UNIVERSITATEA ,,ALEXANDRU IOAN CUZA” IASI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ ,,DUMITRU STĂNILOAE”

SPECIALIZAREA PASTORALĂ

SFANTUL CUVIOS DAVID DIN EVVIA SI

SFANTUL CUVIOS PORFIRIE KAVSOKALIVITUL

LUCRARE DE SEMINAR LA DISCIPLINA AGHIOGRAFIE

COORDONATOR: STUDENT:
PR. CONF. DR. DINU IPIROTI GABRIEL

IAȘI-2023
 Sfântul Cuvios David din Evvia si Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul

Cuviosul David s-a născut în anul 1591, în localitatea greceasca Gardinitsa, in regiunea
Locrida, insula Evia, iar Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul s-a născut pe 7 februarie 1906 în satul
Sfântul Ioan din Karistia, tot insula Evia. Astfel, desi au trait la o diferenta de patru secole, cei doi
sfinti au in comun locul natal, insula Evia. Acestia s-au nascut in familii cu parinti cucernici și
iubitori de Dumnezeu, tatal Cuviosului Porfirie fiind psaltul satului, care s-a învrednicit să îl
însoțească frecvent pe Sfântul Nectarie din Eghina, iar tatal Cuviosului David fiind preot in sat.
De aici am putea sa tragem concluzia ca invatatura si credinta parintilor este foarte importanta in
parcursul duhovnicesc al copiilor.

Avand de tineri chemare spre o viata de post si nevointa, cei doi si-au parasit familiile la
varste fragede, cautand un loc unde sa poata spori duhovniceste. Astfel, la vârsta de doisprezece-
treisprezece ani, pe când abia terminase clasa a II-a din școala primară, Cuviosul Porfirie a pornit
din lume spre Sfântul Munte, cu dorința de a-l imita pe Sfântul Ioan Kalivitul, a cărui viață o citise
de mic și față de care nutrea mare evlavie, iar cuviosul David a plecat la vârsta de cincisprezece
ani impreuna cu parintele Acachie, un rugător și un postitor ajuns la mari măsuri duhovnicești,
chemat fiind în chip minunat: Sfântul Ioan Botezătorul aratandu-i-se si cerându-i ca a doua zi, după
Sfânta Liturghie, să plece să își găsească povățuitorul duhovnicesc.

Cuviosul Porfirie s-a îndreptat spre pustiul athonit și mai concret spre Schitul Sfânta
Treime din Kavsokalivia, al Mănăstirii Marea Lavră, unde a viețuit următorii aproape șase ani în
ascultare deplină și conștiincioasă, fiind tuns monah la varsta de doar paisprezece ani: „Ascultare!
M-am a dedicat acesteia cu bucurie, cu dragoste. Această ascultare absolută m-a salvat... Ascultare
nu de nevoie, ci cu bucurie și dragoste... Datorită ei mi-a dat Dumnezeu harisma”, a adeverit mai
târziu cuviosul.

Cuviosul David a ajuns si el in Sfântul Munte Athos, alegand ca loc în care să viețuiască
Marea Lavră, Lavra Sfântului Atanasie Athonitul. In timpul vietii a aratat o smerenie deosebita,
unde a refuzat să primească hirotonia întru episcop, acceptand-o doar pe cea de preot, fiind si tuns
in monahie.
 Din binecuvantate pricini au parasit ambii Sfantul Munte unde, in 1978, Cuviosul Porfirie
a fondat în Tourkovounia Atenei mănăstirea de maici Schimbarea la Față a Mântuitorului (a fost
recunoscută oficial în 1981), iar mai târziu, la începutul anilor ’80, s-a mutat la Milesi, în Malakasa,
unde a înființat metocul mănăstirii, iar Cuviosul David a ridicat manastirea inchinata Schimbarii
la Fata a Domnului in insula Evvia jurul anului 1550, ajungand chiar si prin Țara Românească si
Moldova pentru a strange bani.

Cuviosul Porfirie a trecut la domnul pe 2 decembrie 1991 in Sfânta Sfintelor a pustiului

athonit, iubita lui Kavsokalivie, si este sarbatorit in Calendarul Bisericii Ortodoxe pe 2 Decembrie,
iar Cuviosul David este sarbatorit pe 1 Noiembrie.

Troparul Sfântului Cuvios David din Evvia

“Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinele cele dintru
adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii strălucind cu
minunile, David, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele
noastre.”

A fost numit „Bătrânul" încă din tinerețea sa, datorită intelepciunii si sporirii sale
duhovnicești, despre care avem marturie chiar de la duhovnicul sau, parintele Acachie, care se rega
catre Dumnezeu: „Îți mulțumesc, Doamne, că ucenicul meu(Cuviosul David) mi s-a făcut dascăl.
Luminează-l astfel întotdeauna, ca să le vadă pe toate cu ochi curați. Amin”. Traind o viata curata
in rugaciune si nevointa, Cuviosul David s-a invrednicit de darul facerii de minuni. Relatam cateva
dintre ele:

- odata a rugat un barcagiu să îl treacă apa, dar barcagiul văzându-l cu rasa ponosită și ruptă, a
refuzat. Atunci, Cuviosul David și-a întins rasa pe apă și a mers pe ea ca pe o plută, sub privirile
barcagiului, care și-a dat seama că în fața sa se află un om cu viată sfântă.

- dorind sa construiasca o manastire si pentru ca în acel loc apa se găsea foarte greu, cuviosul s-a
rugat lui Dumnezeu să facă o minune și să izvorască apă, pentru a se putea construi mănăstirea.
Prin minune dumnezeiască, în locul în care cuviosul a lovit cu toiagul într-o piatră mare, a doua
zi, când piatra a fost mutată, a izvorât apa.
- adunand bani pentru a ridica manastirea inchinata Schimbarii la Fata a Domnuluisi neavand nici
un mijloc de transport, sfantul a luat banii si obiectele cele de pret, primite in dar, si le-a asezat
intr-un bustean sculptat in interior, a astupat gaura si l-a aruncat intr-un rau, zicand: "Cand voi pasi
eu in insula Evia, ajuta Doamne sa atinga tarmul Rovies, busteanul cu bogatii." Ajuns in insula,
dupa oarecare vreme, parintele a gasit niste barbati care se chinuiau sa taie un bustean mare.
Ajungand langa ei, sfantul si-a dat seama ca acesta este busteanul cu darurile pentru manastire.
Dand slava lui Dumnezeu, el a insemnat lemnul cu Sfanta Cruce, iar lemnul a crapat la mijloc.

- o mare minune săvârșită de Cuviosul David înainte de trecerea sa la Domnul a avut loc în satul
Disto. Când a trecut pe acolo, credincioșii, cunoscându-i îndrăzneala către Dumnezeu, l-au rugat
să facă o rugăciune pentru ei, ca să scape de mulțimea de țânțari care îi necăjeau tot timpul. După
ce cuviosul s-a rugat în genunchi, împreună cu credincioșii, Dumnezeu nu numai că a izgonit
țănțarii, ci a și secat mlaștinile din jurul satului, spre bucuria tuturor.

Condacul

“Veniţi, cei care sunteţi robi ai lui Hristos, veniţi, cei care o cinstiţi pe Preasfânta
Născătoare de Dumnezeu, veniţi, cei care îl cinstiţi pe Ioan Botezătorul, să ne rugăm împreună cu
Sfântul Cuvios David, făcătorul de minuni, şi să-i cântăm: Bucură-te, Cuvioase David, vrednic
urmaş al Înaintemergătorului!”

Înainte de a împlini doi ani, când a fost întrebat ce îi place cel mai mult la biserică, a
răspuns: „Tronul lui Iisus Hristos, ochii Maicii Domnului și aripile Sfântului Ioan Botezătorul”. I
s-a spus „Copilul Înaintemergătorului” datorită legăturii strânse pe care a avut-o cu Sfântul Ioan
Botezătorul, care i s-a arătat de multe ori, în chip minunat, încă din fragedă copilărie, și l-a călăuzit
pe scara desăvârșirii.

Invataturi

-indrumările către preoți: “Frații mei, poporul pe care vi l-a încredințat Dumnezeu este înfometat,
îndurerat și suferă adeseori sub jugul robiei. Toți sunt fiii și frații noștri și cer mângâiere de la noi.
Dar cum să le-o oferim, dacă nu mergem lângă ei, dacă nu suferim și noi împreună cu ei și dacă
nu simțim și noi singurătatea și durerea lor? Prin dragoste le câștigăm încrederea, iar atunci când
nu predicăm cu cuvântul, să predicăm prin însăși viața noastră virtuoasă.”

-un bătrân a spus odată: „Părinte Acachie, știi de cine îmi amintește acest copil(David)? De lisus
la doisprezece ani, Care prin cunoștințele Lui și prin explicațiile Lui înțelepte a uimit pe dascălii
Legii, ce albiseră în studiul și în explicarea Scripturilor”.

-acestea le-a spus atunci Părintele Acachie, dar în timpul nopții s-a rugat astfel: „Îți mulțumesc,
Doamne, că ucenicul meu mi s-a făcut dascăl. Luminează-l astfel întotdeauna, ca să le vadă pe
toate cu ochi curați. Amin”.

-omul simte înăuntrul său îndemnul de a săvârși ceva bun ca pe un glas venit din Cer. Există însă
și glasul eului nostru. Cunosc și eu acest glas. Dar glasul pe care trebuie să-l aud nu este cel al
egoismului meu, nu e glasul care vine din firea mea omenească, de lut, ci e glasul pe care-l aștept
de Sus. El nu a venit încă, dar simt că se va auzi degrabă.

Troparul Sfântului Cuvios Porfirie Kavsokalivitul

“După cum pe pământ te rugai pentru tămăduirea neputinţelor şi pentru iertarea păcatelor
noastre, tot astfel şi acum roagă-te în ceruri, părinte Porfirie, şi roagă-L pe Hristos Dumnezeul
nostru să mântuiască sufletele noastre.”

A dobândit o mare faimă de duhovnic, um număr mare de credincioși vizitându-l pentru a-

i cere ajutorul. A condus o mulțime de oameni la Hristos, iar prezența sa în lume a constituit o
mângâiere pentru mulți.

Condacul

“Pe Părintele nostru Porfirie, făcătorul de minuni, care a împărţit mană din pustia
binecuvântată a Sfântului Munte celor care flămânzeau în pustia duhovnicească a lumii, veniţi să
îl lăudăm, binecredincioşilor, şi pentru rugăciunile pe care le înalţă Domnului pentru mântuirea
neamului creştinesc să îi mulţumim cântându-i: Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui
Dumnezeu! ”
 A trait o viata jertfelnica si plina de dragoste față de semenii săi suferinzi, unde i-a sprijini
în momentele dificile și în durerea lor. După cum a mărturisit cuviosul, a slujit lucrând în „pustia”
Omoniei timp de treizeci și trei de ani ca și cum ar fi fost o singură zi, odihnind și liniștind cu
epitrahilul său o mulțime de suflete aflate în dificultate: „În mulțimea, lumea și zgomotul Omoniei,
eu îmi înălțam mâinile spre Dumnezeu și trăiam înăuntrul meu ca în pustia Sfântului Munte. Pe
toți îi iubeam, pentru toți mă durea...”, relata el însuși.

Invataturi

-referindu-se la încercările din viața prezentă, Sfântul Porfirie învăța că „Dumnezeu nu pedepsește,
ci omul se autopedepsește când se îndepărtează de Dumnezeu”

- la întrebarea: de ce ne îmbolnăvim?, Sfântul Porfirie răspunde: „Pentru că ne mâhnim. Și de ce

ne mâhnim? Pentru că păcătuim. Dacă Îl lăsăm pe Hristos să locuiască în sufletul nostru, atunci
vor dispărea și păcatul, și mâhnirea, și boala; atunci vom azvârli și medicamentele”

- chiar și atunci când vin bolile, ne întărește Cuviosul Părinte, ele „slujesc multor și feluritor
scopuri ale iubirii lui Dumnezeu”, iar durerea resimțită în suferință „este o putere sufletească pe
care Dumnezeu a pus-o înlăuntrul nostru, cu menirea de a lucra binele, iubirea, bucuria,
rugăciunea”

- „Boala este o deosebită bunăvoință a lui Dumnezeu Care ne cheamă să pătrundem în taina iubirii
Lui și, prin harul Lui, să ne schimbăm viața.”

- intrebat care este diferența dintre smerenie și ascultare, parintele a raspuns: “-Niciuna. Sunt unul
și același lucru. Când nu ascultăm de voia lui Dumnezeu, arătată prin duhovnicul nostru, putem
oare să ne socotim smeriți? Oare putem ucide monstrul mândriei ce se cuibărește în noi, cu o altă
armă decât ascultarea de voia lui Dumnezeu? Măsura ascultării ne-o dăruiește nouă, păcătoșilor,
Dumnezeu-Omul Cel fără de păcat, Care S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte pe
cruce.”

- „Creștinul nu are niciodată dreptate. Fiindcă mereu trebuie să dea vina pe el însuși. Dreptatea
este a fiilor veacului acestuia. În acest fel, nu mai există putința de a judeca pe nimeni.”
- “Numai prin sfințenie se schimbă omul. Oricât de păcătos ar fi, tot se curăță de rănile sufletului.
Astăzi, medicii le numesc psihastenii, când, de fapt, ele nu sunt altceva decât influențe demonice
provocate de păcate.”

- “Nu-ți spun doar să-L iubești pe Hristos, ci să te îndrăgostești de El!”

- “Când fratele nostru greşeşte, noi trebuie să-l sprijinim. Adevărata iubire ne face să ne jertfim
pentru aproapele, ca şi Hristos, Care, atunci când era pe cruce, Îl ruga pe Tatăl Ceresc să-i ierte pe
răstignitorii Săi, că nu ştiau ce fac. Fără jertfă şi doar osândind, îl împingem pe fratele care ne-a
greşit încă şi mai jos. În schimb, prin jertfa tăcută a iubirii noastre şi prin rugăciunea tainică pentru
el îi trezim conştiinţa, care i se va limpezi şi-l va acuza ea singură şi, astfel, el se va pocăi şi se va
îndrepta. Cu tăcerea ta, l-ai ajutat pe copil.”

-“Totul este ca omul să-L iubească pe Hristos, şi atunci toate problemele i se vor rezolva.”

-“Cum ne iubim pe noi înşine, aşa trebuie să-l iubim şi pe aproapele. Eu iubesc lumea ca pe mine
însumi. De aceea, nu văd de ce aş spune Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-ne! în loc
de miluieşte-mă. Căci eu şi lumea suntem una. Aşa să spui şi tu: Doamne, Iisuse
Hristoase, miluieşte-mă!”

- cand un barbat cu familie i-a spus sfantului Porfirie despre gandul lui de a pleca la manastire,
acesta i-a raspuns: „Hai, lasă, nu mai gândi aşa! Lasă astea, că nu-s de tine! Şi casa ta poate fi o
mănăstire, care să nu difere cu nimic de cea adevărată. Ajunge numai să faci ce-ţi spun. Nu locul
face mănăstirea, ci modul de viaţă. Aşa că du-te, roagă-te şi să ai răbdare în toate!”

- odată, Cuviosul David le-a spus părinţilor din obştea sa aşa: "Fraţilor, pe păcătos trebuie să îl
despărţim de păcat, iar păcatul trebuie să-l judecăm potrivit cu firea păcătosului. Nu potrivit cu
meseria lui, ci cu firea lui, cu credinţa lui şi cu educaţia lui. Nu putem trece cu vederea condiţiile
în care a săvârşit păcatul. Mai întâi trebuie să aflăm cum a săvârşit păcatul, în mod conştient, din
neatenţie sau din slăbiciune"

Pentru rugăciunile Cuviosului David din Evvia si ale Cuviosului Porfirie

Kavsokalivitul, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Amin!
 Bibliografie

1. https://doxologia.ro/;
2. Viaţa. Minunile. Acatistul Cuviosului David din Evvia, Editura Egumeniţa, Bucureşti,
2011;
3. Cuviosul David „Bătrânul” – „Copilul” Înaintemergătorului, traducere din limba greacă
de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003 ;
4. Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, traducere din limba greacă de
Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003;
5. Un pustnic din Sfantul Munte in inima orasului. Sfantul Porfirie Kavsokalivitul, Thanasis
N. Papathanasiou, Editura Doxologia, 2019.