Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
S-a făcut un concurs: Care este cel cel mai înalt om din lume, şi a cîştigat cel ce a spus, că
omul cel mai înalt este omul care prinde cerul cu mîinile sale în rugaciune şi asa este !
Care este cea mai mare faptă bună din lume
RUGĂCIUNEA este fapta cea mai mare a lumii, căci ea este cauza tuturor bunătăţilor
din lume. Sfinţii au ajuns sfinţi prin rugăciune, noi îi putem imita. Blaise Pascal spunea
că, “Omul este cea mai mare fiinţă din lume, cînd ? Cînd stă în genunchi
şi se roaga Creatorului său, atunci întrece tot universul”.
Rugăciunea este urcare şi aceasta urcare se face pe 7 trepte, pînă se ajunge la cer.
Auzim pe Sfîntul Apostol Pavel zicînd: “Aduceţi Domnului roada buzelor voastre”,
“Rugaţi-vă neîncetat !”, “Faceţi cereri, mulţumiri”, iar Psalmistul striga: “Doamne,
auzi rugăciunea mea, să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămîia înaintea Ta !”, “Bine
voi cuvînta pe Domnul, pururea lauda Lui în gura mea”.
Omul trebuie să ia aminte că de are numai rugăciunea buzelor, încă nu se roagă. Să nu se
încreada cineva în cantitatea rugăciunii, am facut o căruţă de Psaltiri, de Paraclise, căci
rugăciunea cantitativă îl hrăneşte numai pe fariseul nostru cel dinlăuntru.
Cînd zice să intri în cămara ta, cămara minţii este inimă, zic toţi Sfinţii
Părinţi, dracii stiu aceasta, că, dacă a ajuns mintea să se pogoare în inimă îi
arde foarte tare. Ai văzut cît de frumos spune stareţul Vasile de la Poiana
Mărului, de cel care a căzut neajungînd cu mintea în inimă. Lucrarea inimii
nu-i o lucrare grea, nu trebuie săptămîni, într-o clipă ţi-ai pus în gînd, însă nu-
ţi închipui nimic.
Aici la poarta inimii o aşteaptă cu VAMA RAŢIUNII, aceasta este mai grea
decît cea a imaginaţiei. Noi n-avem voie sa ne coborîm în inimă nici cu
raţiunea. Aici la vama raţiunii, care este poarta inimii, DRACII TEOLOGI, pe
care-i numeşte Sfîntul Macarie DRACII ARHICONI, care stiu pe de rost toate
Scripturile, TEOLOGII IADULUI şi FILOZOFII ÎNTUNERICULUI, o opresc
pe mintea noastră cu raţiunile lui Dumnezeu. Cum este aceasta ?
Spune, Sfîntul Serafim de Sarov: “Cînd s-a unit mintea cu inima, cînd s-a pogorît
mintea în inimă, primul semn este acesta: APARE UN CUI DE FOC ÎN MIJLOCUL
INIMII iar cuiul de foc şi la bărbat şi la femeie apare drept în centrul inimii”. Acesta
este primul semn că s-a pogorît mintea în inimă. Pe urmă se încălzeşte inima toată, se
încălzesc umerii, coloana vertebrală şi s-a încălzit corpul cu mare putere. M-am
întîlnit cu oarecarele ce se chinuia cu foamea în pădure, cu setea, cu frigul, cu
golătatea şi cu pusnicia (părintele Cleopa este acesta) şi mi-a spus mie lucrarea
aceasta. A avut el săracul o Biblie, de la bordeiul lui şi s-a dus într-un sat ca s-o ia şi s-
a nimerit că era într-o Duminică. Cînd s-a dus, l-a rugat omul: Stai părinte pînă
dimineaţă, că el avea bordeiul la vreo 20 km depărtare. Biblia era cea din 1914. Stînd
la casa aceea şi ca să nu meargă Duminica pe drum şi-a făcut pravila, rugăciunile de
dimineaţă acolo în casă, iar cei din casă au plecat la Biserică. După Biserică a venit o
nuntă de la Biserică şi era cu clarinete de aieste, nunta a ajuns aproape, iar călugărul
stînd la rugăciune avea în faţa lui o icoană a Maicii Domnului, a omului unde stătea.
Pe icoană erau 24 de engolpioane de prooroci, îngerii stăteau în genunchi cu smocuri
de flori, pe care le aruncau în braţele Maicii Domnului şi i le dădeau lui Iisus. Săracul
călugăr stînd şi cugetînd, mereu se gîndea cum auzea muzica aceea cîntînd. Sfîntul
Ioan Scărarul spune, că unele cîntări mireneşti pe cei sporiţi în cele duhovniceşti îi
poate băga în cele mai înalte contemplaţii. Cînd a auzit călugărul muzica aceea, s-a
gîndit el asa: Măi, dacă oamenii stiu să cînte aşa, dar aceşti îngeri care-i dau smocuri
de flori lui Iisus în braţele Maicii Domnului, cum cîntă ei în ceruri ? Din acea simţire
s-a pogorît mintea lui în inimă, şi era ca un ceas după masă, şi 2 ore şi 10 minute a stat
mintea şi numai în ceruri mai auzea îngerii şi cîntările lor, dar atît a transpirat
călugărul, atîta dulceaţă în inimă şi atîta căldură am simţit – zice – n-am avut la mine
decît 5 batiste şi ca să nu-mi pierd atenţia din inimă, mă stergeam cu batistele căci
lacrimile imi curgeau continuu, corpul s-a înfierbîntat, ochii dădeau lacrimi, inima
mea fierbea în clocot şi-l vedeam pe Iisus cum vorbea cu sufletul meu. Atîta mireasmă
a Duhului Sfînt mi-a venit şi atîta căldură duhovnicească, şi-mi ziceam: Doamne,
vreau să mor! Voiam să mor, că aşa doreşte sufletul atunci din dulceaţa, încît vorbea:
Ce bine ar fi să mor acum! Cînd s-a pogorît mintea în inimă, ce se întîmplă? Atunci
inima se deschide şi iar se închide, INIMA ÎNGHITE PE IISUS ŞI IISUS INIMA.
În rugăciunea gurii se bagă ispita, spun Sfinţii Părinţi, în a minţii încă se bagă, iar cînd
lucrarea Duhului Sfînt a venit în inimă, atunci nu se mai bagă ispita. Trei mişcări are
sufletul în vremea rugăciunii, iar una din ele este dreaptă. La rugăciunea curată a inimii,
Sfinţii Părinţi spun, că ajunge unul numai din zece mii.
4. RUGĂCIUNEA VĂZĂTOARE este altă treaptă a rugăciunii. Sufletul lui
Amun a fost văzut de Sfîntul Antonie cel Mare, că mergea la cer, deşi Antonie era la
mii de kilometri distanţă de cel ce murise. Aceasta este rugăciunea văzătoare, face
sufletul să-l vadă pe alt suflet ce merge la cer. De ar fi unul văzător aici, ar vedea cît
sunt aici şi cîţi îngeri sunt aici de faţă şi ne-ar şti toate gîndurile noastre. Mă duceam
la bătrînul Ionanichie Moroi, stareţul Mănăstirii Sihăstria, pe cînd eram eu la oi, ca să
mă Spovedesc, eu spuneam ce gîndeam, uitam însă unele păcate, iar el îmi zicea: “Vezi
dragă, că mai ai lucru cutare pe care nu l-ai spus” nu i le spuneam eu, mi le spunea el,
aşa mă spovedea pe mine acest stareţ, cu rugăciunea văzătoare. “Spune-le şi acelea
zicea el, de ce nu le spui?”