Universitatea A.

I Cuza – Iași
Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae”
Master – Comunicare și Consiliere psihologică și duhovnicească

Lucrare de seminar

Taina Preotiei în
Noul Testament si la
Părintii Apostolici

Îndrumător:
Prof. Conf. Univ. Dr. Vasile Cristescu

Masterant:
Pr. Grigore Andrei Iulian
Anul I

Iași
2021
Universitatea A.I Cuza – Iași
Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae”
Master – Comunicare și Consiliere psihologică și duhovnicească

Introducere

Preoţia este întocmai ca un munte mare, ce-şi înalţă vârful cu maiestate spre ceruri, cu
mult dincolo de nori. Alpiniştii îl explorează, se caţără pe el. Unii ajung şi cunosc văile şi
adâncimile de la poalele lui; alţii ajung până la jumătate; alţii se caţără pe înălţimile care fac
coroană piscului celui mai înalt; alţii reuşesc să se urce până unde fruntea muntelui se
îngemănează uneori cu norii, alţii, rari, rari de tot, ating piscul cel mai mare. Dar nici unul
dintre aceşti alpinişti nu poate spune că a străbătut toate cărările muntelui, că i-a cunoscut
toate frumuseţile, că i-a admirat toate înălţimile, că a ascultat muzica tuturor izvoarelor lui, că
şi-a desfătat privirile cu toată bogăţia florilor lui. Toţi spun că muntele e frumos, fiindcă e
frumos, chiar şi în puţinul ce l-au cunoscut, toţi spun că e grandios, fiindcă e măreţ, chiar şi la
înălţimea la care au ajuns.
 “După părerea mea şi după credinţa mea, spunea Pr. D. Fecioru 1, cunosc un singur
om, care a putut cunoaşte muntele în întregime ; iar acel om este un mare sfânt, care după
mărturia altui sfânt, slujeşte acum, chiar la treptele tronului Dumnezeirii ; iar acel om este
autorul Sfintei Liturghii, celei care se oficiază de cele mai multe ori pe an. Acel om este
Sfântul Ioan Gură de Aur”2. Poate s-ar putea spune, că el singur a urcat acest munte
maiestuos al preoţiei şi l-a cunoscut în întregime. El, Ioan Gură de Aur, a fost un vultur, care
cu ajutorul aripilor lui, a explorat muntele în întregime, iar cu ochii lui vultureşti, şi din zbor
şi de pe piscul cel mai înalt, a văzut toată frumuseţea muntelui, toată maiestatea lui. El a văzut
şi celelalte piscuri ale muntelui care-i fac coroana muntelui celui mare; a văzut văile de jur-
împrejurul lui; şi-a scăldat privirile în apa izvoarelor lui. El singur, Sfântul Ioan Gură de Aur,
a cunoscut toate înălţimile, toate tainele lui. A cunoscut toate frumuseţile lui, dar i-a văzut şi
toate prăpăstiile şi strâmtorile şi primejdiile. Din cauza aceasta, arăta Părintele patrolog
Dumitru Fecioru, ”el singur a putut scrie şi a putut să ne lase ghidul acestui munte frumos,
grandios şi măreţ, adică tratatul, povăţuitorul, îndumătorul acela minunat: (Despre preoţie),
care a ajutat pe mulţi să urce spre piscul muntelui”3. Acest îndrumător ne descrie sublima
misiune a preotului în toată frumuseţea şi profunzimea sa. Sfântul Ioan Gură de Aur ne ia de
mână şi ne conduce spre piscul înalt şi fermecător al muntelui slujirii preoţeşti. Ne arată toate
potecile care duc sus. Ne îndreaptă privirile, în drumul spre înălţime şi spre toate frumuseţile
acestei misiuni sfinte – Preoţia.
Preoția este Taina Tainelor, ”dacă celelate Taine reprezintă mijloacele văzute prin
care preotul ne mijlocește o putere din cele date nouă de Hristos sau Însuși Trupul și
Sângele Lui, preoția califică însăși persoana văzută care împlinește aceste mijloace prin care
Hristos dăruiește puterile Sale sau Trupul și Sângele Său prin acele Taine” 4 .

Episcopii și preoții sunt organele de instituire divină de la Hristos Însuși și ”prin ei

sunt primite celelalte Taine de către credincioși sau aceștia din urmă se alipesc simplu la
Biserică prin Tainele săvârșite de preoți” 5.

1
 Pr. Dumitru Fecioru, Sublimitatea preoţiei, în „Glasul Bisericii” anul XLVII (1988), nr.3, p.77-86.
2
Ibidem, p. 77.
3
Ibidem, p. 77.
4
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, 1978, p. 143 - 144.
5
Ibidem, p. 143 - 144.
Universitatea A.I Cuza – Iași
Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae”
Master – Comunicare și Consiliere psihologică și duhovnicească

Chemarea la misiunea preoțească

Mântuitorul Hristos a reînnoit preoția: ,,Și ne-a făcut pe noi preoți ai lui Dumnezeu și
Tatălui Său" (Apoc. 1, 6). A confirmat-o și a redefinit-o. Și-a ales Apostolii cu
cuvintele: ,,Vino după Mine", le va fi rostit pentru fiecare din ei, așa cum le-a adresat lui
Andrei și lui Petru (Matei 4, 19; vezi și Matei 10, 1-4; Marcu 3, 13-19; Luca 6, 13-16).
Mântuitorul ține să precizeze: ,,Nu voi m-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi” (Ioan 15,
16).
Preoția este așadar chernare. Românul zice chiar în vorbirea curentă: ,,Are chemare de
preot”. Mântuitorul folosește îndeosebi două metafore în legătură cu chemarea la preoție ,,Voi
sunteți sarea pământului", și ,,Voi sunteți lumina lumii" (Matei 5, 13 -14). Preotul este chemat
deci să dea sens, de aceea e asemănat cu ,,sarea pământului". E chemat să dea sens, să
explice, să facă lucrurile coerente, să sistematizeze, să definească, să completeze, fiindcă,
altfel, lucrurile ar rămâne ca o mâncare fără sare. Ar fi fără gust. O viață fără sens e și fără
gust. Cealaltă rnetaforă folosită de Mântuitorul.: ,,Voi sunteți lumina lumii", a fost
împrumutată tot din mediul nostru imediat, Lumina! Ce e mai imediat decât lumina? Și care e
opusul lurninii? Întunericul. Ce asemănare teribilă alege Mântuitorul! Lumina! Preotul trebuie
să fie lumină. Cel care luminează ca și soarele, cel care orientează, fiindcă în întuneric nu te
poți orienta. Cel care dă posibilitate oamenilor să se orienteze, ca steaua magilor din
istorisirea Nașterii, ca steaua polară pentru navigatori, ca farul pentru vapoare. Preotul trebuie
să fie o astfel de lumină. Iată, cu privire la chemare și îndemnul Sf. Apostol Pavel: ,,Să vă
purtați într-un chip vrednic de chemarea pe care ați primit-o" (Efes. 4, 1) ,,pentru ca
Dumnezeu să vă găsească vrednici de chemarea Lui.”(II Tes. 1, 11). El v-a chemat, dar voi
trebuie să vă purtați în așa fel încât să fiți vrednici de această chemare.

Instituirea Preoției

Preoția sacramentală este o instituție de ordin divin, instituită de Hristos Însuși. El

instituie această Taină în ziua Învierii Sale, adresându-se Apostolilor: ”Precum M-a trimis pe
Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi. Și zicând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis : ”Luați
Duh Sfânt ; cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, le vor fi ținute”
(Ioan 20, 21-23).Hristos le împărtășește acestor 12 Apostoli puterea Duhului Sfânt și implicit
harul Tainei, transmis totodată și urmașilor lor, prin care primesc conținutul esențial al
Preoției: puterea de a ierta păcatele, de a vindeca de tot răul care mistuie făptura, de aceea
Sfântul Chiril al Alexandriei zice: ,,Acum Domnul i-a sfințit pe Apostoli (în ziua Învierii) : ca
păstori și învățători ai lumii și săvârșitori ai dumnezeieștilor Lui Taine” 6 .
Preoția sacramentală își are izvorul în Preoția însăși a lui Hristos, Mântuitorul nostru,
care a instituit-o și care este săvârșitorul fiecărei hirotonii în parte în Duhul Sfânt prin
episcopii Bisericii. Deci, sfințirea și puterea sfințitoare și prin aceasta, preoția, vine de sus, de
la Durnnezeu : ”Hristos s-a dat pe Sine pentru Biserica Sa, pentru ca s-o sfințească pe ea”
(Efes. 5. 26) ; (I Tes. 5,23); ,,Cel ce sfintești și cei sfințiți din Unul sunt” (Evr. 2, 11). Preoția
este prima Taină pe care o instituie Mântuitorul în ziua Învierii Sale și instituie în ea, în
Apostoli și urmașii lor pe ”episcopul văzut”, chipul ”Episcopului nevăzut”, după expresia
Sfântului Ignatie Teoforul (Către Magnezieni,3), instituie ”însuși subiectul uman care să-L
reprezinte pe El ca persoană în chip văzut, prin puterea Duhului Sfânt în Biserică, și pe care

6
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Ioan, P.G 74, col. 708 - 709.
Universitatea A.I Cuza – Iași
Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae”
Master – Comunicare și Consiliere psihologică și duhovnicească

o invocă cu fiecare Taină și slujbă ca să pogoare de sus, asupra Bisericii întregi și asupra lui
personal...darurile lui Hristos în Duhul Sfânt, prin mijloace văzute” 7 .
În ziua Cincizecimii Apostolii ”se îmbracă cu putere de sus” cum le spusese
Mântuitorul: ”Iată, Eu trimit peste voi făgăduința Tatălui Meu; voi însă ședeți în cetate până
ce vă veți îmbrăca cu putere de sus” (Luca 24,49), de aceea Pogorârea Duhului Sfânt, marea
Epicleză, face să inunde harul Tainei Preoției în întreaga lor ființă.

Succesiunea apostolică

Transmiterea acestui har al Preoției de la episcop la episcop, începând de la Apostoli,

odată cu transmiterea puterii și obligației de a păzi aceeași învățătură și aceleași norme, ale
tainelor și ale păstoririi, se numește succesiune apostolică. Fără harul succesiunii apostolice a
ierarhiei și fără învățătura apostolică transmisă odată cu el, nu ar fi creștini botezați, nu s-ar
împărtăși creștinii ,de Hristos în Euharistie, nu L-ar cunoaște pe Hristos în lucrarea Lui.
Mântuitorul i-a mandatat pe Apostoli la transmiterea acestui har, poruncindu-le:
”Mergând învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului
Duh, învățându-i să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei 28,19-20).
În succesiunea apostolică trebuie inclusă în mod necondiționat și succesiunea de
credință alături de succesiunea de har, fapt evidențiat în multe din scrierile Sfinților Părinți,
începând chiar cu părinții Apostolici. Astfel ,Sfântul Irineu vorbind de Policarp al Smirnei,
arată ,”că el a fost instituit de către Apostoli, nu numai ca succesor al lor în Smirna, ci a și
ținut și a învățat totdeauna ceea ce el însuși învățase de la Apostoli, pe care le-a predat
Biserica și care singure sunt adevărate” (Ad. Haers. 3, 3; 4). Într-o formă și mai exactă își
exprimă Sfântul Irineu convingerea că succesiunea apostolică este și succesiunea în credință,
prin cuvintele: ”numai cei care au succesiunea ce la Apostoli au primit odată cu succesiunea
în episcopat și darul sigur al adevărului (Qui cum episcopatus succesuare charisma
veritatic certum . . . acceperunt)” (Ad. Haers. 4, 26, 2). De asemenea, cu privire la
succesiunea apostolică Sfântul Clement Romanul spune: „Apostolii ne-au vestit Evanghelia,
trimişi de Domnul Iisus Hristos iar Iisus Hristos a fost trimis de Dumnezeu” ( Epistola I
Corinteni 42).
Conștienți de puterea și rostul acestui har al preoției pentru mântuire, încă din primele
veacuri, creștinii au avut o atitudine de respect și cinstire față de persoanele învrednicite de
această Sfântă Taină, cinstire respectată și scoasă în evidență chiar și de Sfântul Apostol
Pavel, atunci când îi zice lui Timotei, care nu era prea înaintat în vârstă: ”Nimeni să nu
disprețuiască tinerețile tale” (1Timotei 4,12), iar apoi în (cap.5, 17), zice: ”Preoții care
cârmuiesc bine, să se învrednicească de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu
propovăduirea și cu cuvântul și cu învățătura”, iar pentru ca preotul să fie pus la adăpost de
clevetiri și intrigi nedrepte, Timotei e sfătuit să nu ia în considerare pâra adusă împotriva unui
preot decât numai atunci când e susținută de mai mulți martori (1Tim.5,17). De asemenea ca
mărturie a înaltei prețuiri pe care o acordă sfântul Ap. Pavel, demnității preoțești sunt și
apelativele date de el ucenicilor săi, astfel pe Timotei îl numește de multe ori ”omul lui
Dumnezeu” (1Tim. 6,11; 2Tim. 3,17).
Succesiunea apostolică are în vedere toate cele trei trepte ale preoției: episcop, preot și
diacon, trepte bine precizate chiar din textele Sfintei Scripturi. Ca episcopi găsim pe Tit așezat
de Sf. Ap. Pavel în Creta, precum și pe Timotei în Efes, cărora Apostolul le scrie: ” Pentru
aceasta te-am lăsat în Creta, (zice lui Tit), ca să îndreptezi cele ce lipsesc și să așezi preoți
7
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, 1978, p. 143 - 144 .
Universitatea A.I Cuza – Iași
Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae”
Master – Comunicare și Consiliere psihologică și duhovnicească

prin cetăți precum ți-am rânduit” (Tit 1,5), iar pe Timotei îl sfătuiește: ”De poftește cineva
episcopie, bun lucru dorește” (2Tim. 3,1), însă să hirotonească după o cercetare amănunțită a
celui ce dorește episcopat, zice: ”Nu pune prea degrabă mâinile peste nimeni” (1Tim. 5,22),
de aici se vede și că transmiterea harului preoției se face prin punerea mâinilor, ca și în
îndemnul ”Nu nesocoti harul care este întru tine, care ți s-a dat prin punerea mâinilor
preoțimii...pe acestea pune-le la inimă; de acestea ține-te, pentru ca propășirea ta să le fie
vădită tuturor. Ia aminte la tine însuți și la învățătura ta; stăruie în ele, căci făcând aceasta
te vei mântui și pe tine, și pe cei ce te ascultă” (1Tim. 4,14-16; 2Tim. 1,6). Sfântul Ipolit al
Romei arată că „episcopii sunt socotiţi succesorii Apostolilor şi părtaşi ai aceluiaşi har şi
păzitori ai arhieriei şi învăţători ai Bisericii” (Împotriva tuturor ereziilor, cap. 1).
Treapta aceasta a episcopatului este menționată și la Părinții Apostolici, astfel Sfântul
Ignatie al Antiohiei cere creștinilor ”să se supună episcopului ca harului lui Dumnezeu, iar
presbiterului ca legii lui Iisus Hristos” ( Epistola către Magnezieni II,2), și că ”episcopul stă
în fruntea Bisericii în locul sau în chipul lui Dumnezeu” (Magnezieni II,6), aceeași idee
exprimată și în epistola către Tralieni III,1: ”episcopul este ca unul care e chipul Tatălui”.
Episcopul lucrează în Biserică și împreună cu Biserica care îl cuprinde și pe el,
”întrucât Biserica este în chip nevăzut în Hristos, ea este în chip văzut în episcop, organul
Lui plenar” 8, sau cum spune Sf. Ciprian al Cartaginei ”Episcopus in Ecclesia et Ecclesia in
Episcopo” 9. Această necesitate a episcopului pentru Biserică ca organ văzut al Preoției sau
Arhieriei nevăzute a lui Hristos este subliniată remarcabil de Sf. Ignatie Teoforul: ”Unde se
arată episcopul acolo să fie mulțimea, precum unde este Iisus Hristos, acolo este și Biserica
Universală. Fără episcop nu e îngăduit nici a boteza, nici a săvârși Euharistia...nimeni să nu
facă ceva din cele ce aparțin Bisericii, fără episcop; aceea să se socotească euharistie
sigură, care e sîvârșită de episcop sau de cel căruia el îi permite...E bine să se știe de
Dumnezeu și de episcop” 10. Același Ignatie, în scrisoarea către Filadelfieni, precizează ”că
fără episcop nu se poate face nimic” 11 , iar în scrisoarea către Smirnieni, zice: ”cel care face
ceva fără știrea episcopului face slujba diavolului” 12, sau că ”episcopul e totul” 13 .
Treapta a doua a ierarhiei este cea a preoților – presbiterilor. Termenul de presbiter
vine din limba greacă (presbitefis) și înseamnă păstor sau cârmuitor al Bisericii, Hristos Însuși
fiind numit Marele Păstor. Într-o mențiune din Fapte 11,30, aflăm că Pavel și Barnaba au adus
ajutoare din Antiohia pentru prezbiterii din Ierusalim. Aceiași Apostoli au hirotonit preoți în
Listra și Derbe și în Antiohia (Fapte 14,20). Sf.Apostol Iacob, care era episccop în Ierusalim
(Fapte 21,8), întâmpină pe Sf. Ap. Pavel adunând pe toți prezbiterii – preoții din cetate. Tot
Sf. Iacob îndeamnă pe creștini să cheme pe preoții Bisericii ca să se roage pentru cei bolnavi
(Iacob 4,14). Din aceste texte reiese clar că, ”presbiteroi”, se referă la slujitorii din treapta a
doua a preoției, deoarece în Ierusalim numai Sfântul Iacob era episcop – conducător, iar
diaconii nu puteau primi daruri. Evanghelistul Luca menționează și faptul că, din Milet,
apostolul Pavel a trimis la Efes și a chemat pe preoții (presbiteroi) Bisericii (Fapte 20,17).
Preoții – prezbiterii în Noul Testament sunt orânduiți de Dudul Sfânt ca păstori (Fapte
20,28), au deci funcții pastorale (1Petru 5,1-2), fac rugăciuni și ung pe bolnavi( Iacob 5,14-
15), predică și învață (1Tim. 5,7,17), poartă de grijă și cârmuiesc comunitatea (Romani 11,8;
1 Tesaloniceni 5,12-13) și îndrumează viața duhovnicească a credincioșilor (Evrei
13,7,17,24).
8
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, p. 150 .
9
Sfântul Ciprian, Ep. 66, 8, P.L., III .
10
Sfântul Ignatie Teoforul, Ep. Către Smirneni, VIII,1,2.
11
Sfântul Ignatie Teoforul, Ep. Către Filadelfieni, VII.
12
Sfântul Ignatie Teoforul, Ep. Către Smirneni, IX.
13
Sfântul Ignatie Teoforul, Ep. Către Efeseni, V, 6.
Universitatea A.I Cuza – Iași
Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae”
Master – Comunicare și Consiliere psihologică și duhovnicească

”Fără aceștia nu se cheamă Biserică” , zicea Sf. Ignatie despre clerici, iar fără
Biserică, adică fără preoți nu se realizează opera mântuirii. Sfântul Policarp al Smirnei cerea
duhovnicilor, indulgență față de cei aflați în scaunul Spovedaniei: ” Fiți, dar, și voi cu măsură
în această privință; nu-i socotiți ca dușmani pe unii ca aceștia, ci chemații ca pe niște
mădulare bolnave și rătăcite, ca să mântuiți trupul vostru al tuturora. Făcând așa, vă zidiți
pe voi înșivă” 14. În însăși rugăciunea care oglindește credința în viața veșnică, a Sf. Clement
Romanul,”Stăpânul duhurilor și Domnul a tot trupul” este invocat prin preotul Bisericii, de
către creștini pentru tămăduirea tuturor neputințelor lor sufletești și trupești, ”spre a
bineplăcea numelui Lui, prin Arhiereul și apărătorul nostru Iisus Hristos, prin care lui
Dumnezeu slavă, putere și cinste și acum și în toți vecii vecilor” 15. Sf. Policarp le cere
preoților predicatori ”nu numai să predice despre virtuțile creștine, ci să și poarte grijă de
bolnavi,...orfani și săraci” 16. „Apostolii au lăsat pe episcopi ca succesori în locul lor. Şi
preoţii au succesiunea de la Apostoli pentru că şi ei au primit harisma adevărului prin
succesiunea episcopală” 17.
Despre cea de-a treia treaptă a preoției, avem mărturia alegerii și hirotoniei celor șapte
diaconi, în Biserica din Ierusalim, în frunte cu Sf. Arhidiacon Ștefan, ”pe care i-a pus
înaintea Apostolilor și rugându-se și-au pus mâinile peste ei” (Fapte 6,6).
În scrisoarea către Tralieni, Sfântul Ignatie Teoforul rezumă concepția sa despre
întreaga ierarhie bisericească: ” Cinstiți pe diaconi ca pe Iisus Hristos, pentru că ei sunt
păzitorii Bisericii Lui, așa cum episcopul este chipul Tatălui universului, iar preoții sunt
sinedriul lui Dumnezeu și legătura cu Apostolii lui Hristos. Fără aceștia nu e Biserică
aleasă18”. Sfântul Policarp, la rându-i, în întreg capitolul V al Epistolei către filipeni, dă
sfaturi amănunțite diaconilor și preoților din Filipi asupra misiunii lor preoțești19.
În ceea ce privește harul ce se împărtășește celor trei trepte în Taina Preoției, se poate
preciza, că diaconul primește același har într-o măsură mai mică, preotul într-o măsură mai
mare, iar episcopul primește plenitudinea harului preoției.
Învăţătura Bisericii noastre despre preoţia bisericească şi succesiunea apostolică, aşa
precum reiese din mărturisirile de credinţă, este fundamentată de revelaţia din Sfânta
Scriptură şi pe învăţătura apostolilor explicată în adâncimea ei de către Sfinţii Părinţi. Această
învăţătură a fost continuată în practica vieţii bisericeşti. Viaţa Bisericii provenită din energiile
divine ale Duhului Sfânt, nu se poate reduce doar la partea văzută a structurilor Bisericii, la
„clericalismul şi în general structuralismul exterior, adică la certitudinea ce o dă simpla
vizibilitate exterioară a instituţiilor eclesiastice, prin care se asigură continuitatea în timp şi în
spaţiu şi care a adus la estomparea „iconomiei” Duhului Sfânt în toată dimensiunea ei. Duhul
Sfânt este invocat nu numai ca să confirme aceste slujiri şi structuri...ci ca să le înnoiască, să
le transfigureze.

14
Sfântul Policarp al Smirnei, Epistola către Filipeni, XI, 4.
15
Sfântul Clement Romanul, Epistola I către Corinteni, LXIV, 1, în ”Scrierile Părinților Apostolici”, vol. 1, p. 79.
16
Sfântul Policarp al Smirnei, Epistola către Filipeni, VI, la Pr. Prof. Dr. Dumitru Belu, ”Sfinții Părinți ca izvor
omiletic”, în ”Mitropolia Ardealului”, 1959, nr. 7-8, p. 555.
17
Prof. Conf. Univ. Dr. Vasile Cristescu, Suport curs Dogmatică, anul IV, sem. II, p. 15.
18
Sfântul Ignatie Teoforul, Ep. Către Tralieni, III,1.
19
Sfântul Policarp al Smirnei, Epistola către Filipeni, V, 6.
Universitatea A.I Cuza – Iași
Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae”
Master – Comunicare și Consiliere psihologică și duhovnicească

Calitățile celui chemat la Preoție

Trăsăturile principale ale adevăratului preot creştin sunt enumerate de marele Apostol
în tabloul clasic, din prima Epistolă către Timotei şi din Epistola către Tit, în care el
zugrăveşte virtuţile şi însuşirile sau calităţile cerute celor ce puteau fi investiţi cu marea cinste
şi răspundere a preoţiei: „Trebuie însă ca episcopul să fie fără prihană, bărbat al unei
singure femei, veghetor asupră-şi, primitor de străini, destoinic să-i înveţe pe alţii, nu beţiv,
nu bătăuş, ci potolit, nu certăreţ, nu iubitor de argint, bine chivernisindu-şi casa lui, având
copii ascultători cu toată buna cuviinţă, că dacă cineva nu ştie să-şi rânduiască propria
casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu? Episcopul (şi preotul) 20să nu fie de
curând botezat, ca nu cumva, orbit de trufie, să cadă în osânda diavolului...” (1 Timotei 3, 2-
13). Însuşirile acestea le repetă Sf. Apostol Pavel şi în portretul similar din Epistola sa către
Tit, care completează pe cel din Timotei: „... să aşezi preoţi aşa cum ţi-am poruncit eu: dacă
cineva este fără prihană, bărbat al unei singure femei, având copii credincioşi şi-n afara
oricărei învinuiri de rele purtări sau nesupunere. Fiindcă episcopul trebuie să fie fără
prihană, ca un iconom al lui Dumnezeu, nu îngâmfat, nu mânios, nu beţiv, nu poftitor de
câştig ruşinos, ci primitor de străini, iubitor al binelui, cu stăpânire de sine, drept, cuvios,
înfrânat, strâns legat de cuvântul cel vrednic de crezare al învăţăturii, destoinic atât să
îndemne întru învăţătura cea sănătoasă, cât şi să-i mustre pe cei ce vorbesc împotriva ei”
(Tit 1, 5-9). Precum se vede, calităţile cerute păstorilor creştini sunt diverse: unele pur
religioase, altele morale, altele sociale. Unele se referă la însăşi persoana preotului, altele la
familia lui; unele au în vedere condiţiile speciale ale creştinismului născând, ca, de exemplu,
aceea ca preotul să nu fie de curând botezat, adică să aibă oarecare vechime în calitate de
creştin, pentru a i se putea verifica sinceritatea şi trăinicia convertirii, vocaţia pentru preoţie şi
calităţile de viitor păstor al turmei. Alte calităţi fac parte dintre cele care trebuia să
împodobească şi atunci, dar şi după aceea, chipul sacerdotului vrednic de totdeauna, ca de
exemplu: lipsa de prihană (adică moralitate ireproşabilă, curăţia morală şi sfinţenia vieţii),
modestia şi smerenia, înfrânarea la mânie, la băutură şi la altele, râvna, însuşirea,
propovăduirea şi apărarea învăţăturii creştine de credinţă, spiritul de cuviinţă şi dreptatea etc.
Reţinem îndeosebi accentul pe care Apostolul neamurilor îl pune pe una dintre
calităţile cerute preotului din epoca apostolică: aceea de a fi „destoinic să înveţe pe alţii”, „să
îndemne la învăţătura cea sănătoasă şi să mustre pe cei potrivnici”; ”preotul trebuie să fie
adică superior credincioşilor săi prin înţelepciunea şi pregătirea sa culturală, prin
cunoaşterea temeinică şi profundă a Sfintelor Scripturi (II Timotei 3, 15), şi a adevărurilor
de credinţă şi prin iscusinţa în propovăduirea, susţinerea şi apărarea lor împotriva
deformărilor sectare sau eretice”21.
Preotul creştin al epocii apostolice a fost, deci, un preot căsătorit, cu familie, cum este
şi azi preotul ortodox, iar nu celibatar, cum este preotul catolic. Pe lângă calităţile enumerate
până acum , în alte locuri, Sf. Apostol Pavel, adaugă, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea,
blândeţea, adică virtuţi indispensabile oricărui adevărat preot (vezi I Timotei 4, 7-8; 6, 11 şi II
Timotei 2, 22). Cu o deosebită stăruinţă subliniază, de asemenea Sf. Pavel obligaţia preotului

20
Precum se va vedea chiar din textele citate aici, în epoca apostolică şi încă puţin după aceea (până la
începutul sec. II), nu se făcea încă o distincţie precisă între treapta şi denumirea de episcop şi cea de
prezbiter(preot). Vezi mai ales Prof. Iustin Moisescu, Ierarhia bisericească în epoca apostolică, în Mitropolia
Olteniei, VI , 1954, nr. 1-3.
21
Pr. N. Fulga, Îndatoririle şi însuşirile morale ale păstorului de suflete, după Epistolele Sf. Ap. Pavel către
Timotei şi către Tit, în „Biserica Ortodoxă Română”, 1931, nr. 10, p. 615-619.
Universitatea A.I Cuza – Iași
Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae”
Master – Comunicare și Consiliere psihologică și duhovnicească

de a fi, prin viaţa şi comportarea lui, un model şi o pildă vrednică de imitat pentru credincioşi,
întruchipând el însuşi cele ce învaţă pe alţii. După ce aminteşte, de exemplu, discipolului său,
Tit, în calitatea lui de învăţător al Bisericii, e dator să înveţe şi pe bătrâni, pe femei, pe tineri şi
pe robi (Tit 2, 1), Sf. Pavel adaugă: „... întru toate arătându-te pe tine însuţi pildă de fapte
bune: curăţie în învăţătură, cuviinţă, cuvânt sănătos, de nelovit, pentru ca cel potrivnic să se
ruşineze, neavând de zis nimic rău de noi” (Tit 2,7-8). Iar lui Timotei îi porunceşte: „... fă-te
credincioşilor pildă în cuvânt, în purtare, în iubire, în duh, în credinţă, în curăţie” (I Timotei
4,12).
”Sfântul Apostol Pavel este cel mai mare îndrumător duhovnicesc pe care l-a
avut creştinătatea, după Mântuitorul; iar legea de temelie a activităţii sale de îndrumare
duhovnicească a fost iubirea. Prin această mare putere sufletească a izbutit să atragă la sine
şi să facă ucenici şi colaboratori devotaţi, ca Timotei, Tit, Luca, Onisim, Filimon ş.a., pe care
i-a crescut în aşa fel ca, la rândul lor, şi ei să devină îndrumători şi păstori de nădejde ai
Bisericii”22. Om de mare sensibilitate sufletească şi de o solidă cultură, înzestrat cu un
remarcabil tact pedagogic şi cu o voinţă de fier, el îndeamnă pe Timotei să se îndeletnicească
cu cititul şi cu studiul Sfintelor Scripturi – care constituie sursa principală a înţelepciunii şi
temelia culturii teologice a preotului (Timotei 3, 15-17), să propovăduiască, fără frică şi fără
răgaz, învăţătura creştină (I Timotei 4, 13; II Timotei 1, 8; 4, 2).
El s-a făcut tuturor toate, ca pe toţi să-i câştige pentru Hristos, îndurând, în lungile şi
obositoarele lui călătorii misionare, tot felul de pătimiri şi piedici, lipsuri şi prigoane,
împotriviri şi greutăţi, care păreau uneori de netrecut, dar pe care el le-a biruit prin dârzenia şi
tenacitatea lui de neînfrânt şi prin puterea iubirii lui nestinse pentru Hristos. Cel dintâi mare
teoretician al preoţiei creştine şi în acelaşi timp organizator şi îndrumător al activităţii
pastorale, Sf. Apostol Pavel a trăit personal preoţia sau slujirea lui Hristos şi a Bisericii Sale,
în tot ceea ce are ea mai vrednic, mai sublim şi mai ideal, rămânând până astăzi „piscul
duhovnicesc al preoţiei creştine” 23, spre care trebuie să-şi aţintească privirile şi să năzuiască
orice slujitor al Domnului.

22
Pr. Prof. D.I. Belu, Calităţile de îndrumător duhovnicesc ale Sfântului Apostol Pavel, în „Studii Teologice”, VII
(1955), nr. 9-10, p. 559.
23
Pr. Prof. I. Coman, Chipul preotului după Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi, în „Studii Teologice”, VIII (1956), nr.
3-4, p. 160.
Universitatea A.I Cuza – Iași
Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae”
Master – Comunicare și Consiliere psihologică și duhovnicească

Bibliografie
1. Biblia sau Sfânta Scriptură , tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de
grijăa Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Româneşi cu aprobarea Sfântului Sinod,
diortosită de Î.P.S. Bartolomeu Anania,ed. jubiliară a Sfântului
Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune alBisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 2001.
2. Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre preoţie, traducere de Pr. D.
Fecioru,în ”Biserica Ortodoxă Română”, nr. 10, 1957.
3. Arhim. Dr. Gheorghescu Chesarie, Preoţia creştină - o misiune
sublimă în viaţa oamenilor, în „Studii Teologice”, nr. 4, iul.-aug., 1990.
4. Pr. Prof. I. Coman, Chipul preotului după Sfânta Scriptură şi Sfinţii
Părinţi, în „Studii Teologice”, VIII , nr. 3-4, 1956.
5. Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu, Taina preoției, în ”Ortodoxia” anul XXXI, nr.
3 – 4, iulie – decembrie, 1979.
6. Sfânta Taină a Preoției – considerații pastoral – misionare, în MMB, nr. 3-
4, 1982.
7. Pr. Prof. Galeriu Constantin, Preoţie, taină şi slujire în viaţa Bisericii, în
„Ortodoxia”, nr. 4, 1982.
8. Pr. prof. Ioan G. Coman, Sensul preoţiei la Sfinţii Părinţi, în ”Studii
Teologice” (1949), nr. 9-10.
9. Prof. Teodor M. Popescu, Sfințenia și răspunderile Preoției, în ”Studii
Teologice”, nr. 3-4, 1952.
10.Pr. Prof. Ion Bria, Preoție și Biserică, în ”Ortodoxia”, anul XXIV, nr. 4
oct.-dec., 1972.
11.Diac. Conf. Petru I. David, Preotul ortodox și propovăduirea Evangheliei,
în ”Ortodoxia”, anul XXXIII, nr. 2, apr.-iun., 1981.
12.Pr. Prof. Conf. Univ. Mihai Vizitiu, Păstrarea și trăirea dreptei credințe,
îndatorire a fiecărui slujitor și credincios creștin, în MMB, nr. 7-9, 1981.
13.Pr. Drd. V. Nechita, Ierurgiile, lucrare a Sfântului Duh în Biserică, în
MMB, anul LXIII, nr. 1 ian.-feb., 1987.
14.Pr. N. Fulga, Îndatoririle şi însuşirile morale ale păstorului de suflete,
după Epistolele Sf. Ap. Pavel către Timotei şi către Tit, în „Biserica
Ortodoxă Română”, nr. 10, 1931.
15.Pr. Prof. D.I. Belu, Calităţile de îndrumător duhovnicesc ale Sfântului
Apostol Pavel, în „Studii Teologice”, VII, nr. 9-10, 1955.
16.Prof. Conf. Univ. Dr. Vasile Cristescu, Suport curs Dogmatică, anul IV,
sem. II, Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae”, Iași.
17.Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III,
Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1978.
Universitatea A.I Cuza – Iași
Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae”
Master – Comunicare și Consiliere psihologică și duhovnicească