Părinți și copii în creștinismul contemporan.

Provocări contemporane

Pregătire aperceptivă

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh Amin.

“Și a făcut Dumnezeu pe om, după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a
făcut; a făcut bărbat și femeie. Și Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: creșteți și
vă înmulțiți și umpleți pământul” (Fac. 1, 27-28)
” Deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie s-o aibă; chiar când va îmbătrâni
nu se va abate de la ea” ( Pilde 22, 6)
” Cuvintele acestea, pe care ți le spun eu astăzi, să le ai în inima ta și în sufletul
tău; Să le sădești în fiii tăi și să vorbești de ele când șezi în casa ta, când mergi pe
cale, când te culci și când te scoli” (Deut. 6, 6-7)
” Copii, ascultați pe părinții voștri în Domnul, că aceasta este cu dreptate” (Ef. 6,
1)
Ne iubim copiii și le oferim totul pentru că îi considerăm daruri de la Dumnezeu,
dar copilul care va primi totul de-a gata va crește cu impresia că Dumnezeu îl
iubește indiferent de comportament, indiferent dacă participa sau nu la Sfânta
Liturghie, indiferent de se roagă sau nu. Deci primind totul fără a fi învățat să
ofere ceva la schimb, acel copil va neglija dragostea atît pentru cei care îi
cumpără tot ce el își dorește, cât și dragostea pentru Cel care face ca toate aceste
lucruri să fie posibile.

Anunțarea temei

Am ales astăzi ca subiect familia în creștinismul zilelor noastre pentru a putea

înțelege cum trebuie să ne raportăm diferitelor provocări spre care suntem purtați.

Tratarea
Timp de secole, Sfnții Părinți au învățat că virtutea învinge viciul și că
deprinderea de învățături despre cum să luam decizii bune schimbă natura
noastră de a lua decizii proaste. Abordarea aceasta este folositoare și astăzi.
Astfel copiii vor avea întotdeauna libertatea de a lua propriile decizii, părinților
revenindu-le rolul de a-i susține pentru ca să poată face față provocărilor și
astfel își pot dezvolta armonios caracterul. Un obicei prost sau o faptă rea sunt
realități în viața oricărui copil pentru că acestea au la bază exclusiv natura
umană a acelui copil. Obiceiul de a lua deciziile cele corecte și bune trebuiesc
integrate în mod deliberat în timpul pe care copilul nostru îl petrece acasă.
M-am gândit să îndrept cursul prezentării către unele virtuți cu care ar trebui să
le facem cunoștință copiilor noștri pentru că doar astfel în ei se va dezvolta
credința în Dumnezeu. Vedem cu toți câte piedici se pune religiei ca această să
nu mai ajungă la copiii noștri. Cum oare vor reuși aceștia fără mâna întinsă a lui
Dumnezeu să cunoască moralitatea, dragostea, respectul, adevărul … când tot
ce ne învață lumea de azi este ură, egoism, minciună, pervertire?
Sunt studii care arată că de cînd a fost scoasă obligativitatea orelor de religie din
școlile germane, oamenii au încetat să mai meargă la biserică, a scăzut
religiozitatea oamenilor, a crescut piața muncii și veniturile, s-au înmulțit
concubinajele și familii s-au destrămat, predominând divorțurile.
Dragostea
Unui copil îi va plăcea întotdeauna ceva cu ce a fost învățat de mic. Părinții au
datoria de a folosi această oportunitate pentru o continuă educație, în care să
echilibreze tot de ce un adult ar avea nevoie. Educația unui copil nu se poate
face doar la școală pentru că un învățător, profesor, diriginte, nu poate să
cunoască un elev așa cum îl cunosc părinții lui, nu-l va putea iubi cum îl iubesc
parinții lui și fară dragoste, omul niciodată nu v-a putea învăța. Iubirea este
practic un mod de existență, nu un comportament sau o emoție. La Sfântul Ioan
găsim o definiție a iubirii: ”Dumnezeu e iubire”. Această dragoste a lui
Dumnezeu îî ajută pe părinți să învingă egoismul ființei umane, care putem
spune că este unul natural dar neîntemeiat. Dragostea lui Dumnezeu se arată în
angajamentul Său față de noi și în sacrificiul Său pentru noi, tocmai pentru a ne
învăța acest sentiment. Copiii învață dragostea lui Dumnezeu prin sacrificiile pe
care le facem pentru ei și astfel învață și ei puterea sacrificiului. Unii dintre noi
suntem atât de focusați spre a face bani, ca astfel copilului să nu-i lipsească
nimic, încât uităm că el are nevoie de dragostea noastră. Această dragoste nu are
preț și nu o va învinge niciodată o mașinuță sau o păpușă.
Respectul
În zilele noastre s-a dezvoltat acest fenomen de bullying între copii care nu are o
traducere exactă în limba română, dar îl putem înțelege ca o umilire, o violență
uneori fizică sau verbală, intimidare. Lipsa de respect și empatie sau dorința de
afirmare în fața celorlalți îi face pe unii copii să devină agresori. Se pare că
dorința de a fi de-asupra tuturor pleacă tot dintr-o defectuasă educație familială.
Putem constata că respectul în zilele noastre e inexistent, lipsește cu desavârșire
aproape de oriunde. E normal ca un copil a cărui memorie e ca un burete să
absoarbe tot ce se petrece în jurul său, iar dacă noi nu ne implicăm pentru a-l
învăța despre respect și empatie, i se va părea ceva normal să facă și el ce a
văzut la alții. Dialogul nu trebuie să lipsească dintre părinți și copii pentru a
putea observa dezvoltarea lui în societate și implicit a-l putea sfătui. Sfântul
apostol Pavel spunea în Epistola către Filipeni: ”Nu faceți nimic din duh de
ceartă, nici din slavă deșartă, ci cu smerenie unul pe altul socotească-l mai de
cinste decât pe el însuși”. Ce e mai bun în noi se reflectă prin iubire și respect.
Ne învățăm copiii să fie competitivi, să se străduiască să fie primii, sau că lor li
se cuvin toate, dar uneori uităm să îi învățăm că cel de langă noi are aceleași
drepturi. Poate parinții lui nu sunt așa înstăriți, sau poate că nu e așa perspicace
la o activitate, tocmai de asta trebuie să primească respectul nostru. Respectul
poate veni dintr-o încurajare sau chiar apărarea acelui copil în fața altora care îl
batjocuresc. Punerea în valoare a unui copil și respectul pentru el și munca pe
care o face, vor fi întotdeauna aripile de care are nevoie să zboare. În familie
întotdeauna trebuie să existe respect pe toate planurile fiind considerat unul din
pilonii de bază ai oricărei relații.
Recunoștința
O altă virtute de care avem nevoie și noi ca adulți, dar care trebuie fixată încă
din copilărie este recunoștința. În începutul Epistolei către Filipeni a Sfântul
Apostol Pavel, acesta le mărturisește recunoștința pe care o are atunci când se
gîndește la ei. Recunoștința nu trebuie să fie doar o reacție politicoasă la un
lucru sau chiar ajutor primit. Recunoștința este un obicei pe care omul îl poate
cultiva în timp și face parte dintr-un mecanism al unei relaționări sănătoase cu
cei din jurul nostru. În familiile noastre recunoștința ajută membrii ei să lupte cu
egoismul care de cele mai multe ori dezbină. Cel mai bun mod de a învăța acest
duh al recunoștinței este rugăciunea de mulțumire. Trebuie să îi învățăm pe cei
de lângă noi, pe cei dragi nouă să mulțumească lui Dumnezeu, în rugăciune
pentru orice. Chiar dacă copiii nu primesc întotdeauna ce-și doresc din diferite
motive, important e să învețe că pentru orice se întâmplă sau se înfăptuiește în
viața noastră, trebuie să aducem mulțumire lui Dumnezeu. Spune Pavel în
Epistola întâi către Tesaloniceni: ”Dați mulțumire pentru toate, căci aceasta
este voia lui Dumnezeu, întru Iisus Hristos, pentru voi”. Să înțelegem că
Dumnezeu nu are nevoie de mulțumirea noastră, dar noi avem nevoie de
binefacerile Lui. Recunoștința arătată prin rugăciune face să primim continuu
binefaceri în viața noastră. Psihologii spun că recunostința este esențială pentru
a trăi o viață fericită și plină de sens, iar alături de bunătate face o ființă umană
completă. E important că lecția recunoștinței să ajungă cât mai timpuriu în viața
copiilor noștri și putem foarte ușor să o integrăm de exemplu la masa de seară,
când putem face o regulă ca fiecare membru al familiei să povestească o
întâmplare pentru care este recunoscător. Recunoștința nu trebuie neaparat să
vină în rugăciune cu toate că așa ar fi normal.
Iertarea
Iertarea poate fi ceva ce șochează în zilele noastre. Toți avem dreptate, nimeni
nu greșește, pentru că toate ni se cuvin și din păcate așa ne învățăm și copiii.
Poate unii inconștient, iar alții conștient, dar nu vreau să încercăm să găsim
justificări, ci mai degrabă să învățăm să fim exemple în viața lor. Ca oameni, nu
prea ne vine să iertăm, din nou ne stă împotrivă natura noastră umană, dar
atunci când alții greșesc față de noi , ne place să ni se ceară iertare. Cheia e
simplă: Trebuie să cerem și noi iertare atunci cănd greșim! Iertarea, la fel ca
toate virtuțiile trebuie să apară în familie. Așa copilul va observa că prin iertare
se restabilește legătura avută înainte cu unul din parinți, cu unul din frați. Atunci
când greșim și ne cerem iertare pentru fapta noastră, trebuie să explicăm
copilului și sentimentul de tristețe pe care îl simțim datorită greșelii comise,
astfel copilul va învăța și despre importanța empatiei. Iertarea este cel mai
mare efort al credinței în Dumnezeu și al iubirii de oameni, care necesită o
stăpânire de sine și o biruință morală fără asemănare.1 Ușurința cu care un
copil iartă sau își cere iertare este strict legată de dragostea și aprecierea care o
primește din familie. Un copil iubit va înțelege atunci când este victima unei
nedreptăți sau răutăți, că acasă primește întotdeauna sprijinul și acceptarea de
care are nevoie.
Recapitularea
Credeți că religia are un rol important în educația copilului? ; Care este definiția
iubirii la Sfântul Ioan?; Unde trebuie să observe copilul respectul?; Care este cel
mai simplu mod de a arăta recunoștința? ; De ce ne este greu să iertăm?

Asocierea
Înțelepciunea cu care am fost înzestrați de Dumnezeu ne îndrumă nu doar la a
ne recunoaște greșelile, ci și la a le corecta. Ca părinte avem un impact direct și
îndeungat asupra copiilor noștri. Participarea noastră este foarte important în
dezvoltarea lor pe toate planurile. Astfel participând la educația lor vor fi
1
Iertarea in lumina invaturii crestine (crestinortodox.ro) accesat în 19.01.2022
implicați mai mult în activitatea școlară, poate chiar în obținerea unor premii la
unele concursuri. Trebuie să ne gândim că realizarea lor ca adulți, sau succesul
lor la maturitate e foarte legat de buna creștere, pe care numai de la noi o pot
primi. Familia este punctul forte al copiilor și locul unde vor învăța valorile ce
vor crea personalitatea lor. Trebuie să ne facem in primul rând prietenii lor, la
început de joacă, apoi colegi lor la teme și astfel ghidându-i se vor dezvolta
armonios. Nu trebuie să neglijăm credința, doar din simplul fapt că în lumea
actuală nu mai e la modă. Trebuie să fim într-o continuă cautare și descoperire a
lui Dumnezeu și s-ăi angrenăm și pe ei în acestea.

Generalizare
Am să închei cu un pasaj din articolul parintelui Serafim Rose apărut în The
Orthodox Word Vol.18 nr.4 iulie-august 1982: Mulți oameni sunt ispitiți să își
împartă viețile în două categorii distincte: viața cotidiană pe care o ducem la
serviciu, cu prietenii lumești, în afacerea noastră lumească, și ortodoxia, pe
care o trăim Duminicile și în alte zile ale săptamanii, când avem timp pentru
ea. Dar perspectiva unei asemenea persoane asupra lumii, dacă o urmăriți
îndeaproape, este adesea un amestec ciudat de valori creștine și valori lumești,
care în realitate nu pot sta laolaltă.2
Apartenența exterioară nu este suficientă; ceva trebuie să se miște în noi ca să
ne facă deosebiți de lumea dimprejur, chiar dacă această lume își zice
„creștină” și chiar „ortodoxă”
Aplicare
Să nu uităm niciodată ce Mîntuitorul Hristos a spus în Evanghelia de la Luca:
Lăsați copiii să vină la Mine. E de datoria noastră să ne aducem copiii la
Hristos. Amin

Ca bibliografie am folosit articolul parintelui Serafim Rose despre educația

copiilor, articole din site-ul doxologia.ro, articole din site-ul creștinorthodox.ro,
articole din site-ul focusonthefamily.com, și bineînțeles Sfânta Scriptură ediția
2018

2
Serafim Rose, articol apărut în The Orthodox Word Vol.18 nr.4 iulie-august 1982