“Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”(Mt.

4,4)

M ERINDE P ENTRU S UFLET

A NUL 6. N °8 S ERIA
SĂPTĂMÂNALĂ 19 FEBRUARIE 2016
Foaie de învățătură duhovnicească și cateheză a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

D UMINICA A X XXIII - A D UPĂ R USALII
II Timotei 3, 10-15
Fiule Timotei, tu însă mi
-ai urmat în învăţătură,
în purtare, în năzuinţă, în
credinţă, în îndelungă-
răbdare, în dragoste, în
stăruinţă, în prigonirile şi
suferinţele care mi s-au
făcut în Antiohia, în
Iconiu, în Listra; câte
prigoniri am răbdat!, şi
din toate m-a izbăvit
Domnul. Şi toţi care
voiesc să trăiască
cucernic în Hristos Iisus
vor fi prigoniţi. Iar
Luca 18, 10-14
Zis-a Domnul pilda
aceasta: doi oameni s-au
dus în templu ca să se
roage: unul era fariseu şi
altul vameş. Fariseul,
stând drept, se ruga în
sine astfel: Dumnezeule,
îţi mulţumesc pentru că
nu sunt ca ceilalţi
oameni, răpitori,
nedrepţi şi desfrânaţi,
sau ca acest vameş.
Postesc de două ori pe
săptămână şi dau
zeciuială din toate câte
TÂLCUIRI
Parintele
Alexander
Schmemann
C UVÂNTUL D OMNULUI
oamenii răi şi amăgitori
vor merge spre tot mai
rău, rătăcind pe alţii şi
rătăciţi fiind ei înşişi. Tu
însă rămâi în cele ce ai
învăţat şi de care eşti
încredinţat, deoarece ştii
de la cine le-ai învăţat, şi
fiindcă de mic copil
cunoşti Sfintele Scripturi,
care pot să te
înţelepţească spre
mântuire, prin credinţa
cea întru Hristos Iisus.
câştig. Iar vameşul, stând
mai departe, nu
îndrăznea nici ochii să-şi
ridice spre cer, ci îşi
bătea pieptul său şi zicea:
Dumnezeule, milostiv fii
mie păcătosului. Vă spun
vouă că acesta s-a
pogorât mai îndreptat la
casa sa, decât acela;
pentru că oricine se
înalţă pe sine se va smeri;
iar cel care se smereşte
pe sine se va înălţa.
In ajunul Duminicii Va-
mesului si a Fariseului, la
Vecernie, cartea liturgica
folosita de -a lun-
gul Postului Pastelui -
Triodul - isi face prima sa
aparitie, iar texte din el
sunt adaugate la imnurile
si rugaciunile de rand ale
slujbelor saptamanale de
inviere. Acestea dezvolta
urmatorul aspect major al
pocaintei: smerenia. Peri-
copa evanghelica (Luca
XVIII, 10-14) ne infati-
seaza un om satisfacut
intotdeauna de sine, care
considera ca se supune
tuturor cerintelor religiei.
El este sigur pe sine si
mandru de el. In realitate,
totusi, el a falsificat sensul
religiei. El o reduce, ast-
fel, la observatii externe si
isi masoara cucernicia
prin prisma zeciuielii pe
care o da la templu. Insa
vamesul se smereste pe
sine si smerenia sa il in-
dreptateste pe el in fata
lui Dumnezeu.
Daca exista o calitate mo-
rala aproape desconside-
rata si chiar negata astazi,
aceea este smerenia. Cul-
tura in care traim ne insu-
fla permanent sensul
mandriei, al maririi de
sine, al indreptatirii de
sine. Aceasta se bazeaza
pe faptul ca omul nu poa-
te realiza nimic prin el
insusi si chiar ni-L infati-
seaza pe Dumnezeu ca
Unul Care tot timpul
"acorda credit" pentru
realizarile si faptele bune
ale omului. Smerenia in-
dividuala sau comuna,
etnica sau nationala- este
privita ca un simbol al
slabiciunii, ca ceva degra-
dant pentru un om adeva-
rat.
Chiar si bisericile noastre,
nu sunt ele imbibate cu
acelasi spirit al fariseului?
Nu dorim noi ca orice
contributie, orice "fapta
buna", tot ceea ce facem
pentru Biserica sa fie cu-
noscut, laudat, sa fie me-
diatizat?
Dar ce este atunci smere-
nia? Raspunsul la aceasta
intrebare pare a fi unul
paradoxal, pentru ca isi
are radacinile intr-o afir-
matie aparent neobisnui-
ta: Dumnezeu insusi este
smerit! Totusi, pentru
acela care-L cerceteaza pe
Dumnezeu si-L contem-
pla in Creatia Sa si in lu-
crarile Sale de mantuire,
este evident ca smerenia
este, intr-adevar, o virtute
divina, adevaratul conti-
nut si stralucirea acelei
slave care, asa cum can-
tam in timpul Sfintei Li-
turghii, umple cerul si
pamantul. In mentalitatea
noastra omeneasca avem
tendinta de a opune
"slava" si "smerenia" -
ultima fiind pentru noi un
semn de slabiciune.
Pentru noi ignoranta si
incompetenta sunt cei doi

Apare cu binecuvântarea PS Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei


factori ce ne determina sau ar tre-
bui sa ne determine sa ne simtim
smeriti.
Aproape ca este imposibil sa
"traduci in fapt" omului modern,
hranit din publicitate, din afirmarea
de sine si dintr-o nesfarsita lauda
de sine, ca tot ceea ce este intr-
adevar perfect, frumos si bun este
in acelasi timp in mod firesc sme-
rit ; datorita perfectiunii sale nu
necesita in nici un fel
"publicitate", slava exterioara
sau "adulare".
Dumnezeu este smerit pentru
ca este perfect; smerenia Lui
este slava Sa si sursa adevaratei
frumuseti, perfectiuni si buna-
tati.
Oricine se apropie de Dumne-
zeu si-L cunoaste devine ime-
diat partas la smerenia divina
si este infrumusetat prin ea.
Aceasta este taina Fecioarei
Maria, Maica lui Hristos, a carei
smerenie a facut-o bucuria intregii
Creatii si cea mai mare revelatie a
frumusetii pe pamant, taina tuturor
sfintilor si taina fiecarei fiinte uma-
ne din timpul putinelor momente
ale apropierii sale de Dumnezeu.
Cum poate deveni cineva smerit?
Raspunsul, pentru un crestin, este
simplu; contemplandu-L pe Hri-
stos, smerenia divina intrupata, Cel
prin Care Dumnezeu a descoperit,
o data pentru totdeauna, slava Sa
Cartea înţelepciunii
lui Solomon
Capitolul al 14-lea
1. Altul voind să meargă pe apă şi
să călătorească prin cumplitele va-
luri se roagă la un lemn mai şubred
decât luntrea care îl poartă.
2. Această luntre a fost născocită
de pofta de câştig şi a întruchipat-o
TÂLCUIRI
ca smerenie si smerenia Sa ca slava.
"Astazi" a spus Hristos in noaptea
supremei Sale smerenii, "Fiul
Omului se prea slaveste si Dumne-
zeu se preaslaveste in El? Smerenia
se invata contemplandu-L pe Hri-
stos, Care a spus: "invatati de la
Mine, pentru ca sunt bland si sme-
rit cu inima".
In cele din urma smerenia se invata
masurand totul prin El, raportand
totul la El. Fara Hristos, adevarata
smerenie este imposibila, pe cand
cu fariseul religia insasi devine un
act de mandrie al realizarilor uma-
ne, o alta forma de marire de sine
fariserica.
Perioada de post incepe, astfel,
printr-o cautare, o rugaciune de
smerenie, care este incepu-
tul adevaratei pocainte.
Pentru ca pocainta, mai presus de
orice, este o reintoarcere la adeva-
rata randuiala a lucrurilor, refacerea
G RĂIT - AU P ROOROCII
agerimea lucrătorului.
3. Ci, o, Părinte, pronia Ta o câr-
muieşte, Tu, Care ai deschis cărări
în mare şi drum nerătăcitor în vol-
bura valurilor.
4. Şi cu aceasta arătat-ai că poţi să
izbăveşti din orice primejdie, aşa
încât cineva, chiar fără să aibă
ştiinţa corăbierului, să poată porni
pe mare. Tu nu voieşti ca preaî-
nţeleptele Tale lucrări să rămână
PAG. 2
vederii limpezi asupra lucrarilor
divine. Ea este deci inradacinata in
smerenie si smerenia - dumnezeia-
sca si minunata smerenie - este ro-
dul si sfarsitul pocaintei. "Sa fu-
gim ... de vorba cea inalta a fari-
seului", spune Condacul acestei
zile, "si sa invatam inaltimea graiu-
rilor celor smerite ale vamesului ..."
Suntem la usile pocaintei si la cel
mai solemn moment al privegherii
de Duminica: dupa ce invie-
rea si aratarea lui Hristos au
fost vestite "invierea lui Hri-
stos vazand ..." - cantam pen-
tru prima data troparele ce ne
vor insoti in intregul
Post :"Usile pocaintei deschi-
de-mi mie, Datatorule de via-
ta; ca maneca duhul meu la
Biserica Ta cea sfanta, pur-
tand locas al trupului cu totul
spurcat. Ci ca un indurat cu-
rateste-l cu mila milostivirii
tale. cararile mantuirii indrepteaza
-ma, Nascatoare de Dumnezeu,
caci cu pacate grozave mi-am spur-
cat sufletul si cu lenevire mi-am
cheltuit toata viata mea; ci cu ruga-
ciunile tale spala-ma de toata necu-
ratia. La multimea pacatelor mele
celor rele, cugetand eu, ticalosul,
ma cutremur deinfricosata zi a
judecatii, ci indraznind, spre mila
milostivirii tale, ca David strig tie:
Miluieste-ma Dumnezeule dupa
mare mila Ta".
deşarte, de aceea oamenii, încre-
dinţându-şi viaţa unui lemn de tot
slab,
5. Trec prin valuri pe o plută şi
scapă de moarte.
6. Iar de demult, când au pierit tru-
faşii uriaşi, nădejdea întregii lumi a
scăpat într-o barcă şi barca, îndru-
mată de mâna Ta, a lăsat omenirii
sămânţa urmaşilor.
7. Şi binecuvântat este lemnul care
 PAG. 3

G RĂIT - AU P ROOROCII
slujeşte la o trebuinţă binecu-
vântată.
8. Dar idolul făcut de mâna ome-
nească este blestemat, şi el şi acel
care l-a făcut; acesta pentru că l-a
făcut, iar idolul pentru că,
stricăcios fiind, i s-a zis dumnezeu.
9. Că Dumnezeu urăşte deopotrivă
şi pe nelegiuiţi şi nelegiuirea lor.
10. Lucrul şi lucrătorul var fi deo-
potrivă pedepsiţi.
11. Pentru aceea, idolii neamurilor
vor fi cercetaţi spre pieire, fiindcă,
deşi sunt făpturi, au ajuns urâciune,
sminteală pentru sufletele oameni-
lor şi laţ pentru picioarele celor
fără de minte.
12. Gândul plăsmuirii de idoli a
fost începutul aprinderii spre
desfrâu, şi născocirea lor a fost
pierderea vieţii.
13. Fiindcă n-au fost de la început
şi nu vor fi totdeauna.
14. Prin deşarta mărire omenească
au intrat în lume, astfel că apropia-
tul lor sfârşit este hotărât înaintea
lui Dumnezeu.
15. Un tată, întristându-se cu
amară jale pentru copilul său răpit
înainte de vreme, i-a făcut chipul şi
pe cel care ieri încă nu era decât un
om mort, îl cinsteşte acum ca pe
un dumnezeu şi a rânduit celor din
casa sa taine şi slujbe.
16. După aceea, cu vremea, întărin-
du-se acest păgânesc obicei, s-a
păzit ca o lege şi, din poruncile ti-
ranilor, a ieşit cinstirea chipurilor
cioplite.
17. Când popoarele nu puteau să-i
cinstească de faţă, pentru că lo-
cuiau departe, făceau o asemuire
după chipul depărtat şi potriveau
un chip văzut al împăratului
preacinstit, aşa încât să dea celui ce
nu era de faţă aceleaşi sârguin-
cioase închinări ca şi cum ar fi de
faţă.
18. Şi pentru izbânda acestei în-
chinări, cei care erau neştiutori au
fost şi ei împinşi de pofta de slavă
a meşterului.
Gândul SĂPTĂMÂNII
"Dacă vrei să cunoşti pe
Domnul, smereşte-te până la
sfârşit, fii ascultător şi
înfrânat în toate, iubeşte
adevărul şi negreşit Domnul
îţi va da să-L cunoşti prin
Duhul Sfânt; şi atunci vei şti
din experienţă ce este iubirea
lui Dumnezeu şi ce este
iubirea de oameni.”
Sfântul Siluan Athonitul
19. Pentru că el, voind să placă
stăpânitorului, şi-a pus tot
meşteşugul ca să facă asemănarea
cât mai frumoasă.
20. Iar mulţimile, înşelându-se prin
frumuseţea lucrului, l-au socotit
acum ca dumnezeu pe cel care mai
înainte îl cinsteau ca pe un om.
21. Şi aceasta a fost o înşelăciune
pentru viaţa oamenilor, că ei, bătuţi
de nevoi sau robiţi de tiranie, au
dat pietrelor şi lemnelor numele ce
nu se poate da la nimic de pe
pământ.
22. Apoi n-a fost destul că au
rătăcit întru cunoaşterea lui Dum-
nezeu, ci, vieţuind - din întunericul
minţii lor - în război necurmat, au
numit pace atâtea rele.
23. Ei făceau slujbe în care ucideau
chiar pe copiii lor, sau săvârşeau
taine ascunse sau beţii nebuneşti
după barbare obiceiuri.
24. Şi nici viaţa, nici căsătoriile nu
le mai păzeau curate, ci unul pe
altul ucidea prin viclenie sau îl bat-
jocorea prin desfrânare.
25. Toate se învălmăşesc în sânge
şi ucidere, în furtişag şi vicleşug, în
stricăciune şi necredinţă, în
răzvrătire şi jurământ strâmb,
26. În prigonirea celor buni şi uita-
rea binefacerilor primite, în
pângărirea sufletelor şi răsturnarea
trupeştilor nevoi, în tulburarea
căsătoriilor şi desfrânare şi dezmăţ
sub ochii tuturor.
27. Căci închinarea la idolii cei
deşerţi, care nici n-ar trebui pome-
niţi, este începutul, pricina şi sfârşi-
tul a tot răul.
28. Desfătările lor sunt nişte bucu-
rii smintite, proorociile lor sunt
mincinoase, ei trăiesc în nedreptate
şi jură strâmb cu uşurinţă.
29. Ca unii care nădăjduiesc în
idolii cei fără de suflet, când jură
strâmb, ei nu se tem că li se va do-
vedi nedreptatea.
30. Şi din două părţi pedeapsa va
da peste ei, întâi pentru că au cuge-
tat greşit despre Dumnezeu, în-
chinându-se idolilor, şi al doilea
pentru că, vicleni fiind, au jurat
împotriva adevărului, dispreţuind
tot ce este sfânt.
31. Căci nu puterea idolilor pe care
s-au jurat, ci pedeapsa cuvenită
păcătoşilor, aceea prigoneşte puru-
rea păcatul celor ce au greşit.

C UVÂNT DE LA S FINŢII P ĂRINŢI

Duminica vamesului si a care cuprinde si Postul Mare, n,n.] tarie, ce putere! Pacatul cufunda
fariseului. – postul sufletului, mai inainte de a sufletul in moarte, iar postul,
intra in postul trupului. Aceasta aceasta sfanta virtute evanghelica, il
Astazi incepe Postul Pastelui [de inseamna postul Pastelui: postul inviaza din morti. Exista a-tot-
fapt, Triodul, perioada liturgica este puterea care inviaza sufletul pacatul, exista si a-tot-virtutea: a-
din morti si trupul din morti. Ce tot-pacatul este mandria, a-tot-

C UVÂNT
virtutea – acesta este postul.
Aceasta ne-o spune Sfanta
Evanghelie de astazi -minunata
Buna-Vestire: Doi oameni s-au suit
la templu, ca sa se roage: unul
fariseu si celalalt vames. Fariseul,
stand, asa se ruga in sine:
Dumnezeule, Iti multumesc ca nu
sunt ca ceilalti oameni, rapitori,
nedrepti, adulteri, sau ca si acest
vames. Postesc de doua ori pe
saptamana, dau zeciuiala din toate
cate castig. Iar vamesul, departe
stand, nu voia nici ochii sa si-i
ridice catre Cer, ci-si batea pieptul,
zicand: Dumnezeule, fii milostiv
mie, pacatosului. Zic voua ca acesta
s-a coborat mai indreptat la casa sa,
decat acela. Fiindca oricine se inalta
pe sine se va smeri, iar cel ce se
smereste pe sine se va inalta (Luca
18,10-14).
Iata vestile cele bune, dar si
infricosatoare. In templu, in
biserica sufletului deschisa inaintea
lui Dumnezeu, sta la rugaciune
fariseul; si-a deschis sufletul sau lui
Dumnezeu, are multe fapte bune in
viata, nu este adulter, nu este talhar,
nu este jefuitor, nu este nedrept.
Adica, a tinut legea lui Dumnezeu.
Şi iata cum il conduce Mantuitorul
din biserica: nu a plecat indreptat la
casa sa. Unde sunt aceste fapte
bune ale sale, ce s-a intamplat cu
ele? Legea a implinit-o, poruncile
dumnezeiesti le-a tinut, si iata, a
pierit! Şi-a pierdut sufletul.
Mandria – iata ucigasul sau, iata
prin ce s-au nimicit toate faptele
sale, prin ce s-a distrus toata viata
sa. Vai, si-a castigat iadul, iar Raiul l
-a pierdut, Imparatia Cerurilor a
pierdut -o, L-a pierdut pe
Dumnezeu. Ce inseamna aceasta?
Daca exista a-tot-pacatul, atunci
mandria este a-tot-pacatul. Amintiti
-va, inainte de toate, de ingerul
Lucifer, cel mai sfant inger al lui
Dumnezeu, purtator de lumina, pe
care mandria l-a preschimbat in
satana, in diavol (Luca 10,18). Şi
DE LA S FINŢII P ĂRINŢI
iata ca mandria l-a preschimbat si
pe nefericitul fariseu in omul –
diavol. Caci daca mandria este in
stare sa preschimbe Heruvimii si
Serafimii in diavoli, cum nu ar fi in
stare sa preschimbe omul in diavol
c u c h i p d e o m .
Daca voim sa ne cercetam cu
atentie sufletul, daca nu ne risipim
cu sufletul in biserica atunci cand
stam la rugaciune inaintea lui
Dumnezeu, vom vedea haosul din
sufletele noastre, vom vedea
nenumarate aspecte ale pacatului,
toate pacatele in care se imbraca
mania demonica. Ce ne mai ramane
noua de facut, decat lupta pe viata
si moarte cu acest balaur, care se
numeste mandrie, orgoliu. Lupta si
ziua, si noaptea. Armele ni le
daruieste Domnul Hristos. Arma
impotriva mandriei este smerenia.
De aceea Domnul a asezat
smerenia ca virtutea de capatai a
vietuirii celei noi, a Noului
Legamant, ca cea dintai, virtute a
Bisericii lui Hristos, ca o temelie pe
care se zidesc toate celelalte virtuti,
intreaga viata a crestinului si in
aceasta lume si in cea de dincolo.
Temelia pe care se zideste casa cea
de veci a fapturii noastre omenesti.
Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor
este Imparatia Cerurilor (Matei 5,
3).
Iata, aceasta este smerenia pe care a
asezat-o Domnul la temelia noii
vieti morale, a existentei noastre
celei de pe pamant si din Ceruri.
Cine sunt saracii cu duhul? Sunt
oamenii smeriti care simt ca
sufletul nostru omenesc este sarac
lipit pamantului inaintea Duhului
lui Dumnezeu. Ca sufletul nostru
este mereu sarac, ca trebuie sa se
indumnezeiasca prin Duhul Sfant,
sa se i mp l i n easca, sa se
desavarseasca. De aceea Sfintii lui
Hristos, de aceea insisi Sfintii
Apostoli simt permanent ca sunt
nedesavarsiti, ca sunt oameni
sarmani. Sfintii se numesc de obicei
PAG. 4
pe ei insisi cei mai saraci dintre
oameni, cei mai pacatosi dintre
oameni. Duhul smereniei
evanghelice patrunde intregul lor
suflet, toata fiinta lor, caci ei stiu ca
omul in aceasta lume poate ramane
in Evanghelia lui Hristos, in
vietuire sfanta, numai prin
smerenie. Crestinul nu ingaduie ca
mandria sa-i intre in suflet, sa se
preumble in voie, sa acopere
temelia fiintei sale. Insa si daca
intra, exista atunci pocainta.
Important este sa-ti umpli sufletul
mereu cu smerenie, care este putere
dumnezeiasca.
Smerenia este puterea
dumnezeiasca care scoate tot ceea
ce este mandru in noi, scoate orice
pacat, orice patima, pana ce o
nimiceste in totalitate. Şi noi
dobandim acea odihna a sufletului
despre care vorbeste Mantuitorul:
Veniti la Mine toti cei osteniti si
impovarati si Eu va voi odihni pe
voi. Invatati-va de la Mine, ca sunt
bland si smerit cu inima, si veti afla
odihna sufletelor voastre (Matei 11,
28-29).
Odihna sufletelor noastre… De
aceasta duce lipsa omul astazi, noul
om modern european, si noi toti.
Nu exista mai mare putere decat
smerenia. Iata, smerenia ii
inapoiaza omului Raiul, ii inapoiaza
omului Imparatia Cerurilor. Nu
numai atat, ci ii si daruieste
Imparatia Cerurilor. Aceasta
inseamna cuvintele Mantuitorului:
Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor
este Imparatia Cerurilor. Iata, inca
de aici de pe pamant, daca ai
smerenie evanghelica, ai Imparatia
Cerurilor.
Ce fel de putere, ce putere
dumnezeiasca se ascunde in aceasta
sfanta virtute a lui Hristos, in
aceasta sfanta virtute evanghelica?
A ta este Imparatia Cerurilor atunci
cand te smeresti, iar pana atunci ce
fel de imparatie este (intru tine)?
Daca pacatul imparateste in tine,

C UVÂNT
pacat dupa pacat creeaza iadul, si
atunci ce porti in tine? Iadul,
intregul iad. De aceea, ia aminte la
fiecare pacat, chiar si la cel mai mic,
cum tulbura sufletul, tulbura inima.
Daca nu esti asezat, daca l-ai
savarsit astazi, noaptea iti este
nelinistita; daca nu l-ai marturisit,
nu doar noaptea, ci si ziua de maine
si de poimaine si toate zilele, pana
cand il vei spovedi, sunt lipsite de
liniste si pline de o anume teama
launtrica, de un oarecare tremur.
Intr-o zi Sfantul nevoitor Macarie
cel Mare, s-a intalnit pe drum cu un
diavol, care i s-a aratat purtand
tigvulite ademenitoare.
„Unde mergi?”,
l-a intrebat Sfantul Macarie.
„In lacasul tau”, a spus diavolul.
„Ce faci acolo?”
„Ma duc sa dau de mancare
fratilor.”
„Imi este usor, a spus el, cu fratii
tai, cu cei mai multi dintre ei. Dar
mi-e greu sa ma lupt cu tine.”
„Şi de ce?”il intreaba Sfantul
Macarie.
„De ce? Tu postesti, eu nu mananc
niciodata; tu priveghezi, eu nu
dorm niciodata; eu sunt mai
puternic decat tine intotdeauna.
Dar este un singur lucru cu care ma
biruiesti.”
„Care este acela?”
„Acela este smerenia ta.”
Aceasta biruinta ne-o daruieste
Domnul Hristos.
Ati auzit astazi in Evanghelie ca
Mantuitorul spune: Fiindca oricine
se inalta pe sine se va smeri, iar cel
ce se smereste pe sine se va inalta
(Luca 18, 14). Oricine… si eu, si tu,
si oricare dintre noi. Domnul, in
Biserica Sa, sta la dispozitia oricui.
De voia ta depinde sa-L imbratisezi
si sa-L primesti. De voia ta depinde
daca vei alunga din inima ta
mandria si o vei umple de smerenia
lui Hristos. Daca nu voiesti,
Domnul nu te forteaza. Daca nu
vrei, nu se va intampla nimic.
DE LA S FINŢII P ĂRINŢI
Aceasta inseamna sa alegi iadul, sa
alegi viata vesnica in chinurile
iadului. Ai optat pentru stapanul
tau, pentru vesnicul tau stapanitor
– pentru cine? Pentru diavol,
pentru satana, dumnezeul mandriei,
dumnezeu mincinos! Mandria este
dumnezeul acestei lumi! Cuvinte
infricosatoare, dar adevarate.
Astfel, Duminica de astazi a
vamesului si a fariseului ne da
invatatura, invatatura nemuririi, ne
daruieste invierea care ne inviaza
din toti mortii. Cine este
invatatorul nostru? Vamesul pocait.
Iata invatatorul, indrumatorul
nostru in Marele Post care se afla
inaintea noastra. Ne arata calea prin
pulberea pacatelor si a ispitelor si
ne calauzeste spre Hristos cel
inviat, el, smeritul vames pocait, el,
care prin strigate disperate si
suspine a grait intru sine inaintea
tuturor lumilor, inaintea lui
Dumnezeu: Dumnezeule, Milostiv
fii mie pacatosului!
Şi noi, din ziua de astazi si pana la
Pasti, sa imbratisam, asa cum se
spune intr-o minunata cantare, sa
imbratisam suspinele vamesului.
Fie ca toate suspinele sa ne
calauzeasca in toate zilele pana la
sfanta si slavita Inviere a
Mantuitorului – pana la Pasti.
Ce lucru este cel mai trebuincios
tie, mie, fiecarui om, fiecarei fapturi
omenesti? Sa se smereasca inaintea
Domnului tuturor lumilor, sa se
smereasca inaintea Domnului
Hristos, Care are o nemarginita
smerenie dumnezeiasca. Il va primi
pe pacatos, pe pocait, si ii va arata
calea mantuirii. Ce este mai lesne
decat sa strigi, ca vamesul:
Dumnezeule, Milostiv fii mie
pacatosului!
Smerenia este calea cea mai scurta
catre mantuire, spune Sfantul
Varsanufie. Daca te infricoseaza
multele porunci ale Mantuitorului,
Evanghelia cu numeroasele
porunci: Iubiti pe vrajmasii vostri,
PAG. 5
rugati-va Domnului pentru aceia
care va ocarasc, va blestema, si alte
porunci grele, daca acestea te
inspaimanta, aminteste-ti ca vei
dobandi toate acestea – cum?
Foarte simplu. Smerindu-te
inaintea Domnului, spunand
neincetat: „Doamne, eu sunt un
nimeni si un nimic in aceasta lume,
Tu esti tot ceea ce am eu, Tu esti
Raiul meu, Tu esti Imparatia mea
Cereasca, Tu esti Viata mea
vesnica, Adevarul meu vesnic,
Dreptatea mea vesnica. Toate
acestea mi le dai si eu sunt al Tau.”
Smerenia este mantuirea. Pentru
mantuire nu se cere nimic deosebit,
nici un fel de mari jertfe materiale,
doar un singur lucru: Smeriti-va
inaintea Domnului Hristos. Şi
atunci El ne daruieste totul. Cum
putem sa nu luam seama si sa nu
implinim poruncile Sale? Daca nu
ne rugam, daca stai inaintea Sa
nerugandu-te Lui. Şi cea mai buna
rugaciune, rugaciunea care te
mantuieste negresit de toate felurile
de moarte si aduce invierea fiecarei
fapturi omenesti, aceasta este
rugaciunea vamesului pocait:
„Dumnezeule, Milostiv fii mie
pacatosului!”
Fie ca Bunul Dumnezeu, cu
rugaciunile tuturor Sfintilor Sai, ale
tuturor celor care s-au pocait, ale
pacatosilor care s-au mantuit si ale
t ut uro r sl avi t il o r, mari l o r,
luminatilor Drepti, sa umple
sufletele noastre de aceasta
smerenie, sa calauzeasca sufletele
noastre cu aceasta smerenie din
virtute in virtute, si astfel sa ne
daruiasca Viata vesnica si Imparatia
Cerurilor, intru care Minunatul si
Preaslavitul Domn Hristos
imparateste si stapaneste. Lui fie-I
slava acum si pururea si in vecii
vecilor. Amin.
Cuviosul Iustin de la Celie,
Cuvinte despre vesnicie - predici
alese, Editura Egumenita