Sunteți pe pagina 1din 6

Facultatea de Teologie Otrodoxă “ Iustinian Patriarhul”

Ancutescu M. ( Remete) Liliana

– Asistenta sociala anul II

PERIOADA PUBERTĂŢII ŞI ADOLESCENŢA


PERIOADA PUBERTĂŢII ŞI ADOLESCENŢA

Apectele legate de adolescenta ne sunt cunoscute evident din propria experienta.


In afara unui demers empiric, consider ca este foarte important sa razbatem dincolo de
ceea ce vedem: modificari la nivel fizic, fiziologic, comportament. Acestea sunt evidente.
Ceea ce variaza mai mult decat spectrul modificarilor mentionate, este comportamentul
adolescentilor, sau mai bine spus efectele acestor modificari asupra corpului si mintii
tinerilor. Insa ceea ce este cu adevarat important, in opinia mea, este cum reactioneaza:
adolescentul, familia, profesorii, prietenii, societatea la aceste modificari. Cum ajutam un
ocean in plina furtuna sa-si gaseasca calmul? Cu siguranta nu intr-un termen scurt, nu cu
mijloace bine determinate. Prin urmare, aici este secretul. Sa intelegem ca este o stare, o
etapa care vine si numai modul in care reactionam ( NU RIPOSTAM!) ne poate aduce
linistea sau disperarea.

Adolescenta reprezinta o perioada de tranzitie de la copilarie la maturitate.


Incepe aproximativ de la varsta de 12 ani si se intinde pana in jur de 20 de ani, cand
dezvoltarea fizica este aproape terminata. In aceasta perioada, tanarul se maturizeaza
din punct de vedere sexual si isi formeaza o identitate ca persoana separata de familie.

Se spune despre adolescenta ca este o perioada de conflicte si stres, caracterizata


de o dispozitie schimbatoare, conflicte interioare si rebeliune. Este adevarat ca multi
adolescenti experimenteaza comportamente ingrijoratoare sau periculoase, dar acest
lucru nu conduce la aparitia de probleme permanente decat la un grup restrans de
adolescenti.

In perioada adolescentei certurile dintre copii si parinti se amplifica, iar gradul de


apropiere dintre acestia se reduce. Multi parinti accepta destul de greu faptul ca
adolescentii, in incercarea de a-si crea o identitate proprie, se indeparteaza destul de
mult de parinti.

Totusi, in majoritatea familiilor perioada de conflicte de la inceputul adolescentei


este urmata de stabilirea unei noi relatii parinte-copil, bazata mai mult pe egalitate.

Parintii care isi mentin autoritatea, calzi si suportivi, dar fermi in privinta
regulilor pe care le aplica, tind sa aiba adolescenti care traverseaza aceasta perioada
intr-o maniera mai putin problematica. In schimb, adolescentii care au parinti autoritari,
cu reguli rigide si putina afectiune in relatia cu copiii, tind sa se confrunte cu mai multe
probleme emotionale si comportamentale.

Nu voi insista asupra etapelor pubertatii (etapa prepubertară 10-12 ani,


pubertatea propriu-zisă 12-14 ani sau asupra procesului de creştere sau asupra
aspectelor legate de dezvoltarea psihică a copilului de după 10 ani, care se pot
diferenţia 3 stadii bine definite:

1. stadiul preadolescenţei (10-14 ani), dominat de pusee de creştere, de apariţia şi


accentuarea caracterelor sexuale secundare şi de dezvoltare mare a sociabilită ţii ;
2. stadiul adolescenţei propriu-zise(14-18,20 ani),dominat de adaptarea la starea adultă ,
de procesul de câ ştigare a identită ţii şi de intelectualizarea pregnantă a conduitei;

3. stadiul adolescenţeiprelungite (18,20 ani – 24,25 ani) dominat de integrarea


psihologică primară la cerinţele unei profesii, la condiţia de independenţă faţă de familie
şi de opţiune maritală .

Cu privire la dezvoltarea conştiinţei de sine (a identită ţii) putem mentiona ca din


punct de vedere psihologic, problema centrală a adolescenţei este cea a identificării de
sine şi cea a conştiinţei de sine. În această perioadă se intensifică percepţia de sine, care
cuprinde câ teva aspecte particulare:
 propria imagine corporală
 identificarea şi conştiinţa ego-ului
 identificarea sensului, rolului şi statusului sexual
 identificarea stasului social

Referitor la dezvoltarea cognitiva, conform teoriei lui Piaget, adolescenţii se află


în stadiul operaţiilor formale. Aceştia devin capabili să opereze cu idei abstracte, fă ră a
mai fi ancorați în concret

In cele ce urmeaza voi reda o exemplu de atitudine fata de adolescent si ulterior


cateva informatii foarte interesante referitoare la rezultatele cercetarilor facute asupra
creierului adolescentului.

Astfel, un profesor de religie i-a spus Maicii Siluana Vlad, că a aflat că un copil de
16 ani are gânduri de sinucidere. El a spus într-un jurnal că nu este iubit nici de familie,
nici de colegi. Ce trebuie făcut? Raspunsul Maicii Siluana a fost: “Trebuia iubit! Slavă
Domnului că a spus lucrul acesta. Se întâmplă de multe ori ca familia aceea să iubească,
dar copii să nu simtă că sunt iubiți. Ultimele cercetări ale psihologilor – și să nu disprețuiți
ce descoperă psihologii și ce descoperă știința în general – este aceasta că, cei obsedați de
sinucidere, au primit un mesaj în copilărie, de la părinți, că „eu nu am vrut să te fac, că
dacă nu era Ceaușescu nu te făceam, că am vrut să te avortez, că mai bine nu te făceam, că
nu te-am dorit…”. Aceste mesaje rămân acolo într-un adânc și el zice: „Eu n-ar trebui să fiu,
pe mine nu mă iubește nimeni…”. Și nici nu va mai vedea semnele de iubire. Poate fi
admirat, el nu-i va vedea decât pe cei care nu-l iubesc. Acest copil trebuie ajutat să
descopere că nu vede realitatea. Că citește această realitate prin niște ochelari care i-au
fost puși de un părinte care nici măcar n-a știut ce face. A spus la mânie ceva, dar în
bebelușul acela s-a scris ca o poruncă definitivă! Or’, mai ales dumneavoastră, ca profesor
de religie, trebuie să-l ajutați să simtă că e iubit. Cum? Când iubim pe cineva îi dăm atenție.
Are nevoie de multă atenție, are nevoie să-și spună povestea vieții lui. Noi toți, fiecare
zicem: „viața mea e un roman”. Așa este! Cel mai minunat roman e viața fiecăruia dintre
noi. Pentru că nu e nimeni ca noi. Și, se află acolo multă frumusețe, multe aventuri, multă
durere, multă frică, multă tristețe. Acest „roman” trebuie povestit atunci când suntem în
criză. Adolescenții au foarte mare nevoie să fie ascultați.

„Arta artelor” este ascultarea celui aflat în suferință. Acesta este cuvântul meu: să
ascultați. Luați acești copii mai sensibili și faceți întâlniri cu ei ca să-i ascultați. Cum facem
noi la Centrul de Formare și de Consiliere și cum se face acum și în multe parohii. Se adună
10, 20, 30 de tineri sâmbăta după-amiază și stau de vorbă. Vorbesc despre orice: despre
muzică, despre dragoste, despre sex, despre desen, despre ce-i interesează pe ei. Important
e ca ei să spună ce gândesc și să se asculte unul pe altul. Și atunci vor birui și vor descoperi
că viața merită trăită.

Niște părinți care au aflat că fetiță lor voia să se sinucidă au fost foarte șocați: „Dar ce-i
lipsește? I-am luat tot ce îi trebuie, nu-i lipsește nimic, o iubim, ca pe ochii din cap. Numai
pe ea o avem!”. Iar ea a spus: „Nu e adevărat, nu mă iubești. Când vii de la spital întrebi de
câine: a mâncat, a ieșit afară, a făcut pipi, l-ai plimbat și dacă vreau să spun și eu ceva îmi
zici: „Iar începi cu ale tale? Ai cumva nevoie de bani?”. Dar ea n-avea nevoie de bani, avea
nevoie de atenție. Bieții părinți erau convinși că nu-i lipsește nimic, nu?

Uneori profesorii, mai ales cel de religie, îi pot ajuta pe părinții de acasă, completând
atenția, grija. Când un copil face ceva foarte urât și foarte rău e semn că are o problemă
foarte mare. Când își găurește nasul și-și pune aici un cercel, el de fapt, strigă de durere.
Are o durere, o problemă. Dacă și-a găurit nasul n-a făcut-o degeaba. Are nevoie de cineva
care să-i audă și să-i înțeleagă durerea.

E nevoie de dragoste! ”

Referitor la cercetarile efectuate asupra creierului adolescentului, subliniem


urmatoarele aspecte deosebit de importante:

În timpul adolescenței, creierul trece printr-o altă perioadă de creștere rapidă . 


De asemenea, apar modifică ri la nivelul la nivelul unor anumiți neurotransmiță tori,
substanțe chimice care transmit mesaje în creier. De exemplu, în aria prefrontală  apare
creșterea activită ții dopaminergice. Dopamina este implicată în că utarea de senzații și
sentimentul plă cut rezultat din consumul drogurilor. Astfel, adolescenții sunt mai atrași
de situațiile noi, reacționează mai puternic la stres și sunt predispuși la
reacții emoționale negative.  

Creierul adolescenților nu sunt pregă tite să evalueze cu acuratete situațiile din


jur. De de exemplu, într-un studiu le-au fost prezentată o imagine cu fața unui adult
speriat. Însă , multe ori, adolescenții au evaluat emoția ca fiind furie sau șoc.  

În timpul acestei sarcini, în creierul adolescenților se activează preponderent arii


primitive, precum amigdala. În schimb, la adulți este mai activ cortexul prefrontal, care
este responsabil de raționalitate și planificare. Deoarece centrii emoționali și raționali
nu sunt complet coordonați, adolescenții interpretează eronat reacțiile celor din jur.  

Probleme în evaluarea emoțiilor celorlalți sunt, parțial, consecința maturiză rii


lente a lobului frontal. Folosind un RMN funcțional, cercetă torii au identificat o
dezvoltare rapidă a acestei zone în timpul adolescenței. Dezvoltarea
cortexului frontal influențează  comportamentul prin conexiuni cu alte regiuni
cerebrale. Un astfel de sistem este cortexul cingulat anterior. Aceasta conectează lobul
frontal cu sistemul limbic. Cortextul cingulat anterior se activează atunci câ nd apare o
problemă complexă , fiind important pentru monitorizarea erorilor.  
Atunci câ nd oamenii știu că ceea ce fac este eronat, dar nu mai pot da înapoi,
apare o schimbare la nivelul undelor cerebrale, ră spuns numit negativism relaționat cu
eroarea. Magnitudinea acestuia este direct proporțională cu preocuparea pentru
performanță a persoanei. Comparativ cu creierul adult, creierul tâ nă r ră spunde diferit la
greșeli. Începâ nd cu vâ rsta de 10 ani la fete și 13 ani la bă ieți, crește gradual
magnitudinea ră spunsului. 

Cercetă torii consideră că  o magnitudine mai scă zută reprezintă un avantaj pentru
tinerii în dezvoltare. Întrucâ t nu reacționează atâ t de puternic la greșelile pe care le fac,
sunt mai rezistenți atunci câ nd apar dificultă ți și nu se lasă descurajați de eșec.  

Datorită modifică rilor de la nivelul creierului, la începutul adolescenței are loc și


trecerea spre adormitul la o ora mai tâ rzie, ală turi de trezirea mai tâ rziu. Un motiv
pentru această schimbare este modificarea nivelului de melatonină .  

Dezavantajul acestei modifică ri este imposibilitatea de a atinge nivelul optim de


ore de somn pentru un adolescent. Din acest motiv, adolescenții pot avea tendința de a e
vedea lumea într-un mod pesimist, crește probabilitatea îmbolnă virilor și a
accidentă rilor sau scade capacitatea de concentrare. De asemenea, somnul insficient este
asociat cu probleme la școală , stimă de sine scă zută și simptome ale depresiei.  

In finalul acestei succinte prezentari despre adolescenta, mentionez ca o


importanta deosebita o au metodele de educaţie folosite la vâ rsta adolescenţei.

În orice împrejurare trebuie să ară tă m copilului, în primul râ nd, ceea ce poate


face, nu ceea ce nu poate face. O strategie psihopedagogică importantă care are valoare
de principiu educaţional se referă la necesitatea sprijinirii pe elementele/însuşirile
pozitive ale elevilor pentru înlă turarea celor negative. Dacă glumele/umorul au efect
confortabil asupra stă rii psihice a tinerilor pe care îi educă m – elevi sau studenţi, ironiile
şi jignirile au un efect distructiv, demobilizator, uneori devastator. Jignirile vată mă
încrederea în forţa şi chemarea proprie care este motorul de bază ce pune în mişcare, la
cei tineri, că utarea, învă ţarea, asimilarea de cunoştinţe şi deprinderi. Încurajarea sau
descurajarea al că ror beneficiar sau victimă ai fost într-un moment de şcoală se imprimă
în fiinţa ta într-un mod binefă că tor sau dezastruos, pentru existenţa întreagă .

Aplicarea pedepselor şi recompenselor trebuie fă cută cu deosebit tact pedagogic.


Efectele aprobă rii şi dezaprobă rii se întind pe un spaţiu larg efectiv. Laudele prea dese şi
fă ră merit generează îngâ mfare; o pedeapsă dacă nu este întemeiată provoacă fie
amă ră ciune, fie amă ră ciune, fie încă pă ţâ nare.

Crampeie de gandurile unor adolescenti:

“Adolescenta e o perioada knd noi ne dezvlodam si fizik si moral.De fapt parintii nu accepta k noi deja
nu mai suntem copii pe care ii fraiereau cu 2 bomboane.Ei nu inteleg k ne dezvoltam sau pur si simplu
nu vor sa accepte k fiik/fiiul incep un drum spre maturizare spre devenire femeie sau barbat.Ei nu vor
sa accepte k acum e timpul iubitilor e timpul knd noi suntem rebeli si nu vor sa intelega si sa accepte k
copiii lor incep sa iubesk...la randul lor...”

Sau:
„ Eu am incheiat perioada adolescentei..., am 27 de ani, si stiti ce? Parintii inca ma mai trateaza
uneori ca pe un copil, gen "fa asa, fa acum, nu e bine ce faci, eu faceam asa, nu te las etc" Pe timpul
adolescentei mi s-au interzis multe chestii, dar uneori au avut si incredere, am fost certata, criticata,
etc. Insa imi trecea destul de usor, nu am facut niciodata vreo tragedie. Fratele meu, mai mare, insa a
plecat de acasa si avut tot felul de actiuni rebele. Actiuni pe urma carora eu am suferit si am plans
mult. Am incercat si am reusit sa ii inteleg, si pe el si pe ai mei, si poate chiar sa fiu un mediator.
Poate de asta am si reusit sa fiu stapana pe mine si responsabila. Ceea ce va sugerez eu este sa
incercati sa ii intelegeti pe parinti, pe cei din jur. Tocmai pentru ca au trait altfel si au o alta varsta
decat a noastra (copiii lor) sunt mai conservatori si oricat si-ar dori nu reusesc sa se schimbe. Si hai sa
vedem realitatea, lucruri noi apar la tot pasul. Cat de repede se pot adapta ei tehnologiei, cat de mult
si repede mai pot asimila ei informatii, cat de buni psihologi reusesc ei sa fie? Cat poti sa le ceri? Pe ei
toate schimbarile ii sperie, se panicheaza, si nestiind cum sa procedeze, interzic, isi fac propriile teorii
impotiva a tot ceea ce nu cunosc. DIN TEAMA. Asta nu inseamna ca nu iti mi pot oferi siguranta, ca
nu te mai poti baza pe ei. Pentru tine, eu cred ca cel mai la indemana este sa ii ajuti. Asta o sa te si
maturizeze. Pentru ca asta inseamna de fapt fenomenul tranzitiei (adolescenta), invatarea asumarii
raspunderii si punerea in actiune fapte responsabile. Nu va mai faceti asteptari de la ceilalti - si asta e
regula pentru tot restul vietii, o sa vedeti. In voi insiva aveti toate resursele de a va rezolva nelinistile.
Cereti sprijin si ajutor, dar alegeti privind in perspectiva. Si daca aveti banuti stransi, mergeti la un
psiholog care sa va ajute sa-i intelegeti pe parinti si sa gasiti solutii. Eu ma pregatesc sa devin mama.
Nu e usor ;). Veti vedea. Imbratisari.”

Inchei cu o scurta si frumoasa rugaciune mentionata pe coperta unei mici carti


de rugaciune pentru adolescenti:

„Doamne Iisuse Hristoase, binecuvântează-i pe toți adolescenții și pe toți tinerii


din lume! Dăruiește Duhul Tău cel Sfânt celor care se vor ruga (cu rugăciunile din
această carte) și fă ca rugăciunea lor să-i cuprindă și pe cei care nu știu, nu pot sau
nu vor să se roage Ție!”