Cateheză

CUM NE ALEGEM DUHOVNICUL?

1. Pregătirea perceptivă

Iubiți credincioși și credincioase, forța păcatului, în slăbiciunile omului, devine ca o a doua

fire; de aceea, trebuie multă strădanie, minuțiozitate și multă artă în a restaura firea; în această
lucrare, călăuzită de Harul lui Dumnezeu, se întâlnesc doi - credinciosul cu duhovnicul, într-o
comuniune intimă și sinceră, întru așa fel încât întâlnirea lor devine o Taină a comuniunii.
Credinciosul devine fiu duhovnicesc, iar preotul, părinte duhovnicesc; fiul simte dragostea
părintească și compasiunea duhovnicului, având, astfel, încredere în el. Aceasta se datorează
faptului că simte în el răspunderea fată de Hristos pentru sufletul său, pentru că simte că este
ascultat în numele lui Hristos, cu putere reală de a-l ridica și de a-l vindeca. La rândul lui,
duhovnicul simte rana și durerea fiului, și atunci responsabilitatea lui se ascute, vibrând la orice
freamăt al sufletului ce-i stă sub epitrahil.

2. Anunțarea temei

În cele ce vor fi urmat, vom parcurge împreună problematica alegerii / găsirii unui duhovnic
potrivit sufletului și firii noastre, lucru cu care poate mulți dintre noi am fost încercați și, poate,
pe care nu l-am dobândit încă. Așadar, în continuare vom parcurge câteva sfaturi / un set de
puncte cheie, care odată urmate, să ne fie de folos în sensul acesta.

3. Tratarea

Părintele Ambrozie elaborează astfel asupra acestei teme: mulți din cei care doresc să se
mântuiască merg la mănăstiri, la biserici. Unii se apropie de preot și-i spun: “Părinte, vă rog
să-mi fiți duhovnic”. Oare trebuie să-i cerem aceasta? De exemplu, unui părinte de sânge n-o
să-i adresăm niciodată cererea: “Fii tatăl meu!” Nimănui nici prin gând nu i-ar trece așa ceva.
El este deja părintele nostru.

Ionică-Dan Alimpescu, anul III, semestrul II

 Cateheză

• Așadar, putem puncta o primă idee aici. În primul rând, duhovnicul nostru proxim este
Iisus Hristos. Însuși el, a revărsat harul Dumnezeiesc asupra Apostolilor și, prin ei,
arhiereilor și preoților, prin împărtășirea Duhului Sfânt - „Luați Duh Sfânt! Cărora veți
ierta păcatele, li se vor ierta; cărora le veți tine, ținute vor fi“ (In. 19, 22-23) - este
puterea Lui Însuși, care lucrează în cei care au primit harul Preoției. În acest sens, ni s-
a rânduit fiecăruia dintre noi, un preot paroh, care să păstorească turma lui Hristos și
să-i propovăduiască învățătura în locul în care a fost rânduit. Astfel, la întrebarea „cum
ne alegem duhovnicul?”, un prim răspuns este următorul: nu îl alegem, el ne este rânduit
de Hristos și trebuie să avem credință că voia Sa a fost astfel. Cu toate acestea, există
și excepții. Nepotrivirea preotului cu ucenicul poate rezulta din varii motive și din
ambele direcții. Nu vom discuta astfel de motive, considerând că fiecare suflet are
durerile și neputințele sale, pe care poate nu suntem capabili a le înțelege, ori drepți în
a judeca. Suntem persoane diferite, cu calități și experiență de viață diferite, care
activăm în medii diferite. Prin urmare, nu este posibil să avem nevoie de același stil de
îndrumare spirituală.

• Așadar, ajungem la următorul pas. Dacă ne căutăm un duhovnic, primul lucru pe care
trebuie să îl facem, este să cerem ajutor lui Dumnezeu, prin rugăciune. Dacă cineva știe
cu adevărat nevoia noastră, acela este El, iar de îl vom ruga cu sufletul deschis, sunt
sigur că se va milostivi spre noi. Așadar, putem spune următoarea rugăciune:

„Doamne, Tu care nu voiești moartea păcătosului, ci ca să se întoarcă și să fie viu, Tu care

Te-ai pogorât pe pământ tocmai spre a învia pe cei ce suspină și care sunt morți prin păcat
și spre a-i face vrednici să Te vadă pe Tine, Lumina cea adevărată, pe cât este cu putință
omului, trimite-mi un om care să Te cunoască, pentru ca slujindu-l și supunându-mă lui din
toate puterile mele, ca și Ție, și făcând voia Ta în a lui, să-Ți plac Ție, singurului Dumnezeu,
și să mă învrednicesc și eu, păcătosul, de Împărăția Ta. Amin.”

• Totodată, credința fără faptă este în zadar. Este nevoie, așadar, să ne mobilizăm în
căutarea acestuia. Nu este chiar atât de usor să găsim dintr-o dată un duhovnic care să
corespundă cu starea și cu problemele noastre. Si de aceea rămânem la recomandarea
Evangheliei: ”caută si vei afla”. Întrebând din om în om; bineînțeles că nu vom întreba
pe fiecare om de pe stradă, ci numai pe cel care este preocupat de viața în Biserică.

Ionică-Dan Alimpescu, anul III, semestrul II

 Cateheză

Atunci când suntem la început, ne putem spovedi o dată sau de două ori la câțiva părinți
pentru a putea să te hotărăști asupra unuia singur.

• Un alt lucru pe care trebuie să îl avem în vedere este propria persoană. Dacă există o
perpetuă neliniște în sensul subiectului în discuție, problema ar putea fi la noi înșine,
nu la duhovnic. Orice duhovnic, oricât de bun ar fi, nu poate să ducă o viață creștinească
în locul nostru. El este cel care ne dă iertarea de păcate, ne sfătuiește și se roagă pentru
noi. Arhimandritul Vasilios Bacoianis ilustrează foarte frumos această problemă,
îndemnându-ne spre cugetare:

„Mulţi umblă încoace şi încolo, ca să găsească învăţători sfinţi şi harismatici. Creştine, ce

să-ţi facă astfel de părinţi când tu nu te lupţi? Să-ţi „hră­nească" egoismul că ai un învăţător
harismatic şi sfânt? Nu uita că Iuda L-a avut drept învăţător pe însuşi Hristos. Trei ani a
rămas lângă El şi a văzut bunătatea, iubirea, îndelunga Lui răbdare, chipul Său dumnezeiesc
şi nu i-a folosit câtuşi de puţin. Şi nu numai atât, ci şi-a pierdut şi sufletul, „s-a înecat la
mal”, lângă învăţătorul lui, Hristos, Care „n-a putut” să-l salveze.”

4. Recapitularea

Așadar, punctele de reținut ale prezentei discuții sunt următoarele:

• Dacă vrem să progresăm pe plan spiritual, avem nevoie de exercițiu spiritual. Posturile,
rugăciunile individuale şi participarea la slujbe sunt doar începutul, dar ele sunt totodată
și baza vieţii creştine autentice!
• Apoi, urmează înţelegerea sensului adevărat al învăţăturilor de credinţă şi transpunerea
lor în practică.
• Dacă până acum, am „reuşit” să-i alungăm pe toţi care ne-au iubit sau considerăm că
noi, şi doar noi, trebuie să fim în centrul universurilor celor din jur, niciun post şi nicio
rugăciune din lume nu ne va mântui.
• Aici intervine duhovnicul care ne va ajuta, pas cu pas, să înţelegem că ceea ce contează
cu adevărat este să iubim. Iar acest lucru trebuie să se vadă în faptele noastre!
• Nu se va întâmpla peste noapte şi nu va fi uşor! Dar rezultatele vor merita orice efort.

Ionică-Dan Alimpescu, anul III, semestrul II

 Cateheză

5. Asocierea

Căutarea unui duhovnic potrivit este, în genere, căutarea bogăției. Nu toţi cei care îşi doresc să
fie campioni, super inteligenţi sau bogaţi ajung să-şi împlinească visul. De ce? Pentru că
reuşita, în orice domeniu, presupune urmarea unei reţete simple şi la îndemâna oricui, dar foarte
plictisitoare, am putea spune: dorinţă, sacrificii şi multă muncă. În schimb, cei ce nu vor reuși
acestea, caută „reţete magice”, „scurtături”, modalităţi care să le aducă aceleaşi rezultate dar
fără efort.

Unul dintre cei mai mari campioni la box din toate timpurile, Muhammad Ali (Cassius Clay) a
spus cândva că „toată lumea vrea să ajungă în rai, dar nimeni nu vrea să moară”. Era o referire
directă la efortul extrem pe care îl presupune performanţa.

6. Generalizarea

Experienţa arată că, în majoritatea cazurilor, cei care câştigă peste noapte o avere impresionantă
nu reuşesc să o păstreze pentru mult timp. De ce? Pentru că ei nu au, la acel moment,
cunoştinţele şi nici profilul psihologic al unui om bogat. Oamenii bogaţi nu au devenit bogaţi
din întâmplare. Ei nu au folosit scurtături sau reţete magice. Şi acest lucru este valabil și în
căutarea duhovnicului potrivit pentru noi. Pe lângă faptul că trebuie să ne rugăm cu stăruință,
trebuie să și depunem efort în relație cu acesta, procedând cu suflet deschis și smerenie.

7. Aplicarea

În concluzie, criteriile care ar trebui să călăuzească alegerea duhovnicului țin de dragostea

părintească a duhovnicului, manifestată în disponibilitatea acestuia în orice moment de criză a
fiului; de măiestria dobândită de experiența duhovnicească şi exprimată în echilibrul dintre
exigenţă şi înţelegere; de deschiderea duhovnicului în faţa oricărei situaţii în care s-ar putea
afla fiul duhovnicesc, însoţită de asumarea totală, încât să simtă că duhovnicul poate sta în faţa
lui Hristos, pentru fiul său, cu rugăciunea: „Doamne, sau scrie-l şi pe el în Cartea Vieţii, sau
şterge-mă pe mine“, asemenea lui Moise, pentru poporul său

Ionică-Dan Alimpescu, anul III, semestrul II