Numirile lui Dumnezeu în Vechiul Testament

Cunoaşterea pe care oamenii au primit-o despre Dumnezeu este exprimată prin

„ numele " cu care L-au identificat. În mod absolut, Dumnezeu nu poate avea un nume
deoarece orice cuvînt reprezintă o realitate statică, iar Dumnezeu este infinit în
dimensiunile fiinţei Sale şi în posibilităţile Lui de manifestare.
La evrei numele unei persoanei nu era un simplu apelativ, ci un mesaj care puărtă în
sine informaţii despre persoana caruia i se atribuia. Numele sub care Dumnezeu se
descoperă ne ajută să ne formăm o imagine despre El
Cartea Facerii ne pune la dispoziţie primele trei numiri cu care L-au identificat
oamenii pe Dumnezeu: Elohim, Iehova şi Adonai, date oamenilor într-o ordine
prestabilită şi desăvîrşită care nu poate fi schimbată fără a altera caracterul revelaţiei lui
Dumnezeu către oameni ( Ieş. 6, 3 ), precum şi cele cinci numiri compuse ale numelui lui
Dumnezeu: El-Elion: Dumnezeul Cel Prea înalt ( Fac. 14, 18 ), Iehova Elohim: Domnul
Dumnezeu ( Fac. 15, 2 ), El-Roi: Dumnezeul care mă vede (Fac. 16, 13), Iehova-Iire:
Domnul va purta de grijă ( Fac. 22, 14 ), El-Elohe-Israel: Domnul este Dumnezeul lui
Israel ( Fac. 33, 20 ).
În restul cărţilor Vechiului Testament, Dumnezeu este identificat prin alte câteva
nume diferite, dintre care amintim aici: El, Eloah, El Sadai, Ehieh. Semnificaţia exactă a
acestor nume nu poate fi precizată astăzi cu certitudine.
Numirea de Eloah, este cea mai rar folosit, apărând numai de 57 de ori în întreg
Vechiul Testament.
" El " este folosit de aproximativ 217 ori si reprezinta probabil notiunea de putere,
forta. Eloah este un termen oarecum mai poetic.
Elohim apare de peste 2.570 de ori în Vechiul Testament şi este inţeles de cei mai
mulţi comentatori biblici ca un plural de majestate al dumnezeirii. Alţii văd în această
forma de plural o indicaţie a trinităţii lui Dumnezeu, căci deşi este un plural masculin,
acest nume apare întotdeauna în Scriptură însotit de un verb la singular.
 Elohim este o formă de plural care denumeşte un aspect caracteristic al fiinţei
divine: Dumnezeu întreit în fiinţă ( Fac. 1, 26 ), dar unic în natură şi persoană ( Deut. 6, 4
).
Adonai, sau mai scurt „ Adon " este numirea veche pentru „ Stăpîn " sau „ Domn "
şi este aplicată în textul Vechiului Testament şi omului şi divinităţii ( Fac. 15, 2 ). Atunci
când este aplicat oamenilor „ adonai " se scrie cu literă mică. El apare de 400 de ori în
Vechiul Testament.
Pe lânga aceste nume mai există în Biblie şi un alt numar de termeni descriptivi
care-L identifică pe Dumnezeu. El este caracterizat ca: Domnul oştirilor, măcar că astăzi
nu se mai ştie precis dacă aceste oştiri erau o referire la mulţimea îngerilor, la mulţimea
evreilor sau la mulţimea stelelor de pe cer.
Un alt termen folosit în mod curent ca nume al lui Dumnezeu este " Elion ",
care apare de aproximativ 30 de ori în textul Vechiului Testament, fiind tradus de cele
mai multe ori prin: “ Cel Preaânalt ”.
Numirea " El Sadai " este folosită cam de 49 de ori în Vechiul Testament, şi este
tradusă de obicei prin: “ Cel Atotputernic ”. Este posibil însă ca sensul primordial al
acestui nume să fi fost: “ Stapânul milos ”. Cu alte cuvinte, El nu este numai puternic
( stapân ), ci Îi şi place să-Şi folosească puterea pentru protecţia şi binele nostru.
Iehova nu este un nume propriu zis, ci un grup de cuvinte care desfăşoară ceva din
caracterul infinit al prezenţei şi posibilităţilor divine: „ Eu sînt Cel ce sînt " ( Ieşire 3,
11-15). Ocazia în care a apărut acest nume i-a făcut pe mulţi să se oprească asupra lui ca
asupra singurului nume veritabil al dumnezeirii. Este bine de ştiut însă că evreii au
pierdut ei înşişi pronunţarea corectă a acestei perifraze notate în textul vechi doar prin
consoanele HH şi semivocalele Y, W ( lingviştii de astăzi înclină totuşi spre forma
Yahweh ). În timpul Evului Mediu, rabinii au înlocuit vocalele originale cu vocalele din
cel de al treilea nume pentru divinitate: Adonai şi astfel s-a ajuns la numirea de „ Iehova
". Astăzi nimeni nu poate spune că ştie cum a sunat vocea din ceruri prin care S-a
identificat Dumnezeu înaintea lui Moise, iar faptul că în textul Bibliei au apărut apoi alte
numiri pentru Dumnezeu ne arată clar că nu este bine să ne legăm prea mult de această
singură numire.
Acest nume – Iehova – descoperă faptul că Dumnezeu există vesnic. Aşa se
prezinta El lui Moise spunând: „ …Eu sunt cel ce sunt ” ( Ieşire 3, 14 ). Evreii când
întâlneau acest nume în scrierile sulurilor sfinte nu-l pronunţau pentru că ei credeau că
atunci când este rostit Dumnezeu care este veşnic este prezent şi în momentul când este
rostit numele. Ei au înlocuit acest nume cu Adonai – ce îl identifica pe Dumnezeu ca
Domn şi Stapan.
În Sfânta Scriptură găsim o combinaţie a acestui nume cu alţi termeni care
descoperă insuşirile şi lucrarea pe care o împlineşte Dumnezeu.
Astfel:
• Iehova Iire - Domnul poartă de grijă - ( Fac. 22, 14 ),
• Iehova Nisi - Domnul Steagul meu – ( Ieş. 17, 15 ),
• Iehova Salom - Domnul pacii – ( Jud. 6, 24 ),
• Iehova Sabaot - Domnul ostirilor – ( I Sam. 1, 3 ),
• Iehova Tidchenu - Domnul neprihanirea mea – ( Ier 23, 6 ) etc.
Cel mai des Dumnezeu se descoperă lui Israel sub numirea:
• Iahweh Yelohim Israel – Domnul Dumnezeul lui Israel – ( Jud. 5, 3 ).
De departe, cel mai des întilnit nume al lui Dumnezeu în Vechiul Testament este
numele sub care s-a descoperit El israeliţilor. Forma poetică a acestui nume, " Iah ", apare
de 50 de ori în Scriptură. Ea este acea care se folosea în expresiile compuse consacrate
laudei: “ Haleluiah ” ( slăvit să fie Domnul! ) sau numelor: Ieremi-ia, Isa-ia, Mica-iah,
etc.. Cea mai cunoscută formulare a lui “ Iah ” este celebrul tetragrammaton “ IHWH ”,
care apare tradus în unele părţi prin “ Domnul ”, iar in altele prin Iehova. Cea de a doua
formă, Iehova, a aparut din cauza reticenţei evreilor de a pronunţa Numele Sfânt. Ei i-au
inlocuit vocalele cu acelea din numirea “ Adonai ”. Astăzi, pronunţarea originală a
tetragrammatonului s-a pierdut cu desăvârşire. Unii comentatori spun că cea mai
probabilă ar fi: Iahweh. Acest nume al lui Dumnezeu apare de 6.823 de ori în Vechiul
Testament.
O altă numire folosită pentru Dumnezeu a fost: “ Ehieh ”, asemănătoare cu numele
“ Iahweh ”. In Ieşire 3, 14 acest termen este tradus prin: “ Eu sunt Cel ce sunt ”. Unii
biblişti sugerează că inţelesul acestui nume ar fi “ pecetea legământului prin care
Dumnezeu se angajează să fie cu Israelul în toate veacurile care vor veni ”.
Dumnezeu este identificat si prin alte nume descriptive ca: Împăratul, Dătătorul
Legii, Judecătorul, Stânca, Cetatuia, Turnul de scăpare, Păstorul, Răsplata cea foarte
mare, Scutul, etc. Una dintre cele mai frumoase este: Sfântul lui Israel, care apare de 30
de ori in Sfânta Scriptură. Dumnezeu mai este descris şi ca: Locul de scapare al celui
credincios.
Toate aceste numiri ale lui Dumnezeu: " El Elyon " ( Cel prea înalt ), " El Şadai "
( Atotputernicul ), " El Roi " ( Dumnezeu atotvăzător ), " Elohim " ( care, de
altfel, este pluralul lui El - prefigurând se pare, Sfânta Treime ), " Adonai " ( iarăşi un
plural, tradus prin " Domnul meu " ), conduc la ideea că " În ziua aceea, Domnul va fi
singurul Domn şi Numele Lui va fi singurul Nume " ( Zaharia 14, 9 ) .