zice noi astzi (cuvntul brio e ieftin n contextul acesta), de ctre toti ucenicii, mai ales n primele trei veacuri,
dar si pn astzi. Dragostea ca viat, cnd aceast dragoste trieste n mdularele omului, nici chinurile nu o pot mputina, nici moartea nu aredinti s o muste.
Iertati-m, dar vreau s atrag atentia nc la un tropar pe care l cntm n Miercurea Mare, din Sptmna Mare Troparul Sfintei Casiana: Femeia cea
pctoas, simtind dumnezeirea Ta, a spus: <<vai mie, c noapte ntunecat si fr de lun a fost viata mea>>. Doar att mi amintesc, dar fiti cu luare aminte la aceasta.
Mucenicii, fiind ptrunsi, presimtind ca si femeia cea pctoas, Dumnezeirea lui Hristos, s-au umplut de harul acestei iubiri, si chinuri si moarte n-au putut s-i mai schimbe.
Si au murit cu slav, si trupurile lor, n loc s fie hoituri si mortciuni, ne sunt moaste. n Vechiul Testament, tot ce era mort, era spurcciune. Dac omul trebuia s-si fac
datoria fat de printii lui si s-i ngroape cnd mureau, trebuia s se spele, o zi ntreag, 24 de ore, n-avea voie s intre n biseric s nu spurce cele ale vietii, cu cele
ale mortii. Astzi, dac nu avem moaste de mucenici sau de sfinti pe altarele noastre, atunci altarul nu este sfintit, si nu putem sluji liturghia. Vedeti, ntre altele, cum s-a
batjocorit moartea de ctre Hristos. C si oamenii (oameni pctosi) au putut deveni ca Hristos, si au fcut fgduintaDomnului, adic cele ce a fcut Hristos, si probabil, dac
ar fi s comparm, mai mari dect acestea.
Clugria, drept nteleas si drept trit, este o mucenicie de o viat ntreag. Mucenic vine de la munc, care n romna veche nsemna chin, acum a devenit
lucrare, lucru. Cuvntul muncile Iadului e un cuvnt slavon. Sinonimul grecesc este martir. Martir nseamn martor, etimologic vorbind. Martor a ce? Martor al
unei Vieti, care nu poate fi atins de nimic din lumea stricciunii, a mortii, a minciunii, a mndriei. Care mndrie este, ziceam, acel stecher, pe care, dac-l scoatem din priz, s-
a dus cu toat realitatea virtual a tot ce nu este Dumnezeu. De ce zic virtual? Iadul nu de Dumnezeu a fost fcut, Dumnezeu a fcut numai lucruri bune si bune foarte. Deci
tot ce este n afara lui Dumnezeu este numai o realitate virtual si are putere numai asupra acelora care triesc n virtualitatea mndriei, a minciunii. Nevointa crestinului este
de a iesi din aceast virtualitate. Martir, adic martor, martor al acestei Vieti. Martori cu adevrat au fost cei a cror mrturie a fost curat. ntre cei 20.000 de mucenici de
la Nicomedia, un nume se pare c nu a fost nscris ca mucenic. De ce? Pentru c n drum spre martiriu, asfsiat de pe un perete Decretul Cezarului, ca s prigoneasc
pe crestini. Greseala lui este c de acum ncolo, el putea fi pedepsit de Cezar, asa cum socotesteCezarul, pentru faptul c s-a mpotrivit Cezarului. El a purtat o mrturie felului
n care Cezar cezrea asupra poporului lui. Si mrturia lui pentru Viata nestriccioasnu era curat. Aceasta trebuie s o avem n minte, c a mrturisi, n romn, se
confund cu mrturie, a purta mrturie, a fi martor. nseamn s fi martor acelei Vieti care trieste n mdularele omului, care nu poate fi biruit, dup cum zice Hristos,
lui Petru: Si aceasta este Biserica, pe care portile Iadului nu o vor birui.
Omul caut crucea lui Hristos
Cred c vin zilele cnd viata noastr trebuie s fie curat. Curat nu nseamn c pctuim pe ici pe acolo. Mcar gndirea noastr s fie dreapt, s fie integr, s
fie deplin. C dac nu, riscm s fim nhtati de valurile, tsunami-urile post-moderne. Adevrata viat culmineaz cu crucea, paradoxal. Dar oare Biserica nu spune: Bucur-
te cruce, de viat fctoare. Cum de viat fctoare, cnd Dttorul de viat a murit pe ea? Trupul nu e totul, trupul a fost obiect de jertf, si ni l-a dat ca mprtsanie, si
sngele vrsat, la fel. Pentru ca si noi, mncnd trup si snge, sub form de pine si vin, c stie c nu suntem canibali, mncm trup si snge care au cunoscut nviere. Si de
aceea mncm viat vesnic, cum zice Hristos.
De cnd am fost hirotonit duhovnic, am auzit de foarte multe ori de la tineri, spovedanie de genul acesta: am ncercat cele trupesti sau cele trupesti i-au ncercat pe
ei, si ori zic: Dar n-am mers prea departe, sau pn la capt sau am mers pn la capt, sau, cum spuneau ctiva: O, printe, cnd am avut prima datexperienta aceasta,
dup aceea m-am gndit: Asta a fost tot?!. Dou lucruri vreau s mai zic:
1. Asta a fost tot? Da, sigur, asta a fost tot; tu cutai dragostea, iar trupul, sracul de el, asta a fost tot ce ti-a putut oferi. De ce? Pentru c, n sine, nu este dect
o functie biologic si mai mult nu poate. E o functie biologic pe care minciuna o nvluie ntr-un ntreg misticism al trupului, si chiar sufletesc. Cauti mpliniri sau mai stiu eu
ce. Cei care au avut experienta, asteptnd lucrurile acestea, au rmas dezamgiti. Adic, am fost amgiti si suntem amgiti, n msura n care ne pot atrage peste msur
lucrurile acestea.
2. Pn la capt. Voiam s m concentrez mai ales pe cuvntul acesta: prea departe sau pn la capt. Dragostea are nevoie s mearg pn la capt, si pe
latura aceasta ne poticneste vrjmasul si ntunec pe om, si merge pn la asa-zisul capt al apropierilor trupesti, n legea lor, n limita lor, bune foarte, si de o
deosebit frumusete, dac am avea destul des-ptimire, ca s vedem cu ochi curat toat lucrarea aceasta a zmislirii chipului lui Dumnezeu, fie si dup cdere.
Pn la capt; dragostea nu poate s se dea dect pn la capt, nu poate. Nu c nu poate, dar ntelegeti c este n firea ei, este un foc mistuitor, care l mistuie
pe nsusi Dumnezeu. El se mistuie pe sine fiindc El este dragoste. Si dac este vorba n istorie, ntr-o istorie n care lucrurile culmin cu moartea, atunci pn la moarte se las
mistuit de dragoste si se las mistuit de dragul celor iubiti. Si cnd zice pe cruce: Printe, iat-i c nu stiu ce fac!, tot nu de ranele Lui se tnguia, ci se tnguia
de ranele noastre, de ntunericul nostru. C nu stiu bietii acestia ntunecati, c pe singurul lor adevrat prieten l omoar. ns Eu muri-voi pentru ei, si prin moartea aceasta
 10

voi gsi alt cale spre a-i mntui, dac n-am gsit rspuns de ascultare si de dragoste n ei; prin ura lor si prin criminalitatea lor, M las Eu, Dumnezeu nemuritor, omort, si
prin aceasta, prin jertfa aceasta, voi strica lucrarea mortii si a iadului, si tot i voi mntui!.
ns, binenteles, adaug cei care vor: D-ne Doamne s voim, si s voim mai deplin. Marea erezie este felul n care ntelegem noi crucea, si zicem:A, mi port
crucea!, adic am multe de suferit. Echivalm crucea cu suferinta. Erezie!Crucea este dragostea, dragostea dus s citm prea departe, dragostea dus pn la capt,
dragostea adevrat, care nu are nevoie de acea mplinire trupeasc, bun foarte, pe care o poate tri n legea ei si n limitele ei. Dar trebuie s mearg dincolo de aceasta.
Crucea este acel lucru pe care omul l doreste. Si atunci cnd omul ajunge n pcat, pn la acel capt unde se dez- amgeste si o, doar de s-ar dez-amgi! dar,
dezamgit fiind, crede c n-a fost destul, si caut alt experient, caut alt persoan. ncearc din ce n ce mai mult, si risc s se mpotmoleasc n ale pcatului, n ale
minciunii, n ale ntunericului, pn la capt.
M veti crede dac v voi spune c omul caut crucea lui Hristos? Si nimic altceva. Domnul s ne lumineze, si atunci vom putea cnta: O, cruce de viat fctoare!.

Intrebri si rspunsuri la conferinta Ce este omul?
Ierom. Rafail Noica
Printe Rafail, s ntelegem din cele spus de dumneavoastr, c relatia trupeasc ntre doi tineri care se iubesc este bun foarte?
Frati si surori, trebuie s gndim teologic. Trebuie s ntelegem c dualismul (adic a crede n dou principii: al binelui si al rului) este o erezie recunoscut de
Biseric. Numai binele exist, fiindc numai Dumnezeu a zidit, si nu diavolul. Vorbeam cu un tnr, si m-a nteles tnrul. A zis: Cnd Dumnezeu a fcut omul, nu l-a fcut
pn la centur si dup aceea s zic: Ocup-te tu, diavole, c n alea nu m bag. Dar ce este atunci rul? Nu este dect un bine, folosit asa cum nu ne descoper Dumnezeu
s se foloseasc, ori ntr-un tel gresit, oricnd nu trebuie, orict nu trebuie, oricum nu trebuie. Ru n sine, nu exist. Nu exist dect bine si bine foarte. Dar unde este fptura
liber, cum e? Chipul lui Dumnezeu, nger sau om, are libertatea s treac peste cele ale lui Dumnezeu; asta spre detrimentul lui si spre moartea lui, dar are aceast libertate,
aceast liber alegere Si pe noi ne cheam la o liber alegere, pentru a alege, si pentru a alege drept, si pentru a nu ne rtci si a nu ne dezamgi. Sau, dac ne dezamgim,
mcar s ne dez-amgim si s revenim la adevr. Trebuie s trim lucrurile asa cum ni le descoper Dumnezeu.
Da, relatia aceea e bun foarte; si sunt mult mai multe lucruri bune foarte dect omul post-modern si nchipuie. De ce omul post-modern si nchipuie gresit? Fiindc
asa a fost bntuit lucrarea asta de diavol dintru bun nceput, nct omul acum nu si-o mai poate nchipui n nchipuire curat. Si de aceea zic: Doar de ne-ar da Dumnezeu
destul des-ptimire s ntrezrim ceva. Dar v spun: cititi scrierile Sntului Simeon Noul Teolog si cititi si Cntarea Cntrilor n Biblie, si o s vedeti c este element foarte
propice pentru o ntreag poveste pornografic, dar numai pornografie nu este. Prooroceste Solomon: Trieste cele trupesti, ntrezrind, prin cele trupesti, cele duhovnicesti,
pe care trupul le ngn si despre acelea vorbeste. Marii sfinti ai omenirii, aceia pe care i numeste expresia modern mistici, cu ct sunt mai mistici, cu ct sunt mai
adevrat si mai adnc n ale duhului, cu att mai putin se sfiesc de cele trupesti, cu att mai liberi sunt. Prin ei putem ntrezri ceva, ca s curtim nti ochiul mintii, ca s
vedem apoi ncotro mergem. De exemplu, dac trebuie s ne nfrnm de la aceste relatii [trupesti], [cu ochiul mintii curat vom vedea] de la care relatii si ct s ne nfrnm,
si pentru ce s ne nfrnm; si s nu mergem prea departe, nici n ale nfrnrii, fiindc am vzut catastrofe din prea mare nfrnare (tot o rtcire este). Puritanismul este o
erezie. Puritanismul lam trit eu pe pielea mea. Am ajuns n Anglia n anii 50, si se simtea nc puritanismul, care ajunsese la culminarea lui, n secolul al XIX-lea (englezii
vorbesc de epoca victorian de la regina Victoria). Destrblismul, pe care l cunoasteti astzi, este efectul direct al puritanismului, care a vrut o puritate mai mare dect
ne-a dat Dumnezeu, care nu a recunoscut adevrata valoare a trupului si a tuturor celor ale trupului. A ncercat s suprime nu numai patima, ci mult mai mult. Cci, ce-i
patima? O sclciere a unei virtuti. Patimi n sine nu exist, n virtutea a ceea ce am zis adineauri: c ru nu exist. Deci, n loc s suprime patimile (cum zic marii printi
nevoitori: Noi nu cu trupul ne luptm, ci cu patimile), au ncercat s suprime mult prea mult, cu efectul c a rbufnit firea omeneasc; diavolul stia ce fcea. Poate c, unii
oameni, ne ducem prosteste, ne lsm dusi la ceea ce Eminescu numeste: vane idealuri de toate felurile: si politice si morale, cu rezultatul c rbufneste cndva firea, si
atunci, rbufnind, d n excesele contrare; diavolul a fcut-o nadins. Am simtit-o n 56-57, mi amintesc, nainte s vin anii 60, si am simtit c o s vin apoi marea
destrblare. Si nu m-am uimit cnd a venit.
Printe Rafail, doar ortodocsii se mntuiesc? Au fost sfinti cu moaste si n afara Bisericii noastre?
As vrea s mai ias o tur din cartea aceea a lui Homiakov (Biserica este una), de care m-am bucurat foarte mult, c acum doi ani a iesit aici, la Rentregirea.
Homiakov zice: Omul din Biseric nu poate judeca n afara Bisericii. Tot ce lucreaz Dumnezeu n afara Bisericii este subiect de iconomie dumnezeiasc. Ce putem judeca noi,
la o adic, dac putem judeca, sunt cele dinluntrul Bisericii. Dac sunt moaste si sfinti n afara Bisericii? Am ntlnit multi oameni vii, si am citit cteva vieti ale celor din
trecut, care m uimesc prin apropierea lor de cele pe care le pot judeca, n msura n care pot, n Biseric. Dar nu m-as aventura s m pronunt c sunt sfinti si moaste, si nu
m-as aventura s spun nici c nu sunt. Sunt de competenta Unuia, Dumnezeu.
ns stim de la Hristos si cuvntul acesta: Si alte oi am, care nu sunt din staulul acesta, si pre acelea trebuie s le aduc. Acestea sunt n puterea lui Dumnezeu.
Vedem c un Apus, care de 1000 de ani c n-a mai cunoscut Biseric, de cnd Roma s-a desprtit de Biseric, si a czut n erezia, socotesc eu, cea mai cumplit din istorie. Am
vzut pe pielea mea cum Apusul a suferit din aceast erezie, n mii de feluri: am vzut n literatur, am vzut n toat cultura apusean, am vzut-o n politic, am vzut-o n
toate lucrurile cu care am avut de-a face. Totusi, acum, Apusul, n mare msur, vine la ortodoxie, sau poate nu n msur asa mare, dar n comparatie cu ce a fost n istorie, n
orice caz mai mare dect oricnd.
Despre cei care vin la ortodoxie, ntrebarea care se pune este: Ct de neortodocsi au fost strbunii lor?, care n-au stiut de ortodoxie. Ce s-ar fi ntmplat dac ar fi
stiut de ortodoxie, asa cum stiu fii lor de astzi.
Sunt ntrebri la care nu ne putem da rspuns, dar zic: n baza cuvintelor dumnezeiesti, a vietii lui Hristos care S-a jertfit pentru vrjmasi (cnd noi eram vrjmasii, el
ne-a iubit si s-a jertfit), cum putem gndi c Dumnezeu las s se nasc oameni pe pmnt, numai spre pierzanie [pentru c nu-s ortodocsi]? ns, am vzut-o, tot pe pielea
mea, c nu numai ce numim noi ortodoxie, este ortodoxie! V spun c Ortodoxia nici nu ar trebui s aib nume n istorie, nici mcar Biseric. Ortodoxia am vzut-o ca pe firea
adevrat a omului, ctre care tnjeste tot omul, sub diferite forme. Observnd ce este, istoric, ortodoxia, noi suntem ortodocsi, dar vai de ortodoxia noastr! Printele
Sofronie spunea: Un Ortodox a fost n istorie, si pe Acela l-au rstignit.
Dar, cnd zic c ortodoxia este firea omului, multora dintre voi o s v fie greu s ntelegeti aceasta. Eu am trit-o (iarsi v zic) tot pe pielea mea, c am tot cutat,
ct am fost n protestantism, si ntrnd napoi n Biseric, revenind la Biseric, dup prima spovedanie si mprtsanie, a nceput n mine s triasc o viat si s-mi dezvluie
niste lucruri de unde am nteles c numai n mediul acesta poate nflori ceva duhovnicesc n om. Acesta este pmntul n care pot tri plantele acestea, pmntul pe care toti l
caut, drept si strmb.
Asa c, greutatea Bisericii si greutatea lui Dumnezeu cu omul este, pe de o parte, c nu trebuie s micsorm importanta a ceea ce numim ortodoxia [] (ortodoxia
este rspunsul lui Dumnezeu prin ntrupare si prin jertf dumnezeiasc, rspunsul tuturor cutrilor omului, prin care ne gsim identitatea Ce este omul? , identitate pe
care ne-a artat-o Hristos; dac Dumnezeu a trebuit s se ntrupeze si, prin cinstit sngele Lui s ne descopere ce este omul, apoi trebuie s bgm de seam s nu pierdem
ortodoxia) iar, pe de alt parte, a fi ortodox nseamn a iubi lumea ntreag, tot cosmosul, tot ce a zidit Dumnezeu, cu dumnezeiasc dragoste, pn si pe vrjmas. Nu ne
ncumetm, la nivel ascetic, s iubim pe draci sau asa ceva, fiindc sunt prea puternici fat de noi, si riscm s cdem n plasele lor, asa cum a suferit printele Paisie
Aghioritul. Foarte interesant experient ne-a dezvlui el (las carte s ne spun mai departe), ns n nevointa noastr ne limitm la lucruri mai pe msura noastr. Cu harul lui
Dumnezeu, sfintii ajung la msura, unde, cum zice Siluan: Sfintii nconjoar si Iadul cu dragostea lor. E o dragoste ne-silnic, care nu sileste pe cei care vor pierzania, fiul
pierzaniei, cum zice Hristos despre Iuda. Nu-i sileste s ias dintre aceia. I-ar dori cu pretul jertfei lor, i-ar dori mntuiti.
Deci, aprarea ortodoxiei nseamn s ne aprm singura cale n care ne putem regsi pe noi si l putem ntelege pe Dumnezeu cel adevrat. Dar a fi ortodox este a
iubi ntreaga lume, pe prieteni si pe vrsmasi, si a avea ncredere n Dumnezeu. Dac cineva si pune problema, si multi, poate toti si-o pun: oare numai ortodocsii se
mntuiesc? eu ntrezresc n ntrebarea aceasta un duh al iubirii, care n-ar rbda gndul c cel din afara ortodoxiei ar putea pieri; chiar eu as putea fi n afara ortodoxiei, si
aici e un fel de a iubi aproapele ca pe sine. Adic, dac cel din afara ortodoxiei neaprat se pierde, cum zice o anumit idee, un fel de gndire, m vd eu n starea lui si nu pot
rbda lucrul acesta. Rspunsul meu la ntrebare este: Dac n mine, pctosul, se gseste destul dragoste s m gndesc si la cei care eventual pier, oare n Dumnezeu este
mai putin dragoste!? ntrebarea aceasta mi-a fost rspunsul, si cu constiinta c Dumnezeu iubeste mult mai mult dect ce putem nchipui noi, las n competenta si
atotputerea iubirii lui Dumnezeu pe toti, si mi caut n ortodoxia pe care am gsit-o si n care m aflu si n care cred, mi caut mntuirea []
Cum se zice n slujbele noastre: Pre noi nsine, si unii pre altii, si toat viata noastr lui Hristos Dumnezeu s o dm. Dac ncrederea pe care o avem n Dumnezeu si
n dragostea Lui, o ncredintm la toti cei din alte confesiuni, ba si religii, ba si pe atei (ce stim noi ce poate face Dumnezeu, multe minuni ne-a artat n istorie) si ne ocupm
de mntuirea noastr, si, dac nu vrem s fim egoisti, purtm n rugciune si pe acestia (Doamne, mntuieste-ne pe noi, si lumea Ta ntreag!), mntuirea noastr nu este si
nu poate fi egoist, si dac ne mntuim se va rsfrnge ceva din mntuirea aceasta, ca o mireasm peste ntreaga lume.
 11

Ce semnificatie si ce urmri credeti c va avea ntlnirea de sptmna viitoare dintre Patriarhul Bartolomeu si Papa Benedict? Ce atitudine trebuie s avem noi fat
de ntlnirile ecumeniste n care e angajat conducerea Bisericii?
n primul rnd, dac e cineva competent pentru a purta un dialog cu cei din afara Bisericii, acestia ar trebui s fie ierarhii nostri si teologii nostri. Acum, singura
atitudine dreapt pe care o putem avea, v spun, este rugciunea. Nu stiu ce altceva v-as putea spune; toti suntem oameni. Am vzut greseli si greseli mari si n rndurile celor
mai luminati. Noi, poporul Bisericii, ndjduim s ne mntuim prin preotia ierarhilor si preotilor nostri, dar si ei, oameni fiind, ca noi toti, si mpreun slujitori ai lui Dumnezeu,
si ei, preotii nostri, si ierarhii nostri si teologii nostri, au nevoie de rugciunea Bisericii. Nu stiam de aceast ntlnire, dar s purtm n rugciune si pe printele Patriarh, si pe
cei din afara Bisericii, si s cerem Domnului ca El s lumineze, fiindc Dumnezeu face lucrul acesta. Dar s stiti: Dumnezeu face de multe ori ntr-un mod foarte paradoxal,
paradoxal pentru noi si pentru gndirea noastr..
Dac noi rmnem n rugciune, n cel mai ru caz, numai noi ne vom mntui. ntr-un caz mai bun si altii. n cazul cel mai bun, poate toti. Dar rugciunea noastr va
influenta pe toti. ntr-un sens, na-s zice c nu trebuie s judecm lucrurile acestea. Trebuie s le judecm si s le ntelegem, dar cu dreapt ntelegere. Dar cine ne va da
dreapta ntelegere, dect Dumnezeu, prin Biserica lui, prin tainele Lui, prin preotii si ierarhii nostri? Revin la aceasta: punem n rugciune si temerile noastre, si rugciunile
noastre, si suprrile noastre. Si toate s le punem naintea lui Dumnezeu. Cred c este singurul lucru ziditor pe care l putem face. Dac este un lucru mai bun pe care noi (ca
popor al lui Dumnezeu si ca Biseric a lui Dumnezeu, c mpreun suntem Biserica lui Dumnezeu) l putem face, atunci Dumnezeu s ne lumineze si noi s l facem. C uneori,
greseli ale mai marilor Bisericii au fost ndreptate de ctre popor. Mai toti ereziarhii au fost mai mari ai Bisericii. Arie a fost un episcop si au mai fost si altii. Un opinc, s
zicem, n-ar putea avea, n principiu, atta influent ct ar avea un teolog sau un ierarh. ns noi s ne rugm unii pe altii, si s ne pstrm n dragostea aceasta si n teama de
a nu aluneca.
Printe, nvtati-ne, v rugm, cum s trim sfintenia la msuri nalte si n cstorie?
Dumnezeu s v nvete, c eu nu pot, n-am experienta cstoriei. Dar cteva gnduri v voi spune.
n primul rnd, s piar din gndirea Bisericii ideea c e un nivel mai nalt si un nivel mai prejos monahismul si cstoria. Monahismul este un chip al vietii
ngeresti, n sensul c monahul, n principiu, se leapd de cele mai multe ale lumii acesteia si se gndeste, si si trieste viata, n principiu, mai mult pentru cele vesnice. Am
spus n sensul, dar adaug si n msura n care. Adic nu toti monahii ajung la msura unui Sfnt Siluan. Mai toti monahii, din cei pe care i cunosc eu, au avut experienta
mea, c m-am refcut de rusine cteodat n fata unui mirean, care avea o trire mult mai bun dect mine. Asa c, monahismul este mai nalt numai dac se trieste la nivel
mai nalt. ns nu exist o cale mai nalt sau mai joas (cale ca atare). Cea mai nalt cale pentru mntuire este calea pe care mi-o gndeste Dumnezeu mie. Pe aceasta cale
m voi afla mplinit si n veacul acesta si ntru mntuire sau, cum zice sfntul Pavel, ntr-o nviere mai bun (n epistola ctre Evrei).
Cstoria are rspunderea, ntre altele, de a aduce o generatie de oameni n lumea aceasta. Dac se ntmpl sau nu, asta e altceva. Sunt si alegeri omenesti si
pronii dumnezeiesti uneori, care intr n joc. Dar, n mod normal, asa este. Asta implic rspunderi si greutti sau cum zicem cruci deosebite. Dar, dac prin cruce
mntuirea a venit la toat lumea, cum cntm n utreniile de duminic, apoi ce vreti mai mult dect crucea pe care o aveti n cstorie.
Tot ce este suferint, este si o cale de mntuire. Si sfntul Ioan Scrarul, n cartea cu precdere monastic, zice: Atentie monahilor, c noi n mnstiri putem s
adormim, c totul ne este bine, c suntem cu slujbe si altele, n timp ce mireanul, hrtuit fiind de cele ale lumii, este tinut mai treaz si mai pe picioare de cele ale lumii. Asa se
ntmpl, c curelarul din Alexandria, a nvtat pe marele Antonie gndul acela care l-a dus la desvrsire: Toti se vor mntui, numai eu voi pieri. Cum tria curelarul acela,
fr s ndjduiasc!? Vedeti, c e acelasi gnd, acelasi cuvnt ca al lui Siluan: Tine-ti mintea n iad si nu dezndjdui. Adic recunoaste ce esti, recunoaste realitatea, fii
obiectiv, s zicem, fii realist, dar nu dezndjdui. Iadul dezndjduieste, Dumnezeu nu.
Deci, suferintele care ne vin n viat, toate sunt ngduite de Dumnezeu cu o socoteal, pe care, dac o ntelegem, toate vor fi nspre mntuire. Fiindc da, crucea nu
este suferint, crucea este dragoste, ns dragostea dumnezeiasc neaprat este rstignit. Si rstignirea n lumea aceasta, dup cdere, nseamn durere. Deci, pn la
urm, oarecum, revenim la suferint cu crucea, ns suferint care merge si n sensul invers: dac dragostea este suferint, calea suferintei ne poate aduce la dragoste; si o
putem vedea foarte limpede si n vieti de sfinti, poate si n experienta vietii noastre, si pn si n romane gsesti experiente dintr-astea. Suferinta nu este neaprat
distrugtoare. Au fost niste cazuri extraordinare n lagrele de exterminare din Germania, din Rusia si n nchisorile romnesti (a iesit nu de mult o carte cu mrturii din
nchisori). Mircea Vulcnescu ne las ca mostenire cuvntul: S nu ne rzbunati!. Cine stie ce a trit acest Mircea Vulcnescu n nchisoare!
Revenind la cstorie, mai vd nc un lucru: mbtrnind omul si depsind pe cele ale tineretii, ajunge la vrsta de bunic, cnd omul nu mai are atta legtur cu
pmntul, nu mai are rspundere, si multi cred c viata lor nu mai are nici un sens de acum nainte. Ba, de acum nainte are sensul adevrat! Sensul adevrat e acea orientare
a privirii ctre cele vesnice. Moarte pentru om nu exist. Nu moartea te asteapt, ci sufletul se ntoarce, cum zice rugciunea, la Cel de unde viat a aflat, iar trupul
[vremelnic] se d pmntului din care a fost luat. Vremelnic, fiindc va veni vremea nvierii si a trupului. Btrnetea, n cstorie, este acolo unde viata cstoriei si viata
clugriei ncep s se apropie ntr-o singur viat, n orientarea ctre cele vesnice.
Asa c, s nu mai existe gndul: A! Ar trebui s fiu clugr sau clugrit, c asta e calea cea mai nalt!. Este cea mai nalt dac la aceasta te-a chemat
Dumnezeu. Dac nu, la ceea ce te-a chemat Dumnezeu, aceea este calea cea mai nalt.
Printe, v rugm s ne explicati cuvntul: De pe cruce nu te dai jos, altii te iau, din cartea Nevointa cunoasterii lui Dumnezeu.
Da, un minunat cuvnt a fost acesta. Cei care ati citit cartea, v amintiti poate. A fost un ieromonah la Athos, care a fost ispitit a se ntoarce n lume, din cauza
multor greutti prin care trecea. Si l-a vzut pe Iisus rstignit, spunndu-i de pe cruce: Nu te cobori, altii te ridic. Am adugat eu cuvntul altii, c n romn altfel n-ar fi
de nteles, dar expresia n limba rus este deosebit de frumoas si de puternic: esti ridicat!. Adic, dac te-ai angajat pe drumul crucii, mergi pn la capt; nu mai este
scpare si iesire, dect n clipa n care altii te ridic de pe cruce, dup ce ai murit. Cuvntul acesta poate s par deosebit de cumplit pentru cei care nu intuiesc destul
dumnezeiasca dragoste. Monahul a intuit-o si a vzut c Cel rstignit i vorbeste, nu-i vorbeste un teoretician, ci Cel care a suferit crucea si stie despre ce vorbeste. A avut
destul intuitie omul acela ca s nteleag mretia acestui tragic, n care, pe lng c Dumnezeu mntuieste pe om (n ciuda cderii lui), l face si erou, cu un dumnezeiesc
eroism al dragostei. Cci, pn la urm, din dragoste toate purced: si eroismul, si ntelegerea, si ntelepciunea, si puterea, si bogtia si toate cele dumnezeiesti.
Acesta e un cuvnt care pare deosebit de tragic, dar pentru cine l ntelege este un cuvnt deosebit de frumos si de mret. Domnul s ni-l dezvluie! Observati c,
mai trziu, printele Sofronie trece printr-o ispit asemntoare. i spune lui David B., cam asa: Strig! De ani de zile strig ctre Dumnezeu, m plng zi si noapte, si Dumnezeu
st ca si cum nu aude. Si acum am obosit si nu mai pot. M gndesc c poate am ales o cale gresit [clugria], c nu rzbesc si nu ajung nicieri, dar, n acelasi timp, o alt
cale nu vd pentru mine. Si citeaz pe proorocul Eremia, care zice: Tu, Doamne, M-ai silit la asta, ai fost mai puternic dect mine. Eu n-am vrut. Si printele Sofronie zice, n
pasajul acela: Undeva si eu n-am vrut, m-am mpotrivit la calea aceasta, dar ai fost mai puternic si m-ai silit. Dar atentie, nu a fost silit de un bici, sau o bt, sau de un
pistol, ci de silnicia dragostei, si aici este puterea cea mai mare a lui Dumnezeu: dragostea care i-a silit pe acestia s-si asume calea crucii si nu ajung s o duc mai departe.
Poate c tot omul trece ntr-o msur sau alta printr-o criz ca aceasta, dar e interesant cum, prin pronie dumnezeiasc, prin scrierile lui Ioan al Crucii, l-a mngiat Dumnezeu
pe printele Sofronie. Ioan al Crucii descrie uimitor ce triser toti filocalicii nostri, artnd telul final al acestor momente tragice. Astfel, printele Sofronie se mbrbteaz si
cred c n-a mai avut dup aceea cdere, dac i putem zice asa. Cred c criza si-a trecut-o si n-a mai avut cltinri de msura aceasta.
Dar, ajunge omul pn la capt. Acest pn la capt este important, fiindc Dumnezeu ne face s trecem pragul captului nostru si trecem dincolo de capt. Asa
se lrgeste dimensiunea omului, trecnd peste msura lui. Nou ni se pare c este peste msur, dar, sigur, Dumnezeu, fctorul nostru, stie adevrata noastr msur.
Ce sfat dati unui tnr care cade de multe ori n pcatul malahiei, se pocieste, dar din nou se ntoarce la pcat?
ntre altele, bnuiesc c nevointa este gresit. ntr-o alt cuvntare am vorbit despre nevoint eretic. Asta nu ca s acuz pe tnr, ca s-ti mpovrezi mai mult
viata, ci ca s te ncurajezi s cauti n gndirea ta o alt cale de iesire dect cea pe care o cauti acum. Mai mult nu-ti spun fiindc nu-ti cunosc spovedania, dar cunosc multe
dintre spovedanii de genul acesta.
Atunci cnd omul dobndeste n gndirea lui ceva mai dumnezeiesc, o viziune mai dumnezeiasc (si asta nu-i ceva neaprat extraordinar), ceva esential se schimb
n gndirea noastr. n acel moment, pcatul deja, ntr-o anumit msur, se biruieste. Dac nu se biruieste, nseamn c avem o gndire gresit. Cnd zic gndire, nu e
gndirea abstract. Gndirea se modific si prin actul vietii noastre (de exemplu, prin acel suport material, cum numeam eu si nevointa fizic).
Este esential s ceri Domnului s lumineze pe duhovnicul tu (sau al vostru, c nu esti singurul n lume care cunosti nefericirea asta), pentru ca Domnul, prin
duhovnicia Bisericii, s lumineze pe poporul Su si s biruim pcatul, care nu este dect un identic natural, nu este dect o realitate virtual. Ceea ce caut cu adevrat omul
este altceva, [nu lumina pcatului]. Si cnd gsim calea ctre altceva, pcatul devine Stiti, o lumnare care-ti lumineaz o camer ntreag, dac o vezi sub razele soarelui
de miaz-zi, nici nu se mai vede flacra. Nu s-a stins, arde lumnarea [ispita, dorinta], dar de lumina soarelui nu mai vezi flacra. Asa e si pcatul. Ceea ce are bun pcatul
(fiindc numai pe linie de ceva bun, de ceva zidit de Dumnezeu ne poate amgi), ce are luminos pcatul, se stinge, n lumina adevratei viziuni a ceea ce cutm.Printe Rafail,
 12

care este atitudinea ortodox n fata suferintei celor dragi ai nostri, atunci cnd ia forma unor boli incurabile. Suntem datori a face totul pentru a-i tine n viat, mergnd pn
la transplantul unor organe vitale, asa cum este inima?
Este foarte greu s rspunzi la o ntrebare ca aceasta, fiindc depinde foarte mult si de credinta ta, si de credinta celui iubit. Eu n-am ndrznit niciodat s spun:
Las-l pe Dumnezeu s te vindece!, sau Nu f aceasta: transplant sau operatie! pentru c nu sunt sigur ce este bun si drept si unde ne depsim msura pe linia aceasta
stiintific si n lupta mpotriva mortii. ns as vrea s ntorc gndirea ctre esential. Esentialul este, prin credint, ntelegerea vietii vesnice. Si dac orientarea ctre viata
vesnic trieste n om mai puternic dect alt chemare (biologic, fiziologic, chemare ctre viata aceasta, pe care tot o s o pierdem cndva), deci dac aceast chemare
ctre viata vesnic biruieste n om, curios, dar dou lucruri se pot ntmpla:
1. Cel mai de asteptat este o moarte, v spun, cu adevrat sfnt. Am avut sub epitrahilul meu dou fete nemritate. Una n vrst de 33 de ani si una n vrst de
27 de ani, cu cancer terminal. n cteva luni au murit amndou. Au murit ca niste sfinte. Una zmbea n cosciug.
2. Am cunoscut si pe altii n mnstire. Un om avea scleroz n plci si a venit s cear rugciunea printelui Sofronie; s-a rugat intens printele Sofronie si, la sfrsit,
simtind c rugciunea lui nu biruia moartea care lucra n omul acela, zice printele Sofronie: Iart-m, eu n-am rugciune care s te vindece. Omul acela, Constantin l
chema, Domnul s-l odihneasc, a zis: Printe Sofronie, ce ziceti, mai mult dect o vindecare s-a operat. Am simtit puterea lui Dumnezeu, prezenta lui Dumnezeu prin
rugciunea asta, si m simt vindecat, vindecat ntr-un sens esential [sufleteste].
Am cunoscut mai multe ntmplri din acestea si zic: Dac omul are credinta aceasta, nu vreau s i-o opresc, dar nici nu simt c am dreptul s ncerc s i-o insuflu.
Paradoxal, dar cnd n om trieste cutarea vietii vesnice, pn la a dispretui sau a nu a se mai lsa impresionat peste msur de viata aceasta si de fgduintele ei, si trieste
acum moartea cu senintate si poate si cu umor (cum am vzut cteva cazuri), poftim c se vindec, de nu-si revin nici doctorii!Asa c dou lucruri se pot ntmpla: Cel mai
paradoxal e c tocmai atunci se vindec, [cnd poate dispretui viata trectoare]. Si, mai putin paradoxal, dar minunat: niste morti sfinte. S ne dea Dumnezeu si nou o
moarte ca a unora dintre acestia. Asa c iarsi, nu v dau retet, dar ndjduiesc s aveti niste puncte de reper.
Printe Rafail, n cazul n care un om care a vrut cu tot sufletul s ajung la Dumnezeu, iar cderea aceasta o simte precum n iad, fr bucurie, fr ndejde, fr
putere de a merge mai departe, exist o posibilitate de revenire, atta timp ct acest om nici mcar o mic rugciune nu mai poate face?
Da, exist toate posibilittile. Si cea mai mare posibilitate este dac omul acesta si-ar putea vedea starea n care este, cu ochi dumnezeiesc. Este starea n care,
paradoxal, este cel mai aproape de Dumnezeu! Vorbim de multe ori de depresii nervoase, din care medicina si psihologia ncearc s-l scoat pe om. n mare msur, nu
ntelegem drept lucrurile. Toate strile acestea de depresie si tot ce nsoteste o situatie pe care ai descris-o, sunt aceleasi stri prin care au trecut marii sfinti, n crizele lor. Ei, cu
rugciunile, au biruit. Cel fr rugciune are mai putine arme n mn. ns uitati-v, iarsi, la momentul acela al printelui Sofronie: cteodat si rugciunea celui mai
rugtor se istoveste pn la capt, si nu mai este. Ba si la sfntul Siluan, atunci cnd a primit cuvntul acesta: Tine-ti mintea n iad si nu dezndjdui. Dac am sti s trim
strile acestea! Dac am sti s le ntelegem dumnezeieste si s le trim drept! Sunt strile n care suntem cel mai aproape de Dumnezeu, chiar si cnd simtim c nu avem
rugciune. Ce anume trebuie acolo, singur Dumnezeu stie, si rugciunea poate, dintr-o dat, s izbucneasc ca un vulcan. Nu noi oamenii putem s facem ceva, ci numai
Dumnezeu. Nu putem, ca oameni, s aflm o iesire, dect prin rugciune, pentru cei care pot s se roage nc acelui suflet, pentru ca Dumnezeu s-i dezvluie acel cuvnt,
care, ntr-o clipit, l va ridica din starea aceea. Dar Dumnezeu l va ridica, nu asa cum o face stiinta omeneasc si lucrarea omeneasc, prin mngieri, prin atenuarea
durerilor, ci printr-o total vindecare. Si nu va fi numai o criz depsit, n care nu va mai cdea din nou, dar va fi un alt om, care s-a nscut dintr-o moarte. Bnuiesc c
neiesirea din moarte este ceva asemntor acestor crize. Cnd moare trupul, sufletul care nu cunoaste pe Dumnezeu, bnuiesc c intr n o asa suferint, ntr-o stare fr
iesire, fr ndejde, si, fiind sub influenta pcatului n care a cedat toat viata, nu are iesire. Nici Avraam nu avea iesire. Dar credinta lui Avram n iad l tinea si pe el n aceast
ndejde (Tine-ti mintea n iad si nu dezndjdui!), ba mngia o multime de suflete, care aveau si ele o oarecare apropiere de starea lui Avraam si ndjduiau n ndejdea
lui Avraam si se mngiau n snurile lui Avraam, nc nemntuit pn la pogorrea n Iad a lui Hristos. Singurul om care a rzbit pn astzi a fost Iisus. Depresia nervoas
sau cderea psihic nu erau cu putint, fiindc pcat nu era n El, fiindc lucrarea minciunii nu era n El. El a putut s rzbeasc starea aceasta, s se ntoarc si s-si renvie si
trupul. Dar observati c si aceasta a fcut-o nu n sens egoist si mndru. Zicea: Stpnire am s mi pun sufletul si stpnire am s-l iau din nou. Aceast porunc am primit
de la Tatl. Totul fcea n ascultare. Si Dumnezeu lucreaz n ascultare. Ascultarea nu e nu numai pentru prosti si pentru nestiutori. Ascultarea este o stare a iubirii.
Cum s-ar aplica aceasta acestor oameni [depresivi], nu stiu. Dar eu zic c singurul lucru pe care l putem face este s le artm cea mai deplin ntelegere, chit c nu
putem s zicem nimic, ci s stm cu dragoste, n tcere, alturi de ei, si s ne rugm cu rugciunea: Doamne, Tu stii cum, Doamne, Tu f ceva!. Si dac Dumnezeu ti d un
cuvnt, o s-l simti si o s-l zici si o s fie minuni. Dac nu, e de competenta altuia sau mai bine zis a lui Dumnezeu prin altul, sau fr nimeni. Singur Dumnezeu stie. Dar s se
fac rugciune. S se fac rugciune cu simpatie, si ncercnd s ntelegem suferinta omului. Zicea printele Sofronie: Nu v uitati din ce pricin sufer omul, uitati-v ct
sufer omul!. Chiar si singur, comptimirea, tcut, este n stare cteodat s scoat pe cte un om din aceste nefericiri.
Printe Rafail, v referiti ntr-o not de subsol la cartea Nevointa cunoasterii lui Dumnezeu, la o gndire mai curat duhovniceasc, drept slvitoare, care s ne
repun pe fgasurile cu adevrat ale mntuirii. Dar acum pe ce fgasuri ne aflm? Exist vreun ntuneric care bntuie neamul nostru si care ne deprteaz de la dreapta
slvire, de la dreapta ntelegere? Dac rspunsul este da, atunci ce este acest ntuneric, n ce fel ne afecteaz si cum s iesim din el?
Da, m bucur c exist trezirea aceasta. E o ntrebare foarte grea. ncep de la cuvntul apostolului Ioan, care zice: Lumea ntreag ntru cel viclean zace. Ce
nseamn cel viclean? Observ c pn astzi, pn si n ortodoxie, o lume (lume nencrestinat) este nc tributar ntunericului care a bntuit pe strmosii nostri pgni.
Fiecare neam avea dumnezeul lui, adic avea un drac care domnea asupra acestui neam. Aceste neamuri au fost tributare ntunericului si diferitilor draci. Pgnismul grecesc
a fost mai luminat (datorit cutrii mai curate a omului), ca s poat s se converteasc n vremea apostolilor, asa c grecii, ca neam, au putut prelua stafeta de la neamul
ales al vechiului legmnt, si astfel, Biserica noului legmnt ne vine, cu precdere, prin prisma greceasc.
Pe pgnismul din Apus l vd deosebit de ntunecat. De abia astzi ncepe s se trezeasc Apusul la notiunea de persoan ipostas. Dou lucruri nu nteleg ei bine,
si nsusi fericitul Augustin nu le desluseste destul: Duhul Sfnt si persoana; iar cele dou lucruri se reduc la unul, adic merg mpreun. N-as putea s v zic exact cum, dar ei
au nteles, si confund pn astzi Duhul Sfnt cu un dar, cu un pachet de la Dumnezeu, pe care ti-l trimite printr-o dumnezeiasc post. Sfntul Augustin vorbeste despre asta
undeva (caricaturizez un pic; s m ierte sfntul), dar si persoana o confund cu individul.
La noi, n neamul nostru, gsesc un deosebit ntuneric, deosebit de mare. M-as bucura s spun lucrul acesta, n aceast sear, ca s aduc ndejde si nu ntristare si
dezndejde n inimile voastre, fiindc dac avem ndejde, atunci constientizm lucrul [ntunericul] acesta si putem deja s ncepem s-l depsim. Vd mai multe scptri ale
neamului, care se manifest, ntre altele, si n graiul nostru. Exist un cuvnt pe care l-am pierdut din graiul nostru si, pierdut fiind, ntr-o anumit msur riscm s pierdem si
trirea lui: umilint. Umilint traduce cuvntul umilenie din textele vechi slavone, si catanixis din greac, si nu este smerenia, nici a fi njosit. Umilinta este dulcea
strpungere a inimii de ctre dumnezeiasca dragoste, care d lacrimi, ori dulci lacrimi de mngiere, ori si lacrimi de pocint, de durere pentru pcatele noastre. As elimina
din vocabular expresia prere de ru si as zice mai curnd cint, durere, lucruri mai adnci, mai serioase dect prere de ru. E o expresie foarte slab si psihic. De
ce ? Fiindc vocabularul, pe de o parte, este nscut de o anumit gndire. Pe de alt parte, vocabularul influenteaz gndirea pe mai departe, si este foarte important s avem
un vocabular drept, pentru ca gndirea noastr s se ndrepteze. n trecut, n texte mai vechi, o s gsiti expresia slujb umilincioas, cuvnt umilincios, sau n greac
catanicticos, n slavon umiliteni. Umilint tine de umilenie n slavon, si nu de humilitas n latin. Umilenia are rdcina mil, care d si cuvntul mil si alte
cuvinte cu aceast rdcin din slavon. Slujbele umilincioase sunt cu precdere slujbele din sptmna mare. Este acea luminat ntristare sau bucuroas ntristare pe care o
poart, ca o caracteristic, ntreg postul cel mare. Si sunt si alte slujbe. Si au fost si scrieri umilincioase. Adic printii au scris cu o deosebit insuflare a Duhului, si cnd le
citesti ti dau lacrimile. Aceasta nu nseamn a fi emotionat (acest cuvnt vine din alt lume care nu are nimic duhovnicesc). Este mult mai adnc dect o emotie. Printele
Sofronie spunea c umilinta este cnd mintea si inima triesc aceeasi viat. Acesta e momentul cnd lacrimile duhovnicesti ncep s izbucneasc. Sunt multe lucruri care se
pot spune despre lacrimi Ideea e c avem nevoie de un grai cu care s ne constientizm. Trebuie furit graiul.
Unul din ntunericurile pe care le vd n popor, adic n mine si n ceilalti, este superficialitatea. [] Sunt multe aceste ntunericuri. Vedeti, eu vin de la mnstirea
Sfntul Ioan Boteztorul. Sfntul Ioan Boteztorul are destul dragoste si destul sfintenie ca s poat trata pe poporul lui ca pe pui de nprci, cine va vestit s fugiti de
urgia ce vine?. Eu n-am nici dragostea lui, nici sfintenia lui si n-as ndrzni s zic asa ceva, dar vreau s zic c gndul meu este, n esent, cam pe aceleasi linii. Noi nu trebuie
s ne flim cu ce avem, ci s ne socotim cu ce nu avem, ca s nu cdem de la pronia noastr. Cu ajutorul lui Dumnezeu, dac ne vedem pcatul (ntunericul neamului nostru),
important este nu urciunea pcatului pe care l vedem, ci important este c l vedem. Aceasta v-o spun ca s ajut s se trezeasc o insuflare n neamul nostru. Imnul acesta
Desteapt-te romne, as putea s-i fac o parafraz minunat, duhovniceasc, ca s iesim din ieftinismul acestei eroistici patriote, n ceva duhovnicesc, si m ntreb (scriam si
nalt preasfintitului, cndva) dac acest Desteapt-te romne nu este mai curnd o intuitie duhovniceasc care zace n neamul nostru si poate c a venit vremea s ne fie ca
o cenusreas, oarecum prea trziu, dar s ne desteptm. Domnul s ne miluiasc, cum stie El.
Iarsi revin la un cuvnt al printelui Sofronie, care trise ortodoxia pn acolo unde a ajuns la vederea lui Dumnezeu. Rezumnd tot ce am spus: Ce este omul? Este
o cltorie din biologie la a deveni un duh de Dumnezeu vztor. Printele Sofronie, ajungnd la vederea lui Dumnezeu, pot s zic c a trit, cine stie n ce msur, dar deplin,
 13

ceea ce poate da ortodoxia. Ne zicea: Noi, dac suntem ortodocsi, nu ne putem mndri c suntem ortodocsi. C suntem ortodocsi nu putem dect s ne smerim, si smerenia
este duhul ortodoxiei.
Cam acesta este gndul meu. V-am spus cte ceva, v mrturisesc c n-am ndrznit s v spun prea multe. N-as vrea s strnesc nici dezndejde, nici s drm
niste viziuni, idealuri si alte lucruri n ce au pozitiv, ns ncurajez lucrul acesta: s vedem lipsurile noastre, si vzndu-le, departe de a ne descuraja, s prindem curaj, c
nseamn c ncepem s vedem. Zicea printele Sofronie: Aceast viziune, care la nceput ne face s vedem pcatele, este o lumin a lui Dumnezeu, Care ne-o arat. Sfrsitul
cii este vederea a nsesi acelei lumini, care astzi ne arat pcatele. De aceea zice si printele Sofronie si Isac Sirul si toat Filocalia n diferite cuvinte: Mai mare este cel
care si vede pcatele, dect cel care vede ngeri.
Printe, v rog s ne explicati ce nseamn ura de sine, despre care vorbeste printele Sofronie.
Bun ntrebare. Exist o ur de sine pe care o gsiti si n spitalul numrul nou, cnd oamenii se taie cu cioburi, nghit termometre si altele, dar nu despre asta e
vorba. Aceasta nu este o ur n sensul pe care noi [crestinii] l trim n legtur cu cuvntul acesta, astzi. Ura de sine este dragoste pentru cel iubit Dumnezeu si aproapele -,
nct omul la sine nu se mai gndeste. Este o parafraz a cuvntului smerenie, care, cum ne zicea printele Sofronie, este acea calitate a iubirii Dumnezeiesti ce se d celui
iubit, fr ntoarcere asupr-si. Este faptul de a tri n toti ceilalti, numai n sine nu. Cel iubit este locul n care vrea dragostea s se slsluiasc. Cnd locul su l las gol
[golire de sine], acest gol poate fi umplut de dragostea celorlalti. n dumnezeire, aceast dragoste care se numeste si ntreptrundere, este faptul c, asa cum zice si printele
Sofronie, Tatl cnd naste pe Fiul fr de timp mai nainte de veci, si vars toat fiinta sa n Fiul. Si purceznd si n Duhul, Tatl numai n Tatl nu trieste, ci n Fiul si n Duhul.
Dar n dumnezeire nu e tragedie, fiindc dragostea este cea care uneste toate cele trei persoane. Fiul primeste aceast deplin druire a Tatlui si a Duhului, ntr-un Fiu care s-
a golit de Sine, ca s aib n Sine pe Tatl si pe Duhul, si El trieste n Tatl si n Duhul. Si asa si pentru Duhul. Aceasta este esenta urii de sine. Lepdarea [golirea] de sine se
numeste n nevointa filocalic ur, fiindc, uneori, ia si aspectul unei uri (ca o ur).
Cnd mucenicul zice: C voi tri sau c voi muri, nu import. Pe Hristos trebuie s-l mrturisesc. N-am voie s mrturisesc pe altul dect pe Hristos, si, cu pretul
mortii, nu arunc un bob de tmie n fata statuii cezarului, sau mai stiu eu ce lucru pentru care si va primi moartea. Aceasta este ura de sine, lepdarea de sine. Dar, dac nu
ntelegem ura de sine n contextul dragostei, riscm s ajungem la spitalul numrul nou.
Un subiect de studiu mare este acesta: dac nu ntelegem un lucru din viata noastr n termenii acelor dou porunci (pe care Hristos le-a zis ca fiind cele mai mari si
c de ele atrn tot restul), nseamn c n-am nteles acel lucru. Dac n-am nteles ce este virtute, sau ce este patim, ce este pcat, sau ce este porunc dumnezeiasc, sau ce
este orisice n viata noastr, n legtur cu aceste dou porunci a iubi pe Dumnezeu si a iubi pe aproapele ca nsusi pe sine -, nseamn c lucrul acela nc nu l-am nteles.
Printe Rafail, mitropolitul Ioannis Zizioulas zice c mntuirea se realizeaz ca o trecere de la ipostasul biologic la ipostasul eclezial. Pentru aceasta, zice el, este
fundamental ca trupul si erosul s nu fie desfiintate, ceea ce ar desfiinta posibilittile de expresie, ci ipostaziate eclezial. El concluzioneaz c trupul este elementul de
comuniune prin excelent. Aceste afirmatii converg cu nvttura lui Sofronie despre principiul ipostatic? Ne puteti prezenta pe ntelesul nostru aceste nvtturi? Ne sunt ele
utile?
Ce stiam noi cnd ne-am nscut n lumea aceasta? Pentru prima dat, n vesnicie [lsat parc ndrtul nostru], ncepeam o cltorie prin care aveam s ntelegem
ceva despre fiint. Existenta este un mod al fiintei, este fiint n devenire. Prima experient a vietii este experient biologic, trupeasc. Si, cum ziceam, tot ce este trupesc este
o ngnare a ce este duhovnicesc. Vedeti, cuvntul acesta despre dragostea dumnezeiasc ntreptrundere (sau perihorez, cum nvtati n cursurile de teologie) are o
analogie n trirea trupeasc, n zmislirea omului. Vedeti cum, si acolo este o ngnare. Vedeti ngnri duhovnicesti n cele trupesti, n rugciunile Bisericii. Ce nseamn
odihna sufletului n loc luminat, n loc cu verdeat, n loc de odihn. Ce este lumin, ce este verdeat si ce este odihn, dincolo? Avem experienta trupeasc a acestora, dar
nseamn altceva n duh. Cred c parafrazez corect si pe nalt Prea Sfintitul Zizioulas si cred c nu-l caricaturizez nici pe printele Sofronie, zicnd c prima experient a vietii
este n trup, biologic. Dac am tri-o corect (nu-mi place cuvntul corect, sun prea rece si disciplinarist), dar hai s zicem c dac am tri-o n adevr, ar fi prima treapt prin
care putem s trecem mai departe n cele ale duhului. Sclciat fiind experienta trupeasc, riscm s se sclcieze si cea duhovniceasc; se ntmpl catastrofic tot felul de
lucruri pe linia aceasta, dar Dumnezeu stiu c are mijloace de a depsi aceasta, si acolo multe lucruri rmn iarsi numai n competenta lui Dumnezeu.
V dau o pild: am cunoscut o englezoaic, profesoar, care avea dou fete. Ea a avut nefericirea c, ntr-o sear, sotul ei n-a venit acas si n-au mai stiut niciodat
ce-i cu el. Femeia aceasta era credincioas si nvtase pe cele dou fete ale ei rugciuni si a merge la biseric. Fata cea mare, de vrsta mea, a zis ntr-o zi mamei: Rugciunea
Tatl nostru? Ce-i acesta un tat? Unul care nu este acolo. Si de atunci si-a luat tlpsita si a trit cu generatia hippy si cu toate cele ce s-au trit de acea generatie prin toat
lumea. Pn la urm e posibil ca si un cuvnt urcios de-al ei s fi provocat moartea mamei ei. Cnd un tat nu trieste destul de deplin ca un tat, ceva din figura tatlui
dumnezeiesc se stric. Ce nseamn sfinteasc-se numele Tu, cnd eu, ca tat, nu-mi triesc datoria mea de tat? Am observat alt lucru: Mama este chipul Bisericii. Cu
precdere, Maica Domnului este un chip al Bisericii. Usor se confund, ntr-unul din capitolele Apocalipsei, chipul femeii care sta s nasc (si care este Biserica) cu Maica
Domnului. Dar fiecare femeie, ca mam, este un chip al Bisericii. Pe mine m-a miluit Dumnezeu s nteleg Biserica n cea mai mare parte, fiindc Domnul s o odihneasc!
am avut o mam care a cstigat n mine deplina ncredere. O mam care niciodat nu m-a mintit si care a fost iubitoare, jertfelnic de iubitoare. Cu tot felul de pcate si
scptri omenesti, c nici ea nu era un mare sfnt. A avut o moarte frumoas. Nu ndrznesc s-i zic sfnt, dar cam pare a fi asa. Mai trziu, dup ce a trecut criza mea si
am revenit n Biseric, si mi-am dat seama ce este Biserica, am avut o izbucnire nluntrul meu. Am zis: Pi Biserica este mama mea si de acum o s cred orbeste n ce zice
Biserica. Acesta a fost, s zicem, nceputul carierei mele bisericesti. Adic mama ti d viat, ti mprtseste dragoste si este un chip al celei n care poti s ai deplin
ncredere c nu te minte. Aceasta s-a rsfrnt asupra Bisericii.
n acelasi fel, toate experientele, inclusiv cea a trupului, trite drept, n msura si n limitele pe care ni le dezvluie Dumnezeu, toate sunt menite de Dumnezeu a fi un
prim pas ntru cele duhovnicesti si ntru cele vesnice. Stric-le pe acestea trupesti si sansele sunt s se strice (si o s fie mult mai greu a deslusi) si cele duhovnicesti.
Printe Rafail, n rugciunea Tatl nostru, spunem: Tatl nostru care esti n ceruri. V rog s ne definiti Cerul, cerurile n care exist Dumnezeu. Cred c este cu
neputint ca Dumnezeu s fie numai n cerul de deasupra noastr.
Duhul Sfnt, care pretutindenea este si toate plineste, oare acum nu este si n sala aceasta? Oare Dumnezeu nu aude ce zic? De la El ndjduiesc s fie cuvntul
pe care l rostesc. De la El ndjduiesc s fie dreapta ntelegere pe care o s o aveti n inimile voastre si, chiar dac zic un cuvnt gresit, ndjduiesc ca Dumnezeu s-l
corecteze n inimile voastre. Dumnezeu pretutindenea este si toate plineste. Cnd zicem ceruri, zicem experienta unei vieti pe care nu o are pmntul, nu o are viata
biologic, si care ne ridic mintea la cele ce vor s fie (care sunt deja acum, n lucrare, n devenire, n nfptuire, si dup asa-zisa noastr moarte, n final nfptuire, ca
rsplata). Asa c, trebuie s crestem dincolo de ntelegerea copilroas c [Dumnezeu e] acolo sus, dincolo de nori, departe-departe, unde nici cu telescopul nu-L vezi. Spunea
printele Sofronie c era un profesor de teologie n Rusia, care zicea: Un veac ntreg, Copernic a scrutat cerurile cu telescopul, si pe Dumnezeu nu l-a gsit. nseamn c nu cu
acel instrument trebuia cutat Dumnezeu. Instrumentul este inima care lumineaz mintea, mintea n inim. Luminarea este atentie! nti cunoasterea pcatelor, fiindc ce
s lumineze Dumnezeu n mine, dect ceea ce sunt si ceea ce este n mine nti. Dar aceasta nu nseamn c acolo voi rmne, ci m lumineaz ca s pot s zic: O, Doamne,
gresit-am, nelegiuit-am, nedrepttit-am Miluieste-m, scoate-m, scap-m!. Astfel ncepe o cltorie si un dialog cu Dumnezeu, care pretutindenea este si toate plineste,
pn cnd vom ajunge la Dumnezeu. Dea Domnul s ajungem!
Dar vreau s zic un chip pe care l-am citit ntr-o predic a preasfintitului Antonie de Suroj de la Londra. Si el avea cuvnt puternic. Noi ne nchipuim pe Dumnezeu, ca
seznd pe un tron, nconjurat de nefiint (nconjurat nti de ngeri si altele si dup aceea de nefiint) si c Dumnezeu din aia ne-a scos pe noi. Dar nu e asa. Nu exist
asemenea spatii ale nefiintei. Dumnezeu este, si tot ce este, este Dumnezeu. Nefiinta sunt eu, atunci cnd nu eram; si acum mi port nc nefiinta n crc, pn cnd, n
devenirea mea, n existenta mea, voi purcede din ale lui Dumnezeu si voi ajunge napoi la Dumnezeu, si pn cnd voi putea spune si eu: Doamne, prin harul Tu, si eu pot s
zic: eu sunt.
Printe Rafail, cum poate omul s dobndeasc harul Duhului Sfnt?
Primul pas, cel care ai pus ntrebarea aceasta, f constant rugciune ctre Dumnezeu. Spune-I-o lui Dumnezeu, cere-I si ntreab-L pe Dumnezeu, si aceasta s-ti fie
parte din canonul tu. Fie c esti n tramvai, c mergi, c lucrezi, cnd mintea nu ti e luat de alte lucruri, cere-I lui Dumnezeu cum s poti dobndi Duhul Sfnt.
Toat viata bisericeasc, toat nevointa, toat citirea, toat cultura, si prin cultur am n vedere cu precdere slujbele noastre bisericesti, culminnd cu Liturghia,
sunt o viat menit de a ne cstiga Duhul Sfnt, a cstiga dragostea si Duhul Sfnt. La nivele ascetice, parc mai mult dect celelalte persoane ale Dumnezeirii, Duhul Sfnt
este legat de notiunea de persoan si de dragoste dragostea Duhului Sfnt. Binenteles c, dac vorbim de Dumnezeu, unde e Duhul Sfnt, este si Tatl, este si Fiul, dar, nu
stiu n ce fel, Duhul Sfnt se identific, uneori, n cltoria nevointei noastre, mai mult cu cele dou notiuni care ne sunt n gnd: persoana ipostasul deci, si dragostea. Asa c
toat viata bisericeasc s nu o confundati, doar asa, cu o viat corect sau cu altceva. Toat viata bisericeasc este o nevoint spre a dobndi Duhul Sfnt, si dac nu e
aceasta, am ratat-o ntr-o anumit msur, si Dumnezeu s ne pun napoi pe fgas.
Printe, putem folosi remediile homeopatice?
 14

De multe ori am zis oamenilor: Da, dar vedeti cu cine aveti de a face. Cred c trebuie n acest caz rugciune, si nu numai cu cele homeopatice. n general, n lumea
noastr, nvitregit de Dumnezeu, mai important este homeopatul dect homeopatia ca rspuns la ntrebare. Aceasta e valabil si n toate celelalte domenii, si n medicina
clasic. Dac omul este mai integru (ce este aceea integritate, Domnul s defineasc), esti n mini bune, dac nu, prin homeopatie, ca si prin alopatie, ca si prin orisice, poti s
primesti rele.
Homeopatia mi-a plcut fiindc am gsit n ea o stiint n care Dumnezeu nu se dezmintea, ca, pn la urm, s vd c stiinta deloc nu dezminte pe Dumnezeu,
dect atunci si acolo unde omul vrea s-l desfiinteze. n al doilea rnd, homeopatia, mai mult dect alte viziuni terapeutice, exprima, ngna n multe feluri, n multe aspecte,
teologia si viata noastr ascetic, ortodox.. Homeopatia vine de la cuvntul homios din limba greac, care nseamn asemntor, si de la patos patim, suferint.
Ideea e c vindeci asemntorul cu asemntorul si nu cu contrarul. Dac ai insomnii ti d un remediu care ti-ar da insomnii dac nu le-ai avea, dar acum, c nu le ai, te
trezeste! Si invers, de exemplu, cafeaua lucreaz ca somnifer, n anumite conditii. Am avut experient vie.
Ce m-a impresionat este c acest cuvnt apare de cteva ori n imnologia din lunea din Sptmna Mare, n limba greac. Se zice de Domnul Hristos, care a ptimit asemenea
nou, iar cuvntul n limba greac este homeopafis asemntor ai ptimit. Dar cuvntul se poate ntrebuinta si n alte scopuri religioase, sau n vrji si mai stiu eu ce
fereasc Dumnezeu. De aceea zic eu c este important n minile cui esti.
Printe, cum putem nltura egoismul, care e att de adnc nrdcinat n fiinta noastr, pentru a ajunge la dragoste? Cum putem face s-l iubim pe aproapele nostru si chiar
pe vrjmasul nostru?
Iarsi spun, f-ti canon suflete care ai scris aceasta, s ntrebi pe Dumnezeu tot mereu ntrebarea aceasta, si aceasta ti va fi o rugciune important.
Una din nevointe este s vedem cum tria Hristos (pentru aceasta s ne rugm, s citim evangheliile). Apoi, dac zice c iubirea aproapelui este ca nsusi iubirea de sine,
aceasta nu ne arat ct cantitativ s-l iubesc si pe aproapele, ci, vzndu-m pe mine, ce m face s sufr, ce m bucur, ce m omoar, stiu cum s fiu si cu aproapele, si este
un fel de a iubi, de a tri aceast porunc, n nevointa noastr. S ntelegem pe aproapele ca pe mine nsumi si prin mine. Nu n toate amnuntele. Mie poate c mi place
ciocolata amar, si aproapelui s nu-i plac ciocolata amar. Eu pot s ncerc s vd ce face plcere aproapelui si i fac un dar asemntor, n termenii lui. Trebuie mers mult
mai departe dect a face un dar. Printele Sofronie zicea: Nu te uita din ce pricin sufer aproapele, ci ct sufer. Si cnd stii putintel, sau chiar mai mult, ce este suferinta,
atunci mpreun ptimesti, mpreun suferi cu acela. Te te proiectezi n aproapele sau asimilezi pe aproapele n viata ta, si se depseste egoismul; deja triesti ntr-o oarecare
ntreptrundere, preiei ceva din suferinta lui si eventual i dai ceva din linistea ta. Se ntmpl si asta, cu minunate efecte, dar as zice c toat nevointa asta care este de folos,
culmineaz cu mprtsirea, cu Cel care ne-a dat aceste porunci. S ne mprtsim cu ntelegerile acestea si cu trupul si sngele Celui care ne-a dat porunca aceasta. Fiindc
Mntuitorul zice c mprtia Cerului este asa cum arunci o smnt de mustar n pmnt, si vine ziua si vine noaptea, si trece vremea si creste cum nu stii. Fiindc pmntul
de la sine rodeste. E mai ales vorba de pmntul fiintei noastre. Ne nevoim cum putem, ncercm s citim si s ntelegem pildele, s-l cugetm, pe baza experientei noastre, pe
aproapele, s ne mprtsim cu sfintele daruri si cu toate celelalte taine ale Bisericii.
ns, adevrata lucrare nu este n puterile si n competenta omului. Adevrata lucrare, n chip tainic, o face Dumnezeu n pmntul fiintei noastre, care, sub razele luminii
dumnezeiesti, rodeste asa cum nu stim, si cred, si chiar vd, prin unele efecte ale smereniei sfintilor, c ei nu se vd ca sfinti, si n-au vzut (ntr-o msur au vzut, ntr-o
msur n-au vzut) ceea ce trieste n ei, dar n mod firesc, Dumnezeu i-a scos din biologie si i-a dus n ne-stricciune, cum ei nu stiu.
n discutiile cu sectantii, multi dintre ei ne pun urmtoarele ntrebri: Dac Hristos ar fi fost omort, dac putem spune asa, cu un cutit, cutitul s-ar fi fcut obiect sfnt? Cum
rspundem ntrebrii? De ce ne adresm crucii ca unei persoane vii?
Aici sunt dou ntrebri esentiale. Dac cutitul l-ar fi omort pe Hristos, pe de o parte, socotesc c am cinsti si cutitul, fiindc moarte n-a fost ci nviere din morti, ci sfintire care
sfinteste toate cele care s-au atins de aceast sfintenie, de trupul lui Hristos. Ce nu stiu si ntr-o msur nu pot sti sectarii este puterea concret a sfinteniei din sfintele moaste
si din tot ce avem ca sfintenie n Biseric. Acestea nu sunt doar efecte ale bunei cinstiri a omului (c cinstim ceva fiindc a fost n preajma lui Hristos). Exist o sfintenie, adic
exist un efect concret al sfinteniei, si, ntr-o msur, ne mprtsim de ea, cinstind aceste lucruri sfinte.
Referitor la a doua ntrebare, acolo e o tain pe care nu o stiu si nu o deslusesc, dar v-o prezint asa cum gndesc acum lucrurile. La nceput am spus c printele Sofronie
spunea c ultima dimensiune este persoana, ipostasul. De multe ori m ntreb ce ntelegea prin dimensiune si cum ipostasul este ultima dimensiune si bnuiesc c n afar de
persoan nu este nimic. V duc mintea la alte lucruri unde ne ncurc Scriptura, Apocalipsa, si anume cnd zice c, la judecat, moartea si va da pe mortii pe care i tinea si
iadul si va da mortii, si moartea si iadul vor fi aruncate n iezerul cerului de foc. Ce este moartea? Este faptul c eu mor? Ce este iadul? Este doar faptul c eu sufr? Nu stiu,
dar pe de o parte observ c vedem moartea si iadul ca pe doi saci pe care Hristos i ntoarce pe dos, i goleste de tot ce are nuntru ca suflete, care se mai pot mntui poate, si
pe ele (moartea si iadul) le arunc n iezerul de foc, goale, fr suflete. Pe de alt parte, si moartea si iadul parc sunt, oarecum, ntr-o msur, personificate. n imnologia
crucii, chiar spune unul din tropare: ti grim ca unei nsufletite. Si m ntreb ce este aceasta? Si vedem c la venirea a doua, crucea va merge naintea lui Hristos. Ce este
aceasta? Cititi nceputul viziunii lui Ezechiel, unde vede pe Dumnezeu pe un scaun nalt, si scaunul acesta avea roti care erau pline de ochi. Si zice: Duhul lui Dumnezeu era n
roti. Ce sunt aceste roti? Oare n vesnicie, tot ce are Dumnezeu, si animale si instrumente, sunt persoane vii? Nu stiu, rmne ca ntrebare, si zic s contemplm lucrul acesta
cu uimirea pe care o provoac. Si nu numai s asteptm, dar chiar s cerem ca la vremea potrivit, Dumnezeu s ne dea adevratul rspuns.
Printe, cum putem ntelege prezenta lui Dumnezeu pretutindeni si, n acelasi timp, prezenta unei mari suferinte n lume?Este vorba de libertatea nfricostoare a omului. Si zic
nfricostoare, fiindc Dumnezeu, cu atotputerea Lui si prezenta Lui, nu sileste omul, c socoteste, pe de o parte, c omul prea este un dumnezeu, fie el n facere, pentru ca
Dumnezeu s-l sileasc. Pe de alt parte, dac omul, n libertatea lui, nu alege cele drepte, atunci alegerea lui nu are valoare vesnic. Rezultatul, n cazul unui om n cdere,
este c Dumnezeu se vede nevoit s lase, pe de o parte, toate scandalurile si catastrofele, si iadul care ne mpresoar, toate chinurile acestea care au fost n istorie. E o istorie
cu munti de cadavre si mri de snge. Dar, pe de alt parte, si am observat-o iar pe viu, uneori, n crizele cele mai mari, este destul pentru un suflet s ntoarc pentru o clip
ochii ctre Dumnezeu, si l scoate din tragediile cele mai cumplite cu o elegant de nedescris. Numesc elegant, pentru c omul nici nu-si d seama, si bietul om, ntunecat si
prost, poate s zic: Ah, ce noroc am avut!. Si cinstea merge acestui zeu cu numele noroc, si Dumnezeu continu s iubeasc pe om, fr s aib bucuria de a-l vedea pe
om ntorcndu-se, ca pe unul din cei zece leprosi, zicnd: Multam, Tie, Doamne atotputernice, c ai fcut o minune de nedescris!. De multe ori nici nu observm c e o
minune de nedescris.
Dintr-o publicatie de la Alba Iulia, o revist care vorbea despre o asociatie care vrea s apere copii, mi amintesc povestea unei mame din Ardeal, care a fost rpit de o
ntreag mafie si dus n Italia pentru prostitutie. La un moment dat descrie cum strig din inima ei dezndjduit ctre Dumnezeu, c nu era nici o iesire. Si se opreste o
masin, un client, si o pofteste n masin, si se dovedeste a fi un tnr care a ajutat-o s scape dintr-o situatie fr iesire, si a dus-o napoi n Romnia.
V mai pot spune nc o situatie de acest gen. n primul rzboi dintre Apus si Irakul lui Saddam, televiziunea american CNN a ajuns s filmeze acolo ntr-o nchisoare. A filmat
doi prizonieri englezi, piloti, care au fost prinsi de ctre irakieni. Si unul din ei a zis n dezndejde: Dac voi ajunge pe ecranele voastre, poporul meu, rugati pe Dumnezeu s
m scoat din iadul acesta!. Copii care veneau la noi duminica, de la Londra, cu care vorbeam mult, mi-au povestit c acest soldat a venit napoi n Anglia, iar cellalt nu se
stia ce s-a ntmplat cu el.
Am cunoscut o persoan care, dup 20 de ani de iad cumplit, o englezoaic, care ntr-o clipit de dezndejde, si-a amintit de rugciunea Tatl Nostru si a spus-o ntrind
fiecare cuvnt cu puterea pe care ti-o d o oarecare dezndejde, care nu e dezndejdea aceea pctoas, cci i d avnt rugciunii. A doua zi persoana aceea a ajuns la noi la
mnstire, si cu timpul a devenit si ortodox. Si a scos-o Dumnezeu din cei 20 de ani de durere.
Deci vreau s zic c pe de o parte, Dumnezeu l las pe om s-si desfsoare istoria cum vrea el. Pe de alt parte, n orice conditii, dac un suflet se ntoarce ctre Dumnezeu,
atunci si Dumnezeu face niste minuni, pe care ar fi bine s le ntelegi, c de multe ori eleganta [smerenia] lui Dumnezeu face c trec pe sub nasul nostru si nu le vedem, dar
sunt niste minuni mult mai trsnitoare, aproape si dect nvierea lui Lazr din putreziciune.
Cnd dobndeste omul curtia inimii? Poate un om simplu, un om obisnuit, s ajung la aceast msur duhovniceasc?

Nu numai c poate, dar asta si este menirea vietii. S nu socotiti lucrurile pe care le vedeti n vietile sfintilor ca pe niste lucruri care sunt numai pentru marii specialisti. Marele
specialist esti tu. Rusinea noastr, ct vreme n-am ajuns la sfintenia acestor sfinti, este c n-am ajuns acolo, fiindc tot omul este chipul lui Dumnezeu si asemnarea. Si iarsi
zic ce am zis la nceput: de ce s asteptm moartea, ca altii s ne cnte: Chipul slavei negrite sunt, mcar c port ranele pcatelor. Acum s cntm aceasta. Cum zicea
printele Sofronie: Acesta e programul nostru, al obstii noastre si al ntregii omeniri: Chipul slavei negrite sunt, chiar dac port ranele pcatelor.
Printe, ati spus c iubirea lui Dumnezeu pentru apostolii Ioan si Iuda era aceleasi. Cum s ntelegem atunci ceea ce scrie n Evanghelie, si anume c Ioan este numit ucenicul
pe care l iubea Iisus?
Dragostea este aceeasi, si pentru Ioan, si pentru Iuda, si pentru tine, si pentru mine. Pentru c dragostea este dragoste si nu se schimb. ns, pe de o parte, dragostea se
modeleaz pe msura si pe forma fiecruia. Astfel, aceeasi dragoste altfel iubeste pe Petru, fiindc altfel primeste Petru; altfel pe Ioan, fiindc altfel primeste Ioan; altfel pe
Maica Domnului, fiindc asa e Maica Domnului; altfel pe Iuda, fiindc Iuda nu primeste.
Ultimul cuvnt al iubirii neclintite a lui Hristos a fost n Ghetsimani, cnd a venit Iuda cu tabra de tlhari. i zice lui Iuda: Prietene, pentru ce ai venit?. Doar-doar, acum, Iuda
si va face pocinta, si va aminti c si el a fost numit prieten si c nu s-a dezmintit Hristos de cuvntul zis: Voi sunteti prietenii Mei, dac pziti cuvntul Meu. Dac acum
Iuda l-ar fi pzit, ar fi revenit n ceata prietenilor lui Iisus.
 15

Ct despre ucenicul pe care l iubea Iisus, aici este o expresie a modestiei caracteristic smereniei duhovnicesti. Nu ndrznea Sfntul Ioan s zic: Eu L-am iubit pe Iisus mai
mult dect altii, asa cum ndrznise Petru, cnd a zis c dac toti acestia te vor lepda, eu m duc si la nchisoare si la moarte cu Tine. Stim ns c nimeni dintre acestia n-a
fcut pcatul pe care l-a fcut Petru, n afar de Iuda, binenteles. Deci Ioan avea subtirimea aceasta, nu ndrznea s spun: Eu l-am iubit mai mult dect altii, si atunci
zicea: Ucenicul pe care l-a iubit Iisus; ca si cum ar zice: Nu stiu de ce l-a iubit, dar aceasta este realitatea.
Este n lumea virtutii ceea ce se ntmpl n mod pctos n lumea pcatului: dai vina pe altul. Nu eu, ci femeia pe care Tu mi-ai dat-o, si deci e vina femeii si binenteles a Ta,
numai c n-a fost destul de grosolan Adam ca s zic toate cuvintele acestea. Dar si n lumea virtutii se ntmpl ceva asemntor, c subtirimea face c Ioan nu judec pentru
ce Iisus arat atta dragoste ctre el si se pune pe el la persoana a treia (ucenicul pe care l-a iubit Iisus).
Printe Rafail, ce se cuvine s facem n actuala criz iconoclast, care se pare a se ivi (problema scoaterii icoanelor si a nsemnelor religioase din scoli si din institutiile publice)?
Lumea trebuie s-si urmeze cursul pe care si l-a ales omul, fie n alegerile drepte, fie n cele nedrepte, si cele proorocite trebuie s se ntmple. Cred c astzi, istoric, este cu
precdere vremea liberttii n care poftim, c Dumnezeu ngduie tot libertinajul s se dezlntuie.
Cel mai important lucru este ca eu, noi, s ne facem alegerea cea dreapt. Cnd zic eu, m gndesc la fiecare dintre voi. Si fiecare, cum zice Apocalipsa, n sfrsitul ei, cel ce
nedreptteste, mai nedreptteasc; cel ce spurc, mai spurce; dar cel ce lucreaz dreptatea, mai lucreze dreptatea si cel ce sfinteste, mai sfinteasc-se. C iat vin degrab si
plata, n mna Mea, cu Mine. S dau fiecruia, dup faptele lui.
Pn la urm, mntuirea este alegerea personal a fiecrei persoane, alegere pozitiv sau fereasc Dumnezeu! alegere negativ. n orice circumstante din viata noastr,
dou lucruri cred c sunt importante: 1. vznd si putnd judeca anumite lucruri care se ntmpl n jurul meu, s fac alegerea si s fac alegerea cea dreapt. 2. s fac
rugciune pentru cei care rtcesc, rugciunea fiind singurul fel de a nu judeca si de a nu fi judecati. Nu este cazul s ne prefacem c nu stim c e pcat si c e ru sau altceva.
Este faptul de a nu lepda pe aproapele, chiar dac ne este vrjmas. Si dac nu putem mai mult, dac nu avem mai mult putere, s zicem mcar Doamne, miluieste cum stii
Tu! Lumineaz-ne pe toti, c toti suntem pctosi.
Printe Rafail, v multumim pentru aceast sear minunat si cnd Dumnezeu va rndui, dorim s ne mai ntlnim n aceast conjunctur. V multumim!Despre
semnificatia acestei sarbatori, dar si Troparul acesteia si alte doua predici (audio) ale p. Savatie Bastovoi si Irineu Curtescu pe pagina speciala de la CREDO.RO [Ne
spune Evanghelia care s-a citit astazi ca] Maria - parafrazez putin daca a ales partea cea buna, aceasta nu se va lua de la ea.
Epoca in care traim este tocmai o epoca in care partea cea buna se tot smulge de la noi. Am invatat de la inteleptii acestei lumi ca Dumnezeu nu exista. Am fost sub un regim
care a interzis pe Dumnezeu si sub o forma sau alta, Dumnezeu si adevarata cinstire a lui Dumnezeu, este prigonita, este interzisa in lumea intreaga.
Dar iata ca Domnul zice Martei ca sora sa Maria a ales partea cea buna care nu se va lua de la ea. Nu este om, nu este sol, nu este inger cel care ne vorbeste, este Insusi
Dumnezeu Cuvantul. Si daca Dumnezeu Cuvantul zice, atunci putem crede ca asa si este! Ramane sa ne straduim sa aflam si noi partea cea buna.
Celalalt cuvant, mangaietor, care intareste pe acesta, este cuvantul cel din sfarsitul Apocalipsei, unde, socotesc eu ca Hristos vorbeste pentru epoca cea de sfarsit a istoriei,
epoca noastra, socotesc: Cel ce nedreptateste, mai nedreptateasc. Cel ce se spurca, mai spurce. Cel ce lucreaza dreptatea, mai lucreze dreptatea. Cel ce se sfinteste mai
sfinteasca-se (Apoc. 22, 11).
Si socotesc ca e perioada asta, pentru ca astazi, ca niciodata, intr-o masura neintalnita altcandva in istoria omenirii, raul se dezlantuie fatis si in toate aspectele lui si poate isi
arata fete pe care noi nu le cunosteam ca putea sa le aiba. Si socotesc ca se poate acest lucru numai fiindca Dumnezeu Cuvantul a zis: Cel ce nedreptateste, mai
nedreptateasc. Cel ce se spurca, mai spurce. Socotesc ca Hristos a putut fi prins in gradina Ghetsimani numai fiindca a spus cuvantul: Dar acesta este ceasul vostru si
puterea intunericului. Daca Cuvantul lui Dumnezeu nu ar fi zis asta, ar fi fost total cu neputinta sa Il prinda. Stim cel putin un moment in viata lui Hristos cand au fost trimisi
ofiteri sa Il aresteze sin-au putut, fiindca, au zis dupa aia carturarilor si arhiereilor, ca niciodata om nu a grait ca Acest Om. Si pentru puterea cuvantului Lui, n-au putut sa-L
aresteze. Ba si in Ghetsimani, cand a intrebat Domnul: Pe cine cautati? si au zis Pe Iisus Nazarineanul si le-a raspuns Domnul: Eu sunt au cazut de-andaratelea si
cazuti puteau sa ramana pana astazi. Asa ca daca Cuvantul lui Dumnezeu da voie si se pronunta, se va putea face acel lucru.
Si daca vedem rautatea dezlantuindu-se in lume este pentru ca Dumnezeu are o Pronie pe care nu o intelegem, o Pronie paradoxala (ba intr-o masura si intelegem ceva) prin
care, cinstind libertatea omului libertate care este poate semnul de capatai al asemanarii omului cu Dumnezeu si Dumnezeu Insusi cinsteste aceasta libertate -gaseste un
moment in istorie cand da si raului libertate sa mearga; si sa mearga pana la capat! Dar asta nu inseamna ca raul poate birui. Fiindca avem si cuvantul celalalt din Apocalipsa
ca si Cel ce lucreaza dreptatea, mai lucreze dreptatea. Cel ce se sfinteste mai sfinteasca-se si celalalt cuvant spus pentru Maria capartea cea buna pe care a ales-o, aceea nu
se va lua de la dansa.Frati si surori, daca Cuvantul lui Dumnezeu a zis ceva, asa cum a fost intru inceput: Sa fie lumina!, si a fost, deci ce a zis Cuvantul lui Dumnezeu, fi-va! Si
ce nu a zis nu va putea fi. As vrea sa intelegem ca toate se tin in zidirea asta prin cuvantul tainic al lui Dumnezeu, si asta sa fie pentru noi mangaiere.
Zile cumplite vadit vin si vor veni, multe prorociri care erau de neinteles, astazi sunt tehnologic realizabile, si deci nu e cazul sa nadajduim spre zile mai bune. Zilele mai
bune vor veni pentru cei care alegem partea cea buna, alegem pe Dumnezeu. Si acea parte buna nu se va lua de la noi,nu pentru ca noi putem sa facem ceva bun. Cred ca toti
avem constiinta pacatului nostru si frica: cum noi, in slabiciunea noastra vom intampina zile rele?. Dar sa avem [odata] cu frica aceasta si acest lucru: pe baza cuvantului
tine-ti mintea in iad, adica: fii realist, acestea trebuie sa fie, dar nu deznadajdui!. Si nu deznadajdui inseamna nadejde numai si numai in mila lui Dumnezeu si in puterea
lui Dumnezeu.
Omul numai pacate poate face de la sine. Dar Dumnezeu este dragoste, Dumnezeu este mila si ne-a dat multe cuvinte de mangaiere. Si cu aceste cuvinte as vrea sa va
indemn: cereti Domnului sa va deschida ochii cand cititi Scripturile sau cand le ascultati in Biserica; de asemenea si textele care se canta mai ales la marile praznice, ca acest
praznic al Maicii Domnului.
Pe Maica Domnului femeia din popor a fericit-o ca fiind trupeste Maica Acestui Om care vorbea asa. Dar El a zis: da, drept este ce zici tu, ca fericit pantecele care M-a purtat
si sanii la care am supt. Dar nu asta este pricina fericirii. Pricina fericirii ei este ca fericit cel care aude cuvantul lui Dumnezeu si-l pazeste pe el. Si despre Maica Domnului se
zice intr-un loc ca nu a inteles cuvantul Lui, dar l-a pazit in inima ei. Si de mai multe ori se spune ca pazea cuvantul in inima.
Cuvantul acesta este cuvant de mangaiere fiecaruia dintre noi. Fiindca un singur pantece a putut purta pe Acel prunc si numai sanii Aceleia au putut hrani pe Acel Prunc
dumnezeiesc. Dar partea cea buna, daca o alegem, aceeasi mangaiere si aceeasi fericire poate fi tuturor. Si asa, sa cautam in Scripturi si in slujbele Bisericii ce inseamna
aceasta parte cea buna, care este a fiecaruia si a tuturor, fara nici o exceptie si fara nici o limita.
Pentru rugaciunile Stpnei nostre, Dumnezeu s ne dea s ntelegem cele ce vrea s ne spun!

Nu-mi spune nimic Ii cunosc mizeria, necazurile, luptele i ispitele sufletului tu, aa cum esti tu! D-mi nima ta! Dac o sa atepti s devii un nger ca sa Mi te druieti
ntru iubire, atunci n-ai s M iubeti niciodata.
Chiar dac esti la, fricos, nencreztor n mplinirea dragostei i n svrirea dragostei i a sfineniei, chiar cnd ai s recazi n acele pcate pe care nu ai vrea sa le Mai
faci, Eu nu i dau voie s nu M iubeti. Iubeste-M aa cum eti tu. n orice moment i n orice situaie te-ai afla, n credincioie sau n trdare, n rvna sau n uscciune, tu
iubeste-M aa cum eti. Eu vreau s M poti iubi din puina i sraca ta inim. Dac voi atepta pna cnd vei fi desvarit, atunci n-ai s M iubeti niciodata. N-a putea
Eu, oare, s fac din fiecare fir de nisip un serafim?! Un nger care s straluceasca de curie i dragoste? Nu sunt Eu oare Domnul Dumnezeu care a creat toate i pot totul?
Omule, i-ai dat tu viaa pentru lume din dragoste pentru oameni, sau ai murit din iubire pentru Mine? Atunci din ce motiv nu M lai s te iubesc? Fiul Meu, las-M s te
iubesc, Eu ii vreau inima, care este locaul Meu.
Desigur, cu timpul am sa te schimb, ns pn atunci, iubeste-M aa cum eti tu, fiindc Eu te iubesc cu toate c esti aa. Eu vreau ca dragostea ta pentru Mine s se
nasc din putina i sraca ta inim; din adncul neputinei i al murdriei tale. Eu te iubesc i cnd esti slab i necurat .
Nu vreau o dragoste izvorta i hranita din mndria virtuilor tale, ci dintr-o inim smerit pe care o poi curi oricand. N-am nevoie de virtuile tale, de talentele tale, de
nelepciunea ta. Eu vreau doar sa M iubeti i s lucrezi cu dragoste pentru Mine. Nu virtuile tale le doresc dac i le-a da, tu eti aa de slab i de mndru, nct a hrni
amorul tu propriu i nu M-ai cinsti pe Mine. Deci ele s nu fie un motiv pentru care tu nu M caui i stai departe de Mine. Apropie-te cu dragoste
Unui fier negru flcrile unui foc nu numai c i-ar cura rugina, dar l-ar face incandescent. Iubeste-M deci, i pcatele se vor arde, i tu vei fi fericit. Iubeste- M nu numai
ca s fii curat, asta ar fi din nou o mndrie pentru tine, ci pentru c Eu vreau s odihnesc n inima ta. Deci nu te mai ngrijora de asta. A putea s fac prin tine lucruri mari
pentru mintea omeneasca, dar nu; tu ai s fii sluga rea i nefolositoare i neputincioas. Am s-i iau i puinul pe care tu te ncrezi ca-l ai. Eu te-am fcut din iubire, i pentru
ca s-i dau iubirea, fr ca tu s-mi poi da ceva. Nu ncerca s-Mi pltesti iubirea prin nimic, asta M doare atat de mult la tine...
Iubeste-M n dragostea Duhului Meu i fr motive, nu Mai sta departe de Mine; i lipsete nu sfinenia pe care numai Eu i-o pot da ci o nim gata sa M iubeasca
oricnd i pn la capt. Astzi Eu stau la ua inimii tale ca un ceretor, Eu singurul i adevaratul Imprat i Domn. Eu bat i atept. Grbete-te s-Mi deschizi prin smerenie;
nu mai aduce motiv ntinaciunea i srcia ta. Dac i-ai cunoate-o pn-n adnc i deplin, ai muri de durere. Dar ceea ce M-ar durea pe Mine ar fi ca tu i acum sa te
ndoieti de dragostea ce o am Eu pentru tine. Crede ca Eu pot totul i tu nu poi nimic fr Mine; doar pcatul eti n stare s-l faci fr ajutorul Meu.
S nu te ncrezi n tine fr Mine, cci altfel voi fi nevoit s te las n cdere n msura cu care tu te apreciezi. Nu te frmnta ca n-ai virtui, am s-i dau Eu Sfinenia Mea.
Deschide-i inima prin pocin i M primete n potirul sufletului tu prin Trupul i Sngele Meu, pe care n dar i-L dau la Sfnta Liturghie. Atunci o sa te fac s nelegi totul
i s M iubeti mai mult dect poi s-i nchipui. Las s curg Sngele Meu n sngele tu i s bat inima Mea n inima ta.
 16

Eu i-am dat-o pe Sfnta i Preacurata Mea Maic. Las s treaca totul prin inima Ei curat, nct s poat mijloci pentru tine. Orice s-ar ntmpla, nu atepta nicidecum s
devii sfnt, ca pe urm sa M iubeti. n acest fel tu nu m-ai iubi niciodata. i acum du-te! Eu sunt cu tine !!!
Ieromonah Rafail Noica
Cuvntul lui Dumnezeu Cultura Duhului - partea a III-a - Despre ascultare - pr. Rafail Noica - aprilie 1994
Pr. Rafail NoicaM gndesc la alt chemare a glasului lui Dumnezeu: "Auzi, Israel!" - Israel nsemnnd poporul lui Dumnezeu. Auzul este un lucru pe care-l numim n Biseric
ascultare. Ascultarea este n primul rnd auzul cuvntului, ceva ce ascultm. Noi nelegem ascultarea ca o disciplin: s "asculi de cineva."
M gndesc la alt chemare a glasului lui Dumnezeu: "Auzi, Israel!" - Israel nsemnnd poporul lui Dumnezeu. Auzul este un lucru pe care-l numim n Biseric ascultare.
Ascultarea este n primul rnd auzul cuvntului, ceva ce ascultm. Noi nelegem ascultarea ca o disciplin: s "asculi de cineva." Este un adevr i n asta, dar nu aceasta
este esena ascultrii. Efectul de disciplin vine din ce numim duhovnicete ascultare, dar este numai un efect, un efect secundar.
Fac o comparaie: Precum pruncul n pntecele maicii: am auzit din cunotinele stiinifice c n el, dintre cele cinci simuri, auzul este primul care se dezvolt, i c pruncul
poate auzi glasul tatlui su prin esuturile pntecelui maicii. Ceva analogic se ntmpl n trirea noastr duhovniceasc. Prin esuturile lumii steia, materiei steia,
nvm n Duh s auzim i s desluim glasul Tatlui. Deci ascultarea, nainte sau dincolo de a fi o disciplin, este o auzire i un discernmnt. Discernem deci glasul
cunoscut al Bunului Pstor de glasul strinului, pe care l recunoatem ca strin.
Bineneles c ascultarea, auzirea, dac vrei, duce i la o nfptuire oarecare. Auzim ceva i facem dup ce auzim - asta numim ascultare ca, a zice, cultur. Deci omul,
umblnd dup povuirile pe care le aude, cultiv n el trirea acelor povuiri; precum Adam, ascultnd povuirea arpelui mai mult dect pe a lui Dumnezeu, fr s-i
dea seama, la nceput, a cultivat moartea - i a picat n ea; tot aa, cultivnd cuvntul lui Dumnezeu, cultivm n noi smna vieii i, ca s zicem aa, "picm" n via (dar
nu picm, c este, nu o cdere, ci un urcu). Cultivnd smna vieii, smna va ncoli, smna va rodi, i asta este o ntreag cultur. Ziceam c i cultura pmntului
este o cultur: dar i asta este o cultur a "pmntului," a pmntului care sunt eu.
Am zis la nceput c tot ce cultiv omul este cultur. Cultur smintit sau bun, dar este cultur. Am zis i lucrul acesta: s-i dm omului o cutare, i am numit-o cutarea
vieii, cutare smintit sau dreapt, dar asta este cutarea omului, c Dumnezeu Care a fcut pe om, Care tie ce este n om, din ce este fcut i pentru ce este fcut, Care
tie slbiciunea omului, dar i potenialul omului, Dumnezeu este Cel Care ne cunoate si Care ne poate da mplinirea pe care o cutm.
A vrea s aduc aici un cuvnt al Sfntului Dorothei al Gazei, care spunea: Cel ce triete n ascultare, cel ce-i leapd voina ca s triasc n ascultare, se trezete fcnd
voia sa ntotdeauna. La nceputurile tririi mele clugreti ceva din cuvntul acesta am neles, dar foarte smintit, i a vrea s vdesc aceast smintire n caz c i alii se
smintesc n acelai fel. nelegeam oarecum c, bineneles, dac te-ai lepdat de voia ta i faci cu plcere ce-i spune altcineva, asta este voia ta, i deci te gseti c tot
mereu faci voia ta fcnd voia celuilalt. Un grunte de adevr este i acolo, dar nelesul este mult mai adnc, mult mai tainic i mai mngietor.
Adevrul este c Dumnezeu tie mai bine dect mine ce vreau. Eu caut viaa, dar o pot cuta smintit. Fcnd ascultare n Duh, m trezesc dintr-o dat: "Pi, Doamne, asta-i
ce voiam!"Pn la urm acesta este lucrul ctre care nzuiam. Recunosc, paradoxal, ce n-am cunoscut niciodat. Atunci cnd harul Vine, cnd cuvntul lui Dumnezeu trind
i petrecnd n noi ncolete i ncepe s dea via; cnd harul ncepe s triasc n om, s-l umple, s-l plineasc i s-l ndumnezeiasc, mrturia tuturor Sfinilor din
Vechiul Legmnt ncoace a fost c aceasta este ceea ce plinete pe om. Bineneles c aceasta este! Dar ce, Dumnezeu o s tie mai puin dect mine, fptura Lui, ce vreau
i ce caut eu? Omul poate cuta smintit, i pn la urm pcatul este o minciun, este o smintire - o smintire a firii, precum zice cuvntul romnesc: "i-a ieit din fire," este
o ieire din fire.
i precum am mai zis, s nu ne lsm amgii de multe filosofii i gndiri care, mai ales n zilele noastre, se amestec n toate i smintesc pe om. Firea omului este ceea ce
Dumnezeu ne dezvluie a fi firea omului. Acum nu nelegem de ce. Cele pmnteti, cele materiale le nelegem, ca fiind viaa noastr primitiv, fr nici un sens peiorativ
al cuvntului "primitiv," a zice viaa noastr animal, fr nimic peiorativ noiunii de animal, dect c este nendestultor pentru om. Dar firea aceasta material ne este
mai la ndemn: dac i-e foame, i ai ce mnca, oricnd poi s iei i s mnnci; dar cuvntul Mntuitorului, "Nu numai cu pine va tri omul, ci cu fiecare cuvnt care
purcede din gura lui Dumnezeu," unde gsim cuvntul acesta?
Cuvinte n cri gsim. Dar nelegem cuvntul acesta, ca s ncoleasc i s-i simim viaa? Gsim energia acestui cuvnt, ca n clipa cnd, s zicem, ne mnnca lcomia, s
gsim ndulcire n cuvintele lui Dumnezeu, astfel nct s simim: "Pi asta poftea, nu pntecele meu, ci altceva n mine." Atunci cnd pntecele s-a umplut i nu mai are
nevoie de mncare, dac mai mnnci e lcomie. M-am umplut de mncare, dar ceva mai poftesc, i m-arunc spre mai mult mncare, cu dezamgirea de a vedea c
mncarea nu-mi face dect ru i ajung pn la grea.C tot ce este material este striccios, are un termen, dar pofta omului nu are termen. De ce? Fiindc omul nu este
numai un animal, cnd ceva n om poftete, veinicia poftete, infinitul. Ceva n om nu se satisface, nu odihnete dect n nemrginirea lui Dumnezeu.
Dac n mine poate ncoli acel cuvnt, i l gsesc ca fiind lucrul ctre care nzuiete pofta mea, atunci nu mai e poft n sens peiorativ, ci din lacom m vd virtuos, cum am
zice noi, moralmente. Dar nu-i vorba de virtute aa cum nelegem n moral, ci de via, c Dumnezeu la via primete pe om.i n asta const faptul c Sfinii au trit cu
bucurie n cuvntul lui Dumnezeu, s-au nevoit cu bucurie, s-au ndulcit de posturi si de viei aspre. Dar nu viaa aspr i ndulcea, ci puterea harului.
sta nu este un lucru al intelectului, este o trire care a dat putere. Ce nseamn martir? Cuvntul este acelai ca "martor," etimologic Martirul este un martor, pentru c
viaa care triete n el - n Hristos - este mai puternic dect viaa pe care o avem n mdularele noastre pmnteti striccioase. Mai puternic energetic, nemaisimind nici
chinurile, pentru ndulcirea pe care i-o pricinuiete dragostea lui Dumnezeu, care-l face mai bine s moar cu Dumnezeu n chinurile cele mai cumplite, dect s se
ndulceasc de ndulciri striccioase, trectoare, desprindu-se de Dumnezeu. Dar striccios i trector nu este numai c azi triesc i mine mor; striccios i trector este
o calitate a ndulcirii.
Se zice c Dumnezeu este Dragoste, Dumnezeu este Iubire. Atunci omul ce este, dac-i chipul lui Dumnezeu? i omul este dragoste, i omul este iubire. Vedem c pn i
pcatele cele mai mari au de-a face cu dragoste i cu iubire. Omul, fiind fcut n chipul lui Dumnezeu, i caut identitatea, cum zicem noi astzi.
Dumnezeu mai bine dect mine tie unde-mi este identitatea. i cnd omul urmeaz cuvntul lui Dumnezeu, cnd omul continu cuvntul lui Dumnezeu, se trezete dintr-o
dat c asta i voia. i voia aa de nverunat, aa de nflcrat, c este gata i s moar ca s rmn cu dragostea, cu firea sa n dragoste, dect s cad n smintrea
dragostei pe care acuma o resimte ca smintire.
Deci cuvntul lui Dumnezeu este cultura duhului. M-amintesc cnd am venit n Romnia dup muli ani, cineva mi-a vorbit de Printele Paisie Olaru i mi-a spus c i-a cerut
nainte de moarte un cuvnt pentru tineretul romn. i aa cum am auzit eu i cum rein, cuvntul ar fi fost cam acesta: "s pzeasc cuvntul lui Dumnezeu" Am auzit
doua-trei cuvinte frumoase despre Printele Paisie Olaru, dar cnd am auzit cuvntul lui, nu tiu de ce l-am ndrgit foarte mult n inima mea. i m-am gndit c sta este
poate un cuvnt mai mare dect ne dm seama: "S pzeasc cuvntul lui Dumnezeu." ncepem a pzi cuvntul lui Dumnezeu, a-l cultiva la nivelul la care ne gsim. Etic l
nelegem? Pi etic ncercm s-l pzim, dar a vrea s atrag atenia la asta: Nu acolo s rmn mintea noastr, nu acolo s caute, s nu formalizm - viaa s cutm.
Exist o cercetare duhovniceasc pe care trebuie s-o fac omul. Exist un "de ce", o ntrebare pe care trebuie s-o pun omul. Trebuie s nelegem sensul i esena lucrurilor.
Nu este numai paza unui "F asta, nu te gndi de ce, doar s fie aa, c aa-i bine!" Dumnezeu nu a spus lui Adam "S nu mnnci din pomul acela, c asta-i ru!" A explicat
lui Adam: "S nu mnnci din pomul acela, c n ziua n care vei mnca, vei muri." i vedem c de o anume moarte a i murit, dei trupul mai avea s-i triasc un termen
pn la moarte, dar n duh a murit, s-a desprit de Dumnezeu, s-a nvrjbit cu Dumnezeu. n loc s se bucure de venirea lui Dumnezeu, s-a nfricoat, s-a ruinat i s-a
ascuns. Noiunile astea de fric, de ruine, de ascundere sunt foarte mari.
Aadar, s pzeasc cuvntul lui Dumnezeu. Noi ncepem prin a pzi cuvntul aa cum ne taie capul. Dar a vrea sa ndemn pe fraii i pe surorile mele s neleag, s
nzuiasc, s caute n rugciune mai departe dect ce ne taie capul astzi. C nu este numai o pzire a unui cuvnt - etic; cuvntul nu este o porunc moral, dei are i
efectul acesta, dar e numai un efect, i efect secundar. Este Cuvnt de Via. Pzind cuvntul lui Dumnezeu, dm posibilitatea acestui cuvnt s sllniasc n noi i s
petreac n noi. i descoperim c acesta este cuvntul care pe noi ne pzete.Pn la urm cine pzete pe cine? Omul pzete cuvntul lui Dumnezeu? Mai adevrat,
cuvntul pe care-l pzesc, pe mine m pzete. i nu numai m pzete, ci m duce mai departe. Ct de departe? Spune Scriptura c trupul i sngele nu pot moteni
mpraia Cerurilor, mpria Cerurilor nu este n trup i snge, n mncri i n nfrnri: este mpria Duhului. Scris este - tot de Apostolul Pavel, cruia i s-au dezvluit
taine adnci - cci: "Ochi n-au vzut i urechi n-au auzit, i nu s-a suit la inima omului ce a pregtit Dumnezeu celor care-L iubesc pe El." Dac ochi n-au vzut i urechi n-au
auzit, dac n-a intrat n inima omului, cum putem noi s mergem ctre acestea pe care nu le vedem i nu le auzim? Sunt aa departe de noi, c nimic omenesc nu le poate
nelege.
Cultura Cuvntului tocmai ctre acest nevzut, neauzit, nenchipuit de om conduce. Cuvntul lui Dumnezeu vine din mpria Cerurilor, i nu numai c ne pzete, dar ne i
duce n mpria Cerurilor
17