“Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”(Mt.
4,4)
M ERINDE P ENTRU S UFLET
A NUL 6. N °7 S ERIA
SĂPTĂMÂNALĂ
Foaie de învățătură duhovnicească și cateheză a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
C UVÂNTUL D OMNULUI
D UMINICA A X VII - A D UPĂ R USALII
II Corinteni 6,16-18; 7,1
Fratilor, ce înţelegere este necurat să nu vă atingeţi şi
între templul lui Eu vă voi primi pe voi.
Dumnezeu şi idoli? Căci Şi voi fi vouă tată, şi veţi
noi sîntem templu al fi Mie fii şi fiice", zice
Dumnezeului celui viu, Domnul Atotţiitorul.
precum Dumnezeu a zis Avînd deci aceste
că: "Voi locui în ei şi voi făgăduinţe, iubiţilor, să ne
umbla şi voi fi curăţim pe noi de toată
Dumnezeul lor şi ei vor fi întinarea trupului şi a
poporul Meu". duhului, desăvîrşind
De aceea: "Ieşiţi din sfinţenia în frica lui
mijlocul lor şi vă osebiţi, Dumnezeu.
zice Domnul, şi de ce este
Matei 15, 21-28
În vremea aceea s-a dus pierdute ale casei lui
Iisus prin părţile Tirului şi Israel. Dar ea, venind, s-a
ale Sidonului şi iată că o închinat Lui, zicând:
femeie hananeiancă, din Doamne, ajută-mă! El
acele ţinuturi, ieşind în însă, răspunzând, i-a zis:
calea Lui, striga către nu este bine să iei pâinea
Dânsul şi zicea: miluieşte- fiilor şi s-o arunci câinilor.
mă, Doamne, Fiul lui Dar ea a zis Lui: adevărat,
David, fiica mea este rău Doamne, însă şi câinii
chinuită de un diavol. El mănâncă din fărâmiturile
însă nu i-a răspuns nici un ce cad de la masa
cuvânt. Dar, apropiindu- stăpânilor lor. Atunci,
se, ucenicii Săi îl rugau, răspunzându-i, Iisus i-a
zicând: da-i drumul, că zis: o, femeie, mare este
strigă în urma noastră. Iar credinţa ta; fie ţie cum
El, răspunzând, le-a zis: voieşti! Şi s-a tămăduit
nu sunt trimis decât fiica ei în ceasul acela.
numai către oile cele
TÂLCUIRI
Sfantul Ioan Gură -a dus in partile Tirului si
de Aur ale Sidonului. Si iata o
femeie cananeanca, iesind
Si iesind Iisus de acolo, S din hotarele acelea, a
Apare cu binecuvântarea PS Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
12 FEBRUARIE 2016
strigat catre El, zicand:
"Miluieste-ma, Doamne,
Fiul lui David, fiica mea
rau se indraceste".
Evanghelistul Marcu
spune ca Iisus a intrat intr
-o casa, dar n-a putut sa
ramana tainuit.
- Dar pentru ce S-a dus
Iisus in partile acelea?
- Dupa ce Hristos a
desfiintat porunca
Vechiului Testament cu
privire la mancaruri,
mergand pe aceeasi cale, a
deschis si neamurilor usa.
Asa si Petru a fost trimis
la Corneliu sutasul, dupa
ce mai intai primise
porunca de a desfiinta
legea cu privire la
mancaruri. Dar poate ca
cineva m-ar intreba:
- Pentru ce Hristos S-a
dus la pagani, cand El a
spus ucenicilor Sai: „in
calea paganilor sa nu
mergeti”?
- Mai intai, aceasta iti
raspund, ca Hristos nu
era obligat sa
indeplineasca ceea ce
poruncise ucenicilor Sai;
in al doilea rand, ca nu S-
a dus in partile acelea ca
sa predice, lucru pe care
si Marcu il lasa sa se
inteleaga, cand spune ca S
-a ascuns, dar nu S-a
putut tainui. Dupa cum
nu era in ordinea fireasca
a lucrurilor ca Domnul sa
nu Se duca sa
propovaduiasca mai intai
paganilor, tot asa nu era
vrednic de iubirea Sa de
oameni, ca sa alunge pe
cei care se apropiau de
El. Daca trebuia sa Se
duca dupa cei care fugeau
de El, cu atat mai mult nu
trebuia sa fuga de cei care
se tineau dupa El. Uita-te
cat de mult merita aceasta
femeie cananeanca sa i se
faca bine! N-a indraznit
sa se duca la Ierusalim, ca
se temea si se socotea
nevrednica. Daca n-ar fi
fost aceasta socotinta, s-
ar fi dus si la Ierusalim;
aceasta se vede si din taria
rugamintii ei si din aceea
ca a iesit din hotarele ei.
Unii interpreteaza
alegoric acest text si spun:
Cand a iesit Hristos din
Iudeea, atunci a indraznit
si Biserica – simbolizata
prin aceasta femeie - sa se
apropie de Hristos, iesind
din hotarele ei. „Uita,
spune profetul, poporul
tau si casa parintelui tau”.
Hristos a iesit din
hotarele Lui, iar femeia
din hotarele ei; si asa au
putut sa se intalneasca.
Ca spune evanghelistul;
„Iata, o femeie
cananeanca, iesind din
hotarele ei”.
Evanghelistul o
invinuieste pe femeie, ca
sa puna in lumina
minunea si ca sa o laude

mai mult. Cand auzi
de cananeanca, gandeste-te la
popoarele acelea pline de
faradelegi, care au rasturnat din
temelii legile firii. Aducandu-ti
aminte de ele, gandeste-te si la
puterea venirii lui Hristos.
Cananeenii au fost scosi din
mijlocul iudeilor ca sa nu strice pe
iudei; dar ei s-au aratat mai intelepti
decat iudeii, ca au iesit din hotarele
lor si s-au apropiat de Hristos, pe
cand iudeii L-au alungat, desi
venise la ei. Apropiindu-se,
dar, femeia de Hristos n-a
rostit alte cuvinte decat:
„Miluieste-ma!”; si la
strigatul ei s-a strans in jur o
multime de lume. Si era o
priveliste de-ti storcea
lacrimi: sa vezi o femeie
strigand cu atata sfasiere de
inima, sa vezi o mama
rugandu-se pentru fiica ei, si
fiica ei atat de greu bolnava!
Mama nici n-a indraznit sa
aduca pe indracita inaintea
Invatatorului, ci a lasat-o
acasa zacand, si ea insasi a
venit sa se roage, ii spune
numai boala, fara sa mai adauge
ceva! Nu-L trage pe doctor la casa
ei, ca omul acela imparatesc, care-I
spusese: „Vino si pune mana Ta!”;
si: „Coboara inainte de a muri
copilul meu!” Nu, ci povestindu-i
nenorocirea sa si grozavia bolii,
cere mila Stapanului dand drumul
la mari strigate. Nu spune:
„Miluieste pe fiica mea!”, ci:
„Miluieste-ma! Ai mila, Doamne,
de mine! Fata mea nu-si da seama
de grozavia bolii! Eu sunt cea care
sufar mii si mii de dureri, ca imi
dau seama de grozavia bolii; si
stiind-o ma cuprind nebuniile!”
„Iar El nu i-a raspuns nici un
cuvant” Cat de neobisnuita si de
ciudata e purtarea Domnului! Pe
iudeii cei nerecunoscatori ii
miluieste necontenit, pe cei care-L
hulesc ii roaga, pe cei care-L
TÂLCUIRI
ispitesc nu-i paraseste, iar pe
aceasta femeie, care alearga la El,
care se roaga de El, care I se
inchina, care arata atata credinta,
desi nu fusese crescuta nici in lege,
nici in profeti, pe aceasta n-o
invredniceste nici cu un raspuns!
Pe care om nu l-ar fi scandalizat
cand ar fi vazut ca Hristos Se
poarta cu o femeie cu totul altfel
decat I se dusese vestea? Se
zvonise, doar, ca strabatea satele si
vindeca pe bolnavi!
Pe cananeanca insa o respinge, desi
ea venise la Dansul! Pe care om nu
l-ar fi induiosat boala fetei,
rugamintea mamei facuta pentru
fiica ei atat de greu bolnava? Nu s-a
apropiat de Domnul ca una ce era
vrednica sau ca una care cerea ce i
se cuvenea, ci se ruga sa fie miluita,
isi istorisea numai nenorocirea ei; si
nici asa Hristos n-a invrednicit-o cu
un raspuns!
Poate ca multi din cei ce au auzit-o
s-au scandalizat! Cananeanca nu s-a
scandalizat. Dar pentru ce vorbesc
de cei care au auzit-o? Cred ca
chiar ucenicii au suferit pentru
nenorocirea femeii, ca s-au intristat.
Dar cu toate ca s au tulburat ,
totusi n-au indraznit sa-I spuna:
"Miluieste-o", ci "Apropiindu-se
ucenicii Lui il rugau, zicand:
Slobozeste-o ca striga in urma
PAG. 2
noastra". De multe ori si noi
spunem contrariul ca sa convingem
pe cineva. Hristos insa le-a
raspuns: „Nu sunt trimis decat
catre oile cele pierdute ale casei lui
Israel”.
Ce-a facut femeia cand a auzit
aceste cuvinte? A tacut si a plecat?
A renuntat de a mai starui cu atata
ravna? Deloc! Ci a staruit mai mult!
Noi nu facem asa, ci, cand nu
dobandim ce cerem, incetam de a
ne ruga, cand ar trebui tocmai
pentru aceasta sa
staruim mai mult! Si
totusi pe care om nu l-
ar fi descurajat
cuvintele rostite atunci
de Hristos? Ar fi fost
de ajuns sa duca la
deznadejde pe
cananeanca numai
tacerea Domnului, cu
atat mai mult un astfel
de raspuns! A dus-o la
o deznadejde nespus
de mare si faptul ca a
vazut ca o data cu ea
sunt refuzati si
mijlocitorii ei, dar si
aceea ca a auzit ca nu i se poate
implini cererea. Totusi femeia n-a
deznadajduit; si cand a vazut ca
mijlocitorii ei n-au nici o putere, s-a
folosit de o nerusinare vrednica de
lauda. Mai inainte nici nu indraznea
sa vina in fata lui Iisus, ca ucenicii
spusesera despre ea: „Striga in
urma noastra!”. Si tocmai cand ar fi
trebuit sa plece, deznadajduita,
tocmai atunci femeia vine mai
aproape si I se inchina zicand:
„Doamne, ajuta-mi!”
- Ce inseamna asta, femeie? Ai mai
multa indraznire decat apostolii?
Ai, oare, mai multa putere?
- N-am deloc nici indraznire, nici
putere, ci chiar sunt plina de rusine!
Dar indraznirea aceasta nerusinata
I-o pun in fata in loc de rugaciune.
Poate va avea mila de indraznirea
mea!

- Pentru ce faci asta? N-ai auzit ca
a spus: „Nu sunt trimis decat
pentru oile cele pierdute ale casei
lui Israel?”
- Am auzit, raspunde femeia. Dar
El este Domn. De aceea nu i-am
spus: „Roaga-Te pentru mine! Cere
pentru mine ajutor de la
Dumnzeu!, ci: „Ajuta-ma!”
- Ce-a facut Hristos?
- Nu S-a multumit cu ce a spus, ci
isi prelungeste mai departe refuzul,
spunand: „Nu este bine sa iei
plinea copiilor si sa o dai cateilor!”
Cand a invrednicit-o cu un
raspuns, atunci a ranit-o mai mult
decat cu tacerea. Acum Domnul
nu mai arunca vina pe altcineva,
nici nu mai spune: „Nu sunt
trimis”, ci cu cat femeia isi intarea
rugaciunea, cu atat si Hristos isi
intareste refuzul. Pe iudei nu-i mai
numeste oi, ci copii, iar pe ea
catelus.
- Ce face femeia?
Isi tocmeste apararea, slujindu-se
tocmai de cuvintele Domnului.
„Chiar daca sunt un catelus, spune
cananeanca, nu sunt o straina!” Pe
buna dreptate spunea Hristos:
„Spre judecata am venit!”
Cananeanca filozofeaza; rabda si
crede, desi e ocarata; iudeii, desi
sunt tamaduiti si cinstiti, Il
rasplatesc cu cele potrivnice.
„Stiu si eu, Doamne, spune femeia,
stiu ca hrana este trebuincioasa
copiilor; dar nici eu nu sunt oprita,
desi sunt un catelus. Daca nu mi-i
ingaduit sa mananc, atunci nu mi-i
ingaduit sa mananc nici firimiturile.
Dar daca trebuie sa mananc si eu
cat de putin, atunci nici nu pot fi
oprita chiar daca sunt un catelus.
Da, sunt un catelus! Dar tocmai
aceasta ma face sa am parte si eu
de mancare!”. Pentru aceasta o tot
amana Hristos! Stia ca are sa
graiasca asa! Pentru aceasta i-a
refuzat darul, ca sa-si arate filozofia
ei.Daca n-ar fi voit s-o ajute, n-ar fi
T ÂLCUIRI
ajutat-o nici mai tarziu si nici n-ar
fi refuzat-o iarasi. Hristos a facut
acum ceea ce facuse mai inainte cu
sutasul cand i-a spus: „Venind il
voi vindeca”, ca sa aflam credinta
sutasului si sa-l auzim spunand:
„Nu sunt vrednic sa intri sub
acoperamantul meu”; ceea ce
facuse cu femeia cu scurgere de
Gândul SĂPTĂMÂNII
"Ca să înlături mândria,
trebue să te rogi cu lacrimi,
să nu disprețuiești pe
nimeni și să primești
necazurile cele fără de
voie."
Sfantul Talasie Libianul
sange cand i-a spus: „Am simtit
puterea ce a iesit din Mine”, ca sa-i
faca cunoscuta credinta ei; ceea ce
facuse cu samarineanca, pentru a
arata ca nu se departeaza de El,
desi o mustra. Tot asa si acum.
Hristos nu voia sa ramana ascunsa
virtutea femeii. Deci n-a spus
cuvintele acelea ca s-o ocarasca, ci
ca s-o atraga si sa descopere
comoara ascunsa in ea. Tu vezi-mi
si smerenia cananeencii, pe langa
credinta ei! Hristos i-a numit pe
iudei „copii”; cananeanca nu s-a
multumit cu atata, ci i-a numit
„domni”.
Atat de putin s-a suparat de laudele
aduse altora, ca a spus: „ca si cateii
mananca din firimiturile ce cad de
la masa domnilor lor”.
Ai vazut intelepciunea femeii, ca
nici n-a indraznit sa-L contrazica,
nici n-au durut-o laudele aduse
altora si nici n-a revoltat-o ocara?
Ai vazut ce suflet tare? Hristos ii
spune: „Nu este bine”, iar ea
raspunde: „Da, Doamne!” Hristos
PAG. 3
ii numeste pe iudei „copii”, iar ea
„domni”; Hristos a numit-o
catelus, iar ea si-a adaugat si ce fac
catelusii. Ai vazut smerenia ei?
Asculta acum si laudarosenia
iudeilor! „Suntem samanta lui
Avraam si n-am fost robi nimanui
niciodata”; si: „Din Dumnezeu
suntem nascuti”. Cananeanca nu
graieste asa, ci se numeste pe ea
insasi catelus, iar pe aceia domni.
De aceea a si ajuns printre fii.
- Ce face Hristos?
- Ii raspunde: „O, femeie, mare
este credinta ta!” Aceasta a fost
pricina ca Hristos a tot amanat-o,
ca sa-i dea prilejul sa rosteasca
aceste cuvinte, ca sa incununeze pe
femeie. „Fie tie precum voiesti!”
Cu alte cuvinte Hristos ii spune
asa:„Credinta ta, femeie, poate
savarsi lucruri mai mari decat
acestea! Dar fie tie precum
voiesti!”. Cuvintele acestea ale lui
Hristos sunt inrudite cu cuvintele
acelea prin care a spus: „Sa se faca
cerul si s-a facut”.
„Si s-a tamaduit fiica ei din ceasul
acela”.
Ai vazut ca si cananeanca a
contribuit nu putin la vindecarea
fiicei sale? De aceea nici Hristos n-
a spus: „Sa se vindece fiica ta”! ci:
„Mare este credinta ta! Fie tie
precum voiesti!”, ca sa afli ca
aceste cuvinte nu s-au spus la
intamplare, nici nu sunt o
linguseala, ci ca mare era puterea
credintei ei. Hristos i-a dat
incredintarea si proba invederata a
spuselor Lui prin desfasurarea
lucrurilor; ca fiica ei s-a tamaduit
indata. Uita-mi-te insa ca apostolii
au fost biruiti, n-au reusit nimic, iar
femeia a reusit! Atat de puternica
este rugaciunea staruitoarei!
Hristos vrea ca pentru nevoile
noastre sa ne rugam mai degraba
noi insine decat altii pentru noi.
Da, apostolii aveau mare
indraznire, dar cananeanca a aratat
mare staruinta. Prin cele facute,

Hristos a justificat fata de ucenicii
Sai pricina amanarii si a aratat ca pe
buna dreptate n-a indeplinit
rugamintea lor. „Si plecand Iisus
de acolo, a venit langa Marea
Galileii; si suindu-Se in munte a
sezut acolo.
Si au venit la El multimi multe,,
avand cu ei schiopi, orbi, ciungi,
muti. Si i-au aruncat pe ei la
picioarele Lui; si i-a vindecat pe ei,
incat multimile se mirau vazand pe
muti graind, pe ciungi sanatosi, pe
schiopi umbland si pe orbi vazand
si slaveau pe Dumnezeul lui
Israel”. Uneori Hristos merge El la
bolnavi; alteori sta si asteapta pe
bolnavi si lasa ca schiopii sa se urce
pe munte. Acum bolnavii nu se
mai ating de hainele Lui; isi
facusera o idee mai mare despre El
G RĂIT - AU P ROOROCII
Cartea înţelepciunii
lui Solomon
Capitolul al 13-lea
1. Deşerţi sunt din fire toţi oame-
nii care nu cunosc pe Dumnezeu şi
care n-au ştiut, plecând de la
bunătăţile văzute, să vadă pe Cel
care este, nici din cercetarea lucru-
rilor Sale să înţeleagă pe meşter;
2. Ci au socotit că sunt dumnezei
cârmuitori ai lumii sau focul, sau
vântul, sau arcul cel iute, sau mer-
sul stelelor, sau apa năvalnică, sau
luminătorii cerului;
3. Ei, care, desfătaţi de frumuseţea
acestora, le-au luat drept dumnezei,
să ştie acum cu cât este Stăpânul
mai presus decât acestea, că El, Cel
Care Însuşi este începătorul frumu-
seţii, este făcătorul lor.
4. Iar dacă se minunează de putere
şi de lucrare, să înţeleagă din ace-
stea cu cât este mai puternic Cel
care le-a făcut.
T ÂLCUIRI
si de aceea se aruncau la picioarele
Lui.
Bolnavii isi arata in doua chipuri
credinta: si prin aceea ca se urca in
munte, cu toate ca sunt schiopi, si
prin aceea ca nu mai au nevoie de
altceva decat numai sa se arunce la
picioarele Lui. Si era minune mare
si nemaiintalnita sa vezi pe cei
purtati pe targi umbland pe
picioarele lor si pe cei orbi ca nu
mai au nevoie de calauze! Pe toti i-
a uimit si multimea celor vindecati
si usurinta vindecarii.
Ai vazut ca pe fiica cananeencii a
vindecat-o cu atata zabava, pe cand
pe acestia indata? Nu pentru ca
acestia erau mai buni decat
cananeanca, ci pentru ca femeia
aceea era mai credincioasa decat
acestia. Pe femeie o amana,
5. Căci din mărimea şi frumuseţea
făpturilor poţi să cunoşti bine, so-
cotindu-te, pe Cel care le-a zidit.
6. Dar, în acelaşi timp, în toate ace-
stea este oarecare neajuns, căci doar
unii ca aceştia rătăcesc căutând pe
Dumnezeu şi străduindu-se să-L
afle.
7. Căci, îndeletnicindu-se cu lucrări-
le lui Dumnezeu şi cercetându-le, ei
se încredinţează cu vederea cât de
frumoase sunt cele văzute.
8. De altă parte, ei n-au cuvânt să li
se ierte rătăcirea.
9. Că dacă au putut să adune atâta
învăţătură, ca să cerceteze lumea,
cum n-au aflat ei mai degrabă pe
Stăpânul lumii?
10. Dar sunt cu totul ticăloşi şi şi-
au pus nădejdea în lucruri fără de
viaţă cei care au numit dumnezei
lucrurile mâinilor omeneşti, aurul şi
argintul cu meşteşug lucrat şi închi-
puiri de dobitoace sau piatră ne-
trebnică, cioplită de mână de de-
mult.
11. Un meşter lemnar a tăiat din
pădure un lemn bun de lucrat, l-a
PAG. 4
zaboveste, ca sa scoata la lumina
taria credintei ei; pe acestia insa ii
vindeca indata, ca sa inchida gura
necredinciosilor iudei si ca sa le
curme orice cuvant de aparare.
Cu cat cineva primeste mai multe
binefaceri, cu atat merita mai mult
pedepsit daca se poarta cu
nerecunostinta, ca nu s-a facut mai
bun, desi a fost cinstit . De aceea si
bogatii, pentru ca sunt rai sunt
pedepsiti mai mult decat cei saraci,
pentru ca sunt mai rai, ca n-au
ajuns blanzi si milosi, desi au avut
totul din belsug. Sa nu-mi spui ca
bogatii au facut milostenie! Nu vor
scapa de pedeapsa daca nu vor face
milostenie pe masura avutiei lor.
(Omilii la Matei ale Sfantul Ioan
Gura de Aur, E.I.B.M.B.O.R.,
Bucuresti. )
jupuit de coajă şi apoi cu îndemâ-
narea sa a făcut din el o unealtă
folositoare spre slujba vieţii.
12. Rămăşiţele de la lemnul lucrat le
pune pe foc să îşi fiarbă de mânca-
re şi îşi potoleşte foamea.
13. Şi ce-a mai rămas dintr-acestea,
nefiind de nici o treabă, pentru că
este lemn strâmb şi noduros, îl
ciopleşte ca să-i treacă de urât şi,
potrivindu-l şi meşteşugindu-l, l-a
făcut asemenea cu chipul de om.
14. Sau l-a făcut asemenea vreunui
dobitoc de nimic şi, vopsindu-l pe-
ste tot şi rumenindu-l la faţă cu vo-
psea roşie, i-a ascuns toate meteh-
nele.
15. Apoi i-a făcut în perete bună
aşezare, l-a pus acolo şi l-a întărit
cu piroane de fier.
16. El are grijă de idol să nu cadă,
ştiind bine că nu-şi poate ajuta sin-
gur, căci nu este decât un chip care
are nevoie de ajutor.
17. Dar el se roagă chipului pentru
averea sa, pentru nunţile sale şi
pentru fiii săi şi nu se ruşinează a
vorbi către lucrul cel neînsufleţit.

G RĂIT - AU P ROOROCII
18. El cere sănătate de la cel nepu-
tincios, se roagă de viaţă celui mort
şi de ajutor celui ce nu poate să dea
nici unul; el se roagă de bună
C UVÂNT
SF. IOAN GURĂ DE AUR lucrări potrivnice legii lui Privind desenul unei pâini, oricât ţi-
Sfantul împărat Constantin cel
Mare (324-37), când câţiva oameni
au aruncat cu pietre în statuia lui iar
alţii l-au îndemnat să-i pedepsească,
spunând că a fost distrusă complet
faţa statuii, şi-a ridicat privirea, a
zâmbit netulburat şi a spus: „Văd că
n-am nici o rană. Şi capul şi faţa îmi
sunt neatinse”. Auzind răspunsul
lui, aceia care îl îndemnau să-i
pedepsească pe vinovaţi s-au înroşit
de ruşine şi au tăcut.
Dacă împăratul Constantin cel
Mare a câştigat atâta preţuire de la
oameni pentru cuvintele acelea,
gândiţi-vă cât l-a cinstit iubitorul de
oameni Dumnezeu! Căci adevăratul
stăpânitor este cel care-şi poate
înfrâna mânia, invidia şi iubirea de
plăceri, cel ce ţine legea lui
Dumnezeu, cel ce-şi păzeşte mintea
liberă şi nu lasă patimile să-i
cuprindă sufletul. Pe un astfel de
om cu mare plăcere l-aş vedea
conducător al întregii lumi. Pentru
că cel care cârmuieşte cu cugetul
peste patimile sufletului, lesne va
putea să-i conducă pe oameni după
legea lui Dumnezeu, cu dreptate,
iubire de oameni şi jertfire de sine.
Dimpotrivă, conducătorul care este
rob al patimilor şi al plăcerilor, nu
numai că este batjocorit şi scârbit
de oamenii pe care-i conduce, dar
nici nu-şi poate exercita cum
trebuie puterea. Şi, adevărat, cum îi
poate conduce pe alţii de vreme ce
nu se poate conduce pe sine? Nu
trebuie, aşadar, ca cineva să aibă ca
scop al vieţii sale urcarea pe tronul
puterii şi dobândirea de cinstiri, ci
cum să devină om virtuos şi învăţat.
Puterea, de multe ori, ne târăşte în
călătorie cui nu poate să meargă în cere putere de la cel care are mâini-
picioare. le cele mai betege.
19. Ca să-şi pună la adăpost averea,
alergătura şi izbânda muncii sale, el
DE LA P ĂRINŢI
Dumnezeu. Astfel, dacă deţinem o
funcţie de conducere, avem nevoie
de multă mărinimie, ca să
administrăm bine treburile şi să nu
fim orbiţi de mândrie, care
izvorăşte din slavă. Cel neînsemnat
şi lipsit de slavă cugetă, fără să vrea,
la schimbarea stărilor omului şi la
zădărnicia lucrurilor omeneşti. Cel
cunoscut şi slăvit se aseamănă celui
care, în vreme ce locuieşte cu o
femeie tânără şi frumoasă, şi-a
făgăduit să n-o privească niciodată
cu dorinţă vicleană. E cu putinţă
asta? Asadar aşa se întâmplă şi cu
puterea. De aceea în mulţi a născut
îngâmfare, aroganţă, a iscat mânie, a
dezlegat limba şi a aţâţat patimile,
aşa cum vântul puternic aţâţă focul,
afundându-i în cele din urmă în
adâncimile cumplite ale răutăţii.
Astfel, ofiţerii care nu trăiesc cum
se cuvine, cu decenţă, seriozitate şi
cu conştientizarea răspunderii lor,
îşi aduc singuri asupra lor nimicirea.
Desigur, cu cât rangul lor este mai
înalt, cu atât mai mari sunt
primejdiile care-i ameninţă. Nu
uitaţi că poporul îi judecă în fiecare
clipă. Şi având un judecător atât de
sever, nu pot sta nici o clipă, nu se
pot odihni nici un moment. Şi cel
mai rău este că, chiar dacă ar avea
izbânzi nesfârşite, cu greu vor intra
în împărăţia cerurilor. Dacă a răbda
o jig n ir e e st e o iz b â n d ă
duhovnicească vrednică de laudă, a
nu te lăsa târât în fapte rele în
vreme ce ai putere asupra altora şi
eşti slăvit dovedeşte că ai minte
înţeleaptă şi inimă mare. Vrei să
dobândeşti preţuire? Fereşte-te de
slavă. Alergi după ea? O vei pierde
şi pe cea pe care-o ai.
PAG. 5
ar fi de foame, nu te vei putea
sătura. La fel de mincinoase sunt
toate bunătăţile vieţii de aici, în
comparaţie cu cele din viaţa de
dincolo. Cei care spun că au gustat
toate desfătările vieţii de aici vor fi
lipsiţi de toate desfătările cereşti.
Adam, urmărind să se bucure de o
cinste mai mare, a căzut şi din cea
pe care o avea. Şi mulţi alţii, dorind
să dobândească multe, le-au pierdut
şi pe cele puţine. Asa sunt lucrurile
omeneşti şi împrejurările; cu cât ne
urcă mai tare, cu atât mai dureroasă
este căderea pe care ne-o pregătesc.
De aceea nici o casă de oameni
simpli nu este plină de atâtea
nenorociri precum sunt palatele
împăraţilor.
Spune-mi, îl invidiezi pe semenul
tău pentru că vezi cum este cinstit
şi slăvit de oameni? Şi nu te
gândeşti cât de uşor pier cinstirea şi
slava şi câtă nefericire le urmează
deseori? Însă cel mai rău lucru pe
care-l păţeşte cineva este că
mulţumirea pe care acestea o
dăruiesc dispare înainte de a se ivi
binele, iar nenorocirile pe care le
provoacă rămân nemuritoare.
Cutare, îmi vei spune, are mare
înrâurire asupra împăratului, are
mare putere, poate face tot ce vrea,
îi vatămă pe cei pe care-i urăşte şi
săvârşeşte binefaceri celor care-l
linguşesc. Ei, şi ce-i cu asta? Ţie ce
rău îţi poate face? Să te lipsească de
rangul pe care-l ai? Şi ce dacă? Dacă
o face cu dreptate, îţi este de folos,
nu te vatămă. Căci nimic nu
provoacă mai mult mânia lui
Dumnezeu decât atunci când cineva
se bucură de cinstiri fără să le
merite...