“Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”(Mt.

4,4)

M ERINDE P ENTRU S UFLET

Apare cu binecuvântarea PS Părinte Episcop Siluan,
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
Foaie de învățătură duhovnicească și cateheză a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

A NUL 11 N °54 S ERIA SĂPTĂMÂNALĂ 11 OCTOMBRIE 2020

C UVÂNTUL D OMNULUI
D UMINICA A 21- A DUPĂ R USALII
( A S FINȚILOR P ĂRINȚI DE LA S INODUL
AL VII- LEA E CUMENIC ))

Fraţilor, ştiind că omul nu
se îndreptează din faptele Legii, ci
prin credinţa în Hristos Iisus, am
crezut şi noi în Hristos Iisus, ca să
ne îndreptăm din credinţa în
Hristos, iar nu din faptele Legii,
căci din faptele Legii nimeni nu se
va îndrepta. Dacă însă, căutând să
galaTENI 2, 16-20
ne îndreptăm în Hristos, ne-am
aflat şi noi înşine păcătoşi, este,
oare, Hristos slujitor al păcatului?
Nicidecum! Pentru că, de zidesc
iarăşi ceea ce am dărâmat, mă arăt
pe mine însumi călcător (de po-
runcă). Fiindcă eu, prin Lege, am
murit faţă de Lege, ca să trăiesc
lui Dumnezeu. M-am răstignit
împreună cu Hristos; şi nu mai
trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în
mine. Şi viaţa mea de acum, în
trup, o trăiesc în credinţa în Fiul
lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S
-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.

Fiule Tit, vrednic de cre-
zare este cuvântul şi voiesc să
adevereşti acestea cu tărie, pentru
ca aceia care au crezut în Dumne-
zeu să aibă grijă să fie în frunte la
fapte bune. Că acestea sunt cele
bune şi de folos oamenilor. Iar de
întrebările nebuneşti şi de înşirări
de neamuri şi de certuri şi de sfă-
dirile pentru lege, fereşte-te, căci
Tit 3, 8-15
sunt nefolositoare şi deşarte. De
omul eretic, după întâia şi a doua
mustrare, depărtează-te, ştiind că
unul ca acesta s-a abătut şi a căzut
în păcat, fiind singur de sine
osândit. Când voi trimite pe
Artemas la tine sau pe Tihic, sâr-
guieşte-te să vii la mine la Nico-
pole, întrucât acolo m-am hotărât
să iernez. Pe Zenas, cunoscătorul
de lege, şi pe Apolo trimite-i mai
înainte, cu bună grijă, ca nimic să
nu le lipsească. Să înveţe şi ai
noştri să poarte grijă de lucrurile
bune, spre treburile cele de nea-
părată nevoie, ca ei să nu fie fără
de roadă. Te îmbrăţişează toţi
care sunt cu mine. Îmbrăţişează
pe cei ce ne iubesc, întru credinţă.
Harul fie cu voi cu toţi! Amin.

Zis-a Domnul pilda
aceasta: Ieşit-a semănătorul să
semene sămânţa sa. Şi, semănând
el, una a căzut lângă drum şi a
fost călcată cu picioarele şi păsări-
le cerului au mâncat-o. Şi alta a
căzut pe piatră şi, răsărind, s-a
uscat, pentru că nu avea umezea-
lă. Alta a căzut între spini, iar spi-
nii, crescând cu ea, au înăbuşit-o.
Iar alta a căzut pe pământul cel
bun şi, crescând, a făcut rod însu-
LUCA 5, 5-15
tit. Acestea zicând, striga: Cine
are urechi de auzit, să audă! Şi
ucenicii Lui ÎI întrebau: Ce în-
seamnă pilda aceasta? El a zis:
Vouă vă este dat să cunoaşteţi
tainele Împărăţiei lui Dumnezeu,
iar celorlalţi, în pilde, ca, văzând,
să nu vadă şi, auzind, să nu înţe-
leagă. Iar pilda aceasta înseamnă:
Sămânţa este cuvântul lui Dum-
nezeu; cea de lângă drum sunt cei
care aud, apoi vine diavolul şi ia
cuvântul din inima lor, ca nu
cumva, crezând, să se mântuiască;
iar cea de pe piatră sunt aceia ca-
re, auzind cuvântul, îl primesc cu
bucurie, dar aceştia nu au rădăci-
nă; ei cred până la o vreme, iar la
vreme de încercare se leapădă.
Cea căzută între spini sunt cei ce
aud cuvântul, dar, umblând cu
grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile
vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc. Iar
cea de pe pământ bun sunt cei

C UVÂNTUL D OMNULUI
care, cu inimă curată şi bună, aud întru răbdare. După ce a spus de auzit, să audă!
cuvântul, îl păstrează şi rodesc acestea, a strigat: Cine are urechi
În vremea aceea Iisus,
ridicându-Și ochii către cer, a zis:
Părinte, a venit ceasul! Preaslăveş-
te pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te
preaslăvească, precum I-ai dat
stăpânire peste tot trupul, ca să
dea viaţă veşnică tuturor acelora
pe care Tu i-ai dat Lui. Și aceasta
este viaţa veşnică: Să Te cunoască
pe Tine, singurul Dumnezeu ade-
vărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care
L-ai trimis. Eu Te-am preaslăvit
pe Tine pe pământ; lucrul pe care
Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârșit.
Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu,
Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe
De multe ori, iubiţii mei,
mă întreb pe mine însumi, îi în-
treb pe ceilalţi şi acum vă întreb şi
pe voi: Suntem creştini? Curios,
veţi zice. Slavă lui Dumnezeu, toţi
am ieşit din cristelniţa Ortodoxiei.
Cum ne pui o astfel de
întrebare? Din nefericire, iubiţii
mei, suntem creştini cu
buzele. Cum zice profetul Isaia:
„Poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele,
dar inima lui este departe de
Mine” (Isaia 29, 13; Matei 15, 8;
Marcu 7, 6).
Prilejul de a pune această
întrebare mi-l dă pericopa
evanghelică de astăzi, care se
citeşte întru pomenirea Sfinţilor
Părinţi (...). Această pericopă este
o oglindă duhovnicească şi ne
cheamă pe toţi să ne cercetăm
profund pe noi înşine, dacă
suntem într-adevăr creştini. Şi
vom fi, dacă păzim poruncile
Domnului.
Iubiţii mei, dacă veţi
Luca 12, 32-40
care am avut-o la Tine mai înainte
de a fi lumea. Arătat-am numele
Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat
Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie
Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au
păzit. Acum au cunoscut că toate
câte Mi-ai dat sunt de la Tine, căci
cuvintele pe care Mi le-ai dat, Eu
le-am dat lor, iar ei le-au primit şi
au cunoscut cu adevărat că de la
Tine am ieşit şi au crezut acum că
Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia
Mă rog; nu pentru lume Mă rog,
ci pentru cei pe care Mi i-ai dat,
că ei sunt ai Tăi. Și toate ale Mele
sunt ale Tale şi ale Tale sunt ale
TÂLCUIRI
spune unuia din cei mulţi, care se
consideră creştini, că este păcătos
şi că trebuie să se spovedească, va
refuza. Problema e dacă dintr-o
sută de creştini, unul s-a spovedit.
Şi aici, în biserică, există unii care
le fac pe toate celelalte, dar care
nu s-au spovedit niciodată în
„Preaproslăvit eşti, Hristoase,
Dumnezeul nostru, Cel Ce lu-
mi­nători pe pământ pe Părin-
ţii noştri i-ai întemeiat şi printr
-înşii la adevărata credinţă pe
noi toţi ne-ai îndreptat, Mult
Îndurate, Slavă Ţie”.
Troparul Sfinților Părinți de la
cel de-al Șaptelea Sinod Ecu-
menic, Gl. 8
viaţă. Părul li s-a albit, se apropie
de mormânt şi sunt în pericol de a
pleca nespovediţi. Dacă, deci, îi
veţi spune unuia ca aceştia că este
nevoie să se spovedească, pentru
că este păcătos, vă va spune: Eu
PAG. 2
Mele şi M-am preaslăvit întru ei.
Și Eu nu mai sunt în lume, iar
ei în lume sunt şi Eu vin la Tine.
Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele
Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca
să fie una, precum suntem Noi.
Când eram cu ei în lume, Eu îi
păzeam în numele Tău pe cei pe
care Mi i-ai dat; și i-am păzit şi n-
a pierit niciunul dintre ei, decât
numai fiul pierzării, ca să se împli-
nească Scriptura. Iar acum vin la
Tine şi pe acestea le grăiesc în
lume, pentru ca bucuria Mea să o
aibă deplină în ei.
păcătos? Eu sunt cel mai bun
creştin. N-am făcut nici un rău. N
-am omorât, nu m-am dus în
tribunal, n-am intrat în casa altuia
să-i necinstesc femeia, nu am
furat, nu… Dar prin aceste „nu-
uri” nimeni nu se mântuieşte. Nu
este atât de uşor să-ţi iei bilet
pentru rai. Poarta este „strâmtă”
şi calea care duce acolo „plină de
necazuri” (Matei 7, 14), o Golgota
în urcuş. Este nevoie de o mare
străduinţă, de luptă pe viaţă, de
un război piept la piept. Domnul
a spus: „Împărăţia Cerurilor se sileşte
şi silitorii o răpesc pe ea” (Matei 11,
12).
Spun aceştia că n-au făcut
niciun rău, că au păzit poruncile,
chiar poruncile mari. În afară de
poruncile în cazul cărora se laudă
că le-au păzit, cele care interzic
uciderea, adulterul, jurământul
mincinos şi altele, există şi alte
porunci ale Evangheliei. Lumea le
consideră mici. Şi Domnul, astăzi

în Evanghelie, din smerenie şi
nevrând să pară imperativ, le
numeşte “prea mici”. Cu toate
acestea, păzirea lor este
indispensabilă pentru mântuire.
Cine, zice, încalcă una din aceste
smerite porunci ale Mele, pe care
lumea le dispreţuieşte şi le
consideră lipsite de
importanţă, „foarte mic se va
chema în Împărăţia lui
Dumnezeu” (idem 5, 19),
adică nu va vedea faţa lui
Dumnezeu.
Poruncile mari, grele,
le ştim. Care sunt însă
poruncile „mici”, pe care din
nefericire le încălcăm şi cu
toate acestea credem că
suntem creştini şi că ne vom
mântui?
Ah, fraţii mei! De ne-
ar lumina Dumnezeu să
înţelegem ce răspuns vom
da, ne-am îngriji să păzim şi
poruncile „mici”.
Care sunt acestea? O
glumă pe care o spunem şi
râdem, dar îl face pe celălalt
de se întristează. O minciunică
din cele pe care le spunem zilnic
şi le considerăm sarea şi piperul
vieţii. Un gest pe care-l facem,
chipurile nevinovat, care însă dă
prilej altuia să se smintească. Un
fel de a te comporta nepotrivit,
un cuvânt necuviincios. Şi mai
mult, un gând care trece
necontrolat prin mintea noastră:
gând de mândrie, gând de răutate,
gând de osândire, gând de invidie,
gând de viclenie, gând de
necredinţă, gând de deznădejde…
De la gânduri începe răul. De
aceea, astfel de gânduri, astfel de
cugete, sunt un păcat. În grădină
nu lăsăm să intre găina vecinei, ca
să nu ne facă vreo stricăciune, dar
lăsăm păsările de pradă ale
gândurilor rele în mintea noastră
T ÂLCUIRI
să distrugă fără încetare florile lui
Dumnezeu. Toate acestea sunt
considerate mici. Însă sunt
păcate, de vreme ce le interzice
legea lui Dumnezeu. Deschideţi
Evanghelia la Predica de pe
Munte (Matei, capitolul 5 şi
celelalte). Spune acolo Hristos că
vină nu are doar acela care face
ucidere, ci şi acela care se judecă,
care se mânie cu nedreptate
împotriva fratelui său; nu doar cel
care săvârşeşte adulterul, ci şi
acela care îşi aruncă privirea
păcătoasă şi doreşte femeie
străină; nu doar acela care îşi
încalcă jurământul, ci şi cel care se
jură chiar adevărat; nu doar acela
care se răzbună pe duşmanul său,
ci şi acela care nu-l iubeşte şi nu-l
iartă. Ne spune Domnul că
creştinul, înainte de a trece pragul,
trebuie să lase afară ura, să aibă
iertare, iubire, inimă largă ca şi
marea şi ca cerul; altfel, mii de
lumânări să aprindă, nu se
mântuieşte.
Aşadar, aceste porunci
„mici” Domnul le interzice. Şi
PAG. 3
câtă dreptate are! Pentru că este o
realitate că din cele mici încep
cele mari. Menţionez două
exemple şi câteva imagini.
Aţi auzit de regele David.
A fost un om al lui Dumnezeu,
cu simţăminte nobile şi a scris
cântecele lui nemuritoare, psalmii.
Şi cu toate acestea a căzut în
două mari păcate, uciderea şi
adulterul, pentru care s-a
pocăit. Cum s-au întâmplat
aceste păcate? Prilejul l-a dat
o privire. Din ea s-a aprins
tot acest pârjol care l-a ars.
De pe terasa de foc. A poftit-
o. A plănuit uciderea soţului
ei şi astfel a luat-o. O, voi,
femeilor, pe care vă atrage
curentul modei, dacă aţi fi
stat să vă gândiţi ce rău vă
faceţi vouă înşivă şi celorlalţi
pe care îi smintiţi. Tu, care
ieşi goală pe stradă, ar fi fost
mai bine să fi luat un vas cu
cărbuni aprinşi şi să-i arunci
în dreapta şi în stânga, să
aprinzi copaci şi case, decât
ceea ce faci. Prin goliciune
aprinzi focuri, îi provoci pe
oameni să păcătuiască.
Un alt exemplu, care ar
trebui să ne înfricoşeze, este Iuda.
L-a iubit şi L-a urmat pe Hristos,
a devenit apostol şi ar fi fost până
astăzi în această poziţie. Nu a fost
însă atent la cele „mici”. A
început să ia din punga de obşte
Gândul zilei
„Trei sunt care măr-
turisesc în cer: Tatăl,
Cuvântul și Duhul
Sfânt, și Acești trei
Una sunt”
I In. 5, 7

câte o sumă mică, s-a îndulcit
astfel cu furtul, şi încet-încet
sufletul său a fost prins în plasa
iubirii de arginţi. Şi ca să câştige
aur L-a vândut pe Hristos. A
început de la cele mici, ca să
ajungă la uriaşul său păcat, care se
numeşte trădarea lui Hristos.
De aceea, şi noi să fim
foarte atenţi (...). Ajunge o
scânteie, o ţigară, ca să ardă
întreaga pădure. Nu e multă
vreme de când un avion din
America a căzut şi au murit zeci
de oameni; şi o companie a căutat
şi a găsit că accidentul a provenit
– de unde? – de la un mic şurub
care era stricat. De la o ţigară arde
o pădure, de la un şurub se
distruge întregul avion şi de la o
scândură putrezită poate să se
înece întreaga corabie. Dar şi în
sănătatea noastră, de multe ori o
„Aș vrea să spun aici ceva
despre faptul că în vremea de
acum o mare parte a Creștinismu-
lui din lume înclină a primi una
din cele mai primejdioase erezii,
ce pretinde că în zilele noastre nu
mai este o singură Biserică, care
să fi păstrat deplin adevărul învă-
țăturii lui Hristos, care stăpânește
deplin cunoașterea tainei sfintei
vieți harice în privința moralei-
nevoinței, erezie care socotește că
multe din «bisericile» care se nu-
mesc ale lui Hristos au har egal, și
deci trebuie să se facă o unire a
«bisericilor» într-un oarecare pro-
gram de obște al tuturor. Mi-am
îndreptat cuvântul către cele de
mai sus numai pentru a-ți spune
că mult aș dori (și mă rog lui
Dumnezeu) să nu te lași înșelat
de ele, ci să fii adânc convins în
inimă și în minte că există pe pă-
T ÂLCUIRI
bubiţă, dacă nu eşti atent la ea, se
dezvoltă în cancer şi mori.
Iată cum din cele mici
ajungem la cele mari. Aşa sunt şi
în Evanghelie poruncile „mici” pe
care le dispreţuim. O privire, un
gând, un gest nelalocul lui şi altele
sunt ca sămânţa. Dintr-o sămânţă
mică iese un platan; şi de la un
gând rău poate să reiasă cele mai
mari crime.
Să luăm, iubiţii mei, o sită
şi să ne cernem mintea de
gândurile rele, simţurile noastre
de necurate, imaginaţia noastră de
imaginile vătămătoare, inima
noastră de dorinţele ruşinoase,
limba noastră de cuvintele
veninoase. Să luăm aminte nu
doar la poruncile mari, ci şi la
acestea care sunt considerate
mici. Să fim atenţi în viaţa noastră
la toate.
REFLECTII
mânt acea una adevărată Biserică
pe care Domnul a întemeiat-o, că
acea Biserică păstrează nestricată
învățătura lui Hristos, că ea în
întregul ei (iar nu în vreunul din
mădularele ei) deține deplinătatea
cunoașterii și a harului și este
negreșalnică. Că ceea ce unora li
se pare a fi nedeplinătate a învăță-
turii nu este altceva decât neseca-
tă și nemărginită bogăție a ei, care
lasă încă putința unei elaborări
științifice, ceea ce însă nicidecum
nu contrazice cele spuse mai sus
în privința faptului că deține de-
plinătatea cunoașterii. Cele rostite
în Soboarele a toată lumea, ca
formă finală a învățăturii Bisericii,
nu pot fi supuse niciunei schim-
bări, toată elaborarea științifică ce
urmează trebuind neapărat să se
acorde cu ceea ce a fost deja dat
de dumnezeiasca descoperire și
PAG. 4
Să încercăm să imităm pe
sfinţii noştri, şi astăzi pe sfinţii pe
care îi sărbătorim. Aceştia au
împlinit toată legea morală,
poruncile mari şi „mici”. Au păzit
voia lui Dumnezeu până la
moarte. Le-au pus cuţitul la gât şi
nu s-au lepădat de Hristos.
Înaintea noastră sunt pildele
noastre. Să-i urmăm. Fiecare din
noi să spună: Prefer să mor decât
să încalc orice poruncă a lui
Dumnezeu, fie mică, fie mare.
Şi atunci când Dumnezeu
ne va dărui un sfânt entuziasm să
păzim toate poruncile Lui, atunci
vom deveni vrednici de Împărăţia
Cerurilor, pentru rugăciunile
Sfinţilor Părinţi, a căror pomenire
o săvârşim astăzi. Amin.
(† Episcopul Augustin de Florina,
Sursa: Kiriakodromion)
de învățătura Bisericii Soborni-
cești a toată lumea” (Arhim.
Sofronie Saharov, Nevoința
cunoașterii lui Dumnezeu, Scrisori de
la Athos către D. Balfour, nr. 11,
Reîntregirea, Alba lulia, 2006, pp.
158-160)
„E de ajuns să schimbăm
un element din conștiința noastră
dogmatică pentru a vedea imediat
cum se modifică starea noastră
duhovnicească și evoluția lăuntri-
că. Dimpotrivă, cea mai mică aba-
tere de la Adevăr din viața noas-
tră lăuntrică va schimonosi viziu-
nea noastră dogmatică. Duhul
învățăturii lui Hristos exclude
«relativismul» ce împuținează di-
namica tinderii noastre către Ade-
vărul integral” (Arhim. Sofronie
Saharov, Taina vieții creștine, Ed.
Accent Print, Suceava, 2014, p.
157; Taina Vieții creștine, pp. 157
-158)
 PAG. 5

G RĂIT - AU
Auzind Avram că Lot,
rudenia sa, a fost luat în robie, a
adunat oamenii săi de casă, trei
sute optsprezece, şi a urmărit pe
vrăjmaşi până la Dan. Şi năvălind
asupra lor noaptea, el şi oamenii
săi i-au bătut şi i-au alungat până
la Hoba, care este în stânga Da-
mascului. Şi au întors toată prada
luată din Sodoma, au întors şi pe
Lot, rudenia sa, averea lui, femeile
şi oamenii. Şi când se întorcea
Avram, după înfrângerea lui
Kedarlaomer şi a regilor uniţi cu
acela, i-a ieşit înainte regele Sodo-
mei în valea Şave, care astăzi se
PROOROCII
cheamă Valea Regilor. Iar
Melhisedec, regele Salemului, i-a
adus pâine şi vin. Melhisedec
acesta era preotul Dumnezeului
celui Preaînalt. Şi a binecuvântat
Melhisedec pe Avram şi a zis:
«Binecuvântat să fie Avram de
Dumnezeu cel Preaînalt, Ziditorul
cerului şi al pământului.Şi
binecuvântat să fie Dumnezeul
cel Preaînalt, Care a dat pe
vrăjmaşii tăi în mâinile tale!». Şi
Avram i-a dat lui Melhisedec
zeciuială din toate. Iar regele
Sodomei a zis către Avram: «Dă-
mi oamenii, iar averile ia-le pentru
tine!». Avram însă a răspuns
regelui Sodomei: «Iată, îmi ridic
mâna spre Domnul Dumnezeul
cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi
al pământului, Că nici o aţă sau
curea de încălţăminte nu voi lua
din toate câte sunt ale tale, ca să
nu zici: «Eu am îmbogăţit pe
Avram», Fără numai cele ce au
mâncat tinerii şi ceea ce se cuvine
a se împărţi aliaţilor mei, care au
mers cu mine: Aner, Eşcol şi
Mamvri. Aceia să-Şi ia partea
lor!». (Facere 14, 14-24)

1. Spunea avva Dulás,
ucenicul avvei Visarion: cum
mergeam noi pe malul mării, mi s
-a făcut sete şi i-am spus avvei
Visarion: avvo, mi-e sete. Iar el
făcând o rugăciune îmi spuse: bea
din mare. Şi s-a îndulcit apa şi am
băut. Eu am umplut şi vas, ca să
nu-mi fie sete şi mai încolo.
Bătrânul văzând îmi zise:
– Ce faci?
– Iartă-mă, ca nu cumva să-mi fie
File de pateric
sete mai încolo.
Iar bătrânul zise:
– Dumnezeu aici şi pretutindeni
Dumnezeu.
2. Altădată având el nevo-
ie, a făcut o rugăciune şi a tre-
cut râul Hryssóroas pedestru şi
aşa a mers mai departe. Eu
minunându-mă şi cerând iertare l-
am întrebat:
– Ce-ai simţit la picioare mergând
pe apă?
– Până la călcâie simţeam apa,
restul era tare.
3. Altă dată iar mergând
noi la un bătrân, s-a pogorât
soarele spre amurg. Şi s-a rugat
bătrânul zicând: mă rog ţie
Doamne, opreşte soarele, până
ajung la robul tău. Şi aşa a fost.
(Patericul Egiptean, Despre
Avva Visarion)

Stih: Sfinţilor Pă-
rinţi, rugaţi-vă lui Dumne-
zeu pentru noi.
Învredniceşte-
mă, Doamne, pe mine
cel ce doresc acum, să
laud cu cântări pe cel de-
al şaptelea sinod, aduna-
rea celor şapte daruri, ale
Mângâietorului, Cel Ce l-
a înţelepţit cu limbile de
foc şi a făcut să tacă toa-
tă limba cea vătămătoare
şi hulitoare.
Stih: Sfinţilor Pă-
Canon de Rugăciune
rinţi, rugaţi-vă lui Dumne-
zeu pentru noi.
Mai mare a fost
din început numărul şap-
te; pentru că înce­tarea,
în chip desăvârşit, a toată
zidirea lui Dumnezeu,
după întâia închipuire, a
fost în ziua a şaptea; iar
acum, în Sinodul cel cu
şapte numărat, este înce­
tarea tuturor eresurilor.
Slavă Tatălui şi
Fiului şi Sfântului Duh.
Biruind pe Arie
cel luptător cu Dumne-
zeu, ceata Părinţilor în
Niceea, mai înainte, cu
toia­gul păstoresc au în-
dreptat Bise­rica cu orto-
doxe dogme; şi acum tot
în Niceea au fost apără-
tori şi au umplut de ruşi-
ne pe luptătorii împotri-
va icoanelor.
Şi acum şi pururea
şi în vecii vecilor. Amin (a
Născătoarei).
Aşa precum Pă-
rinţii au în­văţat, mărtu-
risim cu credinţă că pân-
tecele Binecuvântatei
Fecioare fără durere a
Născut cu Trup pe Cel
fără de trup; şi ne închi-
năm Lui, închipuind pe
Lemn Chipul Lui şi cu
dragoste Îl sărutăm.
(Cântarea I din Canonul
Sfinților Părinți de la
Sinodul VII Ecumenic)