Sunteți pe pagina 1din 7

RĂUL ȘI BINELE - CU PĂRINTELE ADRIAN SINGUROV - ORTODOXIA CUANTICA 2019 11 03

https://www.youtube.com/watch?v=1LkVnUm7F7o

În conștiința dogmatică ortodoxă există aceste referiri la Lucrări Divine Create și Necreate (LDC și
LDN), care la început se numeau Emergii Divine Create și Necreate.
După anul 1352, Sinodul de la Tesalonic, prezidat de Sf. Grigorie Palama, după o dezbatere de
10 ani, prin ”Tomosul Constantinopolitan”, a dat o formă finală acestor concepții care înainte
reprezenta o trăire simplă.
Ea reprezenta modul de viață al pusnicilor și al călugărilor de la Athos – ne referim în special la cei
din Pantelimon (sau Rusikon) în care erau pe atunci peste 1000 de călugări, în afară de personalul
civil. Aceștia locuiau în peșteri, nu aveau scări, urcau prin levitație.
Acest dar era ceva foarte normal pentru trăitorii de acolo, iar cei care n-aveau aceste capacități se
rușinau, considerându-se că n-au fost învredniciți de harul lui D-zeu. Deci, asta era normalitatea și,
pe atunci se practica așa-numita onomatodoxie (imiaslavie, cum spun rușii), considerau că numele
lui D-zeu este însuși D-zeu.
Dacă noi ne-am întoarce să vedem cum s-a concretizat teologia și pe ce piloni se bazează, atâta
timp cât avem un izvor nesecat în Sf. Tradiție, aspectul dinamic al revelației și cel al Scripturii –
Scriptură care de asemenea își are izvorul tot în sfânta tadiție, că din Tradiție, în afară de cărțile
originale, Evangheliile care au fost scrise de mâna apostolilor, chiar și de către Hristos (acea Quel,
Evanghelie Sursă, scrisă de mâna lui Hristos, care nu se găsește nicăiri, dar se știe că a existat
cândva), toate sunt scrieri care au apărut după secolul IV.
Mai mult de 1000 de ani, viața bisericii s-a bazat pe tradiție și pe cărți ”gnostice”, care la un
moment-dat n-au mai fost anatemizate și contrazise, fiind considerate ”bune pentru suflet” dar nu
obligatorii în canon, pentru că multe dintre ele aveau învățături atât de profunde încât îl puteau
sminti pe om și să-l scoată din linia... oficială... vorbim de o instituție deja politizată...
Și lucrările de doctorat au ca bibliografie: ”referiri despre”...
Deci, nu mai există surse. Cum poți întemeia lucrări de doctorat sau studii plecând de la
materiale la a 5-a mână?
Nici măcar la Filocalii n-avem sursa originală. Avem traduceri făcute la Veneția. Traduceri de
cărți ortodoxe, într-o zonă catolică...
Ei... putem să ne imaginăm că nu s-a umblat la traducerea lor sau la texte, când vorbim de
învățături extrem de profunde, care contraziceau cu totul teoria lui Toma D'aquino, contrazicea cu
totul sistemul de gândire cartezian și era cu totul în favoarea lui Grigore Palama și a trăirii efective,
directe a Dumnezeirii prin Energii Divine Necreate, prin isihasm, care este sursa și chintesența
ortodoxiei.
E normal să fi umblat la traducere, fiindcă toate filocaliile vorbeau despre aceste trăiri
extraordinare care le poate avea omul în experimentarea directă a prezenței lui D-zeu.

Min 7:10 – Nu se vor tehnici și metode de rugăciune, ci doar ascultare necondiționată, lucruri care
seamănă a manipulare politică, mai ales dacă vorbim de faptul că biserica era un factor politic prin
care stăpânii vremii respective puteau să manipuleze populația. Era obligatoriu să ai biserica de
partea ta dacă voiai să ai liniște în împărăție.
Cardinalii aveau putere, aveau armatele lor.
În Bizanț era centralizat. Episcopii n-aveau armată dar... tot pe-acolo. Să nu uităm că... călugării
lui Antonie cel Mare s-au dus și au încins o bătălie în Alexandria spre a-i scoate pe arieni. A fost
ceva provizoriu, pentru că pe Constantin cel Mare l-a botezat un episcop arian, Eusebiu de
Nicomidia, care a fost condamnat de Sinodul de la Niceea, ce a fost prezidat de Constantin.

În toate aceste vâltori politice-spirituale - s-au certat atunci pe niște virgule și, la ora actuală tot
așa. Nu uitați că ambele războaie mondiale au izbucnit din Balcani – acest Imperiu Pelasgic, getic –
că unii acuma fug de cuvântul ”dac”. N-au fost daci, au fost geți. Bun, geți, dar ultima capitală a
acestui imperiu a fost la Tîrnovo și a fost condusă de Frații Asănești, în catedrala aceea imensă de la
Tîrnovo, de 2-3 ori mai mare decât actuala Catedrală a Mântuirii Neamului, și unde se aflau moaștele
Sf. Paraschiva.

Aceste lucruri trebuie să fie cunoscute. 1000 de ani s-au șters din istorie.
Noi trebuie să înțelegem că acele ”virgule”, ne influențează și astăzi.
Macro-politica și aspectul financiar și economic al lumii a fost dintotdeauna (și înainte de Hristos)
gestionat de forțele oculte, de această biserică, congregație, Frăție a Babilonului, Frăția Șarpelui,
Frăția șamanilor, magilor, preoților, care aveau oameni pus drept consilieri sau nebunii regelui...
aceia luau hotărârile. Uitați, Arthur și Merlin sau Ștefan cel Mare și Sf. Daniel Sihastru, care făcea
și el parte dintr-o Frăție.
Cine ajunge la chilia lui, poate vedea la intrare, săpată în stâncă, yantra Shambalei. Uitați-vă la
toate simbolurile vechilor mănăstiri din timpul lui Ștefan. Toate au o simbolistică teribilă
LEMURIANĂ, nu atlantă.

Min 11:37 – Am fost acuzați de New Age.


Acum... 3 caracteristici are New Age-ul: Monism, Panteism și această credință că totul e în
toate.
Biocentrismul de ex. la fost dovedit științific de Robert Lanza.
Faptul că poți experimenta direct prezența lui D-zeu s-a dovedit prin Decretul Tomosului Sf.
Grigorie Palama că este real și că toți pusnicii, stareții și călugării din Athos au dovedit că se poate
așa ceva. Mare reprezentant e Serafim de Sarov.

Să nu uităm că în 1912, când anumite organizații oculte au început să prindă, precum o hidră,
toate stăpânirile Pământului, deci să se infiltreze în guverne etc, au făcut presiuni asupra
Imperiului Țarist ”să-și potolească rușii din Athos, că făceau deranj prea mare”.
Rușii din Athos, acei 1000 de pusnici care zburau prin aer, despre care v-am spus înainte, au
dat peste cap o agendă, la fel ca și ”Agenda 21” de acum. Și acum le-au deranjat planurile întrucât
nu s-au împlinit exact la secundă toate cum au fost plănuite la acel Supr-Memorandum. Se forțează
implementarea Agendi 21, dar încă n-au reușit. La fel și în perioada denaintea Primului Război
Mondial.
Și au aflat atunci cine-i deranjază, întrucât realizeazau un vortex energetic prea mare și
contracarau toate încercările de a pune stăpânire pe Pământ.
Și-au propus să scape de ei:
* spiritual nu aveau șanse,
* să se ducă fizic peste ei nu aveau cum, că nu-i vedeau, nu-i prindeau că dispăreau
* și au zis: ierarhic.
Pusnicii, făcând parte din Bisrică trebuiau să facă ascultare.
Țarii nu erau ruși, ci erau pe linie germanică. Astfel, au intervenit prin Lojile germane să facă
presiuni asupra Imperiului Țarist, apoi țarii să facă presiuni asupra guvernului, acesta să facă
presiuni asupra Bisericii și Biserica să trimită notă scrisă prin care să-i oblige pe Sfinții din Athos
(Rusikon în special), să renunțe la Imiaslavie, la isihasm. Chiar au declarat erezie, pentru sute de
ani... și, abia după 1983 s-a revenit asupra acestei interdicții de a mai folosi imiaslavia. Citiți cartea
”Pelerinul rus”.
În 1912 țarul trimite 3 nave de război, ca să-i potolească pe călugării ruși. Astfel pe 850 dintre
călugări i-a îmbarcat și i-a strămutat de acolo, după ce le-a tăiat bărbile, i-a obligat să renunțe la
călugărie, câteva zeci au fost împușcați pe loc, cei care s-au împotrivit, fiindcă ei trebuia să facă
ascultare să vină la apel. I-a chemat pe toți – de asta i-a prins: era prin chemarea și ascultarea
Bisericii, care atunci a TRĂDAT credința și pe Hristos! Și aceștia au venit, făcând ascultare și au
fost omorâți.
Au fost duși cu forța, debarcați în Odessa și din Odessa s-a împânzit în tot Imperiul Rus,
propovăduind credința asta teribilă a isihasmului și Rugăciunii Inimii, care s-a dus în popor.
Acesta a fost fermentul spiritual și elemntul care a salvat Rusa ulterior, care și-a revenit
spiritual.
Dar a durat doar 5 ani, până în 1917, când țarul a fost împușcat împreună cu toată familia și, 80
de ani Rusia a fost sub călcâiul bolșevic, al acestei hidre comuniste, adusă... știți de cine și cum...

Min 17:30 – Este foarte important să vedem mecanismul.


Deci, trădarea Bisericii, pentru că încă de atunci Biserica Rusă, prin patriarhii lor care erau
obedienți față de conducerea lor, față de țari, care nici nu erau ruși.
Biserica binecuvânta armata care era pusă să-i omoare pe țăranii ruși (mujici), care se
împotriveau schimbărilor din Biserică. Că au existat mai multe tendințe de falsificare a cărților
iar rușii s-au cam împotrivit. Așa au apărut lipovenii (staroveri), poposii și bespoposii (?). E o
întreagă istorie, încă din secolul XVI, când a apărut pe ritul vechi, atunci s-a născut și când Țarul
trimitea armata să-i omoare pe țărani ca să-i potolească. Iar Patriarhul le dăda cu aghiazmă la arme,
deci binecuvânta crimele. Deci, ca să înțelegeți de ce a căzut Rusia în halul ăsta și a fost atât de
pedepsită.
5 ani, atât a durat. A fost trimis Rasputin... cumva au încercat să retrezească spiritul... n-au
reușit. Le-au îmbolnăvit copiii și tot n-au înțeles. Pe urmă au fost scoși din istorie.

Au ucis călugării, sfinții din Athos și imediat, în al 2-lea an au început 2 Războaie balcanice,
care au precedat Primul Război Mondial.
Ca să înțelegeți cum a fost fermentul. S-a îndepărtat (prin presiune politică) forța aceea, vortexul
spiritual (călugării, sfinții din Athos), a scăzut energia pozitivă din zona respectivă, au început
conflictele și acestea au generat fermentul necesar dezvoltării conflictului din Serbia. Așa au fost
declanșate aceste crime.

Trebuie să ne întrebăm întotdeauna: Cui folosește? Cine avea de câștigat?


Bine... știm că războiul este o afacere, dar dpdv spiritual se numește ”colectare”. Cineva a venit la
colectare, așa cum te duci la cuibar să strângi ouăle. Și când se iese din iarnă și se dau acele grăunțe
încălzite ca să dea drumul la ouat, ouă mai multe odată. Lași o perioadă să se refacă găinile și apoi
ouăle sunt mai de calitate.
Să știți că și omenirea este ca un fel de cuibar. Noi suntem sursă de hrană șe enrgie pentru
anumite entități.

Mai mult de jumătate dintre hieroglifele decriptate din Egipt, nu s-au dat publicității. De ex.
ultima parte din legile Kibalionului nu s-a dat, Tăblițele de smarald... unde sunt?
Ele reprezintă un material care nu este terestru, e indestructibil și ultima parte din ele interzisă
total, nu e dată publicului, pentru că acolo sunt informații foarte sensibile.
La fel, nici Profețiile lui Malachia, Profețiile Eleustine, ultima parte a Profețiilor de la Fatima,
Padre Pio a avut deasemeni niște profeții care n-au fost date publicului decât jumătate. Petrache
Lupu de la Maglavit s-a întâlnit cu D-zeu de 3 ori. Nici aceste revelații n-au ajuns la public.

De ce vă spun toate acestea?


Ca să înțelegeți pe ce ne bazăm totuși credința. Atunci când vrem să fim noi mai corecți și mai
drepți și mai sfinți și mai ortodoxi, pe ce ne bazăm supozițiile, credința, pe vorbele cui?
Să-mi arate cineva acum un singur rând, nu un document întreg, care provine de la 787 – care
contrazice total concepția occidentală, mă refer în special la Filioque, care este o problemă foarte
delicată – acuma trebuie să fim frați cu Biserica Catolică și se scot ușor-ușor anumite lucruri din
istorie – nu există niciun document original de la sinoade. Există doar referiri ale unor scriitori,
teologi sau istorici, puși politic de împărații de atunci pe scaunul episcopiei. Nimic nu mai există
original.
A fost și o Evanghelie a lui Marcu care a fost ascunsă de asemenea.
Min 25 – Sinodul din 411 de la Cartagina e învăluit în secret total.

Min 27:22 – Și acuma veți spune: dacă dăm anumite structuri jos, creăm haos.
Păi tocmai de acea nu suntem foarte vocali contra anumitor lucruri – întrebarea e: ce pui în loc?
Asta e marea întrebare a tuturor ideologilor zilelor noastre.
De asemenea, există lucruri care nu trebuie dezvăluite.
De ex. Să zicem că știm cu precizie că peste o anumită perioadă va fi un cataclism, un cutremur
mare... ipotetic vorbind...
Chiar dacă știi, n-ai voie să spui, întrucât, e dovedit științific, haosul care s-ar crea ar rezulta mai
multe victime decât evenimentul negativ în sine. De aceea este interzis, chiar prin lege să se dea
informații despre asemenea lucruri, chiar dacă se știu.

Revenind la subiectul nostru dspre Biserică – s-ar crea un haos.


Chiar și așa e mare haosul, pentru că, chiar dacă au falsificat ei o mare parte din cărțile sfinte,
măcar dacă puneau elmentele în coerență, dacă erau sincronizate erau mai bine, dar sunt foarte
multe contradicții pe care acum oamenii au început să le înțeleagă, din cauza asta se pierd foarte
mulți credincioși...
Omul dacă nu mai are reper ordonat, în cadrul unui sistem, devine haotic și își scade nivelul de
conștiință, se sălbăticește.
E necesară dezvoltarea firească, naturală a omului, ca să ajungă în libertatea aceea absolută în
care – precum spunea și Fericitul Augustin ”Iubește și fă ce vrei”.
Ca să ajungi la acea iubire, la acea coerență interioară ”trup-suflet-spirit” care să fie într-o
armonie perfectă, trebuie să treci prin furcile caudine, printr-o disciplinare a capacităților
sufletești, a minții și a aspectului fizic.
Fără să treci prin aceste etape nu poți ajunge la coerență, la performanță, la armonie. Abia după
aceea poți vorbi de iubire.

Vedeți dv. virtuțile cardinale: dreptate, adevăr, bine, frumos.


Min 30:40 – Nu poți vorbi despre bine și frumos decât după ce ai lămurit treaba cu dreptatea și
adevărul.
* Deci, vorbim de Ioan Botezătorul și abia apoi despre Hristos.
* Vorbim de îndreptarea lucrurilor și abia apoi despre sistematizarea, ordonarea lor,
* Crearea unui mediu propice dezvoltării armoniei și iubirii și apoi vine pacea și iubirea. Nu poți
pune iubirea și pacea înaintea dreptății și adevărului.
De aici apar toate conflictele actuale în societate și în structurile subtile ale omului, în dinamica
de cuplu, în dinamica societății.
Noi întotdeauna jinduim spre pace și armonie fără să înțelgem că există și obligația noastră de a
trece prin dreptate și adevăr.

Dacă am înțelege acest mecanism ar trebui să renunțăm la orice constrângere cognitivă, gen
dogme impuse.
https://www.youtube.com/watch?v=pbMhwy5EqhE
Vorbim de cei 3 de pe insulă: ”Voi 3, noi 3, miluiește-ne pe noi!”
Nu teologie, nu sinoade, nu armată, nu anatemă, nu caterisiri, nu crime și războaie religioase: ”Voi
3, noi 3, miluiește-ne pe noi!” Trăire absolută, clar, așa erau sfinții din Athos.
Cum să declari tu erezie, iniaslavie sau isihasm, când oamenii aceia erau îndumnezeiți?
Atunci înseamnă că-l declari eretic chiar și pe Hristos – dacă stăm să vedem ce scrie în
Evanghelie sau ce a spus el cu adevărat, contrazice 90% din ce scrie acum în Biblie.

Biblia actuală, în mare parte... nu spun că e falsificată... este deturnat snsul. Sunt și fragmente
întregi adăugate, dar în mare parte ei au păstrat - au avut acea inteligență vicleană, diabolică – au
păstrat dar au schimbat sensul. Pot zice: noi am reprodus ce zice acolo, dar au schimbat sensul,
topica cuvintelor, o virgulă dacă au pus, au schimbat sensul.
Min 33 – Biblia are încă putere pentru că în mare parte cuvintele sunt acolo, dar tu trebuie să ai
puterea de rugăciune, forța interioară, iluminarea minții, intuiția necesară încât să poți citi printre
rânduri spre a pricepe sensul adevărat al Mesajului lui Hristos. Încă se mai poate.

Min 33:33 – Totuși, foarte dificil creăm această comunitate virtuală și strict concret, ce facem noi?
Există români împrăștiați peste tot în străinătate care vor să se întoarcă la vatră.
V-am garantat că vă fac un oraș, denumirea lui, Telos. Mai există un Telos pe undeva prin
California. Nu știu de ce ni s-a transmis acest nume, o fi având vreo legătură cu acesta... dar toate
sunt revelate, să știți.
Avem schimonahi care sunt în pregătire la Athos. Avem pusnici care vor veni când va veni
vremea, pentru că noi nu facem nimic fără binecuvântare.
Suntem pe linia directă, continuitate apostolică, pentru că chiar dacă nu suntem de acord cu
multe din ce s-au întâmplat în trecut (sinoade, dogme etc), neinteresant ce părere avem noi. Atâta
timp cât ai călcat una dintre acele porunci, dogme (corecte, incorecte), intri sub incidența
anatemelor și, funcționează. Ex. nu suntem de de acord cu discriminarea ”De ce să nu urce femeile
la Frăsinei?” Totuși, funcționează și are efecte acel ”blestem”, acea interdicție.

Tot ceea ce facem stă perfect în dogma și credința pragoslavnică strămoșească, ortodoxă
pură. Respectăm toate canoanele. Dacă vedeți că undeva este o discordanță... ”mea culpa” – retragem
orice am fi spus vreodată care ar contrazice învățătura ortodoxă, nu pentru că am fi sau nu am fi de
acord, ci fiindcă trebuie să respectăm aceste legi.
Dacă D-zeu a îngăduit să se dea aceste anateme, a existat o logică. De ce s-a retras accesul
omenirii la aceste informații teribile și acea cunoaștere care era în timpul lui Hristos – probabil
fiindcă omenirea nu era pregătită pentru ele.
Poftim, a venit Tesla. Nu mai spun ce țară, folosește tehnologiile acestuia în domnoiul militar. Cu
acele tehnologii poți pulveriza o planetă în câteva secunde.
Nu suntem pregătiți încă pentru gestonarea acestei cunoașteri. Nu avem nivelul de conștiință
necesar.

Comunitatea noastră se bazează strict pe învățătura și trăirea Sfinților Părinți.


A, că folosim tehnologie, că în limbaj aducem up-date-uri din știința de azi, păstrăm însă total
fundamentul creștin-ortodox.
Mulți au zis că, apropos de definiția răului și că de unde știm... Păi știm, că în fiecare zi luptăm cu
răul acesta și din experiență și observăm, și citim.

Răul niciodată nu a avut sursa externă, adică în afara conștiinței divine, fiindcă totul se află în
Creație.
D-zeu n-a creat răul, să ne fie foarte clar. Pentru că la început totul a fost bine.
Răul a apărut în momentul în car s-a creat o discontinuitate, o disonanță cognitivă, de la om.

Adam înainte de a fi polarizat în bărbat și femeie, a fost ADAM - adică: la început a fost Omul,
apoi a fost Adam și Eva.
În acel timp, Omul a avut o libertate și o forță absolută. Omul avea puterea de a numi și a crea.
Era împreună creator cu D-zeu, el avea puterea să numească, să dea nume făpturilor, animalelor. A
da nume înseamnă a da viață.
De ce bărbatul are mameloane? N-are nicio logică... E pentru că n-a existat bărbat și femeie la
început. Era un singur Om.
Polarizarea a apărut în conștiință, în gând.

Tot ce ne înconjoară este o realitate holografică. S-au descoperit și fotogramele care rulează cu
10 la puterea 17 frame-uri pe secundă, și care se mișcă în jurul nostru.
Există o tehnologie care a putut fixa aceste fotograme și le-au luat bucată cu bucată. Astfel și-au
dat seama că este o tehnologie foarte avansată, cea care ne crează nouă această realitate.

Dacă pornim de aici, atunci unde este proiectorul, unde este aparatul de filmat?
Păi, mintea omului:
* Mai întâi se creează o hologramă în cutia craniană (care este precum o cutie de rezonanță)
* și apoi, în unde scalare se creează în exterior realități sau o realitate.

Suma realităților fiecăruia dintre noi este realitatea care există acum.
Dacă cineva are o putere de concentrare mai mare decât a altuia, atunci realitatea lui primează
și (e așa cum sunt mentaliștii), aceștia își impun realitatea lor și schimbă realitatea din jurul lor – își
impun propria realitate.
Eminescu spunea: ”În fiecare om, o lume își face încercarea”.

C-tin Noica în ”Scrisori despre logica lui Hermes” spunea că există există un ”câmp logic”, care-l
însoțește pe om, în sensul în care un om care crează performanță în domeniul lui devine acel
domeniu, se transmută, transcende:
* un mare poet devine însuși poezia, ex. Eminescu este un egregor, o entitate, o manifestare
holografică a neamului românesc.
* nn matematician ilustru, devine matematica în sine. Aici vorbesc de ”câmpul logic”.

Înțelegând asta, putem realiza cum a avut Robert Lanza dreptate despre ”Teoria biocentrismului!
Și că există această realitate holografică și că s-a regăsit (printr-o tehnologie foarte avansată), un
anumit tip de radiație și particulă la marginea universului, care se regăsesc în interiorul corpului
uman. Vorbim de Teoria lui Stuart Perov Hameroff care spune exact acest lucru. Biofotonica sunt
radiații relicvă care se află la marginea universului, începutul creației și radiația aceasta care s
află în interiorul axonilor și dendritelor sau filamentelor nervoase din corpul uman.

De ce v-am zis toate acestea?


Ca să înțelegem că în toate acestea, răul... nu-l vedem. Unde este răul? Păi, nu există rău!
Anii 60 Teoria Haosului, Edward Lorentz dovedește științific și experimntal că: Nu există haos. E
doar o aparență.

Există exact ca în simbolul Tao:


* într-o mare de lumină, e un punct de întuneric – intensitatea acelui întuneric e egală cu marea
de lumină,
* dincolo, într-o mare de întuneric e un punct de lumină. Intensitatea aceli punct de lumină este
egal cu toată marea aceea de întuneric.

Acest echilibru între lumină și întuneric, n-are nicio legătură cu răul sau binele – răul nu există!
Răul ar fi o disonanță, haos, iar haosul nu există. Există un aparent haos într-un loc, care
reprezintă de fapt, aspectul dinamic al echilibrului universal. E un haos aici ca să echilibreze o
dizarmonie în alt loc. Și prin acest haos în aparență se crează o echilibrare a unor factori
macroexistențiali.

Și atunci cum de există demoni, diavoli, duhuri necurate? Au devenit și vizivile...


E și tulpasurile tibetane – care sunt create de mintea unui anahorez care creează ”ucenici” care
să-l ajute la nevoile sale zilnice (ex a căra apă într-o peșteră la minus 40-50 grade în Tibet). Face
meditație, se concentrează, folosește o anumită mantră și din atomii din aer creează o ființă, un
călugăr care face treaba. Iar viața acestei entități (proiecții holografice) durează maxim 2 săptămâni,
moment în care începe să se disipeze și să se risipască – atomii se reîntorc în aer. Asta făceau ei și era
un exercițiu comun, firesc – majoritatea procedau în acest mod, fiindcă nu aveau altă soluție.
Min 43 – La fel Golemul evreiesc.
Toate acestea au în spate tradiții și culturi foarte solide și o știință anumită, că vorbim de sunete,
de matematică, de proiecție mentală – astea sunt științe. Cândva reprezenta măiestria sau
sumumul unei civilizații foarte avansate.

Acum, dacă am ajuns aici și știm concret că aceste reprezentări grafice ale demonilor cu coarne
sau diavolilor sau cum mai sunt numiți, nu au existat până în evul mediu, până în sec V-VI. Până
atunci nu exista așa ceva.
Să vedeți în Codex Rohonczi sau în cărțile vechi de slujbă – nu existau în rugăciunile lor cuvinte
negative – apropos de programare neuro-lingvistică. Toate erau pline de lumină și pace, erau
rugăciuni scurte, concentrate pe esență, slujbele erau foarte scurte, reprezenta esența credinței lor,
puternică și simplă - fără conotații, că păcat, că nenorociri, că să mă ierte D-zeu, c-am făcut nu
știu ce... nu exista așa ceva.

Asta face parte din neuroștiință.


E deja consacrat, e problemă de manual - în neuroștiințe, se știe că mintea umană nu procesează
cuvântul ”păcat”. Nu-l definește, nu știe ce este.
Hulda Clark spunea că stomacul nu poate procesa mai mult de 3 elemente o dată. Creierul la fel.

Există mintea omului care recunoaște grafeme, simboluri, arhetipuri din natură – le recunoaște
și reacționează imediat pe alte canale subtile, la aceste simboluri, acești factori care fac parte din
Programul Originar de Creație.
Când resetezi programul unui om, subconștientul lui, firea lui, intri la genom, cu dreptul de
administrator, adică Creatorul, D-zeu, căzând pe aceste coduri - acolo creăm pe arhetipuri. Dar în
cadrul acestor arhetipuri nu există noțiunea, ideea de păcat, nici greșală.

Atâta timp cât totul e perfect și matematic, nu există păcat.


Păcatul ar fi ”o eroare în sistem”, e un non-sens. Nu putem vorbi de erori atâta timp cât
universul este perfect. Cea mai mică eroare la energia care există în univers ar face să dispară
Creația, existența, să se distrugă instantaneu. La cea mai mică eroare, fiindcă energiile sunt foarte
mari.
Noi în aparență stăm așa în întuneric. Aceasta homeostazie cosmică declanșată și, acum
ajungem la Teoria lui Șipov, și nu e singurul, dar el a reușit să demonstreze matematic, bazându-se
pe Teoria lui Heisenberg, Einstein și Young Minds... Aceste teorii care se referă la vidul cuantic,
numite ”Ecuații de vid”, a reușit Șipov să le pună la un loc și să deslușească, să descopere că de
fapt, toată această existență se manifestă pe 7 etaje.
* Primul este NIMICUL – foarte interesant, despre nimicul acesta (din care a fost creată Existența),
dovedită matematic, vorbește și S. Howking (?) în Teoria Fluctuației Cuantice, care explică cum
permanent, și acum, (suntem la începutul creației universului), din nimic se naște naterie, care iar
se întoarce în nimic. Aceasta este Teoria Găurilor de vierme sau Punți Einstein-Rosen, în care
materia apare și dispare în altă dimensiune.
Min 47:20 – Sub acest nimic începe să se așeze:
* vid cuantic,
* vid fizic
* câmp torsionic,
* plasmă,
* câmpul informațional
* cele 3 stări de agregare ale materiei (gazos, lichid, solid). Acestea sunt 7

Câmpul Torsionic reprezintă forța aceasta a vidului fizic (nu a nimicului), care e străbătut de
stringuri, de energii. Deci, nu este nimic.
Particulele care sunt măsurabile și vizibile în această materie hadronică (măsurabilă, palpabilă)
– aceste particule nu sunt nimic altceva decât niște pioneze care sunt înfipte pe un suport și fixează
un ecran. Ecranul acesta este spațiul. Particulele fixează spațiul (care este un ecran) pe care se
proiectează realitatea holografică.
Între aceste particule, există energii: de interacțiune slabă, interacțiune tare, energii electro-
magnetice, câmpuri gravitaționale – Energia Câmpurilor integrate a lui Einstein. Toate acestea
reprezintă forța dintre particule. Practic, este ecranul pe care se proiectează filmul acestei realități.
Șipov a descoperit că există forțe turbionare, imense, de mărimea galaxiilor, care se manifestă în
acest interval între nimic și vid, Câmpuri de Torsiune.
Aceste Forțe Turbionare n-au masă, viteza lor este infinită și se manifestă spontan se opresc
brusc.
Aceste Efecte turbionare merg mai departe și declanșază necesitatea existenței următorului nivel,
cel de Plasmă.
Plasma se află sub Câmpul Torsionic (CES = Câmp de Energie Subtilă), care are inteligența sa – și
plasma are inteligența ei, are manifestări exact cum e inteligența artificială de acuma, se
programază singură (autoprogramează).
Așa și plasma are un sistem propriu de învățare. E inteligentă, se adaptează, se lipește mai
mult de o materie și mai puțin de alta. Sau, la oameni interacționează diferit, în funcție de natura
conștiinței lor – asta e știința plasmatică de astăzi – care se dezvoltă, M. Keshe nu e singurul care a
descoperit această manifestare a plasmei și Știința plasmatică.
Dar noi vorbim de lucruri care au fost descoperite de antici, care vorbeau de eter, de energia
vidului. Încă de atunci se cunoșteau aceste lucruri, doar că acum avem și tehnologia cu care putem
să le descoperim.

Min 51:10 – Deci, răul în exteriorul nostru nu există.


Deci, am lămurit faptul că există o proiecție interioară asupra realității exterioare și există
această influență și noi suntem împreună creatori.
La început răul n-a existat fiindcă a fost bine și armonie, nu putem vorbi de existență ontologică
a răului. Așa ceva nu există, pentru că armonia e infinită, e un atribut al veșniciei. Veșnicia este
infinită și infinitul este veșnic.
Nu există rău, adică factor disturbator în infinit. Este un non-sens.

Au fost mulți oameni, chiar membri și din grupul nostru care ne-au contrazis zicând că: Hristos s-
a luptat cu Diavolul, că sfinții s-au luptat cu Diavolii care sunt Duhurile răutății care zboară în
văzduhuri. Da! În văzduhul proiectat de mintea omului.
Răul cu care se luptau sinții avea un între și între, vârstă spirituală. După un a numit nivel
niciun sfânt nu se mai lupta cu niciun diavol, pentru că a depășit nivelul polarității, nu mai exista
polaritate deci nu mai exista manifestare, virus informațional, disonanță cognitivă în proiecția
holografică.
Min 52:33 – Era în non-dualitate, în unitate cu absolutul și acolo nu exită răul, niciun fel de
manifestare a răului, răul nefiind ontologic.
În emisiunea viitoare vom dezbate în detaliu acest subiect, cu argumente teologice, din Sfinții
Părinți, din dogmatică, cu argumente științifice, care vin în continuarea și explicarea celor teologice. Și
atunci vom vedea ce opunem lor.
Opunem fragmentarea adevărului, pentru că cei care vin cu argumente de genul: Hristos s-a
luptat cu Diavolul, care este stăpânitorul acestei lumi. Da, stăpânitorul lumii. Este mintea omului,
Voladorul despre care vorbea Castaneda.
Omenirea ca ansamblu dacă reușește să intre în unitate de conștiință, răul va dispare ca esență.

Unii spun: Cum îmi permite eu, că n-am practică. Bun! Am practică de 20 de ani de preoție de
când mă ocup de partea asta a ”răului”, având duhovnici de genul acesta: Argatu, Ghelasie,
Pantelimon, Părintele Laurențiu (?) la Frăsinei și alții pe care chiar nu pot să-i spun, pentru că încă
sunt undeva acolo și trebuie protejați.
La noi, lupta cu răul, exorcizarea nu-i ca la Tanacu. Exorcizarea pe care o facem noi, chiar dacă
folosim acele cuvinte arhaice, cu expedierea răului, nu este un blestem. Este pur și simplu o
alchimizare a naturii omului.
Știți că, precum universul, și noi avem materie întunecată, energie întunecată și materie
hadroncă, asta măsurabilă.
Rugați-vă să stăm împreună și vom experimenta împreună unitatea credinței.

S-ar putea să vă placă și