Tinerii in cautarea libertăţii

Referat

Foarte multă lume vorbeşte despre tineri ca despre "cei care nu ascultă", "care sunt
rebeli", "fără frică de Dumnezeu". Ar fi bine să se vorbească mai mult despre sufletul şi
conştiinţa lor de dinainte ca acestea să fi suferit vreo schimbare venită din partea societăţii
sau chiar a familiei în care au avut şansa sau neşansa să crească. Vorbind despre tineri doar
în sens negativ, înseamnă să aruncăm vina pe care o poartă întreaga societate pe umerii lor.
Ar fi bine să vorbim mai mult despre ceea ce ar putea ei să devină prin natura lor, prin
ceea ce le este dat de la Dumnezeu.
De o mare importanţă în viaţa omului, adolescenţa, drumul spre maturitate şi integrare în
viaţa adulţilor, este o perioadă cu un parcurs sinuos, mai ales în condiţiile complicate pe care ni
le oferă societatea de astăzi. Dimensiunea intelectuală cu cea afectivă puse împreună sub
amprenta moralităţii formează personalitatea, care se schiţează din copilărie şi care urmează să se
cristalizeze în anii adolescenţei.
Dacă etapele vieţii de copil se caracterizau mai mult pe dezvoltarea fizică intensă, aceasta
este perioada în care predomină dezvoltarea în plan psihic, şi se stabilizează structurile
personalităţii. Perioada adolescenţei este predominată de încercarea de adaptare la starea de adult
şi de procesul de câştigare a identităţii. Adaptarea la starea de adult are o mare parte care ţine de
formarea unui viitor din punct de vedere profesional. Acest segment al vieţii de adolescent nu
ridică aşa multe probleme, dat fiind faptul că pentru orientarea şi dezvoltarea profesională a
tânărului este angrenată mare parte din societate. Problemele care apar şi care uneori sunt
existenţiale vin din sfera interioară a aspiraţiilor, intereselor şi idealurilor.
Psihologii identifică trei etape prin care trece tânărul în această perioadă: preadolescenţa
(14-16) ani, adolescenţa (16-18) ani şi adolescenţa târzie (18-20/25) de ani. În prima perioadă se
stabilizează maturitatea biologică, se dezvoltă conştiinţa de sine, viaţa psihică devenind mai
intensă, apar impulsivitatea, anxietatea. În etapa următoare, a adolescenţei propriu-zise, apar o
intelectualizare intensă, acceptarea responsabilităţilor şi o înclinaţie puternică spre manifestările
vocaţionale şi profesionale. Urmează perioada în care ceea ce a început să se dezvolte în ultimii
ani acum se cristalizează. Tânărul reuşeşte să îşi câştige independenţa totală, sunt predominante
activităţile intelectuale, apare conduita definitorie a personalităţii. Un loc central acum îl ocupă
responsabilitatea şi semnificaţia actelor sociale.

1
 "Dacă tinereţea ar şti... dacă bătrâneţea ar putea..."
Personalitatea adolescentului progresează linear, existând în acest proces perioade de
inegalitate şi chiar dizarmonii, rezultatul fiind dezvoltarea unor structuri pozitive sau negative.
Când din aceste structuri negative fac parte conflicte şi frustrări, acestea prelungindu-se în timp,
pot să apară tulburări comportamentale. Treptat ajunge să îşi cunoască viaţa psihică şi cea
sufletească, trăsăturile pozitive ale caracterului se reflectă acum direct în conduită.
Adolescentul, ajungând să se cunoască pe sine ca fiinţă, "reuşeşte să îşi integreze viaţa
sufletească într-un tot unitar, raportat la trecut şi proiectat în viitor".
Este inutil să ne întrebăm dacă tânărul este înclinat spre viaţa sufletească sau nu odată ce ştim de
existenţa conştiinţei morale din om. Ceea ce trebuie însă realizat este întoarcerea adolescentului
spre primirea harului lui Dumnezeu, dar oferit nouă cu atâta dragoste. Acest dar este calea ieşirii
noastre din orice impas, inclusiv al ieşirii din "criza adolescenţei" şi calea afirmării sinelui nostru
adevărat.
Trecerea de la închisa întunecime la spaţioasa lumină a curţii lui Dumnezeu dăruieşte
dulceaţa Harului ce preschimbă lupul în miel, după cum spune Ioan Gură de Aur. Încă din
copilărie, şi cu atât mai mult în adolescenţă, tânărul este înclinat spre cunoaştere, iar în acest sens
Sfântul Vasile cel Mare le dă un sfat: "Să studiaţi scrierile autorilor profani, aşa cum fac albinele;
acelea nici nu se duc fără nici o alegere la toate florile, nici nu încearcă să aducă tot ce găsesc în
florile peste care se aşează, ci iau cât le trebuie pentru lucrul lor, iar restul îl lasă cu plăcere. Şi
după cum atunci când culegem flori de trandafir dăm la o parte spinii, tot aşa şi noi să
împrumutăm atât cât este de folos şi să ne ferim de ce este vătămător."

Libertatea - încrederea părinţilor în copilul lor

În această perioadă, adolescentul nu mai acceptă viziunile simpliste asupra lumii
caracteristice copilăriei, nu mai acceptă aproape nici o idee a părinţilor cu privire la viaţă,
educaţia morală pe care, copil fiind, le accepta drept cele mai bune. Acest lucru este consecinţa
rolului pe care părinţii şi l-au asumat în faţa lui în perioada copilăriei: a "înţeleptului pedagog"
sau a "profesorului slab pregătit".
Dorinţa de realizare a propriei identităţi vine odată cu dorinţa de independenţă şi
autonomie. Este important ca părinţii să ştie câtă libertate vrea tânărul şi să îi ofere atât cât are
nevoie. Libertatea trebuie oferită treptat, iar încrederea care i se oferă odată cu libertatea nu
trebuie înţeleasă de părinţi ca o lipsă a controlului. Uneori, în încercarea de a-şi contura o istorie
proprie, tânărul rămâne singur, nu vede cui să îi ceară ajutorul deoarece părinţii, uneori, nu

2
înţeleg nevoia de separare a copilului şi o iau ca pe o pierdere a comunicării cu acesta. Aceste
tentative de confesare soldate cu eşec generează refuzul simplei apropieri a celor mari, simţindu-
se un "neînţeles".

Cunoaşterea sinelui prin apropierea de dragostea lui Dumnezeu

Adolescentul este pus într-o situaţie dificilă, deoarece el a depăşit copilăria de care se
desparte în mod demonstrativ, începe să aibă capacităţi similare cu ale adulţilor, dar nu este
acceptat ca un egal între ei. Nevoia de a imita, pe care o avea când era copil, acum se transformă
în dorinţa de a fi unic, dorinţă care, dacă este dusă la extrem, poate lua formă de singularizare, iar
apoi duce la izolare de ceilalţi. Maturizarea nu se desfăşoară de la sine, existând multe momente
dificile, care nu pot fi depăşite fără sprijinul total al părinţilor şi ajutorul spiritual al
duhovnicului, care ar trebui să fie o prezenţă activă în viaţa tânărului. Cu ajutorul lor, la finalul
acestui proces de maturizare, tânărul va avea structuri psihice şi morale bine închegate.
Într-un mesaj adresat tinerilor români ortodocşi din Scandinavia, Preafericitul Părinte
Patriarh Daniel spunea: "Fiecare om trăieşte la vârsta tinereţii o dorinţă puternică a dăruirii de
sine şi a primirii iubirii altora, dar şi dorinţa de a da sens vieţii sale proprii. Tinerii încearcă să
orienteze această dăruire de sine în căutarea unui sens al vieţii. Biserica lui Hristos, prin lucrarea
sa cu tinerii, iese în întâmpinarea acestei căutări, deoarece tânărul creştin poartă deja harul
baptismal ca arvună a vieţii şi bucuriei veşnice în iubirea Preasfintei Treimi."

Cu ce se confruntă tinerii azi?

Chiar şi în cele mai bune condiţii, adolescenţa poate fi o perioadă agitată. În timpul
pubertăţii, tinerii sunt asaltaţi de trăiri şi sentimente cu totul noi. Ei sunt expuşi zilnic presiunilor
din partea profesorilor şi a anturajului. Sunt supuşi în permanenţă influenţei televizorului,
filmelor, muzicii şi Internetului. Un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite descrie adolescenţa
drept „o perioadă de tranziţie, plină de stres şi nelinişte“.
Din păcate, adolescenţii nu au experienţa necesară să învingă stresul şi neliniştea
(Proverbele 1:4). Dacă nu au parte de o îndrumare corectă, ei pot ajunge uşor să adopte un
comportament distructiv. De pildă, raportul ONU precizează: „Potrivit cercetărilor, drogurile
încep să fie consumate în timpul adolescenţei sau în primii ani ai tinereţii“. Tot în această
perioadă tinerii încep să adopte o conduită nepotrivită, săvârşind acte de violenţă sau trăind în
promiscuitate sexuală.

3
 Părinţii care cred că astfel de lucruri se întâmplă numai în rândul „celor săraci“ sau al
anumitor grupuri etnice sunt deseori crunt dezamăgiţi. Problemele adolescenţilor de azi depăşesc
graniţele economice, sociale şi rasiale. „Dacă vă gândiţi că «tânărul delincvent» este un băiat de
17 ani, dintr-un grup minoritar, care locuieşte într-un cartier rău famat şi are mama şomeră,
înseamnă că nu ştiţi cum stau lucrurile în realitate. . . . Copilul-problemă de azi poate fi de orice
rasă, dintr-un mediu social destul de bun, poate avea (mult) sub 16 ani şi nu-i obligatoriu să fie
băiat“, scrie Scott Walter.
De ce atât de mulţi adolescenţi sunt în pericolul de a adopta un comportament distructiv?
Oare adolescenţii din generaţiile trecute nu s-au confruntat şi ei cu probleme şi tentaţii? Ba da,
dar noi trăim într-o perioadă descrisă de Biblie drept „timpuri critice, cărora cu greu li se . . . face
faţă“ (2 Timotei 3:1–5). Tinerii de azi se confruntă cu situaţii şi presiuni specifice vremurilor
actuale. Haideţi să vedem împreună care ar fi câteva dintre acestea.

Schimbări în familie
Să ne gândim, de exemplu, la schimbările care au loc în viaţa de familie. „Mai bine de o
treime din copiii americani asistă la drama divorţului părinţilor lor înainte de a împlini 18 ani“,
precizează Journal of Instructional Psychology. Date asemănătoare vin şi din alte ţări
occidentale. Destrămarea familiei îi răneşte adânc pe adolescenţi. În publicaţia citată anterior se
spune: „Copiii ai căror părinţi au divorţat de puţin timp se descurcă, de obicei, mai greu la şcoală
şi în relaţiile cu ceilalţi decât copiii care au crescut cu ambii părinţi, în familii monoparentale sau
într-o familie cu un părinte vitreg. . . . În plus, divorţul părinţilor poate afecta respectul de sine şi
stabilitatea emoţională a copilului“.
Familia are de suferit şi fiindcă tot mai multe femei îşi iau o slujbă. Un studiu asupra
violenţei juvenile în Japonia arăta că, în familiile în care ambii părinţi lucrează, copiii
beneficiază mai puţin de grija părintească decât în familiile în care lucrează numai unul.
E adevărat că, în multe cazuri, ambii părinţi trebuie să muncească pentru a asigura
familiei strictul necesar. În plus, dacă în casă intră două salarii, adolescenţii se bucură de un trai
mai bun. Dar există o latură negativă a acestei situaţii: Când se întorc de la şcoală, milioane de
copii nu găsesc pe nimeni acasă. Iar când părinţii lor vin de la serviciu, sunt de cele mai multe ori
obosiţi şi preocupaţi de problemele de peste zi. Rezultatul? Puţini adolescenţi se mai bucură de
grija părintească. „Nu prea stăm împreună în familie“, s-a plâns un tânăr.
Mulţi specialişti sunt de părere că această situaţie nu îi avantajează pe copii. „Cred că
rezultatul metodelor de creştere a copiilor aplicate în ultimii 30 de ani sunt copiii distanţi,

4
necomunicativi, rebeli şi cu dificultăţi în învăţare. Părinţii devin sclavii unei societăţi
materialiste, care pune accentul pe realizarea profesională şi care îi obligă să petreacă atât de
multe ore la serviciu şi să cheltuiască atât de mulţi bani, încât nu le mai rămâne timp să-şi
întărească relaţia cu copiii“, afirmă dr. Robert Shaw.
Iar în familiile în care muncesc ambii părinţi, copiii rămân mult timp nesupravegheaţi.
Când părinţii nu se ocupă de copii aşa cum trebuie, necazurile apar cât ai clipi.

Concepţiile privind disciplinarea sunt în continuă schimbare

Şi schimbarea concepţiilor cu privire la disciplinarea părintească a avut impact asupra
adolescenţilor. Dr. Ron Taffel a spus fără ocolişuri că mulţi părinţi pur şi simplu „renunţă la
autoritatea lor“. În această situaţie, cei mici cresc la voia întâmplării sau, în cel mai bun caz, cu
un minimum de îndrumări privind comportarea.
Uneori, se pare că atitudinea părinţilor privind disciplina este modelată de experienţele
negative trăite de ei în copilărie. Vor să fie prieteni cu copiii lor, nu să aplice pedepse. „Le-am
permis prea multe“, recunoaşte o mamă. „Părinţii mei erau foarte severi. Nu voiam să mă port la
fel cu copiii mei, şi n-am făcut bine.“
Dar cât de indulgenţi ajung să fie unii părinţi? Iată ce citim într-un articol din USA
Today: „Un sondaj de dată recentă, efectuat în rândul a circa 600 de adolescenţi din New York,
Texas, Florida şi California, care urmează un tratament de dezintoxicare, a arătat că 20% din ei
au consumat droguri cot la cot cu părinţii, iar 5% au primit primele droguri, de obicei marijuana,
chiar de la mama sau tatăl lor“. Ce i-ar putea determina pe părinţi să acţioneze într-un mod atât
de iresponsabil? Un părinte a mărturisit: „I-am spus fetei mele că prefer să se drogheze acasă, ca
să pot vedea ce-i cu ea“. Se pare că alţi părinţi cred că drogurile îi ajută să se apropie de copiii
lor.
Asaltaţi de mass-media
O puternică influenţă asupra minţilor tinere o are şi mass-media. Cercetătoarea Marita
Moll a arătat că, potrivit unui sondaj, adolescenţii din Statele Unite petrec în medie 4 ore şi 48 de
minute zilnic în faţa televizorului sau a calculatorului.
Dar e acest lucru neapărat dăunător? Un articol publicat în revista Science spunea că „şase mari
instituţii din Statele Unite“, inclusiv American Medical Association, au ajuns la concluzia că
există o legătură strânsă între actele de violenţă prezentate în mass-media şi „comportamentul
agresiv al unor copii“. Revista Science comentează: „În ciuda faptului că toţi specialiştii
împărtăşesc acest punct de vedere, se pare că oamenii nu înţeleg mesajul transmis de presă sau

5
de programele de televiziune potrivit căruia violenţa în mass-media duce la creşterea violenţei în
societate“.
Să ne gândim, de pildă, la videoclipuri. Părinţii sunt adesea şocaţi când observă că unele
dintre acestea conţin atât de multe referiri directe la sex. Oare chiar îi influenţează pe
adolescenţi? Potrivit unui studiu desfăşurat în rândul a 500 de studenţi, „versurile cântecelor
pline de violenţă dau naştere la tot mai multe gânduri şi sentimente de agresivitate“. Conform
unui alt studiu de dată recentă, „adolescenţii care petrec mult timp uitându-se la scene erotice sau
pline de violenţă prezentate în videoclipurile rapperilor «gangsta» vor ajunge să se comporte ca
atare“. Acest studiu, efectuat în rândul a peste 500 de fete, a dezvăluit că, în cazul acelora care se
uită des la videoclipuri gangsta, probabilitatea să lovească un profesor, să aibă mai mulţi
parteneri sexuali şi să fie arestate creşte considerabil.

Adolescenţii şi computerul
În ultimii ani, computerul a devenit unul dintre principalii modelatori ai minţilor tinere.
„Numărul computerelor personale a crescut spectaculos în ultimele decenii“, precizează
revista Pediatrics. În Statele Unite, „două treimi din familiile cu un copil de vârstă şcolară (6–17
ani) au computer. . . . Procentul copiilor din Statele Unite de 3–17 ani care au acasă un computer
a crescut de la 55% în 1998 la 65% în 2000“. Computerul e folosit la scară largă şi în alte ţări.
Însă, ca să folosească un computer, nu e absolut necesar ca un copil să aibă unul personal. Un
cercetător afirmă că „din cei circa 90% din copiii de 5–17 ani care folosesc computerul,
59% intră pe Internet“. Asta înseamnă că, acum, cei mici au mult mai uşor acces la informaţie,
ceea ce e un lucru bun dacă computerul este folosit cu discernământ şi sub supravegherea atentă
a părinţilor. Din păcate, mulţi părinţi nu le-au impus copiilor nici o restricţie în folosirea
computerului.
Pentru a demonstra acest lucru, cercetătoarea Moll scrie în revista Phi Delta Kappan că,
potrivit unui sondaj privind folosirea Internetului, efectuat în 2001, „71% din părinţi au spus că
ştiau «destul de multe sau suficient de multe» despre site-urile pe care le accesează copiii lor pe
Internet. Însă, la aceeaşi întrebare, 70% din copii au răspuns că părinţii lor ştiau «foarte puţin sau
chiar nimic»“. Potrivit acestui studiu, „30% din copiii de 9–10 ani au spus că au intrat în spaţiile
de conversaţii private sau pentru adulţi. Problema e mai serioasă dacă ne gândim că 58% din
copiii de 11–12 ani, 70% din cei de 13–14 ani şi 72% din cei de 15–17 ani au mărturisit că au
intrat în astfel de spaţii. . . . Într-un sondaj efectuat în Marea Britanie privind folosirea

6
Internetului la domiciliu, unu din şapte părinţi a recunoscut că nu ştia ce site-uri vizitează copiii
lui“.
Dacă nu sunt supravegheaţi când folosesc Internetul, copiii pot lua contact cu
pornografia. Riscurile sunt însă mult mai multe. Dr. Taffel, citat anterior, spune: „Copiii noştri
leagă prietenii la şcoală şi în ciberspaţiu; prin urmare, ei petrec timp cu alţi copii pe care, deseori
nu ajungem să-i cunoaştem“.
E limpede, adolescenţii de azi sunt expuşi unor presiuni şi probleme pe care generaţiile
trecute nu le-au cunoscut. Nu e de mirare că de multe ori, comportamentul lor ne îngrijorează! Se
poate face ceva pentru a-i ajuta?