LUCRARE DE SEMINAR

Educaţia copiilor – Biserica de

acasă

Coordonator ştiinţific:
Pr. Asist. Dr. Jean Nedelea

Student:
ChiriţăAndrei
 Bucureşti
2022
Introducere
,,Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a
făcut bărbat și femeie. Și Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: ,,Creșteți și vă înmulțiți și umpleți
pământul și-l supuneți” (Facere 1, 27-28). Observăm astfel, cum de la crearea lumii, Dumnezeu
a binecuvântat familia, nunta.
Apoi, la nunta din Cana Galileii, Mântuitorul Iisus Hristos săvârșește prima minune din
activitatea Sa de restaurare a lumii (Ioan 2, 11), unde oferă și se oferă ca vinul cel bun, iar
împărăția lui Dumnezeu este anunțată de o nuntă, la care Mirele este înconjurat de prieteni–
Sfinții. Cununia devine în acest context o icoană a împărăției lui Dumnezeu în care se oglindește
veacul ce va să vie și reprezintă o frumusețe netrecătoare, veșnică. Când în Sfintele Evanghelii,
Mântuitorul vorbește despre Împărăția lui Dumnezeu, folosește imagini din viața cotidiană, iar
una dintre acestea este imaginea nunții fiului de împărat ( Matei 22, 1-14).
Căsătoria și familia sunt un mijloc al purtării de grijă a lui Dumnezeu pentru omul cel
căzut, dar cu menirea de a asigura, prin nașterea și creșterea pruncilor după voia dumnezeiască,
cetățeni ai cerului. Familia asigură ordinea morală și pe cea spirituală, întrucât iubirea dintre
bărbat și femeie, nu rămâne la starea carnală, ci se spiritualizează1.
Prin căsătorie se întemeiază o familie curată și bineplăcută în fața lui Dumnezeu, familie
care va beneficia de darurile Duhului Sfânt și de toate lucrurile bune și frumoase oferite, din
iubire, de Dumnezeu. Rodul căsătoriei curate, pruncul, va fi, de asemenea, binecuvântat de
Dumnezeu, fiind învățat de către părinți cele de trebuință, ca la rândul său să facă asemenea și
să-și întemeieze și el o familie adevărată.
Familia este prin excelenţă celula existenţială a societăţii. Ea are un rol definitoriu în
cadrul societăţii, dar şi al Bisericii ca insituţie divino-umană. Problema familiei, de care atârnă
orânduirea întregii lumi, după cum spune Sfântul Ioan Hrisostom, nu a fost neglijată de marii
părinţi ai Bisericii: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigore de Nissa, Sfântul Grigore Teologul,
Fericitul Ieronim sau Cuviosul Paisie Aghioritul.

1
Pr. Prof. Costel BULGARU, Sfânta Taină a Cununiei, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2011, p. 7.

2
 Educaţia conştiinţei morale
Acesta este primul tip de educaţie care trebuie oferit oricărui om. Moralitatea are legătură
cu conştiinţa omului, care îşi are originile în spiritul călăuzitor al Duhului Sfânt. Această
trăsătură a fiecărui om trebuie să fie şlefuită de la vârste fragede, pentru că ea este influenţată de
lucruri bune şi rele din societate, „de aceea trebuie să avem grijă ca asupra ei să se exercite
numai influenţe bune, edificatoare, deci orientate în sensul raţiunii morale obiective şi a realităţii
morale obiective”2.
Educaţia morală începe în cadrul familiei, pentru că părinţii sunt cei care dau naştere
copilului şi îl cresc, îngrijesc încă din primele clipe. Actele de moralitate şi imoralitate sunt uşor
surprinse de copii şi sunt luate drept legi, de aceea părintele trebuie să aibă foarte mare grijă cum
se comportă în familie şi în societate. Educaţia conştiinţei morale trebuie să fie precum sădirea
unui copac şi îngrijirea lui de-a lungul vieţii: dacă va fi udat la timp şi tăiat să crească frumos, va
da roade bune, dacă nu, acesta va creşte cum va dori şi de multe ori va avea crengi uscate.
Asemenea şi copilul, lui trebuie să i se spune ceea ce e bine, ceea ce e moral şi să i se explice
unde a greşit şi de ce.
În familie copilul îşi formează matricea conştiinţei morale. La acesta matrice se mai
adaugă învăţăturile Bisericii, învăţăturile şcolii şi ale societăţii. Este foarte important ca acestă
matrice să fie bine consolidată, pentru ca influenţele răului să nu pătrundă. Copilul trebuie să
discearnă între bine şi rău, şi trebuie să păstreze relaţia cu părinţii pentru a se consulta ori de câte
ori are o nelămurire. Sfântul Vasile cel Mare spune că sufletul unui copil „trebuie păzit cu toată
grija că nu cumva, o dată cu plăcerea cuvintelor, să primească fără ştire ceva din cele rele” 3.
Sfântul Vasile cel Mare spune că părinţii trebuie să aibă grija copiiilor pentru că aceştia sunt uşor
influenţaţi. Dacă ei citesc, văd sau aud un lucru necuviincios pentru prima dată, şi nu au o
pregătire consolidată, ei pot lua acel lucru ca adevarar general valabil. Adică dacă un copil vede
pe tatăl său furând, el va considera că e moral acel lucru.
Părinţii sunt direct responsabili de educaţia copiiilor, mai ales de educaţia conştiinţei lor
morale. Familia creştină este preocupată de a sădi în inima copiiilor educaţia conştiinţei morale
creştine, care se bazează pe doxologia Lui Hristos. Morală creştină îşi are originile în inima
2
Mitropolit Dr. Nicolae MLADIN, Prof. Diac. Dr. Orest BUCEVSCHI, Prof. Dr. Constantin PAVEL, Pr. Diac. Dr.
Ioan ZĂGREAN, Teologia morală ortodoxă, vol. I, Editura Reîntregirea, Alba – Iulia, 2003, p. 245.
3
SFÂNTUL VASILE CEL MARE, Despre educarea copiilor, traducere de Ovidiu Pop, Editura Sophia, Bucureşti,
2013, p. 91.

3
copilului. Aşa se face, că orice copil mic dacă are exemple bune de conduită în familie, ştie să
distingă ce e bine şi e rău.
Educaţia conştiinţei morale oferită unui copil va avea ca efect responsabilitatea morală a
faptelor săvârşite ca adult. Astfel, un copil trebuie să-şi formeze un caracter moral pentru că prin
voinţa sa liberă să nu săvârşească acte imorale. Părinţii „nu pot forma caractere decât prin
puterea exemplului dat”4. Ei trebuie să se înarmeze cu răbdare şi dragoste, pe care trebuie le
ofere copilului permanent. Starea de nervozitate, agitaţie, care de cele mai multe ori pune
stăpânire pe părinţi trebuie să dispară în momentul în care intră în contact cu copilul. Fiindcă ea
se transmite copilului şi devine şi el agitat în situaţii limită, „copilul îi are ca exemplu pe părinţi,
el copiază ceea ce vede la părinţi”5.

Părinţii implicaţi în creşterea şi dezvoltarea copiiilor

Părinţii sunt pilonul principal şi de sine stătător în formarea copilul pentru cerinţele
societăţii. Ei sunt direct răspunzători de caracterul format al copilului, fiindcă un copil îşi crează
deprinderile din modelele şi valorile întruchipate de părinţi, bunici şi cei dragi. Construcţia
caracterului unui copil este o problemă accentuată de morală pentru că aşa cum este crescut, aşa
va fi şi ca adult.
Ţinând cont de vremurile de astăzi, societatea în care trăim este puternic influenţată
negativ de „noile valori” şi noile modalităţi de afirmare. Se poate observa cu uşurinţă de către un
creştin că în educaţia oamenilor de astăzi a lipsit o verigă importantă, şi aceea este educaţia
religioasă. Nu ştiu dacă acest lucru trebuie pus pe seama perioadei comuniste sau faptul că omul
s-a îndepărtat singur de Dumnezeu, crezând că şi fără El lucrurile vor merge bine, cert este ca în
noi e sădit Duhul lui Dumnezeu, care aşteaptă să rodească o dată cu creşterea copilului. Dacă
unui copil nu i se vorbeşte despre Dumnezeu, nu putem vorbi despre o viaţă duhovnicească
stabilă, implicit acesta va trăi fără frică de Dumnezeu. Chiar dacă unui copil i se prezintă legea
juridică, şi legea morală din lume, la un moment dat, dacă îşi doreşte ceva cu desăvârşire el o va
încălca.
Familia tradiţională şi-a educat copii în spirit ortodox. Pentru că toate treburile pe care le
făceau erau puse sub grija lui Dumnezeu şi toată viaţa lor era la mila Lui. Familiile care trăiau în
mediul rural mereu au fost mai unite. La un eveniment din viaţa unei persoane, tot satul
4
Ruxandra ATANASIU, „Cum formăm caractere”, în revista Familia Ortodoxă, nr. 6/2011, p. 27.
5
Ruxandra ATANASIU, „Cum formăm caractere”…, p. 25.

4
participa, fie că era un eveniment fericit sau trist. Sfânta Liturghie reunea tot satul în biserică,
horele din bătătura de asemenea. Satul a fost locul în care s-au păstrat tradiţiile de-a lungul
timpului. Esenţial este ca şi Sfânta Tradiţie şi credinţa în Hristos au fost transmise din generaţie
în generaţie.
Astăzi este foarte greu pentru celula mama să mai supravieţuiască deoarece tinerii preferă
oraşul. În oraş sunt multe atracţii atât pe plan profesional, cât şi pe plan recreativ. Tinerii refuza
să se mai întoarcă în mediul din care au venit, desconsiderându-şi de multe ori părinţii şi
tradiţiile.
Odată cu dezvoltarea societăţii, oamenii trebuie să răspundă la alte cerinţe şi să fie într-o
continuă adaptare, însă de multe ori încearcă să facă faţă, căutând soluţii îndepărtate de pronia lui
Dumnezeu. „Scopul părinţilor ortodocşi este de a înlesni dezvoltarea sentimentului şi conştiinţei
creştine în sufletele copiilor, oricare ar fi condiţiile de trai” 6, pentru ca ei să poată fi într-o
continuă adaptare, dar să nu uite de valorile de la care au plecat.
Este foarte important ca societatea noastră să aibe o funcţionalitate ca până acum. Precum
am mai spus, valorile, tradiţiile şi credinţa se moştenesc „din tată în fiu”. Prin urmare părinţii
sunt principalii formatori ai copiiilor fiindcă cu ei petrec majoritatea timpului. Pe lângă părinţi şi
naşi, toate persoanele care au intrat în contact cu o persoană de-a lungul vieţii vor răspunde în
faţa lui Dumnezeu dacă nu au corijat la timp un anumit comportament imoral sau nu au sfătuit să
se îndrepte. Cum spunea şi părintele Gleb Kaleda „este îngrozitor să vezi un copil care, în urma
pierderii principiilor educaţiei corecte, a pierdut caracteristicile unui copil neprihănit şi
favorizează dezvoltarea mai departe a păcatului”7. Părinţii şi toţi ceilalţi trebuie să fie
deschizători de drumuri pentru un copil.
În familie, femeia este cea care simte o schimbare din momentul zămislirii pruncului.
Ştiind că ea va deveni mamă, casa se umple de bucurie şi le pregăteşte pe toate în vederea
primirii noului născut. Din momentul acela, ea „încetează a mai fi copil” 8. Cele 9 luni de
dezvoltare a pruncului în pântecele mamei reprezintă o iniţiere a femeii, o conştientizare a unei
noi etape din viaţă, pe scurt: maturizarea femeii. Din momentul naşterii, mama nu se mai
gândeşte la sine, tot universul ei este reprezentat de copil. Ea se dăruieşte pe sine,
copilului.Pentru o mamă nu mai contează oboseala acumulată din timpul nopţilor nedormite. Ea
6
Pr. Prof. Gleb KALEDA, Biserica din casă, traducere de Lucia Ciornea, Editura Sophia, Bucureşti, 2006, p. 272.
7
Pr. Prof. Gleb KALEDA, Biserica din casă…, p. 272.
8
CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL, Cuvinte duhovniceşti, tradusă din limba greacă de Ieroschim.Ştefan Nuţescu,
Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2012, p.83.

5
este persoana de sacrificiu din familie, însă ea se hrăneşte şi creşte duhovniceşte odată cu aceştia.
Având în vedere că mama îşi petrece cel mai mult timp cu copilul, ea este „datoare să se
ostenească pentru a forma şi a înfrumuseţa sufletul copilului cu deprinderile cele mai frumoase şi
cu virtuţile cele mai înalte”9, adică ei îi revine grija pentru descoperirea şi înmulţirea talanţilor
copiiilor ei. O mamă trebuie să-şi crească copilul cu frică de Dumnezeu şi sub îndrumarea
doxologiilor Lui. Sfântul Apostol Pavel spune că o mamă „se va mântui prin naşterea de fii, dacă
va stărui cu înţelepciune în credinţă, în iubire şi în sfinţenie” (1 Timotei 2,15), adică „vei primi
mare plată, dacă copiii pe care i-ai născut rămân în credinţă, în iubire şi în sfinţire!”10
Părintele Arsenie Papacioc spunea că femeia are un rol primordial în formarea familiei şi
ne îndeamnă să ne dăm seama de smerenia Fecioarei Maria, „Fie mie după cuvântul Tău!” (Luca
1, 15) care este un exemplu desăvârşit de mama creştină. Tot părintele spune că femeia, creată
din coasta lui Adam, este de fapt inima celulei familiale. Bărbatul este capul, adică raţiunea, iar
femeia e inima, adică ea este latura sensibilă a familiei.
Tatăl are un rol deosebit în creşterea şi dezvoltarea copilului şi a susţinerii bunăstării
familiei. Chiar dacă el nu îşi petrece foarte mult timp cu copiii, asta nu înseamnă că el nu trebuie
să participe la educaţia lor morală, intelectuală, duhovnicească. Mama şi tata formează ce-a mai
importantă verigă din lanţul familiei pentru copii. Ei trebuie să comunice cu copiii şi să îi susţină
în tot ceea ce e fac bun. Tatăl nu poate fi mai prejos de soţie, când vine vorba de educaţia
copiiilor. Tatăl are obligaţia să-şi întreţină familia atât spiritual, cât şi financiar. Tatăl trebuie să
ştie să păstreze pacea şi armonia în casă. „Responsabilitatea tatălui pentru mântuirea întregii lui
familii este echivalentă cu responsabilitatea preotului pentru turma lui”11. Prin urmare, el are o
responsabilitate ca a unui păstor pentru turma sa şi el va da socoteală pentru păcatele familiei
care nu au fost corijate la timp.
Tatăl, alături de mamă are un rol bine stabilit în educaţia copiiilor lor. Ei trebuie să se
completeze unul pe altul. Cei doi trebuie să se îngrijească de creşterea duhovnicească a copiiilor.
Dar ca aceştia să fie bun sfătuitori, trebuie ei înşişi să fi fost educaţi în spiritul creştin şi să fie o
familie creştină. Părintele Adrian Făgeţeanu spunea că educaţia unui copil începe: „cam cu

9
Pr. Prof. Dr. Ioan C. TEȘU, Familia contemporană între ideal şi criză, Editura Doxologia, Iaşi, 2011, p.117.
10
SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, Cuvinte de aur, vol. III, Nunta, familia şi problemele lor, traducere Preot
Victor Manolache, Ediţia a V-a, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2012, p.190.
11
Constantinia IORDA, Educaţia preşcolarilor după principiile Sfântului Ioan Gură de Aur, traducere din limba
greacă de prof. Ion Diaconescu, Editura Sophia, Bucureşti, 2009, p.62.

6
douăzeci de ani înainte de naștere sau, mai bine zis, o dată cu nașterea mamei lui”12.

Familia și Biserică din casă

Relaţia cu Dumnezeu e permanentă, e vie, iar faptul că o familie petrece majortatea
timpului acasă, acest loc e foarte important pentru mântuirea noastră. Aici are loc concretizarea
lucrurilor care au luat naştere în biserică întrucât „familia trebuie să devină locul unde membrii
ei să se lumineze cu Cuvântul lui Dumnezeu prin citirea Evangheliei şi a Sfintei Scripturi şi după
putinţă şi prin iniţierea în scrierile Sfinţilor Părinţi şi a rânduielilor bisericeşti” 13. Kat’oikon
ekklesia („Biserica de acasă”), după cum îi plăcea Sfântului Pavel să o numească (Romani 16, 5;
I Corinteni 16, 19; Coloseni 4, 15), presupune că uniunea aceasta sfinţeşte bărbatul şi femeia
pentru Dumnezeu şi unul pentru celălalt, în loc să fie un simplu contract civil sau angajament
temporar făcut de dragul statului şi al unei ordini străvechi.
Familia în calitate de biserică din casă, trebuie să stabilească o rugăciune comună, în care
membrii familiei să se roage unul pentru celălalt. Această rugăciunea comună a familiei se naşte
din rugăciunile comune ale părinţilor şi din obişnuirea copiilor cu ele. Sfântul Ioan spunea
perechilor căsătorite din parohia sa: „Rugăciuni laolaltă să se facă de voi. Fiecare să meargă la
biserică; şi din înţelesul celor ce se grăiesc şi se citesc acolo, bărbatul să ceară de la femeie acasă
partea şi aceea de la bărbat”14.
Rugăciunea în familie nu trebuie să lipsească, pentru că este singură punte de legătură cu
Hristos. „Rânduiala rugăciunii comune a soţului şi a soţiei reprezintă temelia bisericii din casă” 15.
Cu ajutorul ei primim pacea lăuntrică şi soluţii la rezolvarea tuturor problemelor. „Rugăciunea
are mare putere în familie” 16. De aceea, cuplul se cunună în faţa lui Dumnezeu şi naşii au
obligaţia să-i călăuzească în viaţă pentru a da Slavă lui Dumnezeu. Biserica face rugăciuni pentru
nouă familie, pentru ca Dumnezeu să le dăruiască prunci sănătoşi. Iar ei trebuie să vieţuiască
într-o continuă rugăciune pentru Hristos şi pentru toţi Sfinţii.
La Botez apar naşii, în faţa lui Dumnezeu, cu copilul în braţe şi dau mărturisire de
credinţă pentru acesta. Apoi, în decursul vieţii, ei vor trebui să se preocupe de creşterea şi
12
http://www.familiaortodoxa.ro/2009/08/15/rolul-iubirii-in-plamadirea-copilului , site accesat la data de 9 martie
2021, ora 19:00.
13
Pr. Prof. Gleb KALEDA, Biserica din casă..., p. 6.
14
SFÂNTUL IOAN HRISOSTOM, Sfaturi către miri, traducere de Pr D.Fecioru, Editura Institului Biblic si de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1942, p. 3.
15
Pr. Prof. Gleb KALEDA, Biserica din casă…, p. 46.
16
CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL, Cuvinte duhovniceşti…, p.163.

7
dezvoltarea copilului, mai ales în plan spiritual. Naşii sunt părinţii spirituali ai copiiilor şi vor
răspunde în faţa lui Dumnezeu pentru educaţia oferită.
Dar să nu uităm că aceştia sunt împreună lucrători cu părinţii trupeşti. Copiii îşi petrec cel
mai mult timp în preajma părinţilor trupeşti. Astfel, părinţii trupeşti trebuie să ducă o viaţă în
credinţă, o „viaţă sfântă pentru a aduce în sufletul copiilor lor o încredinţare lăuntrică, care îi face
să se supună firesc”17 legilor lui Dumnezeu.
Viaţa duhovnicească trebuie să existe în casă, soţii împreună cu copiii trebuie să formeze
aşa-zisa Biserica din casă. Ei trebuie să-şi găsească liniştea, pacea şi armonia alături de cei dragi
în Biserica din casă, aşa cum şi-o găsesc în Biserica lui Hristos. Aceasta Biserică trebuie să fie
mereu vie şi în taină să existe rugăciunea soţilor unul pentru celălalt, rugăciunea părinţilor pentru
copii şi rugăciunea copiiilor pentru părinţi.

Concluzii

Educaţia religioasă la copii trebuie făcută de la o vârstă fragedă, deorece suntem tentaţi în
general să ne copiem părinţii, să le urmăm exemplele. Dacă într-o familie bătrânii nu merg la

17
CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL, Cuvinte duhovniceşti…, p. 167

8
biserică, este foarte probabil ca cei tineri să facă acelaşi lucru. Mai mult decât atât, dacă ei au
urmat nişte practici greşite, noi la rândul nostru le urmăm fără a fi siguri că este corect, fără a ne
informa despre anumite probleme, fără a merge să cerem o părere specializată.
Sunt puţini părinţii care se pot lăuda astăzi că şi-au educat copiii aşa cum se cuvine.
Copiii trebuie obişnuiţi din cea mai fragedă vârstă cu binele, ,,dacă un tânăr şi-a ales drumul, el
nu se va abate de la acesta când va îmbătrâni, adică dacă omul a păşit pe calea cea dreaptă de
tânăr, dacă a îndrăgit de tânăr binele, nu se va abate de la el la bătrâneţe”18.
Copilul trebuie învăţat de mic să meargă la Biserică. Acasă trebuie să-l învăţăm să se
roage şi să se deprindă cu învăţătura religioasă. Să nu fim sceptici şi să spunem că cei tineri nu
pot să se roage. Sfântul Paisie spunea legat de acest lucru următoarele: „Fiţi atenţi la nevinovăţia
gândurilor pe care o au copiii mici. Prin rugăciunile lor putem să facem minuni, căci Domnul
aude rugăciunile lor nevinovate”.

Bibliografie

Izvoare scripturistice:

18
† P.S. IRINEU, Educaţia Religioasă, Editura Sophia, Bucureşti, 2002, p. 143.

9
 Biblia sau Sfânta Scriptură, tiparită cu binecuvântarea Prefericitului Părinte Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 2008.

Izvoare patristice:
CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL, Cuvinte duhovniceşti, tradusă din limba greacă de
Ieroschim.Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2012.
SFÂNTUL VASILE CEL MARE, Despre educarea copiilor, traducere de Ovidiu Pop,
Editura Sophia, Bucureşti, 2013.
SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, Cuvinte de aur, vol. III, Nunta, familia şi problemele
lor, traducere Preot Victor Manolache, Ediţia a V-a, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2012.
SFÂNTUL IOAN HRISOSTOM, Sfaturi către miri, traducere de Pr D.Fecioru, Editura
Institului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1942.

Cărţi:
BULGARU, Pr. Prof. Costel, Sfânta Taină a Cununiei, Editura Arhiepiscopiei Dunării de
Jos, Galaţi, 2011.
IORDA, Constantinia, Educaţia preşcolarilor după principiile Sfântului Ioan Gură de
Aur, traducere din limba greacă de prof. Ion Diaconescu, Editura Sophia, Bucureşti, 2009.
KALEDA, Pr. Prof. Gleb, Biserica din casă, traducere de Lucia Ciornea, Editura Sophia,
Bucureşti, 2006.
MLADIN, Mitropolit Dr. Nicolae, BUCEVSCHI, Prof. Diac. Dr. Orest, PAVEL, Prof.
Dr. Constantin, ZĂGREAN, Pr. Diac. Dr. Ioan, Teologia morală ortodoxă, vol. I, Editura
Reîntregirea, Alba – Iulia, 2003.
TEȘU, Pr. Prof. Dr. Ioan C., Familia contemporană între ideal şi criză, Editura
Doxologia, Iaşi, 2011.

Articole:
ATANASIU, Ruxandra, „Cum formăm caractere”, în revista Familia Ortodoxă, nr.
6/2011.

10
Resurse web:
http://www.familiaortodoxa.ro/2009/08/15/rolul-iubirii-in-plamadirea-copilului

11