EPISTOLA CĂTRE FILIMON

1. Preliminarii.
Cea mai mica dintre epistolele pauline dar cu o semnificatie aparte, pentru
problema sociala pe care o ridica, este epistola catre Filimon. Scrisa în întregime de
mâna marelui Apostol, care obisnuia sa-si dicteze epistolele unui ucenic, ea este
destinata nu unei Biserici, ci unei persoane si familiei acesteia si nu trateaza probleme
doctrinare sau practice de interes general, ci o chestiune de ordin oarecum particular si
special. Cu toate acestea, ea este singura carte, în Noul Testament, care trateaza liniile
rezolvarii crestine a celei mai acute probleme sociale din lumea veche: sclavia,
problema care preocupa de la început întreaga Biserica. Din aceasta cauza, studiul ei
merita o deosebita pretuire.

2. Autorul si autenticitatea.
Autorul ei este Sfantul Apostol Pavel, asa cum rezulta din versetele 1 si 19, unde
îsi înscrie numele si asa cum rezulta din stilul si ideile pe care le prezinta. Informatiile
de ordin autobiografic concorda cu ceea ce stim despre Apostol din vremea când scria
epistola: se recomanda înaintat în vârsta (”eu batrânul Pavel”, vers. 9), „în lanturi
pentru Hristos” (vers. 10) si spera ca în curând va fi eliberat din aceasta captivitate
(vers. 22).
Fiind foarte mica si necuprinzând învataturi doctrinare sau morale, ea nu este asa
de des citata de vechii Parinti ai Bisericii, ca celelalte epistole pauline. Totusi, nu
lipsesc marturii exteme care-i confima autenticitatea. Este mentionata în toate listele
oficiale ale scrierilor Noului Testament, iar Tertulian, Origen, Eusebiu al Cezareii,
Fericitul Ieronim si altii o asaza printre cartile unanim admise în canonul sacru.
Marcion însusi o privea drept canonica. Câteva îndoieli au fost ridicate În veacul al IV-
lea si al V-lea Împotriva autenticitatii sale, sub slabul pretext ca subiectul tratat în
aceasta mica scrisoare este prea obisnuit, prea profan, pentru ca Sfântul Pavel sa se fi
ocupat de el; dar Sfântul Ioan Hrisostom si Fericitul leronim au respins energic aceasta
pretinsa proba.
Putine pagini, observa exegetii, au un accent de sinceritate atât de pronuntat.
Pretutindeni gasim aici „maniera lui Pavel”, finetea sa, delicatetea sa. Gândurile,
sentimentele, expresiile însele, adica tot ceea ce face sa recunosti un autor, vorbesc în
favoarea lui Pavel.
3. Destinatarii epistolei sunt Filimon si familia acestuia: Apfia si Arhip, si
Biserica din casa lor (vers.1-2).Filimon era un om bogat si crestin de frunte al Bisericii
din Colose. Rezulta acest lucru din faptul ca Arhip (cf. Col.IV, 17) si Onisim(Col.IV,
9) erau din Colose. El gazduise pe Apostol, pe când acesta strabatea Frigia si se pare
ca tot atunci s-a încrestinat. Parasind oraşul, Sfântul Pavel a hirotonit preot pentru
1
această comunitate pe Epafras, lăsându-l aici ca sa-i continue opera. I-a dat ajutor,
hirotonindu-l diacon pe Arhip, fiul lui Filimon.
4. Motivele si scopul scrierii.
Onisim, sclavul lui Filimon din Colose, coplesit de situatia grea a sclaviei, îşi
însuşeşte anumite lucruri de-ale stapânului sau spre a-i servi pe drum si fuge la Roma.
Aici, era o situatie grea pentru sclavii fugiti. Neavând dovada de eliberare asupra sa,
Onisim nu putea fi angajat nicaieri la lucru. În plus, risca în orice moment sa fie arestat
de autoritati si condamnat la munca silnica pe viata, undeva pe o galera sau în vreo
ocna din domeniile imperiale. Dupa lege, aceasta era soarta sclavilor fugiti. Când erau
prinsi, ei erau însemnati cu fierul rosu cu litera F, pe frunte, ca sa poarte toata viata
pecetea încercarii de eliberare prin fuga, orice tentativa de evadare având a fi pedepsita
cu moartea. Asa era mentinuta institutia a sclaviei în lumea veche. Iar sclavii puteau fi
usor recunoscuti oriunde, impunându-li-se îndata dupa nastere stigmatul clasei robilor:
lobul urechii sfâsiat.
La Roma, Onisim îndura mari lipsuri si se teme de urmarile faptei sale. Într-o zi
afla ca Apostolul Pavel, pe care-l cunoscuse în casa fostului sau stapân, se gaseste în
localitate. Îl gaseste în închisoare, îi marturiseste greseala savârsita fata de Filimon si-i
descrie tot zbuciumul pe care-l traieste de când a plecat din Colose. Sfântul Pavel îl
opreste lânga sine, îl converteste, îl boteaza si face din el un „fiu” al sau iubit, un om
nou în Hristos. Apoi îl sfatuieste sa se înapoieze acasa si sa-si reia munca. Pentru
aceasta, îi da la mâna o scrisoare de recomandare catre Filimon si-l porneste la drum în
tovarasia lui Tihic, curierul epistolelor catre Efeseni si Coloseni (Efes. VI, 21; Col. IV,
7-9).
În scrisoarea pe care o adreseaza lui Filimon, Sfântul Pavel urmareste un scop
precis: sa obtina iertarea si reprimirea lui Onisim si sa-i asigure, din partea stapânului
sau, un tratament potrivit cu noua sa situatie religioasa. În acelasi timp, Apostolul
roaga pe Filimon sa-i pregateasca gazduire, caci nadajduieste a fi eliberat din
captivitate si doreste sa vina pentru câtva timp la Colose.

5. Timpul si locul scrierii.

Când scrie aceasta epistola, Sfântul Apostol Pavel se afla „în lanturi”, adica
arestat (vers. 1, 9, 10, 13, 23). Într-o astfel de Situaţie, el s-a aflat pentru scurta vreme
la Efes, în iarna anului 55-56, pentru doi ani în Cezareea Palestinei (58-60) si de peste
doi ani (61-63) în Roma, capitala Imperiului. Epistola a fost scrisa dintr-una din aceste
captivitati. Dar din care anume? Ea n-a putut fi scrisa din cea efeseana, deoarece
Onisim nu s-ar fi oprit la Efes, capitala tinutului, unde putea fi usor recunoscur si
arestat si unde chiar Filimon venea adesea pentru diferite treburi. Epistola n~a putut fi
scrisa nici în timpul celor doi ani petrecuti de Apostol în captivitatea din Cezareea
Palestinei, caci Onisim n-avea ce cauta într-o localitate în care sclavii erau în numar
mic si ca atare nu putea trece neobservat. Roma era singurul oras unde nadajduia sa-si
2
gaseasca un refugiu, muncind undeva, cu alti tovarasi de suferinta. Apostolul este
„batrân”. În plus, situatia în care se afla Sfântul Pavel când scrie lui Filimon nu-i cea
din Efes, nici cea din Cezareea, unde el nu avea nadejdea unei apropiate eliberari si nu
nutrea gândul unei calatorii spre Frigia. Rezulta ca epistola a fost scrisa din Roma, spre
sfârsitul primei sale captivitati în acest oras, adica sfarsitul anului 62 sau începutul
anului 63. Epistola s-a scris odata cu epistolele catre Efeseni si Coloseni. Limba este
cea greaca a dialectului comun.

6. Cuprinsul epistolei
Lauda pentru Filimon şi rugaciunea de a-l primi pe fostul sau rob Onisim, ca pe
un frate iubit.
Desi foarte scurta, cu un singur capitol (25 versete), epistola aceasta se
încadreaza întru totul, ca structura, în genul epistolar al vremii; ea cuprinde o parte
introductiva (vers. 1-7), corpul epistolei sau tratarea propriu-zisa (vers. 8-21), în care
Apostolul intervine în favoarea lui Onisim, si epilogul (vers. 22-25), care consta în
salutari diverse si binecuvântarea finala.
În partea introductiva aflam, dupa obicei, numele autorului, al adresantilor si
salutul. Sfântul Pavel îsi pune numele la începutul epistolei (vers. 1; vezi si vers. 9) si
îl asociaza si pe Timotei, care se afla alaturi de Apostol când scrie epistola si era bine
cunoscut în partile Asiei Mici. În loc de a-si adauga la numele sau titlul de „apostol”,
ca în epistolele catre Efeseni si Coloseni, Sfântul Pavel se recomanda ca: „întemnitatul
(sau „înlantuitul”) lui Iisus Hristos”, aluzie la starea de prizonierat în care se afla
(comp. vers. 9, 10, 13 si 23). Aceasta, fie pentru caracterul intim si personal al acestei
epistole, fie pentru scopul pe care autorul si-l propunea. Ceea ce va cere de la Filimon,
adica iertarea lui Onisim, nu vrea sa obtina prin autoritatea sa apostolica, ci în numele
dragostei crestine (comp. vers. 8 si 9). Nimic nu era mai capabil de a înduiosa pe
Filimon, în favoarea lui Onisim, decât amintirea lanturilor de care ilustrul sau prieten
era împovarat. În tot decursul epistolei, acestea vor pleda elocvent cauza lui Onisim.
Comentând acest verset, Sfântul Ioan Hrisostom spunea: „Nimic nu poate fi mai mare
decât aceasta lauda; cine n-ar cinsti pe cel legat pentru Hristos? Cine n-ar asculta pe
cel înlantuit pentru Domnul?”.
Epistola este adresata lui Filimon, pe care Sfântul Pavel îl numeste „iubitul
nostru împreuna - lucrator”; este adresata, totodata, Apfiei, sotia lui Filimon (numita
„sora noastra”) si lui Arhip, fiul acestora (” împreuna cu noi luptator”), cât si „Bisericii
din casa lor”, adica tuturor crestinilor care se adunau în fiecare duminica în casa lui
Filimon la cultul divin, toti acestia, putând sa mijloceasca pentru iertarea lui Onisim.
Filimon era un om bogat si un crestin de frunte al Bisericii din Colose. Înainte de
a primi credinta crestina, era - dupa cum afirma traditia -între dregatorii de seama ai
cetatii. Cunoscând pe Sfântul Pavel si ascultând predica crestina, s-a convertit
împreuna cu toata casa lui, s-a botezat si s-a facut pe sine însusi slujitor al Domnului.
3
Colinda tinuturile si ducea pretutindeni vestea cea buna a Evangheliei lui Hristos; de
aceea, Apostolul îl numeste” împreuna cu noi lucrator”. Iar sotia sa, Apfia, îngrijea de
saraci, adapostea pe straini, ajuta pe cei aflati în suferinta si tuturor da pilda de curata
vietuire crestina. Înca si casa lor au pus-o în slujba Bisericii, caci aici se adunau
crestinii, ca sa ia parte la cultul divin.
Dupa salutarea apostolica: „Har voua si pace..” (vers. 3), Sfântul Pavel se
adreseaza, în continuare, în versetele 4-7, numai lui Filimon, pentru captarea
bunavointei si predispunerea lui spre ascultare. Amintind meritele lui Filimon,
Apostolul îl asigura ca-l pomeneste neîncetat în rugaciunile sale si se bucura de
credinta sa si de ajutorul pe care-l acorda tuturor crestinilor lipsiti (vers. 4-7).
Dupa aceasta parte introductiva, Sfântul Pavel îi arata ca, desi ar avea tot dreptul
sa-i porunceasca, îl roaga totusi, în calitate de apostol si întemnitat pentru Hristos,
referitor la Onisim, pe care l-a botezat si i-a devenit fiu duhovnicesc. Acesta altadata îi
era nefolositor, însa acum a devenit folositor si Apostolului si poate fi de folos si lui
Filimon: „De aceea, zice Apostolul, desi având întru Hristos tot dreptul sa-ti poruncesc
ce se cuvine, pentru cuvântul dragostei însa, îti fac mai degraba o rugaminte. Asa cum
sunt, eu batrânul Pavel, iar acum si întemnitatul lui Iisus Hristos, te rog pe tine pentru
copilul meu, pe care l-am nascut fiind în lanturi, te rog pentru Onisim, cel ce altadată
nu-ti era bun la nimic, dar acum si tie si mie de folos” (vers. 8-11).
Apostolul afirma ca putea sa-l retina spre a-l ajuta în munca sa, dar n-a voit s-o
faca fara stirea stapânului sau, caci orice fapta buna e libera. Mai mult, poate
Dumnezeu a voit ca Onisim lipsind de la Filimon un timp si devenind crestin, sa-i
ramâna un frate. Oricum, Apostolul îl roaga acum, sa-l reprimeasca, „dar nu ca pe un
rob, ci ca pe un frate iubit”, ca pe un om liber trupeste. „Sa-l primeasca, cum l-ar primi
pe el însusi, pe Pavel”. Si pentru tot ce l-a pagubit si ce si-ar fi însusit de la Filimon, îl
va despagubi Apostolul, desi el (Filimon) îi era dator, ca fiu duhovnicesc ca l-a
botezat: „Iar de te-a pagubit cu ceva, sau îti este dator ceva, pune aceasta în socoteala
mea, zice Apostolul. Scrie Pavel, îţi scriu cu mâna mea; eu îti voi plati, ca să nu-ti
spun că tu cu tine însuti, esti datornicul meu” (vers. 18-19). Ce-i putea plati Pavel,
fiind el însusi întemnitat? Este impresionant, însa, tactul si delicatetea cu care
Apostolul intervine în favoarea sclavului Onisim.
În sfârsit, Apostolul este încredintat ca Filimon îl va ierta pe Onisim. Îl mai roaga
sa-i pregateasca gazduire, caci va fi eliberat în curând din închisoare (vers. 21-22).
Sfânta Traditie ne spune ca asteptarea Apostolului n-a fost înselata. Onisim, eliberat, a
fost hirotonit ulterior episcop si a primit moarte martirica, pe la anul 95, în timpul
persecutiei lui Domitian. Biserica îl praznuieste la 15 februarie si sinaxarul zilei
vorbeste pe larg despre aceste lucruri.
Apostolul îsi încheie epistola cu salutari din partea colaboratorilor sai
si apoi binecuvântarea finala (vers. 23-25).

4
 7. Caracterizare finala.
Desi foarte scurta, de numai un capitol, importanta epistolei catre Filimon este
deosebita. Ea se refera la problema sclaviei care constituie rana adânca a lumii antice.
Sfântul Pavel a învatat ca toti suntem egali (Gal. III, 28; Col. III, 11), iar aici roaga pe
Filimon sa-I elibereze pe sclavul sau, sa-I primeasca „nu ca pe un rob, ci ca pe un frate
iubit” (vers. 16). Deci, Apostolul nu predica o revolutie sociala violenta, care nici n-ar
fi avut sorti de izbânda, cum n-au avut nici altele, cum a fost aceea a lui Spartacus,
insa arata ca sclavia este incompatibila cu crestinismul, ca trebuie desfiintata.
Acest fapt, chiar numai ca principiu, este extraordinar, daca avem în vedere
mentalitatea si pozitia lumii vechi privitoare la sclavi. Prin raspândire a crestinismului
în lume si prin ideile sale care patrund în cultura vremii, în legiuirile statelor, sclavajul
a fost abolit. Începutul l-a facut epistola catre Filimon. De aceea, ea a fost socotita „ca
primul manifest în favoarea abolirii sclaviei”, „ca unul din cele mai pretioase
monumente pe care ni le-a transmis antichitatea crestina”. De alta parte, „este mai
presus de orice elogiu din punctul de vedere al frumusetii literare, al delicatetei, al
abilitatii, al urbanitatii atice. După parerea unanima, Pavel s-a achitat de sarcina sa cu
o finete si un tact care nu vor putea fi nicicând depasite”.
Aceasta este, în putine cuvinte, epistola catre Filimon, o capodopera miniaturala
care a stârnit admiratia unanima a secolelor crestine. Scrisa în întregime de mâna lui
Pavel, ea este nu numai o oglinda prin care poate fi contemplat sufletul bun si duios al
Apostolului, ci si un document asupra chipului pasnic în care crestinismul va opera,
prin convertire si transfigurare, cea mai puternica revolutie sociala a lumii antice,
abolirea sclaviei.