Cartea Cântarea Cântărilor are în limba ebraică titlul de Şir haşşirim, care a fost

tradus în greceşte prin Άσμα ασματων.

Potrivit regulilor limbii ebraice, Şir haşşirim exprimă un superlativ, fiind vorba
despre o cântare sublimă, desăvârşită, superioară oricărei alte cântări.
Aşa cum reiese chiar din titlul pe care îl poartă, Cântarea Cântărilor cuprinde un
singur poem, aspect evidenţiat şi de caracterul intern al scrierii.
Totuşi, unii exegeţi raţionalişti sunt de părere că această carte ar fi o colecţie de
cântece populare caracteristice serbărilor nupţiale la evrei.
Această părere se arată nefondată, dat fiind că în întreaga compoziţie revin aceleaşi
imagini, acelaşi fel de a vorbi, aceleaşi asociaţii şi personaje, acelaşi mire care se compară cu
Solomon sau cu regele, aceeaşi mireasă şi acelaşi cor al fecioarelor din Ierusalim.
În ceea ce priveşte unitatea cărţii ea este caracteristică stilului oriental, existând mai
cu seamă în ideea generală, decât în desfăşurarea ei în părţile speciale. Aşadar, putem vorbi
despre o unitate deosebită a cărţii, axată pe o idee generală ce străbate ca un fir roşu întreaga
compoziţie şi din care se desprind ideile secundare.
Ideea generală a scrierii, anume iubirea dintre mire şi mireasă, este încărcată de un
puternic simbolism, reprezentând iubirea dintre Iahve şi poporul Său.

13.5 Interpretarea cărţii

Cântarea Cântărilor este o carte cu un caracter cu totul special, motiv din care
interpretarea corectă necesită o foarte mare atenţie, fiind destul de dificilă. De altfel, datorită
aparenţelor înşelătoare, la evrei, până în sec. I d.Hr., tinerilor le era interzisă citirea acestei
cărţi.
Pentru interpretarea Cântării Cântărilor au fost propuse trei metode de interpretare:
literară, mistică sau tipică şi alegorică.
Interpretarea literară
Acest tip de interpretare este susţinut de exegeţii raţionalişti şi presupune considerarea
sensului propriu literar al poemului.
Astfel, acest poem ar cânta o iubire omenească, unii opinând că ar fi vorba despre
căsătoria lui Solomon cu fiica faraonului sau cu Sulamita, în timp ce alţii văd aici iubirea
dintre un păstor şi o păstoriţă.
Se mai spune că poezia reprezintă un elogiu adus iubirii adevărate, sincere, depăşind
stadiul iubirii senzuale. Poetul ar cânta fidelitatea conjugală sau monogamia.
Alţi adepţi ai acestei metode de interpretare consideră cartea ca fiind o colecţie de
cântece nupţiale.
Şamai şi ucenicii săi sunt cei mai vechi susţinători ai interpretării literare, ei tăgăduiau
caracterul inspirat al cărţii şi cereau excluderea ei din canon. Deoarece această părere era în
contradicţie cu tradiţia generală iudaică, ea a fost condamnată la sinodul de la Iamina (90
d.Hr.).
Teodor de Mopsuestia a fost şi el adept al interpretării literare, înţelegând această
carte ca pe un epitalam compus în cinstea celebrării căsătoriei lui Solomon cu fiica faraonului
şi aşezând-o în rândul cântecelor erotice profane. Opinia sa a fost condamnată de Sinodul V
ecumenic.
În realitate, interpretarea literară a acestei cărţi este greşită, poemul fiind considerat
inspirat şi admis în canon atât de evrei, cât şi de creştini. Caracterul inspirat al cărţii exclude
orice încercare de interpretare literară, căci este inadmisibil a cugeta că Dumnezeu a inspirat o
lucrare cu conţinut pur profan.
De altfel, explicată în sens propriu literar, cartea îşi pierde cu totul coerenţa.
 Interpretarea tipică (mistică)
Conform acestei interpretări, poemul ar avea un dublu sens:
1. propriu literar –celebrează căsătoria lui Solomon cu fiica faraonului sau cu Sulamita;
2. tipic –iubirea lui Dumnezeu pentru poporul Său, sau iubirea lui Hristos pentru Biserică;
Interpretarea tipică contravine tradiţiei, care afirmă, în unanimitate, caracterul
alegoric al poemului.
Adoptarea acestui tip de interpretare aduce dificultăţi legate, pe de o parte, de faptul
că nu se păstrează suficient caracterul sacru al cărţii, iar pe de altă parte, sensul tipic trebuie să
se sprijine în mod necesar pe sensul literar, care aici nu există. S-a spus că, căsătoria lui
Solomon ar fi aici tipul logodirii lui Hristos cu Biserica (Bossuet), însă un tip biblic nu se
presupune, ci el trebuie dovedit prin Sf. Scriptură sau prin Sf. Tradiţie, iar căsătoria lui
Solomon nu este, în nici unul din cele doua izvoare ale revelaţiei divine, prezentată ca un act
tipic.
Interpretarea alegorică
Atât tradiţia iudaică, cât şi cea creştina, consideră că pentru stabilirea sensului real al
acestei scrieri trebuie folosită interpretarea alegorică.
Conţinutul poemului este esoteric, adică ascunde o învăţătură superioara sub o formă
comună, învăţătură accesibilă doar celor iniţiaţi.
Dacă această carte ar fi fost interpretată în sens propriu literar, este exclus ca iudeii să
o fi primit în canon.
Exegeza iudaică arată că, sub simbolul căsătoriei lui Solomon, poemul cântă unirea
tainică a lui Iahve cu poporul Său. Această interpretare simbolică apare şi în cărţile apocrife,
în Talmud şi în Targum. Şcoala lui Hilel susţinea această explicare alegorică, ea fiind oficială
şi în Sinagogă.
Tradiţia patristică este şi ea favorabilă acestui tip de interpretare.
Simbolul uniunii conjugale este consacrat în Vechiul Testament pentru a înfăţişa
raportul lui Iahve cu poporul Său. În multe locuri din cărţile profetice regăsim metafora
fundamentală a acestui poem, locuri în care comunitatea teocratică este prezentată ca
logodnică a lui Iahve, iar păcatul idolatriei este numit adulter sau desfrânare.
Dacă interpretarea alegorică tradiţională rabinică se bazează pe sensul literar
metaforic (alegoric): simbolul căsătoriei însemnând iubirea lui Iahve pentru Israel,
interpretarea alegorică creştină, bazându-se pe sensul mistic al cuvintelor, vede în mire pe
Hristos, iar în mireasă Biserica Sa.
Prin urmare, Cântarea Cântărilor în sens literar metaforic celebrează unirea lui
Iahve cu poporul Său, iar în sens tainic, spiritual, unirea lui Hristos cu Biserica Sa.
În explicarea alegorică a acestei cărţi trebuie avute în vedere regulile poetice
caracteristice alegoriei, deoarece nu toate cuvintele mirelui şi ale miresei se aplică direct şi
imediat la Hristos şi Biserică, după cum nu trebuie să se înţeleagă nici că în fiecare cuvânt se
ascund mistere.

13.6 Cuprinsul şi originea cărţii

Cartea cuprinde dialoguri şi descrieri lirice, unite prin ideea fundamentală: unirea lui
Dumnezeu şi a poporului Israel ca umbră şi chip pentru unirea mai înaltă a lui Hristos cu
Biserica.
Din punct de vedere al genului literar, cartea prezintă şi elemente dramatice şi
elemente lirice, dar ea nu poate fi considerata o dramă, nici o colecţie de cântece lirice în
sensul strict al cuvântului.
Titlul cărţii şi exegeţii iudaici atribuie cartea lui Solomon. De altfel, şi conţinutul
cărţii reflectă personalitatea lui Solomon.
Tradiţia creştină veche atribuie şi ea cartea lui Solomon.