https://semneletimpului.

ro/religie/educatie-religioasa/educatie-crestina-
pentru-copii-cum-il-inveti-pe-copil-sa-se-roage.html

Educaţie creștină pentru copii. Cum îl înveţi pe copil să se roage?

Simona Condrachi
-
3 aprilie 2021

Pentru părinţii creștini, nu există o preocupare mai intensă decât educarea

copiilor lor în spirit creștin. 

Prima demonstraţie publică a acestei preocupări este binecuvântarea

copiilor la vârste fragede, în diversele ei forme: botezul pruncilor în
bisericile tradiţionale sau doar rugăciunea de binecuvântare în bisericile
protestante. Încredinţarea copiilor într-un fel sau altul divinităţii îi oferă
părintelui un anume fel de siguranţă și creionează deja liniile majore ale
identităţii copilului: e creștin!

Ulterior se adaugă povestirile din Biblie, cântecele cu mesaj creștin,

educaţia morală, tipare de rugăciuni scurte, versete biblice, toate îmbrăcate
în rugăciunea de fiecare zi a părinţilor pentru copiii lor.

Dincolo de toate ritualurile și obiceiurile bune pe care ni le dorim în viaţa

copiilor noștri, principala preocupare rămâne cum îi învăţăm pe copii să se
roage, astfel încât să aibă o viaţă religioasă dinamică și autentică.

Ceea ce învăţăm în copilărie purtăm cu noi pentru multă vreme, fie că

vrem, fie că nu. De multe ori ca adulţi trebuie să ne dezvăţăm de anumite
tipare, obiceiuri învăţate în copilărie care nu mai au relevanţă sau care sunt
ineficiente, pentru a adopta altele noi care să ne marcheze pozitiv existenţa
prezentă. Ar fi mult mai eficient dacă am învăţa obiceiuri durabile încă de
mici: alimentaţie corectă, disciplina muncii, organizarea timpului,
economisirea și, de ce nu, obiceiul rugăciunii autentice.
De ce ar trebui să ţinem cont când construim o educaţie creștină
pentru copii

Mediul în care se modelează un obicei în copilărie reprezintă un prim

factor important, inclusiv pentru formarea obiceiului rugăciunii. Prin mediu
se înţelege mediul fizic, social și emoţional în care crește copilul. Părinţii,
profesorii, colegii au un impact major asupra formării copilului, întrucât
acesta își formează deprinderile și modul de gândire prin imitare și învăţare
inductivă, așa cum explică doi dintre profesorii Universităţii Cambridge.

În cartea sa Atomic Habits, James Clear propune patru legi ale formării
unui obicei durabil: a) să fie vizibil, b) să fie atractiv, c) să fie ușor, d) să fie
satisfăcător, reversul fiind la fel de valabil.

Aceste legi sunt aplicabile atât formei, cât și conţinutului rugăciunii copiilor.

Deși părinţii trebuie să ţină cont de vârsta copilului pentru a adapta

încurajarea rugăciunii potrivit cu capacitatea de înţelegere și de aplicare ale
copilului, totuși vârsta nu este un impediment pentru formarea obiceiului
rugăciunii și a unei experienţe treptate în cunoașterea lui Dumnezeu: „În
copilărie, mintea este impresionată și modelată cu ușurinţă și aceasta este
perioada când băieţii și fetele trebuie să fie învăţate să-L iubească și să-L
onoreze pe Dumnezeu. (…) Dumnezeu vrea ca orice copil de vârstă
fragedă să fie copilul Său. (…) Oricât ar fi de mici, copiii pot fi membri ai
familiei credincioșilor și pot avea o experienţă cât se poate de valoroasă.”

Cui se roagă copilul?

Modul în care copiii Îl percep pe Dumnezeu le influenţează modelul de

rugăciune. În primii ani, copilul va prelua Dumnezeul părinţilor lui până
când își va dezvolta capacitatea de a gândi abstract și critic. Ce transmiţi
copilului despre Dumnezeu? E un suveran care așteaptă închinarea
publică și metodică de câteva ori pe săptămână la biserică? Sau e și un
prieten cu care poţi vorbi oricând? E doar atotputernic și te rogi când ai
nevoie de ajutor? E un judecător care așteaptă mărturisirea pentru a oferi
iertarea? Așteaptă respectul, adorarea? Te poate asculta oricând? Poţi
veni direct la El sau e nevoie de intermediari?

Copiii se vor apropia de Dumnezeu potrivit cu modul în care Îl percep.

Rugăciunea va fi de speriat sau nu, în funcţie de cum Îl prezentăm noi pe
Dumnezeu copiilor noștri. Exemplul personal primează, iar modul în care
noi ne rugăm dezvăluie o mare parte din autenticitatea vieţii noastre
spirituale: cum ne apropiem de Dumnezeu în rugăciune? Ce le inspirăm
copiilor despre Dumnezeu când ne rugăm? Este El disponibil? Ne rugăm
standardizat sau creativ? Ca rugăciunea părinţilor să fie un mod de a-L
prezenta pe Dumnezeu copiilor și de a-L face accesibil, titlurile în care ne
adresăm Divinităţii pot fi diversificate potrivit cu specificul rugăciunii: Tatăl
nostru care ești în ceruri, Părinte Sfânt, Doamne, Tată, Isuse drag, Bunul
meu prieten etc.

Pentru a ști că Dumnezeu e interesat de noi, copiii au nevoie de dovezi,

mai ales în primii ani, când gândirea lor abstractă nu este încă formată. Te-
ai rugat pentru vecina bolnavă și s-a însănătoșit? Atunci vorbește-i copilului
despre acest lucru. Ţi-ai pierdut cheile și te-ai rugat să le poţi găsi repede?
Invită-l pe copil să ia parte și la rugăciunea de mulţumire. E important să
afle și că Dumnezeu poate răspunde diferit sau mai târziu decât ne
așteptăm. Învaţă-l perseverenţa, răbdarea și deplina consacrare de la
vârste mici.

Citește și: Și, la sfârșit, spui tu „Amin”. Ce să îi învăţăm pe copii

despre rugăciune

Copiii noștri își doresc foarte mult să locuiască la casă, în mediul rural. Și-
au făcut schiţe pentru casă, au început chiar să strângă bani și se roagă
des pentru acest lucru, mai ales că își doresc foarte mult și un câine, care
s-ar potrivi în tabloul lor. Nu știu cum și când le va răspunde Dumnezeu,
dar au nevoie să experimenteze singuri rugăciunea de durată și acceptarea
planului divin în viaţa lor. Indiferent de forma și conţinutul rugăciunii, copiii
trebuie să știe că Dumnezeu Se bucură auzindu-i cum apelează la El.

Despre ce s-ar putea ruga un copil?

Despre absolut orice. Acesta e îndemnul biblic și este valabil și pentru

copii.

Copiii au nevoie să înţeleagă că rugăciunea nu presupune doar să-I ceri

ceva lui Dumnezeu, ci înseamnă să vorbești cu El despre orice. Un copil de
6 ani îi mărturisea mamei lui că i-a povestit și lui Dumnezeu despre noul lui
prieten. Prietenul imaginar pe care îl au mulţi copii ar putea deveni Isus,
prietenul invizibil, cu care să vorbească tot ce au pe inimă.

Copiii vor iubi momentele de rugăciune dacă li se va permite acea

conexiune autentică între ei, nevoile și modul lor de a vedea viaţa și
Dumnezeu, nu îngrămădirea în tipare. Copii se vor ruga pentru o bicicletă
nouă, pentru a veni primăvara mai devreme, pentru însănătoșirea căţelului,
pentru reîntoarcerea motanului, pentru note mai bune, să nu mai vină
profesorul de pian, pentru piciorul rupt al prietenei, pentru tot ce îi sperie
sau e de interes prezent pentru ei. Cu cât li se va permite o abordarea mai
largă a conţinutului, cu atât se vor apropia mai autentic de Dumnezeu, iar
noi îi vom cunoaște mai bine.

Pentru ca rugăciunea să fie atractivă și satisfăcătoare, aceasta trebuie să

fie relevantă, să se plieze pe interesele, nevoile sau curiozitatea copilului.

Când sunt mici, copiii au nevoie să se roage pentru lucruri concrete,

vizibile, palpabile. Dacă îi învăţăm să se roage ca Isus să intre în inima lor
sau ca Duhul Sfânt să locuiască în ei, ar putea fi un pic înspăimântător
pentru copil să știe că altcineva trăiește în corpul lui, s-ar putea gândi la o
operaţie pe inimă pentru a intra acolo sau, în cel mai fericit caz, pur și
simplu ar deschide gura să îi facă drumul liber. Mai concret ar fi în acest
exemplu să îi învăţăm să asculte de gândurile bune care le vin în minte. Un
copil de 3 ani îi spunea mamei că, deși era obișnuit să își jignească fratele
mai mare „Prostule”, după câteva rugăciuni a reușit să rostească doar
„Pros…” și apoi să închidă gura pentru că așa i-a venit un gând.

Dacă le oferim timpul și spaţiul necesar să se roage, probabil că ne vom

întâlni cu situaţii hazlii sau înduioșătoare precum: Doamne, Te rog să nu
mai îmi cadă nici un dinte…, mi-ar plăcea să am și eu un elefant…, vrei, te
rog, să o faci mai tânără pe bunica…, vreau să ajung și eu pe Marte…, adu
Tu în magazine spirt (valabil pentru pandemie), tataia e bătrân și e posibil
să nu mai vadă bine când plouă, te rog să oprești ploaia până ajunge
acasă.

Pentru situaţiile în care un copil se roagă pentru un lucru evident împotriva

principiilor lui Dumnezeu, este de datoria părintelui să îl îndrume, dar fără
a-i tăia din elanul de a fi deschis în rugăciune. De exemplu, când copilul se
roagă să fie mai puternic ca să îl bată pe colegul lui, accentul în discuţia
ulterioară cu copilul nu va fi pe faptul că nu trebuie să se roage pentru
acest lucru, ci mai degrabă pe motivele pentru care vrea să îl bată, cum se
va simţi după bătaia respectivă, ce altceva ar putea să facă să rezolve
conflictul, cum Îl vede Dumnezeu pe colegul său, i-ar putea răspunde
pozitiv Dumnezeu la o astfel de cerere etc. și apoi reformulată rugăciunea
pe baza noilor înţelegeri.

Probabil cel mai sensibil moment pentru o rugăciune de mijlocire este

rugăciunea copiilor pentru părinţi. Este un mod în care ei manifestă
empatia public și își doresc rezolvarea problemelor din viaţa părinţilor.

În același timp învaţă că aceștia sunt limitaţi, iar singurul imbatabil este
Dumnezeu. Un copil de 2 ani și jumătate, văzând că mama lui se simţea
foarte rău de câteva zile, a îngenuncheat la patul ei și a spus simplu: „Tată
bun, te rog mama gata rău! Amin!” Când sunt mici, copiii cred că lumea se
învârte în jurul lor. Probabil că pentru ei ar fi nepotrivită o rugăciune pentru
misionarii din Africa, și mai adecvată ar fi una pentru familia sau prietenii
apropiaţi sau chiar și pentru colegul de clasă care se mișcă sau vorbește
întruna în timpul orelor. Rugăciunea pentru misionarii din Africa ar fi de un
real interes pentru un copil de 8-9 ani după ce a învârtit globul și a atins
Africa cu ochii închiși, știind că acolo sunt oameni puși în pericol.

Rugăciunea Tatăl nostru este de multe ori învăţată de copii pe de rost fără
a avea însă relevanţă. Ceea ce copilul ar trebui să reţină sunt mai degrabă
principiile acestei rugăciuni și nu neapărat formularea lor. Există mai multe
acrostihuri care promovează principiile Rugăciunii Domnești, unul dintre ele
fiind CHAT

(C – Confess, H – honour, A – ask, T – thanksgiving). În limba română,

cele patru principii sunt: mărturisirea păcatelor de orice fel, onoarea adusă
lui Dumnezeu, diverse cereri și mulţumiri pentru răspunsuri la rugăciune
sau pentru ceea ce primim chiar fără să cerem.

Cum s-ar putea ruga un copil?

În multe feluri. Rugăciunea nu ar trebui să fie intimidantă sau de speriat

pentru copii. Copilul nu ar trebui să aibă sentimentul de eșec când se
roagă, gândindu-se că nu s-a rugat potrivit. De multe ori, părinţii pun mai
mult accent pe formă, lucrând în detrimentul a ceea ce ar trebui să fie
rugăciunea pentru copil: îi vânează dacă au sau nu ochii închiși, trebuie să
stea drepţi cât ţine rugăciunea, capul plecat, pe genunchi de fiecare dată,
să spună anumite formule de început și de încheiere etc. Fără a minimaliza
importanţa respectului în cadrul închinării, manifestarea acestuia va veni
natural în momentul în care copilul conștientizează Cine e Dumnezeu
pentru el când vine înaintea Lui.

Conţinutul atrage după sine și forma. În cadrul închinării publice din

cadrul slujbelor religioase, adorarea este primordială și atunci și forma
rugăciunii va fi adecvată scopului. Pe de altă parte, un copil care se bucură
de un câmp de flori nu ar trebui să se simtă obligat să îngenuncheze, să
închidă ochii, să plece capul și să spună: „Tatăl nostru care ești în ceruri,
Părinte Sfânt care locuiești în mărire și glorie, mulţumesc pentru flori!” Ar fi
mult mai natural pentru el să rupă câteva flori și, în timp ce ţopăie pe câmp,
să își ridice ochii, chiar și mâinile spre cer cu uimire și să spună un simplu
„Mulţumesc, Doamne!”

Folosirea anumitor formule, tipare de rugăciune, va aduce plictiseală,

obișnuinţă și îl va îndepărta pe copil de ceea ce este cu adevărat
rugăciunea.

Pentru copiii foarte mici, este utilă folosirea anumitor cuvinte scurte,
datorită capacităţii lor reduse de a vorbi, dar chiar și acolo cuvintele folosite
trebuie diversificate și adaptate. În cartea Rugăciunea, autoarea Ellen
White este categorică: „În multe cazuri, rugăciunea de dimineaţă și cea de
seară sunt doar cu puţin mai mult decât o simplă formalitate, o repetare
monotonă, rece, de propoziţii în care spiritul recunoștinţei și simţământul
nevoii nu-și găsesc nicio exprimare. Domnul nu acceptă o asemenea
slujire.”
Citește și: Copiii lui Dumnezeu și… „nepoţii”

Mai degrabă, aceeași autoare recomandă: „Preocuparea de a face ora de

închinare cât se poate de interesantă ar trebui să fie scopul deosebit al
fiecărui părinte. (…) Nu există niciun motiv pentru care închinarea să nu fie
activitatea cea mai interesantă și plăcută din viaţa familiei, iar dacă aceasta
ajunge seacă și plictisitoare, Dumnezeu este dezonorat.”

Chiar rugăciunea Tatăl nostru poate fi împovărătoare pentru copil, mai ales
dacă nu poate rosti sau înţelege toate cuvintele. Uneori aceasta aduce mai
degrabă confuzie decât închinare. Când a rostit rugăciunea Tatăl nostru,
Iisus Hristos nu a intenţionat ca aceasta să ajungă să fie repetată ca o
formulă, ci mai degrabă să fie un model pentru cum să fie rugăciunile
noastre: simple, stăruitoare și cuprinzătoare.

Toţi copiii pe care îi cunosc au spus la început „Fie Împărăţia Ta”, în loc de
„Vie Împărăţia Ta”, nu reușeau să ducă la bun sfârșit „greșiţilor noștri”,
stâlceau „ne izbăvește” sau chiar săreau peste acest cuvânt și încurcau
ordinea „A ta este Împărăţia și slava și puterea”, simţindu-se la sfârșitul
rugăciunii mai degrabă vinovaţi decât iubiţi de Dumnezeu. Copiii au nevoie
să fie învăţaţi să utilizeze cuvinte simple, rostite clar și inteligibil pentru a le
crea confort și a considera rugăciunea o practică atractivă. Uneori se poate
folosi și un cântec ca rugăciune.

Când să se roage un copil?

Oricând, oriunde. Pe lângă momentele bine stabilite din cadrul familiei
sau din viaţa bisericii, copiii au nevoie să înţeleagă că pot veni la
Dumnezeu în absolut orice circumstanţă.

Ca părinţi, ar trebui să cultivăm mai mult rugăciunile spontane, în faţa

copiilor, rugăciuni de genul „Doamne, ajută-mă!” sau pe cele de pe drumul
către școală (pentru testul la matematică), la semafor (pentru șoferul
nervos), la rând la benzinărie (pentru căţelul șchiop), după ce am citit o
poveste (pentru copiii săraci), când am văzut un fluture pe o floare
(„Mulţumesc, Doamne!”), când privim curcubeul („Ce minunat ești!”), când
suntem nervoși („Ajută-mă să tac!”), pe scaunul de la stomatolog („Te rog,
sa nu mă doară!”). Un copil de 4 ani ai căror părinţi l-au încurajat în
rugăciuni personale, aflat pentru prima dată pe o pârtie de schi, a spus
doar „Doamne, fii cu mine!”, apoi și-a dat drumul încrezător până la final.
Prin practicarea rugăciunii în diverse momente ale zilei, copiii vor căpăta
încredere în Dumnezeu și vor avea lejeritate și confort în relaţia cu El.

Rugăciunea este comunicarea cu Dumnezeu, iar Iisus a spus: „Lăsaţi

copilașii să vină la Mine!” Supărările zilnice asaltează calea celor mici și
mari. Cei care vor trăi răbdători, iubitori, veseli trebuie să se roage. Cum
altfel să ne dorim să crească copiii noștri?

Footnotes
[1]„James Clear, Atomic Habits, Lifestyle Publishing, 2018, pg 51.”
[2]„Elle White, Îndrumarea copilului, Editura Viaţă și Sănătate, 2007, pg
362.”
[3]„Ellen White, Sfaturi pentru părinţi, educatori și elevi, Editura viaţă și
sănătate, p. 110.2.”
[4]„Filipeni 4:6 Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile
voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.”
[5]„Chat (lb engleză) = conversaţie (lb română)  Confess – mărturisire,
Honour – onoare, Ask – cerere, Thanksgiving – mulţumire, recunoștinţă”.
[6]„Ellen White, Rugăciunea, Editura Viaţă și Sănătate, 2013, p. 193.4.”

 ETICHETE:
 cum inveti copilul sa se roage
 cunoasterea lui Dumnezeu
 educatie crestina