“Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”(Mt.

4,4)

M ERINDE P ENTRU S UFLET

Apare cu binecuvântarea PS Părinte Episcop Siluan,
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
Foaie de învățătură duhovnicească și cateheză a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

A NUL 11 N °43 S ERIA SĂPTĂMÂNALĂ 9 AUGUST 2020

C UVÂNTUL D OMNULUI
D UMINICA A IX- A DUPĂ R USALII
(U MBLAREA PE MARE SI P OTOLIREA FURTUNII )

I Corinteni 3, 9-17
Fraţilor, noi suntem îm-
preună-lucrători cu Dumnezeu;
iar voi sunteţi ogorul lui Dumne-
zeu, zidirea lui Dumnezeu. După
harul lui Dumnezeu, cel dat mie,
eu, ca un înţelept meşter, am pus
temelia; iar altul zideşte. Dar fie-
care să ia seama cum zideşte. Căci
nimeni nu poate pune altă teme-
lie, decât cea pusă, care este Iisus
Hristos. Iar, de zideşte cineva pe
această temelie: aur, argint sau
pietre scumpe, lemne, fân, trestie,
lucrul fiecăruia se va face cunos-
cut; îl va vădi ziua (Domnului).
Pentru că în foc se descoperă, şi
focul însuşi va lămuri ce fel este
lucrul fiecăruia. Dacă lucrul cuiva,
pe care l-a zidit, va rămâne, va lua
plată. Dacă lucrul cuiva se va ar-
de, el va fi păgubit; el însă se va
mântui, dar aşa, ca prin foc. Nu
ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al
lui Dumnezeu şi că Duhul lui
Dumnezeu locuieşte în voi? De
va strica cineva templul lui Dum-
nezeu, îl va strica Dumnezeu pe
el, pentru că sfânt este templul lui
Dumnezeu, care sunteţi voi.

Matei 14, 22-34

În vremea aceea Iisus a
silit pe ucenici să intre în corabie
şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul
celălalt, până ce va da drumul
mulţimilor. Iar El, dând drumul
mulţimilor, S-a suit în munte, ca
să Se roage deosebi. Și făcându-se
seară, era singur acolo. Iar corabia
era deja în mijlocul mării, fiind
învăluită de valuri, căci vântul era
împotrivă. Iar la a patra strajă din
noapte, a venit la ei Iisus, um-
blând pe mare. Văzându-L um-
blând pe mare, ucenicii s-au în-
spăimântat, zicând că e nălucă, şi
de frică au strigat. Dar El le-a
vorbit îndată, zicându-le: Îndrăz-
niţi, Eu sunt; nu vă temeţi. Atunci
Petru, răspunzând, a zis: Doam-
ne, dacă eşti Tu, porunceşte să
vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vi-
no! Iar Petru, coborându-se din
corabie, a mers pe apă și a ve-
nit către Iisus. Dar văzând vântul,
s-a temut şi, începând să se scu-
funde, a strigat, zicând: Doamne,
scapă-mă! Iar Iisus, întinzând în-
dată mâna, l-a apucat şi i-a zis:
Puţin credinciosule, pentru ce te-
ai îndoit? Şi suindu-se ei în cora-
bie, s-a potolit vântul. Iar cei din
corabie I s-au închinat, zicând: Cu
adevărat Tu eşti Fiul lui Dumne-
zeu. Şi, trecând marea, au venit în
pământul Ghenizaretului.

Iubiții mei, fiecare zi e o
noutate unică pentru că are la
fundamentul ei neschimbabila și
veșnica prezență a slavei lui
Dumnezeu.Tocmai pentru că
există Cineva care ține toate…
poate exista viață în istorie…
TÂLCUIRI
poate exista istorie…care are un
curs dumnezeiesc…pentru că
duce la El, la Cel care ține
existența și istoria în palma Sa.Ea,
puterea lui Dumnezeu, e cea care
ne dă zi după zi existența…căci
ea este reala noastră bucurie și
stabilitate în mijlocul schimbărilor
de tot felul. Iar Evanghelia de
astăzi [Mt. 14, 22-34] este despre
stabilitate…în mijlocul
instabilității. Despre pacea
interioară și așteptarea cu nădejde
a ajutorului care vine de la

Domnul…chiar în mijlocul
furtunii.
Pentru că noi trebuie „să
ne curățim simțirile și să vedem
pe Hristos”, cum spune cântarea
pascală, nu într-o lume lipsită de
urât și de diverse anomalii, de
păcate și războaie, de decadență și
ură…ci chiar în mijlocul tuturor
acestor valuri ale istoriei. Stând în
mijlocul furtunii…dar nebiruiți de
ele… Rezistență/
rezistibilitate la rău și la
păcat nu datorată nouă…
ci milei lui Dumnezeu,
care ne întărește pe noi,
cei slabi, care ne vindecă
pe noi, cei bolnavi, care
ne face biruitori pe noi,
cei slabi în fața tentației
păcatului…
Avem de-a face
așadar cu textul
evanghelic de după
înmulțirea pâinilor și
apeștilor. Adică cu
continuarea textului de
duminica trecută…Unde,
după ce satură mii de
oameni, în mod minunat,
Domnul îi lasă să plece
pe Ucenici cu corabia și
dă drumul mulțimilor [v.
22-23]. În așa fel încât
rămâne singur…Așa
cum, după Sfânta
Liturghie, preotul rămâne
singur…după ce toată lumea
pleacă din Biserică…și, în tăcerea
din jur, își privește adâncul
inimii…și se întreabă ce a făcut
azi, ce a spus, cât de mulțumiți au
fost oamenii…Cu alte cuvinte,
Domnul nu se pune în fruntea
mulțimii pentru ca să le predice la
nesfârșit sau pentru ca „să
profite” de ei. Nu vrea să Îl facă
„împărat”. Nu vrea nimic „de la
ei”…în sensul lumesc al
accepțiunii. Ci le dă drumul la
T ÂLCUIRI
toți, la toți care se săturaseră
dumnezeiește, pentru ca să
privească în ei înșiși. Pentru ca să
se bucure, fiecare dintre ei, de
plinătatea mâncării dumnezeiești
din ei înșiși. Și asta pentru că
Domnul ne viza pe noi, pe noi cei
care trebuie să înțelegem că slujba
în comuniune și în comunitate,
adică slujba din Biserică, trebuie
urmată de retragerea în isihie. În
casele și în chiliile noastre. În
rugăciune adâncă, liniștitoare…
Adică vii acasă și aprofundezi
bucuria euharistică în
rugăciune…în citiri teologice…în
metanii…în contemplație
duhovnicească. Pentru că bucuria
și teologia trăite în Biserică
trebuie să se sedimenteze în inima
noastră. În străfundul nostru… Și
de aici vine stabilitatea
interioară…în mijlocul
instabilităților de tot felul: din
PAG. 2
rămânerea cu Dumnezeu în
străfundul ființei noastre! Iar dacă
El e cu noi în lăuntrul nostru…
atunci suntem pe stânca nebiruită
de valuri. Domnul, se spune în v.
al 23-lea al Evangheliei de azi „S-
a urcat întru munte” . În muntele
contemplației. Munte care nu e pe
munte…ci munte care e în susul
inimii noastre. Căci contemplația
duhovnicească, venită în urma
liniștirii interioare și a
stabilității în har, prin
stabilitatea în virtuți,
ridică mintea noastră,
prin har, dincolo de ceea
ce se vede și se poate
cunoaște. O ridică la
înțelegeri simple,
dumnezeiești.
Pentru că mintea
înduhovnicită, liniștită în
har străvede sensurile
dumnezeiești ale creației
și ale providenței
dumnezeiești. Vede
sensul creației și vede
sensul istoriei. Vede de
ce lucrurile sunt așa cum
sunt …și cum Se
manifestă Dumnezeu în
relație cu noi, cu fiecare
dintre noi. Pentru că
adevărata rugăciune,
rugăciunea în sine, cu
mintea în lăuntrul inimii
începe când te-ai dezgolit
de toate ale lumii și ești singur…
cu Dumnezeu Cel singur.Cu
Singurul și Unicul Dumnezeu Cel
întreit în persoane, Tatăl, Fiul și
Sfântul Duh…
Dar pentru a ajunge la
singurătatea isihastă trebuie să
pornești de la comuniunea
euharistică.
Să îmbini unirea cu El prin
Euharistie cu unirea cu El prin
contemplație și rugăciune isihastă,
liniștitoare, iluminatoare,
 PAG. 3

T ÂLCUIRI
îndumnezeitoare. mod organic, multiplele moduri instabilității. Vrea să meargă pe
de a acționa ale lui Dumnezeu… mare, pe marea în furtună [v. 28],
Căci dacă te împărtășești
pentru ca să îi învețe pe Apostoli pe marea imposibilă… Și
cu Hristos fără să aprofundezi în
cu gândirea paradoxală.Să nu mai Domnul găsește dorința lui ca
tăcere simțirile dumnezeiești pe
cerceteze uman, mărginit, cele una foarte duhovnicească [v. 29].
care ți le aduce El în ființa ta…
mai presus de minte, ci să se Nu îl consideră „un naiv”, nu îl
relativizezi măreția preafrumoasă
deschidă prin credință, prin consideră „un excentric”…ci un
a întâlnirii cu El. Adică te
încredințarea în Dumnezeu, spre bărbat duhovnicesc. Pentru că e o
împărtășești, vorbești cu El, te
o cunoaștere mai presus de mare bărbăție să mergi pe marea
hrănești cu Hristos…apoi Îl
cunoașterea umană. Să se vieții duhovnicești, privind la El
uiți…ca și când te-ai fi întâlnit cu
deschidă cunoașterii prin relație, și așteptând voia Lui. Da, Sfântul
Gheorghe sau cu Maria pe
prin comuniunea cu Dumnezeu, Apostol Petru…după ce merge
stradă…două vorbe…și ai trecut
Cel care înalță mintea umană la o pe apă către Domnul [v. 29],
la altceva…Ci El, Cel venit în
cunoaștere divino-umană, adică temându-se, a început să se
lăcașul ființei noastre, trebuie
teologică. Pentru că omul nu scufunde [v. 30]…
lăsat să ne învețe, în tăcerea inimii
poate să spună despre Dumnezeu Dar asta pentru ca noi să
noastre, cele pe care conștiința
decât ceea ce Dumnezeu îi înțelegem că ceea ce ne ține
trebuie să le urmeze. Să le
descoperă. Și nici din ce îi deasupra valurilor e slava Lui, e
iubească. Să le săvârșească.
descoperă nu poate să înțeleagă harul Său…și nu virtuțile noastre,
Domnul Se roagă…pentru ca să
tot…ci numai pe măsura sa oricât de Sfinți am fi noi.
ne învețe să ne rugăm. Pentru ca
duhovnicească. Sfințenia unui om e coabitare/
să iubim rugăciunea tot pe atât de
De aceea trepte și trepte conviețuire cu harul. E viață în și
mult pe cât iubim împărtășirea cu
în cunoașterea teologică…pentru prin har. Prin harul lui Dumnezeu
Sine.Ne învață mereu…ce
că fiecare Sfânt a vorbit din cel necreat și atoatesfințitor. De
înseamnă stabilitate interioară,
mijlocul experienței sale…și toată aceea oamenii duhovnicești nu
adică umplere de har și de
experiența teologică a Sfinților fac paradă cu forța lor
înțelegeri teologice, dumnezeiești.
trebuie pusă la un loc…și nu duhovnicească, cu darurile lor
Corabia Ucenicilor era la
privită disjunctiv. Versetul al 27- dumnezeiești ci subliniază,
un pas de naufragiu [v. 24].
lea ar trebui să fie starea noastră subliniază în mod constant,
Pentru că ea era „zbuciumată/
de spirit cotidiană. Pentru că lucrarea, ajutorul și milostivirea
chinuită/ aruncată/ azvârlită sub
Domnul le spune înfricoșaților lui Dumnezeu în viața lor. Pentru
valuri” [v. 24, cf. GNT]. Valurile
Ucenici: „Îndrăzniți, Eu sunt .Nu că Inițiatorul sfințeniei noastre și
erau mai mari decât înălțimea
vă temeți”. Adică să avem o Cel care ne ține în har e
corăbiei… Așa cum ni se par
îndrăzneală bună, curată, Dumnezeu…și noi conlucrăm cu
nouă pierderile dramatice din
frumoasă în Dumnezeu, în orice El la sfințirea noastră atâta timp
viața noastră, ispitele, durerile,
clipă a vieții noastre, așteptând ca cât împlinim poruncile Lui și nu
bolile, neajunsurile. Tot ce ne
El să ne spună voia Lui…cu noi. stingem simțirea harului din noi
afectează ni se pare chinuitor…
Să nu ne temem de zvonuri înșine. De aceea sfințenia noastră
Un chin insuportabil…
panicarde, de amenințări, de
Însă „la a patra strajă a nopții” [v.
durere, de moarte…ci să
Gândul zilei
25], când totul părea pierdut,
așteptăm, întru El, voia Lui cu
când moartea…părea să fie „Pentru cine vrea să
noi. Căci nimic nu se petrece în
singura ușă…ei, Ucenicii Lui, Îl
văd „mergând/ umblând pe lume fără voia Lui! Iar moartea e creadă, am o mie de
un câștig, e o noutate
mare”.Îl văd…cum nu Îl mai
bucuroasă…dacă suntem plini de
motive; pentru cel ce
văzuseră. nu vrea, n-am nici
slava lui
Fapt pentru care s-au înfricoșat și
au țipat [v. 26]…ca orice om care
Dumnezeu. Motiv pentru care unul! ”
Sfântul Petru vrea să
vede
lucruri…neașteptate… Și experimenteze stabilitatea în Fericitul Aaugustin
mijlocul
Domnul le arăta pas cu pas, în

nu poate fi „antagonică” cu
Dumnezeu, nu poate lupta
împotriva Lui…și împotriva
Sfinților lui.
Ci cei care sunt ai lui Dumnezeu
se recunosc între ei, simt și știu că
ei sunt împreună robi ai lui
Dumnezeu și se respectă și se
ajută întru toate. Da, toate
Cuvânt filocalic
Despre duhul curviei și
al poftei trupești
A doua luptă o avem
împotriva curviei şi a poftei
trupeşti. Pofta aceasta începe să
supere pe om de la cea dintâi
vârstă. Mare şi cumplit război este
acesta şi luptă îndoită cere. Căci
acest război este îndoit, aflându
-se şi în suflet, şi în trup. De
aceea trebuie să dăm lupta din
două părţi împotriva lui. Prin
urmare, nu ajunge numai postul
trupesc pentru dobândirea
desăvârşitei neprihăniri şi a
adevăratei curăţii, de nu se va
adăuga şi zdrobirea inimii şi
rugăciunea întinsă către
Dumnezeu şi citirea deasă a
Scripturilor, şi osteneala, şi
lucrul mâinilor, care abia
împreună pot să oprească
pornirile cele neastâmpărate ale
sufletului şi să-l aducă înapoi de
la nălucirile cele de ruşine. Mai
înainte de toate însă foloseşte
smerenia sufletului, fără de care
nu va putea birui nimeni nici
curvia, nici celelalte patimi. Deci
de la început trebuie păzită inima
cu toată străjuirea de gândurile
murdare (Prov. IV, 23). „Căci
dintru aceasta purced, după
cuvântul Domnului, gânduri rele,
ucideri, preacurvii, curvii“ (Matei
XV, 19) şi celelalte. Deoarece şi
postul ni s-a rânduit de fapt nu
numai spre chinuirea trupului, ci
T ÂLCUIRI
vânturile vieții noastre, mai
devreme sau mai târziu, cu harul
lui Dumnezeu, se potolesc [v. 32].
Încetează…Și din toate înțelegem
că numai Dumnezeu ne-a dat
putere să le trăim.
De aceea, în fiecare zi a
vieții noastre să fim mulțumitori
lui Dumnezeu pentru toate, căci
spre trezvia minţii, ca nu cumva,
întunecându-se de mulţimea
bucatelor, să nu fie în stare să se
păzească de gânduri.
Deci nu trebuie pusă toa-
tă strădania numai în postul cel
trupesc, ci şi în meditaţie duhov-
nicească, fără de care e cu nepu-
tinţă să urcăm la înălţimea nepri-
hănirii şi curăţiei adevărate. Se
cuvine, aşadar, după cuvântul
Domnului, „să curăţim mai întâi
partea dinăuntru a paharului şi a
blidului, ca să se facă şi cea din
afară curată“ (Matei XXIII, 26).
De aceea să ne sârguim, cum zice
Apostolul, „a ne lupta după lege
şi a lua cununa“ (2 Tim. II, 5) du-
PAG. 4
de la El și prin El se lucrează tot
binele.
Și a Lui este slava și
închinarea întregii creații, acum și
pururea și în vecii vecilor.
Amin!
(Pr.Dr. Dorin Octavian Piciorus
– Praedicationes vol 5)
pă ce am biruit duhul cel necurat
al curviei, bizuindu-ne nu în pute-
rea şi nevoinţa noastră, ci în aju-
torul Stăpânului nostru Dumne-
zeu. Căci dracul acesta nu încetea-
ză de a război pe om până nu va
crede omul cu adevărat că nu prin
străduinţa şi nici prin ostenea-
la sa, ci prin acoperământul şi
ajutorul lui Dumnezeu se iz-
băveşte de boala aceasta şi se
ridică la înălţimea curăţiei. Fi-
indcă lucrul acesta este mai
presus de fire şi cel ce a călcat
întărâtările trupului şi plăcerile
lui ajunge într-un chip oareca-
re afară din trup. De aceea
este cu neputinţă omului (ca
să zic aşa) să zboare cu aripile
proprii la această înaltă şi ce-
rească cunună a sfinţeniei şi să
se facă următor îngerilor, de
nu-l va ridica de la pământ şi
din noroi harul lui Dumnezeu.
Căci prin nici o altă virtute nu
se aseamănă oamenii cei legaţi
cu trupul mai mult cu îngerii
cei netrupeşti, decât prin neprihă-
nire. Printr-aceasta, încă pe pă-
mânt fiind şi petrecând, au, după
cum zice Apostolul, petrecerea în
ceruri (Filip. III, 20).
Iar semnul că au dobândit
desăvârşit această virtute îl avem
în aceea că sufletul chiar şi în vre-
mea somnului nu ia seama la nici
un chip al nălucirii de ruşine. Căci
deşi nu socoteşte păcat o mişcare

Cuvânt filocalic
ca aceasta, totuşi ea arată că sufle-
tul boleşte încă şi nu s-a izbăvit
de patimă. Şi de aceea trebuie să
credem că nălucirile cele de ruşine
ce ni se întâmplă în somn sunt o
dovadă a trândăviei noastre de
până aci şi a neputinţei ce se află
în noi, fiindcă scurgerea ce ni se
întâmplă în vremea somnului face
arătată boala ce şade tăinuită în
ascunzişurile sufletului. De aceea
şi Doctorul sufletelor noastre a
pus doctoria în ascunzişurile su-
fletului, unde ştie că stau şi prici-
nile bolii, zicând: „Cel ce caută la
muiere spre a o pofti pe dânsa a şi
preacurvit cu ea întru inima
sa“ (Matei V, 28). Prin aceasta a
îndreptat nu atât ochii cei curioşi
şi desfrânaţi, cât sufletul cel aşezat
înăuntru, care foloseşte rău ochii
cei daţi de Dumnezeu spre bine.
De aceea şi cuvântul Înţelepciunii
nu zice: „Cu toată străjuirea pă-
zeşte ochii tăi“, ci: „Cu toată stră-
juirea păzeşte inima ta“ (Prov. IV,
23), aplicând leacul străjuirii mai
ales aceleia care foloseşte ochii
spre ceea ce voieşte. Aşadar,
aceasta să fie paza cea dintâi a
curăţiei noastre: de ne va veni în
cuget amintirea vreunei femei,
răsărită prin diavoleasca viclenie,
bunăoară a maicii sau a surorii,
sau a altoi femei cucernice, îndată
să o alungăm din inima noastră,
ca nu cumva zăbovind mult la
această amintire amăgitorul celor
neiscusiţi să rostogolească cugetul
de la aceste feţe la năluciri ruşi-
noase şi vătămătoare. De aceea şi
porunca dată de Dumnezeu pri-
mului om ne cere să păzim capul
şarpelui (Facere III, 15), adică
începutul gândului vătămător prin
care acela încearcă să se şerpuias-
că în sufletul nostru, ca nu cumva
prin primirea capului, care este
prima răsărire a gândului
(προσβολή), să primim şi celălalt
PAG. 4
trup al şarpelui, adică învoirea sufletului. Dar ca să desăvârşim
(συγκάδεσις) cu plăcerea, şi prin înţelesul neprihănirii, vom mai
aceasta să ducă apoi cugetul la pomeni de un cuvânt al Aposto-
fapta neîngăduită. Ci trebuie, pre- lului şi vom pune capăt cuvântu-
cum este scris, „În dimineţi să lui: „Căutaţi pacea cu toată lumea
ucidem pe toţi păcătoşii pământu- şi sfinţenia, fără de care nimeni
lui“ (Ps. C, 8) adică prin lumina nu va vedea pe Domnul“ (Evr.
cunoştinţei să deosebim şi să ni- XII, 14). Că despre aceasta grăieş-
micim toate gândurile păcătoase te, se vede din cele ce adaugă,
de pe pământ, care este inima zicând: „Să nu fie cineva curvar
noastră, după învăţătura Domnu- sau lumeţ ca Esau“ (Evr. XII,
lui; şi până ce sunt încă prunci, fiii16). Pe cât este, aşadar, de cereas-
Vavilonului, adică gândurile vicle- că şi de îngerească virtutea sfinţe-
ne, să-i ucidem, zdrobindu-i de niei, pe atât este de războită cu
piatră (Ps. CXXXVI, 9), care este mai mari bântuieli de potrivnici.
Hristos. Căci de se vor face băr- De aceea suntem datori să ne ne-
baţi prin învoirea noastră, nu fără voim nu numai cu înfrânarea tru-
pului, ci şi cu zdrobirea inimii şi
„Marea vieții văzând-o cu rugăciuni dese, împreunate cu
înălțându-se de viforul suspine, ca să stingem cuptorul
trupului nostru, pe care împăratul
ispitelor, la limanul Tău Vavilonului îl aprinde în fiecare zi
cel lin alergând, strig că- prin aţâţarea poftei, cu roua veni-
rii Sfântului Duh. Pe lângă aces-
tre Tine: scoate din stri- tea, armă foarte tare pentru acest
căciune viața mea, mult război avem privegherea cea după
Dumnezeu. Căci precum paza
milostive” zilei pregăteşte sfinţenia nopţii,
aşa şi privegherea din vremea
mare suspin şi grea osteneală vor nopţii deschide sufletului calea
fi biruiţi. Dar pe lângă cele zise către curăţia zilei.
din dumnezeiasca Scriptură, bine
este să pomenim şi cuvinte de-ale (Sfântul Ioan Casian, Despre ce-
Sfinţilor Părinţi. Astfel, Sfântul le opt gânduri ale răutății, II.
Vasile, episcopul Cezareii Despre duhul curviei și al poftei
Capadociei, zice: „Nici muiere nu trupești, Filocalia, Vol. 1)
cunosc, nici feciorelnic nu sunt“.
El ştia că darul fecioriei nu se do-
bândeşte numai prin depărtarea
cea trupească de muiere, ci şi prin
sfinţenia şi curăţia sufletului, care
se câştigă prin frica lui Dumne-
zeu. Mai zic Părinţii şi aceea că nu
putem câştiga desăvârşit virtutea
curăţiei de nu vom dobândi mai
întâi în inima noastră adevărata
smerenie a cugetului; nici de cu-
noştinţă adevărată nu ne putem
învrednici câtă vreme patima cur-
viei zăboveşte în ascunzişurile