5 ian.

2022, Ajunul Bobotezei, Pescăruş

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin!

Preacucernici părinţi şi iubiţi fraţi creştini,

Iată că am început noul an și cum devine la noi deja o tradiție, în ajunul Bobotezei, pentru că
în principiu suntem cu toții pregătiți prin post, putem să slujim Moliftele. Cele mari. Cele trei ale
Sfântului Vasile cel Mare, cele patru ale Sfântului Ioan Gură de Aur. Și încă ceva, rugăciunea
Sfântului Ciprian, cele câteva rugăciuni din acestea de exorcizare.
Ele sunt făcute în principiu pentru a fi slujite la cei posedați. Slavă Domnului, deși sunt, nu mai
sunt așa de mulți ca în vremurile trecute. Atunci de ce le slujim pentru noi, pentru ceilalți, care nu
suntem posedați?
Lumea aceasta în care trăim, în care ne-am născut, cel puțin în țara noastra şi în zona
aceasta de Europa, a fost o lume creștină. Prin lucrarea tainică a Duhului Sfânt, prin lucrarea vădită
a Apostolilor, a ucenicilor Săi, a urmașilor lor episcopi, Biserica a devenit cu adevărat puternică. Nu
în sensul lumesc al cuvântului deşi și în sensul lumesc, dar nu acesta interesează, ci în sensul
duhovnicesc. Practic în partea aceasta de lume, multă vreme nu mai existau decât creștini și
ortodocși. Aceasta înseamnă o biserică puternică! Nu înseamnă o biserică cu bogății materiale. O
biserică în care sunt bogății materiale este o biserică extrem de lumească. Trebuie să aibă și o altă
dimensiune, materială, pentru că fiecare dintre noi avem trup. Nu suntem doar suflet. Dar trupul
acesta nu trebuie să fie îmbuibat, pentru că dacă este îmbuibat, atunci sufletul începe el însuși să fie
înlănțuit de patimile trupului. La fel și Biserica. O Biserică puternică, deci o Biserică ce a adus
mântuirea și harul peste tot în lumea aceasta. Partea asta de lume în care vorbim noi acuma, în care
trăim, în care ne-a dat Dumnezeu să ne naștem. Nu mă refer la ce se întâmplă în Amazonia sau în
Patagonia, sau în Noua Guinee, Calcedonia, pe acolo.
Așadar este o lume ca o casă, în care gospodarul a făcut curat și ordine și a dat afară diavolii
din acea casă. Diavolul acesta al păgânismului. Gospodarul a fost Dumnezeu prin Harul Său, prin
lucrarea apostolilor, a episcopilor, a Bisericii în totalitate. Noi suntem acum gospodarii. Pentru că am
primit această Casă curată, creștină, plină de Harul lui Dumnezeu și trebuie s-o păstrăm curată. Şi
spune mai departe Mântuitorul în cuvântul respectiv, că „diavolul plecând, vine cu alţi şapte în casa
aceea” şi face mai mare răzvrătire decât la început.
Dacă noi nu suntem atenți, să fim buni gospodari ai acestei Case pe care am primit-o, care
este țara noastră, locul acesta, orașul acesta, zona aceasta în care locuim, atunci vor veni mai mulți
diavoli decât au fost la început și vor cuprinde locul acesta, adică și pe noi. De aceea este bine ca
fără să abuzăm, ci măcar așa o dată pe an, să slujim aceste Molitve de obște. Așa cum o dată pe an,
neabuzând, în perioada aceasta a Bobotezei, în ajunul Bobotezei și de Bobotează se slujește
Aghiasma cea Mare. Nu în fiecare lună, nu în fiecare săptămână, nu la fiecare mare praznic, nici
măcar la Izvorul Tămăduirii, ci acum, se slujește Aghiasma Mare, prin Botezul apei și prin Sfințirea
apei cu puterea Duhului Sfânt și prin stropirea locuințelor și a împrejurimilor, Creația este din nou
curățită de lucrarea diavolului.
Acesta este rolul acestor exorcizări. Ca nu cumva să vină peste noi mai mulți diavoli decât au
fost peste cei care erau aici înainte de a fi creștini. Acum diavolii aceștia noi îi vedem. Nu în sensul
că-i vedem cu ochii noștri, Slavă Ţie Doamne, pentru că dacă i-am vedea cu ochii noștri, cum
spunea Părintele Cleopa, citând din cine știe ce sfânt părinte, că Sfinția Sa arareori vorbea de la
dânsul, ci totdeauna din lecturile dânsului dar pe care le trăise și le trecuse prin propria experiență

1
duhovnicească... Dacă l-am vedea așa cum este, ne-ar înfricoșa atât de tare, încât probabil că am
muri pe loc. Dar vedem și simțim lucrarea aceasta demonică și o vedem foarte clar în acești ultimi
doi ani. De aceea cu atât mai mult se impune acuma să fim atenți la gospodăria pe care am primit-o.
Pentru că prin această lucrare demonică, această gospodărie încearcă să fie, este asaltată de
demoni. Cum putem să fim atenți la această gospodărie? Iată avem aceste molitfe.
Ele sunt foarte ispititoare și știți foarte bine că acolo, la bisericile unde se citesc în mod
constant molitfele, sunt foarte mulți oameni care vin. Pentru că e foarte ispititor să te alături lui
Dumnezeu să te lupți cu diavolul. Să dai vina pe diavol, să-i ceri "piei, fugi, înfricoșază-te, teme-te,
depărtează-te" să-i porunceşti prin Harul lui Dumnezeu, prin cuvintele preotului, e Harul pe care
preotul l-a primit la hirotonie și prin rugăciunea întregii comunități. E foarte spectaculos să-i ceri asta
diavolului.
Cât este de eficientă? În principiu, noi știm că Harul care lucrează prin Sfintele Taine şi în
general, ca lucrează în Sfânta Biserică, nu depinde neapărat de sfințenia slujitorului. Dacă ar
depinde sfinția slujitorului, ar fi foarte greu să aflăm Har, pentru că ar trebui să aflăm, să îl căutăm
doar acolo unde părinții, preoții care slujesc sau episcopii care slujesc sunt Sfinți ei înșiși.
Harul este cumva, are o această putere de a trece dincolo de nevrednicia slujitorului și de a se
coborî totuşi peste credincioși, pentru ca să-i sfințească. Să-i sfințească cu o condiție. Ca și ei să
vrea acest Har. Ca să vrem acest Har cu adevărat, nu e suficient să spunem că ne lepădăm de
diavol și toate cealalte care sunt cam multe. Ci să facem ceva mult mai greu și mai la îndemână și pe
care putem să o facem în fiecare clipă a noastră, să căutăm să ne pocăim sincer. Adică să ne luptăm
cu neputințele noastre. Cu îndulcirile noastre, cu înfricoşările noastre cu cele care cu adevărat
murdăresc adâncul nostru. Poate nu în totalitate, dar o parte din adâncul nostru este cuprins de
aceste murdării. Pe ele trebuie să le cunoaștem și cu ele trebuie să ne luptăm. Bineînțeles că cerem
și prin aceste molitfe să fim curățați de acele murdării.
Dar vedeți, că pocăința înseamnă o întoarcere grea şi penibilă, de la EU omul cel vechi, cu
care m-am obișnuit, cu care stau bine împreună, conviețuiesc foarte bine. Uneori mă simt muncit de
neputințe. Şi sunt reale aceste neputințe, sunt nişte pregustări ale iadului. Uneori mă simt plin de
patimă arzătoare și de „împliniri”. Și acelea sunt viclene, pentru că scot din sufletul meu bucuria
duhovnicească. O luptă între acest om cel vechi, o întoarcere de la omul cel vechi la omul cel nou.
Și această întoarcere este penibilă și grea și complicată, mult mai complicată decât să spun
eu că mă lupt cu diavolul. Mult mai complicat decât să spun eu, că dau vina pe diavol, care mă
împiedică să fac... Şi să recunosc "Doamne în fața Ta, astea sunt păcatele mele". Reale nu așa... un
text, nu așa... o declarație publică. Ci în adâncul meu: "Doamne ăsta sunt!". Am atâtea păcate, am
aceste păcate, astea trei, patru, cinci, pe care mi le cunosc. Nu... „pe toate le-am făcut, numai că nu
am ucis și nu am dat foc”. Nu! Alea, păcatele alea ale mele, care de obicei sunt foarte foarte
grosolane. Nu sunt cine știe ce subtilități: "m-am mândrit", "nu am crezut îndeajuns în Dumnezeu",
"nu L-am iubit pe Dumnezeu cu tot sufletul cu tot cugetul meu, cu toate inima mea", astea sunt
totdeauna adevărate. Altele, mai personalizate. Nu alea generale. Pentru că alea generale, de fapt
nu mă recunosc în ele. Alea personale, să mi le recunoasc. Să mi le identific. Nu sunt foarte multe,
să știți că nu suntem cuprinși de sute de păcate mari personale. A, că avem tot timpul scăpări,da!
Dar alea individuale, alea care îmi macină adâncul meu şi care de fapt fac să... îmi călăuzesc viața
de fapt, acolo unde nici măcar nu știu dacă eu vreau, eu ca omul cel nou nu ar trebui să voiesc, dar
eu ca omul cel vechi, voiesc.

2
 Acele câteva păcate, acelea să-i cer lui Dumnezeu să mi le recunosc, să-i cer mereu să mă
ajute să scap de ele. Este foarte greu. E foarte greu. Pentru că de obicei ne-am obișnuit să ne facem
o imagine idealizată despre noi înșine. Sau o falsă imagine de păcătoși despre noi înșine, evitând
aceste păcate. Și de aceea, deși noi spunem molitfele, de aceea deși noi facem slujbele, de aceea
deși Harul lui Dumnezeu coboară la fiecare slujbă, de aceea rugăciunile noastre nu sunt împlinite.
Pentru că de fapt, fiecare dintre noi, "dintre care cel dintâi sunt eu", încep cu mine, nu vă gândiți că
vă acuz pe dumneavoastră, dar spun general valabil, fiecare dintre noi avem probleme cu pocăința.
E foarte greu să te pocăiești sincer.
În momentul în care începi să te pocăieşti sincer, în momentul acela îți dai seama că într-
adevăr ai pierdut viața până în clipa aceea, în momentul acela îți dai seama ce departe ești de
Împărția Cerurilor, ce departe eşti de imaginea pe care o aveai tu despre tine însuți. Dar în momentul
acela, după lacrimile pe care le verşi și dezlegarea pe care vii și o iei, în momentul acela, începi să fii
un pic omul cel nou. Și în momentul acela, Harul lui Dumnezeu, care până atunci tot timpul a bătut la
ușa noastră, atunci începem așa, încet, încet, "să-i crăpăm ușa sufletului" să intre Harul. Și începe
așa să se strecoare în noi și începem să-i simțim acea adiere.
Și dacă reușim să stăruim, pentru că pocăința este necesar să o trăim până la sfârșitul vieții,
dacă reușim să păstrăm acest angajament în lupta cu patimile noastre alea trei, patru, cinci, nu așa,
la modul general, v-am spus!
Mie nu îmi face... nu e de niciun folos pentru cineva care vine şi se spovedește: "nu L-am iubit
pe Dumnezeu cu tot sufletul meu cu toată inima mea" și... "Sunt mândru sau mândră". Astea nu sunt
de folos. "N-am făcut tot binele pe care puteam să-l fac..." Mie îmi trebuie la spovedanie, alea de
care-ţi se pare cu adevărat rău. De care știi că te chinuie şi de care îți pare rău cu adevărat. În
momentul în care încep să mă lupt cu astea, începe să lucreze Harul şi în momentul în care începe
să lucreze Harul, începe diavolul să iasă afară.
Dacă ne ajută Dumnezeu şi în anul acesta, civil, care a început de acum, începem să ne
pocăim sincer fiecare dintre noi, vom vedea cum Dumnezeu va continua să lucreze şi va lucra cu
putere mai mare în partea asta de lume, inclusiv în țara noastră. Indiferent de ceea ce nemernicii
care conduc lumea aceasta încearcă să facă cu noi. Vom vedea că dacă noi ne pocăim sincer și ne
așezăm în fața lui Dumnezeu cu sinceritate, Harul lui Dumnezeu va birui hoarda asta de diavoli care
lucrează prin conducători.
Dacă însă vom continua să ne ascundem după degete, să ne închipuim "ei nu o fi dracul chiar
atât de negru”, „n-oi fi eu chiar atât de rău”, „nu sunt ultimul păcătos, sunt alții care fac și dreg,
omoară, violează, fură... Eu nu am făcut așa ceva" asta înseamnă „ascuns după degete”.
Dacă vom continua "să ne ascundem după degete" atunci vom vedea din ce în ce mai mult
cum casa aceasta pe care am primit o creștină și ortodoxă de la strămoșii noștri, în care ne-am
născut noi creştini ortodocşi, va deveni sălaș diavolului. Să nu fie! Nădejduim că și aceste molitfe pe
care le-am făcut împreună și că celelalte rugăciuni pe care le facem împreună să ne ajute pe fiecare
dintre noi să descoperim cu adevărat ce este murdar și urât în noi, să recunoaștem această urâciune
și murdăria din noi, din fiecare dintre noi, care de cele mai multe ori nu sunt subtilități, v-am spus,
sunt lucruri grosolane și evidente. Dacă le vezi în afară la un film sau la un personaj îți dai seama
clar că nu trebuia așa să fie. Dar dacă le descoperim în noi și cerem lui Dumnezeu să ne ajute să
scăpăm de ele în mod constant, încă o dată sunt convins, că vom vedea din ce în ce mai mult cum
lucrează Dumnezeu în țara aceasta și în lumea aceasta şi în anul acesta și în anii care vor veni.
Amin!
3