Universitatea A.I.

Cuza – Iași
Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae”
Master – Comunicare și Consiliere psihologică și duhovnicească

Lucrare de seminar

Adolescența, o boală sau

o perioadă dificilă în
relație cu semenii ?

Îndrumător:
Pr. Conf. Dr. Dan Sandu

Masterant:
Pr. Grigore Andrei Iulian
Anul I

Iași
Universitatea A.I. Cuza – Iași
Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae”
Master – Comunicare și Consiliere psihologică și duhovnicească
2022

Adolescența,
o boală sau o perioadă dificilă în relație cu semenii ?
Motto:”Bucură-te tinere de tinerețea ta,umblă pe căile alese de inima ta și plăcute ochilor tăi;dar să
știi că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată...”(Eclesiastul 11,9)

Introducere.
Într-una din serile în care Domnul Iisus, după o zi obositoare, în care predicase
neîncetat poporului și discutase cu fariseii și cu ucenicii Săi, continua să se afle încă în
mijlocul lor. Atunci câteva dintre mame au vrut să își aducă pruncii la Dânsul, ca să îi
binecuvânteze. Ucenicii nu doreau însă să tulbure liniștea Domnului și de aceea nu le lăsau să
se apropie. Atunci Mântuitorul a spus aceste cuvinte mângâietoare: "Lăsați copiii să vină la
Mine" (Luca 18,16). Exact aceasta este cea mai mare datorie a părinților creștini: să îi
călăuzească pe copiii lor către Mântuitorul Hristos.
Veți întreba desigur, cum este posibil să facem aceasta, de vreme ce Mântuitorul nu
mai predică printre noi, ci S-a Înălțat la ceruri?
Împlinirea acestei misiuni sfinte se realizează prin aducerea copiilor la biserică, unde
intră în contact cu învățătura de credință ortodoxă și cu Sfintele Taine, unde învață să îl
iubească pe Hristos și să urmeze învățăturilor Sale. Drumul care duce spre Hristos se
întemeiază pe educația bisericească creștin ortodoxă.
Cea mai mare problemă a vremurilor noastre este aceea că, în multe cazuri, copii nu
primesc o educație corespunzătoare. Multi părinți se plâng de aceasta și pe bună dreptate.
Concepția pe care o au cei mai mulți despre educație este plină de greșeli și lipsuri. Educația
copiilor poate fi asemănată cu un organism bolnav. Atunci când dorim să ne îngrijim de un
bolnav, primul lucru pe care trebuie să îl facem, este de a afla ce îl doare. De aceea și noi ne
punem întrebarea: " care este durerea educației copiilor noștri?"
Fără nici o îndoială, tineretul de astăzi trece printr-o serioasă criză. Iar pentru acesta nu
este el însuși responsabil. Cea mai mare parte de vină ne aparține nouă, celor mari – părinți,
învățători, clerici, îndrumători duhovnicești. Ne-am pierdut noi înșine orientarea
duhovnicească și, cum era de așteptat, am pierdut și adevărata, ''după Dumnezeu'', educație a
copiilor noștri.

Rolul părinților și al căminului familial este determinant pentru vârsta copilariei și a

adolescenței. El trebuie să fie prin excelență un rol educațional. Lucrarea pedagogică corectă
și înțeleaptă a părinților asupra sufletelor copiilor, încă de la cea mai fragedă vârstă, trebuie să
pună bazele unei vieți întru Hristos, a singurei căi viabile și adevărate, pe care nici o furtună a
vârstei tinere sau adulte nu o va mai putea clătina.
Universitatea A.I. Cuza – Iași
Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae”
Master – Comunicare și Consiliere psihologică și duhovnicească

Adolescența.
Adolescența (Latin adolescentia, de la adolescere) este perioada de tranziție
biologică, psihologică și socială de la pubertate la maturitate. Intervalul de vârstă la care are
loc această tranziție este ușor diferit de la un individ la altul și depinde de mai mulți factori:
sex (în general fetele intră în adolescență înaintea băieților), cadrul socio-cultural etc.
Această perioadă de tranziție presupune atât modificări la nivel fizic, cât și modificări
la nivel de comportament și personalitate. Adolescentul devine mai preocupat de propria
imagine și de poziția sa în raport cu cei din jur (grupul de prieteni, colegii de școală). În
același timp, copilul adolescent tinde să se îndepărteze de părinți, în încercarea de a fi
independent și de a decide pentru el însuși. Nevoia părinților de control și de supraveghere
devine incongruentă cu noile nevoi de dezvoltare și comunicare ale copilului, iar conflictele
devin sursa permanentă a neînțelegerilor între aceștia. Pentru a depăși dificultățile de
relaționare, este util ca părinții să-și stabilească strategii de comunicare în relaționarea cu
copii bazate pe empatie și înțelegerea nevoilor, încredere și respectarea intimității și a
spațiului privat.
Dezvoltarea corectă a adolescenților se bazează pe stimularea mai multor arii în
strânsă legătură cu activitatea lor. Un adolescent echilibrat alege activități care contribuie la
dezvoltarea caracterului, creșterea încrederii în sine, dezvoltarea abilităților de socializare,
identificarea pasiunilor și luarea deciziilor. Părinții trebuie să încurajeze dorința tinerilor de a-
și descoperi propriul talent, fiindcă vârsta adolescenței este potrivită pentru a începe o carieră
în domeniul ales.

Problemele și pericolele adolescenței

Cu toate că este un subiect complex, dintre cele mai frecvente probleme ale adolescenței ar fi:

 simt că nu sunt înțeleși și ascultați/auziți de către adulții din jurul lor: părinți, bunici,
profesori.
 simt că sunt tratați inadecvat vârstei lor de către adulții din jurul lor.
 au dificultăți în a înțelege și a trăi relația de prietenie, de iubire, de intimitate cu
persoanele de sex opus.

Adolecenții, dincolo de nevoia lor de afirmare, au mare nevoie de a fi stăpâniți. E bine ca

ei să știe că părinții sunt autoritari și șefi, doar că au nevoie și ei să fie validați de către părinți
conform noului statut de “copil mare”. Părinții nu trebuie să se sperie de faptul că vor primi
NU din partea copiilor. Capacitatea de a te împotrivi autorității stă la baza conturării unei
personalități adevărate și pozitive. 

Trebuie ascultat mai atent un adolescent care spune NU pentru că el atunci are dedesubt
niște nemulțumiri. E bine ca în acel moment părintele să nu facă o criză de orgoliu pentru că i
s-a opus copilul, ci să caute să afle care sunt de fapt nemulțumirile care-l fac să spună NU.
Universitatea A.I. Cuza – Iași
Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae”
Master – Comunicare și Consiliere psihologică și duhovnicească
Simpla întrebare DE CE?, urmată de ascultare empatică și cu interes, reprezintă soluția
potrivită.

Când adolescenții refuză să mai asculte înseamnă că li s-au dat prea multe sfaturi sau că
ele sunt redundante. Acest fapt poate scădea impozanta părintelui în fața copilului. Sfaturile
deja știute de copil, în loc să fie repetate ca un disc stricat, trebuie înlocuite mai degrabă cu o
comunicare empatică. De exemplu:  în loc de “să nu…”, mai bine să se spună “aș vrea să…”
sau în loc de  “nu mai plânge ca o fată!” se poate spune “știu… te înțeleg că ești dezamăgit…
și eu am trecut prin asta când…”. Părintele poate veni cu exemple din viața proprie pentru a-l
face pe copil să înțeleagă că și experiențele negative fac parte din viață și îi pot oferi lecții
importante.

Care sunt cele mai mari pericole pe care le poate pune adolescența?

Cele mai dramatice situații în care adolescenții pot ajunge sunt actele suicidare sau
tentativele suicidare, anorexia/bulimia, dependențele, vagabondajul, prostituția,
infracționalitatea.

Lucrările de psihologie a educației vorbesc despre unele trebuințe esențiale unei dezvoltări
armonioase a adolescenților. În primul rând, ei simt nevoia de a se ști iubiți de către părinții
lor, nu doar în momentele fericite și de succes din viața lor, ci mai ales în clipele de șovăială,
de încercare și eșec. Ei doresc, de asemenea, o comunicare eficientă cu părinții lor, prin care
să fie înțeleși, acceptați și ajutați. Doresc, în același timp, să petreacă mai mult timp cu
părinții; să fie prețuiți și respectați de către aceștia, ca niște daruri și izvoare de bucurie în
familia lor. Iar ca o încununare a acestor trebuințe firești ale adolescenților și mai ales dacă
acestea sunt împlinite, dacă au alături de părinți și de întreaga familie sentimentul că au fost
doriți și sunt iubiți și ocrotiți, ceea ce le oferă încredere în propriile puteri, simt nevoia de a-și
descoperi un sens înalt în viață.

Toate aceste așteptări ale adolescentului sunt legate de iubirea și încrederea pe care o
dorește din partea părinților. Atunci când se simt iubiți și sprijiniți, ei își dezvoltă încrederea
în propria persoană, obținând performanțe intelectualșe și morale. Aceasta arată că iubirea și
încrederea din partea părinților constituie cheia unei educații înalte și ale cărei efecte nu se
restrâng la viața și lumea aceasta, ci vizează mai ales dobândirea mântuirii- fericirea veșnică.
”Dacă-ți iubești copilul”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, ”arat-o prin educația ce i-o dai”.

De asemenea, studiile de specialitate mai identifică și următoarele nevoi ale

adolescenților: nevoia de a avea relații apropriate și sincere cu ceilalți; nevoia de a-și
conștientiza și de a se încrede în propria lor valoare; dorința de a fi ajutați să-și dezvolte
principii obiective de alegere și discernere a situațiilor existențiale; nevoia de a fi încurajați
să-și exprime curiozitatea și setea lor de inedit; trebuința de a se simți folositori celorlalți, iar
aceștia să aprecieze solicitudinea lor; speranța într-un viitor fericit. Atunci când sunt realizate
toate aceste deziderate ale adolescentului, educația devine o artă pentru părinți și educatori, iar
cadolescenții își însușesc valorile propuse de către cei dintâi, în mod firesc și plăcut.

Toate aceste nevoi și așteptări ale adolescenților se cer împlinite din partea părinților, or
de multe ori părinții ignoră aceste probleme și nevoi ale copiilor lor sau consideră că aceste
tulburări și frământări constituie cauza unei boli și tulburări de personalitate, moment în care
Universitatea A.I. Cuza – Iași
Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae”
Master – Comunicare și Consiliere psihologică și duhovnicească
apar conflictele și neînțelegerile în familie, între părinți și copii lor adolescenți. Majoritatea
studiilor de specialitate afirmă în unanimitate că adolescența nu este o boală ci doar o

perioadă mai dificilă din viața fiecăruia, căci toți am trecut prin adolescență, care este un
fenomen natural de transformare, etapă de trecere de la pubertate la maturitate.

Înțelegerea adolescenței ține foarte mult de personalitatea și caracterul fiecăruia, de

nivelul de cultură, de moralitate și viață duhovnicească, de educația fiecăruia, de principiile și
modelele după care fiecare ne-am ghidat în viață, dar cel mai și cel mai important aspect în
înțelegerea în profunzime a acestei perioade critice din viața noastră, nu sunt studiile și nici
toate tratatele de psihologie, ci experiența proprie, adică dacă părintele a trecut el însuși prin
această perioadă fără urmări sau repercursiuni nefaste în viața sa, și dacă la rândui are
oportunitatea în timpul vieții să fie părinte de adolescent, experiență din care avem cel mai
mult de învățat, exact cum ne spune și vorba din popor: ”teoria – teorie, practica ne
omoară”. Un tată sau o mamă, oameni maturi, care au avut ei înșiși o bună și aleasă educație,
precum și o moralitate și o viață religioasă în famile, în perioada când au fost adolescenți,
atunci la rându-le vor putea să fie niște părinți exemplari pentru copiii lor ajunși la vârsta
adolescenței și vor putea să gestioneze și să controleze într-un mod cât mai corect și adecvat,
această perioadă de tranzit de la copilărie la maturitate a propriilor copii. Adolescentul este
parte constitutivă a unui întreg – familia, și e bine să ne ferim de ideea de a-l considera
defectat sau singurul responsabil pentru comportamentele nedorite manifestate.

Totuși, trebuie înțeles că o tulburare sau o dificultate a adolescentului ne trimit la

observarea sistemului familial în ansamblu. Într-un limbaj simbolic, dacă am vorbi de boală,
atunci, familia este boala, iar copilul este simptomul bolii, modul de manifestare a bolii. E
bine ca părinții să înțeleagă că nu copilul este defect și trebuie reparat de către psiholog, ci că
este nevoie de schimbare la nivelul tuturor membrilor familiei, este nevoie de o colaborare și
multă comunicare, de dialog susținut între psiholog, profesori sau educatori, familie și preotul
duhovnic. Toți aceștia au un aport aparte în ajutorarea tânărului de a depăși momentele grele
care apar în timpul adolescenței. Trecerea prin adolescență a tânărului care are susținearea
acestor persoane providențiale din viața sa, devine mai facilă și într-un mod cât mai sănătos
atât din punct de vedere fizic, cât și spiritual.

Adolescența și educația în învățătura Sfinților Părinți și în

Sfânta Scriptură
În vremurile de demult un părinte, care se distingea prin sfințenia vieții și prin
cunoașterea sufletului omenesc, i-a dat urmatoarea poruncă ucenicului său: ''Să scoți din
rădăcină acest copac''! Și i-a arătat un copăcel tânăr, un curmal, care apucase însă să prindă
rădăcini foarte puternice și adânci.

Facând ascultare de duhovnicul său, ucenicu1 încerca să ducă la îndeplinire această

poruncă, însă, cu toate eforturile depuse, nu reuși să facă nimic. ''Părinte'', îi spuse, ''ceea ce
mi-ați cerut să fac depășește cu mult puterile mele''! Atunci părintele îi arăta un alt copacel,
cu mult mai mic și mai firav, pe care ucenicul reuși să îl smulgă din pământ de la prima
încercare, fără a depune prea mare efort. Vedem așadar, că nimic nu a reușit ucenicul față de
Universitatea A.I. Cuza – Iași
Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae”
Master – Comunicare și Consiliere psihologică și duhovnicească
copacul care apucase să prindă rădăcini puternice și, că fără nici o greutate, a smuls copăcelul
abia răsărit.

Făcând o legătură între povestirea aceasta și educația copiilor, am putea spune că, de
multe ori, părinții rămân aproape neputincioși în a schimba comportamentul copiilor
adolescenți, dacă nu au început să se ocupe de educația lor încă din fragedă pruncie. Spune și
un proverb: ''Ceea ce înveți de mic, nu uiți până la bătrânețe''! Iar înțeleptul Sirah învață: ''Ai
feciori? Învață-i pe ei și înconvoaie din pruncie grumazul lor'' (Cartea înțelepciunii lui Isus,
fiul lui Sirah ''Ecclesiasticul'' 7,24).

Justificând defectele tinerilor și în același timp atitudinea lor, mulți dintre părinții
neglijenți spun următoarele: ''nu putem să cerem și să ne așteptăm la o viață împodobită cu
virtuți, încă de la vârsta copilariei ... !''.

Însă de ce nu putem? Oare Domnul nostru Iisus Hristos, Care ne-a oferit exemplul
vieții Sale, nu a fost la rândul Său copil și tânăr...? Ce ne spune Sfânta Evanghelie: ''iar
copilul creștea și se întărea cu duhul, umplându-Se de înțelepciune, și harul lui Dumnezeu
era asupra lui''. (Luca 1, 40). Oare nu sunt de ajuns de multe mărturiile cuprinse în viețile
sfinților, care ne arată că aceștia, încă de la cea mai fragedă vârstă, își cultivau virtuți ca
evlavia, ascultarea, bunătatea...? Și dacă Mântuitorul ne spune despre copii: ''lăsați copiii să
vină la Mine'' (Matei 19, 14) si încă: ''vai celui care va sminti pe unul dintre aceștia mici care
cred în Mine ... '' (Matei 18,6) rezultă oare concluzia, că le este imposibil copiilor să
făptuiască virtutea...? Dimpotrivă! Domnul spune toate acestea, ca să scoată în evidență că
virtutea poate fi lucrată de la vârstă fragedă, lucrarea ei fiind în același timp cu mult mai
curată, mai nevinovată, mai autentică.

Părinții dacă vor întârzia să-și educe copii din fragedă pruncie, iar răul va prinde
rădăcini adânci, dacă inima copilului va fi cuprinsă de deprinderi urâte, atunci nu vor mai
putea face față luptei împotriva acestora. ''Te plângi'', scrie Sfântul Ioan Gură de Aur, ''că fiul
tău este neascultător? Cu ușurință ai fi putut, pe vremea când era încă mic, să îl fi îndreptat,
să îl fi obișnuit cu ordinea, să îl fi învățat să fie conștiincios în îndatoririle sale, să vindeci
boala sufletului său. Când pământul era încă bun pentru a fi cultivat, atunci trebuia să smulgi
buruienile, mai înainte de a fi apucat să prindă rădăcini adânci. Neglijența ta este de vină,
pentru că acum patimile fiului tău sunt foarte puternic statornicite în inima sa''.

Sfanta Scriptură ne relatează motivul principal pentru care trebuie să îl obișnuim pe

copil, de mic să săvârșească binele. Înțeleptul Sirah scrie, că dacă un tânăr apucă pe un drum,
nu se va abate de la acesta până la bătrânețe. Adică, dacă omul, de tânăr apucă pe drumul cel
bun, dacă din copilărie a iubit binele, nu se va schimba până la moarte. Același lucru îl spune
și proverbul popular: ''din leagăn până la mormânt același vei fi'' sau ''ceea ce înveți de mic,
nu uiți până la batrânețe!''.

După cum ne spune înțeleptul Solomon, ''începutul înțelepciunii este frica de

Dumnezeu'' (Pilde 1,7). Bazați pe aceasta, trebuie să spunem că prima virtute pe care părinții
Universitatea A.I. Cuza – Iași
Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae”
Master – Comunicare și Consiliere psihologică și duhovnicească
trebuie să o cultive în sufletele copiilor lor, cât mai devreme posibil, este frica de Dumnezeu,
adică credința și evlavia față de Acesta.

''Îndată ce copilul începe să înțeleagă'', scrie Sfântul Ioan Gură de Aur, ''părinții îl
învață Simbolul de Credință, cum să se roage și să psalmodieze, precum și rânduiala
slujbelor sfinte''. Același ierarh dă mamelor următorul sfat: ''să îi învățați pe copiii voștri să
își facă semnul Sfintei Cruci. Iar câtă vreme ei încă nu pot să și-l facă singuri, să îi însemnați
voi cu mâna voastră''. Iar unei mame care era văduvă și pe care o chema Lito, îi scria; ''este
foarte frumos pentru o mamă creștină să îl învețe pe copilul ei cum să pronunțe dulcele nume
al Lui Iisus, când încă glasul său este foarte plăpând iar limba sa abia poate să pronunțe''.

Dacă inima părinților este inundată de credință și de dragoste față de Dumnezeu, vor
găsi tot felul de mijloace, spre a le transmite aceste sentimente și copiilor lor. Cât de mare
nedreptate le facem acelor copii, pe care îi privăm de bogăția credinței, de tezaurul
Ortodoxiei.

Este foarte adevărat ceea ce s-a spus, și anume că ''sufletul omului - și deci și al
copilului - este din fire creștin''. De aceea și Dumnezeu așteaptă ca pruncii să aibă un
comportament evlavios. Bine spune și Psalmistul: ''din gura pruncilor și a celor ce sug ai
săvârșit laudă'' (Psalmi 8,3).

Sunt doar câteva texte în Sfânta Evanghelie, care se referă la anii copilăriei Domnului.
Ele sunt însă foarte grăitoare și cu un bogat conținut pedagogic. Astfel, despre copilul Iisus de
doisprezece ani, sfântul evanghelist Luca scrie: ''și a coborât cu ei și a venit în Nazaret și le
era supus'' (Luca 2,51).

Ceea ce accentuează aici sfântul evanghelist Luca este faptul că Iisus, copil fiind, era
ascultător și supus față de părinții săi pământești. Aceeași ascultare o avea însă și față de Tatăl
cel ceresc. Aceasta se vede din cuvintele Sfântului apostol Pavel, care scrie despre Iisus, ajuns
acum la vârsta maturității, următoarele: ''...ascultător Făcându-Se până la moarte, și încă
moarte pe cruce.'' (Filipeni 2,8).

Un tată, scrie în Sfânta Evanghelie, și-a adus copilul, care era demonizat, la Domnul,
deoarece apostolii nu reușiseră să îl ajute. Însă de ce nu reușiseră? Aceasta reiese din dialogul
dintre tatăl îndurerat și Hristos. "Câtă vreme este de când i-a venit aceasta?", a întrebat
Domnul. "Din pruncie", a răspuns tatăl. (Marcu 9,21).Iată deci, de ce diavolul avea o așa de
mare putere asupra copilului: deoarece nu fusese alungat mai devreme. La fel se întâmplă și
atunci când se instalează în sufletul copilului vostru demonul slavei deșarte, al trândăviei, al
iubirii de plăceri trupești etc. Dacă el nu este alungat atâta vreme cât copilul este încă mic,
mai târziu dobândește o asemenea putere, încât îi este foarte greu cuiva să îl înfrunte. Cândva,
după trecerea timpului, eliminarea sa devine chiar imposibilă și nu se mai poate deja spera,
decât într-o minune a iubirii lui Dumnezeu.
Universitatea A.I. Cuza – Iași
Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae”
Master – Comunicare și Consiliere psihologică și duhovnicească
În străduința de a identifica și a lupta împotriva patimilor (defectelor) atât a părinților
cât și a copiilor, sfatul venit din partea unui bun duhovnic, este deosebit de important și de
neînlocuit.

Tradiția ortodoxă subliniază adeseori - iar realitatea confirmă - această nevoie absolută
de a avea un duhovnic ca îndrumător. Sfântul Ioan Sinaitul scria referitor la aceasta: "Aceia
care s-au sprijinit numai pe puterile lor proprii, crezând că nu au nevoie de nici un
îndrumător (în lupta împotriva patimilor) s-au înșelat inevitabil" (Scara A, 14).

Părinții, în lupta lor cu tendințele rele din comportamentul copiilor, trebuie mai întâi
de toate să anihileze defectul principal. De foarte multe ori se întâmplă ca acest defect să fie
egoismul.

Astfel, apariția egoismului și a mândriei constituie rezultatul unei educații greșite și a

unei dezvoltări eronate a sentimentului de ambiție, care este sădit în fiecare om.

Însuși Domnul, ca să le arate ucenicilor săi un exemplu de adevărată smerenie, le-a

prezentat un copil mic și le-a spus: "Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela
este cel mai mare în împărăția cerurilor" (Matei 18,4).

În Vechiul Testament ni se spune: "Nu îl ferici pe om mai înainte de moartea sa,

pentru că omul se cunoaște prin copiii, pe care i-a lăsat în urma sa". Ceea ce înseamnă, că
după viața pe care o duc copiii este apreciată valoarea părinților lor. Însă chiar și în epoca
idololatră părinții erau considerați responsabili pentru greșelile copiilor lor.

Likurgos, celebrul legiuitor al vechii Sparte, a stabilit prin lege să fie pedepsiți părinții
pentru greșelile copiilor lor! De ce? Deoarece părinții puteau și aveau obligația să
preîntâmpine și să împiedice săvârșirea răului.

Filosoful Diogene, de altfel, 1-a lovit pe tatăl unui copil, pentru că cel mic spunea
cuvinte urâte în fața sa. Pentru care motiv? Pentru că tatăl nu își educase în mod
corespunzător fiul. Așadar, părinții sunt responsabili mai ales în fața lui Dumnezeu pentru
educația copiilor lor.

Sufletul unui adolescent de a cărui educație părinții nu se ocupă, consideră Sfântul

Ioan Gură de Aur, este ”ca un pământ înțelenit pe care cresc mulți spini”, iar părinții care nu
se îngrijesc de cultivarea sufletului copiilor ”sunt mai răi chiar decât ucigașii de prunci,
pentru că primii omoară sufletul nepieritor, iar ultimii doar trupul muritor”. Sau și mai
aspru, ”nu-i atât de groaznic să-ți ascuți sabia, să-ți înarmezi mâna, s-o împlânți în jurul
gâtului, pe cât de groaznic este a pierde și a strica sufletul lui. Nimic nu o poate egala”.

Referindu-se la educația copilului, Sfântul consideră că ”nu este o artă mai mare
decât aceasta”, iar cel ce o practică ”trebuie să fie mai priceput și mai talentat decât un
pictor și decât un sculptor”. Asemenea unui sculptor inspirat, care, luând o materie amorfă, o
transformă într-o operă de artă, menită să dăinuie peste veacuri, la fel și părinții responsabili
Universitatea A.I. Cuza – Iași
Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae”
Master – Comunicare și Consiliere psihologică și duhovnicească
trebuie să-și dea silința să elimine din sufletul și din viața adolescentului păcatele și ispitele
spre rău, dăltuind în locul lor contururi frumoase și luminoase. Și la fel, cum un pictor de
geniu își pregătește mai întâi suportul, pictează elemente generale, pentru ca doar apoi să
insiste asupra tușelor și detaliilor de mare finețe, la fel și părințiitrebuie să înceapă prin a oferi

elementele generale ale educației, pentru ca mai târziu, la vârsta adolescenței, cu multă
delicatețe și tact, să picteze nevăzut în sufletul copilului sentimentele superioare cele mai
înalte.

Sufletul adolescentului este asemănat cu o pânză albă, care, odată vopsită, își va păstra
culoare și tonul până la sfârșit, indiferent de eforturile de a o schimba sau repicta. Dacă la
început culorile au fost bine și armonios alese, adică dacă au fost bine zugrăvite în sufletul său
virtuțile creștine, acestea se vor păstra până la sfârșitul vieții sale. Dacă, dimpotrivă, în
sufletul său au crescut ”spinii păcatelor”, înlocuirea sau schimbarea lor cu faptele bune se va
face cu anevoie. Din acest motiv, Sfântul Ioan adresează părinților următorul îndemn: ”Așa
cum îi vedem pe pictori făcându-și tablourile și statuile cu multă luare aminte, tot așa să ne
îngrijim și de aceste minunate statui care sunt copiii. Căci pictorii, punându-și în fiecare zi
tabloul înaintea lor, întind culorile cum se cuvine. Iar sculptorii în piatră fac și ei același
lucru, îndepărtând ce e de prisos și adăugând ce lipsește. Așa și voi, ca niște făcători de
statui, să aveți spre aceasta toată zăbava, făcând statui minunate lui Dumnezeu; suprimați ce
este de prisos și adăugați ce lipsește; și priviți la ele în fiecare zi să vedeți ce înzestrare
prisositoare au din fire, ca să o sporiți, și ce deficiență din fire, ca să o suprimați”.

Totodată, adevărata educație ține cont de fondul aperceptiv al copilului, de capacitatea

sa de înțelegere și de abilitățile sau înclinațiile sale native. În perioada adolescenței, educația
trebuie să aibă în vedere sădirea și cultivarea adevăratelor valori. Sfântul Ioan Hrisostom
învață că, în această etapă din viața și formarea omului, ”învățăturile care li se dau intră ușor
în sufletul lor și se imprimă ca și sigiliul pe ceară în sufletul lor; este momentul critic de care
depinde viața lor întreagă să aleagă viciul sau virtutea.”.

La vâsta adolescenței, efortul formativ al părinților trebuie dublat de cel al

educatorilor, întrucât ”tinerețea este neîmblânzită, nestatornică și, de aceea, poate fi înșelată
foarte ușor și la fel de ușor poate aluneca înspre rău”, tânărul însuși, la această vârstă, fiind
ca un ”cal nărăvaș și ca o fiară sălbatică”.

Dintre toate comparațiile și exemplele folosite în literatura patristică pentru procesul

de educație, cel al Sfântului Ioan Gură de Aur a devenit clasic. El compară sufletul tânărului
cu o cetate. Locuitorii ei au vârste diferite. În timp ce bătrânii, deprinși cu un stil de viață, nu
mai pot fi schimbați sau învățați alt meșteșug decât cu mare dificultate, cetățenii tineri ai
cetății, neavând experiență, sunt foarte vulnerabili la influențele celor bătrâni. Din acest
motiv, ei trebuie să primească legi aspre și ferme, pentru a nu cădea în păcat, care, odată
intrat, greu mai poate fi dezrădăcinat și distruns.
Universitatea A.I. Cuza – Iași
Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae”
Master – Comunicare și Consiliere psihologică și duhovnicească
În mod similar, sufletul adolescentului este asemenea acestei cetăți, în care bătrânii
sunt instinctele și poftele latente, pulsurile și energiile care există în trupul lui, în interiorul
orașului, căutând și așteptând prilejuri să se declanșeze. Porțile acestui oraș sunt simțurile:
ochii, limba, auzul, mirosul, pipăitul. Prin intermediul acestor porți, intră și ies cetățenii
orașului, adică gândurile. Cei care intră sunt gândurile care caută să pătrundă în ”văzduhul
inimii” copilului, ispitindu-l și aemenindu-l la explorarea și satisfacerea poftelor specifice

fiecărui din aceste simțuri. Locuitorii care ies din cetate sunt gândurile pe care sufletul le-a
biruit și le alungă, rușinate și neîmplinite, din suflet. Simțurile sunt, așadar, porțile, tunelurile
și canalele prin care încearcă să pătrundă în viața lăuntrică a omului și cu atât mai mult în
sufletul neexperimentat al adolescentului, ispitele externe. Pentru a învinge aceste ispite, este
necesar, în limbaj ascetic, un efort permanent de trezvie sau veghere, de pază a simțurilor, a
gândurilor și a minții, în vederea tăierii gândurilor rele și a înduhovnicirii tuturor
experiențelor trupești și spirituale.

Tinerețea este vârsta cea mai supusă tentațiilor și, de multe ori, adolescenții, neavând o
experiență de viață bogată, care să le permită să discearnă efectele faptelor lor, încă din faza
de simple gânduri, cad ușor pradă acestora. La vulnerabilitatea lor se adaugă tot mai presant
influența, nu totdeauna bună și constructivă, a unui anturaj robit ”duhului” lumii și
”spiritului” vremurilor acestora, îndemnând nu spre asceză și nevoință, ci spre căutarea și
procurarea plăcerilor; nu spre viața duhovnicească înaltă, ci spre epuizarea ei în păcate și în
patimi.

Observația și analiza morală demonstrează faptul că singurul stil autentic de educație,

într-o vreme și o lume a falselor modele, precum este cea în care trăim, îl constituie educația
religioasă înaltă. Doar ea este capabilă să îl formeze cu adevărat pe om și nu doar pentru
școală, ci pentru viață, și nu numai pentru viața aceasta prezentă, ci și pentru cea viitoare și
veșnică.

Paralel cu înaintarea în vârstă a tânărului, părinții trebuie să lupte spre a dezvolta la

copilul lor discernământul duhovnicesc, peterea de a deosebi faptele bune de cele rele și
stăruința în lucrarea binelui și a virtuților creștine. Pentru Sfântul Ioan Gură de Aur, vârsta
dobândirii discernământului este cea de zece ani, de la care, consideră el, ”începem să dăm
socoteală pentru păcatele ce le săvârșim”.. tot el recomandă o educație adaptată în funcție de
sexul copilului și de trăsăturile sale de temperament. Cea mai mare avere pe care o pot oferi
părinții unui tânăr înseamnă a forma din el un ”om bun și cinstit”, învățându-l ”a-și păzi
pântecele, a fugi de lux, a fi economi, iubitori, să învețe să fie cumpătați”. Educația
adolescenților vizează cultivarea puterilor trupești și sufletești, în vederea păstrării curăției
vieții, prin lupta și biruirea patimilor, pe de o parte, și în mod deosebit a pornirilor spre
desfrânare, mânie, mândrie, iar pe de altă parte, prin cultivarea virtuților: castitatea,
înțelepciunea, bunătatea, blândețea.
Universitatea A.I. Cuza – Iași
Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae”
Master – Comunicare și Consiliere psihologică și duhovnicească
Din perspectiva principiilor și a stilului educațional folosit de părinți, psihologia
identifică următoarele tipuri generale: exigent, autoritar, permisiv, neimplicat(neangajat sau
neglijent).

Scopul oricărei educații autentice este unul profund formativ, trebuind să conducă la
formarea unei ”conștiințe axiologice”, fundamentată pe valorile înalte ale spiritului și
transformând viața umană într-o ”operă de artă”.

Sfântul Ioan Gură de Aur consideră că efectele unei educații responsabile se observă
într-un timp scurt, de două luni, obișnuința binelui sau a virtuții transformându-se într-o a
doua natură a copilului.

Pentru toate aceste eforturi și jertfe ale părinților, copiii sunt datori să le arate dragoste,
respect și recunoștință. Model sublim în această privință ne este Însuși Mântuitorul Hristos,
Care răstignit fiind pe Cruce, a încredințat-o pe mama Sa ucenicului iubit – Ioan. Copiii
trebuie să îi prefere pe părinți în locul oricăror persoane, să îi asculte și să îi cinstească, să îi
ajute și să îi mângâie sufletește, pentru că ”ei ne-au dat viață, ne-au înălțat, și ei au suferit
pentru noi multe greutăți și osteneli”.
Universitatea A.I. Cuza – Iași
Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae”
Master – Comunicare și Consiliere psihologică și duhovnicească

Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură , tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de

grijăa Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Româneşi cu aprobarea Sfântului Sinod,
diortosită de Î.P.S. Bartolomeu Anania,ed. jubiliară a Sfântului
Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune alBisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 2001.

2. Familia contemporană, între ideal și criză, Pr. Prof. Dr. Ioan Teșu,
Doxologia, Iași, 2011.

3. Îngrijirea sugarului și a copilului, Dr. Benjamin Spock, ediție revizuită și

adaptată de Dr. Robert Needlman, ediția a IX a, Editura Sian Books,
Grupul Editorial ALL.,2019.

4. Călăuziri pentru creșterea și educarea ortodoxă a copiilor, PS. Irineu,

episcop de Ecaterinburg și Irbitk.

5. Pedagogie și axiologie, Constantin Cucoș, Editura didactică și

Pedagogică R.A., București, 1995.

6. Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi cu traducerea

românească a cuvântului Sf. Ioan Gură de Aur despre educația copiilor,
Maica Magdalena, Editura Deisis, Sibiu, 2000.
Universitatea A.I. Cuza – Iași
Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae”
Master – Comunicare și Consiliere psihologică și duhovnicească
7. Lumina Sfintelor Scripturi (Antologie tematică din Opera Sf. Ioan Gură
de Aur), Antologie și studii introductive, drd. Liviu Petcu, Trinitas, Iași,
2007.

8. https://ro.wikipedia.org/wiki/Adolescen%C8%9B%C4%83