Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Autorii in titlurile
titlurile psalm ilor reiese că cea ai
psalmilor mare parte au fost scrişi de David. Rabinii
atribuiau toată Psaltirea regelui David, iar părerile Sfinţilor Părinţi
sunt foarte diferite în acest sens. Din co nţinutul u nora reiese clar că
este
este vorba de lucruri
lucruri petrecute în exil. Ex. Psalm ul 136 "L a râul
Babilonului". Pentru pluralitatea autorilor psalmilor ne vorbesc ei
înşi
înşişi
şi prin dive rsitatea
rsitatea stilului,
stilului, a dicţiei şi
şi a tem elor tratate. în gen eral,
trebuie consideraţi drept autori ai psalmilor acei bărbaţi ale căror
nume păstrate în textul ebraic corespund cu celelalte versiuni.
Primul psalmist este Moise (Ps. 90/89), după care urmează David,
psalmistul prin excelenţă al Israelului (II Samuel 23,1), căruia îi sunt
atribuiţi 69 de psalmi. în afară de aceştia, Septuaginta îi mai atribuie
alţi 11 anonimi, Vulgata 13, Peşitto 16, reieşind astfel că David a
scris
scris peste 81 de psalmi.
Lu i saf , mae strul de cor, i se
se atribuie
atribuie Psalm ii 50, 7 3-83, dar
pare că nu toţi sunt ai lui. Un număr de 11 psalmi sunt atribuiţi lui
Corach (42-49; 84, 85, 87). Sub numele lui sunt puşi şi cei ai
descendenţilor acestuia, care aşa cum aminteşte cartea I Cronici
9,19, erau "portari şi cântăreţi". Un psalm este atribuit lui Etam
Ezraheul (88), iar altul lui Neman Ezraheul, ambii conducători de cor
Valoarea do ctrinară
ctrinară general, psalm ii sunt un fel
fel
a psalmilor sinteză a Sfintei Scripturi, întrucât
vorbesc despre Dumnezeu, despre om, despre providenţa divii
despre nemurirea sufletului, despre Mesia etc.
Dumnezeu şi slava Sa ocupă un loc important în preocuţ
psalmiştilor. Aceştia cântă credinţa lor în Dumnezeul cel Ui
Creator, Stăpân absolut al cerului şi al pământului (Ps. 101,12<
care
ca re a a les pe p oporu l Său şi căruia îi
îi rămâne credincios,
credincios, conduc
conducân
ându
du
prin lucrările Sale minunate. în descrierea naturii, psalmi
mărturisesc, de asemenea, prezenţa lui Dumnezeu în lume
pu rtare a Sa d e g rijă faţă
faţă de întreaga făptură: "C a o pasăre
apără puii săi, aşaaşa poartă de g rijă Dum nezeu de fiii Săi" (Ps.
este un Părinte pentru toţi oamenii... " cum se îndură un tată de
săi, aşa se îndură Dumnezeu de cei ce se tem de El" (Ps. 69, 9).
Omul este şi el în atenţia psalmiştilor. Aşa cum reiese mai
din Ps. 8,3-16: "Când privesc cerurile, lucr ul âinilor Tale, Tale, li
şi stelele pe ca re le-ai făc ut, mă întreb ce este om ul că îl cerc
cercei
ei
şi fiul omului ca să ţii seama de el?". Fiind creat după chipi
asemănarea lui Dumnezeu, în viziunea psalmistului, omul
dem nitate un ică în lume. D in această cauzăcauză Du neze u nu
în pă răsire, ci-i poa rtă d e grijă. Din această pu rtare d e grijă d
şi învăţătura despre nemurirea sufletului, ca şi ideea unei
drepte pentru cel ce păzeşte poruncile Domnului. Cel cret
32
este de fapt conştient că nu va muri definitiv: "Chiar dacă ar fi să
um blu prin valea morţilor, nu m ă tem
tem de nici un rău,
rău, căci
căci Tu cu m ine
eşti" (Ps. 23,4).
în concluzie, trebuie să spunem că psalmii aparţin diferitelor
genuri literare şi ei cuprind meditaţii despre istoria lui Israel, plân-
geri individuale sau publice, imne care preaslăvesc Ierusalimul, pe
regele lui Israel, Iahve, Legea dată de Dumnezeu poporului Său,
cântece de preaslăvire a templului sfânt, rugăciuni de laudă, de
cerere, de mulţumire, de pocăinţă, ori îndemnuri la comportare
morală în acord cu Legea. în unii psalmi sunt descrişi îngeri ca slu-
jitori ai lui Dumnezeu. Prin bogăţia cugetărilor lor, psalmii se
proiectează asupra întregii istorii a mântuirii care se va realiza pe
deplin în Hristos. în totalitatea lor psalmii exprimă sentimentele
omului faţă de Dumnezeu. Din acest motiv, Biserica a dat o atât de
are importanţă Psaltirii,
Psaltirii, pe care a î părţit-o
părţit-o în 20 de catisme , pe n-
tru uzul liturgic, şi o recomandă credincioşilor ca fiind folositoare
pentru progresul lor duhovnicesc.
34
Ieremia. Cu toate părerile enunţate, încă nu se ştie cine este autorul
cărţii. Oricum, el a fost iudeu, destul de bine familiarizat cu Legea
şi, în general, cu toată cultura israelită din perioada de înflorire a
limbii şi literaturii ebraice. Un străin de neamul israelit n-ar fi putut
trata aşa de bine o problemă atât de dificilă, cum este abordată de
cartea Iov.
Valoarea istorică
istorică S-a pus p rob lem a dacă Iov a ex
a cărţii ca persoană istorică. Profetul Iezechie
atestă (14,14-20) existenţa sa ca persoană istorică. La fel şi lisni
Sirah care îl aminteşte în cartea sa (49,10). Sf. Iacob îl dă ca mode
de răbdare (5,11), precum şi unii Sfinţi Părinţi. Biserica universal
îl num eşte sfânt şi-1 pom eneşte la 6 ai. nii exegeţi, ca şi şi Talm udul
(Baba bathra, 15),
15), cred că Iov este o pură crea ţie literară
literară şi nu a exis-
tat ca persoană. Din secolul XIX opinia aceasta s-a generalizat.
Opinia ortodoxă păstrează calea de mijloc, afirmând că istoria lui
Iov este adevărată
adevărată în substanţa ei, dar autorul cărţii a am plifica t-o ş
a împodobit-o, prelucrând-o în chip poetic. Fondul istoric se
cuprinde în faptul că Iov a fost o persoană istorică de pe vremea
patriarhilor (1,5), că era monoteist (31,26-27) dar poate nu era
israelit.
Numele um ită în
în limb a ebraică "M işle", în
în Septuagi
Septuaginta
nta
cărţii "IIâpoi|ii", iar în latina Vulgatei "Liber proverbio-
rum", cartea figurează printre aşa-numitele "chetubim" (Scrieri).
35
Termenul ebraic "Mişle Selomo ben David melek Israel",
tradus în româneşte "Proverbele lui Solomon, fiul lui David,
regele lui Israel" cuprinde sentinţe şi maxime, dar mai ales
cugetări, care sunt dezvoltate pe baza asemănării şi a comparaţiei.
Cartea cuprinde o colecţie din diferite genuri de poezii didactice,
alcătuite din câte 2 distihuri, sub forma paralelismului sinonimic şi
antitetic. Ea aparţine unui gen care a cunoscut o mare dezvoltare în
vechiul Orient, aşa-numita literatură sapienţială sau gnomică.
Astfel, există o mare asemănare între culegerile de sentinţe din
proverbe şi maxime sumeriene, asiro-babiloniene, canaaneene,
hitite
hitite şi,
şi, ai ales, egiptene. Unii exegeţi a firmă chiar că "P rove rbele
ar participa într-un fel la o viaţă literară internaţională". Lecturarea
atentă a cărţii ne arată că ea este un fel de selecţie a colecţiilor de
maxime, care-şi propune să înveţe înţelepciunea. Este într-un fel
esenţa înţelepciunii israelite, ce are la bază înţelepciunea revelată.
Pornind de la scopul ei, Sfinţii Părinţi au numit-o "IlâvâpeTO?
ao(piâ IIâi6âY(jL>Y lKr l oo tp iâ " = înţelepciunea a toată
toată virtutea
virtutea
sau înţelepciunea educativă. Cu termenul de "sofia" au mai fost
numite Ecclesiastul şi alte două cărţi, necanonice, Cartea lui Iisus
fiul lui Sirah şi înţelepciunea lui Solomon.
Valoarea literară
literară această colecţie de poezii se
a cărţii observă peste tot paralelismul antitetic.
Deşi stilul este simplu, el este plin de imagini, iar autorul dă dovadă
de un talent literar aparte. Imaginile sunt superbe. Spre exemplu:
tablou l leneşului şi al
al fu rnicii (6,6-11), sau portretul fem eii virtuoase
virtuoase
(31,10-31).