UNIVERSITATEA „VALAHIA“ TÂRGOVIȘTE

FACULTATEA DE TEOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

SPECIALIZAREA TEOLOGIEI ORTODOXĂ PASTORALĂ

Anul universitar 2021-2022

Lucrare de seminar

Disciplina: Studiul Vechiului Testament

ROLUL FEMEII ÎN SOCIETATEA IUDAICĂ

Coordonator științific: Student:

Pr. Asist. Univ. Dr. Florin Vârlan Raluca Andrei

Anul I
Târgoviște 2021

1
Cuprins:

Capitolul 1. Modificări în Sfânta Scriptură și noul rol al femeii ……… 3

Capitolul 2. Despre Eva și Maria ……….………………………………. 3
Capitolul 3. Femeia și bărbatul ……….…………………………….……4
Subcapitolul 1. La început ……….……………………………….4
Subcapitolul 2. Căsătoria ……….………………………………...4
Subcapitolul 3. Drepturile femeii în societatea iudaică ………...5
Subcapitolul 4. Distribuirea sarcinilor în familie ………...……....5
Capitolul 4. Modelul femeii desăvârșite ………...………...………...…...6
Subcapitolul 1. La Solomon ……….………………………………6
Subcapitolul 2. Sarra ……….………………………………………7
Capitolul 5. Îndeletniciri ……….……………………………………….......8
Concluzii ……….………………………………………...………...……….9
Bibliografie ……….………………………………………...………...……..11

2
 ROLUL FEMEII ÎN SOCIETATEA IUDAICĂ

Introducere
În căsătorie, în văduvie sau în feciorie, femeia creștină a fost permanent în atenția
Bisericii, Biserica fiind cea care i-a oferit femeii „misiunea carității, îngrijirea bolnavilor și
instrucția religioasă a femeilor catehumene“.1 Căci „În căsătorie, ca și în celibat, vocația
femeii este să ocrotească și să facă viața rodnică, să o orienteze spre Lumină.“ (Olivier
Clement)2

Capitolul 1. Modificări în Sfânta Scriptură și noul rol al femeii

Iar femeia a căpătat un rol din ce în ce mai puternic în biserică odată cu trecerea
timpului, acest lucru fiind consemnat și în edițiile diferite ale Sfintei Scripturi. Căci dacă
acum în Biblie întâlnim versetul „Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între
sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul“ (Fac.
3,15), situația era cu totul alta în 1952, după cum se consemnează în lucrarea
„Învățătură de credință creștină ortodoxă“ apărută cu binecuvântarea patriarhului
Iustinian: „Prima făgăduință pe care a dat-o Dumnezeu oamenilor că le va trimite un
Mântuitor, a fost îndată după cădere. Era prima lor mângâiere în nenorocirea ce i-a
ajuns. Dumnezeu îi spune șarpelui că cineva se va naște din femeie, care-i va zdrobi
capul: «Vrăjmășie voi pune între tine și între femee și între sămânța ta și între sămânța
ei; acela va zdrobi capul tău și tu vei păzi călcâiul lui.»“ 3

Capitolul 2. Despre Eva și Maria

Și tot în Sfânta Scriptură, regăsim femeia în două ipostaze aflate în permanentă
antiteză: Eva și Maria, Marta și Maria, Maria Magdalena și Fecioara Maria. Una care
rămâne în păcat și una care se ridică din păcat. Una care se preocupă de lucrurile lumii,
alta care își alege partea cea bună și care își îndreaptă privirea spre Dumnezeu. Eva,
„mama tuturor celor vii“ (Fc. 3, 20) și Maria, „arhetipul Preoției împărătești feminine“ 4,
după cum precizează Olivier Clement, în prefața lucrării lui Paul Evdokimov „Femeia și
mântuirea lumii“.

1
Preot Magistrand Dumitru Soare – SITUAȚIA FEMEII ÎN ISLAMISM ȘI CREȘTINISM, STUDII
TEOLOGICE, NR. 3-4/1957, p. 256
2
Paul Evdokimov – FEMEIA ȘI MÂNTUIREA LUMII, Christiana, 1995, p. 6
3
ÎNVĂȚĂTURĂ DE CREDINȚĂ CREȘTINĂ ORTODOXĂ, Editura Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor, București, 1952, p.
75
4
Paul Evdokimov – FEMEIA ȘI MÂNTUIREA LUMII, Christiana, 1995, p. 6

3
Capitolul 3. Femeia și bărbatul
Subcapitolul 1. La început
Prin urmărirea făgașului femeii în societatea iudaică, ne îndreptăm privirea spre rolul
Evei în lumea pe care Dumnezeu i-a pus-o la picioare. Eva a fost creată, după
plăsmuirea lui Adam, deoarece „nu este bine ca omul să fie singur pe pământ” (Fc. 2,
18). „Luând una din coastele sale”, Stăpânul a aşternut peste bărbat „un somn greu”, a
„plinit locul cu carne” şi a făcut femeia, pe care a numit-o Eva, „viață”. Cuvântul
„femeie“ vine de la latinescul „familia“ care înseamnă familie, ceea ce denotă înclinația
principală a femeii către familie și către soțul ei, și aici putând fi menționat versetul din
Ieremia, 31, 22. Până când vei rătăci, fiică neascultătoare? Pentru că Domnul va face
pe pământ lucru nou: femeia va căuta pe bărbatul ei.

Alegoric vorbind, conform lui Origen, partea bărbătească a omului și partea femeiască
sunt reprezentate de duh și, respectiv, suflet. Din comuniunea dintre cele două cresc,
se înmulțesc și se nasc fiii, adică simțirile, gândurile bune. 5 Femeia este construită
pentru a urma bărbatului său, urmând modelul patriarhilor, așa cum Sarra, virtutea
spiritului, stătea în spatele lui Avraam care se îndrepta spre Dumnezeu. 6

Subcapitolul 2. Căsătoria
Căsătoria a fost o instituție susținută de Biserică atât de mult încât cei care ar fi
defăimat-o puteau fi anatemizați la începuturi. În ceea ce privește avortul, canoanele
Bisericii l-au considerat drept ucidere și era pedepsit ca atare. În ceea ce privește
adulterul, părerile sunt împărțite, existând autori care susțin că acesta putea fi motiv de
desfacere a căsătoriei, dar și alții care susțin că atâta timp cât era soție, femeia nu mai
putea fi împărțită cu nimeni, aparținând în totalitate soțului ei, concubinajul nefiind
acceptat, iar femeia fiind omorâtă cu pietre dacă aluneca în păcatul desfrânării cu un
bărbat care nu-i era soț. Cât timp soțul trăiește, femeia este legată de el prin Lege, dar
după moartea sa, ea este dezlegată de Lege, astfel încât să nu fie considerată
adulteră.7 Femeia se va mântui prin nașterea de fii, dacă aceștia vor persevera în în
credință și feciorie.

În articolul CONCEPȚIA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR DESPRE FAMILIE,

Magistrand Pr. Marin Braniște menționează că, „Interpretând pe Sfântul Apostol Pavel,
5
Origen – OMILII, COMENTARII ȘI ADNOTĂRI LA GENEZA. EDIȚIE BILINGVĂ, Polirom, 2006, p. 159
6
Ibidem, p. 235
7
Ibidem, p. 269

4
Sfântul Ioan Gură de Aur stabilește între întâia și a doua căsătorie același raport văzut
de el între feciorie și căsătorie, și anume: a doua căsătorie este bună, dar e inferioară
văduviei, așa cum starea de căsătorie nu egalează fecioria.“ 8

Subcapitolul 3. Drepturile femeii în societatea iudaică

Femeia, în societatea iudaică, beneficia de drepturi mai mari decât în celelalte societăți
ale vremii. În perioada anterioară lui Iisus Hristos, soția nu beneficia de drepturi egale,
însă, cu soțul, acest lucru schimbându-se din momentul lui Iisus, femeia devenind egală
bărbatului (Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte
bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus. Epistola
către Galateni a Sfântului Apostol Pavel, 3, 28)

Dar, la evrei, în anii dinaintea lui Iisus, femeia era proprietatea bărbatului, acesta având
dreptul de a decide pentru ea, fără însă a o putea vinde, așa cum putea proceda cu
fiicele și cu sclavele sale. În familie, soțul deține puterea absolută, fiind secundat de
soție, apoi de copii și, în final, supuși complet sunt oamenii de serviciu, organizați și ei
ierarhic. Tatăl femeii îl plătea pe viitorul soț pentru a o lua de soție, acesta din urmă
nemaiavând dreptul de a divorța de ea. Femeia trebuia să se spună voinței tatălui său
sau a fratelui său, iar, ulterior, voinței soțului sau a fiului său. Dependența de o rudă de
sex masculin era sine qua non. Patriarhatul este instituit de evrei, ca o reacție la
matriarhatul ce oferea libertăți foarte mari femeii, pornind de la posibilitatea de a avea
mai mulți parteneri. După moartea soțului, văduva rămânea în responsabilitatea fiilor. Și
totuși văduva care dorește foarte mult o nouă căsătorie, nu este îngrădită în dorința sa.

Subcapitolul 4. Distribuirea sarcinilor în familie

În ceea ce privește distribuirea sarcinilor în interiorul familiei, Sfântul Ioan Gură de Aur
observă că „nici bărbatului Dumnezeu nu i-a încredințat totul și nici femeii, ci le-a
împărțit îndatoririle“.9 De la bun început, bărbatul a trebuit să se ocupe de treburile din
afara căminului, iar femeia, de cămin.

„Omului i-a rânduit (Dumnezeu) să-și hrănească pe ai lui prin munca pământului, femeii
să-i îmbrace țesând pânză“. Bărbatul se va ocupa de „cetate, de justiție, de conducere,
de armată, de toate celelalte. Femeia nu poate să meargă la război și nu poate mânui
armele, ea se va ocupa de furcă, de tors, de bucătărie, de veșminte și de tot ce ține de
8
Magistrand Pr. Marin Braniște – CONCEPȚIA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR DESPRE FAMILIE,
STUDII TEOLOGICE, NR. 1-2/1957, p. 144
9
Ibidem, p. 145

5
casă. Și prin aceasta îi va fi superioară bărbatului, căci tot ce este în afara căminului nu
îi este familiar, dar tot ce este înăuntrul casei sale, îi este supus. Chiar dacă nu se
descurcă să se ocupe de fonduri publice, ea crește copiii, bunul cel mai prețios al unei
familii. Prin toate strădaniile sale, ea reușește să ofere siguranță soțului, să îl scutească
de griji care nici nu i-ar face plăcere să le rezolve și care nici nu ar fi un lucru de laudă
pentru un bărbat.

Această distribuire a rolurile a fost instituită de Dumnezeu pentru ca bărbatul să nu

disprețuiască femeia pe motiv că ea ar fi fost cea care i-ar fi provocat căderea, ci să-i
recunoască valoarea, făcându-l astfel dependent de ea și dator ei cu iubire.

Bărbatul, care este mai puternic, nu trebuie să o privească pe femeie ca pe o slugă, ci

ca pe o ființă independentă și egală cu el, trebuind să rabde slăbiciunea celei stăpânite
de el. Dacă bărbații trebuie să își poarte sarcina unul altuia, cu atât mai mult trebuie să
facă aceasta când e vorba de soția lor.

Femeia a fost creată de Dumnezeu să fie un ajutor bărbatului ei și un partener,

scutindu-l de singurătate. De asemenea, femeia trebuie să își urmeze bărbatul, în
ascultare perfectă, urmând modelul Sarrei care, atunci când „Abraam a luat cu sine pe
nepotul său Lot (... ea) nu l-a învinovățit. A poruncit femeii sale să călătorească o cale
foarte lungă și ea nu s-a împotrivit, ci l-a urmat. Și iarăși tot Abraam, după multe mizerii
și după multe necazuri și nădușeli, devenind stăpân al tuturor, el a dat totuși lui Lot
întâietatea sa. Și la toate acestea, Sara, femeia lui, nu numai că nu s-a nemulțumit, dar
nici măcar gura n-a deschis-o vreodată și nici n-a vorbit ceva din cele ce multe dintre
femeile de astăzi spun, când mai cu seamă văd pe bărbații lor înjosiți în asemenea
împrejurări și mai ales umiliți de cei mai mici decât dânșii.“ 10

Capitolul 4. Modelul femeii desăvârșite

Subcapitolul 1. La Solomon
Modelul unei femei desăvârșite este expus în Pildele lui Solomon, la capitolul 31.
Virtutea, hărnicia (13. Ea caută lână şi cânepă şi lucrează voios cu mâna sa; 19. Ea
pune mâna pe furcă şi cu degetele sale apucă fusul.), determinarea (16.Gândeşte să
cumpere o ţarină şi o dobândeşte; 15. Ea se scoală dis-de-dimineaţă şi împarte hrana
în casa ei şi dă porunci slujnicelor.), puterea fizică (17.Ea îşi încinge cu putere coapsele
sale şi îşi întăreşte braţele sale), inteligența și spiritul negustoresc (24.Ea face cămăşi
şi le vinde, şi brâie dă neguţătorilor.), dragostea și înțelepciunea (26.Gura şi-o deschide

10
Ibidem, p. 148

6
cu înţelepciune şi sfaturi pline de dragoste sunt pe limba ei). Mama regelui din Massa,
Lemuel, adaugă în acest capitol al Pildelor: 30. Înşelător este farmecul şi deşartă este
frumuseţea; femeia care se teme de Domnul trebuie lăudată!

Aici întâlnim portretul femeii viteze, sau al femeii bărbătoase, model de sfințenie
feminină. Ea simbolizează biserica, soția-model a lui Iisus. Ea este, pe rând, martiră,
soție și mamă ideală.11

Subcapitolul 2. Sarra
Un model din Vechiul Testament de soție în adevăratul sens al cuvântului este, după
cum am amintit anterior, Sarai/Sarra, nevasta lui Avraam. În cartea „Facerea“, ea
reprezintă, la fel ca Ana, mama Fecioarei Maria, sau Elisabeta, mama Sfântului Ioan
Botezătorul, din Noul Testament, femeia stearpă care, însă, prin voia lui Dumnezeu, va
naște fiu la bătrânețe. De o frumusețe rară, Sarai va fi denumită de Avraam „soră“
pentru a preîntâmpina invidia Faraonului în momentul în care ajung în Egipt. În istoria
mentalităților se păstrează mențiunea că în acea vreme viața soțului era mai importantă
decât reputația soției. De asemenea, spre deosebire de egipteni, mesopotamienii aveau
un obicei de a-și denumi una dintre soții „soră“, poziție pentru care, respectiva soție,
primea anumite privilegii. 12

Un alt moment esențial din traiectoria acestui arhetip de femeie credincioasă este acela
în care hotărăște că Avraam trebuie să aibă moștenitori și își oferă slujnica egipteancă,
Agar, pentru ca aceasta să îi nască fii (Facerea, 16, 2). Din legătura celor doi se va
naște Ismael.

Aici se poate comenta despre existența căsniciilor poligame care puteau fi acceptate
numai dacă bărbatul era cel care avea mai multe partenere. În cazul femeilor, Sfântul
Ioan Gură de Aur menționează că femeile care, „după ce l-au urât pe bărbatul dintâi sau
au necinstit patul celui adormit“ 13 puteau, cel mult, să se recăsătorească. Dar această
practică nu este văzută cu ochi buni. Autorul vorbește și despre văduvie ca o cruce greu
de dus pentru cele nepregătite. „Văduvia nu este numai aceea de a nu se mărita a doua

11
Preot Ioan Sorin Usca, Prof. Ioan Traia – VECHIUL TESTAMENT ÎN TÂLCUIREA SINȚILOR PĂRINȚI:
CĂRȚILE LUI SOLOMON, p.239-240
12
Preot Ioan Sorin Usca – VECHIUL TESTAMENT ÎN TÂLCUIREA SINȚILOR PĂRINȚI: FACEREA,
p.157
13
Sfântul Ioan Gură de Aur – TÂLCUIRI LA EPISTOLA A DOUA CĂTRE TIMOTEI, EPISTOLA CĂTRE
TIT, EPISTOLA CĂTRE FILIMON ALE SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL, Nemira, 2005, p. 47

7
oară, precum şi fecioria nu este numai a rămâne nemăritată.(...) După cum principalul în
feciorie este modestia şi statornicia în credinţă, tot aşa şi în văduvie principalul este de
a trăi singuratic, a stărui în rugăciuni, a se izbăvi de desfătări şi petreceri.“ 14

Capitolul 5. Îndeletniciri
Dintre îndeletnicirile pe care femeia le are în afară de cele de soție, mamă, fiică, văduvă
sunt cele de proorociță (Atunci s-a dus Hilchia şi cei ce erau din partea regelui la Hulda,
proorociţa, femeia lui Şalum, veşmântarul, fiul lui Tochat, fiul lui Hasra. Ea locuia în
despărţământul al doilea în Ierusalim şi au vorbit cu ea de aceasta. – Cartea a doua
Paralipomena (a doua a Cronicilor) 34, 22), sclavă sau desfrânată, vrăjitoare (Atunci
Saul a zis slugilor sale: "Căutaţi-mi o femeie vrăjitoare, ca să merg la ea s-o întreb". Iar
slugile i-au răspuns: "Este aici în Endor o femeie vrăjitoare" – Cartea întâia a Regilor,
28, 7.), negustoreasă (Şi o femeie, cu numele Lidia, vânzătoare de porfiră, din cetatea
Tiatirelor, temătoare de Dumnezeu, asculta. Acesteia Dumnezeu i-a deschis inima ca
să ia aminte la cele grăite de Pavel.– Faptele Sfinților Apostoli 16, 14) sau cântăreață
(Cu femeia cântăreaţă să nu fii adesea, ca nu cumva să te prindă cu meşteşugurile ei .–
Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) 9, 4.)

În ceea ce privește îndeletnicirile femeilor și rolurile lor în societate, în Vechiul

Testament apar numele mai multor proorocițe: Mariam, sora lui Aaron (Atunci a luat
Mariam proorociţa, sora lui Aaron, timpanul în mâna sa, şi au ieşit după dânsa toate
femeile cu timpane şi dănţuind.– Ieșirea, 15, 20) Debora, soția lui Lapidot (În vremea
aceea era judecător în Israel Debora-proorociţa, soţia lui Lapidot – Cartea
Judecătorilor, cap 4, 4.) Hulda, soția lui Șalum (Atunci s-a dus Hilchia preotul, Ahicam,
Acbor, Şafan şi Asaia la proorociţa Hulda, soţia lui Şalum, fiul lui Ţicva, fiul lui Harhas,
păstrătorul veşmintelor, care locuia în Ierusalim, în despărţitura a doua, şi au grăit cu
ea. – Cartea a patra a Regilor, 22, 14), Noadia (Pomeneşte, Dumnezeul meu, pe Tobie
şi pe Sanbalat după aceste fapte ale lor; de asemenea şi pe proorociţa Noadia şi pe
ceilalţi prooroci care au vrut să mă sperie – Cartea lui Neemia, 6, 14 ). În Noul
Testament apare și numele unei diaconițe, ceea ce indică faptul că femeile încep să
aibă un rol mai important în biserică: (Febe, sora noastră, care este diaconiţă a Bisericii
din Chenhrea. – Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, 16, 1)

„Presbiterele și diaconițele care au existat în Biserica primară nu au avut niciodată

funcții sacerdotale, fiind instituite (...) prin hirotesie, adică printr-o simplă binecuvântare.
Ele aveau misiunea de a ajuta la învățământul catehetic al femeilor și la botezul lor,
păzeau ușa de intrare a femeilor în Biserică, purtau grijă de văduve și orfani, iar în

14
Ibidem, p. 48

8
timpul persecuțiilor colectau bani și vizitau pe cei închiși în temnițe.“ Presbiterele și
diaconițele nu au avut niciodată dreptul de a săvârși cele sfinte. 15

O altă îndeletnicire a femeilor, menționată în Vechiul Testament, este cea de vrăjitoare,

care apare în Cartea întâi a regilor, capitolul 28. Cei ce chemau morții și ghicitorii
fuseseră alungați de către Saul din regat, ceea ce denotă că astfel de practici erau
comune în vremea societatății iudaice. De asemenea, aceste îndeletniciri, de grăitori din
pântece și ghicitori, necromanția adică, erau strict interzise prin Lege (Să nu alergaţi la
cei ce cheamă morţii, pe la vrăjitori să nu umblaţi şi să nu vă întinaţi cu ei. Eu sunt
Domnul Dumnezeul vostru – Levitic, 19, 31.; Dacă vreun suflet va alerga la cei ce
cheamă morţii şi la vrăjitorii, ca să desfrâneze în urma lor, Eu voi întoarce faţa Mea
împotriva sufletului aceluia şi-l voi pierde din poporul lui – Levitic, capitolul 20, 6. Şi
când vă vor zice: "Întrebaţi pe cei ce cheamă morţii şi ghicitorii care şoptesc şi
bolborosesc", să le răspundeţi: "Nu se cuvine oare poporului să alerge la Dumnezeul
său? Să întrebe oare pe morţi pentru soarta celor vii?"– Isaia, capitolul 8, 19. Întrebaţi
legea şi descoperirea! De nu vă vor vorbi asemenea cuvântului acesta, atunci nu-i
lumină în ei. Isaia, capitolul 8, 20.) Conform Lepidicului, capitolul 20, 27 „Bărbatul sau
femeia, de vor chema morţi sau de vor vrăji, să moară neapărat: cu pietre să fie ucişi,
că sângele lor este asupra lor“.

Un alt rol, mai controversat, al femeii în societatea iudaică era cel al desfrânatei. Dacă
în Noul Testament o avem ca exemplu viu de desfrânată devenită o sfântă întocmai cu
apostolii pe Maria Magdalena, în Vechiul Testament avem o altă desfrânată, care apare
și în genealogia Mântuitorului Iisus Hristos, Rahav/Rahab, o femeie care salvează două
iscoade trimise de Iosua Navi de regele Ierihonului, lucru ce o va salva pe ea și pe cei
ai casei ei de sabie atunci când același Iosua va pune în practică nimicirea Ierihonului.

Concluzii
Există o mențiune în Vechiul Testament, Să nu-şi ia de soţie femeie desfrânată sau
necinstită; nici femeie lepădată de bărbatul ei, căci sunt sfinţi ai Domnului Dumnezeului
lor, (la Leviticul - cartea a treia a lui Moise, 21, 7) ceea ce poate indica și că desfrânarea
poate fi un punct de început spre o viață de o sfințenie care să fiu cu greu egalată. Căci
plânsul, chiar și al unei desfrânate, este la fel de puternic ca armă împotriva diavolului
ca și plânsul celui mai mare ascet. Nu degeaba părintele Arsenie Boca spunea că
Dumnezeu iubește mai mult pe cel mai mare păcătos decât cel mai mare sfânt îl
iubește pe Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu, cel mai mare păcătos poate fi mai
aproape de sfințenie decât cel mai mare sfânt.

15
Preot Magistrand Dumitru Soare – SITUAȚIA FEMEII ÎN ISLAMISM ȘI CREȘTINISM, STUDII
TEOLOGICE, NR. 3-4/1957, p.257

9
Femeia, în cele câteva ipostaze în care o vedem în societatea iudaică descrisă în
Vechiul Testament, în special, își duce crucea pe care Dumnezeu i-a dat-o să și-o
poarte pe pământ, cu credință, fiind, printre multe altele, soție, supusă, mamă,
desfrânată sau proorociță pentru cei care îi urmăresc traiectoria.

10
Bibliografie:
BIBLIA SAU SFÂNTA SCRIPTURĂ, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă,
București, 2008
ÎNVĂȚĂTURĂ DE CREDINȚĂ CREȘTINĂ ORTODOXĂ, Editura Sfintei Arhiepiscopii a
Bucureștilor, București, 1952
Magistrand Pr. Marin Braniște – CONCEPȚIA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR
DESPRE FAMILIE, STUDII TEOLOGICE, NR. 1-2/1957
Paul Evdokimov – FEMEIA ȘI MÂNTUIREA LUMII, Christiana, 1995
Sfântul Ioan Gură de Aur – TÂLCUIRI LA EPISTOLA A DOUA CĂTRE TIMOTEI,
EPISTOLA CĂTRE TIT, EPISTOLA CĂTRE FILIMON ALE SFÂNTULUI APOSTOL
PAVEL, Nemira, 2005
Origen – OMILII, COMENTARII ȘI ADNOTĂRI LA GENEZA. EDIȚIE BILINGVĂ,
Polirom, 2006
Preot Magistrand Dumitru Soare – SITUAȚIA FEMEII ÎN ISLAMISM ȘI CREȘTINISM,
STUDII TEOLOGICE, NR. 3-4/1957
Preot Ioan Sorin Usca – VECHIUL TESTAMENT ÎN TÂLCUIREA SINȚILOR PĂRINȚI:
FACEREA
Preot Ioan Sorin Usca, Prof. Ioan Traia – VECHIUL TESTAMENT ÎN TÂLCUIREA
SINȚILOR PĂRINȚI: CĂRȚILE LUI SOLOMON
Preot Ioan Sorin Usca – COMENTARII LA I REGI – 28,
https://ioanuscateol.wordpress.com/2009/01/28/comentarii-la-i-regi-28/

11