Hristos S-a născut!

Și când mărturisim astăzi că El S-a născut, mărturisim că El S-a născut și ca om.

Pentru că Fiul Tatălui, Cel născut din veșnicie din Tatăl, și Care e deoființă cu Tatăl
și cu Duhul Sfânt, astăzi Se naște din Maica Sa cea fără de prihană, din Pururea
Fecioară Maria, din Născătoarea de Dumnezeu. Și prin aceasta, prin întruparea Lui
din Fecioară, Fiul cel veșnic al Tatălui are și un început istoric, un început temporal
pentru noi și pentru mântuirea noastră. Pentru ca pe noi, cei născuți în timp, care
avem cu toții un început istoric, să ne umple de veșnicia Lui și să ne facă și pe noi
veșnici.

Însă Pruncul Iisus, Cel abia născut, Care este Dumnezeu și om, e înfățișat
iconografic în giulgiu. Fiindcă El S-a născut pentru ca să moară pentru noi și să ne
răscumpere pe noi din robia demonilor. Iar Preacurata Stăpână, cea care nu a
avut dureri ale nașterii, pentru că nașterea Lui din ea nu i-a stricat fecioria ei,
atâta timp cât nașterea Lui din Fecioară a fost mai presus de fire, este plină de
iubire pentru El și stă lângă El la gura peșterii. Căci Pruncul Iisus e în peștera pe
care noi i-am dăruit-o prin indiferența noastră, iar giulgiul Său reprezintă
asumarea morții pentru noi. Pentru că El a venit ca prin moartea Sa să biruie
moartea tuturor, să biruie moartea din toți oamenii și pentru ca să umple de slava
Lui umanitatea pe care El Și-a asumat-o. Și pentru ca noi să ne umplem cu totul de
slava Lui cea veșnică, Iisus Hristos, Domnul nostru, S-a zămislit în pântecele
Fecioarei, S-a născut din ea mai presus de fire, a trăit fără de păcat pe pământ,
printre oameni, a murit și a înviat și S-a înălțat în sânul Treimii cu umanitatea Sa
îndumnezeită, pentru ca toți să ne sfințim prin El. Căci trebuie să retrăim fiecare
dintre noi viața Lui, cu toate bucuriile și durerile ei cele mari, pentru ca El să vină
și să rămână în noi, alături de Tatăl și de Duhul Sfânt, prin slava Lor comună.

1
Pentru că Fiul vine, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în noi și rămâne în noi,
dacă noi rămânem în slava Lui cea veșnică. Fiindcă noi suntem locașurile cele vii și
raționale ale lui Dumnezeu pentru care El S-a întrupat și a împlinit, în umanitatea
Sa, toată iconomia/ lucrarea mântuirii noastre. Căci tocmai de aceea, El S-a făcut
om și nimic altceva, pentru ca pe toți oamenii să îi facă asemenea Lui.

Și noi trebuie să fim extrem de bucuroși și de mulțumitori față de Dumnezeu,

pentru că El S-a întrupat pentru noi și pentru mântuirea noastră. Căci El a făcut tot
efortul mântuirii noastre pentru ca noi să avem o perspectivă clară asupra vieții
creștine. De aceea, noi trebuie să privim doar spre El, spre Dumnezeul mântuirii
noastre, dacă vrem să știm ce trebuie să facem în viața noastră creștină. Pentru că
viața creștină e viața sfântă. Iar Domnul vrea să ne sfințim în orice zi a vieții
noastre, primind continuu ajutorul Său și îndrumările Sale de viețuire sfântă.

Putem să ne naștem la oraș, într-o familie bună, înstărită, dar putem să ne naștem
și într-un sat sărac, având părinți săraci și neînvățați. Putem să primim mult sau
mai nimic în această viață. Ne putem naște sănătoși, îmbrățișați de toți cu iubire,
dar și bolnavi, cu diverse handicapuri și fără prea mult sprijin. Însă, când privim la
Hristos, ce vedem noi? Îl vedem născut într-o peșteră și pus într-o iesle! Îl vedem
asumându-Și sărăcia și indiferența oamenilor, dar în același timp vedem că El este
iubit enorm de Maica Lui. Pentru că Maica Lui e cea mai curată și mai sfântă
persoană a întregii creații, singura Fecioară Maică care există.

Din diverse motive, ca mamă, poți să nu fii ajutată de mai nimeni. Dar nu există
niciun motiv pentru care să nu-ți iubești propriul copil. Cele 9 luni ale pregătirii
pentru naștere sunt o creștere în iubire pentru cel din pântecele tău. Tatăl și
mama învață în zilele gravidității cât de importantă e viața, cât de specială e, dar
și cât de mult și de atent trebuie protejată. Pentru că cel ce repede se naște,
repede se poate și îmbolnăvi și muri. Și, de aceea, Dumnezeu lasă 9 luni părinților

2
pentru ca ei să crească în mod gradual în responsabilitatea practică față de copil,
pentru ca atunci când el se naște, să îl trateze ca pe o ființă unică și specială în
viața lor, care are nevoie de toată grija și atenția.

Cea care L-a iubit desăvârșit pe Fiul ei și Dumnezeul nostru, L-a crescut cu cea mai
mare atenție și grijă. Și când Îl mâncăm pe El duhovnicește, în Sfântul Potir,
trebuie să fim conștienți de faptul că Dumnezeiasca Euharistie e umanitatea
Domnului, cea născută din Fecioară, pe care Născătoarea de Dumnezeu a iubit-o
și I-a slujit Lui într-un mod unic și desăvârșit și pe care Domnul a transfigurat-o
prin slava Lui. Căci și prescura, vinul și apa liturgice se desăvârșesc prin slava Lui,
cele materiale devenind cerești și dumnezeiești pentru noi.

Pentru că, dacă Dumnezeu nu ar fi îngăduit, pentru neputința noastră, ca materia

să se transfigureze, noi n-am fi avut nimic sfânt pe pământ. Căci în Biserica slavei
Sale, materia se sfințește prin rugăciune și prin slava lui Dumnezeu, pentru ca noi,
cei trupești, să devenim dumnezeiești.

Anul acesta, ca să nu fim acuzați că „îmbolnăvim” oamenii prin sărutarea Sfintei

Icoane a Nașterii Domnului, n-am mai fost cu Sfânta Icoană de lemn în mână, cea
pictată frumos în Grecia, pe care eu o am, pentru că am primit de la Preasfințitul
Galaction Stângă, de la Episcopul nostru, Icoane personalizate pentru fiecare
familie și vi le-am împărțit. Dar am văzut că ochii multora căutau Icoana, cea una,
cu care eu veneam în brațe și nu se așteptau să le dăm una de hârtie. Până la
urmă au sărutat-o și pe aceea, s-au bucurat că au primit-o, dar au simțit în inima
lor că n-a fost venirea aceea care trebuia, cu care ei erau învățați, fiindcă așteptau
Icoana cea una pentru toți.

3
Tot la fel, una e să ne împărtășim cu aceeași linguriță liturgică, sfințită în acest
sens, și alta e să avem una de plastic pentru fiecare om în parte. Căci în Biserică,
Sfintele Icoane, Sfintele Vase, Sfintele Veșminte sunt pentru folos comunitar și nu
individual. Noi sărutăm cu toții în Biserică aceleași Sfinte Icoane și în altar folosim
aceleași Sfinte Vase pentru Slujbă. Pentru că prin aceasta subliniem faptul că cele
ale Bisericii sunt spre folosul și spre mântuirea tuturor și nu spre o folosință
individualistă. Pentru că Biserica nu poate fi privatizată și nici ameliorată în
credința și în slujirea ei, căci toate în Biserică sunt de obște.

Hristos Dumnezeu S-a născut pentru toți și nu doar pentru unii! El S-a născut „în
Bitleemul Iudeii [ἐν Βηθλεὲμ τῆς Ἰουδαίας], în zilele lui Irodis împăratul [ἐν
ἡμέραις Ἡρῴδου τοῦ βασιλέως]” [Mt. 2, 1, BYZ], dar nu pentru ca să fie un
Dumnezeu „național”, ci pentru ca să fie Dumnezeul întregii umanități.
Perspectiva îngustă, strict naționalistă a lui Dumnezeu, îi exclude pe ceilalți de la
viața cu Dumnezeu și de la mântuirea lor. Tocmai de aceea, Biserica lui Dumnezeu
e formată din toate Bisericile autocefale surori, care sunt naționale sau
multinaționale, fiindcă scopul Bisericii e asumarea întregii umanități. Și dacă
Biserica e trupul Lui, iar noi toți ne împărtășim cu unicul Trup și cu unicul Sânge al
Domnului, iar toată lumea trebuie să intre în Biserică prin Botez, atunci asumarea
vieții lui Hristos este scopul vieții noastre pe pământ.

Și dacă toți trebuie să trăim viața lui Hristos Dumnezeu, atunci praznicul acesta e
unul central în viața noastră. Pentru că S-a născut Hristos Dumnezeu, Cel care
este centrul întregii noastre existențe. Iar Hristos Dumnezeu este Cel care ne
unifică interior, dar ne și unește pe unii cu alții în Biserica Lui. Pacea Domnului ne
împacă sufletul cu trupul nostru în mod desăvârșit, dar ne împacă și pe unii cu alții
în mod dumnezeiesc. Căci Dumnezeu ne umple pe toți ai Lui de slava Sa, făcând ca
cei străini și atât de diverși să devină prieteni și cunoscuți prin aceeași viață a lui
Dumnezeu.

4
Și acesta e motivul pentru care, în ultimele zile, am insistat pe cinstirea Sfinților în
Biserica lui Dumnezeu: pentru a arăta diversitatea lor, dar și unitatea lor
duhovnicească. Pe fiecare zi cinstim Sfinți diverși, din diverse părți ale Bisericii, și
cu toții sunt moștenitori ai Împărăției lui Dumnezeu. Aghiologia Bisericii este o
mărturie clară a unității Bisericii și a nevoii continue de sfințenie care există în
oameni. Sfinții sunt diferiți, sunt de diverse neamuri, sunt bărbați, femei, copii,
bătrâni, dar toți sunt una în credința și în iubirea lor pentru Dumnezeu. Iar avântul
lor continuu pentru sfințenie, bărbăția lor duhovnicească, iubirea lor pentru
Dumnezeu și pentru oameni sunt uluitoare și te entuziasmează continuu.

De aceea, nu poți căuta Împărăția lui Dumnezeu în mod real, dacă nu cunoști
iubirea Sfinților pentru Dumnezeu și pentru oameni. Ei sunt exemplele vii, clare,
cuceritoare, despre cum e să fii creștin. Și noi trebuie să ne lăsăm cuceriți de
frumusețea sfințeniei Sfinților lui Dumnezeu, pentru ca să ne dorim și noi viața lor.

Pentru că viața creștină e o îndrăgostire continuă de Dumnezeu și de oameni.

Dacă nu ești îndrăgostit de Dumnezeu și de oameni, atunci nu te poți lupta pentru
Biserica lui Dumnezeu și nici pentru mântuirea oamenilor. O viață rece, calculată,
zgârcită, fără entuziasm e o viață creștină denaturată. Pentru că viața creștină e
mereu dăruitoare, e mereu jertfitoare, e mereu plină de pace și de smerenie. Nu
ne poate convinge cu adevărat decât cel care se bucură și se veselește
dumnezeiește. Și cel care se bucură și se veselește e plin de entuziasm
dumnezeiesc, pentru că în el locuiește Dumnezeu prin slava Lui.

Iar peștera din Icoana Nașterii Domnului suntem noi, cei reci, care trebuie să ne
facem sori duhovnicești. Care să luminăm, să încălzim și să îmbrățișăm pe toți în
iubirea noastră duhovnicească. Căci steaua, care i-a condus spre Domnul pe Sfinții
cei oarecând Magi, era Arhanghelul Domnului, care ne învață și pe noi să ne
aprindem de văpaia dumnezeiască a iubirii pentru Dumnezeu și pentru oameni.

5
Căci văpaie sfântă, foc dogoritor, dumnezeiască iubire trebuie să fim noi, cei care
purtăm numele Lui, numele de creștini.

Așadar, iubiții mei, praznicul de astăzi e începutul vieții noastre creștine

conștiente. Pentru că trebuie să ne asumăm zi și noapte că suntem cei pentru
care Hristos Dumnezeu S-a născut. Botezul nostru a fost nașterea noastră cea
duhovnicească. Dar fiecare zi a vieții noastre trebuie să fie o reactualizare a
Botezului nostru, pentru că trebuie să rămânem vii duhovnicește. Cel care ne-a
înviat din morți, din moartea păcatului, Hristos Dumnezeul nostru, poate și vrea
să ne țină pe noi în viața Lui. Dar pentru ca să rămânem în El și să fim cu El trebuie
să împlinim poruncile Sale care sunt viața creștină.

Vă mulțumesc pentru darurile și vorbirile cele atât de plăcute cu dumneavoastră!

M-am simțit bine, m-am odihnit, m-am bucurat, m-am întărit duhovnicește.
Dumnezeu să sporească tot binele și toată sănătatea, pacea și îmbelșugarea în
viața dumneavoastră! Pentru că viața creștină e viața de comuniune sfântă a
tuturor creștinilor în Biserica lui Dumnezeu. Și viața creștină e plină de iubire, de
milostenie, de iertare, de îngăduință, de bunătate.

La mulți ani, praznice cu multă pace dumnezeiască și Dumnezeu să ne bucure și să

ne binecuvânte în toate vorbele și faptele noastre! Amin.