Scris FAMILIA INTRE INDIVIDUALISM, COLECTIVISM SI COMUNIUNE

1. Preliminarii

In lumea noastra post-moderna lucrurile curg si se transforma intr-un ritm ametitor.

Percepte, institutii si asezaminte foarte bine statornicite in matca lor de sute de ani, sunt date
peste cap. Sunt puse sub semnul intrebarii valori care pana mai ieri erau socotite vesnice. In
iuresul acesta ametitor ai la un moment dat impresia ca nimeni nu mai stie precis ce trebuie
sa faca.

Pe langa alte realitati carora nu li se mai acorda valoarea si atentia ce o merita este si familia.
Auzi tot mai rar vorbindu-se de familie si tot mai des pomenindu-se de “cuplu”. “Cuplurile
dintre persoane de sexe diferite, sau din persoane de acelasi sex, care in virtutea “drepturilor
omului” se socotesc legitime.

Familia, ca institutie sfanta intemeiata de Dumnezeu in Eden, este socotita anacronica.

Faptul ca Mantuitorul Hristos, prin participarea la nunta din Cana Galileii, a ridicat nunta la
demnitatea de Taina nu-i mai misca sufleteste pe multi crestini. Monogamia ca singura cale
a comuniunii dintre barbat si femeie este socotita depasita. Casatoriile de proba sunt tot mai
multe. Tinerii sunt sfatuiti, din nefericire si de catre institutii care s-ar crede ca sunt serioase,
sa-si inceapa viata sexuala inainte de casatorie.

In societatea de consum totul se vinde si se cumpara: “Marfa de aur si de argint, pietre

pretioase si margaritare, vison si porfira, matase si stofa stacojie, tot felul de lemn bine
mirositor si tot feluri de lucruri de fildes, de lemn de mare pret si marfa de arama si de fier
si de marmura si scortisoara si balsam si mirodenii si mir si tamaie si vin si untdelemn si
faina de grau curat si grau si vite si oi si cai si carute si trupuri si suflete de oameni”
(Apocalipsa 18, 12-13).

Nu-i de mirare ca intr-aceasta atmosfera, pe care a anticipat-o Sfantul Ioan Evanghelistul,

poti observa lucruri care te uimesc. De exemplu pe un canal de televiziune din Europa
Occidentala o emisiune, intitulata “Big brother”, seri la rand transmitea viata unui clan de
tineri, baieti si fete, traind intr-un colectivism trupesc ce-l depasea pe al necuvantatoarelor.
Sau postul PRO TV din Romania, toata vacanta anului 2001 a transmis o emisiune – “Vara
ispitelor” – in care pentru o saptamana tinerii isi schimbau prietenele intre ei, sa vada daca
rezista la “ispita”.
In fata acestei realitati Biserica nu poate veni cu o alta solutie decat cu cea lasata de
Mantuitorul, pentru ca “Iisus Hristos, ieri si azi si in veci, este acelasi” (Evrei 13,8). Iar
solutia este familia crestina monogama, care nu-i nici individualism si nici colectivism, ci
comuniune intru iubire.

Este adevarat ca aceste lucruri sunt propovaduite de Biserica prin mijloacele restranse ce le
are la indemana, pe cand milioane de oameni sunt atrasi de emisiunile de la TV care sunt
palpitante si cultiva placerea trupeasca, violenta si lacomia dupa bani.

Familia, prezentata de aceste emisiuni, adeseori este o caricatura a ceea ce ar trebui sa fie.
“Modelele” propuse pot fi ispititoare, antrenate, indragite chiar, dar oare si ducatoare la
fericire? Oare mesajul pe care-l transmit ne ajuta cu adevarat pentru a ne “descurca” in
viata?

Pentru a transmite generatiilor viitoare valorile crestine autentice este neaparata nevoie sa ne
ocupam de cadrul moral in care se formeaza si traieste omul. Acest cadru este familia. In
concret, familia crestina, intemeiata in duhul Evangheliei lui Hristos. Aici se formeaza omul.
Ori, “un popor, ca si orice om in parte, atata pretuieste cat a inteles din Evanghelie si cat
poate sa urmeze invataturii lui Iisus” 1 .

2. Familia in Sfanta Scriptura

Casatoria ca legatura naturala pe viata intre un barbat si o femeie a fost rostuita de

Dumnezeu in rai: “Si a zis Domnul Dumnezeu: nu este bine sa fie omul singur; sa-i facem
ajutor potrivit pentru el” (Facere 2, 18). Astfel a facut-o Dumnezeu pe Eva din Adam si i-a
binecuvantat zicand: “Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l supuneti; si stapaniti
peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste toate animalele, peste toate vietatile ce se
misca pe pamant si peste tot pamantul” (Facere 1, 28).

Nu era bine ca omul sa fie singur. El a fost zidit dupa chipul lui Dumnezeu. Ori, Dumnezeu,
e treime de persoane, e comuniune. Omul a fost facut pentru comuniune.

“Scoaterea Evei din Adam, spune Parintele Staniloae, inseamna ca Eva a fost cuprinsa
virtual in Adam si inainte de aducerea ei distincta la existenta” 2 . Si barbatul si femeia sunt
oameni, dar integritatea umana si-o traiesc numai impreuna. Aceasta unitate umana
diferentiata si complementara este o unitate conjugala. Perechea umana din rai era o pereche
conjugala.

In ce priveste momentul instituirii familiei Sfintii Parinti n-au o parere unanima. Sfantul Ioan
Gura de Aur, de exemplu, spune ca la inceput Adam si Eva au trait in feciorie. Petrecand
viata ingereasca, nefiind supusi poftei, n-aveau nevoie de legatura trupeasca. “Dupa
calcarea poruncii a trait barbatul cu femeia; pana atunci traiau in rai cu ingerii; nu erau
aprinsi de pofta, nu erau asaltati de alte patimi, nu erau supusi nevoilor firii, ci au fost
facuti cu totul nestricaciosi si nemuritori, ca nici nu aveau nevoie de imbracaminte” 3 . Pe
aceeasi linie merge Sfantul Grigorie de Nyssa.

Fericitul Augustin, dupa ce a ezitat un timp, va afirma ceea ce spune in general traditia
crestina: Adam si Eva in Rai, desi nemuritori, erau supusi nevoilor fizice si practicau unirea
trupeasca. Numai ca actul sexual nu era insotit de pofta care-l provoaca si-l insoteste dupa
cadere. Dupa cadere nu s-au adaugat organul, functia sau actul, ci pofta pacatoasa 4 . Insusi
Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca nu in unirea trupurilor sta necuratia, ci in cugetele cele
rele si in intentia omului.

Prin viata conjugala Dumnezeu le-a oferit oamenilor leac impotriva celor doua rele
provocate de pacatul stramosesc: neinfranarea poftei trupesti si disparitia neamului omenesc
prin moarte. Mai presus insa straluceste comuniunea intru iubire pentru care Dumnezeu a
lasat casatoria.

De-a lungul Vechiului Testament strabate, ca un fir rosu, convingerea ca pruncii sunt un dar
al lui Dumnezeu. Ca sotii sunt datori sa-si fie absolut credinciosi unul altuia. De aceea
porunca a saptea din decalog este categorica: “Sa nu fii desfranat!” (Iesire 20, 14). Chiar
daca din cauza indepartarii de Dumnezeu omul va ajunge, in Vechiul Testament, la
poligamie, aceste exigente raman valabile.

In Noul Testament familia capata un inteles mult mai inalt. Hristos intareste din nou legatura
casatoriei dintre barbat si femeie, compromisa de-a lungul veacurilor, si o inalta din ordinea
naturii in ordinea harului. Praticipand la nunta din Cana Galileii afirma trebuinta revenirii
casatoriei la unitatea si indisolubilitatea ei de la inceput 5 . Intrebat fiind de farisei, de ce
Moise ingaduie ca barbatul sa-si paraseasca sotia, Mantuitorul raspunde: “Pentru
invartosarea inimii voastre, v-a dat voie Moise sa lasati pe femeile voastre, dar din inceput
n-a fost asa. Iar Eu zic voua ca oricine va lasa pe femeia sa, in afara de pricina de
desfranare, si se va insura cu alta, savarseste adulter; si cine s-a insurat cu cea lasata
savarseste adulter” (Matei 19, 8-9).

In Sfanta Scriptura, este adevarat, nu gasim cuvantul familie 6 . In loc de familie este folosit
cuvantul casa. Insusi Mantuitorul se exprima in modul acesta. Vorbind despre familia lui
Zaheu Vamesul, spune: “Astazi s-a facut mantuire casei acesteia” (Luca 19, 9). Sau Sfantul
Luca, in Faptele Apostolilor, zice: “Corneliu era cucernic si temator de Dumnezeu cu toata
casa lui” (Fapte 10, 2).

Familia, casa, se intemeiaza prin casatorie, adica prin legatura de buna voie si pentru toata
viata dintre un barbat si o femeie. In spiritul invataturii crestine insusirile fiintiale ale
casatoriei sunt: unitatea, trainicia, sfintenia si egalitatea dintre soti7 . Scopul casatoriei
crestine este inmultirea neamului omenesc, ajutorul reciproc, evitarea desfranarii si mai ales
comuniunea intru iubire a celor doi care-si transmit reciproc darurile specifice fiecaruia.

Familia este cel dintai cadru social de care are nevoie fiecare om ca sa traiasca. Familia este
prima alcatuire de viata obsteasca din care cresc toate celelalte forme de viata sociala. Aici
se naste copilul plapand si neputincios pecetluind dragostea celor doi parinti.

Unirea dintre sot si sotie este icoana unirii dintre Hristos si Biserica. Sfantul Pavel le
porunceste sotilor: “Barbatilor, iubiti pe femeile voastre, dupa cum si Hristos a iubit
Biserica Sa, si S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5, 25). Ambilor parinti le spune:
“Parintilor, nu intaratati la manie pe copii vostri, ci cresteti-i intru invatatura si certarea
Domnului” (Idem 6, 4). Iar copiilor le cere: “Copii, ascultati pe parintii vostri in Domnul ca
aceasta este cu dreptate” (Idem 6, 1).

Familia crestina ii formeaza pe membrii ei prin caldura dragostei pe al carei altar se aduce ca
jertfa, prin excelenta, daruirea de sine. Nicaieri nu gasim resursele de rabdare, de iubire si de
jertfelnicie ca la parinti.

Un credincios nu poate fi nepasator fata de cei apropiati lui: “Daca insa cineva nu poarta
grija de ai sai si mai ales de casnicii sai, s-a lepadat de credinta si este mai rau decat un
necredincios” (1 Tim. 5, 8) – spune Sfantul Pavel.

Sfantul Chiril al Ierusalimului staruie asupra unui lucru, pe cat de important tot pe atat de
neglijat, legat de viata familiei crestine: “Prima virtute a crestinilor este de a cinsti pe
parinti, a rasplati ostenelile celor cari ne-au dat viata si a le procura din toata puterea cele
trebuincioase tihnei lor. Chiar daca i-am rasplati cu mai mult decat acestea, totusi
niciodata nu vom putea sa-i nastem daca se vor bucura de tihna procurata de noi, ne vor
intari cu binecuvantarile, pe care, in chip intelept, le-a rapit Iacov” 8 .

Si sfarsind aceste sumare ganduri legate de prezenta familiei in Scriptura, vom spune ca
modelul absolut de armonie sfanta ni-l da casa din Nazaretul Galileii in care batranul Iosif
lucra, Maica Domnului pastra in inima ei cuvintele Fiului, iar Pruncul Mantuitor “le era
supus” (Luca 2, 51).

3. Familia in traditia romaneasca

Conceptia romanilor despre familie este impregnata de duhul Evangheliei. Este cunoscuta
celebra fresca exterioara de la Voronet unde barbatul ara, femeia toarce lana oilor si leagana
pruncul infasat in scutece, asezat intr-o covecioara.
“Acesta este locul unde se intemeiaza randuiala unei Patrii si statornicii, in spiritul legilor
morale, al jertfei de sine, al rabdarii, increderii si dragostei, este acest cuib arhaic si sacru
unde doi oameni mai intai un tanar barbat si o tanara fata. Se hotarasc sa-si uneasca viata
in cuget si simtire, prin legamantul de aur al inelului nuntii care desavarseste cerul pe
pamant in vederea lucrarii si privegherii a nasterii de prunci si implinirii spirituale in
lumina mostenirilor parintilor” 9 .

Crestinul pamantului romanesc a avut de-a lungul veacurilor casa plina de prunci si, cu toate
greutatile, fata ii era luminata de lacrima bucuriei si inima plina de suferinta si de rabdare.

Orasul romanesc de astazi, ba chiar si satul, are nevoie vitala de ordinea morala a parintilor
nostri, de asezarea lor spirituala, de blandetea lor, de bunastarea inimii lor, de dragostea lor,
de castitatea familiei lor. In satul romanesc de odinioara divortul, destramarea familiei, era o
raritate.

In casa saraca, dar plina de tihna, te simteai in siguranta. Parintele Teofil Paraianu ne face o
marturisire de o gingasie unica: “A fost odata la noi la manastire o imprejurare mai grea si
mama a zis: apoi, daca nu mai poti sta aici, sa vii acasa, ca doar tu ai unde veni. E ceva
atat de induiosator … vedeti ce inseamna inima de mama? Nu te lasa niciodata” 10 .

Toate marile personalitati ale neamului isi aduc aminte cu nostalgie de atmosfera deosebita
ce domnea in casa parinteasca. Cu toata nuanta hazlie, dar profunda si morala, pe care o au
amintirile lui Ion Creanga, atunci cand se refera la parintii sai capata o nota grava si
solemna. “Nu stiu altii cum sunt, spune povestitorul, dar eu cand ma gandesc la locul
nasterii mele, la casa parinteasca din Humulesti, la stalpul hornului unde lega mama o
sfoara cu motocei la capat de crapau matele jucandu-se cu ei … parca-mi salta si acum
inima de bucurie!” 11 .

Dar nu numai in casele modeste ale taranului roman domnea o atmosfera de comuniune
sfanta, ci si in casele capeteniilor si ale boierilor. In monografia alcatuita omagial pentru
Andrei Saguna, biograful are o admiratie aparte pentru casa parinteasca in care s-a nascut
Mitropolitul, pentru mama sa Anastasia. “Amintirea recunoscatoare va trebui deci sa puna
icoana Anastasiei alaturi ori chiar mai presus de a vestitei Doamne Despina, sotia lui
Neagoe Basarab, caci daca aceasta a fost crestina buna si mama duioasa, tot asemenea era
si Anastasia” 12 . Istoria sfanta a neamului pastreaza multe asemenea icoane sfinte, daca ar fi
sa pomenim mama Voievodului Stefan cel Mare si Sfant si a lui Mihai Viteazul.

Din pacate aceste vremuri au apus. Realitatea pe care o intalnim e alta. Familia, ca si multe
alte asezaminte sociale, a intrat in criza. Comuniunea sfanta de odinioara a alunecat fie in
idividualism, fie in colectivism. Sigur ca nu putem generaliza. Cei ce au ramas aproape de
Biserica pastreaza si modul de a intelege relatia din familia pe care ni-l ofera invatatura
crestina.

4. Decadenta familiei

Sfantul Pavel ii scrie lui Timotei ca va veni un timp cand oamenii vor fi “iubitori de sine,
iubitori de arginti, laudarosi, trufasi, hulitori … lipsiti de dragoste … iubitori de desfatari
mai mult decat iubitori de Dumnezeu” (2 Timotei 3, 2-3). Cu alte cuvinte vor ajunge foarte
egoisti. Din pacate umbra monstruoasa a acestui egoism s-a asezat nu numai in viata sociala,
ci si-n cea de familie.

Acest egoism exacerbat ii duce pe oameni in situatia ca si-n familie sa poarte o lupta pentru
suprematie, o lupta pentru putere. Nici vorba de comuniune, ci individualismul care-i
stapaneste ii face sa vada in partener un mijloc de a-si rezolva problemele materiale si de a
dobandi placeri trupesti.

Binecuvantarea cerului, concretizata in nosterea de prunci, este refuzata categoric in aceste

cazuri. Astfel de indivizi, egoisti pana la limita, nici nu merita de fapt sa aiba copii. A avea
copii, inseamna a primi binecuvantarea lui Dumnezeu in casa ta. A avea copii inseamna a
avea o mare raspundere. Ori astfel de oameni fug de orice raspundere.

Daca totusi, cu toate mijloacele pacatoase de plening-familial folosite, rezulta o sarcina,

recurg la cea ma monstruoasa crima: avortul. Asa se face ca in societatea post-moderna
populatia imbatraneste si fibra umanitatii slabeste. Aceasta realitate teribila este prezenta si
in Romania. Motivatiile la noi sunt de natura sociala, dar in Europa Occidentala ce motivatii
mai pot fi aduse?

Nu-i de mirare ca, din ce in ce mai mult, numarul divorturilor creste. De unde pana mai ieri
erau o raritate, astazi sunt tratate ca o normalitate. Se uita cu desavarsire ca porunca lui
Hristos este: “Ce a impreunat Dumnezeu omul sa nu desparta” (Matei 19,6). Se uita ca
monogamia este ceruta crestinilor de invatatura Mantuitorului.

In procesele de divort poti lua act de cele mai josnice lucruri pe care si le spun sotii unul
altuia, cu patima, cu rautate si uneori cu ura. Concluzia fireasca pe care o tragi este aceea ca
a lipsit ceva esential de la temeluirea familiei lor: a lipsit iubirea adevarata, si iubirea este
Dumnezeu.

Spuneam la inceput ca, pe langa individualism, se face prezent un alt mod de viata pe care n-
a reutis sa-l imprime nici comunismul: este vorba de colectivism. Cupluri care se fac si se
desfac, schimbari de parteneri, casatorii de proba, sex in grup, sunt tot mai des intalnite in
lumea noastra.
Emisiuni televizate, mese rotunde la radio, articole de revista, dezbat adesea aceste subiecte,
fara sa puna problema din punct de vedere religios. Se uita ca trupul este templu al Duhului
Sfant (1 Corinteni 19,6), ca monogamia este poruncita de Dumnezeu (Matei 19, 6), ca
pruncii sunt o binecuvintare a cerului.

5. Intoarcerea la normalitate

Normala este o familie in care sotii se iubesc, in care sotii nasc copii si-i cresc, in care sotii
se ajuta si traiesc in comuniune sfanta. Normala este o familie care-si trage seva spirituala
din Sfintele Taine, inclusiv din Taina Nuntii. Din nefericire, sunt multe cupluri care isi incep
viata fara cununie si poate ca raman asa toata viata.

Normala este familia care cuprinde un grup de persoane unite prin legaturi de casatorie si
paternitate. Acestea sunt cele doua raporturi de baza care determina aparitia si existenta
familiei: casatoria si nasterea de prunci13 .

Din punct de vedere ortodox normala este casatoria intemeiata pe iubire si presupunand
procreatia. Normala este casatoria facuta “in Hristos si in Biserica” (Efeseni 5, 32). Sensul
adevarat al casatoriei il constituie legatura nemijlocita a sotilor cu Hristos14 .

Familia este biserica cea mica, este “casa lui Dumnezeu”, pentru ca “unde este Hristos este
si Biserica Lui”, spune Sfantul Ignatie al Antiohiei. Se vede limpede natura eclesiala a
comunitatii conjugale in Epistola catre Efeseni a Sfantului Apostol Pavel.

Sfantul Ioan Gura de Aur in mod deosebit vorbeste despre “mica Biserica” 15 . Aceasta
afirmatie este mai mult decat o simpla analogie. Este o corespondenta intima intre doua
planuri reprezentand o realitate unica. Iisus participand la nunta din Cana preface apa in vin.
Apa si vinul sunt un preludiu al Patimilor prin care se va naste Biserica. Din coasta strapunsa
a Mantuitorului a curs apa Botezului si Sangele Euharistiei.

Comuniunea dintre soti este icoana comuniunii dintre Hristos si Biserica. La Cana, Hristos
si-a aratat slava Sa intr-o “ecclesia domestica”.

Vorbind despre normala comuniune sfanta din familie nu inseamna ca am si realizat-o.

observam cum in jurul nostru comuniunea familiala se deteriorizeaza pe zi ce trece. In pofica
multimilor de carti scrise, a seminariilor si intrunirilor de specialitate, sotii continua sa se
instraineze unul de celalalt, parintii se indeparteaza de copii si copii de parinti. Si de fapt
multi nu-si dau seama ca nu numai familia “moderna” este o problema, ci modul de viata
“modern” 16 .
Se cheltuiesc bani multi pentru programe si intruniri, dar problema reala nu este atinsa.
Problema reala este aceea ca in familii nu se mai traieste o viata crestina.

Viata crestina presupune ca familia sa aiba un parinte spiritual. Un dascal care s-o
povatuiasca pe calea mantuirii. Un duhovnic in fata caruia sotii si copiii sa-si dezlege
baierele sufletului.

Viata crestina presupune ca membrii familiei sa faca patru lucruri impreuna: sa se roage
impreuna acasa, sa stea la masa impreuna, sa participe duminica impreuna la Sfanta
Liturghie si sa iasa tot impreuna la o destindere agreabila.

Daca majoritatea activitatilor membrilor familiei se desfasoara in afara de casa, in compania

strainilor, macar aceste patru lucruri importante ar trebui sa-i uneasca intr-o comuniune
sfanta.

S-ar putea parea banale aceste patru sfaturi, dar ele sunt esentiale. Sunt o solutie pentru criza
in care se afla familia la inceputul mileniului trei.

† Andrei,

Arhiepiscop al Alba Iuliei.

1. Simion Mehedinti, Crestinismul romanesc, Fundatia Anastasia, 1995, p. 23.

2. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. III, Bucuresti, 1978,
p. 180.
3. Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilii la Facere, P.S.B. 21, Bucuresti, 1987, p. 172.
4. Pr. Marin Braniste, Conceptia Sfantului Ioan Gura de Aur despre familie, in Studii
Teologice, nr. 1-2/1957, p. 129.
5. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, op. cit, p. 183.
6. Pr. Gheorghe Paschia, Familia si raporturile dintre membrii ei, in B.O.R., nr. 1-2/1985, p.
100.
7. Teologia Morala Ortodoxa, vol. II, Bucuresti, 1980, p. 289.
8. Cateheza VII, Izvoarele Ortodoxie 6, Bucuresti, 1943, p. 1999.
9. Ioan Alexandru, Iubirea de Patrie, Bucuresti, 1985, p. 94.
10. Parintele Teofil Paraianu, Veniti de luati bucurie, Cluj-Napoca, 2001, p. 82.
11. Povesti, Amintiti, Povestiri, Editura Eminescu, Bucuresti, 1980, p. 170.
12. Andrei Baron de Saguna, Sibiu, 1909, p. 23.
13. Pr. Prof. Ilie Moldovan, Adevarul si frumusetea casatoriei II, Alba Iulia, 1996, p. 183.
14. Ibidem, p. 248.
15. cf. Paul Evdokimov, Taina iubirii, Bucuresti, 1994, p. 159.
16. Ibidem.