Iubiți credincioși, după ce ieri am serbat cel mai frumos praznic al creștinătății,

Naşterea Domnului, astăzi, în a doua zi de Crăciun, o serbăm şi pe cea prin care ne-a
venit această mare bucurie, adică pe Maica Domnului nostru, Fecioara Maria, din care
Însuşi Hristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a întrupat, pentru mântuirea noastră.
Tot astăzi îl prăznuim şi pe Sfântul Eftimie cel Nou care, alături de Sfântul Sava cel
Sfinţit, ne-a lăsat nouă rânduielile slujbelor bisericii. Tot astăzi prăznuim şi un sfânt din
țara noastră. Se numeşte Sfântul Nicodim de la Tismana. Acest Nicodim, care a trăit la
început în Sfântul Munte Athos, a venit la noi şi a organizat viaţa călugărească de pe
teritoriul țării noastre. Mai întâi acesta a zidit o mănăstire cu numele Vodiţa, undeva
lângă Porţile de Fier. Ruinele ei se pot vedea şi astăzi. Apoi a zidit o altă mănăstire,
Mănăstirea Tismana unde este și mormântul său. Moaştele lui nu sunt acolo. La
mănăstire se păstrează doar un deget al sfântului. De ce? Pentru că ele au fost ascunse de
frica năvălitorilor şi Sfântul, până astăzi, n-a binevoit să le descopere. Unii sfinţi cu voia
Lui Dumnezeu nu lasă, să se împartă corpul lor neputrezit. Alţii sunt mai binevoitori şi
lasă ca o parte din corpul lor să se împartă la mai multe biserici, spre mai multă evlavie
şi spre a se putea închina mai mulţi oameni. Și oare de ce nu putrezesc aceste trupuri ale
sfinților? Pentru că un trup care a fost pătruns de Duhul Sfânt nu mai poate să
putrezească.
Aţi auzit astăzi, când s-a citit Apostolul, zicându-se aşa: „Roada Duhului este
dragostea, bucuria, pacea, bunătatea, îndelunga răbdare, blândeţea...”. Dacă nu le avem
pe acestea înseamnă că nu îl avem pe Duhul Sfânt în noi, adică nu avem asupra noastră
puterea lucrătoare a lui Dumnezeu. De aceea este foarte ușor să recunoști un creştin care
Îl are pe Duhul Sfânt şi un creştin care nu-L are pe Duhul Sfânt. Amândoi sunt creştini,
dar unul Îl are şi altul nu-L are. Și cum putem cunoaşte? Din faptele pe care le face, din
felul cum se comportă, și mai ales din reacțiile pe care le are în anumite situații mai
grele.
Sfântul Nicodim de la Tismana a făcut multe minuni asupra oamenilor. O să vă
istorisec doar două care sunt mai impresionante. Domnitorul Ungariei de atunci, sub a
cărui stăpânire eram şi noi, avea o fată bolnavă de epilepsie. Închipuiţi-vă câţi bani
cheltuise cu această boală a ei şi nimeni nu a putut să o vindece. A mers și la Sfântul
Nicodim care s-a rugat fierbinte pentru ea, și în acest fel a reușit să o vindece. După
această minune domnitorul i-a spus: „Eu sunt catolic, dar după această minune vreau să
trec la credința cea adevărată, care este Ortodoxia. Ai făcut o mare minune pentru mine
şi un bine familiei mele. Am văzut că în Biserica Ortodoxă există puterea lucrătoare a lui
Dumnezeu. Dar, pentru a mă întări şi ca să trec la ortodoxie cu toată inima şi
convingerea, fă te rog pentru mine încă o minune”. „Ce minune?”, a întrebat Sfântul,
care era pe atunci stareţul Mănăstirii Tismana. „Fă o minune. Stai în foc. Să facem un
foc şi tu să stai în foc”. Şi au făcut un foc mare. Sfântul Nicodim, după ce a slujit Sfânta
Liturghie, la sfârşit a luat Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce şi îmbrăcat în veşmintele
preoțești, a intrat în foc. Şi a stat ce a stat acolo, până când domnitorul, plângând, a zis:
„Ieşi, sfinte, de acolo şi botează-mă!”. Și în acel moment s-a botezat şi a trecut la
Ortodoxie. Ca mulţumire pentru minunile pe care le văzuse, în fiecare an, la sărbătoarea
Adormirea Maicii Domnului organiza hramul bisericii. Iar când Adormirea Maicii
Domnului pica lunea, miercurea sau vinerea, la mănăstire se gătea doar măncare de post,
cu dezlegare la pește.
Dar într-un an, neştiind el rânduielile, a venit pregătit să dea de mâncare la mulţimile
de credincioşi, aducând carne. Cred că vă închipuiţi cum arătau hramurile mănăstirilor și
bisericilor la vremea aceea. Cu mii, cu zeci de mii de credincioşi. Aşa era atunci. Astăzi
s-au mai răcit credincioşii noștri şi vin mai puţini. Chiar şi de hram, chiar şi Duminica şi
de sărbători, credincioşii noştri, nu doar la noi, ci în toată ţara, vin din ce în ce mai puţini
la biserică. A venit însă cineva la domnitor şi l-a întrebat: „Starețul știe că tu ai preparat
mâncăruri de carne în toate vasele acestea?”. Domnitorul răspunde: „Nu ştie, dar nu aşa
trebuia?”. „Nu trebuie, pentru că astăzi este vineri, Hramul mănăstirii noastre a picat
anul acesta vineri şi se mănâncă doar peşte”- pentru că în zilele de hram, Biserica a
rânduit, până astăzi ca să se facă dezlegare la pește-. Atunci domnitorul s-a înfricoşat a
ascuns fapta lui, și a pus capacele peste toate vasele. Când Sfântul Nicodim, stareţul
mănăstirii a venit să binecuvânteze bucatele, a întrebat: „Ce aveţi aici?”. Domnitorul a
răspuns: „Preacuvioase părinte, avem peşte”. „Bine atunci. Să facem rugăciunea”. Un
diacon a zis rugăciunea cu tot poporul, iar Sfântul a dat binecuvântarea: „Doamne Iisuse
Hristoase, binecuvântează mâncărurile acestea de peşte, care se vor da robilor Tăi şi pe
robii Tăi îi binecuvintează, că Sfânt eşti întotdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin”. L-a salutat pe domnitor şi a urcat în peştera lui din munte, pentru că trăia ca un
sfânt, era puternic în rugăciune şi în post, încât nu a rămas la masă cu ceilalți. Şi când s-
au dus să pună mâncare pentru cei prezenți, toți au rămas înmărmuriți de minunea care
se întâmplase. Desfăcând vasele, toate erau pline doar cu mâncăruri de peşte.
Vedeţi cât de mare este Dumnezeu şi ce lucruri minunate poate să facă prin sfinţii Săi!
„Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi!” ne spune Psalmistul. Şi multe alte minuni a
făcut Sfântul Nicodim şi încă face până acum în zilele noastre. De aceea, când mai
plecăm în călătorii pe la rude, în alte părți, să îi rugăm să ne ducă și pe la câte-o biserică
sau mănăstire de-a noastră, pentru că mulți sfinți s-au născut din ele. Să ne amintim
mereu să întrebăm: „Ce-i aici? Cum este aici? Ce s-a întâmplat aici? Cine a viețuit aici”,
pentru că acolo de cele mai multe ori există carți cu istoria sfântului locaș. Toate aceste
cărți sunt pline de minuni și de lucruri foarte importante care ne ajută să înțelegem mai
bine istoria creștină a poporului nostru.
Să-l rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne ajute, să ne întărească, iar prin rugăciunile
Sfântului Nicodim să ne miluiască după mare mila Sa. Amin.