Iubiți credincioși, ne aflăm din nou în sărbătoarea cea mare a Bobotezei, când Îl vedem pe

Domnul Hristos, intrând în apele Iordanului şi primind botezul de la Înaintemergătorul Său, Ioan.
Cerurile se deschid şi Sfântul Duh coboară în chip de porumbel peste Fiul Lui Dumnezeu.
Prin botezul Său, Mântuitorul ne descoperă Taina Sfintei Treimi şi ne dă și nouă pildă să ne
botezăm. Vorbind despre această mare sărbătoare, trebuie să ne gândim și la Botezul nostru, prin
care am devenit mădulare ale Bisericii şi cetăţeni ai Împărăţiei Cerurilor. De aceea, consider că este
potrivit astăzi să ne gandim puțin la numele de creştin, nume pe care noi toți îl purtăm.
În primele veacuri, numele de creştin era asociat acelor oameni care erau stăpâniţi de dragoste şi
bunătate şi care erau gata să se sacrifice pentru alții. Deci, numele de creştin reprezenta omul
virtuos. Martirii şi sfinții erau mândri să moară pentru acel nume. Niciodată nu au vrut să se lepede
de Domnul, și de acest nume. Ar fi preferat să devină hrană leilor decât să se lepede de Hristos. De
cele mai multe ori ultimele lor cuvinte erau: „Noi suntem creştini!”. Într-adevăr, primii creştini Îl
iubeau pe Hristos până la jertfirea propriei vieţi, atunci când li se cerea. Vorbind despre creştin şi
creştinism, este potrivit să ne întrebăm dacă înţelegem sensul adevărat şi profund al acestor cuvinte.
Ce minunat este să înţelegem îndatoririle, dar şi privilegiile celui ce poartă acest nume maret. Oare
ce sacrificii am făcut noi ca să ne potrivim viaţa cu numele lui Hristos? Oare, înţelegem noi
cuvintele Sfântului Grigorie de Nyssa, care zice: „Nu există şi nu a existat o cinste mai mare decât
aceea cuprinsă în numele de creştin!”. Oare, am făcut ceva în mod personal pentru ca mesajul
creştin să ajungă la alţii?
Să-l amintim doar pe Sfântul Calistrat din Cartagina, care era ostaş la Roma, în timpul împăratului
Diocleţian (†305). Mărturisind în public că este creştin, a fost chinuit până la sânge, târât prin
cioburi ascuţite şi aruncat în mare. Dar, din toate a scăpat nevătămat. Aruncat în închisoare, a vestit
confraţilor săi de suferinţă Evanghelia lui Hristos. Scos de acolo şi dus la judecată, trecând pe lângă
un templu păgân, s-a rugat şi toţi idolii au căzut la pământ şi s-au sfărâmat. Prin credinţa şi răbdarea
sa, prin exemplul său strălucit, a atras la credinţa creştină peste 200 de slujitori împărăteşti. Toţi
aceştia Lau mărturisit pe Hristos şi lor, dimpreună cu Calistrat, li s-au tăiat capetele, cinstind astfel
numele de creştin.
Creştinii botezaţi care nu trăiesc viaţa după poruncile Evangheliei sunt vânzători ai Domnului,
profitând doar de numele lui Hristos. Pe Golgota acestui început de mileniu, Mântuitorul nostru
este trădat de toţi aceia care nu sunt credincioşi faţă de angajamentele propriului Botez, de aceia
care se lasă conduşi de Satana şi devin victime ale tuturor amăgirilor sale uşuratice.
Hristos este răstignit astăzi de creştinii care merg pe căile răului, ale plăcerii, ale egoismului, ale
mândriei, ale urii şi ale nelegiuirii. Sfântul Ioan Iacob de la Iordan socoteşte că, prin faptele rele şi
ruşinoase, Îl răstignim necontenit pe Hristos şi-I prelungim agonia. Nu poţi pretinde că faci parte
din Biserica creştină dacă viaţa ta este păgânească. Sfântul Apostol Pavel ne avertizează: „Nu vă
amăgiţi: nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici
furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii, nu vor moşteni Împărăţia lui
Dumnezeu” (I Cor. 6, 9-10). Nu! Căci nu este de ajuns numai să te numeşti creştin
„dreptcredincios”, botezat în religia creştină, având un nume frumos de sfânt, dacă faci toate relele.
Maretia numelui de creştin ne obligă să trăim creştineşte toată viaţa, clipă de clipă, cu Hristos
Domnul. Sfântul Efrem Sirul spune limpede: „Să nu ne aflăm numai cu numele creştini, iar cu
năravul păgâni, căci creştinătatea înseamnă să urmam fiecare, după cum putem, lui Hristos. Dacă
ne mulţumim numai cu Sfântul Botez şi ne vom lenevi la împlinirea celorlalte porunci, ne vom face
necredincioşi. Hristos la nimic nu ne va folosi, petrecând noi în răutate şi păcat. Căci L-am auzit
grăind astfel în Sfânta Evanghelie: „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne! va intra în Împărăţia
cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Mt. 7, 21).
Trebuie să fim convinşi că ceea ce facem bun, în fiecare zi, facem pentru Dumnezeu. Dacă facem
mult vom avea mult, dacă facem puţin vom avea puţin, dacă nu facem nimic, nimic nu vom avea.
Fericiţi vor fi cei ce au lucrat şi au adus rod prin răbdare, dar vai de aceia care, deşi au avut timp, au
îngropat talantul şi s-au asemănat smochinului din Evanghelie ce n-a adus rod şi s-a uscat. Ce păcat
că atâtea suflete se uscă tot mai mult, ca plantele fără hrană şi fără apă. Hrana lui Dumnezeu există,
dar nu se ating de ea, roua Lui e abundentă, dar nu se lasă spălaţi. Fericirea e pregătită pentru toate
sufletele, dar atâţia o refuză cu o comportare răzvrătită. Noi suntem aceia care, prin comportarea
noastră zilnică, hotărâm dacă vom avea o veşnicie de bucurii: cu Dumnezeu pentru totdeauna, sau
de durere: fără Dumnezeu, în disperare!
Frati crestini, Nu trăiţi acest timp de har ca şi cum nu s-ar întâmpla nimic, ca şi cum ar fi un timp
oarecare de risipit. Priviţi semnele mari pe care Dumnezeu le dă în fiecare zi, aşa cum n-a mai făcut
niciodată în trecut şi ascultaţi cuvântul Său, trezindu-vă din toropeala păcatului ucigător. Ceea ce ne
pregăteşte cerul nouă, creştinilor botezaţi, este minunat, dar cel ce se lasă surprins nepregătit nu se
va bucura, nu va avea parte nici de fericire, nici de viitor.
Un lucru este clar şi anume că toate bunurile de pe pământ sunt trecătoare şi nu dau satisfacţie.
Astăzi sunt, mâine deja s-au risipit ca o pânză de păianjen, dar Dulcele Iisus rămâne pentru
totdeauna.
Avându-L pe Hristos, noi posedăm cea mai sublimă bogăţie, pentru că El ne copleşeşte cu darurile
Sale şi prin El gustăm fericirea încă din această lume, supusă devenirii şi morţii. Praznicul
Bobotezei ne îndeamnă să luăm aminte la toate aceste adevăruri, noi creştinii, răscumpăraţi cu
preţul sângelui divin şi îmbrăcaţi în Hristos prin Taina Botezului.
Sărbătoarea de astăzi ne cheamă să trăim creştineşte, să onorăm numele de creştin, să păzim
legământul Sfântului Botez. Iată de ce şi eu cu Apostolul Pavel vă zic: „Ca fii ai luminii să
umblaţi” (Efes. 5, 8). Şi cu Hristos vă grăiesc: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi
dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă!” (Mt. 6, 33).
Botezul Domnului, a deschis fiecăruia din noi Cerul, raiul, fericirea vremelnică şi
veşnică. Le primeşti? Te vei face vrednic să le poţi primi? Să ne hotărâm. Chiar acum pentru o
viaţă plăcută lui Dumnezeu. „Să cântăm, deci, azi noi, credincioşii, mărirea facerii de bine a lui
Dumnezeu cea pentru noi, că făcându-se Om pentru păcatul nostru, pentru curăţirea noastră se
curăţeşte în Iordan, unul cel curat şi nestricăcios, sfinţindu-ne pe noi şi apele şi zdrobind capetele
balaurilor în apă.
Deci să luăm aghiasma cu veselie, fraţilor, că darul Duhului nevăzut se dă celor ce iau cu
credinţă de la Hristos Dumnezeu şi Mântuitorul sufletelor noastre. Amin.