RÂNDUIALA

LITURGHIEI DARURILOR
MAI ÎNAINTE SFINȚITE
Deoarece Liturghia este unită cu Vecernia zilei următoare, se săvârșește
în cursul după amiezii (ceasul al 10-lea), atât miercuri și vineri, cât și în
alte zile de rând de peste săptămână, în care s-ar oficia, când cade o
sărbătoare bisericească.

Urmând a se săvârși dumnezeiasca Liturghie a Darurilor mai înainte

sfințite, la sfârșitul Ceasului al nouălea, preotul, după ce rostește
ecfonisul: Dumnezeule, milostivește-Te spre noi..., lasă epitrahilul pe
sfânta masă, iese pe ușa dinspre miazănoapte a altarului și venind între
sfeșnicele împărătești zice rugăciunea Sfântului Efrem Sirul (numai o
dată), fără cele 12 închinăciuni. După aceea, în timp ce la strană se
citește rugăciunea de la sfârșitul Ceasului al nouălea (Stăpâne, Doamne
Iisuse Hristoase...), preotul vine în mijlocul bisericii, se închină de trei
ori spre răsărit, depune metanie la tronul arhieresc (ia binecuvântare de
la cel mai mare), se închină după rânduială la sfintele icoane și la
iconostas, dar fără a zice rugăciunile și troparele obișnuite. Se întoarce
între sfeșnicele împărătești, face trei metanii spre răsărit, se pleacă spre
credincioși și apoi intră în altar pe ușa dinspre miazăzi; se închină de trei
ori în fața Sfintei Mese, sărutând, ca de obicei, Sfânta Masă, Sfânta
Evanghelie și Sfânta Cruce.
Apoi îmbracă veșmintele (de culoare închisă) numai binecuvântându-le și
sărutându-le, zicând la fiecare veșmânt: Domnului să ne rugăm.

În timpul acesta, la strană se cântă Obednița. La timpul cuvenit, preotul

zice rugăciune a Sfântului Efrem Sirul din altar, in fata Sfintei Mese (fiind
deja îmbrăcat pentru Liturghie). După Cuvine-se cu adevărat... de la
sfârșitul Obedniței, preotul deschide dvera și ușile împărătești și face
otpustul mic. Apoi vine în fața Sfintei Mese și făcând metaniile cuvenite,
sărută Sfânta Evanghelie, Sfânta Masă, Sfânta Cruce și, de vrea, și chipul
Sfântului Grigore Dialogul, din Liturghier.

După ce a terminat astfel ritualul pregătitor, preotul începe Sfânta

Liturghie, dând binecuvântarea: Binecuvântată este împărăția
Tatălui..., făcând, ca de obicei, semnul Crucii cu Evanghelia peste
sfântul antimis. Închide ușile împărătești, iar la strană (în mănăstiri, cel
mai mare) se începe, ca la Vecernie: Veniți să ne închinăm... și se
citește Psalmul 103. În timpul acesta, preotul citește în taină, în sfântul
altar, ultimele patru rugăciuni ale luminilor de la Vecernie.

După sfârșitul psalmului, preotul zice din altar ectenia mare. Apoi se
închide dvera, iar citețul începe citirea Catismei a 18-a în trei stări, în
mijlocul bisericii.

În timp ce se citește prima stare a catismei, preotul citește în taină

rugăciunea antifonului întâi, apoi pregătește sfintele vase, ducând de la
proscomidiar la sfânta masă discul cu acoperământul lui și steluța.
1
La sfârșitul stării întâi a Catismei, se deschide dvera și preotul (din altar)
rostește prima ectenie mică.

Apoi se închide dvera din nou, iar citețul citește starea a doua a catismei.
În timpul acesta, preotul ridică Sfânta Evanghelie de pe antimis și o pune
în partea de răsărit cu cotorul spre el, desface sfântul antimis și apoi
pune pe el sfântul disc, steluța și acoperământul, precum și cutia cu
Sfântul Agneț și slujindu-se de burete, ia cu grijă și evlavie Sfântul Agneț
din cutie și îl pune pe sfântul disc. Apoi atinge, pe rand steluța și
acoperământul de fumul tămâii din cădelniță, le sărută și acoperă cu ele
discul, zicând: Pentru rugăciunile sfinților părinților noștri... Ia din
nou cădelnița, cădește de trei ori Sfintele Daruri acoperite, și face trei
metanii mari. După aceea citește în taină rugăciunea antifonului al doilea
(Doamne, nu cu mania Ta să mă mustri...).

La sfârșitul stării a doua a Catismei, se deschide din nou dvera și preotul

zice a doua ectenie mică, după care se închide iarăși dvera.

Citețul citește starea a treia a Catismei. Când ajunge la cuvintele:

«Închina-ne-vom la locul unde au stat picioarele Lui...», pe care
citețul le citește mai rar și cu glas mai puternic, se oprește, iar în altar se
sună clopoțelul o dată, vestind credincioșilor ridicarea Sfântului Agneț;
credincioșii îngenunchează, se face liniște adâncă, iar preotul se închină
de trei ori în fața Sfintei Mese, ridica sfântul disc cu ambele mâini, la
frunte, ocolește după Sfânta Masă și pășește încet spre proscomidiar,
înaintea lui mergând diaconul, dacă este (sau paracliserul), cu lumânarea
aprinsă și cu cădelnița, cădind. După ce așează sfântul disc la
proscomidiar, se sună din nou clopoțelul de două ori și atunci credincioșii
se ridica în picioare, iar citețul continua citirea catismei, de unde a rămas.
În acest timp, la proscomidiar, preotul toarnă vin și apă în sfântul potir,
făcând semnul binecuvântării, fără a zice ceva; ia acoperământul potirului
(de culoare neagră, dacă are), îl atinge de fumul tămâii, îl sărută și
acoperă Sfintele Daruri; apoi ia aerul, de aceeași culoare, dacă este, și
face la fel, acoperind cu el sfântul disc și sfântul potir, pe care le cădește,
iar după ce dă cădelnița se închină de trei ori către Sfintele Daruri. La
toate acestea nu zice formulele obișnuite, ci numai: Pentru
rugăciunile... După ce termină toate acestea, revine în fața Sfintei Mese
și strânge sfântul antimis, pune deasupra Sfânta Evanghelie la locul ei și
citește în taină rugăciunea antifonului al treilea (Doamne, Dumnezeul
nostru...).

După sfârșitul catismei se deschide din nou dvera și preotul zice a treia
ectenie mică, după care la strana începe să se cânte: Doamne,
strigat-am..., cu stihirile pe zece: din Triod șase și din Minei patru. La Să
se îndrepteze rugăciunea mea... preotul face cădirea mare, ca de
obicei la Vecernie. La Slavă... se deschid ușile împărătești, iar la: Și
acum... se face vohodul cu cădelnița, în zilele de rând, sau cu Evanghelia
în zilele când se citește Evanghelia.

După intrarea preotului în altar, se pune în fața sfintelor uși un sfeșnic cu

lumânare aprinsă, la care preotul agață cădelnița aprinsă. După Lumină
lină..., preotul rostește formulele obișnuite pentru începerea
prochimenului, iar la strană se cântă prochimenul din Triod, după care se
citește prima paremie. Apoi îndată se cântă al doilea prochimen, după
2
care diaconul (sau în lipsa lui, cântărețul) zice cu glas tare și rar:
Porunciți!

Preotul ia atunci sfeșnicul cu lumânarea și cu cădelnița, cu amândouă

mâinile (sau cu mâna stângă lumânarea și cu cea dreaptă cădelnița) și
stand cu fața spre răsărit, înaintea Sfintei Mese, face semnul Sfintei Cruci
cu ele, rostind: Înțelepciune, drepți! Apoi se întoarce spre stânga, spre
credincioși, și făcând la fel, zice, dintre ușile împărătești: Lumina lui
Hristos luminează tuturor! Lasă sfeșnicul pe solee, în fața sfintelor uși,
iar cădelnița o ia cu sine în altar. Îndată după aceasta se citește a doua
paremie din Triod, iar dacă este hram sau sfânt cu Polieleu, se adaugă și
paremiile zilei respective din Minei.

La sfârșitul paremiilor, preotul începe să cânte, pe glasul 1: Să se

îndrepteze rugăciunea mea... iar la cuvintele: ...ca tămâia înaintea
Ta..., cădește de trei ori în fața Sfintei Mese. La strana dreaptă se cântă o
dată: Să se îndrepteze... Apoi preotul tot din fața a Sfintei Mese, zice
stihul întâi: Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte spre
glasul rugăciunii mele... și cădind. La strana stângă, se cântă: Să se
îndrepteze... Preotul trece apoi în latura de miazăzi a Sfintei Mese,
zicând stihul al doilea: Pune, Doamne, pază gurii mele și ușă de
îngrădire împrejurul buzelor mele... și cădește; iar la strana dreaptă
se cântă din nou: Să se îndrepteze... Preotul trece apoi în latura de
răsărit a Sfintei Mese și zice stihul al treilea: Să nu abați inima mea... și
cădește, iar la strana stângă se cântă din nou: Să se îndrepteze...
Preotul zice apoi: Slavă... și cădește latura de miazănoapte a Sfintei
Mese, iar la strana dreaptă se cântă iarăși: Să se îndrepteze... Preotul
cădește proscomidiarul, zicând: Și acum..., apoi cădind iarăși în fața
Sfintei Mese cântă el însuși, pentru ultima dată: Să se îndrepteze...,
până la cuvintele: ...Ridicarea mâinilor mele..., de unde se continua la
strane, în timp ce preotul cădește dintre ușile împărătești, de trei ori, spre
credincioși (întâi spre mijloc, apoi spre strane). La sfârșitul cântării, atât
preotul cât și credincioșii își pleacă genunchii și se roagă, făcând trei
metanii.

Dacă este zi de sărbătoare, cu Apostol și Evanghelie, se citește acum

Apostolul și Evanghelia zilei, după regula știută. Dacă nu, se închid ușile
împărătești și preotul zice ectenia întreită de la Liturghie: Să zicem
toți... De aici înainte urmează, după Liturghier, rânduiala ca la Liturghia
obișnuită, până la Heruvic, cu unele deosebiri: textul rugăciunilor în taină
este altul decât cel de la celelalte două Liturghii. Începând din miercurea
săptămânii a patra (Înjumătățirea Postului Mare), după ecfonisul ecteniei
pentru catehumeni se adaugă ectenia și rugăciunea pentru cei spre
luminare (candidații la botez de odinioară), după care se închide dvera.

Ecfonisul dinaintea Heruvicului, in loc de: Ca sub stăpânirea Ta..., este:

După darul Hristosului Tău... După ecfonisul acesta, la strană se cântă
Heruvicul: Acum puterile cerești..., până la cuvintele: ...se
înconjoară... (inclusiv).
În acest timp preotul, stând în fața sfintei mese, zice și el (de trei ori) în
taină Heruvicul Acum puterile cerești..., închinându-se de fiecare dată;
apoi deschide dvera și sfintele uși, ia cădelnița și cădește altarul și
naosul, ca de obicei (cădire mică), zicând încet Psalmul 50. După aceea
se închina de două ori în fața Sfintei Mese, sărută sfântul antimis, Sfânta
Cruce, Sfânta Masă, se închină încă o dată, apoi se întoarce spre stânga și
3
se pleacă spre credincioși, dintre ușile împărătești, cerându-și iertare.
Merge la proscomidiar, cădește Sfintele Daruri (de 3 ori), își pune pe
spate Aerul, ia sfântul disc cu dreapta, ținându-l la frunte, iar sfântul potir
cu stânga, ținându-l în dreptul pieptului; înaintea preotului merge
paracliserul cu lumânarea și cădelnița cădind.

Când la strană s-a terminat de cântat cuvintele: ...săvârșită se

înconjoară..., se sună clopoțelul, credincioșii îngenunchează, iar preotul
și cel ce merge înaintea lui, în cea mai profundă tăcere, ies pe ușa
dinspre miazănoapte și pășesc încet, fără să zică nimic, ocolind astfel prin
mijlocul naosului. Ajuns în mijlocul naosului, preotul se oprește puțin, face
semnul Crucii cu sfântul disc spre credincioși, fără să zică ceva, se
întoarce (spre stânga) și merge în tăcere, intrând în sfântul altar prin ușile
împărătești. Se sună din nou clopoțelul, credincioșii se ridică în picioare,
iar la strana (stângă) se începe a se cânta partea a doua a Heruvicului:
...cu credință și cu dragoste să vă apropiați...
În acest timp, preotul pune Sfintele Daruri, ca de obicei, pe sfântul
antimis (potirul în dreapta, discul în stânga), ridică acoperământul
sfântului disc și al sfântului potir și le pune deoparte, apoi ia sfântul Aer, îl
tămâiază, îl sărută și acoperă cu el sfântul disc și sfântul potir, fără să
zică ceva. Apoi face trei metanii mari, după care închide ușile împărătești
și lasă dvera.

Când la strană s-a terminat cântarea părții din urmă a Heruvicului, preotul
rostește ectenia: Să plinim rugăciunea noastră cea de seară,
Domnului..., citind totodată, în taină, rugăciunea prevăzută în Liturghier:
Dumnezeul tainelor celor negrăite..., cu ecfonisul: Și ne
învrednicește pe noi, Stăpâne... Credincioșii rostesc: Tatăl nostru...,
iar preotul citește în taină două rugăciuni, care urmează, cu ecfonisele
respective, după cum scrie in Liturghier. Apoi se închină în fața Sfintelor
Daruri (de 3 ori), zicând de fiecare dată: Dumnezeule, curățește-mă
pe mine, păcătosul, și mă miluiește. După aceea, Sfintele Daruri fiind
acoperite cu aerul (așa cum au rămas ele de la depunerea lor pe Sfânta
Masă), preotul întinde mâna dreaptă pe sub sfântul aer și cu toată frica și
cucernicia, atinge Sfântul Agneț (fără să-l ridice), zicând cu glas mare: Să
luăm aminte! Cele mai înainte sfințite, Sfintele, sfinților! La strana
se răspunde, ca de obicei: Unul Sfânt... și apoi se cânta rar, chinonicul:
Gustați și vedeți...

Preotul ridica aerul și steluța de pe sfântul disc, le pune deoparte și apoi

sfărâmă Sfântul Trup, zicând formula obișnuită: Se sfărâmă și se
împarte Mielul lui Dumnezeu... și așează părțile cruciș, pe sfântul disc,
ca de obicei; pune părticica IS in sfântul potir, nimic zicând;
binecuvintează căldura fără să zică ceva, apoi o toarnă în sfântul potir, de
asemenea nimic spunând. Apoi se închină, ia cu mâna stângă partea HS
și o pune în mâna dreaptă, zicând: Cinstitul și Sfântul Trup și Sânge
al Domnului... Apoi spune rugăciunile pentru împărtășire: Cred,
Doamne și mărturisesc... și celelalte, după care se împărtășește. După
aceasta ia buretele și își șterge palmele, zicând: Slavă Ție,
Dumnezeule... (de 3 ori).
Dacă preotul slujește singur, el nu gustă acum din sfântul potir, ci rămâne
să facă aceasta numai când potrivește Sfintele, la sfârșitul Liturghiei.

Deci, îndată după ce s-a împărtășit cu Sfântul Trup (în care a fost îmbibat
și Sfântul Sânge), ia discul cu măna stângă și buretele cu cea dreaptă și
4
lasă să cadă în sfântul potir părticelele NI i KA din Sfântul Trup rămase pe
sfântul disc, fără să zică ceva. Apoi, după ce așează acoperămintele pe
sfântul disc, ca la Liturghia obișnuită, citește rugăciunea de mulțumire din
Liturghier.

De acum încolo, rânduiala Liturghiei urmează neschimbată, ca de obicei,

cu deosebirea că, la chemarea preotului: Cu frică de Dumnezeu, cu
credință... la strană se răspunde: Bine voi cuvânta pe Domnul..., iar
la: Mântuiește, Dumnezeule, poporul Tău... se răspunde cu: Pâinea
cea cerească și paharul... La ectenia: Drepți, primind... nu se zice:
Ziua toată..., ci: Seara toată... Textul rugăciunii amvonului, ca și cel al
rugăciunii pentru potrivirea Sfintelor, este altul decât la Liturghia
obișnuită; iar la otpust, preotul pomenește, ca autor (tradițional) al
Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite, pe Sfântul Grigore Dialogul,
episcopul Romei, pe sfinții zilei în care suntem, din Minei și pe sfinții zilei
următoare, a cărei Vecernie am combinat-o cu Liturghia.

Sursa: Tipic bisericesc, Editura Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, Alba

Iulia 1999, pp. 128-134