Sunteți pe pagina 1din 3

CAZANIA

DUMINICII PAȘTILOR
(Despre sărbători )

Frați creștini,

C El dintâi har și izvorul tuturor celorlalte haruri, din câte a primit


neamul omenesc, prin venirea Fiului lui Dumnezeu, este harul înfierii
noastre prin Sfântul Botez. Din pricina păcatului strămoșului nostru, noi toți
ajunseserăm vrăjmașii lui Dumnezeu și lipsiți de Împărăția Lui cea
cerească. Fiul lui Dumnezeu, făcându-se om, a șters, prin moartea Sa,
păcatul cl strămoșesc și a nimicit vrajba dintre Dumnezeu și om. Împăcând
pe om cu Dumnezeu, l-a făcut din nou fiu și moștenitor al Împărației Sale
celei veșnice. „Căci dacă, vrăjmașii fiind noi, ne-am împăcat cu Dumnezeu
prin moartea Fiului Său, cu mult mai vârtos, după ce ne-am împăcat, ne
vom mântui întru viața Lui1”, zice Apostolul Pavel; afundându-ne în
scăldătoarea Sfântului Botez, îngropăm acolo pe omul cel vechi, al
păcatului, și înnoindu-ne, ne îmbrăcăm cu omul cel nou, fără de păcat, care
este Hristos, căci „câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat” 2.
Acesta este un har ce ni s-a dăruit nouă „nu din lucrurile cele după dreptate,
pe care le-am făcut noi, ci după mila Sa ne-a mântuit pe noi, prin baia
nașterii celei de a doua și a înnoirii Duhului Sfânt3”. Cu adevărat mare lucru
este harul acesta! Fără el nici un har dumnezeiesc nu putem primi, căci
numai prin acesta ni se dau nouă toate celelalte haruri ale lui Dumnezeu.
Dar ajunge, oare, numai singur acest har pentru mântuirea noastră? Însuși
Apostolul Pavel, care zice că „ prin har sunteți mântuiți”, ne spune că
„Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele lui4”. Harul s-a dat nouă, însă
noi suntem mântuiți numai dacă se va uni cu el voința noastră, spre
săvârșirea faptelor bune. Despre har și despre faptele cele bune, același
apostol scrie: „Arătatu-s-a harul lui Dumnezeu cel mântuitor tuturor
1
Romani V, 10.
2
Galateni III, 27.
3
Tit III, 5.
4
Romani II, 6.
oamenilor, învățându-ne pe noi, să lepădăm necurăția și poftele cele
lumești, și cu înțelepciune și cu dreptate și cu evlavie să trăim în veacul de
acum1”. Prin aceasta noi învățăm că, pentru mântuirea noastră, se cuvine să
facem numai fapte bune, în toate zilele vieții noastre. În zilele sfântului
post, care a trecut, unii creștini înfrându-se de la faptele cele rele, au postit,
s-au rugat, au privegheat și au săvârșit și alte lucruri plăcute lui Dumnezeu.
Începând cu ziua de astăzi însă, odată cu încetarea postului, unii dezleagă și
frâul răutăților și se dedau la îmbuibarea pântecelui, la beție, la jocuri, la
fapte fără rânduială, la cuvinte urâte, la osândiri și la alte lucruri nedrepte și
fărădelegi. O, mare nedreptate și înfricoșător păcat! Sărbătoarea, care
trebuie să fie prilej de fapte bune, unii o schimbă în prilej de păcat. O,
fraților! Dumnezeu a rânduit sărbătorile ca să ne lăsăm într-însele de
lucrarea mâimilor și să lucrăm lucrurile sufletului, învățându-ne: „Tot lucrul
trupesc nu veți face într-însele, fără numai câte se va face de tot sufletul,
numai acestea se va face de voi2”. Aceasta este legea lui Dumnezeu,
rânduită ăentru sărbători: depărtarea de tot răul trupesc și săvârșirea faptelor
bune. Dar noi, încetăm lucrarea mâinilor lenevindu-ne de lucrurile
sufletului, faem voile trupului nostru. Noi așteptăm sărbătorile ca să încetăm
lucrurile mâinilor și să ne dăruim pe noi înșine, nu la lucrurile sufletului, ci
la lucrurile fărădelegii.O, creștinilor, ne înșelăm! Acest fel de sărbători nu-l
iubește Dumnezeu, ci-și întoarce fața Sa de la dânsele. „Sărbătorile voastre,
zice Domnul prin proorocul Isaia, le urăște sufletul Meu”3, iar prin
proorocul Amos ne spune: „Urât-am, dispreșuit-am sărbătorile voastre și nu
voi avea plăcere de pe urma jertfelor din praznicele voastre”4.
Când Dumnezeu a rânduit evreilor să săvârșească sărbătoarea cea
dintâi și cea mai mare, a Paștilor, a voit ca ei să fugă, mai întâi, din Egipt:
„Căci Moise împpreună cu bătrânii poporului, ducându-se înaintea lui
faraon au zis: „Acestea zice Domnul: lasă pe norodul Meu ca să
sărbătorească în pustie”5. Pentru ce să sărbătoarească în pustie și nu în
Egipt? În Egipt era tulburare și necurăție. În Egipt era robia lui faraon. Deci
Dumnezeu ne poruncește să plecăm și noi, ca evreii din Egipt, când
săvârșim sărbătoarea, fugind de tulburarea patimilor noastre, depărtându-ne
de poftele și dulcețile trupești și alungând de la noi robia satanei. Evreii,
venind pentru sărbătoarea Paștilor în pustie, întâi s-au izbăvit de robie, au
băut apoi apa cea din piatră, au mâncat mana cea cerească, s-auu tăiat
împreju si apoi au sărbătorit sărbătoarea Paștelui. Creștine! Când
sărbătorești, vino și tu în biserică, această pustie, cum a numit-o proorocul
zicând: „Mulți sunt fii acelei pustii”, fiindcă pustie era mai înainte de tot
1
Tit II, 11-12.
2
Levitic XXIII, 3.
3
Isaia I, 13.
4
Amos V, 21.
5
Ieșire V, 1.

3
harul lui Hristos. Dezleagă legătura păcatului tău și bea ca samarineanca apa
cea vie, adică învățătura Evangheliei, ce izvorăște din piatra, care este
Hristos. Taie toată pofta ta cea rea și împărtășește-te cu mana cea adevărată,
adică Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Așa să
sărbătorești orice sărbătoare sfântă, adevărată și dumnezeiască, căci sfânt
este Dumnezeul nostru și sfinte sunt sărbătorile Lui.
Sărbătoarea Dumnezeului nostru Celui adevărat înseamnă nu numai
lucrarea mâinilor, ci și nelucrarea păcatului. Nici un lucru trupesc să nu
faceți într-însele, „fără numai câte se va face de tot sufletul, numai aceasta
se va face de voi”. De încetați lucrurile mâinilor voastre, încetați și răutățile,
ca în zi de sărbătoare, cum învață Apostolul Pavel, cu bun chip să urmați,
„nu ospețe și în beții, nu în desfrânări și în fapte de rușine, nu în ceartă și
pizmă”1. Să ne îndeltnicim cu lucrurile cele duhovnicești, folositoare
sufletului, așa cum ne învață dumnezeiescul apostol, zicând: „Iar roadele
Duhului sunt dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea,
facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea poftelor”2.
Dumnezeu voiește să ne veselim cu adevărat duhovnicește în zilele de
sărbători, zicând: „Și te vei veseli în ziua sărbătorii tale, tu și fiul tău și fiica
ta, sluga ta și slujnica ta, levitul și nemernicul, săracul și văduva, ce sunt în
orașele tale”3. Dar de care veselie este vorba? De veselia cea fără de păcat,
adevărată și duhovnicească; de bucuria și de veselia pe care le aduc faptele
cele bune. Rugăciiunile, cântările, citirile psalmilor, tâlcuirea
dumnezeieștilor Scriputuri, citirea cărților bisericești, sfătuirea cea
duhonicească, mila de săraci și alte săvârșiri de fapte bune, acestea sunt
veselia cea adevărată; acestea fac o adevărată sărbătoare bineplăcută lui
Dumnezeu, acestea sunt mirosul de bună mireasmă al sărbătorilor, pentru
care a zis Dumnezeu: „Din sărbătorile voastre, să faceți miros de bună
mireasmă”. Deci în chipul acesta să ne sârguim, o, fraților, să sărbătorim
acestă purtătoare de lumină a sfintelor Paști și pe celelalte sărbători, cum ne
învață dumnezeiescul apostol, zicând: „Vorbind între noi în psalmi, în laude
și în cântări duhovnicești; lăudând și cântând n inimile voastre Domnului”4.
Pentru ca să ajunge, din aceste sărbători vremelnice, la sărbătoarea cea plină
de veselie veșnică a Împărăției Domnului nostru Iisus Hristos, căruia se
cuvine slava, stăpânirea, înn vecii vecilor. Amin!

1
Romani XIII, 13.
2
Galateni V, 22-23.
3
Deuteronom XV, 11.
4
Efeseni V, 19.