Proiectul nr.

10
” DE CE și CUM cinstim sfinții„

Perioada de desfăşurare
nedeterminată
Proiect Nr. 10: ”DE CE și CUM cinstim sfinții„ aprobat

Titlul proiectului: DE CE și CUM cintim sfinții

Tipul proiectului: regional
Domeniul: religios
Aplicantul:
Coordonate de contact:

Echipa de proiect: Coordonatori:

Peroada de desfăşurare:
Descrierea proiectului:
Argumnet
DE CE cinstim sfintii??

Îi cinstim pe sfinți pentru că, după Biblie, sunt „prieteni ai lui Dumnezeu, casnicii
Lui și judecători ai lumii”. Exemplu: apostolii au fost numiți de Domnul
„prieteni”: „Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ceea ce vă poruncesc” (Ioan 15,
14). Și ei au făcut așa cum le-a poruncit Domnul și și-au dat viața pentru El.
Sfântul Pavel scrie Efesenilor: „Deci dar nu mai sunteți străini, ci împreună
cetățeni cu sfinții și casnici ai lui Dumnezeu” (Efeseni 2, 19).
Sfinții sunt vii în Cer și știu ce se petrece pe pământ cu creștinii. „Bucurie este
înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăiește”, zice Domnul
(Luca 15, 10), dovadă că și îngerii sunt cinstiți în Biblie. Sfinților nu le cerem
mântuirea, ci numai mijlocirea înaintea Domnului pentru mântuire. Nu
spunem: „Sfinte Mucenice Gheorghe, ori Dimitrie, mântuiește-ne pe noi!”, ci
„Sfinte Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!”. Amin.
(Un mare mărturisitor creștin: Preotul Constantin Sârbu, Editura Bonifaciu,
București, 2008, p. 251)

În apropierea marilor sărbători şi a sfinţilor importanţi, peste tot auzim

discuţii ce ating problema cinstirii sfinţilor, a icoanelor şi a sfintelor moaşte.
Evlavia credincioşilor şi dragostea pentru sfinţii lui Dumnezeu însufleţesc
Biserica, făcând-o vie. Însă, cu tot norul de mărturii şi de minuni care curg
sub ochii noştri, încă mai există unii care se întreabă: „De ce ne închinăm
sfintelor moaşte? De ce sunt importanți sfinții, nu putem să ne rugăm direct
lui Dumnezeu? Pelerinajele şi cinstirea Sfintelor Moaşte nu înseamnă, oare,
lipsă de cultură şi rezultat al îndoctrinării religioase?”…
Răspunsurile la aceste întrebări constituie temelia învăţături creştine. Toată
teologia şi viaţa noastră, a creştinilor, a celor care îl urmăm pe Mântuitorul Iisus
Hristos, au în centru învăţătura despre sfinţenia lui Dumnezeu împărtăşită
oamenilor.
Până la urmă, cine sunt sfinţii? De ce sunt ei importanți, în viața noastră de zi cu
zi?
Din paginile Sfintei Scripturi înţelegem că principalul atribut al lui Dumnezeu este
tocmai sfinţenia. În cartea profetului Isaia din Vechiul Testament ne este zugrăvit
tabloul sfințeniei lui Dumnezeu care: „stând pe un scaun înalt și măreț, poalele
hainelor Lui umpleau templul. Serafimii stăteau înaintea Lui, fiecare având câte
șase aripi: cu două își acopereau fețele, cu două picioarele, iar cu două zburau și
strigau unul către altul, zicând: sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot
pământul de slava Sa!” (Isaia 6, 1-3).
Înțelegem că starea de sfințenie este caracteristică doar lui Dumnezeu. Omul, prin
creație, se împărtășește din sfințenia lui Dumnezeu. După căderea în păcat,
sfințenia lui Dumnezeu a rămas obiectivul spre care se îndrepta viața oamenilor.
Întruparea Mântuitorului Iisus Hristos, Cel care S-a făcut om asemenea nouă, a
făcut din nou posibilă atingerea omului de sfințenia lui Dumnezeu. Prin Jertfa de
pe Cruce noi, oamenii, am primit puterea să ne împărtășim din sfințenia lui
Dumnezeu. Mai simplu – am dobândit puterea de a deveni sfinți.
Cine sunt sfinții?
Termenul de „sfânt” apare în spiritualitatea creștină încă din primele zile ale
religiei creștine. Sfântul Apostol Pavel, în epistolele sale, numește „sfinți” pe
creștinii primelor biserici. Această numire apostolică este legată de primirea
Sfântului Botez și de participarea la dumnezeiasca Euharistie. Mai târziu, după ce
numărul celor care au devenit creștini a crescut, au fost numiți „sfinți” acei creștini
care, prin faptele și viața lor l-au urmat întru totul pe Mântuitorul Hristos. Primele
trei secole creștine au adus o altă valență a acestui termen – sfinți au început să fie
numiți martirii pentru credință. Eroii credinței, acei oameni care preferau să
moară, în loc să se lepede de Dumnezeu, au devenit sfinții Bisericii.
Încetarea persecuțiilor și pacea adusă de Sfântul Împărat Constantin cel Mare au
dus la apariția altor categorii de sfinți. Departe de zgomotul lumii, unii credincioși
au căutat sfințenia în liniște pustiului – sfinții cuvioși. Teologii și marii gânditori ai
religiei creștine, care au trăit conform Evangheliei, au fost numiți și ei în ceata
sfinților lui Dumnezeu. Apostoli, mucenici, cuvioși, împărați, oameni simpli,
ierarhi și preoți, bărbați, femeii sau copii, oameni care au înțeles că esența vieții
este bucuria învierii și mărturisirea cu toată inima a credinței formează ceata
sfinților.
Deci, sfinții pe care zilnic îi cinstim și le pomenim faptele au fost oameni,
asemenea nouă. Ce îi deosebește față de noi, oamenii de astăzi? Viața lor curată,
în care au pus iubirea de Dumnezeu mai presus de iubirea de tată, de mamă, mai
presus de iubirea de pământ, iubirea de lumea aceasta. Sfinţii, așadar, sunt oameni
care au urmat întocmai Mântuitorului, iubindu-L pe El mai presus de lucrurile
trecătoare ale lumii.

CUM îi cinstim pe sfinții lui Dumnezeu?

Una dintre cele mai frumoase cântări ale Bisericii ne arată care este legătura
noastră cu sfinții: „Doamne, de nu am avea pe sfinții Tăi rugători și bunătatea Ta
milostivindu-se spre noi!”. Așa cum îi numește Biserica, „prieteni și casnici ai lui
Dumnezeu”, sfinții au puterea să se roage pentru noi în fața lui Dumnezeu. De
aceea, spunem totdeauna: „Sfinte… roagă-te pentru noi!”.
Mijlocirea sfinților o obținem prin cinstirea pe care noi, credincioșii actuali, le-o
aducem.
Dar cum îi cinstim pe sfinți? În primul rând, urmându-le exemplul vieții lor.
Credința profundă, viața curată, faptele izvorâte din bunătatea lor ar trebui să
devină coordonate ale vieții noastre. Pe plan secund, îi cinstim pe sfinți prin zilele
de prăznuire rânduite de către Biserică, prin participarea la slujbele închinate lor –
având icoanele lor în bisericile și în casele noastre, prin purtarea numelor lor și prin
închinarea la sfintele lor moaște.
Moaștele sfinților – semnul sfințeniei lui Dumnezeu, împărtășit oamenilor
Cuvântul românesc „moaște” reprezintă o moștenire rămasă din folosirea limbii
slavone, în Biserica noastră. Sensul acestui termen este acela de „relicvă” sau
„rămășițe pământești” ale sfinților. Cinstirea sfintelor moaşte îşi găseşte un temei
adânc în învăţătura de credinţă a Bisericii Ortodoxe. Motivul pentru care Biserica
cinsteşte sfintele moaşte nu este numai unul de ordin comemorativ, de aducere
aminte a sfinţilor Bisericii. Moaştele sunt cu adevărat sfinţite, sunt purtătoare de
har, întrucât s-au împărtăşit de slava şi puterea dumnezeiască.Prin închinarea la
rămășițele pământești ale unui sfânt, creștinul cinsteşte însăşi puterea
dumnezeiască din ele.
Creştinul, simplu sau cultivat, se apropie de sfintele moaşte pentru a le săruta cu
evlavie, cu ferma convingere că se apropie de ceva care s-a sfinţit, de ceva ce
poartă urmele atingerii de slava lui Dumnezeu. Închinarea la rămășițele pământești
ale sfinților ne face martori la viața lor minunată. În fața moaștelor Cuvioasei
Parascheva vedem o tânără cuvioasă, care s-a nevoit până la sânge pentru
dragostea de Dumnezeu și de semeni. La Sfântul Ioan de la Suceava avem în față
mucenicul care a renunțat la viață pentru Hristos, și așa mai departe.
Nu mergem să ne închinăm sfintelor moaște doar „ca să ne meargă bine”, ci
ajungem acolo cu toată credința, să mulțumim sfântului pentru mijlocirea adusă
pentru noi în fața lui Dumnezeu. Ca și cum am merge la ziua de naștere a celui mai
bun prieten. Mergem să ne bucurăm de prezența lui, de binecuvântare și de
rugăciune curată.
Cinstirea sfinților și a sfintelor moaște, practică de două mii de ani a Bisericii, este
modul în care noi, credincioșii actuali, mărturisim că Dumnezeu împărtășește din
sfințenia sa oamenilor. Mărturisim că sfinții sunt prietenii și ajutătorii noștri!
***
Sinodul al VII-lea Ecumenic (Niceea, 787): „Noi păzim cuvintele Domnului,
cuvintele apostoleşti şi prooroceşti, prin care am învăţat să cinstim şi să
preamărim, mai întâi pe cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, sfintele puteri
îngereşti, pe apostoli, pe prooroci, pe martirii cei măriţi, pe sfinţii purtători de
Dumnezeu şi pe toţi bărbaţii cei sfinţi şi să cerem mijlocirea lor, pentru că ei ne pot
face plăcuţi lui Dumnezeu, împăratul tuturor”.
***
Martiriul Sfântului Policarp: „Noi, creştinii am dobândit osemintele martirului
Policarp, socotitu-le mai cinstite decât pietrele preţioase şi mai scumpe decât aurul
şi le-am aşezat la un loc cuviincios”.
***
Sfântul Ioan Gură de Aur: „Stai lângă mormântul mucenicului, dă drumul acolo
la izvoare de lacrimi, zdrobeşte-ţi inima, ia binecuvântare de la mormânt! Ia
binecuvântarea aceasta apărătoare în rugăciunile tale! Ai în minte necontenit istoria
pătimirilor mucenicului! Îmbrăţişează coşciugul mucenicului! Stai lipit de racla
lui! Izvorăsc multă binecuvântare nu numai osemintele mucenicilor, ci şi
mormintele lor!”.

Cum am spus mai sus, pe sfinți îi cinstim și prin participarea la praznuirea lor. În
cadrul sfinților cu o importanta mai mare vom auzi cântându-se Polieleul,
Marimurile Sfântului, Canonul acestuia și altele.
Dar ce sun acestea?? Ce semnificație au??
Psalmii polieleului laudă şi preamăresc în chip deosebit milostivirea lui
Dumnezeu.

Denumirea de polieleu provine din cuvântul grecesc „polieleon” (multă milă, multă
îndurare, mult-milostiv) care se repetă des în psalmul 134 şi 135 (că în veac e mila
Lui) şi psalmul 136 care exprimă plângerea şi nostalgia poporului evreu. Polieleul
este intonat în cadrul slujbelor Utreniei Praznicelor Împărăteşti sau ale sfinţilor mai
importanţi din cursul anului bisericesc.

Ceea ce semnifică polieleul este multa milostivire a lui Dumnezeu față de noi.
Exprimă bucuria întregii Biserici. După datină în momentul cântării se aprind
luminile în Sfânta Biserică și, în vechime, se împărțeau lumânări aprinse tuturor. În
vechime şi candelabrele cu lumânări erau mişcate circular într-un dans liturgic al
întregii Biserici în lumina lui Dumnezeu, tradiţie care se păstrează astăzi la
hramurile mănăstirilor athonite.

Polieleul laudă şi preamăreşte în chip deosebit milostivirea lui Dumnezeu.

Momentul în sine are o semnificaţie solemnă.

In muzica bizantina, polieleele prezinta o mare varietate in privinta formulelor
melodico-ritmice, specifice glasurilor bisericesti in care sunt alcatuite. In
manuscrise si in cartile de cantari bisericesti, intalnim forme ale polieleelor atat in
tactul irmologic (rapid), cat si in cel stihiraric (lent) sau chiar papadic (foarte lent).
Dintre autorii mai cunoscuti de polielee amintim pe: Teodor Focaevs, Petru
Lambadarie, Damaschin Grigoriatul, Macarie Ieromonahul, Nectarie Protopsaltul,
Anton Pann si Stefanache Popescu.

Mărimurile sunt versete din psalmii biblici care preaslăvesc măreţia praznicului
sau a minunilor şi meritelor Sfinţilor sărbătoriţi în cadrul slujbei Utreniei, începând
întotdeauna cu cuvintele „Mărimu-te pe tine...”, exprimând importanţa
sărbătorii. Se numesc Mărimuri şi pentru că au caracter de preamărire, dar şi pentru
că încep întotdeauna cu cuvintele: „Mărimu-te pe tine” (μεγαλύνομεν σε —
megalinomen se). La unele sărbători sunt două rânduri de Mărimuri. Al doilea rând
de Mărimuri care începe cu „Veniţi toţi credincioşii...” se mai numesc şi Pripele.

Aceste versete alcătuiesc primul rând de Mărimuri şi sunt de origine rusească, fiind
atribuite şi după unele suprascrieri ale Psaltirii şi Catavasierului, Fericitului
Macarie.
De remarcat este şi contribuţia imnografului român din secolul al XIV-lea, Kyr
Filotei Monahul, care este autorul Pripelelor, ce reprezintă de fapt un al doilea rând
de Mărimuri, care se cântă însă, doar la unele sărbători şi încep de regulă cu Veniți
toți credincioșii... De obicei sunt alese câte şase stihuri pentru fiecare sărbătoare şi
reprezintă o particularitate a ritului românesc şi slav, întrucât grecii nu le au.

Ideea exprimată în textul Mărimurilor era concretizată odinioară în ritualul

scoaterii şi închinării icoanei sfântului sau a praznicului respectiv, ritual care avea
loc în timpul cântării Mărimurilor şi care se mai păstrează încă în unele mănăstiri,
când se face priveghere.

Scopul proiectului este înțelegerea importanței cinstirii sfinților și felul cum

putem să o facem.

Obiective generale:
 Fiecare participant sa înțeleagă de ce avem nevoie a cinsti sfintii
 Toți sa găsim un mod prin care sa ii cinstim pe sfinți în funcție de evlavia
personală
 Sa reușim a spori evlavia participanților prin expunerea modului de
rugăciune, prin citirea explicațiilor provenite de la sfinți referitor la acest
subiect, prin cântarea și citirea rugăciunilor specifice unui anume sfânt,
vizionarea anumitor materiale specific (video, poze, inregistrari)
 Sa sporim evlavia oamenilor prin implicarea lor în activități care stârnesc
interesul în această privința
 cunoașterea semnificaţiei Cântarilor specific si a rugaciunilor inchinate
sfintilor
 Creşterea gradului de educaţie religioasă prin cunoaştere, comunicare, şi
implicare, dezvoltarea perseverenţei în dobandirea Duhului Sfant
 Dezvoltarea gândirii prin studiu patristic care să ducă la lărgirea orizontului
de cunoaştere, la perceperea mai complexă şi mai largă a vietii sfintilor.

Beneficiari: persoane de toate vârstele şi categoriile sociale.

Resursele proiectului:
 Umane: membrii de proiect şi voluntari
  Materiale:, icoane, planșe, carti, brosuri, filme, videoproiector, statie audio,
laptop, masină, flori pentru înfrumuseţarea spaţiului în cinstea Sărbătorilor
Sfintilor, materiale auxiliare consumabile, alimente şi băuturi;
 Temporale: nedeterminate

Plan de desfasurare:
 fixarea obiectivelor si dezbaterea lor intre mebrii asociatiei şi a subiectelor
de dezbatere si identificarea voluntarilor pentru organizarea proiectului şi
stabilirea sarcinilor fiecaruia, având în vedere resursele materiale puse la
dispoziţie de către asociaţie;
 desfasurarea propriu zisă a proiectului. Prima activitate va avea loc in
octombrie, conform primului proces verbal al Adunării Generale.

Activităţile proiectului:
Întâlniri duhovnicești cu caracter religios în cadrul cărora se vor dezbate
teme de credinţă ortodoxă referitoare la Vietile Sfintilor si rugaciunile si
cantarile inchinate acestora și cum trebuie să ne raportăm la ele.

Întâlnirile duhovnicești vor cuprinde următoarele:

o Prezentarea subiectelor puse în discuţie şi un cuvant despre

viata sfantului praznuit in ziua respectiva;
o Rugăciuni de lauda si respectiv de cerere aferente fiecarui sfant
în functie de data la care va fi fiecare întâlnie;
o Prezentarea unor scurte filme, extrase din Vietile Sfintilor;
o Întrebări şi răspunsuri pe baza temei;
o Dialog deschis între participanţi şi membrii asociaţiei alături de
volunari;
BUGETUL PROIECTULUI
Surse de finanţare:
Costurile se vor completa în documentele din anexe, la momentul desfăşurării
fiecărei etape;

CONCLUZII