“Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”(Mt.

4,4)

M ERINDE P ENTRU S UFLET

Apare cu binecuvântarea PS Părinte Episcop Siluan,
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
Foaie de învățătură duhovnicească și cateheză a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

A NUL 11 N °42 S ERIA SĂPTĂMÂNALĂ 2 AUGUST 2020

C UVÂNTUL D OMNULU I
D UMINICA A VIII- A DUQĂ R USALII
(Î NMULTIREA QÂINILOR )

I Corinteni 1, 10-17
Fraţilor, vă îndemn, pen-
tru numele Domnului nostru Ii-
sus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel
şi să nu fie dezbinări între voi; ci
să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cu-
get şi în aceeaşi înţelegere; căci,
fraţii mei, despre voi, prin cei din
casa lui Hloe, mi-a venit ştire că la
voi sunt certuri. Şi spun aceasta,
că fiecare dintre voi zice: Eu sunt
al lui Pavel, iar eu sunt al lui
Apolo, iar eu sunt al lui Chefa, iar
eu sunt al lui Hristos! Oare s-a
împărţit Hristos? Nu cumva s-a
răstignit Pavel pentru voi? Sau ați
fost botezaţi în numele lui Pavel?
Mulţumesc lui Dumnezeu că pe
nici unul din voi n-am botezat,
decât pe Crispus şi pe Gaius, ca
să nu zică cineva că aţi fost bote-
zaţi în numele meu. Am botezat
şi casa lui Ştefanas; afară de aceş-
tia nu ştiu să mai fi botezat pe
altcineva. Căci Hristos nu m-a
trimis ca să botez, ci să
binevestesc, dar nu cu înţelepciu-
nea cuvântului, ca să nu rămână
zadarnică crucea lui Hristos.

Matei 14, 14-22

În vremea aceea Iisus a
văzut mulţimea de oameni şi I s-a
făcut milă de ei şi a vindecat pe
bolnavii lor. Iar când s-a făcut
seară, ucenicii au venit la El şi I-
au zis: Locul este pustiu şi vre-
mea, iată, a trecut; deci, dă dru-
mul mulţimilor ca să se ducă în
sate să-şi cumpere mâncare. Iisus,
însă, le-a răspuns: N-au trebuință
să se ducă; daţi-le voi să mănânce.
Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât
cinci pâini şi doi peşti. Și El a zis:
Aduceţi-Mi-le aici. Și poruncind
să se aşeze mulțimile pe iarbă
şi luând cele cinci pâini şi cei doi
peşti, și privind la cer, a binecu-
vântat şi, frângând, a dat ucenici-
lor pâinile, iar ucenicii, mulţimi-
lor. Şi au mâncat toţi şi s-au sătu-
rat şi au strâns rămăşiţele de fărâ-
mituri, douăsprezece coşuri pline.
Iar cei ce mâncaseră erau ca la
cinci mii de bărbaţi, afară de fe-
mei şi de copii. Și îndată Iisus a
silit pe ucenici să intre în corabie
şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul
celălalt, până ce El va da drumul
mulţimilor.

Pedagogia pâinii
Duminica aceasta, numită
şi a înmul­ţirii pâinilor, frea­mătă
de bucuria pe care orice ospăţ cu
Hris­tos o dăruieşte sufle­telor
noastre. O zi lungă, obosi­toare
prin încărcătura de minune şi de
faptă prin care toţi cei prezenţi
trecuseră. Cine mai ştie câte făcu-
seră mâinile lui Iisus şi câte inimi
TÂLCUIRI
întorseseră cuvintele Sale către
Dumnezeul Cel Viu. Mereu în
astfel de momente oamenii obo-
sesc şi uită de foame, ceva mai
înalt hrănindu-i. Dar când Cel Ce
Este Lumina cea lină a slavei lui
Dumnezeu a îngăduit luminii ce-
leilalte, create, s-aducă răcoarea
serii (Mt XIV, 15), stoma­curile
încordate de emoţie s-au destins,
cerându-şi hra­na. Grija ucenicilor
este înduioşătoare. Din atitu­
dinea lor remarcăm că au învăţat
deja câte ceva de la Mântuitorul şi
poate că unul din lucruri este
această duioşie către flămând şi
însetat, cel care, tot Evan-ghe­­
listul Matei ne zice în cuvinte cu-
tremurătoare (Mt 25, 34-46), îi va
arăta pe „a­ceşti mai mici” porţi

de aur în intrarea în Împărăţie.
Domnul le răspunde oa­
recum „distant” la prima ve­dere:
„Daţi-le voi să mă­nân­ce” (Mt
XIV, 16). Seamănă într-o
oarecare măsură cu re­acţia de la
Cana Galileii cînd Hristos pare că
nu reacţio­nează la rugăminţile
mamei Sale, pentru ca, mai apoi,
să prăznuiască, cer şi pământ
„începutul minu­nilor” (Ioan 2,
11). Această tensiune pedago­gică
pe care Hristos o
creează în astfel de
momente obligă pe
Ucenici nu la o
adorare
triumfalistă, ci la
deschiderea
ochilor, la vederea
realităţii, aşa cum
este ea. Ce să fi
remarcat Hristos-
Domnul în
gândirea Ucenicilor
de-i „for­ţează” la
a vedea reali-tatea?
Posibil că,
insuficienţi cres­cut
în Duh, Ucenicii
credeau că de-
acum pot face
toate ale
Învăţătorului
pentru că, e de
presupus, să se fi
simţit şi ei cum se simt as­tăzi cei
cinstiţi de Avvă, „băgaţi în
seamă”. De aici, probabil, şi
reacţia Mântui­torului care, după
ce împarte pâinea binecuvân-tând
-o şi dând-o de hrană mulţimii, îi
pune pe Ucenici „să treacă înain­
tea Lui de cealaltă parte a
mării” (Mt XIV, 22). Să nu
credeţi că exagerăm exege­za.
Textul Apostolului citit în
Duminica aceasta oferă cheia (I
Cor 1, 10-17): „Împă­rţitu-S-a,
oare, Hristos?… Nu cumva Pavel
T ÂLCUIRI
s-a răstignit pentru voi, sau în
numele lui Pavel aţi fost
botezaţi?” (I Cor 1, 13)…
duhovnicească în contextul unor
certuri şi împărţeli în funcţie de
cei care-n chip văzut le-au dat
darurile. Acest lucru îl sta­tuează
Hristos nu din mân­drie, să nu fie
aceas-ta în gândul nostru, ci din
nece­sitatea aceea clară de a vedea
dincolo de dar Dăru­itorul.
Ce ne mai învaţă împăr­ţirea pâi-
nilor? Că tot lucrul se face cu bi-
necu­vân­tare, dar între binecu-
vân­tarea pe care o face Hristos şi
cea pe care o facem noi rămâne
deferenţă clară, ca între orice lu-
cru pe care-L face Dumnezeu şi
lucrul pe care noi îl săvârşim. Tot
din icoana înmulţirii pâinilor
identificăm faptul că împăr­ţirea
pâinilor se face cu adâncă discipli-
nă, într-o ie­rarhie instituită de
reali­tăţi (Hristos dă Ucenicilor,
iar Ucenicii mulţimilor , Evan­
ghelia după Marcu (6, 39) fiind
PAG. 2
mai atentă în descrierea disciplinei
„litur­gice”, dacă vreţi, a momen­
tului (des­criind cum oame­nii
şedeau cete, cete jos pe iarba ver-
de …). şi aici, la Marcu (6, 45) se
insistă pe obligativitatea pe care
Hristos o impune Uce­nicilor în
părăsirea acelei adunări des-
flămânzite. În teologia „anarhică”
pe care o propovăduiesc sectarii
(şi nu-mi retrag cuvântul) în care
fiecare face ce-l taie capul în an-
samblul liturgic, în
care se citeşte ce
pericopă vine mai
la îndemâna vorbi-
torului, şi se roagă
cum îi dă „duhul”
personal, această
Evanghelie, ca
multe alte pericope
este uitată. Se ia
din ea doar faptul
că pâinea se înmul-
ţeşte, nu şi ierarhia
împărţirii ei în po-
por şi nu disciplina
„mân­cării” ei.
Pentru că
aici este miezul (ca
să rămânem în
sfera pâinii) toată
structura mărturiei
de credinţă ce are
ca finalitate
Euharistia. Şe­dem
în adunare liturgic-dumnezeiască,
mijlocirea, cuvântul de învăţătură,
măr­turia, mărturisirea de cre­
dinţă, toate acestea – şi toată
prezenţa reală a Mân­tu­itorului
Hristos – fac din această icoană
evan­ghelică, pagină de aur în
pedagogia „pâinii care vine de
sus” (Ioan 6, 32). De altfel, în
context identic, Evanghelia de la
Ioan păstrează şi cuvintele pe
care, de ni le-am aminti mai des,
am scăpa de o mulţime din
ispitele care diluează teologia
 PAG. 3

zilelor noastre. Căci scris este:
„Nu pentru că aţi văzut minuni
Mă căutaţi, ci pentru că aţi
mâncat din pâini şi v-aţi săturat.
Lucraţi nu pentru mâncarea cea
pie-ritoare, ci pentru mâncarea ce
rămâne şi în viaţa veşnică pe care
v-o va da Fiul Omului, „căci pe
EL Şi-a pus pecetea Dumnezeu-
Tatăl!” (Ioan 6, 26-27).
Aceasta le-o cere Hristos
Ucenicilor Săi. Să vadă dincolo de
realitatea văzută, într-un spaţiu al
veşniciei şi-al eshatologicului, rea-
T ÂLCUIRI
litatea dumnezeiască a mântuirii.
Să înţeleagă cuvântul care zice:
„Eu sunt Pâinea vieţii; cel ce vine
la Mine nu va flămânzi, şi cel ce
crede în Mine nu va înseta nicio-
dată” (Ioan 6, 35).
Căci, în esenţă, această
înmulţire a pâinilor este re­petiţia
generală a Ospăţului Stăpânului
Hristos, la care suntem chemaţi
de fiecare dată „cu frică de Dum-
nezeu, cu credinţă şi cu dragos-
te” (Liturghia Sf. Ioan Gură de
Aur), ospăţ în care pururea trebu-
ie să mărturisim şi să credem că
El este cu ade­vărat, Hristos Fiul
lui Dum­nezeu Celui Viu… Că El
este Pâinea vieţii (Ioan 6, 48).
O, de-am mânca dintr-însa şi nu
ne-ar mai flămânzi sufletele altfel
decât după cele ale lui
Dumnezeu…
După acestea se liniş­teşte
furtuna la cuvântul Cuvântului.
Semn că aşa-i mereu după ce
Pâinea cea cerească vindecă
tulburările noastre.
(Pr. Prof. Constantin Necula)

Cuvânt filPcalic
Despre înfrânarea pân- uneori, din covârşirea postirii, folosi ca hrană toţi. Şi au zis Pă-
tecelui slăbeşte trupul şi se face mai trân- rinţii că unul mâncând două litre
Mai întâi deci vom vorbi dav spre slujbele cele duhovni- de pâine e încă flămând, iar altul
despre înfrânarea pântecelui, care ceşti; iar alteori, prin prisosul mâncând o litră sau şase uncii56
se împotriveşte îmbuibării (Uncia este uncia romană:
pântecelui; apoi despre chipul 27 g. 165 mlg.) se satură.
posturilor şi despre felul şi Deci precum am zis mai
cantitatea bucatelor. Iar aces- înainte, le-a dat tuturor o
tea nu de la noi le vom spu- singură regulă pentru înfrâ-
ne, ci după cum le-am primit nare: să nu se amăgească
de la Sfinţii Părinţi. Aceştia n- nimeni cu săturarea pânte-
au lăsat un singur canon des- celui şi să nu se lase furat de
pre postire, nici un singur plăcerea gâtlejului. Pentru
chip al împărtăşirii de bucate, că nu numai deosebirea fe-
nici aceeaşi măsură pentru lurilor, ci şi mărimea canti-
toţi. Fiindcă nu toţi au aceeaşi tăţii mâncărilor face să se
tărie şi aceeaşi vârstă; apoi şi aprindă săgeţile curviei.
din pricina slăbiciunii unora Căci cu orice fel de hrană
sau a unei deprinderi mai gin- de se va umple pântecele,
gaşe a trupului. Însă un lucru naşte sămânţa desfrânării;
au rânduit tuturor: să fugă de asemenea nu numai aburii
îmbuibare şi de saturarea vinului fac mintea să se îm-
pântecelui. Iar postirea în fie- bete, ci şi săturarea de apă,
care zi au socotit că este mai precum şi prisosul a orice
folositoare şi mai ajutătoare fel de hrană o moleşeşte şi
spre curăţie, decât cea de trei o face somnoroasă. În So-
sau de patru zile, sau decât cea mâncării, se îngreuiază şi face să doma nu aburii vinului sau ai bu-
întinsă până la o săptămână. Căci se nască în suflet nepăsare şi mo- catelor felurite au adus prăpădul,
zic: Cel ce peste măsură întinde leşire. Au cercat Părinţii şi aceea ci îmbuibarea cu pâine, cum zice
postirea, tot peste măsură se folo- că nu tuturor le este potrivită proorocul (Iez. XVI, 49). Slăbi-
seşte adeseori şi de hrană. Din mâncarea verdeţurilor sau a legu- ciunea trupului nu dăunează cură-
pricina aceasta se întâmplă că melor şi nici posmagul nu-l pot ţiei inimii când dăm trupului nu

ceea ce voieşte plăcerea, ci ceea ce
cere slăbiciunea. De bucate numai
atât să ne slujim, cât să trăim, nu
ca să ne facem robi pornirilor
poftei. Primirea hranei cu măsură
şi cu socoteală dă trupului sănăta-
tea, nu îi ia sfinţenia.
Regula înfrânării şi cano-
nul aşezat de Părinţi acesta este:
Cel ce se împărtăşeşte de vreo
hrană să se depărteze de ea până
mai are încă poftă şi să nu aştepte
să se sature. Iar Apostolul zicând:
„Grija trupului să nu o faceţi spre
pofte“ (Rom. XIII, 14) n-a oprit
chivernisirea cea trebuincioasă a
RUGăCIUNE către maica dPmnului
O, Preacurată Maică a
Domnului, a puterilor de sus, îm-
părăteasa cerului și a pământului,
atotputernică apărătoare și tărie a
noastră, primește această cântare
de laudă și de mulțumire de la
noi, nevrednicii robii tăi. Înalță
rugăciunile noastre la tronul lui
Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie
milostiv nedreptăților noastre. Să
adauge harul Său tuturor celor ce
cinstesc preacinstit numele tău și
cu credință și cu dragoste se în-
chină făcătoarei de minuni icoa-
nei tale. Că nu suntem vrednici să
fim miluiți de Dânsul și pentru
aceasta năzuim la tine, că ești aco-
peritoarea noastră și grabnică aju-
tătoare. Auzi-ne pe noi,
cei ce ne rugăm ție; ocrotește-ne
pe noi cu atotputernicul tău Aco-
perământ și cere de la Dumnezeu
Fiul tău să dea păstoriților noștri
sfințenie, ca să privegheze și să
ocârmuiască sufletele noastre;
ocârmuitorilor de orașe, înțelep-
ciune și putere; judecătorilor,
dreptate și necăutare la fa-
ță; învățătorilor, minte și smerită
T ÂLCUIRI
vieţii, ci grija cea iubitoare de plă-
ceri. De altfel pentru curăţia desă-
vârşită a sufletului nu ajunge nu-
mai reţinerea de la bucate dacă nu
se adaugă la ea şi celelalte virtuţi.
De aceea smerenia prin ascultarea
cu lucrul şi prin ostenirea trupului
mari foloase aduce. Înfrânarea de
la iubirea de argint călăuzeşte su-
fletul spre curăţie când înseamnă
nu numai lipsa banilor, ci şi lipsa
poftei de a-i avea. Reţinerea de la
mânie, de la întristare, de la slava
deşartă şi mândrie înfăptuieşte
curăţia întreagă a sufletului. Iar
curăţia parţială a sufletului, cea a
înțelepciune; asupriților, răbdare;
asupritorilor, frică de Dumnezeu;
celor mâhniți, răbdare și bucurie
duhovnicească; neînfrânaților,
înfrânare; și nouă, tuturor, duhul
înțelepciunii și al cucerniciei, du-
hul milostivirii și al blândeții, du-
hul curăției și al dreptății. Așa,
Doamnă preasfântă, milostivește-
te asupra noastră și asupra nepu-
tinciosului tău popor.
Pe cei rătăciți povățuiește-
i pe calea cea bună, pe cei bătrâni
îi sprijinește, pe prunci îi păzește
și pe noi, pe toți, ne apără și ne
ocrotește cu milostivirea ta. Pe
toți, scoate-ne din adâncul păca-
tului și ne luminează ochii inimii
noastre spre căutarea mântuirii.
Milostivă fii nouă aici, în această
viață, iar la înfricoșătoarea judeca-
tă să te rogi pentru noi către Fiul
tău și Dumnezeul nostru. Că tu,
Doamnă, ești slava celor cerești și
nădejdea pământenilor. Tu ești,
după Dumnezeu, nădejdea și apă-
rătoarea noastră, a tuturor celor
ce ne rugăm ție cu credință. Deci
ne rugăm ție, Atotputernică ajută-
PAG. 4
neprihănirii adică, o înfăptuiesc în
chip deosebit înfrânarea şi postul.
Căci este cu neputinţă ca cel ce şi-
a săturat stomacul să se poată
lupta în cuget cu dracul curviei.
Iată de ce lupta noastră cea dintâi
trebuie să ne fie înfrânarea stoma-
cului şi supunerea trupului nu
numai prin post, ci prin priveghe-
re, osteneală şi citiri; apoi aduce-
rea inimii la frica de iad şi la dorul
după Împărăţia cerurilor
(Sfântul Ioan Casian, Despre
cele opt gânduri ale răutății, I
Despre înfrânarea pântecelui)
toarea noastră, și ție ne predăm
pe noi înșine, unul pe altul și toa-
tă viața noastră, acum și pururea
și în vecii vecilor. Amin.
Împărăteasa mea cea
preabună și nădejdea mea, Născă-
toare de Dumnezeu, primitoarea
săracilor și ajutătoarea străinilor,
bucuria celor mâhniți și acoperi-
toarea celor necăjiți, vezi-mi ne-
voia, vezi-mi necazul, ajută-mi ca
unui neputincios, hrănește-mă ca
pe un străin; necazul meu îl știi,
deci dezleagă-l precum voiești, că
n-am alt ajutor afară de tine, nici
altă mângâiere bună, ci numai pe
tine, Maica lui Dumnezeu, ca să
mă păzești și să mă acoperi, în
vecii vecilor. Amin.
Gândul zilei
Trupul lui Hristos
primiți și din Izvorul
cel fără de moarte
gustați...