Începând de la Anul Nou, grija creştinului trebuie să fie alta decât petrecerile şi chefurile.

Cel mai mare lucru este să ne înnoim viaţa, să luăm aminte, cu fiecare an nou să lăsăm câte un
păcat care ne stăpâneşte cine ştie de când şi să punem în locul lui o virtute.
Să iertăm greşelile celor ce ne-au supărat, să-i iertăm pe toţi, să începem Anul Nou cu inima
curată şi cu credinţă în Dumnezeu. Să nu începem la crâşmă cu beţie, cu fluiere, cu câte şi mai
câte petreceri. Că dacă începi bine din ziua întâi, fiindcă ziua bună se arată de dimineaţă, aşa o
să-ţi meargă tot timpul!
Du-te prin sate acum, în noaptea aceasta. Este iadul pe faţa pământului! Iată cum ştiu oamenii să
mulţumească lui Dumnezeu că le-a mai dat un an de viaţă. Dar vine moartea la om şi-l strânge de
gât, de nu mai poate spune nici preotului ce a făcut, că i-a legat limba! Cât ar mai vrea el atunci
să-i mai dea Dumnezeu un ceas. Dar nu-i mai dă! Este rânduit: când ţi-o veni ceasul, te ia şi te
duce. Ai vrea să te rogi: “Doamne, mai dă-mi un minut!” Dar nu-ţi mai dă! Ai avut destule!
Dumnezeu este prea drept! Ţi-a dat vreme, dar n-ai vrut să te îndrepţi, să te pocăieşti, să plângi,
să te rogi! Ţi-a dat atâţia ani de viaţă şi n-ai avut nici o grijă. Şi atunci vei vedea că nu mai este
pocăinţă în timpul morţii.
Deci, să ne gândim că, trecând un an de zile, foarte mult trebuie să plângem lui Dumnezeu, că n-
am făcut nimic bun şi să-I mulţumim că ne-a ajutat cu mila şi cu îndurarea Lui să trecem iarăşi
365 de zile şi să ajungem până azi.
Toţi trebuie să mulţumească.
Toată zidirea lui Dumnezeu.
Căci viaţa şi fiinţele şi toate vremurile sunt în mâna lui Dumnezeu.
Tocmai acum trebuie să mulţumim lui Dumnezeu, ca să nu vină urgia Domnului peste noi!
Aşteptăm mila lui Dumnezeu, dar odată n-ar să mai fie timp, căci vine moartea pentru fiecare!
Vine dreptatea lui Dumnezeu, de care nu poate scăpa nimeni!
Nu pot scăpa nici împăraţii.
Unde sunt împărăţiile?
Unde sunt faraonii Egiptului?
Unde sunt sultanii turcilor?
Unde sunt craii Germaniei?
Unde sunt împăraţii de care se cutremura lumea? Unde sunt cetăţile?
Unde sunt oraşele?
Unde-i oraşul Pompei si unde este Cartagina şi oraşele vechi care s-au dărâmat de cutremur?
Unde sunt cetăţile lumii? Unde sunt puternicii? Unde sunt cei învăţaţi? Unde sunt filosofii?
Unde sunt cei care au purtat sceptru şi ale căror capete străluceau ca soarele? Unde sunt?
Praf, pământ şi pulbere s-au făcut. Aşa-i dreptatea lui Dumnezeu şi vai de noi şi de noi dacă
cheltuim vremea în zadar.
Marele Apostol Pavel spune: “Răscumpăraţi vremea, că zilele rele sunt” (Efeseni 5, 16).
Vom cere să mai trăim un minut şi n-ar să ne mai dea Dumnezeu! Pentru că trecem fără griji
viaţa aceasta şi ne încurcăm cu grijile veacului, de parcă am fi nemuritori.
Fum suntem!
În toată ziua Biserica ne spune:
“Omul ca iarba; zilele lui ca floarea câmpului, aşa va înflori” (Psalm 102, 15).
I-a spus Dumnezeu lui Isaia, pentru toţi:
“Tot trupul este iarbă şi slava omului ca floarea ierbii; uscatu-s-a iarba şi floarea ei a căzut. Şi
iarăşi zice Duhul Sfânt în psalmi:
“Zilele lui ca umbra trec; că s-au stins ca fumul zilele mele.
Şi iarăşi: Anii lor ca pânza unui păianjen s-au socotit; şi iarăşi: “Zilele mele ca umbra s-au plecat
si eu ca iarba m-am uscat”.
Pentru cine vorbeşte aici Duhul Sfânt?
Pentru noi!
Să avem urechi, să nu fim surzi. Să nu ne astupăm urechile, că visuri suntem sub soare.
Oricine ar fi, praf şi pulbere este! Nimic nu rămâne veşnic pe pământ.
Unde sunt puternicii de care se cutremura lumea până ieri?
Du-te şi vezi-i în gheenă, cum îi muncesc dracii. Du-te şi întreabă-i acolo:
“Cu ce v-aţi ales din viaţa aceasta?”
Unde a rămas stăpânirea, unde ştiinţa, unde puterea popoarelor? I-a luat moartea, după dreptate,
şi-i tine în legături până în ziua Judecăţii de Apoi.
Să veghem cum petrecem timpul înaintea Domnului.
Căci negreşit vom muri şi ne va cere socoteală ce-am vorbit în fiecare clipă si ce-am gândit şi ce-
am lucrat.
Aceasta v-o spun pentru Anul Nou!
𝐒𝐚̆ 𝐦𝐮𝐥𝐭̧𝐮𝐦𝐢𝐦 𝐏𝐫𝐞𝐚𝐬𝐟𝐢𝐧𝐭𝐞𝐢 𝐓𝐫𝐞𝐢𝐦𝐢 𝐬̧𝐢 𝐏𝐫𝐞𝐚𝐜𝐮𝐫𝐚𝐭𝐞𝐢 𝐌𝐚𝐢𝐜𝐢𝐢 𝐃𝐨𝐦𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢, 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐦𝐢𝐣𝐥𝐨𝐜𝐞𝐬̧𝐭𝐞
𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐨𝐚𝐭𝐚̆ 𝐥𝐮𝐦𝐞𝐚, 𝐜𝐚̆ 𝐧𝐞-𝐚 𝐢̂𝐧𝐯𝐫𝐞𝐝𝐧𝐢𝐜𝐢𝐭 𝐬𝐚̆ 𝐦𝐚𝐢 𝐭𝐫𝐞𝐜𝐞𝐦 𝐮𝐧 𝐚𝐧.
𝐒𝐚̆ 𝐧𝐞 𝐡𝐨𝐭𝐚̆𝐫𝐚̂𝐦 𝐢̂𝐧 𝐢𝐧𝐢𝐦𝐚 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐚̆ 𝐬𝐚̆ 𝐩𝐮𝐧𝐞𝐦 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐮𝐭 𝐛𝐮𝐧 𝐬̧𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐩𝐞𝐭𝐫𝐞𝐜𝐞𝐦 𝐝𝐞 𝐚𝐢𝐜𝐢
𝐢̂𝐧𝐚𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐜𝐮 𝐃𝐮𝐦𝐧𝐞𝐳𝐞𝐮, 𝐜𝐫𝐞𝐬̧𝐭𝐢𝐧𝐞𝐬̧𝐭𝐞.
𝐒𝐚̆ 𝐧𝐞 𝐢̂𝐦𝐩𝐚̆𝐜𝐚̆𝐦 𝐜𝐮 𝐃𝐮𝐦𝐧𝐞𝐳𝐞𝐮 𝐦𝐚𝐢 𝐢̂𝐧𝐚𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐚 𝐧𝐞 𝐫𝐚̆𝐩𝐢 𝐦𝐨𝐚𝐫𝐭𝐞𝐚. 𝐀𝐦𝐢𝐧!
Arhim. Ilie Cleopa

Sa va aduceti aminte când vă învatam eu aici. Să vă însemnați cu Sfanta Cruce, cea

mai puternica armă, de care se cutremura tot iadul, si nu veti fi biruiti de nimic.
... Auzi cum canta Biserica la Sfantul Maslu :
“Doamne, arma asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat noua, ca se scutura si se
cutremura nesuferind a cauta spre puterea ei; ca moartea ai calcat si mortii ai
sculat..."
Dumnezeieştii Părinţi ai Bisericii zic că împreună cu Crucea Domnului se vor arăta
pe cer şi celelalte unelte şi semne ale pătimirii lui Hristos precum: suliţa, piroanele,
cununa de spini, buretele, trestia, bicele şi frînghiile. Iar unii din Sfinţii Părinţi zic
că odată cu arătarea Sfintei Cruci pe cer se va însemna Crucea pe feţele tuturor
drepţilor, cum citim în Apocalipsă: Îngerii se sfătuiesc între ei unii cu alţii şi zic:
„Să însemnăm pe robii lui Dumnezeu pe frunţile lor” (Apocalipsa 7, 3).
După semnul Sfintei Cruci care va fi pe frunţile celor drepţi, vor cunoaşte îngerii
pe cei aleşi ca să-i adune.
Si iarasi vă zic, să nu credeti în descantece, în tot felul de vraji, în cei ce cauta în
bobi, în cafea, în palma; cei ce sting carbuni, cei care deschid carti sfinte, cei care
descanta cu numele lui Hristos si pomenesc sfintii. Toti sunt impotriva lui Hristos!
Toti sunt în slujba satanei! Nici o vedenie să nu primiti. O vedenie care-i de la
Dumnezeu, v-am spus că nu se supără Dumnezeu dacă nu o primesti, că El stie că
tu te temi sa nu primesti lup în loc de pastor.
Vedenia, stiti care este? Ai auzit care-i vedenia noastra? Care o spune Sfantul
Efrem Sirul:
"Asa, Doamne, imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad pacatele mele, sa nu osandesc
pe fratele meu, ca binecuvantat esti!
Părintele Macarie Beșliu

Cum sa ne pregătim pentru a trăi bucuria Naşterii Domnului?

14 dec.Articole duhovnicesti

L-am întrebat de multe ori și pe gheronda Iosif cum a ajuns la această stare. Și îmi
zice: -Să-ți spun ceva: Am adâncit mult îndemnul: „cunoaște-te pe tine însuți”.
Ce ești tu? Nimic. Nu ești nici cât un vierme. Nimic. A venit harul, te-a ridicat, ai
devenit înger. A plecat harul, te-ai întors la același vierme.
De tine depinde să ai o minte lină și liniștită, de tine depinde. Nu depinde de ispită,
dacă te atacă, sau de comportamentul celui împreună-nevoitor cu tine. Tu însuți vei
deveni pricina mântuirii tale, tu însuți vei deveni pricina nemântuirii tale. De tine
depinde. Când tu vrei mântuirea ta, când te silești pe tine, toate vin prin rugăciune.
SfEfrem Katunakiot
In ciuda aparentelor, Hristos Se naste si astazi intr-o lume in mare parte la fel de
indiferenta fata de El ca si cea a Israelului de acum 2000 si ceva de ani. Nasterea
Sa lasa inimile celor mai multi oameni de pe fata pamantului, ba chiar a multora
dintre cei botezati si imbisericiti, mai reci decat pestera care L-a gazduit.

Daca incercam o privire mai profunda, vom observa ca cei mai multi dintre noi (si
nu vorbesc acum de copii) nu-L asteptam pe Hristos. Am asteptat si asteptam
“Craciunul”, dar nu pe Hristos! Am asteptat zilele libere, veselia specifica,
voluptatea cumparaturilor, masa bogata, cadourile, atmosfera “feerica”, prilejurile
de a petrece, de a ne distra... Am asteptat Craciunul ca sa ne bucuram mai curand
fara Hristos, dar in ziua… lui Hristos. I-am rapit, I-am confiscat Darul, L-am ucis
ca sa ne folosim linistit, liberi si dupa pofta noastra de acest Dar. Asa cum, de
altfel, facem cu lumea intreaga, de El creata, pe care o credem a noastra, cu vietile
noastre, de El daruite si de El rascumparate cu scump Sangele Sau, pe care iarasi le
traim… pentru noi si ca si cum noi am fi stapanii, iar nu Dumnezeu…

Unde e Hristos in toata zarva petrecerilor si a meselor festive de acum? Unde e

Hristos in multimea programelor TV murdare, la care toti privesc obligatoriu si “cu
religiozitate“, a emisiunilor cu aceleasi muzici lumesti si dracesti, cu aceleasi
discutii stupide, cu acelasi strat gros de sclipici al superficialitatii si trivialitatii, cu
aceleasi glume proaste si cu aceleasi hahaieli grosolane, cu aceiasi nuri femeiesti
expusi nerusinat ca si in toate celelalte zile ale anului, dar… acum si mai dihai, ca
deh, “e sarbatoare“…

Dar si pentru noi, multi dintre cei credinciosi, sa recunoastem ca este la fel… Nu
stim sa ne bucuram crestineste, nu mai stim sa praznuim duhovniceste, de aceea si
noi, dupa ce ne implinim “randuiala” prezentei la Sfanta Liturghie si eventual ne
cuminecam… adesea petrecem la fel ca si “lumea”, ne bucuram cu aceeasi bucurie
goala, gaunoasa, necurata… ne bucuram fara Hristos! El ne ramane simpla
referinta teoretica, conventie. “Stim” ca e Nasterea Lui… Dar traim ca si cum asta
n-are nicio legatura cu concretul vietii noastre si nu schimba cu aproape nimic
modul in care traim, gandim, ne bucuram…. Hristos nu e nici pentru noi AICI,
prezent, viu, in inimile noastre si in constiintele noastre; sau daca L-am simtit
cumva, Il facem cat mai repede uitat printre sarmale, cozonaci, flecareli, bancuri,
cantece lumesti, filme si show-uri distractive… “DA MUZICA MAI TARE!”…

Hristos Se naste tot singur, umil si nebagat in seama. Prea putini magi si pastori Il
mai cauta acum. Si prea multi acoperim, ascundem, facem uitata Nasterea Sa cu
multe zgomote, cu multa vorbarie si multe luminite artificiale, cu sclipici, cu
beculete si cu fast orbitor. Ca nu cumva sa auzim chemarea Lui… Vrem sa ne
bucuram, vrem sa avem neaparat un Craciun fericit, dar… ca sa ne putem bucura,
ca sa putem fi “fericiti”… e neaparat nevoie sa ne debarasam de Hristos, ca gandul
la El sa nu stea cumva in calea “bucuriei” noastre.

“In lume era si lumea printr-Insul s-a facut, dar lumea nu L-a cunoscut. Intru ale
Sale a venit, dar ai Sai nu L-au primit” (Ioan 1:10).
Si astazi Maica Fecioara cu greu gaseste inima in care sa poata salaslui curatia ei,
cum nici atunci nu a aflat unde sa poposeasca spre a naste pe Iisus. Cine oare o mai
urmeaza astazi in smerenie, in curatie feciorelnica, in ascultare, in dragoste pe
Nascatoarea de Dumnezeu? Ce suflet mai este pregatit si azi sa-L nasca in sine pe
Dumnezeu, sa-L primeasca in casa proprie?

“…Pentru ei nu era loc la han” (Luca 2:7) …

Dumnezeul ce ni S-a nascut astazi a venit in lume nu ca sa avem ce sa celebram

formal si simbolic, nici ca sa ne dea pretext de euforii consumiste, ci pentru nimic
mai putin decat ca sa se faca Fratele nostru! Hristos a venit in lume nu doar ca sa
ne mantuiasca, ci ca sa ne faca fratii Lui, ca sa ne altoiasca pe trunchiul Sau si sa
ne daruiasca Viata din Viata Tatalui. Viata dumnezeiasca adevarata, nu poezie!
Viata dumnezieasca adevarata, nu teorie! Viata dumnezeiasca adevarata, nu
logoree!

Hristos S-a nascut ca noi sa nu mai traim satanei, lumii si noua insine, sa nu mai
slujim Nimicului, ci ca sa ne nastem si noi EFECTIV si SIMTIT, in taina Duhului,
ca fii ai Tatalui. Scopul Intruparii Lui suntem noi, este nasterea noastra din nou,
pentru Imparatia vesnica, prin baia pocaintei! Aceasta este Taina “cea din veac
ascunsa” si aceasta este “vestea minunata” ce ni s-au impartasit acum direct din
Cer, de Insusi Fiul! Dar cine le mai stie si le mai crede astazi, cine le doreste, cine
le primeste?

Cine Ii deschide si lui Hristos poarta inimii de Craciun? El este Colindatorul Care,
precum in cantecul sfasietor al lui Tudor Gheorghe, inlacrimat, plapand si
tremurand de frig “sta la poarta si nu zice nimica“, asteptand ca cineva sa-I
inteleaga Vestea Sa cea ne-lumeasca… si sa-i deschida spre a cina impreuna cu El,
in taina inimii! Vom fi noi aceia?

Maica Arsenia, Calea spre vindecarea inimii. Viata, scrisori, apoftegme isihaste,
Ed. Cartea Ortodoxa, Bucuresti 2004