M ERINDE suflet
27 noiembrie 2022 anul 13 / n° 51
„
pentru
Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (MT. 4, 4)
DUMINICA A 30-A DUPĂ RUSALII
Dregătorul bogat - păzirea poruncilor
Fraților, îmbrăcați-vă, dar, ca aleși ai lui Dumnezeu,
sfinți și preaiubiți, cu milostivirile îndurării, cu bună-
tate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă-răbdare,
îngăduindu-vă unii pe alții și iertând unii altora, dacă
are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum
și Hristos v-a iertat vouă, așa să iertați și voi. Iar peste
toate acestea, îmbrăcați-vă întru dragoste, care este
EVANGHELIE. LUCA 18, 18-27
În vremea aceea un dregător oarecare s-a apropi-
at de Iisus și L-a întrebat, zicând: Bunule învățător,
ce să fac ca să moștenesc viața de veci? Iar Iisus i-a
zis: Pentru ce Mă numești bun? Nimeni nu este bun,
decât Unul Dumnezeu. Știi poruncile: «Să nu săvâr-
șești adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești
strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta». Iar el a
zis: Toate acestea le-am păzit din tinerețile mele. Au-
zind, Iisus i-a zis: Încă una îți lipsește: Vinde toate câte
TÂLCUIRI
“Suntem robiţi de cotidianul efemer, trăim în aceas-
tă alergătură bezmetică şi nu mai reuşim să ne bucu-
răm de ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit”.
Zis-au lui cei care-L ascultau: Şi cine poate să se
mântuiască? Cele ce sunt cu neputinţă la oameni,
sunt cu putinţă la Dumnezeu.
Întâlnirea dintre Mântuitorul Iisus Hristos şi dre-
gătorul din Evanghelia de astăzi este o întâlnire în
care se verifică cea mai profundă realitate a vieţii
omului. Dregătorul a împlinit toate poruncile încă
din tinereţile sale, un singur lucru îi mai lipsea. El şi-a
dat seama în adâncul fiinţei sale că tot ceea ce are
nu este de ajuns şi, deşi averea sa îi oferea un anu-
mit confort, el realizează că ceva îi lipseşte, voia mai
mult, voia cu adevărat să moştenească viaţa veşnică.
Apare cu binecuvântarea PS Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
seria săptamânală
Foaie de învățătură
duhovnicească și cateheză
„ a Episcopiei Ortodoxe
Române a Italiei
APOSTOL. COLOSENI 3, 12-16
legătura desăvârșirii. Și pacea lui Hristos, întru care
ați fost chemați ca să fiți un singur trup, să stăpâneas-
că în inimile voastre; și fiți mulțumitori. Cuvântul lui
Hristos să locuiască întru voi cu bogăție. Învățați-vă
și povățuiți-vă între voi, cu toată înțelepciunea. Cân-
tați în inimile voastre lui Dumnezeu, mulțumindu-I,
în psalmi, în laude și în cântări duhovnicești.
ai și le împarte săracilor și vei avea comoară în ceruri;
apoi vino de urmează Mie. Iar el, auzind acestea, s-a
întristat, căci era foarte bogat. Și, văzându-l întristat,
Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în Îm-
părăția lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămi-
la prin urechile acului decât să intre bogatul în Îm-
părăția lui Dumnezeu. Zis-au cei ce ascultau: Și cine
poate să se mântuiască? Iar El a zis: Cele ce sunt cu
neputință la oameni, sunt cu putință la Dumnezeu.
Suntem cufundaţi în grija cotidiană şi în activitatea
noastră zilnică şi credem că prin asta ne împlinim
scopul şi sensul vieţii. Nimic mai fals decât acest lu-
cru. Mântuitorul Iisus Hristos ne atrage atenţia că nu
a avea este vocaţia omului ci prin a avea el trebuie să
fie cu adevărat chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.
Prin, a avea, el trebuie să ajungă la, a fi, după pece-
tea Sfintei Treimi, adică să fie dragoste, comuniune şi
iubire, mai întâi cu Dumnezeu şi apoi prin harul lui
Dumnezeu să fie în comuniune cu ceilalţi. Este vorba
despre o devoţiune esenţială pentru viaţa noastră:
Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate
să le faceţi spre slava lui Dumnezeu. Sfântul apostol
Pavel reia acelaşi motiv în Epistolele sale, arătând că
toate activităţile vieţii noastre trebuie să fie direcţio-

Dregătorul bogat - păzirea poruncilor
nate într-un singur scop: întâlnirea cu Dumnezeu, şi
mai mult decât atât, comuniunea cu Dumnezeu. Deci
este mai mult decât o simplă întâlnire, decât o sim-
plă constatare a faptului că viaţa mea este legată de
darul lui Dumnezeu, este vorba despre comuniunea
cu Dumnezeu, care înseamnă predarea în mâinile lui
Dumnezeu. Dregătorul din Evanghelia de azi trebuia
să facă acest exerciţiu esenţial în viaţa fiecăruia din-
tre noi. El trebuia să se arunce în braţele lui Dumne-
zeu, să renunţe la tot ceea ce credea el că poate să-i
asigure stabilitatea în această viaţă, satisfacţia şi bu-
curia vieţii.
Să fim în stare să renunţăm la tot ceea ce credem
că dă sens vieţii noastre, să fim în stare să le răstig-
nim, să le lăsăm, transformându-le în cale de comu-
niune şi dragoste. Însă acest lucru e foarte greu de să-
vârşit de fiecare dintre noi. Suntem atât de robiţi de
acest cotidian efemer, suntem atât de prinşi în acest
mecanism social şi economic, încât uităm complet de
chemarea pe care Dumnezeu ne-o face din momen-
tul în care ne naştem, chemarea spre comuniunea cu
El: Eu am venit ca lumea viaţă să aibă şi să aibă din
belşug. Materia trebuie să devină, Ale Tale, dintru
ale Tale, trebuie să fie adusă lui Dumnezeu ca jerftă.
Toate aceste bogăţii ne sunt date de Dumnezeu: Ce ai
tu să nu-ţi fi dat Dumnezeu? Toate aceste daruri ma-
teriale, lumea aceasta şi cosmosul acesta au ca preot
pe omul care este numit de Sfântul Maxim Mărturi-
sitorul, microcosmos. Tot ceea ce există, există prin
darul lui Dumnezeu, din dragostea lui Dumnezeu.
Ce înseamnă mântuirea? Mântuirea este împlinirea
vocaţiei pentru care ne-am născut în această viaţă,
împlinirea chemării pe care Dumnezeu a lăsat-o în
fiecare dintre noi, împlinirea şi desăvârşirea fiinţei
noastre trupeşti şi sufleteşti, această împlinire pe
merinde pentru suflet • 27 noiembrie 2022 • anul 13 • n° 51
care sfinţii părinţi o numesc, îndumnezeirea omului.
Această îndumnezeire o săvârşeşte Dumnezeu dar cu
voia noastră. Dumnezeu ne cheamă să ne mântuim
într-un timp şi într-un spaţiu al nostru, fără să ne
gândim că înainte s-ar putea să fi fost vremuri mai
bune pentru mântuire sau că s-ar putea să vină vre-
muri mai bune. Clipa de faţă este o clipă mântuitoare
pe care va trebui să nu o ratăm. Fiecare vreme pe care
Dumnezeu o îngăduie şi o dăruieşte fiecărei generaţii,
este o vreme mântuitoare, iar materia este prilej de
îndumnezeire, prilej de mântuire, dar nu trebuie să
ne poticnim în ea, ci să o transformăm prin vocaţia
noastră de preoţi ai creaţiei, de împărtăşire de Dum-
nezeu. Prin Tainele Bisericii, materia devine prilej de
sfinţire şi prilej de Sfânta Împărtăşanie. Mântuitorul
nu condamnă bogăţia, materia, ci faptul că noi ne po-
ticnim în ele şi nu-L mai vedem pe Dumnezeu. Trăim
în această alergătură bezmetică, cotidiană, şi nu mai
reuşim să ne bucurăm de ceea ce Dumnezeu ne-a dă-
ruit. Nu mai avem timp să ne bucurăm, să ne mirăm
şi devenim robi ai cotidianului care ne aruncă în mo-
notonie şi în ultimă instanţă în deznădejea lipsei de
sens a vieţii noastre. Noi nu suntem niciodată singuri.
Cea mai mare încercare pe trebuie să o trecem este
aceasta: să rămânem cu noi înşine. Când rămânem
cu noi înşine, vedem cât de bogaţi sau cât de săraci
suntem. Au rămas cu ei înşişi cei care au suferit în în-
chisori, rămânem cu noi înşine când suntem în boală
şi suferinţe, în momentul în care averile materiale nu
mai au nici o valoare, pentru că ele nu pot contribui
la această vindecare lăuntrică, sufletească. Lecţia pe
care Mântuitorul Iisus Hristos încearcă să o ofere dre-
gătorului este aceasta: Degeaba eşti bogat, eşti sărac,
pentru că n-ai rămas niciodată cu tine însuţi să vezi
ceea ce eşti. Şi dacă vrei să rămâi cu tine însuţi, să vezi
ceea ce eşti cu adevărat, atunci vinde tot ceea ce ai,
vinde tot ceea ce crezi că reprezintă viaţa ta şi vino
şi urmează-Mi Mie. Atunci rămâi cu tine însuţi şi vezi
cât eşti de gol de Dumnezeu şi cât eşti de plin de tine
însuţi. Şi dacă eşti plin de tine însuţi şi gol de Hristos,
atunci nu vei ajunge decât la disperare. Eşti cel mai
sărac, chiar dacă eşti bogat. Logica lumii de astăzi este
o logică falimentară: vrem să devenim cei mai bogaţi
oameni din cimitir, dar nu bogaţi în Împărăţia ceruri-
lor. Sfânta Evanghelie de astăzi ne arată că mântuirea
este aici, în noi înşine, ne arată că bogăţia este, de fapt,
bogăţia lăuntrică, cea cu care putem merge oriunde,
putem merge prin pustia lumii acesteia, putem mer-
pg. 2

ge prin această pustiire cu care diavolul încearcă să
ne descurajeze: cu boli, cu suferinţe şi cu tot ceea ce
înseamnă această descurajare până la moarte. Însă
în momentul în care noi conştientizăm că Îl avem pe
Dumnezeu întotdeauna ca Părinte, că îndrăznim să-L
rugăm să fie împreună cu noi, să ne ţină de mână în
calitatea Sa de Părinte. Mântuirea este darul lui Dum-
nezeu şi oricât ni s-ar părea de imposibil, de greu: Cele
CUVÂNT DE LA PĂRINȚI
Ieri, la binecuvântare, i-am mărturisit părintelui că
m-a furat somnul şi am întârziat la utrenie.
-Te va ierta Dumnezeu, dar se cade a te mustra pe
tine însuți.
-Cum aș putea face aceasta, părinte?
-Simplu! Conștiinţa își va grăi de îndată, ea însăşi
te va mustra. Rămâne doar ca tu să încuviințezi ceea
ce-ţi spune, să mărturisești că ai greșit și să cazi cu
smerenie înaintea lui Dumnezeu, rugându-te pentru
iertare.
-Da, părinte, îmi dau seama că la început te simţi
oarecum rușinat de ceea ce ai săvârșit, îţi aduci mus-
trare, te osândești pe tine însuţi, dar peste puțină vre-
me uiţi totul, ca și cum nimic nu s-ar fi petrecut.
-Fă-o numaidecât, fie și numai pentru un minut
ori pentru o jumătate de minut. Suntem datori să ne
mustrăm pe noi înșine, chiar şi pentru un răstimp
foarte scurt, iar restul rămâne la hotărârea lui Dum-
nezeu. Au fost însă și Sfinți Părinți a căror viaţă a fost
dintru început până la sfărșit osândire de sine. Noi
însă suntem foarte departe de aceasta. Când ne găsim
nouă înșine vină, dobândim tărie și ne facem mai pu-
ternici duhovnicește. Este o lege a vieții duhovniceşti.
După cum în viața noastră biologică ne sporim pute-
rea prin hrană, tot așa și în viaţa cea duhovnicească
ne facem mai puternici prin osândirea de sine. Toc-
mai ai înghiţit hrana, care a și ajuns în stomac, dar
cum se transformă ea în sucurile cele hrănitoare care
îți întăresc trupul nu ştii. Întocmai așa se petrece și în
viața cea duhovnicească: ne hrănim cu osândirea de
sine, cea care, învaţă Sfinții Părinţi, înseamnă sporire
nevăzută, dar din ce pricină se petrece așa nu știm.
Este o lege a vieții duhovnicești. Hrănindu-ne du-
hovniceşte, dobândim tărie și putere în duh. Ce este
de fapt osândirea de sine? Smerenie. Iar smerenia ce
merinde pentru suflet • 27 noiembrie 2022 • anul 13 • n° 51
ce sunt cu neputinţă la oameni, sunt cu putinţă la
Dumnezeu. Să îndrăznim să-L rugăm pe Dumnezeu
să ne dăruiască această bogăţie lăuntrică şi această
conştiinţă: Doamne, unde vom pleca de la Tine, că
la Tine sunt cuvintele vieţii veşnice! Să-L căutăm pe
Dumnezeu indiferent de vremuri, pentru că El este
aici, înlăuntrul nostru.
Predica părintelui Gheorghe Holbea (2009)
este? Veșmânt dumnezeiesc, după cuvântul Sfântului
loan Scărarul. Când ne aducem nouă înșine vină și ne
căim, îmbrăcăm acest veșmânt.
***
Am citit și ieri despre Rugăciunea lui lisus împre-
ună cu părintele Varsanufie. Spre sfârşitul discuţiei,
părintele m-a îndemnat să rostesc Rugăciunea lui Ii-
sus, însă dacă voi fi chemat la oaste, să o păstrez ca
pe o taină şi să nu învăţ pe nimeni a se îndeletnici cu
aceasta, chiar dacă voi întâlni poate și oameni buni. -
Astăzi, cei mai mulţi oameni socotesc că, fie că te rogi,
fie că nu, vei dobândi oricum ceea ce-ţi doreşti, spu-
nea părintele. Vremurile în care oamenii mai credeau
în puterea rugăciunii s-au dus. Această necredinţă
vine, de bună seamă, de la diavolul. Rugăciunea lui
Iisus este de mare trebuință pentru a intra în Împă-
răţia cerurilor. Cu toate acestea, multora nu le este de
folos Rugăciunea lăuntrică a inimii, căci se poate face
pentru ei pricină de mândrie. Pentru aceasta, Dum-
nezeu îi dă celui ce se roagă darul rugăciunii, fie că
a atins ori nu treapta rugăciunii inimii, iar pe aceas-
ta i-o dăruiește atunci când se apropie de moarte ori
chiar după moarte, căci ea poate continua și atunci.
Când am aflat aceasta dintr-o carte, m-am îndoit şi
cugetam întru sine: Oare chiar am înţeles bine ceea ce
am citit? Am început a căuta întărirea acestui fapt în
scrierile Sfinților Părinți, la Sfântul Pisie Velicikovski
de pildă... Am găsit ceva despre aceasta și în cartea În
Munții Caucazului și m-am bucurat.
Din Jurnalul Sfântului Nicon
Ultimul duhonic de la Optina,
Sofia, 2020, pag. 190
pg. 3

FILE DE SINAXAR
Sfântul Iacob a trăit în secolul al IV-lea, în cetatea
persană Bitlava. Din cauza prieteniei sale cu Izde-
gherd, împăratul perșilor, Iacob ajunge să jertfeas-
că zeilor. Ca urmare a lepădării credinței în Hristos,
mama sa îi scrie: „O, ticălosule ! Pentru ce ai lăsat pe
Dumnezeu, Împăratul cerului, pentru cinstea ome-
nească? Căci făcând după plăcerea împăratului aces-
tuia vremelnic, ai pierdut viața cea fără de moarte. Și
slujind împăratului acestuia stricăcios, te-ai lepădat
de Cel nestricăcios. Ai schimbat adevărul pe minciu-
nă, lăsând credința în Hristos și ai primit înșelăciunea
diavolească”.
Citind de mai multe ori scrisoare din partea mamei
sale, și-a zis în sine: „Știu ce voi face, ca să nu piară
până în sfârșit sufletul meu. Voi petrece bătând ne-
încetat în ușa milostivirii lui Dumnezeu, până când
îmi va deschide; căci știu că-mi va deschide, pentru că
este Îndurat și Milostiv și nu voiește moartea păcă-
tosului, ci primește cu bucurie pe cei ce se pocăiesc”.
Pentru că mărturisește în fața împăratului că este
creștin, împăratul poruncește să i se taie mădularele.
Înainte de a fi supus chinurilor, Sfântul Iacob s-a ru-
gat, zicând: „Doamne Dumnezeul meu ascultă-mă pe
PENTRU TINERI
Benjamin Franklin, filosof, fizician și om de stat
american, s-a născut la Boston în 1706. Era fiul unui
modest fabricant de lumânări. Fiind sărac și trebuind
să învețe un meșteșug, spre a-și asigura existența, in-
tră ca ucenic în fabrica tatălui său; dar neplăcându-i
această meserie, intră apoi ca ucenic în tipografia fra-
telui său. După o viață de muncă stăruitoare, Franklin
izbuti să deschidă o tipografie a lui. Din acel moment,
putând dispune de mai mult timp liber, începu să-și
facă propria lui cultură. Fondă un jurnal și publică al-
manahul zis „al bunului Richard”, în care dădea pove-
țe din viața lui. Acest almanah avu un succes enorm.
Franklin, fiind încurajat, fondă un club de lectură, o
bibliotecă, un spital, o societate de asigurare contra
focului - cea dintâi societate în acest scop - şi luă mul-
te alte inițiative frumoase. În același timp se ocupă
de știință și inventă paratrăsnetul, fapt pentru care
a fost ales membru al Academiei Franceze și al Socie-
tății științifice din Londra. Intră apoi în viața politi-
că și contribui foarte mult la independența Statelor
merinde pentru suflet • 27 noiembrie 2022 • anul 13 • n° 51
mine robul Tău și căutând din înălțimea cea sfânta
a Ta, dă-mi tărie și putere în ceasul acesta pentru ca
să rabd durerile acestea și să-mi răsplătesc cu sângele
meu greșeala, căci mă lepădasem de Tine făcătorul și
Stăpânul meu. Acum îmi pare rău de aceasta și mă în-
torc la Tine, Dumnezeul meu. Mărturisesc Preasfânt
numele Tău și-mi pun sufletul meu pentru Tine. Iar
Tu, Doamne, trimite-mi ajutorul Tău spre răbdare, ca
să vadă vrăjmașii Tăi și să se rușineze, căci Tu, Doam-
ne, m-ai ajutat și m-ai mângâiat”. După ce i-au fost
tăiate degetele de la o mână, Sfântul Iacob a zis: „Păs-
torii, când tund oile, tunzând partea din dreapta, oare
lasă pe cea din stânga netunsă ? Eu sunt oaie a turmei
lui Hristos, care m-am dat în mâinile voastre pentru
Domnul meu, ca să-mi tundeți mădularele mele ca pe
o lână; acum având mâna cea dreapta tunsă, o voi cru-
ța pe cea stângă ? Nu voi cruța nici unul din mădula-
rele mele; ci mă voi dezbrăca de trupul meu stricăcios,
pentru ca să mă îmbrac într-unul nestricăcios”. După
ce a rostit aceste cuvinte, i s-au tăiat și degetele de la
mâna cealaltă, degetele de la picioare, apoi mâinile, ca
în cele din urmă să i se taie capul.
Unite. Iată acum una din disciplinele la care s-a supus
Franklin spre a se cultiva, spre a scoate din puterile
cu care l-a înzestrat natura un om superior. „Mi-am
format, ne spune Franklin în autobiografia sa, planul
îndrăzneț și anevoios de a ajunge la perfecțiunea mo-
rală, doream să petrec viața fără nicio greșeală; voiam
să fiu stăpân peste tot ce m-a putut duce la greșeală:
aplecarea naturală, societatea şi deprinderea, întru-
cât cunoșteam sau credeam că cunosc binele și răul,
nu înțelegeam pentru ce n-aș putea face binele și să
mă feresc de rău, ca să-mi ajung scopul, am adoptat
următoarea metodă: Sub 13 titluri am cuprins toate
virtuțile pe care atunci le priveam ca necesare sau de
dorit şi am alăturat pe lângă fiecare o scurtă învăță-
tură care arăta pe deplin întinderea pe care o dădeam
însemnătății lor, Acele virtuți erau: sobrietate, tăcere,
ordine, hotărâre, economie, îndemânare, sinceritate,
justiție, echilibru, curățenie, liniște, castitate, umilin-
ță. Am făcut un caiet în care, pentru fiecare virtute,
am destinat o pagină liniată cu roșu în șapte coloane
pg. 4

Benjamin Franklin, inventatorul paratrăznetului
- adică una pentru fiecare zi. Puteam însemna astfel
toate greșelile pe care, după cercetarea mea, vedeam
că le făcusem în ziua aceea în contra vreuneia din cele
13 virtuți. Mă hotărâi să observ cu strășnicie, în curs
de o săptămână, una după alta, fiecare virtute. Ast-
fel, în prima săptămână căpetenie a fost să mă feresc
de cea mai mică greșeală contra echilibrului, lăsând
celelalte virtuți în voia întâmplării, dar însemnând
în fiecare seară greșelile făptuite contra lor. Dacă în
prima săptămână mă credeam destul de pregătit în
practica primei virtuți încercam să-mi întind atenția
asupra virtuții celei de-a doua și procedând tot așa
până la cea din urmă virtute. Am putut să fac un curs
complet în 3 săptămâni și să-l repet de patru ori pe
an. După cum grădinarul nu caută să smulgă toate
buruienile deodată, ceea ce ar întrece puterile sale, ci
îngrijește mai întâi de o brazdă și nu trece la alta până
GÂNDUL ZILEI
„Cauţi bogăţie?
Fă-ţi-L prieten pe Dumnezeu şi eşti cel mai bogat.”
Sf. Ioan Gură de Aur
merinde pentru suflet • 27 noiembrie 2022 • anul 13 • n° 51
n-a isprăvit cu cea dintâi, tot astfel și eu speram să
gust plăcerea de a vedea în paginile calendarului meu
progresele pe care le făceam în fiecare virtute, prin
scăderea temperată a numărului însemnărilor. Mi-am
propus, în sfârșit, să reîncep de multe ori această me-
todă până ce voi ajunge să am fericirea să văd livretul
meu alb, după o cercetare de 13 săptămâni.
Citind memoriile lui Franklin, rămâi uimit de ce
poate să facă un om care nu se dă în lături de la nicio
greutate. Franklin a fost tipul omului care se ridică,
prin propriile forțe, de la treapta cea mai de jos a so-
cietății la cele mai înalte onoruri.
G. Aslan, Cultul oamenilor mari.
Biblioteca pentru toți.
Educația Morală Prin Lecturi. Vol. I. Suceava, 2014,
Arh. Sucevei și Rădăuților
pg. 5