Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
org
Psalmii
Arend Remmers
Psalmii Arend Remmers
Psalmii
1. Autorii şi data la care au fost scrişi
2. Scopul scrierii
3. Particularităţi
Cartea psalmilor este probabil cea mai cunoscută parte a Vechiului Testament. Reprezintă o colecţie de
150 de poeme sau cântece scrise de către diverşi autori şi se împarte în cinci cărţi (asemănător cu
Pentateuhul).
David a scris 73 de psalmi. Ei se găsesc în principal în prima, a doua şi a cincea carte. Doisprezece psalmi
poartă numele lui Asaf, conducătorul corului templului din vremea lui David (1 Cronici 16:7; 2 Cronici
29:30). Psalmii lui Asaf sunt psalmul 50 şi psalmii 73-83. Zece psalmi sunt scrişi de fiii lui Core (Ps. 42;
44-49; 84; 85; 87), doi de către Solomon (Ps. 72 si 127), câte unul de către Moise (Ps. 90), Etan (Ps. 89), şi
Heman (Ps. 88). Ceilalţi 50 de psalmi care rămân nu poartă numele vreunui autor.
Următorii psalmi îi sunt de asemenea atribuiţi lui David în Noul Testament: Psalmul 2 (Fapte 4:25) şi
Psalmul 95 (Evrei 4:7). Împreună cu psalmii care poartă numele lui David se însumează un total de 75,
ceea ce înseamnă că David a scris exact jumătate din toţi psalmii.
David era foarte potrivit pentru asta. El era un poet capabil, putea să cânte la un instrument, şi putea să
cânte cu vocea (1 Sam. 16:18; 2 Sam. 23:1). El era umplut de Duhul Sfânt (1 Sam.16:13, 2 Sam. 23:2) şi a
trecut prin multe experienţe cu Dumnezeu în viaţa lui de credinţă. Multe locuri din Scriptură ne spun că
David era foarte activ în a compune poezii spirituale şi muzică (1 Sam. 18:10; 2 Sam.1:17-18; 6:5; 1 Cron.
6:31; 16:7; 25:1; 2 Cron. 7:6; 29:30; Ezra 3:10; Neemia 12:24,36,45; Amos 6:5).
În unele locuri David menţionează în titlu împrejurarea sau motivul pentru care compune psalmul:
Psalmii 3, 7, 18, 34, 51, 52, 54, 57, 59, 60, 63, 142. Una dintre aceste împrejurări este descrisă în 2 Samuel
22. Acolo găsim o paralelă aproape cuvânt cu cuvânt la Psalmul 18. Psalmul 90 este probabil cel mai
vechi psalm: „O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu”. Moise a trăit în secolul 15 î.Hr. Cei mai
mulţi dintre psalmi însă au fost scrişi în timpul lui David care a introdus cântatul în templu (1 Cronici
25). În timpul lui Ezechia (2 Cronici 29:25-30) se face referire la aceasta („după porunca lui David”) şi la
psalmii lui David şi ai lui Asaf. Prin urmare aceşti psalmi fuseseră deja adunaţi într-un fel de colecţie.
Ultimii psalmi au fost scrişi în zilele lui Ezra (secolul 5 î.Hr.). Psalmul 137 se referă în mod clar la robia
babiloniană. Conform multor cercetători, Ezra , preotul şi cărturarul, a fost cel care a finalizat colecţia
psalmilor (Ezra 3:10).
2. Scopul scrierii
a) General
© www.comori.org 2
Psalmii Arend Remmers
Cartea psalmilor este prima şi cea mai importantă carte a celei de-a treia părţi a Bibliei ebraice, cea a
„scrierilor” (ebr. ketubim). Menţiunea din Luca 24:44 a cuvântului „psalmi” probabil înseamnă toată
partea a treia a Vechiului Testament. Numele ebraic este „tehilim” care înseamnă „laude”. Numele
„psalm” pentru o singură laudă îşi are originea în greacă şi înseamnă „a cânta cu acompaniament
instrumental” sau „a cânta un instrument cu corzi”.
Psalmii vorbesc în mod particular cititorului Bibliei pentru că aici sentimentele omului temător de
Dumnezeu sunt exprimate mai mult decât în alte cărţi ale Scripturii, fie în rugăciune, în mărturisire, în
laudă sau în durere. Cititorul Bibliei se regăseşte în multe din aceste situaţii şi prin urmare se simte atras
de Psalmi şi simte ca aceştia îi vorbesc.
Dar acest fapt nu epuizează substanţa psalmilor. Pentru că psalmiştii nu doar îşi descriu sentimentele.
Duhul lui Hristos lucra în ei şi lua parte la necazurile şi bucuriile lor şi era una cu ei (vezi Isaia 63:9; 1
Petru 1:11). De aceea Îl găsim pe Hristos oriunde în Psalmi şi nu doar în aşa-zişii „psalmi mesianici”, de
ex. Ps. 16, 22, 24, 40, 68, 69 şi 118. Hristos este foarte uşor de distins în „psalmii mesianici” dar mulţi
psalmi sunt citaţi cu referire la El în Noul Testament (şi aceştia nu sunt aceşti aşa-zişi psalmi mesianici).
Următorii psalmi trebuie neapărat să fie menţionaţi:
Psalmul 2:7 – „Tu eşti Fiul Meu; Eu astăzi Te-am născut”(Fapte 13:33).
Psalmul 8:6 – „ai pus toate sub picioarele Lui“ (Evrei 2:6-10).
Psalmul 41:9 – „Chiar şi prietenul meu apropiat, în care mă încredeam, care mânca pâinea mea, a ridicat
călcâiul împotriva mea.” (Ioan 13:18)
Psalmul 110:1 – „Domnul a zis Domnului meu: “Şezi la dreapta Mea…”(Matei 22:44).
Ar mai putea fi adăugate multe alte trimiteri. Aproape jumătate dintre toate trimiterile mesianice din
Noul Testament sunt către cartea Psalmi. Dacă vedem această legătură spirituală a lui Hristos cu
israeliţii credincioşi (care au scris psalmii), adevăratul caracter al cărţii, care este unul profetic, se
dezvăluie înaintea ochilor noştri. Duhul lui Hristos se uneşte cu experienţele şi sentimentele acestor
israeliţi credincioşi. Din acest motiv suferinţele Domnului şi sentimentele Sale ca om perfect şi adevărat
sunt descrise în carte într-un mod atât de mişcător, pentru că ele sunt dovada grijii pe care El o poartă
poporului Său pământesc.
Descrierea istoriei rămăşiţei iudaice din ultimele zile reflectă caracterul profetic al psalmilor. Dar nu sunt
descrise evenimentele exterioare ci sentimentele interioare. Aceasta explică de asemenea şi plăcerea
pentru pedepsirea şi răzbunarea asupra adversarilor (ex. Ps. 137:9), care sunt greu de înţeles pentru
mulţi cititori. Sentimentele exprimate în aceşti psalmi sunt sentimentele credincioşilor dar nu ale
creştinilor ce locuiesc în casa harului (vezi Romani 12:17-21). Sunt sentimente ale evreilor credincioşi
care vor trăi în ultimele zile. Aceşti evrei vor aştepta salvarea de la Dumnezeu şi dreapta pedeapsă a
asupritorilor lor, şi în special asupra lui Antihrist.
c) Structura psalmilor
Din punctul de vedere profetic putem observa o împărţire distinctă a cărţii. Toate celelalte moduri de
© www.comori.org 3
Psalmii Arend Remmers
împărţire sunt mai mult sau mai puţin importante. Structura similară a psalmilor cu cea a Pentateuhului
este deasemenea de remarcat şi se pot face cu siguranţă paralele. Primul psalm al fiecărei cărţi conţine ca
să zicem aşa un antet, iar ultimul psalm al fiecărei cărţi se încheie cu laude.
Cartea I
Prima carte a psalmilor pune înainte principiul separării a ce este drept de ce este nedrept între oamenii
lui Dumnezeu. Legat de aceasta Mesia este văzut drept Fiu al lui Dumnezeu (Ps. 2), Fiu al omului (Ps. 8),
ca un slujitor în suferinţă (Ps. 22) şi ca jertfa cea adevărată (Ps. 40). Numele predominant al lui
Dumnezeu în această carte este numele Lui de legământ, Iehova (menţionat de aproximativ 275 de ori).
Cartea II
În cartea a doua găsim suferinţele celor drepţi, care – despărţiţi de orice binecuvântare – trăiesc în mare
necaz şi strigă către Dumnezeu (Elohim este menţionat de aproximativ 200 de ori) în suferinţa lor.
Cartea III
A treia carte descrie întoarcerea lui Israel ca popor şi îndurarea lui Dumnezeu pentru poporul Lui.
Cartea IV
Cartea a patra începe cu domnia lui Iehova (apx. 100 de ori) după prezentarea întâiului născut în lumea
locuită (traducerea JND). Cu acest fapt începe domnia Fiului Omului glorificat în mileniu, după salvarea
întregului Israel.
Cartea V
Cartea a cincea conţine rezumatul tuturor căilor în care lucrează Iehova cu poporul Său Israel, împreună
cu laudă, care I se cuvine pentru îndurarea Sa (Ps. 111-113; 146-150).
3. Particularităţi
a) Poezie evreiască
Rima, ritmul şi măsura metrică la fel ca şi împărţirea în versuri joacă un rol important în poezia
europeană clasică. Poezia evreiască este total diferită. Rima şi măsura metrică sunt total necunoscute. O
împărţire în versuri, aşa cum o cunoaştem noi astăzi, este cu totul necunoscută. Cu toate acesta găsim un
fel de împărţire în psalmul 119, în care 22 de paragrafe a câte 8 versete fiecare încep cu aceeaşi literă
evreiască în mod continuu, versetele 1-8 începând cu litera aleph, versetele 9-16 cu litera beth, etc.
(acrostih).
Am menţionat deja un stil al poeziei evreieşti, care este aliteraţia. Aliteraţia înseamnă că începutul
cuvintelor şi nu sfârşitul este similar. Un mod de aliteraţie este ca fiecare vers să înceapă cu o literă
succesivă din alfabetul ebraic, aşa cum găsim la Ps. 9, 10, 25, 34, 47, 111, 112, 145, precum şi în Proverbe
31:10-31 şi în Plângeri 1-4 (compară şi cu Ps. 119). Comparaţiile foarte expresive care se întâlnesc foarte
des sunt un alt element al poeziei evreieşti (vezi Ps. 1:3; 22:12-16).
Cea mai importantă caracteristică este totuşi paralelismul. Paralelismul înseamnă că o afirmaţie este
accentuată şi dezvoltată prin repetiţie. Se pot distinge trei tipuri de paralelism:
© www.comori.org 4
Psalmii Arend Remmers
Paralelismul cu acelaşi înţeles, de ex. în Ps. 49:1 “Voi, toate popoarele, ascultaţi aceasta; voi, toţi
locuitorii lumii, plecaţi urechea”. Acelaşi gând este exprimat de două ori cu diferite cuvinte.
Paralelismul antitetic (în contrast), de exemplu Ps. 1:6 “Pentru că Domnul cunoaşte calea celor
drepţi, dar calea celor răi va pieri”. – gândul din prima parte a propoziţiei este întărit prin
contrastul din ultima parte a propoziţiei.
Paralelismul sintetic (de legătură), de exemplu Ps. 22:4 “Părinţii noştri s-au încrezut în Tine; s-au
încrezut şi Tu i-ai scăpat”. – ultima parte a propoziţiei completează şi dezvoltă gândul din prima
parte a propoziţiei.
b) Antetul psalmilor
Cu excepţia câtorva psalmi, toţi psalmii au câte un antet. Cei 34 de psalmi care nu au antet sunt: Ps. 1, 2,
10, 43, 71, 91, 93-97, 99, 104-107, 111-119, 135-137, 146-150 (cuvintele „Lăudaţi pe Domnul“ nu sunt antete
ci aparţin textului).
Maschil. 13 psalmi au acest antet (Ps. 32, 42, 44, 45, 52-55, 74, 78, 88, 89, 142). Maschil înseamnă
probabil învăţătură sau îndrumare.
Poezie. Psalmii 16 şi 56-60 au ca antet „poezie“ (ebr. mictam).
Cântare a treptelor. Psalmii 120-134 sunt cântări ale treptelor însemnând cântări de urcare. Se
presupune că trebuiau cântaţi fie în călătorii către marile sărbători de la Ierusalim sau urcând pe
dealul unde era templul.
Către mai-marele muzicii. 55 de psalmi ai lui David au acest titlu în antet. Mai-marele muzicii era
cu siguranţa conducătorul corului din templu. Putem vedea în acest lucru o imagine a Domnului
Isus care El Însuşi va cânta lauda în mijlocul adunării (compară cu Ps. 22:22; Evrei 2:12).
Celelalte expresii nu necesită o explicaţie specială sau sunt explicate în diferitele ediţii ale Bibliei.
Prima carte (Psalmii 1-41): Separarea a ceea ce este drept de ceea ce este nedrept
© www.comori.org 5
Psalmii Arend Remmers
Psalm 13 Idem
© www.comori.org 6
Psalmii Arend Remmers
© www.comori.org 7
Psalmii Arend Remmers
Psalm 86 Sufletul temător de Dumnezeu în rugăciune umilă către Dumnezeu (acesta este singurul psalm
al lui David din cartea a treia).
© www.comori.org 8
Psalmii Arend Remmers
Psalm 90 Dumnezeul cel veşnic şi omul muritor (al lui Moise; probabil cel mai vechi psalm)
Cartea a cincea (Psalm 107-150): Rezumatul căilor lui Iehova cu poporul Său
© www.comori.org 9
Psalmii Arend Remmers
Psalm 117 Lauda naţiunilor (acesta este cel mai scurt psalm)
Psalm 118 Israel recunoaşte adevărata piatră din unghi (acest psalm este unul din cele mai frecvente
citate din Noul Testament)
Psalm 119 Laudă pentru Cuvântul lui Dumnezeu (cel mai lung psalm)
© www.comori.org 10
Psalmii Arend Remmers
© www.comori.org 11