6 mai 2022 Sf.

Maslu – Oțetari
În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin!
Hristos a Înviat!
Preacucernice părinte și iubiți frați creștini,
Un scurt cuvânt de seară...
Ne-a învrednicit Dumnezeu să trecem și acest moment, al Învierii Domnului! Și știm că în ultima
săptămână, în Săptămâna cea Mare și în Săptămâna Luminată, nu slujim Sfântul Maslu de obște, ca de
obicei, pentru că toate slujbele încearcă să iasă din ritmul obișnuit. Chiar tot postul mare se încearcă să se
iasă din ritmul obișnuit, dar cu atât mai intens, în Săptămâna cea Mare și în Săptămâna cea Luminată.
În Săptămâna cea Mare ca să ne pregătim și împreună să fim cu Hristos care se pregătește de
moartea Sa pe cruce, iar în Săptămâna Luminată, să trăim în uimirea, în fericirea fără de grai pe care au
avut-o apostolii în momentul în care L-au văzut pe Hristos cel Înviat în mijlocul lor. Intrând cu trupul prin
ușile cele încuiate.
Ar trebui să stăm mereu în această stare de uimire... În Împărăția Cerurilor, aceasta va fi starea!
De deschidere permanentă către Harul lui Dumnezeu și de bucurie permanentă și negrăită. Așa ar trebui
să fim, dar iată că nu suntem acolo și noi avem nevoie de obiceiurile noastre și de rutina noastră, chiar și
de rutina noastră spirituală. De aceea și Biserica și fiecare dintre noi, ne reluăm de fapt și de drept și ne
simțim bine ”acasă” adică în rutina noastră. Inclusiv în această Taină, a Sfântului Maslu. Bineînțeles, în
rugăciunea de acasă, chiar dacă ne simțim minunat și în Săptămâna Luminată, chiar dacă ne simțim
aparte și în Săptămâna cea Mare.
Ce-i cu rutina aceasta? Este importantă pentru ca să ne așeze duhovnicește. Sunt importante și
celelalte două săptămâni, Săptămâna cea Mare și Săptămâna Luminată. Pentru ca să ne arate ce greu și
cu ce preț s-a dobândit mântuirea noastră și ca să ne arate spre ce trebuie să tânjim noi cu adevărat și ce
ne așteaptă pe noi cu adevărat, în măsura în care ne vom mântui.
Dar rutina aceasta duhovnicească, rutina aceasta a rugăciunilor pe care le avem, ne ajută sau ar
trebui să ne ajute să ieșim puțin din risipirea zilnică. Ispita cea mare pe care o avem la această rutină, este
să fie chiar o rutină și să devină formală. Dar trebuie mereu să fim atenți, să nu devenim formali. Nici în
cele din această slujbă, nici în cele pe care le facem acasă, nici măcar într-un ” Tatăl Nostru” pe care-l
spunem acasă. Că îl spunem de 3, 4, 5 ori pe zi! Nici în Hristos a Înviat, nici în Doamne Ajută când
spunem. Să încercăm să nu fim formali. Ne vom lupta cu acest formalism, care ”vine la pachet” cu
perseverența noastră în a încerca să avem o anumită viață spirituală, atunci veți vedea că viața noastră
spirituală, încetul cu încetul, începe să dea... să dea rod! În viața noastră cotidiană. Altfel spus, începem să
vedem, să simțim prezența lui Hristos -Dumnezeu în viața noastră și tot ce se întâmplă în jurul nostru, nu
mai este atât de dezechilibrant pentru noi. Indiferent că sunt bune, indiferent că sunt rele, țin de lumea
aceasta. Dar noi, cu cât ne apropiem mai mult de Hristos, ne desprindem din lumea aceasta. Care nici prea
mult rău nu poate să ne facă, nici prea multă plăcere și prea mult bine nu ne poate oferi în lipsa lui
Hristos. De aceea, să fim cu luare-aminte și să căutăm aceasta: să ne desprindem din lumea aceasta.
Acesta este cuvântul pentru această seară.
Nu să refuzăm lumea, nu să ne retragem la țară sau în cine știe ce chinovie, dar în interior, să nu
ne lăsăm atrași în nebunia lumii acesteia. În acest vârtej al lumii, care tinde să ne prindă și să ne ducă
undeva într-un străfund, unde nu mai există nimic. Nu mai există o credință, nu mai există o prezență a lui
Dumnezeu. Ea Este, dar noi o ignorăm! Să nu ne mai lăsăm atrași în acest vârtej. Acest vârtej, în
momentul acesta se manifestă prin spaima de război. Acest vârtej, în momentul acesta se manifestă de

1
prea multe ori am auzit lucrul acesta și tot o să mă auziți spunând, prin spaima că ceea ce se întâmplă
acuma, nu departe de noi, este un început al sfârșitului lumii. Dar tot vârtejul, al lumii acesteia este!
Noi trebuie să stăm... în mod sistematic să ne ducem mintea la Hristos! În momentul în care
Hristos i-a trimis pe apostoli... ”Iată, așa cum m-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi”; când
i-a trimis la propovăduire, nu i-a trimis să vorbească despre războaie și catastrofe, (și ”vai de capul
nostru” ce se întâmplă...) ci despre Împărăția Cerurilor, despre Mântuirea pe care ne-a rânduit-o, despre
pocăința de care avem nevoie pentru ca să ne mântuim, despre Sfintele Sale Taine, prin care ne putem
mântui. Taina Botezului, Taina Împărtășaniei, despre asta le-a cerut Hristos apostolilor să vorbească. De
ce? Pentru că acestea sunt fundamentale! Celelalte sunt conjuncturale. ”Vin și pleacă...”
Spune Mântuitorul: ”veți auzi de boli -ciuma, veți auzi de războaie, zvonuri despre războaie, dar
să știți că încă nu este sfârșitul!” Dacă noi ne lăsăm antrenați în acestea, atunci mintea noastră, de fapt se
desparte de Hristos, iar inima noastră de fapt se unește fie prin îndulcire (dar nu e cazul), fie prin
înfricoșare, cu aceste elemente conjuncturale și iarăși se rupe de Hristos.
Dar ceea ce facem noi și cu ajutorul lui Dumnezeu să stăruim în felul acesta, să nu fim formali în
viața noastră spirituală! Fie că e vorba de rugăciunile pe care le facem acasă, fie că este vorba un gând
sistematic pe care îl ducem către Dumnezeu în orice clipă a vieții noastre, fie că este vorba venitul la
biserică și participarea la sfintele slujbe.
Astfel, încetul cu încetul, vom simți că Hristos este pururea cu noi. Și în viața aceasta și în
necazurile și bucuriile vieții acesteia și mai mult decât orice, va fi cu noi în veșnicie.
Amin!