“Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”(Mt.

4,4)

M ERINDE P ENTRU S UFLET

Apare cu binecuvântarea PS Părinte Episcop Siluan,
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
Foaie de învățătură duhovnicească și cateheză a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

A NUL 11 N °44 S ERIA SĂPTĂMÂNALĂ 15 AUGUST 2020

C UVÂNTUL D OMNULUI
A DORMIREA M AICII D OMNULUI
Filipeni 2, 5-11
Fraţilor, gândul acesta să nilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca
fie în voi care era şi în Hristos un om, S-a smerit pe Sine, ascul-
Iisus, Care, Dumnezeu fiind în tător făcându-Se până la moarte,
chip, n-a socotit o ştirbire a fi El şi încă moarte de cruce. Pentru
întocmai cu Dumnezeu, ci S-a aceea, şi Dumnezeu L-a preaînăl-
deşertat pe Sine, chip de rob lu- ţat şi I-a dăruit Lui nume, care
ând, făcându-Se asemenea oame- este mai presus de orice nume, ca
întru numele lui Iisus tot genun-
chiul să se plece, al celor cereşti şi
al celor pământeşti, şi al celor de
dedesubt. Și să mărturisească toa-
tă limba că Domn este Iisus Hris-
tos, întru slava lui Dumnezeu-
Tatăl.

Luca 10, 38-42; 11, 27-28

În vremea aceea a intrat
Iisus într-un sat, iar o femeie, cu
numele Marta, L-a primit în casa
ei. Şi ea avea o soră ce se numea
Maria, care, aşezându-se la picioa-
rele Domnului, asculta cuvântul
Lui. Iar Marta se silea cu multă
slujire şi, apropiindu-se, a zis:
Doamne, oare nu socoteşti că
sora mea m-a lăsat singură să slu-
jesc? Spune-i, deci, să-mi ajute. Și
răspunzând, Domnul i-a zis: Mar-
to, Marto, te îngrijeşti și pentru
multe te silești, dar un singur lu-
cru trebuie: căci Maria partea cea
bună și-a ales, care nu se va lua de
la ea. Și, când zicea El acestea, o
femeie din mulțime, ridicând gla-
sul, I-a zis: Fericit este pântecele
care Te-a purtat şi fericit este
pieptul la care ai supt! Iar El a zis:
Aşa este, dar fericiţi sunt și cei ce
ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-
l păzesc pe el.

TÂLCUIRI
Adormirea Maicii viaţa în modul în care rânduieşte
Domnului este sărbătoare Biserica, când casa noatră e plină
naţională. Suntem liberi de a nu de oaspeţi în această perioadă sau
lucra. Sau suntem liberi să când suntem invitaţi pe la mese
petrecem? Deseori postul onomastice? Putem să lăsăm
Adormirii Maicii Domnului se deoparte viaţa noatră bisericescă
suprapune cu concediul nostru. pentru o sincopă dedicată
Cum putem să avem grijă de noi, odihnei? Cum să rezolvăm acest
cum să ne refacem forţele psihice impas?
şi trupeşti în concediu când ştim Ne interzice concediul să
că Biserica a rezervat această postim, să intrăm în biserică? Nu.
perioadă jertfei trupeşti, Ne mai rămâne timp pentru
nevoinţei, ostenelilor, rugăciunii? activitatea spirituală atunci când
Ne pune conştiinţa astfel de decidem să ne oferim odihnă în
probleme? Cum să ne închinăm plus? Odihna fizică nu este totul.
Avem nevoie şi de odihnă
sufletească, de linişte, de pace, de
sănătatea întregii noastre fiinţe.
Din datorie şi din dragoste de fii
să aducem închinare Sfintei
Fecioare Maria. Având pe
Dumnezeu Tată, să o dobândim
şi pe ea ca Maică duhovnicească,
Maică a Milei care se roagă pentru
mântuirea întregului neam
omenesc.
Fiul lui Dumnezeu îşi
cercetează mama. În foişorul de la
Ierusalim fiul Mariei coboară
pentru a-I fi încredinţat sufletul

mamei prohodite, Maica fraţilor şi
surorilor care împlinesc cuvântul
lui Dumnezeu (Lc. 8, 21). „Iată,
mama ta şi fraţii Tăi sunt
aici...” (Mt. 12, 46-47). Fiica lui
Adam este ridicată la cer
împreună cu trupul său sfinţit din
grija, din iubirea, cu puterea lui
Adam cel Nou, născut din
Pururea Fecioara. Ea îl iubeşte pe
Iisus Hristos ca Dumnezeu şi ca
fiu, ca Dom şi prunc.
Dumnezeu s-a zămislit în
pântecele Sfintei Fecioare
Maria şi a găsit sălaş în
sufletul ei smerit şi plin de
dragoste.
Din braţele ei de
mamă în leagăn – prunc
frumos şi mititel, în braţele ei
de mamă sub cruce – fără
chip şi viaţă; şi apoi la
Adormirea Maicii Sale, acum
ea, în braţele Lui, sufletul şi
trupul ei călăuzite în Rai de cel
ce îi este fiu şi Dumnezeu,
Fiul Tatălui Ceresc. Luarea în
braţe a sufletului Maicii sale
de către Mântuitorul sau
trecerea la cer în acest mod a
Sfintei Fecioare ne face să
vedem micimea noastră faţă de
cea care este atât de cinstită prin
lucrarea Domnului, dar şi prin
lucrarea şi slujirea îngerilor în
relaţie cu aceasta. Şi lumea
îngerilor a înţeles lucrarea
înfăptuită de Dumnezeu în Maica
Domnului. Sfântul Arhanghel
Gavriil are în mâinile sale ramuri
de finic atunci când se înfăţişează
pentru anunţarea Adormirii
Sfintei Fecioare Maria, căci
acestea sunt un simbol al
recunoaşterii măreţiei Împărătesei
cereşti, celei îndumnezeite şi
înduhovnicite prin lucrarea
Domnului.
Câte sentimente şi virtuţi ar
putea descrie viaţa Mamei şi
T ÂLCUIRI
Fecioarei: smerenie, slujire şi
închinare, dragoste, dor, durere,
unire, sabie, nădejde, ocrotire,
credinţă şi rugăciune… Despre
care virtuţi să vorbim mai
întâi? Ce nu a cules Sfânta
Fecioară din mierea pe care Iisus
Hristos i-a oferit-o atât de
aproape! Suntem adunaţi ca în
comuniunea de iubire şi
preacinstire în care ne închinăm
azi în biserică, să gustăm din acest
fagure, din acest pom ce hrăneşte
sufletele cu pacea şi iubirea lui
Dumnezeu. Să simţim starea
fericită a celor binecuvântaţi, a
celor ocrotiţi de sus de Maica
Domnului. Rugătoare ne este
nouă către Fiul, către Cel Milostiv
şi Iubitor de oameni.
Adormirea Maicii
Domnului este acum şi sărbătoare
naţională. Este oare cinstită ca un
mare praznic, sau devine doar o
zi de concediu? Este această zi
liberă o formă a recunoaşterii
cinstirii Fecioarei Maria de
către poporul român sau doar o
conformare numărul de
sărbători legale din celelalte ţări
PAG. 2
europene? Suntem astăzi liberi.
Liberi de a nu lucra. Sau liberi să
petrecem? Deseori postul
Adormirii Maicii Domnului se
suprapune cu concediul nostru.
Cum putem să avem grijă de noi,
cum să ne refacem forţele psihice
şi trupeşti în concediu când ştim
că Biserica a rezervat această
perioadă jertfei trupeşti,
nevoinţei, ostenelilor, rugăciunii?
Ne pune conştiinţa astfel de
probleme? Cum să ne
închinăm viaţa în modul în
care rânduieşte Biserica, când
casa noatră e plină de oaspeţi
în această perioadă sau când
suntem invitaţi pe la mese
onomastice? Putem să lăsăm
deoparte viaţa noatră
bisericescă pentru o sincopă
dedicată odihnei? Cum să
rezolvăm acest impas? Ne
interzice concediul să postim,
să intrăm în biserică? Nu. Ne
mai rămâne timp pentru
activitatea spirituală atunci
când decidem să ne oferim
odihnă în plus? Odihna fizică
nu este totul. Avem nevoie şi
de odihnă sufletească, de
linişte, de pace, de sănătatea
întregii noastre fiinţe. Iar azi
împletim o sărbătoare, a
Praznicului Adormirii Maicii
Domnului, adică rugăciunea, cu
drămuirea timpului nostru între
familiei şi cotidian. Rânduiala
bisericească trebuie să pătrundă în
cotidianul nostru. Suntem în
vacanţă rămânând cinstitori şi
credincioşi şi dorind
binecuvântarea lui Dumnezeu şi
în acest timp al concediilor,
excursiilor sau pelerinajelor. În
orice timp noi vedem purtarea de
grijă a lui Dumnezeu şi căutăm
prezenţa lui. Să nu fie perioada de
concediu o pauză în viaţa noatră
spirituală, un timp al lenei, al

pervertirii la plăceri, al despărţirii
sau ascunderii de Dumnezeu, un
timp al libertinajului.
Maica Domnului este
model al adevăratei libertăţi, al
sensului curat al vieţii, model de
cumpătare, de linişte sufletescă,
de angajare integrală a dăruirii
pentru Dumnezeu. În Maica
Domnului nu cunoaştem
coborâşuri, e curată de egoism şi
ispită. Prin feciorie este liberă de
orice pasiune senzuală: o inimă
pură, un trup curat. În libertatea
ei, Maica Domnului a ales ceea ce
este cu adevărat vrednic de urmat
şi preţuit; întru smerenia ei a fost
înălţată la cinstirea măririi
oamenilor şi la cinstirea de către
Domnul slavei. Ea se face model
de îndumnezeire, ridicare a
făpturii umane mai presus de cele
îngereşti, a materiei trupului în
sânul Sfintei Treimi prin puterea
şi mila lui Dumnezeu. Natura a
participat şi ea la suferinţa, la
rugăciunea şi la Adormirea Maicii
Domnului, la urcarea ei la cer,
minunată lucrare dumnezeiească.
Ne aflăm în biserici astăzi
pentru a că suntem slujitori,
lucrători ai viei, mărturisitori ai
credinţei. Evanghelia de astăzi ne
poartă în Betania şi plecând de la
o întâmplare în care o Marie
slujeşte lui Iisus, îndreaptă gândul
nostru către slujirea înaltă şi totală
a Maicii Domnului. L-a văzut pe
Hristos crescând în casa ei, L-a
slujit ca femeie şi mamă, ca roabă
şi ucenică. O femeie simplă, din
popor exclamă plină de uimire
ascultând cuvântul Mântuitorului:
„Fericit este pântecele care te-a
purtat şi sânii la care ai supt” (Lc.
11, 27), iar răspunsul Domnului la
acest cuvânt de admiraţie nu
întârzie: „Aşa este, dar fericiţi
sunt cei care ascultă cuvântul lui
Dumnezeu şi îl păzesc pe el” (Lc.
T ÂLCUIRI
11, 28). Nu doar pentru dăruirea
ei trupescă este Maica Domnului
fericită de către toate neamurile
(cf. Lc. 1, 48), ci mai ales pentru
smerenia şi voinţa ei de asculta
chemarea lui Dumnezeu. Este
slăvită nu doar pentru că l-a
născut, ci pentru că L-a urmat, L-
a crezut, L-a ascultat, L-a iubit.
Vrednicia ei n-a avut-o
niciunul dintre oameni.
Dumnezeu se odihnea deja în
sufletul ei neprihănit în vremea
când sfântul arhanghel Gavriil
„cel ce stă înaintea lui
Dumnezeu” (Lc. 1, 19) i-a
binevestit că va naşte pe Fiul
Celui Preaînal. Acelaşi arhanghel
îi va prevesti, cu trei zile înainte,
mutarea la slava şi odihna cea
veşnică (cf. Proloage). Traditiţia
ne învaţă că Maica Domnului a
primit cu bucurie ramura de finic
de la Sf. Arhanghel Gavriil -
precum la Buna Vestire pe cea de
crin – şi, întorcându-se la casa, ei
a aprins lumini şi a făcut tămâieri.
A plecat apoi spre Muntele
Măslinilor pentru a se ruga în
acelaşi loc în care Fiului ei îi
curgeau la rugăciune lacrimi de
sâng, în Grădina Ghetsimani. La
întoarcere Maicii Domnului acasă
pământul s-a cutremurat, iar ea
continuând rugăciunea a chemat
şi alte femei ce urmau ei în
evlavie şi învăţătură pentru a se
ruga împreună, zicându-le: „Iată a
venit vremea să vă las pentru a
merge la Fiul şi Dumnezeul
meu”. Numaidecât s-a pornit un
vifor şi un vânt mare ce aducea
pe norii cerului pe Sfinţii Apostoli
din îndepărtările unde fuseseră
trimişi la propovăduirea
Evangeliei căci Fiul dorea ca
prietenii Săi să participe la
îngroparea şi cinstirea Prea Sfintei
Sale Maici. Sfânta fecioară i-a
încredinţat pe Apostoli de
PAG. 3
Gândul zilei
Iubește și iartă
ajutorul ei şi după plecarea la cer.
Au plâns sfinţii ucenici împreună
cu cei adunaţi acolo pe cea care le
-a rostit ultimele cuvinte: „Iată, eu
mă voi culca pe patul meu şi voi
aşeza trupul meu aşa cum îmi va
fi voia, iar voi aşa să-l lăsaţi”. Şi
spunând aceasta, şi-a luat iertare
de la cei de faţă, de la
dumnezeieştii apostoli şi de la
ceilalţi ucenici şi femei sfinte, s-a
culcat pe pat, a închis ochii şi,
punându-şi mâinile pe piept, şi-a
dat duhul preaucrat în mâinile
Fiului. Atunci orbii, ologii şi
ceilalţi bolnavi prezenţi în
Ierusalim s-au făcut îndată
sănătoşi. Muţii vorbeau, surzii
auzeau, leproşii fuseseră curăţiţi,
cei şchiopi umblau, ca semn al
adormirii nu a unei femei
obişnuite, ci a Maicii Vieţii, maica
lui Dumnezeu cel făcător de
minuni (Minei - luna lui august,
15).
S-au întâmplat lucruri şi
minuni care pot părea doar
legende, metafore sau exagerări,
dar să nu uităm că firea vieţii
noastre are în ea capacitatea de a
conţine şi de a putea lucra minuni
de la Dumnezeu. Celor evlavioşi
şi cu credinţă mare, minunile le
sunt fireşti. Mulţi dintre sfinţi
sunt dinainte anunţaţi despre
clipa plecării din lumea
aceasta, unii dintre bătrânii noştri
care au linişte duhovnicească,
descoperă şi ei mai înainte când le
va fi sfârşitul. Minunile săvârşite
de Mântuitorul asupra naturii
precum pescuiri minunate,
potolirea furtunii, schimbarea
apei în vin sau înmulţirea peştilor
sunt tot un nivel mai înalt al

modului în care natura participă
în mod obişnuit la viaţa omului şi
la lucrarea lui Dumnezeu. Natura
s-a cutremurat atunci când
Mântuitorul Iisus Hristos şi-a dat
duhul, morţii au înviat,
catapeteasma templului s-s rupt.
Credem cu adevărat că natura,
începând cu cea din grădina
Ghetsimani, unde se ruga Maica
Domnului, a participat cu
adevărat la trăirile ei, la ceea ce se
întâmpla în sufletul ei. Noi
suntem chemaţi prin viaţa
creştină să îndumenzeim
întrega creaţie. Creaţia ne este
sau trebuie să ne fie supusă
prin lucrarea harică. În viaţa
noastră de zi cu zi observăm
că cele ce ne înconjoară: flori,
copaci, apa, animale pot fi
influenţate de starea noastră
sufletească. Prin Cuvânt şi
mai ales prin slujirea
preoţească, omul poate
porunci naturii pentru a aduce
la ascultare materia, a
transforma firea ei.
Sfinţenia vieţii
Născătoarei de Dumnezeu, ne
învaţă că nu avem nevoie de o
ieşire din realitate într-un un
cerc al comodităţii, ci de
susţinerea dispoziţiei evlavioase în
toate activităţile sau domeniile
sociale. Asumarea sensului
adevărat al lucrurilor îl regăsim în
viaţa Maicii Domnului, cea care a
asumat mântuirea noastră prin
răspunsul smerit: „Iată roaba
Domnului. Fie mie după cuvântul
tău” (Lc. 1, 38). Duhul ei s-a
bucurat de Dumnezeu întru
smerenie, de Cel ce se va
milostivi de cei ce se tem de El,
din neam în neam. Smerenie şi
ascultare i-au adus cinstire şi
dragoste. La trei zile după
Adormirea Maicii Domnului,
T ÂLCUIRI
trupul său s-a mutat la cer. Fiul
arată astfel omului cât de mult o
iubeşte pe Sfânta Fecioară pe cea
care este „cer şi biserică a
dumnezeirii”, „mai mărită fără de
asemănare decât
serafimii”.Mutarea la viaţa veşnică
a Fecioarei Maria o numim
„adormire” căci trupul ei s-a
umplut din nou de viaţă, aşa cum
la Învierea tuturor ni se va da şi
nouă, prin voia lui Dumnezeu.
Mântuitorul Însuşi a fost
înmormântat omeneşte, iar întru
asemănare şi smerenie şi Maica
Domnului i-a urmat lăsând numai
veşmântul în mormânt.
Prohodirile pe care noi le
săvârşim în biserici să ne
străpungă mai mult inimile de
dragoste şi de dor, de tristeţe şi de
nădejde, de gând de pocăinţă.
Postul ne pregăteşte pentru
trecere prin asceză, ne trezeşte, ne
aminteşte jertfa Fecioarei din
dragoste pentru Om. Ne
aminteşte de însăşi moartea
noastră.
Purtarea de grijă a Maicii
PAG. 4
Domnului o simţim pururi şi
pretutindeni. Se milostiveşte spre
noi, ascultă rugăciunile având-o
pe ea ajutătoare şi mijlocitoare,
„rai de taină”, „rai cuvântător”.
Aşa cum ultimul dintre apostoli,
cel care după tradiţiei nu era
prezent la priveghiul de trei zile al
Sfintei Maici şi care a dorit să
îmbrăţişeze trupul adormit al
Născătoarei de Dumnezeu, şi noi
în slujba închinată ei, sărutăm
sfânta sa icoană, aducând dar
de lumină, de tămâie, de
cântare şi rugăciune. Sfântul
Apostol şi Evanghelist Ioan
aşa cum ne spune Sfântul
Maxim Mărturisitorul, era cel
care tămâia trupul sfânt al
Maicii Domnului, umplând
căţuia cu lacrimile sale.
Suntem încredinţaţi de
pogorârea Fiul ei, Iisus
Hristos, împreună cu sfinţii
îngeri pentru a ferici pe „cea
mai cinstită decât heruvimii”
la mormânt, căci cei adunaţi
acolo ascultau dulcea şi
frumoasa cîntare a îngerilor
care îmbogăţeau privegherea
cu psalmodia lor.
Înconjurăm după
obicei biserica la slujba vecerniei
din Ajunul Adormirii Maicii
Domnului pentru a călători şi noi
duhovniceşte spre grădina
Ghetsmani, urcând pe Muntle
Măslinilor, şi astfel a ne apropia
mai mult de trăirea sfinţilor ce
purtau patul cu trupul adomit al
Sfintei Maici pentru a-l aşeza în
mormânt. În această petrecere
către cele veşnice cerul şi
pământul cântă împreună în
mireasma lăsată împrejur de
trupul preacurat ale Fecioarei. Şi
astăzi sunt mulţi ce se arată
deranjaţi de procesiunile creştine,
la fel cum iudeii, la Ierusalim, din

invidie şi răutate au încercat să
oprească pe apostolii ce duceau
pe umerii lor preasfântul pat. Să
ne amintim că cei care au avut
îndrăzneala să se atingă cu acest
gând de năsălia purtată de sfinţi
au orbit, iar unul, pe nume
Antonie, şi-a pierdut mâinile care
au cazut lăsând-ul ca mort. Prin
milostivirea Maicii Domnului şi
atingere de ramura de finic de pe
pieptul său, Antonie s-a vindecat
şi a dat slavă lui Dumnezeu şi
Maicii Sale. Astfel a fost aşezat în
mormânt trupul Prea Sfintei şi
trei zile cântările nu au încetat.
Tradiţia ne învaţă că prin
iconomie dumnezeiască, Sfântul
Apostol Toma a întârziat la
dunarea fraţilor, ajungând abia
după înmormântare. Prin sfatul
apostolicesc, mormântul Maicii
Domnului a fost deschis după trei
zile ca şi Sf. Postol Toma să o
cinstească prin sărutare şi
închinăciune. Au aflat în
mormânt doar giulgiul sau
acoperământul lăsat spre
mângâierea celor rămaşi.
Adevărul acesta a fost predat pînă
azi ca noi să credem că această
„cămară a Duhului Sfânt” a aflat
loc în ceruri înainte de vreme ca o
„scară duhovniceasă” , ca un
„munte cu umbră deasă în care a
binevoit să locuiască Dumnezeu”.
Din datorie şi din
dragoste de fii să aducem
închinare Sfintei Fecioare Maria.
Având pe Dumnezeu Tată, să o
dobândim şi pe ea ca Maică
duhovnicească, Maică a Milei care
se roagă pentru mântuirea
întregului neam omenesc. Cea
care a înfăşat pe Domnul,
mijloceşte către copiii săi
duhovniceşti ce cresc în nădejde
în Biserică. Cea care este lăngă
scaunul dumnezeirii este aproape
de cei sărmani, de cei în nevoi, de
T ÂLCUIRI
cei în dureri, de cei bolnavi, de cei
în păcat, de văduve şi asupriţi.
Să ne cutremurăm de cinstirea de
care se bucură Maica Domnului,
să ne arătăm recunoscători pentru
bunătatea ei nesfârşită. Cine are
îndrăznire mai mare către
Dumnezeu, cine mai multă
bunătate decât Maica Domnului?
Suntem fericiţi că avem
nenumărate icoane făcătoare de
minuni ale Maicii Domnului şi
atâtea mărturisiri despre minunile
acesteia şi ne putem mângâia
citind acatistele, paraclisele sau
psalmii închinaţi Născătoarei de
Dumnezeu, simţind ajutorul şi
„Întru naştere Fecioria ai
păzit, întru Adormire lu-
mea nu ai părăsit, de
Dumnezeu Născătoare;
mutatu-te-ai la Viaţă, fi-
ind Maica Vieţii şi cu ru-
găciunile tale, izbăveşti
din moarte sufletele
noastre„
Troparul Adormirii Mai-
cii Domnului
apropierea ei de noi în rugăciune.
Eva cea nouă, Maica
Domnului este modelul femeii, al
omului de azi, al tinerilor, al
bătrânilor sau al copiilor. Omul
este încununat doar dacă urmează
frumuseţii virtuţilor Împărătesei
cereşti, bunătăţii, blândeţii, Amin.
smereniei, slujirii, credinţei, (Pr. Dr. Adrian Roman,
dragostei şi înţelepciunii ei. Să nu Parohia Cristian-Sibiu)
mai întristăm pe Maica
Domnului, căci tristeţea ei vine
din refuzul femeilor de a fi mame,
pentru uciderea pruncilor sau
pentru lipsa de grijă pentru copii
din partea părinţilor, pentru
întunericul patimilor în care se
află familia, pentru destrămarea
PAG. 4
familiei, pentru necinstea fiilor
faţă de părinţii lor, pentru
deznădăjduiţi, pentru cei care
luptă împotriva adevărului şi
pentru cei rătăciţi.
Se cuvine cu adevărat să o fericim
şi să o mărim pe Prasfânta
Fecioară apărând cinstirea ei
împotriva tuturor hulelor
sectante. O mamă aude mereu
suspinul curat al copilului ei. Să
credem cu adevărat că-i
aparţinem, că poate vedea râvna,
credinţa şi dragostea din inimile
noastre. Ziditorul şi Domnul
Vieţii să ne dăruiască din
dragostea ce o poartă Născătoarei
Lui. Să golească Dumnezeu
mormintele fraţilor noştri, să
însufleţească trupurile noastre
slăbite de cele muritoare şi de
păcat. Să fim doritori de
Dumnezeu asemenea Maicii
Domnului, în smerenie şi în
ascultarea voii lui Dumnezeu, în
săvârşirea poruncii Domnului, în
lucrarea iubirii.
Precum pe Sfinţii Tăi
Apostoli şi ucenici în jurul Maicii
Tale i-ai adus pe nori, aşa strânge-
ne şi pe noi Doamne aproape,
lângă mama noastră
duhovnicească ca pe nişte fii
vrednici care doresc iubirea,
lumina şi mângâierea harului
Duhului Tău Sfânt din Maica
celor ce o fericesc.
Prea Sfântă Născătoare de
Dumnezeu miluieşte-ne pe noi.