Sunteți pe pagina 1din 2

Iar femeii i-a zis: «Voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în

dureri vei naşte copii; atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni».Facere 3.16

Ieșirea lui Adam și a Evei din sfințenie, din brațele Domnului, din răsuflarea Sa, din
binecuvântarea Sa. Mai mult de atât, prin nesupunere și mândrie Adam și Eva sunt blestemați de
către Dumnezeu, blestemați atât ei cât și șarpele, răul, un blestem profețitor al înfrângerii
definitive a păcatului și a morții: „Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta
şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul”. Căci omul este sortit la
moarte prin mușcătura răului iar femeia (Sfânta Fecioară Maria) va aduce pe lume un Fiu,
Hristos, care a zdrobit capul șarpelui, înfrângând păcatul și omorând moartea.

Dumnezeu a pus vrăjmăşie între cel care a lucrat prin şarpe (diavolul) şi femeie (Eva); între
sămânţa şarpelui, care reprezintă răul colectiv, şi sămânţa ei, adică întreaga omenire, întregul
neam omenesc care va avea de luptat cu acest rău, sub toate formele lui şi căruia urma să-i
zdrobească Răscumpărătorul capul – sediul gândurilor vrăjmaşe la adresa lui Dumnezeu şi a
omului. Această zdrobire va însemna învingerea definitivă a răului.

Sentinţa prin care a fost condamnat consimţământul liber al femeii prevedea suferinţă: „Voi
înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naşte copii; atrasă
vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni.”

Dragostea si pozitiaa ei umila in viata si in relatiile ei in casatorie o aseaza pe femeie intr o


stransa legatura cu sotul ei . Femeia este ,, blestemata,, sa se supuna barbatului ei.

Bibliografie

1. . Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă,


Bucureşti, 1988.
2. Biblia sau Sfânta Scriptură, Versiune diortosită după Septuaginta, redactată, adnotată și
tipărită de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului,
Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, Editura Renașterea, Cluj-
Napoca, 2009
3. Sfantul Ioan Gura de Aur ,,Scrieri partea I , Omilii la facereˮ Editura Institutului Biblic şi
de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1987.
4. https://manastireacurchi.md/izgonirea-lui-adam-din-rai-consecinta-a-lipsei-de-pocainta/
5. Mihoc , Pr.Dr. Constantin, Taina căsătoriei și familia creștină în învățăturile marilor
Părinți ai Bisericii din secolul IV, Editura Teofania, Sibiu, 2004
6. . Gavrilă, Pr. Dr. Vasile, Cununia, Viaţa întru Împărăţie, Prefaţă de P.S.Episcop al
Caransebeşului, Tipografia „Tradiţia românească”, Bucureşti, 2004;

S-ar putea să vă placă și