Biserica „Cuvioasa

Parascheva” Răducăneni Publicaţie Maxima ediției:

bimestrială cu „Nu căutați formule
ANUL X obscure sau mistere. Eu
caracter cultural, vă dau bucurie curată.
Nr. 78(145)
social, religios Priviți/le până le veți
Septembrie –
Octombrie 2020 RĂDUCĂNENI vedea. Cei mai aproape
de Dumnezeu le/au
văzut” (Constantin
BRÂNCUȘI)

Fondată în 2001 de Parohia Ortodoxă Răducăneni & Liceul Teoretic ”Lascăr Rosetti”
Răducăneni- Anul 2007 (serie nouă) nr.78 (145/2020)

s
v

Troparul Cuvioasei Parascheva Paul Goma

„Întru tine, maică, cu osârdie s-a
mântuit cel după chip; că, luând crucea,
ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai
învăţat să nu se uite la trup, căci este
trecător; ci să poarte grijă de suflet, de
lucrul cel nemuritor.”
( n. 2.oct. 1935 - d. 25 martie 2020)
„Nu cred că libertatea spiritului se
poate manifesta oricând, oriunde în
mod "miraculos"; cred că ea se învaţă
ca tabla înmulţirii, pregătindu-i terenul
şi practicând-o.” (Paul GOMA)
 Nașterea Maicii Domnului 3-4
Sfânta Cuvioasă Parascheva 5-6
Din înțelepciunea pildelor 7
Tinerețe, cu credință, în Tabăra de la Bohotin 8-9-10
MOMENT LIRIC cu prof. Coca Codrianu 11
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov 12-13
MOMENT POETIC CU ...george FILIP 14
Oglinzile prieteniei 15-16-17
Modelator de suflete... la catedră! 18-19-20
Marea Schismă sau „Unitate! Unitate!”? 21-22
Din Cateheza Papei Francisc, Porunca a II- a 23-24
Drogurile alimentare 25-26
Despre scurgerea timpului și nu numai... 27
Începe iar școala 28
Ea și toamna 29
Tezaurul de la Răducăneni 30-31
Rebus 32

Biserica „Sf. Dumitru” Răducăneni –

târnosită în primăvara anului 1923

„Nu mai avem nici un acces

la spiritul lumii – poate
fiindcă nici nu-l căutăm; însă
trupul omenesc nu este nici el
diferit de structura
universului” (...) N-am căutat
în timpul întregii mele vieți
decât esența zborului.
Zborul, ce fericire!”

(Constantin BRÂNCUȘI)
 Nașterea Maicii Domnului
Tatăl Sfintei Fecioare, Ioachim, se tragea din neam
împărătesc. Acesta cu toate că-și ducea la Dumnezeu darurile
îndoite, ca un iubitor de Dumnezeu şi bogat ce era; dar pentru
nerodire era defăimat căci erau sterpi şi nu aveau copii. De
aceea mâhnindu-se la inima, el în munte, iar femeia lui Ana în
grădină, se rugau cu lacrimi lui Dumnezeu, Care ascultându-i,
le-a dat rod sfânt pântecelui, pe Preasfânta Născatoare de
Dumnezeu.
Iar Sfânta Ana se trăgea din Matan al douăzeci şi
treilea din neamul lui David şi al lui Solomon; acesta a luat pe
Maria din neamul lui Iuda, şi a născut pe Iacov tatăl lui Iosif
teslarul, şi trei fete: pe Maria, Sovi şi pe Ana. Maria a născut
pe Salomi moaşa; Sovi a născut pe Elisabeta, iar Ana a născut
pe Născătoarea de Dumnezeu. Deci Preasfânta este nepoată
lui Matan şi a Mariei femeia sa. Iar Elisabeta şi Salomi erau
nepoate ale Anei de surori, şi verişoare cu Născătoarea de Dumnezeu.
Povestire foarte de folos
Un oarecare preot şi cu un diacon, Evlavist, având între dânşii dragoste multă spre Dumnezeu, dar
învrăjbindu-se ei din drăcească înşelăciune, multă vreme au fost neîmpăcaţi. Întâmplându-se să moară
preotul în acea vrajbă, diaconul s-a întristat că nu se împăcase, cât a fost preotul viu. De această
întâmplare vorbind el cu un om bine chibzuitor, acela l-a îndreptat să meargă la un sihastru în pustiu. Şi
aşa cu multă sârguinţă înconjurând el locurile cele mai pustii, își caută tămăduitorul. Şi aflând pe un
oarecare părinte bătrân, îi descoperi acestuia aducerea aminte de rău, cerând de la dânsul iertare. Iar
bătrânul zise către dânsul: "Cel ce va cere cu credinţa, va lua; şi celui ce va bate i se va deschide. Însă nu
este cuvântul acesta prin putinţa mea, o, frate; ci tu nevoindu-te spre bine, Domnul va face de-ţi vei lua
curând dezlegare; deci, mergi de unde ai venit, şi către seară mergând la biserica cea mare, să apuci mai
înainte decât toti cu taina la uşile cele frumoase, şi opreşte pe cel ce va intra întâi înăuntru, şi te închina
lui din partea mea, dându-i şi această scrisoare pecetluită, şi de la dânsul îti vei lua cu adevarat
îndreptarea greşelilor tale".
Atunci diaconul, a făcut după cum l-a îndreptat acel parinte: la miezul noptii, a sosit înaintea uşii
bisericii; şi îndată s-a ivit omul de care spusese părintele acela, căruia închinându-se, i-a dat scrisoarea
bătrânului, descoperindu-i ceea ce i se întâmplase. Iar omul acela fiind întelept, a socotit că de la
Dumnezeu era acea îndreptare, şi vărsând lacrimi multe, zise: "Dar cine sunt eu, un om prost ca mine, să
îndrăznesc a mă apuca de un lucru ca acesta? Însă având nădejde spre rugăciunile celui ce te-a trimis voi
ţine seama de lucrul acesta". Şi stând înaintea acelor uşi
încuiate, ridicându-si mâinile la cer, şi îngenunchind, şi-a pus
capul la pământ şi se ruga lui Dumnezeu şoptind. Şi fără
zăbavă sculându-se îndată ce zise: "Deschide nouă uşa milei
Tale, Doamne", i se deschise uşa singură, şi intrând diaconul
împreună cu dânsul, au stat în tinda bisericii. Şi mergând mai
departe la uşile bisericii celei de argint, zise acel om sfânt
către diacon: "Stai aici şi nu merge mai înainte"; iar el
făcându-şi iarăşi obişnuita metanie la pragul de jos, deschise
şi uşile cele de argint ce erau încuiate. Şi intrând în biserică,
minunată vedere a văzut: o lumină luminoasă se pogora din
bolta bisericii pe capul omului aceluia, de strălucea biserica,
şi tot de dânsul se ţinea făcând el ruga.
Dacă a sosit şi în altar, plecându-şi şi acolo capul la

3
rugă, iarăşi a ieşit încetişor afară la diacon, şi iarăşi se încuiară uşile singure. Atunci îl cuprinse frica şi
spaima pe diacon, şi nu cuteza el nicidecum a se apropia de acel om. Căci din ruga precum zicea, îi era
fata preamărită că fata îngerului, încât se tulbura diaconul cu cugetul, zicând: "Nu cumva este înger acesta
ce se arată şi nu om?" Dar încă şi gândul acesta l-a cunoscut sfântul acela, că zise către diacon: "De ce te
tulbura şi te lupta gândurile pentru mine, o, omule? Crede că şi eu sunt om pământean, şi din sânge şi
carne alcătuit, şi din casă strălucită.
Sunt Hartularie, adică vistier de cărti, fiindu-mi hrană din venitul acela. Iar pronia lui Dumnezeu ce
ocârmuieşte toate spre bine, de multe ori prin cei proşti şi mici obişnuieste a face minuni mari. Să
mergem, frate, spre lucrul ce ne stă înainte". Şi mergând amândoi degrab spre târg, au sosit la biserica ce
era acolo a Născătoarei de Dumnezeu, şi apropiindu-se de uşile încuiate ale bisericii şi pe acelea le-au
deschis cu rugăciunea. Şi intrând în altar, şi-a săvârşit rugăciunea după obicei. Şi ieşind afară către
diacon, care sta de se mira, zise: "Doamne miluieşte", şi se închiseră uşile amândouă singure. După aceea
au mers iarăsi la biserica Născătoarei de Dumnezeu din Vlaherne, şi spunea diaconul: "Aşa de repede
socoteam că ne facem calea pe la biserici, cât nici pasăre zburătoare n-ar fi putut a se asemăna cu iuţimea
noastră". Apropiindu-ne şi acolo de uşile bisericii Născătoarei de Dumnezeu, se deschiseră şi acelea
bărbatului acela, şi făcându-şi şi acolo rugăciunea, şi udându-şi faţă sa cu lacrimile, a sosit şi la uşile
sfintei racle, unde era sfântul brâu al Preasfintei de Dumnezeu Născătoare. Şi punând pe diacon să stea
între uşi, îi porunci să ia aminte bine şi să bage seama pe cei ce vor intra; şi făcând el obişnuita sa
rugăciune la pragul de jos, i se deschiseră uşile şi dădură loc de au intrat, şi mergând în mijlocul bisericii,
punând genunchii la pământ, făcea rugăciune fierbinte, precum după aceasta cu jurământ diaconul ne
încredinţa şi ne adeverea: "La pragul uşii unde stăm şi mă cutremuram, cu ochii mei aievea am văzut cum
ieşea un diacon luminos din altar cu cadelniţă în mână, şi cădea toată biserica; peste puţin am văzut pe
unii ca nişte clerici intrând, îmbrăcaţi fiind cu podoabe albe preoţeşti; şi iarăşi altă ceată de preoţi intrară
îmbrăcaţi în veşminte mohorâte până la pământ, şi aceştia de amândouă părţile adunându-se, cântau un
vers foarte frumos şi minunat", din care nu putea să mai priceapă diaconul altceva, decât "Aliluia".
Şi după ce a săvârşit rugăciunea, a ieşit Hartularie afară şi zise către diacon: "Frate, intră în biserică
fără de nici o grijă, şi ia aminte la preoţii cei din ceata de-a stânga, de poţi să cunoşti pe cel cu care ai
rămas neîmpăcat cu dânsul pentru neuitarea răutaţii". Şi intrând diaconul îngrozit, a ieşit degraba către
omul lui Dumnezeu, zicând, cum ca n-a putut sa vadă într-aceia pe preotul cel ce a murit învrăjbit. După
aceea iarăsi îi zise acel pământesc înger: "Intră şi ia aminte şi în ceata din dreapta". Şi mergând zise către
dânsul diaconul ca a cunoscut aievea pe cel ce căuta stând acolo. Şi-i zise fericitul acela: "De l-ai
cunoscut bine, mergi şi zi: Ieşi, că Nichita Hartularie stă afară şi te cheamă". Deci, mergând diaconul
după cum l-a învăţat, a făcut de a iesit preotul din ceata cea de-a
dreapta afară către omul lui Dumnezeu, căruia îi zise cu blând şi
smerit glas: "Prezbitere, fă dragoste şi pace cu fratele, că
amândoi netocmiți în greşeală aţi rămas cu grabnica mutare a
ta". Atunci îngenunchind amândoi cu smerită sărutare
dezlegară vrajba. După aceea, preotul a intrat în biserică şi a
mers la ceata sa, iar omul lui Dumnezeu a luat pe diacon, şi
căzând la pragul sfintei biserici, se închiseră uşile prin putere
dumnezeiască, şi mergând puţină cale, s-au oprit amândoi. Şi
aşa zise omul lui Dumnezeu către diacon: "Frate, mântuieşte-te
şi-ţi iubeşte sufletul, şi mergând către părintele care te-a trimis
la mine spune-i că, curaţenia rugăciunilor tale, şi îndrăznirea
cea către Dumnezeu, poate să învieze şi mort spre împăcare,
nedând noi nimic ajutor pentru aceasta". Şi aceasta zicând s-a
despărţit de la ochii diaconului. Iar diaconul închinându-se la pământ, unde stătuseră picioarele acelui om
minunat, îşi făcu cale înspăimântat către bătrânul părinte, dând lauda şi mulţumire lui Dumnezeu, Căruia
se cuvine slava în veci. Amin.
A consemnat, pr. Constantin TIMOFTE,
Parohia COVASNA

4
 Sfânta Cuvioasă Parascheva
Sfinţii Bisericii noastre nu
sunt fiinţe din afara acestei lumi,
ci au fost oameni supuşi patimilor
ca şi noi. Diferenţa dintre ei şi noi
este aceea că ei ,,s-au zdrobit’’
prin pocăinţă şi ,,s-au smerit pe
sine” atrăgând harul sfinţitor al lui
Dumnezeu. În rândul sfinţilor
Bisericii Ortodoxe un loc aparte îl
are Sfânta Cuvioasa Parascheva.
Sfânta Cuvioasă
Parascheva prăznuită în fiecare an
pe data de 14 octombrie este
considerată un izvor de
binecuvântare și sănătate
duhovnicească și trupească pentru
toate persoanele care o cheamă
prin rugăciune. Cuvioasa Parascheva a fost denumită în Moldova și “Vinerea Mare”, un
simbol al unității Ortodoxiei de pretutindeni, care arată viața de după moarte a Cuvioasei ca
sfințenia ce ridică din neamul său pe omul care s-a asemănat cu Dumnezeu, făcându-l
lumină de iubire și apropiere față de toți cei care mărturisesc întru aceeași credință.
Sf. Parascheva s-a născut în Epivata, azi cunoscut cu numele de Boiados, pe țărmul
Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol. Părinții Sfintei Cuvioase Parascheva au fost
oameni credincioși, de neam bun, care au crescut-o pe Cuvioasă cu frică de Dumnezeu,
îndemnând-o întotdeauna să deprindă faptele bune, dar și rugăciunea, postul și milostenia.
Unul dintre frații Cuvioasei Parascheva, după ce a învățat carte, s-a călugărit sub numele de
Eftimie și a fost ales episcope în localitatea Madite.
Sfânta Parascheva și-a petrecut copilăria în casa părintească, sub atenta ocrotire a
acestora. Legenda spune că, pe când avea zece ani a auzit citindu-se, „fiind într-o biserică a
Precistei“, cuvântul Evangheliei: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine,
să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie “ (Marcu 8, 34).
Chemarea Mântuitorului a făcut-o pe Sf. Parascheva să învețe ce înseamnă dorul de
desăvârșire și și-a împărțit toate hainele săracilor. A făcut același lucru și cu alte ocazii, fără
să țină seama de mustrările părinților.
În drumul Său, Cuvioasa s-a oprit la Constantinopol, acolo unde a ascultat cuvinte de
învățătură de la călugări și călugărițe care au ales viața duhovnicească. A urmat sfaturile
acestora și a părăsit capitala, urmând să se îndrepte spre ținutul Pontului. A rămas pentru 5
ani la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea, iar de aici a plecat spre ȚaraSfântă,
pentru a-și petrece restul zilelor în locuri binecuvântate de viața pământească a
Mântuitorului Iisus Hristosși a Sfinților Apostoli.

5
 Însă, într-o noapte, când avea 25 de ani,
un înger i s-a arătat în vis și i-a spus să se
reîntoarcă în locurile părintești: „Să lași pustia
și la moșia ta să te întorci, că acoloți se cade să
lași trupul pământului și să treci din această
lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit“. Din
Constantinopol, Sfânta Cuvioasă Parascheva s-
a îndreptat către Epivata, acolo unde văzuse
lumina zilei, fără să spună cuiva cine este și de
unde vine. A fost îngropată ca o străină, nimeni
nu știa cine era de fapt, însă Dumnezeu, voind
să o proslăvească, a descoperit chipul acelei
străine. Legenda spune că un marinar a murit pe
o corabie șit rupul i-a fost aruncat în mare.
Valurile l-au adus la țărm, iar un sihastru care
trăia acolo a rugat mai mulți creștini să îl
îngroape urmând o rânduială creștinească.
Creștinii au săpat o groapă și au descoperit trupul Prea Cuvioasei Parascheva „neputred și
plin de mireasmă”.
Aici, alături de ea, au pus și trupul corăbierului. Însă, în următoarea noapte, unuia
dintre creștinii care săpaseră groapa, Gheorghe, i s-a arătat o împărăteasă în vis, șezând pe
un scaun luminat și înconjurată de mulți îngeri. Aceasta i-a spus: „Gheorghe, pentru ce n-ați
socotit trupul Sfintei Parascheva? Nu știți că Dumnezeu a iubit frumusețea ei și a vrut să o
proslăvească pe pământ?” Împărăteasa din vis nu era altcineva decât Sfânta Cuvioasă
Parascheva, care i-a poruncit să ia trupul ei și să-l așeze într-un loc de cinste. Aceeași
vedenie a avut-o și o femeie credincioasă, Eftimia, în aceeași noapte, iar a doua zi amândoi
au spus tuturor întâmplarea.
Credincioșii au înțeles că este un semn dumnezeiesc și au luat trupul Cuvioasei și l-
au adus cu bucurie în Biserica Sfinții Apostoli din Epivata. Legenda spune că drept
credincioșii creștini au zidit o biserică chiar pe locul înc are au trăit părinții Cuvioasei și
acolo unde ea însăși a văzut lumina zilei. Vestea despre minunile care se săvârșea în
apropierea moaștelor s-a răspândit repede înTracia și în Peninsula Balcanică.
După două sute de ani, vreme în care moaștele au stat în Biserica Sfinții Apostoli din
Epivata și s-au săvârșit mai multe semen și minuni în jurul lor, cinstitele moaște au fost
strămutate în mai multe locuri, acolo unde au fost alinare în suferință tuturor.
Pe 13 iunie 1641, moaștele au fost așezate în minunata biserică a Mănăstirii Sfinții Trei
Ierarhi, ctitoria domnitorului.
Moaștele au rămas până în 1884, când au început lucrările de restaurarea lăcașului
sfânt. Apoi moaştele au fost mutate în catedrala mitropolitană unde se gasesc şi astăzi.

A consemnat, pr. Constantin- Liviu LĂZĂRESCU, Parohia Răducăneni

6
 Din înțelepciunea pildelor

Se povesteşte despre un bătrân

pustnic care se tot scuza înaintea
pelerinilor că are cam mult de lucru, că
e tare ocupat. Pelerinii se mirau, căci îl
ştiau că are o viaţă sfântă şi nu este
absorbit de cele materiale, de aceea îl
întrebară cu ce se ocupă.
Pustnicul le răspunse: “Am de
îmblânzit doi şoimi, de dresat doi
vulturi, să stăpânesc doi iepuri, să am
grijă de un şarpe, să încarc un măgar, să
pun şaua pe cai şi să dresez un leu”.
“Într-adevăr, spuseră oamenii, ai mult
de lucru. Timpul îţi este încărcat. Dar
unde îţi sunt animalele de care vorbeşti,
căci nu vedem pe lângă chilia sfinţiei tale nimic din toate acestea?” Pustnicul le explică într-un
mod foarte simplu, ca să înţeleagă cu toţii, căci aşa ceva aveau şi ei acasă. De altfel şi noi avem
în grijă astfel de “jivine”.
“Cei doi şoimi sunt ochii noştri, care se reped asupra oricărui lucru; câteodată sunt ca
nişte săgeţi care se înfig ici-colo şi aşa rămân. Uneori este greu să le îmblânzeşti. Cei doi vulturi
sunt mâinile noastre care apucă, şi ceea ce prind nu mai lasă liber. Câteodată scapă de sub
control. Ele ar putea face altceva, ar putea mângâia, ajuta, deschide. Cei doi iepuri sunt picioarele
noastre care merg, lovesc, ologesc şi ne fac să rătăcim. Cel mai greu lucru de stăpânit însă se află
în spatele dinţilor noştri: limba (şarpele). Cineva spunea că cei 32 de dinţi sunt neputincioşi în
faţa unei singure limbi. Ea ar putea însă să mângâie, să spună lucruri frumoase, să-l slăvească pe
Dumnezeu, să spună adevărul. Şi apoi avem de încărcat un măgar: trupul nostru. Cât de des nu se
aseamănă cu un astfel de animal! Totdeauna i se pare că e prea încărcat şi se împotriveşte, face
năravuri, refuză, este încăpăţânat ca un măgar. Şi totuşi avem nevoie de el. Apoi mai avem de
dresat un leu. Despre leu se spune că este regele animalelor, aşa cum inima este centrala puterii,
reşedinţa curajului şi a tuturor sentimentelor nobile, dar poate fi şi celula germenului urii şi al
revoltei.
«Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri,
adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii
mincinoase, hule». (Matei 15:19)“.

Pr. Teodor Constantin Bărbieriu,

Parohia Bazga

7
 Tinerețe, cu credință, în Tabăra de la Bohotin...

De trei ani doar, tradiția de a ne

întîlni cu tinerețea și inocența dragilor
copii și tineri din Parohia „Sf.Ier.
Nicolae” din Bohotin se păstrează
neținând cont nici de criză, căldură
sau de orice piedici. „Tabăra din
pridvorul satului” este un proiect drag
nouă, celor din Parohia Bohotin, nu
doar pentru că e o dovadă a grijii
manifestate de ierarhul nostru,
Părintele Mitropolit Teofan, față de
cei care cu tinerețea lor slujesc
Biserica, copiii și tinerii, dar este și un
prilej deosebit de a învăța multe
lucruri de la niște voluntari inimoși, cu care se leagă prietenii frumoase.
A devenit atât de firesc acest proiect, mai ales că în zonă se întâmplă în trei parohii din
același cerc pastoral: Cozmești, Moșna și Bohotin, unii copii din toate cele trei sate participând
chiar la toate cele trei tabere. Și anul acesta, deși frământări au fost, dacă se poate organiza, dacă
se respectă anumite condiții de criză, din cauza pandemiei, s-a trecut peste toate. Am pășit
curajoși înainte susținuți mai ales de tinerii voluntari, atât de cei veniți cu sprijinul Sectorului de
misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, cât și de cei din parohie. Ca preot paroh am fost surprins atunci
când părintele Mihail Siminciuc, coordonatorul acestor tabere, mi-a propus colaborarea, neștiind
dacă mai este posibil ca anul acesta să organizăm un asemenea proiect drag copiilor. Așa a fost
posibil ca între 24-26 iulie 2020, să fim o mare familie cu doamna prof.Alina Andrei,
coordonatoarea taberei din partea parohiei,cu cei șase voluntari veniți din partea Arhiepiscopiei
Iașilor, a celor șase voluntari dinparohie și a aproximativ șaptezeci de copii. Mai puțini anul
acesta, dar apreciem calitatea mai mult decât cantitatea!
Așa a fost posibil ca dimineața, cu un program bine stabilit, voluntarii să se reunească cu
participanții la tabără în fața bisericii „Sf.Ier.Nicolae” Bohotin. S-au făcut înscrierile de către
părinții copiilor, apoi ne-am rugat pentru ca binecuvântarea lui Dumnezeu să fie asupra acestei
tabere. A urmat apoi înviorarea, unul dintre cele mai iubite momente, întrucât era posibilitatea
tuturor de a face mișcare în ritmul muzicii, cu animatori voluntari. Atelierele așezau la loc firesc
scopul taberei: de a învăța lucruri folositoare legate de credința noastră ortodoxă. Se încheiau
apoi atelierele cuașa-numitele „ jocuri olimpice”, fie ele creative, fie pline de competiție și
mișcare. Era frumos când voluntarii îi numeau pe toți câștigători! Erau cu adevărat câștigători
pentru că dobândeau încredere, nu doar cunoștințe! Un aspect important este faptul că am insistat
să se strângă orice rămășițe de la gustări sau de la materialele folosite la ateliere, completând
educația cu bunul-simț. Sper din suflet că a lăsat urme frumoase această îndeletnicire! După-

8
amiezele s-au terminat cu rugăciunea făcută
împreună. Sâmbătă au avut loc activități și în
curtea școliidin sat, cu sprijinul coordonatorilor
acestei instituții. Seara a fost însă așteptată cu
nerăbdare. Câmpul din mijlocul satului Bohotin,
numit popular „bahnă” a răsunat de glasurile
vesele, de cântece populare, precum și de jocuri
și animații deosebite, totul culminând cu focul de
tabără organizat cu sprijinul autorităților locale și
a grupului de Pompieri din Răducăneni.
Duminica a urmat un program mai deosebit, fiind completat de participarea la Sfânta
Liturghie. E mișcător Crezul sau Tatăl Nostru rostit de aproximativ șaizeci de copii odată. E
mult de învățat din inocența și dragostea simplă de Dumnezeu pe care o are un copil! A urmat
înviorarea și căutarea de comori. S-au păstrat și condițiile deosebite cauzate de pandemie, copiii
fiind împărțiți în mai multe echipe, după vârstă și nu numai, păstrând distanțarea regulamentară.
Am primit și mărturii ale voluntarilor și participanților, astfel încât să păstrăm un pic din
atmosfera taberei.
„A fost prima mea tabara. Nu știu să exprim foarte bine în cuvinte sentimentul de
împlinire pe care î l simt. Dragostea copiilor, implicarea și entuziasmul lor, m-au impresionat și
mă fac să aș tept cu nerabdare următoarea experiență de acest fel . Cred că voi păstra mereu copiii
în inima mea și nădăjduiesc să mă întâlnesc d in nou cu ei. Bucuria lor le dă voluntarilor
încredere, entuziasm și energie să revina și urmatorul an.” – Anastasia Nicolau
„Tabăra din Bohotin a fost pentru mine prima la care am participat vara aceasta . A fost
experiența care m-a trezit din monotonia vieț ii mele cotidiene , care mi-a oferit din nou ocazia de
a î mpărtăși copiilor câte o părticică din sufletul meu , de a mă bucura î mpreună cu ei ș i de a mă
umple de î mplinire atunci cand î i privesc zâmbind. Au fost trei zile frumoase î n care am dansat ,
am cântat, am citit ș i ne-am jucat, iar cel mai important este că am făcut toate acestea î mpreună ,
precum spune ș i sloganul Taberelor din pridvorul satului , precum ș i al nostru, al voluntarilor:
Împreună pentru tineri!" – Ștefan Orzetic
„Un sătuc frumos, liniștit, cu o parohie foarte frumoasă. A fost una din cele mai frumoase
tabere și parohii la care am fost. Și dumneavoastră sunteti o familie foarte frumoasa și bine
închegată. Îmi pare foarte bine că am putut lua parte la aceasta tabără și că am avut ocazia să vă
cunosc.” – Iulian Chiriac
„Nu ș tiu cum aș putea să î ncep acest text altfel decât prin a -I mulț umi lui Dumnezeu
pentru toate binecuvântările pe care mi le -a dat ..! Ca voluntar pentru prima dată î n Tabăra din
Pridvorul Satului, pe mine m-a minunat cum purtarea Tricoului Galben îți oferă buletinul de
lider ș i cum până la sfârș itul celor trei zile, copiii ajung să se ataș eze atât de puternic de liderii
lor. Să simți niște brațe mici , fragede, care te cuprind cu toată dragostea ș i să ai conș tiinț a că tu
ești cel ce aduce zâmbete pe chipurile unor copii, consider a fi cel mai preț ios succes . Sub
sprijinul necondiț ionat al părintelui ș i al doamnei preotese , împreună cu ajutorul voluntarilor

9
rezidenți, am reuș it să î nviem î n satul Bohotin o tabără nu destinată, cum s-ar crede, distracției, ci
sufletului. Am râs, am dansat, am plâns, ne-am stresat, ne-am î ndoit poate de aptitudinile noastre,
apoi iar am râs , și la final am părăsit curtea bisericii cu un gust dulce și cu o amintire de
neuitat.Mulțumesc! ”– Alexandra Orzetic
„Tabara de anul acesta a reprezentant o experiență inedită, pe care nu o voi uita niciodată .
Voluntarii au fost foarte faini și au creat o atmosferă de neuitat . În cele trei zile de tabără am
învățat multe lucruri, mai exact, cum să fiu cel mai bun organizator . În concluzie , mi-a plăcut
foarte mult ș i îi aș tept ș i anul viitor.” – Diana Șurpanu
„Din punctul meu de vedere, a fost o tabără bine organizată. Consider că, participanții de
anul acesta s-au distrat pe cinste, datorită coordonatorului, părintelui si doamnei preotese, dar ș i a
voluntarilor, atât din sat, cat si cei din cadrul Asociaț iei Tinerilor Ortodocși Români.” – Emanuel
Șurpanu
„Zilele astea de tabără au fost super! Am socializat și mi-am făcut noi prieteni. A fost o
adevărată plăcere să-mi ajut parintele cu aceasta tabara.” – Eduard Spînu
„Am aș teptat un an pentru a avea loc cea de -a treia ediț ie a Taberei din pridvorul satului,
dar iată , s-a ș i sfârș it ! Pentru mine aceste zile petrecute cu copilașii ș i mai ales cu ceilalț i
voluntari au fost excepț ionale ! Timp de trei zile am făcut parte dintr -o numeroasă familie , am
avut numeroase motive pentru a zâmbi necontenit ș i , mai presus de astea , mi-am făcut prieteni
noi. Ceea ce se î ntâmpl ă în timpul desfășurării taberei este extraordinar . Vreau să mulț umesc
preotului parohiei noastre, pr. Andrei Iulian ș i doamnei preotese Alina Andrei pentru tot ajutorul
acordat, dar ș i voluntarilor . Sunt foarte bucuroasă că am avut ocazia de a cunoaște oameni
minunați!” – Anca Voinea
„Este deja a III - a ediț ie a Taberei din Pridvorul Satului la care particip ș i pot spune că ș i
de data asta am rămas cu gânduri ș i amintiri pline de căldură ș i dragoste faț ă de oameni , de copiii
din sat ș i mai ales cu iubire faț ă de Dumnezeu ș i de biserica satului . Experiențele de anul acesta
au fost pline de spontaneitate, de energie ș i bună dispoziț ie cât ș i de î nț elegere reciprocă atât î ntre
voluntari cât ș i î ntre copii . Fiind pentru al doilea an voluntar , am avut ocazia să intru î n culisele
taberei ș i să mă implic activ î n organizarea taberei , lucru care personal mi -a adus o mare
satisfacție și împlinire , cât și plăcere pentru că am avut ocazia de a cunoaște și de a l ucra cu
oameni noi,buni ș i plini de idei creative ș i frumoase.” – Cristina Ciobanu
Diplomele și lacrimile de fericire, precum și prezentarea unui film cu fotografii ale
activităților din tabară au încheiat zilele
de poveste. Sigur că prieteniile au rămas!
A rămas și dorința ca anul viitor să
repetăm tabăra și sperăm chiar să reușim
mai multe!

Preot Paroh Iulian Andrei și

Prof. Alina Andrei

10
 MOMENT LIRIC cu prof. COCA CODRIANU –
Liceul Răducăneni
DAIM
Maria cea mică, fiica MARIEI, cu
nostalgie,
visează la ziua de mâine: născutu-s-a
MARIA, fiica Evei şi Mama noastră;
sub aripile-braţe ocrotitoare, Maria
îmbrăţişează
copilul din mine, din tine, să nu i se fure
candoarea, bunătatea, inocenţa...
Maria, cealaltă Marie, legată prin Moarte şi
Viaţă – pământul să dăinuie în vreme, în
vremuri, e rugul nestins, e viţa de vie ce
braţele-şi întinse spre ceruri binecuvântare
divină cerând...
e tăcuta Maria a pământului sfânt.
Maria, fiica Mariei şi nepoata Evei
pământene
prin jertfa-i de viaţă, ea însăşi dă viaţă –
Pământul să dăinuie, „pâinea noastră –
cea de toate zilele” să ostoiască foamea,
neîndestulata foame de necunoscut...
Prin Maria, laptele înţelepciunii, ne
creşte...
Avem nevoie de LINIȘTE! Liniște
interioară.
Și văruirea cămarei sufletului...
Avem nevoie de tăcere, de priveghere
și de multă Iubire....
DAIM
PetiteMarie, la fille de MARIE, avec
nostalgie,
ellerêve de demain: elle est née
MARIE, filled'Eve et de notreMère;
sousles bras protecteurs, Marieembrasse
laissel'enfant en moi, en toi, ne se fasse pas
voler
candeur, gentillesse, innocence ...
Marie, l'autreMarie, liée par la mort et
La vie - la terrepourdurer dans le temps,
en
fois, c'est lefeuéteint, c'est la vignequi,
lesbras tendus vers lescieux,bénis
la demande divine ...
C,est la Mariesilencieuse de la terresainte.
Marie, fille de Marie et petite-fille de
l'Eveterrestre
par son sacrifice de vie, elle-mêmedonne la
vie -
Que la terre dure, "notrepain -
chaquejour »pourétancher la faim,
faiminsuffisante de l'inconnu ...
Par Marie, le lait de la sagesse, nous
grandissons ...
Nous avonsbesoin de CALME! La
paixintérieure.
Et de blanchir la chambre de notreâme ...
Nous avonsbesoin de silence, de vigilance
et surtoutil nous fautbeaucoupd'amour ...
11
 Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov

Cu o viață aproximată între realitate și

legend, dar cu moaște întregi și făcătoare de minuni
în inima Bucureștiului (unde s-au statornicit de
două secole și jumătate), acest Dimitrie a trăit, cel
mai probabil, acum aproape opt veacuri, pe vremea
dinastiei româno-bulgare a Asăneştilor, în satul
Basarabi (Basarabovo), din sudul Dunării, fiind un
păstor sărman, om milos şi cu frică de Dumnezeu.
Călugărit mai spre bătrînețe, s-a retras într-o
peşteră, unde a petrecut în post, rugăciune şi
priveghere, pînă ce a adormit întru Domnul, neştiut
de nimeni. Vremea a astupat treptat gura peşterii,
preschimbînd-o din chilie în mormînt, iar apele au
acoperit locul. După mulţi ani, Sfîntul Dimitrie s-a
arătat în vis unei copile bolnave şi i-a făgăduit
tămăduire, dar cu condiția ca părinţii ei să-i scoată
osemintele de sub apă. Aşa a fost aflat trupul său întreg și bine-mirositor, pe care oamenii l-au aşezat cu
mare cinstire în biserica sătucului lor, unde acestea n-au întîrziat să făptuiască minuni, despre care s-a dus
vestea de ambele părți ale Dunării. Astăzi sfintele sale moaște (ce atrag – de ziua pomenirii sale, dar și
peste an – sute de mii de pelerini) sălăşluiesc în Catedrala Patriarhală din Bucureşti, iar cuviosul este
socotit ocrotitorul sfînt al Cetăţii lui Bucur și al Valahiei dunărene.
După multă vreme apa Lomului a venit mare încât a luat şi lemnele şi pietrele dimprejurul ei şi
atunci au căzut în apă şi cele două pietre, care erau în apropierea peşterii, împreună cu moaştele sfântului,
şi multă vreme au rămas acolo. Vrând Dumnezeu să-l descopere, s-a arătat îngerul Domnului în vis unei
copile, fiica unui om drept-credincios, copilă care pătimea de duh necurat, şi i-a zis: "Dacă părinţii tăi mă
vor scoate din apă - şi i-a arătat locul - eu te voi tămădui pe tine". Sculându-se dimineaţă copilă, a spus
părinţilor săi visul pe care l-a avut.
Adunându-se mulţi oameni şi preoţi, s-au dus toţi împreună la locul cel arătat de copilă, unde de multe ori
se arăta o lumină şi cei care o vedeau socoteau că acolo este ascunsă o comoară de bani. Căutând cu tot
dinadinsul, au aflat în apă sfintele moaşte ale Cuviosului Dimitrie, care erau pline de mâl şi de prundiş, şi
le-au scos întregi, strălucind ca aurul. Luându-le de acolo, le-au dus în satul Basarabov. Şi străbătând
vestea prin toate părţile dimprejur despre aflarea sfintelor moaşte ale lui Dimitrie, a ajuns şi la urechile
domnului de la Bucureşti, care îndată a trimis preoţi şi boieri ca să aducă moaştele Sfântului Dimitrie şi să
le aşeze în biserica domnească. Deci, mergând trimişii Domnului în satul Basarabov, au luat moaştele
sfântului şi au purces cu ele ca să le aducă în Valahia. Ajungând cu dânsele până aproape de un sat care se
cheamă Ruşi, au stat sfintele moaşte la o fântână şi de acolo sfântul n-a mai vrut a merge mai departe.
Văzând preoţii şi boierii acea minune şi nedumerindu-se ce să fie, s-au sfătuit să facă ceea ce au făcut cei
de altă seminţie cu sicriul mărturiei Domnului. Şi au înjugat doi juncani tineri neînvăţaţi la carul cu
moaştele sfântului şi l-au lăsat să meargă unde vor voi ei, căci din aceasta se va şti şi voia sfântului.
Atunci juncanii s-au întors îndată la Basarabov cu moaştele sfântului şi au stat în mijlocul satului. Iar
preoţii şi boierii, întorcându-se fără nici o ispravă, au spus celui care i-a trimis despre toate acestea.
Domnul Valahiei a trimis boieri cu bani şi au făcut o biserică cu numele cuviosului Dimitrie în satul
Basarabov, în care au aşezat moaştele sfântului. Şi multe minuni făceau acele moaşte celor ce cu credinţă
năzuiau la el, dintre care vom consemna câteva de la oameni vrednici de credinţă, care le-au văzut cu
ochii lor şi care le-au scris pentru popor, spre încredinţarea şi adeverirea celorlalte minuni.
Două femei surori, Aspra şa Ecaterina, din satul care se numeşte Cernavodă, au făcut o
preafrumoasă biserică, punându-i hramul Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi s-au sfătuit

12
între ele cum ar putea face ca să poată lua o părticică din moaştele Sfântului Dimitrie şi s-o aducă în
biserica lor, căci a le lua cu totul socoteau că nu va voi sfântul, precum a şi fost. Deci, venind cu smerenie
şi cu evlavie şi închinându-se sfântului, au luat în taină o mică părticică din moaştele lui şi vrând să plece
cu căruţele lor, caii nicidecum nu s-au putut mişca din locul acela, cu toate că vizitiii îi băteau mereu. Iar
ele, cunoscând pricina, s-au coborât din căruţe şi cu lacrimi au alergat şi au căzut la moaştele sfântului şi
punând părticica la locul ei, s-au rugat sfântului să le ierte greşeala. Astfel, izbăvindu-se de nevăzuta
oprire, s-au întors cu pace în satul lor. Altădată a venit prea sfinţitul mitropolit Nichifor al Tîrnovului,
împreună cu sinodul lui, ca să se închine sfintelor moaşte ale cuviosului Dimitrie. Închinându-se mai întâi
mitropolitul şi sărutând sfintele moaşte, s-a depărtat puţin şi s-a aşezat pe un scaun. După aceea, mergând
pe rând toţi ceilalţi din sinodul său şi sărutând sfintele moaşte, un oarecare monah Lavrentie, în vreme ce
săruta moaştele, s-a ispitit ca să rupă cu gură o mică parte din moaştele sfântului şi a rămas cu gura
căscată. Toţi, uitându-se la dânsul şi văzându-l cu gura căscată, nu pricepeau ce a pătimit. Iar mitropolitul
i-a poruncit ca să se dea la o parte ca să se poată închina şi ceilalţi. Dar el, fiind fără glas, abia s-a depărtat
puţin de la sicriul sfântului, cerându-şi iertare, şi astfel i s-a dezlegat limba şi a grăit ca mai înainte. După
aceea au mers cu mitropolitul la gazdă şi atunci i-a povestit toate cele ce a pătimit. Iar mitropolitul i-a zis:
"O, păcătosule, cum de n-ai socotit că de-ar fi fost să se împartă sfintele moaşte la toţi cei care vin să se
închine, până acum n-ar mai fi rămas nimic? Deci de acum pocăieşte-te, că ai greşit lui Dumnezeu şi
sfântului".
Un iubitor de Dumnezeu, episcopul Ioanichie al Preslaviei, cazând într-o boală foarte grea şi
neputându-se vindeca, l-au purtat patru oameni la biserica Sfântului Dimitrie. Acolo l-au pus cu aşternutul
în biserică şi, slujindu-se Sfânta Liturghie, după trei ceasuri s-a sculat sănătos şi umbla pe picioarele sale,
mulţumind lui Dumnezeu şi lăudându-l pe sfânt.
Acestea şi multe alte minuni a făcut Sfântul Dimitrie, care însă n-au fost scrise.
Între anii 1769 şi 1774, fiind război între Rusia şi
Poarta otomană şi cuprinzând şi pe ofiţerii ţării noastre,
generalul Petru Salticov a trecut Dunărea şi a pornit
război împotriva Rusciucului şi a trecut şi prin satul
Basarabov, unde se aflau moaştele sfântului. Generalul
a luat aceste moaşte pe care voia să le trimită în Rusia.
Iar creştinul Hagi Dimitrie, fiind în acea vreme lângă
general, s-a rugat ca să nu înstrăineze sfintele moaşte, ci
să le dăruiască ţării noastre pentru prăzile şi jafurile ce
le-a pătimit din pricina războiului şi s-o mângâie cu
acest dar, adică cu sfintele moaşte. Generalul,
înduplecîndu-se, le-a dăruit Ţării Româneşti. Şi
primindu-le tot poporul, cu mare cinste le-a aşezat în
biserica cea mare a Mitropoliei Ungrovlahiei, în zilele
preasfinţitului mitropolit Grigorie. Şi îndată a simţit tot
poporul ocrotirea şi sprijinul sfântului, căci nu numai că
a încetat războiul dintre muscali şi turci, ci a contenit şi
ciumă cea înfricoşată. Mult ajutor şi mare folos câştiga
toţi cei ce cu credinţă năzuiesc către moaştele sfântului.
Pentru ale cărui rugăciuni, Dumnezeule, miluieşte-ne şi
ne mântuieşte pe noi toţi, acum şi pururea şi în vecii
vecilor. Amin.

Din SINAXAR, a consemnat pr. Cătălin Cojocaru, Parohia COZIA

13
 MOMENT POETIC CU…george FILIP – Canada
GRAIUL ROMÂNESC
dacă-ascultaţi un cântec dinspre Mare,
sau murmur de poeme - nins din stele,
nu vă miraţi: ei sunt poeţii care
le duc la lume-n poartă...menestrele.
când Dumnezeu a plămădit Pământul
s-a dus pe la românii din Carpaţi
şi le-a rostit: -vă leg cu legământul
să fiţi poeţi de-a pururi...să cîntaţi!
de două mii de ani cîntăm întruna
şi prin furtună - şi sub blândul Soare.
noi ne-am legat ca Soarele şi Luna
să răsărim prin vremuri viitoare.
în limba noastră botezăm sau plîngem
Limba Română ne e mamă sfântă.
sub imnul românesc ades ne strângem
şi cu stihia ne luăm la trântă.
...se-aude peste Ţară o cântare
spusă de magi...şi de ţărani...la stână;
e graiul românesc - acela care
în veci de veci va fi: LIMBA ROMÂNĂ!
august -2020, la Montreal
14
GÎNDIM ROMÂNEŞTE
se lipesc cuvintele de mine
şi-mi vorbesc de parcă le sunt tată,
iată câteva: plug, gazdă, brazdă;
aşa grăiau dacii – altădată.
le păstrez în Limbă, să-nverzească
veşnice, prin doinele de doruri
şi le leagăn prin dicţionare
să nu emigreze-n alte zboruri...
punînd substantive, predicate,
noi ne-am scrijelat o limbă veche,
ce ne-au pus-o prin letopiseţe
harnicii Costin şi-acel Ureche.
Limba noastră cîntă între deşte
şi doineşte în cimpoi şi-n flaut.
de se pierde-un sunet printre vremuri
nouă generaţii îl tot caut…
limba noastră e Limba Română.
o vorbim în marşuri şi la nuntă.
de-o turcim sau se slavonizează,
Limba noastră plînge şi se-ncruntă.
din această Limbă cresc poeţii
şi în ea ne-a cuvîntat Bălcescu.
Limba noastră – fără-asemănare,
l-a slujit pe Domnul Eminescu…
nu ne rătăcim printre origini,
iar de cineva ne iscodeşte,
îi răspundem răspicat: străine,
noi…la noi…gîndim pe româneşte !
August -2020 –la Montreal
 OGLINZILE PRIETENIEI
de Viorel CÂTEA

Volumul de versuri ”Oglinzile prieteniei”

semnat de învățătorul-poet Viorel CÂTEA, a apărut
sub îngrijrea Editurii ”24 de ore”, Iași, 2019. Cu o
”schiță de portret” semnată de distinsul poet Horia
Zilieru – Iași, aflăm că amintirile de acasă ale
poetului, adică din inima Răducăneni-ului, au fost
ca un motto transmis sufletește de către părinți, cu
preponderență ”visul mamei” sale. Cum este și un
fin trubadur al muzicii clasice și romantice, poezia
acestuia îmbină taina Cuvântului, a Literei și a
solfegiului – armonie ce duce la o sensibilitate
aparte.
Uneori ”cu gândul acoperit în ceață”, artistul
”aruncând privirea-n depărtare” își amintește literam
frumoșii ani ai copilăriei, alături de fratele mai mic,
Cătălin, de mama, Violeta și de tata, Vasile, casa de
”acasă” înconjurată de pomi fructiferi, scrânciobul
din frânghie de sub nuc, verile-veri, toamnele-
toamne când ”evantaiul răsfira ”prin pletele-i adieri
cu parfum de mere busuioace sau pere claps. Poartă
acest ”veșmânt în sufletu-i” și voit sau nevoit în
colțul cristalinului o ”lacrimă de stea” i se prelinge
pe obraz. Zâmbind ”cu raze violete de lumină” nostalgice amintiri îl cuprind trezindu-i-
se în suflet primii fiori ai iubirii, primele declarații, cu timiditate date ființei iubite, ”jocul
dorului” adolescentin rămânând în sufletul acestuia ca o floare ce nu s-a ofilit. Privirea
rămâne dusă în depărtarea ”copilăriei” când ”de ce-urile” erau pe prima pagină, totul în
juru-i fiind plin de mister, gândul tainic mirându-se de fiecare mișcare a ”fluturelui”,
”lumina de pe cer”, de ce nu ”roua florilor”.
”Prima ninsoare” îl surprinde cu ”fruntea lipită de umărul mamei”, acum în
”gânduri” fiind cuprins de ”zăpada timpului” care l-a înțelepțit spiritualicește și ramuri
albe, albe din păru-i curg alene prin timp. Cine știe, autorul ar fi voit să legene timpul
prin ”corăbii de gheață” să alerge ”pe drumuri neumblate” de unde să culeagă și să pună
într-un ”șirag” amintiri care i se vor derula prin fața ochilor ca niște ”oglinzi diametrale”
ce-l despart de îngerul păzitor, ”demonii” ființei sale mai traversându-i trupul; cu
”mișcarea” automată de acum ”a buzelor”, în rugăciune și ”plânsul” neplâns al sufletului
pribeag pe pământ ca și trupul de altfel, poetul caută iluminarea. Sau aflarea adevărului
prin înțelepciune divină. Dar vai, acest adevăr presupune mult foc lăuntric, un creuzet în
care arderea interioară este ca aceea a unui opaiț ținut sub obroc. Nu pentru a nu se

15
cunoaște lumina-i de mâine, ci mai degrabă pentru a se înțelege pe sine însuși. Focul
acesta lăuntric presupune lumina interioară dar și mortificarea trupului. Nașterea din nou
sau renașterea cum frumos spune poetul ”viitorul nescris văzut doar prin raze sticloase”.
Așa îi apare în vis o ”contopire” nedeslușită , un fel de spălare a ”cămarei
sufletului”, acolo să pătrundă lumina. ”Ca un copil născut în miez de noapte” penitentul
”se resemnează”; trecerea omului-pământ spre ”malul de dincolo de tăcere” este ca și
cum altădată Moise a trecut împreună cu
evreii Marea Roșie. Greu dar nu imposibil.
Greu dar nu singur ci îndeaproape sprijinindu-
te de Umărul lui Dumnezeu. Dar până să
ajungă la ”linia necuprinsă” a cuprinsului,
”ceasuri întregi (...) plutește într-o mecanică”
unde o ”mută gravitație” îl ridică către neant
și în același timp îl coboară cu picioarele pe
pământ... Drumul spre galaxii nefiind permis
oricărui însetat. ”În plânsul ploii” de afară,
poetul se întoarce la viața cotidiană. Femeia-
pământ, plămâdită și frământată din lut
galben-roșiatic, ars de atâta jertfă a
strămoșilor îl trezește la realitate: cu mâinile
pieptene, mângâie părul acesteia și vede și
simte chiar că prin mâini ”îi curge-albastra
zare” – Iubirea, ”pururea iubirea”, cea care ne
va mântui.
Voit sau nu, ochii îi lăcrimează cu
”lacrimi de iubire”, bucuria sufletului; prin
ploaie, ”lunecând pe umbre”, pictează
”curcubee” pe care să le ofere ființei iubite,
culorile acestuia semnificând deopotrivă
ambrozia din care va gusta penitentul la
nemurire. Începutul și sfârșitul... ”cine va
merge până la sfârșit (...) acela Fiul meu se va
numi”... Cine, Doamne, cine?
Pe drumul spiralat pe care singur și l-a ales
traversează ”șesuri răsfirate, dealuri și
păduri”, odihnindu-și oboseala trupului la
umbra ”mărului din drum”. Lacrimile soarelui
– ”ultima lacrimă”, răsărite la colțul ochilor ca
niște cristale lichide îl face pe poet să se
protejeze de ”arșița din vară”, din vara
trupului mustos încă care se prezintă a fi aidoma ”arborilor tăcuți”, ”împovărați în
amorțire” cu fructele coapte, coapte; sufletul pelerinului se prezintă a fi ”veșnic proscris”
aici pe pământ, el însuși fiind un copac bine mirositor – ”teiul de la poartă” înmiresmează

16
zarea cu parfumu-i dar ale cărui aripi ”se frâng ușor”... Bătrânul poet, nu de ani, ci plin de
înțelepciune, retrăiește cu nostalgie prima iubire – ”iubire pură”, când în ”ascuns,
platonic și barbar” scria pe frunze – raze de lumină ale amiezii timpului, de care ființa
iubită nu a știut nicicând; privirea, pe ascuns către ființa iubită, neșansa de a o îmbrățișa
sunt ca ”un pumnal în inimă, înfipt, nepermis de adânc”. Și totuși aceasta îl va trezi la
realitate: nu există iubire perfectă! Sau, aceasta presupune o jertfă continuă din partea
amândurora. Se regăsește; calea pribegiei și a regăsirii de sine: Biserica. Spre ”seara
Învierii”, pașii îl opresc la poarta Mănăstirii Voroneț; strigătul ”de clopot care-i cheamă
pe pelerini la adunare și ascultare ”fără întoarcere din timp” și ”lumina lină ce pogoară”
când ”Duhul Sfânt” se așterne peste drumeții obosiți de atâta cale le reamintește de
măritul voievod Ștefan. Și de atunci este într-o continuă căutare, liniștea sufletului
oferindu-i posibilitatea de a vedea lumea prin altă prismă. Devenit un fin observator,
poartă în suflet candoarea ”florilor de cireș”, ”sărută în taină pământul” pe care l-au
călcat străbunii noștri, pământ al cărui sete a fost astâmpărat de sângele martirilor pentru
credință și tremură ”ca un stejar bătrân” la tunetele vuinde ale timpurilor și ”ploilor
năuce”..
”Sub zidurile Crucii – ultima Golgotă”, pelerinul-poet se regăsește; Dumnezeu a
binecuvântat România – Noul Ierusalim, Grădina Edenului de altădată fiind astăzi
”Grădina României”, pentru că Marele Creator a văzut în suferințele și lacrimile
neîncetate a acestui obidit popor credință neștirbită.
Bucuria de a intra în posesia acestui volum de versuri ”Oglinzile prieteniei” m-a
determinat să-i foiletez – nu o dată, ci de mai multe ori paginile unde am redescoperit
propria copilărie cu giumbușlucurile ei, cu anii de suferință, acestea nelipsind din viața
fiecăruia și cu conștientizarea faptului că toate aceste încercări sunt portițe spre
înnaintarea spre cele înalte.
Viața este așadar, un șir de scări spiralate pe care trebuie să le urci cu atenție;
unora le este teamă, altora le produce o stare de vomă. În general urcușul acesta
presupune atenție, atenție, atenție. Și răbdare. E greu urcușul, dar trebuie să privim înapoi
cu ochiul minții, să privim înapoi, căci, la urma urmei societatea este cea care te vrea cât
te vrea dar niciodată nu-ți recunoaște valoarea. Asta implică inferioritatea unora și dorința
de dominare al altora. De aceea, frumos ar fi să lăsăm să curgă de la sine evenimentele,
pentru că, nu-i așa, ”cine va da primul cu piatra, de piatră va muri...!” Am trăit atare
experiențe și am concluzionat un lucru: oamenii mari, stau în umbră. Nu că le-ar fi frică
de ceva sau cineva. Nu. Efectiv, vor să rămână curați. Ce trebuie mai mult?!

2 iulie, 2020 – Olariu Elena , Răducăneni

17
 Modelator de suflete... la catedră!

Ca educatori de suflete, educația ne

ajută să formăm personalități, să influențăm
în bine, să motivăm. Copilul, prin educație,
își descoperă propria valoare, își înfruntă
temerile și învață să acționeze cu încredere și
curaj. Educatorii s-au născut cu dragoste de
copii și cu dorința de a dărui. Un exemplu de
educator este doamna Tasia Stamate, din
Bohotin, cu multă experiență în plan
educațional, dobândită pe parcursul multor
ani petrecuți la catedră.
- Să începem, doamnă învățătoare,
prin a evoca vremurile pe care le-ați trăit.
Cum era școala atunci când predați
dumneavoastră?
- Am lucrat din 1952 numai la
simultan, cu două clase. Când am terminat
școala, în 1952, am fost numită prima dată la
Școala generală din comuna Gorban. Director
era domnul Vârnă Gheorghe, un om foarte
punctual, având multe lucruri de învățat de la dumnealui. Eram colegă și cu doamna
Lucica Vieru, pentru că erau numai trei posturi de învățător la școală.
Cine să preia predarea la simultan? Domnișoara nou-venită, desigur! Nu mi-a
părut rău, pentru că am avut serii de elevi conștiincioși, foarte buni la învățătură. Mi-am
dat seama că, dacă știi să-i dai după tine, să-i modelezi pe copii, poți să intri ușor la inima
lor. Am prins vremuri grele! Eram și directoare de cămin cultural la Gorban și trebuia să
merg la Huși pentru a lua materiale de curățenie: motorină, mături și alte lucruri necesare.
Mă duceam cu căruța și butoiul de tablă. Copiii însă frecventau, în general cursurile. Nu
am avut probleme cu copiii care să nu vină la școală, să abandoneze adică și nici
probleme cu părinții. Eu, în câți ani am predat la școală, peste 30 de ani, n-am avut
probleme cu vreun părinte, niciodată.
- Cum ați ajuns în Bohotin?
- În 1960, în noiembrie, când a fost mutat soțul meu la Răducăneni, am cerut
transferul la Bohotin, pentru a întregi familia. Am lucrat la școala numărul 2 Bohotin,
având coleg pe Ioachim Cornel. El era dimineața și eu după amiaza, întrucât erau doar
două posturi. S-a înființat apoi al treilea post, eu preluând funcția de director la școala din
Satul Nou, Bohotin. A venit „tovarășul” învățător Luca de la Cozia, înlocuindu-l pe
domnul Ioachim, mutat la București.

18
 - Erau mulți copii înscriși la școală în
vremea aceea?
- Erau mulți copii. Nu știu însă cum
se întâmpla, dar domnul Ioachim avea 14-15
copii în două clase, și eu aveam 27-28. Erau
copii mulți, dar mai erau și bolnăviori. Era o
fetiță, îmi aduc aminte, nu știa să spună cum
o cheamă, tremura. O luam cu frumosul, și
când o chemam la tablă îi purtam mâna să
facă liniuțe. Când am văzut că începe să
prindă,cum aveam clasele întâi și a treia, la
simultan, i-am dat un copil de a treia și îi
purta mâna. Când reușea singură o
încurajam: „Ia uitați ce frumos a scris!” și
băteau toți copiii din palme. A terminat așa
patru clase și nu mi-a făcut probleme să nu
vină la școală!
- Vă aduceți aminte de anumiți copii,
cu năzbătiile pe care le făceau!
- Era o elevă la domnul Ioachim. Și
domnul era cam dur, mai pișca, de aceea copilul acela nu mai voia să vină la școală.
Atunci ne penaliza pe noi, învățătorii, nu pe elevi, pentru absențe sau abandon școlar. Ne-
am adus să-o aducem la școală, să nu avem elev neșcolarizat. Fetița a început să plângă
și a început să spună că merge la școală, dar la „tovarășa învățătoare”, nu la domnul! Am
lucrat un an de zile cu trei clase! Clasele mele și fetița aceea! M-am ținut de dânsa să
termine și ea școala! Ea își aduce aminte și acum. Apoi am avut un elev cu probleme la
un picior. Treceau căruțe de la Isaia cu struguri, iar copiii ieșeau la furat. Unul dintre ei s-
a urcat pe inima unei căruțe și, speriat fiind de cel din căruță, a căzut și și-a sclintit
piciorul.
- Au fost deci și evenimente mai triste, în urma cărora au suferit unii elevi.
- Da. Dar nu l-am lăsat. Un an de zile m-am ținut de el, pentru că era elev bunișor.
Din cauza absențelor ar fi trebuit să rămână repetent. Un an de zile am rupt bahna; mă
duceam la căsuța lui, stăteam până făceam lecțiile cu dânsul acasă, îi dădeam teme, pe
urmă veneam la școală. Și așa l-am recuperat.
- Sunt copii care v-au rămas în suflet?
- Da! Îmi aduc aminte cu drag de unii dintre ei. Era Tomulescu Mihai, foarte bun
elev, Radu Mihai, care are frați încă în sat, Dumitriu Livioara, Negruț Argentina, acum
ingineră și alți copii buni, Grigorescu Ion, Manole Dumitru, Axon Adrian.
- Au ieșit copii buni de pe mâna dumneavoastră!

19
 - Dar, dar erau și puși pe
șotii. Eram chemată la canton,
făcem situația școlară. Erau și
niște muncitori care reparau
drumul pe lângă școală. La
amiază ei au lăsat sculele și au
plecat la magazin. Ploua în ziua
aceea. Când vin, copiii dărâmau
școala cu târnăcoapele. Zic: „Ce
v-ați apucat?” Și l-am trimis pe
unul dintre ei, Aurel, să aducă o
vărguță de agud. Nu m-am
enervat, dar am început să-i pișc
un pic. Aurel venea cu fală,
bucuros că aducea vărguța, dar
apoi a început să fugă și să
strige: „Doamna, cu mine ați
început întâi?”
- Povestiți-ne cum erau sărbătorile satului, cum se simțea bucuria oamenilor și
copiilor. Cum se păstrau tradițiile.
-Tradițiile se păstrau. Biserica era importantă. Învățătorul, preotul, doctorul erau în
sat cineva. Totul cu sfințenie se păstra. Era cel mai frumos când umblam cu uratul, cu
copii; ne duceam pe la casele oamenilor cu uratul. Am ieșit la Huși și am participat la
concursuri. La noi conducătorul corului era domnul învățător Ruxanda, foarte bun dirijor,
la Gorban era domnul Pascal.
-Ați avut așadar colegi de care vă amintiți cu drag!
- Da. Anul acesta doamna Tincuța Mardare ar fi împlinit 91 de ani. Când am venit
aici am găsit: familia Ioachim: pe Aurica o cunoșteam de la Școală de la Huși, cu soțul eu
Cornel. Mai erau domnul și doamna Ruxanda. Doamna Mardare mai ales era o fire mai
deschisă și foarte bine pregătită.
- Ce a reprezentat această misiune de dascăl pentru dumneavoastră?
- Am făcut-o cu drag! Dacă nu-ți place nu o poți face!
- Mulțumim frumos doamnei învățătoare Tasia Stamate pentru o lecție de viață și
pentru cuvintele memorabile ce ne creionează un crâmpei din timpuri pline de farmec și
de tradiții legate de Școala din Bohotin.

Interviu realizat de Pr. Iulian Andrei

20
 MAREA SCHISMĂ sau „Unitate! Unitate!”?
(partea I)
Unii dintre cititorii
acestor rânduri păstrează încă
în suflet ecoul strigătelor de
bucurie și speranță, rostite de
sute de mii de oameni, la 9
mai 1999, în Parcul „Izvor”
din București, în prezența
Papei Ioan Paul al II-lea și a
Patriarhului Teoctist:
„Unitate! Unitate!”
Consecința acestei dorințe de
unitate a creștinilor este
vădită în atâtea comunități,
printre care și orașul Onești,
în care mii de creștini
conviețuiesc în armonie și pace indiferent de credința pe care o profesează. Știți bine că atât catolicii,
ortodocșii, protestanții etc. sunt creștini, dar poate nu cunoașteți unde, când și de ce s-au divizat? Aceasta
este o provocare pe care o purtăm în noi și la care poate așteptăm un răspuns. De aceea vă propunem să ne
întoarcem pentru câteva clipe în trecutul istoriei Bisericii și să ne clarificăm unele nelămuriri, mai ales că
astăzi, 16 iulie, comemorăm 966 de ani de la Marea Schismă între Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică.
Dacă vrem să trasăm pe scurt geografia istorică a diviziunilor durabile în universul creștin, din
nefericire, trebuie să pornim chiar de la primii pași ai creștinismului. Deja în secolele IV și V au apărut în
creștinătatea orientală greacă unele Biserici naționale, care supraviețuiesc și în zilele noastre (Bisericile
ortodoxe orientale). Cauzele acestor rupturii sunt diferite: teologice, culturale, naționale, politice, lingvistice
etc. După secolul al XIV-lea au urmat pentru aceste Biserici orientale mai multe veacuri de oprimare și de
martiriu, mai întâi sub invazia mongolă și apoi sub dominația musulmană. Grație mișcării ecumenice,
comunitățile ortodoxe orientale au putut să iasă din izolare și să intre în contact cu Bisericile tradiționale.
Dialogul cu aceste Biserici este adesea și astăzi împiedicat de interferențe politice și de dificultățile acestor
comunități de a continua dialogul cu delegații competente.
În secolul al XI-lea, lumea bizantină trecea printr-o gravă criză, manifestată acut pe toate planurile:
economic, social și comercial. Un alt motiv al scăderii puterii Imperiului Bizantin a fost pierderea, în numai
zece ani, a provinciilor orientale în favoarea turcilor, scăderea influenței în zona Balcanilor (zguduită
periodic de atacurile popoarelor nomade) și în peninsula Italiei (cucerită treptat de normanzi). Anarhia
politică se instaura cu pași repezi, anunțând lunga agonie prin care a trecut Bizanțul în ultimele sale secole
de existență. Pe de altă parte, pe continent, anul 1000 a reprezentat startul dezvoltării ulterioare a statelor
medievale vest-europene. Inovațiile tehnice, dezvoltarea comerțului, a transporturilor, a economiei în
general, a favorizat creșterea puterii statelor aflate pe traseul marilor drumuri comerciale.
Având în vedere aceste aspecte, putem considera că ruptura dintre Biserica de Apus și cea de Răsărit
nu a putut avea o cauză exclusiv politică sau spirituală. Cauzele sunt multiple și complexe. Avem de-a face
cu tradiții culturale diferite (greco-orientale în Răsărit și romano-germanice în Apus), cu diferențe de
mentalitate, cu divergențe de ordin cultural sau ecleziastic (căsătoria preoților era interzisă în Apus, iar în
cultul religios apusean se folosea azima, pe când în răsărit se folosea pâinea dospită etc.). Creșterea puterii
temporale (laice) europene, petrecută simultan cu scăderea acesteia în Imperiul Bizantin a alimentat și
pretențiile puterii spirituale (a papalității) în dauna Patriarhiei de la Constantinopol, care deținuse până
atunci supremația în privința prerogativelor religioase. Acest proces a început de timpuriu, iar unele acțiuni
ale Romei fuseseră privite cu ostilitate de bizantini, de pildă când, în secolul al VI-lea, Papa a proclamat
supremația puterii spirituale (bisericești) asupra puterii temporale (laice), sau când în anul 800 împăratul
Carol cel Mare (768-814) a fost încoronat la Roma și nu la Constantinopol ca până atunci. În veacul al VI-
lea apar două concepții diferite privind divinitatea. În credința apuseană privind misterul Sfintei Treimi,
Sfântul Duh purcede de la Tatăl și de la Fiul, iar conform credinței răsăritene Dumnezeu-Tatăl este izvorul,
principiul și cauza Trinității.

21
 Aceste divergențe s-au acutizat în
secolul al IX-lea când a avut loc
„Schisma cea mică” (867), când
Patriarhul Foție și Papa Nicolae I au rupt
relațiile și s-au excomunicat reciproc,
motivația fiind amestecul în lumea
bulgară. Reconcilierea a venit în anul
880, o dată cu urcarea pe tronul bizantin
a împăratului Vasile I Macedoneanul (+
886). Această schismă, depăşită canonic,
contribuise la îndepărtarea Orientului de
Occident, a grecilor de latini, iar în noul
ambient al secolului al IX-lea, o
concordanţă ecleziastică şi culturală între
cele două lumi se prezenta ca imposibil
de realizat. În plus, grecii nu vedeau cu
ochi buni alianţa dintre papalitate şi Catedrala Sfânta Sofia
imperiul otomanilor, iar politica acestora
din urmă în sudul Italiei reprezenta un alt punct de ruptură. Insistând apoi în mod excesiv asupra ortodoxiei
Bisericii lor, grecii îi considerau pe latini decadenţi şi îndepărtaţi de tradiţia şi spiritualitatea perioadei
patristice.
În secolul al XI-lea, împăratul bizantin Constantin al IX-lea (1042-1055) a fost pus în fața unor grave
situații, cum ar fi atacurile arabilor și pierderea posesiunilor din peninsula Italiei invadată de normanzi.
Pentru a depăși acest impas, împăratul Constantin a dus o politică de alianță cu Papa Leon al IX-lea, politică
neînțeleasă de Patriarhul Mihail Cerularie. Pe fondul unor dispute de ordin dogmatic și liturgic între Papă și
Patriarh, relațiile dintre cei doi ierarhi au ajuns încordate, cu consecințe foarte grave. Aceste divergențe nu
constituiau un motiv suficient pentru a se ajunge la schismă. A fost însă nevoie de aroganța și mândria a doi
oameni, care să se împotrivească oricărei concesii (un reprezentant al Papei - Humbert, și un Patriarh al
Constantinopolului - Cerularie) și astfel ruptura să se producă. Când legații pontificali au venit la
Constantinopol, Patriarhul Cerularie a refuzat orice compromis. Astfel, la 16 IULIE 1054, cardinalul
Humbert a depus pe altarul din bazilica „Sfânta Sofia” actul de excomunicare a Patriarhului. Acesta, la
rândul său, a făcut același lucru împotriva Papei, care murise în primăvara aceluiași an. Și ce devine astăzi
acea bazilică!
Detaliind cauzele acestei schisme, găsim câteva situații agravante. Personajul principal al
occidentalilor este cardinalul Umberto de Silva Candida, cu un caracter impetuos și arogant; pentru Orient,
îl avem pe Patriarhul Mihai Cerularie, un personaj mai mult politic decât religios, care în urma unei revolte
împotriva împăratului, pentru a-şi salva viaţa, se refugiază într-o mănăstire, unde decide să devină cleric.
Ulterior, ajunge colaboratorul intim al patriarhului, reuşind să-l influenţeze şi pe împăratul Constantin al X-
lea. Murind Patriarhul Alexe Studitul, în anul 1043, Cerularie îşi realizează visul de a ocupa scaunul
patriarhal din Constantinopol. De la indiferenţa faţă de Roma, trece imediat la ostilitate. În anul 1050, an în
care Papa Leon al IX-lea primeşte omagiul normanzilor, el îi declară eretici pe latini. Aceasta, probabil
pentru că acum se proiectează o alianţă între Imperiul oriental, cel occidental şi papalitate împotriva
duşmanului comun, normanzii, care rup înţelegerea încheiată anterior cu Papa. Promotorul acestei alianţe
este comandantul armatelor bizantine din sudul Italiei, Arghir, persoană pe care Cerularie nu o poate
suporta; în plus, nu poate accepta o alianţă între latini, consideraţi eretici, şi grecii „drept credincioşi”. Ideea
alianţei este împărtăşită atât de Papă, care se duce în Germania pentru ajutor, cât şi de împăratul bizantin.
Cerularie, în schimb, vede într-însa un pericol grav pentru autonomia Bisericii sale. Arghir este excomunicat
de Patriarh şi i se neagă comuniunea. În plus, Patriarhul dă curs unei aprigi campanii de denigrare a Bisericii
Romei. Închide bisericile latine din capitală şi sechestrează mănăstirile ce aparţineau Romei. Motivul?
Folosirea pâinii azime în celebrarea euharistică, uzanţă generală în Occident încă din timpul împăratului
Carol cel Mare. Pentru îndeplinirea ordinelor sale, Patriarhul îl deleagă pe propriul trezorier, care declară
neconsacrată hostia azimă şi o calcă în picioare.

Pr. Alois Moraru

22
 Au început pregătirile pentru
Recensământul General Agricol – runda 2020

Ciprian IFTIMOAEI
Director executiv adjunct la Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi

Pentru elaborarea politicilor în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Institutul Naţional de Statistică (INS) derulează o serie de cercetării statistice
operative, periodice, anuale, o dată la cinci ani în perioadele intercensitare
(anchetele structurale în agricultură) şi o dată la zece ani (recensămintele agricole).
Recensământul General Agricol (RGA) este o lucrare statistică desfăşurată o dată
la zece ani, care cuprinde toate exploataţiile agricole care utilizează teren şi/sau
animale, la nivel naţional. După anul 1990, în România s-au organizat două runde
de recensământ general agricol, în perioada 2002-2003, respectiv în anul 2010,
datele rezultate din aceste cercetări statistice fiind disponibile în format electronic
pe site-ul INS.

Scopul RGA – runda 2020 este de a oferi date statistice de calitate pentru
fundamentarea politicilor în domeniul agriculturii, precum şi pentru Politica
Agricolă Comună a UE şi reformelor viitoare promovate la nivel european.
Această cercetare statistică exhaustivă este atât de importantă încât, pentru
neîndeplinirea la termen a obligaţiilor stabilite prin legislaţia UE, Comisia
Europeană poate activa procedura de infrigement pentru un stat membru.
Totodată, RGA – runda 2020 va furniza informaţii necesare pentru accesarea
fondurilor europene nerambursabile în domeniul agriculturii.

În ceea ce priveşte procesul de culegere a datelor de pe teren,

perioadele şi momentele de referinţă ale RGA – runda 2020 sunt
următoarele:
 anul agricol 2020, cuprins între 1 octombrie 2019 şi 30 septembrie 2020,
pentru variabilele privind terenurile şi persoanele care au lucrat în
agricultură şi anul calendaristic 2020 pentru gestionarea dejecţiilor
animaliere;
 ziua de 31 decembrie 2020, pentru efectivele de animale şi adăposturile
pentru animale;
 ultimii trei ani (2018-2020), pentru măsurile de dezvoltare rurală.

23
 Instituţiile co-organizatoare ale RGA – runda 2020 sunt Institutul Naţional
de Statistică, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Afacerilor
Interne, cu structurile teritoriale aferente, beneficiind de suportul oferit de
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în
Agricultură (APIA), Agenţia Naţională pentru Cadastru şi Publicitate Imobiliară
(ANCPI), Agenţia Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor
(ANSVSA). În procesul de pregătire a RGA – runda 2020, un rol important
este îndeplinit de primăriile din toate unităţile administrativ-teritoriale
(UAT), prin funcţionarii de specialitate care gestionează Registrele Agricole
(în format electronic şi/ sau pe suport de hârtie) care întocmesc listele cu
exploataţiile agricole care fac obiectivul recenzării. De calitatea întocmirii
listelor cu exploataţiile agricole depinde sectorizarea teritoriului, care constă în
împărţirea suprafeţei UAT-urilor în zone bine delimitate, numite sectoare şi secţii
de recensământ, definite exclusiv în scopul organizării activităţii de colectare a
datelor în teren.

O noutate privind RGA – runda 2020 este constituită de faptul că operatorii

statistici (recenzorii) vor culege datele pe baza unor tablete electronice, reducând
semnificativ perioada de procesare, analiză, validare şi diseminare a datelor
statistice comparativ cu rundele recensămintelor anterioare.

Cel mai
important moment al
recensământului
agricol este atunci
când recenzorii vor
merge pe teren pentru
a înregistra datele cu
privire la situţia
exploataţiilor agricole
care utilizează
terenuri. Perioada
efectivă de colectare a
datelor este prevăzută
pentru intervalul 1 februarie 2021 – 30 aprilie 2021, care poate fi modificată
conform legislaţiei în vigoare în funcţie de evoluţia crizei sanitare generată de
pandemia de COVID-19. Atunci, persoanele care lucrează terenul vor trebuie să
colaboreze îndeaproape cu recenzorii (operatorii statistici) pentru a furniza date de
calitate privind activitatea exploataţiilor agricole.

24
 Drogurile alimentare
La nivel mondial există trei tipuri de substanțe care creează dependență pe care omul le
consumă frecvent fiind legalizate de către state: alcoolul din băuturi, cafeina din cafea și nicotina
din țigări. În unele state mai este legalizat consumul de canabis (cânepa indiană) care produce
efecte halucinogene ușoare. Marea majoritate a oamenilor știu doar de aceste substanțe dar prea
puțini știu că în hrană există potențatori de arome care dau dependență și pot provoca afecțiuni
grave în timp ale creierului.
Am renunța de mult să mai adaug în mâncare produse sintetice care dau diferite arome
mâncării pe care o prepar zilnic. Mă refer la acele pudre și cuburi care se vând cu diferite arome
(vegetale, gust de vită, gust de găină etc). Dacă aveți curiozitatea să citiți conținutul lor, toate au
o substanță numită monoglutamat de sodiu. Aceasta este cea mai periculoasă printre alți aditivi
alimentari (coloranți, arome, agenți de îngroșare etc.) care poate crea ce mai mare dependență la
nivelul creierului cu timpul. Bineînțeles odată cu creșterea dozei.
Glutamatul de sodiu sau glutamatul monosodic este o substanța care se găsește natural și
în anumite alimente, însă este utilizat în industria alimentară pentru potențarea aromei. Este unul
dintre cei mai frecvent întâlniți aminoacizi non-esențiali și se regăsește, printre altele, în roșii,
lapte, ciuperci, peste sau brânza. In industria alimentara, glutamatul de sodiu mai este cunoscut
sub denumirea de MSG sau E621. Rolul sau este de a intensifica savoarea preparatelor, fiindcă
are capacitatea chimica de a pune in valoare aromele. De altfel, glutamatul de sodiu în sine nu
are niciun gust, însa se activează atunci când este combinat cu condimente sau alimente aromate
(sursa informației: doc.ro/sanatate/glutamat-de-sodiu-efecte-asupra-sanatatii). MSG a fost creat
inițial de biochimistul japonez Kikunae Ikeda, și perfecționat ulterior în numeroase laboratoare.
Ideea a pornit de la dorința lui Ikeda de a pune in valoare aroma de kombu, alge marine
comestibile folosite în supele asiatice. El a reușit astfel să obțină o substanța care "păcălește"
creierul și îl face sa perceapă gustul mult mai puternic. Unul dintre miturile care circula, legat de
glutamatul de sodiu, este "sindromul restaurantului chinezesc", care a aparut dupa ce un pacient a
acuzat dureri de cap si senzatie de disconfort dupa ce a consumat preparate de la un restaurant cu
specific chinezesc, unde era folosita aceasta substanta pentru a imbunatati gustul preparatelor. Cu
toate acestea, niciun studiu nu a validat aceasta ipoteza si utilizarea MSG în limite normale nu
este considerată periculoasă pentru sănătate. Există, însa, un număr redus de pacienți care, în
urma consumului de glutamat de sodiu, au acuzat simptome precum: Dureri de
cap/Bufeuri/Transpirații abundente/Tahicardie/ Durere în piept/ Greață/ Slăbiciune. În Uniunea
Europeană, glutamatul de sodiu este încadrat ca aditiv alimentar E621, autorizat în anumite
alimente și supus unor limite cantitative. Un studiu realizat in anul 1995 de Federația Societăților
Americane de Biologie Experimentala (FASEB) pentru FDA a stabilit că MSG nu este periculos
atunci când se consumă în limitele stabilite de lege. S-au observat anumite simptome deosebite
în cazul unor pacienți care au fost expuși unei doze de 3 grame de glutamat de sodiu în absența
alimentelor, însă datele nu sunt considerate suficient de concludente pentru a cataloga MSG
drept nociv. Aceste simptome nu au fost observate și atunci când MSG a fost administrat
25
împreună cu alimente. Potrivit raportului, nu există date care să confirme rolul glutamatului în
apariția sau complicarea unor boli cronice. Consumul de glutamat de sodiu este, însa, asociat cu
acumularea de kilograme in plus. Un studiu făcut pe șobolani a arătat ca monoglutamatul de
sodiu crește riscul de obezitate. Glutamatul de sodiu ne influențează radical gustul și, nu de
puține ori, observăm că alimentele gătite de noi acasă nu au aceeași savoare ca cele de la
restaurant. Evitați pe cat posibil semi-preparatele și citiți cu atenție listele de ingrediente! Dacă
nu doriți să consumați monoglutamat de sodiu evitați, de asemenea, și preparatele de tip fast-
food. În general, produsele de tip fast-food, precum cartofii prăjiți și chiar băuturile carbogazoase
servite în asemenea restaurante, conțin cantități mari de monoglutamat de sodiu. Indiferent că
ești sau nu de părere că glutamatul de sodiu poate cauza probleme de sănătate, este important să
știi că alimentele, cu cat sunt mai naturale, cu atât sunt mai sănătoase. Adopta așadar o dietă cât
mai naturală, dacă este posibil chiar pe bază de alimente de proveniența organică. Gătește-ți
singur, acasă, pentru a preveni consumul nedorit de potențiatori de arome sau alte substanțe.
Pregătind mâncarea acasă, deții controlul asupra ingredientelor pe care le folosești, ceea ce
înseamnă ca nu oferi organismului substanțe de calitate îndoielnica, ale căror efecte sunt încă
controversate in domeniul medical (sursa informației: doc.ro/sanatate/glutamat-de-sodiu-efecte-
asupra-sanatatii).
Deși părerile sunt împărțite eu consider că orice stimulent care intensifică gustul în hrană
este dăunător. De două am fost la un restaurant celebru fastfood de unde am consumat produsele
făcute de ei probabil pline cu monoglutamat. La prima îmbucătură am simțit cum salivez intens
și am zis cât de gustoasă este, apoi am mai cerut încă u meniu fără să îmi mai fie foame. Chiar la
un festival de știință am prezentat și am vorbit despre întreaga știință alimentară făcută de marile
companii ca sa ne facă să cumpăram produsele lor și să devenim dependenți de ele. Dacă
potențiatorii de arome nu ne afectează rapid creierul, ne fac să consumăm mai multă mâncare
fără să avem nevoie, ceea ce conduce direct la obezitate și bolile asociate cu ea.
Cu mulți ani în urmă am decis ca să folosesc în mâncare doar ierburi aromatice, legume,
sare și piper pentru a da gust cum foloseau bunicii noștri până să știe de existența acestor
substanțe. Nu în ultimul rând as vrea să adaug pe această listă și o substanță extrasă din plante și
anume zahărul. Dacă observați acum se adaugă zahăr în orice…Oare de ce? Niște analize
tomografice făcute la nivelul creierului au demonstrat că efectele zahărului sunt semănătoare
celei ale cocainei. Mulți oameni de știință afirmă că
zahărul este mult mai dependent decât cocaina la
nivelul creierului…Hmmm…Să aibă dreptate? Ce
credeți?
Cercetător Științific Dr. Biolog Ștefan-Adrian
Strungaru

Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași,

Facultatea de Biologie

26
 Despre scurgerea timpului și nu numai...

TIMPUL Teoria ... fericirii

Timpul trece prea încet

Einstein a scris, acum un secol, un bilet care face
Pentru cel care așteaptă;
istorie. Care e formula fericirii, conform geniului fizicii:
Timpul trece prea grăbit
Teoria fericirii a lui Einstein s-a vândut anul trecut la
Pentru cel ce frică are
licitație cu o avere, deși avea doar câteva rânduri și era
Timpul, Doamne, trece greu
scrisă pe o bucată de hărtie de la un hotel.
Pentru cel în suferință..
Dacă te-ai decis să-ți ghidezi viața după afirmații mai
Timpul, repede se scurge
mult sau mai puțin filozofice, ar fi bine să ca respectivele
Pentru cel cu bucurie și
cuvinte să aparțină unor oameni celebri. De exemplu,
Pentru cel ce mult iubește
fizicianul Albert Einstein a scris teoria fericirii, pe lângă
Timpul nu există...
o serie stufoasă de principii fizice după care ne ghidăm și
astăzi. Prea puțină lume știe că respectiva teorie a
Bișog Domnica, Răducăneni
fericirii există, dar s-a comercializat cu 1,56 milioane de
dolari.
Ilustrată în imaginea de mai jos hârtia cu cele
câteva cuvinte ale fizicianului are o poveste foarte interesantă. Practic, detaliile de fond s-ar
putea să fi transpus câteva rânduri de text într-o sumă gigantică. La vârsta de 43 de ani, Albert
Einstein ajunsese la un punct în viața sa în care călătorea pentru a ține discursuri contra cost la
diverse evenimente. În noiembrie 1922, omul de știință a primit aproximativ 2250 de euro pentru
a ține o prelegere la Tokyo. În timpul respectivei călătorii care nu a fost deloc scurtă, a aflat
vestea că tocmai devenise laureat al premiului Nobel pentru fizică. Acel detaliu s-a reflectat în
mulțimi de oameni curioși care s-au grăbit să-l întâmpine la sosire.
Copleșit de atâta atenție și interes din partea publicului larg, Einstein s-a retras în camera
sa de hotel de la Hotel Imperial din Tokyo. Acolo a scris teoria fericirii pe o foaie personalizată
cu sigla locației în care s-a afla. Tot atunci, un mesager a sosit să-i livreze un mesaj.
Pentru că nu avea la el bani de bacșis sau pentru că mesagerul nu accepta nici un fel de
plată din principiu, fizicianul i-a înmânat două foi de hârtie scrise de mână.
„Poate că, dacă ai noroc, aceste notiţe vor deveni mai valoroase decât bacşişul în sine”, i-ar fi
spus Albert Einstein curierului. Anul trecut nepotul acelui om a dus la licitație bilețelele
norocoase. Teoria fericirii a lui Einstein este simplă: Hârtiile cu pricina au ajuns în mâna unei
rude ale mesagerului din Hamburg, Germania. Aceeași personă care a decis să rămână anonimă a
obținut un total de 1,8 milioane de dolari pe cele două documente. Inițial, s-a crezut că valoarea
lor nu va depăși o sumă între 5000 și 8000 de dolari. ”O viață calmă și modestă aduce mai
multă fericire decât urmărirea succesului cu o neliniște constantă.” Aceasta a fost una dintre
notițele lui Einstein ce va rămâne în mentalul colectiv ca fiind teoria fericirii a faimosului om de
știință. Cea de-a doua foaie de hârtie a inclus cuvintele, ”Când există voință, există o soluție”.(
Andrei Simion)

Consemnat de stud. Maria Drăgan – Iaşi

27
 Începe iar școala
Este 1 septembrie și începe noul an școlar. Încă îmi este
dor de prima zi de școală – a cadrelor didactice. Elevii veneau la
15 septembrie, cu alaiul lor emoționant de uniforme, flori și mai
ales priviri curioase și zâmbete entuziaste și sincere.
Pentru noi, dascălii, 1 septembrie era ziua revederii
vechilor colegi și a cunoașterii cadrelor noi, ziua primului consiliu
profesoral, a preluării claselor pentru care trebuia să pregătim
atmosfera sărbătorească a primirii elevilor.
Firesc, în această zi mi-am amintit de învățătorii și
profesorii școlilor noastre, modele de pedagogie pentru cei mai
tineri.
Între aceștia, m-am gândit la Doamna TASIA (POPA)
STAMATE, de la Școala nr 2 Bohotin, sau Bohotin-Vale, cum îi
ziceau oamenii.
O întâlneam des, mergând pe jos din satul vechi – Bohotin-
Deal, dimineața și la prânz, mereu punctuală și conștiincioasă, așa
cum erau formate cadrele la fostele Școli Normale, pentru care
seriozitatea în muncă, pregătirea permanentă și devotamentul față
de copii erau principii de bază și un fel de jurământ al profesiei
(așa cum au medicii).
M-am documentat puțin cu acest prilej și am aflat că, după vreo 8 ani la Școlile Gorban,
Grumezoaia și Budu-Cantemir, vine în 1960 la Bohotin, unde a funcționat până la pensionare, în
1986, în total 26 de ani. Așadar, Doamna TASIA STAMATE a format la Bohotin-Vale 7 (șapte)
serii de elevi, din care știu că mulți au făcut-o mândră prin realizările profesionale din cursul
vieții lor de tineri și adulți.
Am cunoscut-o ca pe un om demn, cu o fire blândă, cu vorba înțeleaptă. Nu-i plăcea să se
amestece în contradicții sau în viețile altora mai mult decât îi impunea profesia de educator.
Căsătorită cu Stamate Ion, secretar la Primăria Gorban, în 1955, când dumneaiei era învățătoare
în această localitate, a format o familie respectată în Bohotin. Și-au crescut cu drag fetița,
Lenuța, care este lumina vieții lor.
Sunt mândră că am fost colegă
cu Doamna învățătoare TASIA
STAMATE, de la care am luat mereu
exemplu de demnitate și îi doresc
multă sănătate, de care are nevoie la cei
91 de ani pe care i-a împlinit anul
acesta, în luna martie.

1 septembrie, 2020 – Prof.

MARIETTA MATEI – Răducăneni

28
 Ea și toamna
Mă îndrăgostisem atât de mult de tine…
Îmi păreai serioasă, mereu feminină,
Peste ani te vedeam de mână cu mine
Plimbându-ne pe poteci, iar tu… mereu la fel
de senină.
Toamna era o parte din tine:
Melancolică, tristă, dar atât de frumoasă…
Mă îndrăgosteam adesea de mișcările tale
latine
Și de felul tău de a fi… atât de grațioasă!
Am auzit că-ți place noul,
Adesea îți schimbi culoarea părului, iar
hainele-ți devin ușor plictisitoare
Precum stiloul pentru adesea autorul…
Lasă-mă să te iubesc o singură dată, oh tu…
femeie răpitoare!
Deodată ai trecut de la părul drept la bucle ,
Ai renunțat la hainele viu colorate,
Acum preferi paharul în loc de sticle
Și inimile puțin deteriorate…
Îți mai pui același ruj roșu pe buze?
Acela care nu lăsa urme pe obrazul meu.
Încă lași toți bărbații să îți caute scuze?
Iubește-mă pe mine, îți jur, îți voi da puteri de
zeu!
Ești mai rece, ești atât de schimbată!
Nu lași oamenii să pătrundă în al tău mister,
Nu mai ești femeia ce eu o iubeam odată…
Pari vie, dar pe dinăuntru ești uscată!
De ce ai ales să pleci din viața mea?
Ai plecat din lipsa florilor?
Încă am speranța că n-a fost vina ta
Adu-ți aminte de mine, măcar de dragul
versurilor!
Axinte Adriana
Clasa a XI-a A
29
 Tezaurul de la Răducăneni:
Expoziţie istorică de excepţie, cu piese neexpuse de 30 de ani

Expoziţia „Piese de excepţie din

colecţiile Muzeului de Istorie a Moldovei:
Tezaurul de la Răducăneni“ va aduce în
atenţia publicului unele dintre cele mai
valoroase obiecte din colecţiile tuturor
muzeelor aflate în componenţa Muzeului de
Istorie a Moldovei, Muzeul Unirii, Muzeul
Memorial „Mihail Kogălniceanu“ din Iaşi
şi Muzeul Memorial „Alexandru Ioan
Cuza“ de la Ruginoasa, o parte dintre
acestea fiind neexpuse de mai bine de 30 de
ani.
Expoziţia va fi deschisă în spaţiile
Muzeului de Istorie a Moldovei de la
Palatul Culturii în perioada 28 februarie -
28 mai, fiind accesibilă între orele 10-17,
de marţi până duminică. Evenimentul este organizat de către Complexul Muzeal Naţional
„Moldova“ Iaşi, fiind conceput sub forma unei serii de micro-expoziţii organizate sub
acelaşi titlu.
Prima expoziţie din această serie aduce în atenţia vizitatorilor tezaurul de
obiecte de podoabă şi monede de la Răducăneni, datat la finalul mileniului I, şi care
constituie una dintre cele mai importante descoperiri arheologice realizate în zona de la
răsărit de Carpaţi în a doua jumătate a secolului al XX-lea.
Tezaurul este compus în prezent din 59 de piese, fiind descoperit în 1969,
intrând în colecţia muzeului din 1978. Majoritatea pieselor sunt realizate din argint, fiind
obiecte de podoabă şi accesorii vestimentare, alături de patru mici lingouri şi şapte
monede arabe.
Complexul Muzeal Național „Moldova“ Iași anunță inaugurarea unei serii de
micro-expoziții organizate sub titulatura Piese de excepție din colecțiile Muzeului de
Istorie a Moldovei, la Palatul Culturii din Iași. Acestea vor aduce în atenția publicului
obiecte de mare valoare, unele celebre, altele mai puțin cunoscute sau chiar neexpuse în
ultimii 30 de ani, ce provin din colecțiile tuturor muzeelor aflate în componența Muzeului
de Istorie a Moldovei, inclusiv de la Muzeul Unirii, Muzeul Memorial „Mihail
Kogălniceanu“ din Iași și Muzeul Memorial „Alexandru Ioan Cuza“ de la Ruginoasa.

30
 Prima expoziție din această serie
aduce în atenția vizitatorilor tezaurul de
obiecte de podoabă și monede de la
Răducăneni, datat la finalul mileniului I și
care constituie una dintre cele mai
importante descoperiri arheologice
realizate la răsărit de Carpați în a doua
jumătate a secolului XX.
Compus în prezent din 59 de piese,
tezaurul a fost descoperit în 1969 și a
urmat un traseu sinuos până când a intrat,
în 1978, în colecțiile muzeului. Majoritatea
pieselor sunt realizate din argint și
constituie obiecte de podoabă și accesorii
vestimentare (cercei, pandantive, mărgele,
brățări și aplice). Alături de ele s-au păstrat
patru mici lingouri și șapte monede arabe
(dirhemi), emise în secolul VIII d.Hr.,
toate din același material.
Tezaurul de la Răducăneni
reprezintă o descoperire specială în arealul
de la nordul Dunării, pe de o parte datorită
valorii sale istorice – deoarece
documentează atât legăturile cu lumea
arabă, cât și cu cea bizantină –, iar pe de altă parte prin valoarea artistică a podoabelor
tezaurizate, care reflectă gusturile elitelor locale, alimentate de negustorii din epocă.
Expoziția va fi deschisă în spațiile Muzeului de Istorie a Moldovei de la Palatul
Culturii, în perioada 28 februarie – 28 mai 2020, fiind accesibilă între orele 10.00 și
17.00 (de marți până duminică; accesul ultimului vizitator la 16.30).

Consemnat de prof.
Vicu MERLAN, Huși

31
 LA ORDIN
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
ORIZONTAL: 1. De n-o ai, acum ți-o cer/pe la nemți este de 2
fier; 2. A sta drepți și a cânta/ cântec despre țara ta – Stă în 3
umbra celui mare, e ușor și la cântare;3. Prinse între zi și
noapte, printre a luminii șoapte - E colos și-i firmă mare, calcă 4
totul în picioare; 4. Or fi bune, or fi vicii, tot rămân niște 5
capricii; 5. Când nu ai alte cuvinte, ăsta doar îți vine-n 6
minte(presc.) – Copac... dur, are umbră împrejur; 6. Tras de păr, 7
zici că a căzut din măr; 7. Tot din țară, de la munți până la rouă
8
și ne aparține nouă; 8. Nu știe să facă bine, numai de rele se
ține(fem.) – Plin de sete între cete – Gest pursuit, greu de 9
stăpânit; 9. Într-o vârstă stau grămadă, bătrânețea să se vadă – 10
Piatră tare, să mă joc, din care se face foc; 10. Stare de
anxietate , produsă de atentate – La tenis nu îl ajungi, cât de tare poți să fugi.
VERTICAL: 1. Un centru de partajare, la pompieri și la salvare; 2. Nemișcați și-un pic rigizi, să vadă
dacă te prinzi – Legendar precum se știe, nu-i vorba de insomnie; 3. A alege printr-o sită, se-nțelege; 4.
Ținuți de gât în sus, în luptă să nu fie răpus – A-nceput foamea băieți, în forță rămâneți – Două nuci de
cocos pentru cocoș. 5. Flori albastre, pentru hainele noastre – A spune pe de rost, tot ce e și tot ce-a fost;
6.Formă geometrică, su patru simetrică; 7. Plantă de ulei, ucigătoare, bun de pus pe la motoare – Începe
meciul cel mare, toată lumea în picioare; 8. V-am mai spus, de boală nu e răpus – De te-nțeapă ”musca”
tare, te trimite la culcare;9. Spus la multe, oarecare, uite așa la întâmplare (art. Neh.) - și la tren, și la
dosar, să vadă că ai habar; 10. Multă hărțăgăraie, iaca-șa birocrație – Uneori este permis, alteori e
interzis.
Cuvinte rare: ETC,TIC,ENE,TETE
Tică FLUERARU – Bazga

La apariţia acestui număr au contribuit financiar: Parohia Covasna, Cozia, Bohotin,

Notariatul Public, Oficiul Poştal Răducăneni, Viorel Câtea, Fam. ing. Vartic Viorel, fam. Alexa
Gheorghe, Fam Dima Aglaia, Avarvarei Profira. Redacția mulțumește şi celor a căror nume nu
se vrea ştiut.
Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea privind originalitatea articolelor
semnate!
Redactia multumeste tuturor celor care au facut ca revista sa fie citită, distribuită!

VESTEA BUNĂ Răducăneni/707400; Jud. Iaşi, ISSN 1843 - 6021

Tel. 0751254360; Email: eldanoe@yahoo.com ; Preț unitar 5 RON
VesteaBună
Redacţia

Coordonator onorific: pr. Cristian-Florin CRISTEA.

Colectivul redacţional: elevii: Enache Emanuel, Axinte Adriana,
Codrianu Ema-Paula prof.: Coca Codrianu, Marietta Matei, Alina
Andrei, Dascălu Maria-Magdalena, pr. Teodor Bărberiu, pr. Liviu-
Constantin Lăzărescu, pr. Andrei Iulian, pr. Constantin Timofte.
Tehnoredactare: Drăgan Romică, Lupu (Drăgan) Elena, Drăgan Maria.
Redactor şef şi tehnoredactor: Olariu Elena – bibliotecar.