Duminica Vindecarii Slabanogului la Vitezda

Frati crestini, Multi se-ntreaba: Pentru ce oare se citesc vesnic, in fiecare an, din Sfanta Evanghelie, unele si aceleasi
parabole si unele si aceleasi minuni? Noi le stim, vor zice multi. Iar unii, chiar dintre bunii crestini, vor spune ceva
mai mult: Noi suntem deplin incredintati ca minunea este cea mai sigura dovada a dumnezeirii Mantuitorului nostru
Iisus Hristos. E drept ca foarte multi stim cum s-a savarsit minunea vindecarii slabanogului de 38 de ani, care ni s-a
citit astazi din Sfanta Evanghelie. Aproape toti stim cum „Domnul nostru Iisus Hristos s-a suit in Ierusalim, pe cand
iudeii aveau o sarbatoare. Si cum El, mai intai s-a oprit la o scaldatoare a Ierusalimului, numita in evreieste Vitezda,
care avea cinci pridvoare (foisoare).

In acestea zacea multime de bolnavi: orbi, schiopi, uscati, care asteptau tulburarea apei, caci din vreme in vreme se
pogora un inger al Domnului in scaldatoare si tulbura apa, si cel ce intra in scaldatoare intai dupa tulburarea apei, se
vindeca de orice boala ar fi fost cuprins. Atuncea era acolo un bolnav de treizeci si opt de ani. Pe acesta vazandu-l
Iisus zacand si cunoscand ca zace de multa vreme, i-a zis; „Voiesti sa te faci sanatos?” Raspunsu-I-a bolnavul: „Da,
Doamne; dara n-am om care sa ma vare in scaldatoare, cand se tulbura apa; si de aceea pana merg eu, altul se pogoara
inaintea mea”. Zisu-i-a Iisus: „Scoala-te, ia-ti patul tau si mergi!” Si indata s-a facut sanatos omul acela, si-a luat
patul si s-a dus”. (Ioan V, 1-10).

Fratilor, aceasta e minunea, si pe ea o stie aproape orice crestin, in afara de acei care n-au calcat pragul bisericii, sau
n-au facut nici scoala primara. Intr-o minune, observam chipul adevarat al intregii vieti omenesti, ne vedem pe noi si
vremurile de fata. Iata, spre exemplu, in minunea istorisita astazi, noi nu ne oprim mintea numai la istorisirea
vindecarii acelui slabanog de 38 de ani din foisorul Vitezdei, savarsita acum 1900 si ceva de ani.

În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare care se numea pe evreieşte Vitezda...” (Ioan, 5, 2).

 Iubiţi credincioşi, citind fragmentul din textul evangheliei de astăzi, va voi adresa o întrebare: Ce credeţi că
simbolizează această scăldătoare? Întrebarea s-a dovedit retorică, întrucât noi, ştiind din Evanghelia după Ioan
minunea vindecărilor ce aveau loc prin tulburarea apei de către un înger, ne ducem îndată cu gândul la Sfânta
Biserică, unde au loc neîncetate vindecări sufleteşti şi trupeşti.

Însuşi cuvântul Vitezda, înseamnă Casa Milei. Nu ne oprim acum să istorisim minunea pe care o săvârşeşte
Mântuitorul asupra bolnavului ce suferea de 38 de ani. Evanghelistul Ioan descrie limpede cele petrecute.

„Cazul” nu trebuie văzut doar individual. Bolnavul suferind de mulţi ani, care nu avea om să-l arunce în scăldătoare,
reprezintă omenirea Vechiului Testament care aştepta un izbăvitor şi care a venit în persoana Dumnezeu-Omului
Hristos, Vindecătorul şi Mântuitorul lumii. În locul unei singure scăldători vindecătore, El va întemeia Biserica, cu
zeci de mii de lăcaşuri, izvor de vindecări pentru toţi cei ce intră prin apele Botezului, iar apoi vieţuiesc în ea ca într-o
veritabilă Casă a Milei, de unde fiecare primeşte pe măsura credinţei şi a faptelor, tot ceea ce sufleteşte este necesar
pentru viaţa de aici şi de dincolo.

 Iubiţi credincioşi,  Având aceste coordonate, ne propunem pentru astăzi să observăm deosebirea între creştinii
dinăuntrul Bisericii şi cei din afara ei, plecând de la imaginea evanghelică a bolnavilor care intrau în scăldătoare şi se
vindecau şi cei care rămâneau pe margine, într-o dureroasă şi zadarnică aşteptare. Există o deosebire fundamentală
între creştinul autentic, mlădiţă vie în viţa Hristos (Ioan 15, 5), pentru care Sfânta Liturghie înseamnă uşa de intrare în
Rai şi părutul creştin, cel doar cu numele, care priveşte Biserica doar ca pe un monument de artă, iar ceea ce se
petrece în ea ca pe un spectacol plăcut din când în când privirii.

Propriu-zis, cel de-al doilea nu poate fi numit creştin. Denumirea lui reală este cea de spectator. Nu vrem să folosim
multe cuvinte, sperând ca din puţine, dar spuse direct, fiecare vom înţelege în ce categorie ne situăm.

Pentru a fi creştin cu adevărat, nu este suficient să fii botezat, iar după aceea să ai legătura cu Biserica doar la
Crăciun, Paşti, la vreo cununie, sau atunci când asupra ta se abate un necaz.
Creştinul, în accepţiunea deplină a cuvântului, este cel care se ţine strâns de Sfânta Biserică, precum pruncul de poala
maicii lui. Cel care ascultă de poruncile Bisericii, precum copilul cuminte ascultă poruncile părinţilor.

Trebuie să mai spunem că nici simpla participare la Sfintele Slujbe nu te situează automat înăuntrul Bisericii. Dacă nu
participi cu evlavia necesară eşti tot un spectator. Să fim atenţi, în acest sens, că putem pleca de la Biserică mai
încărcaţi de păcate, mai întunecaţi la chip decât am venit. Sau, aşa cum este de dorit, putem pleca mai luminaţi, mai
îmbunătăţiţi.

Este grăitoare sub acest aspect următoarea pildă din Pateric: „Fericitul Avva Pavel, ucenicul sfântului Antonie, a
povestit părinţilor un lucru ca acesta: odată mergând la o mănăstire pentru cercetarea şi folosul fraţilor, au intrat în
sfânta biserică ca să săvârşească sfânta slujbă, iar fericitul Pavel lua seama la fiecare dintre cei ce intrau în
biserică, ca sa vadă cu ce fel de suflet intra la slujbă, că avea şi acest dar dat lui de la Dumnezeu, ca să vadă pe
fiecare cum este la suflet, precum vedem noi obrajii unii altora.

Şi intrând toţi cu faţa luminată şi cu obraz vesel şi văzând pe îngerul fiecăruia bucurându-se de dânsul, pe unul l-a
văzut negru şi întunecat la tot trupul şi diavolii ţinându-l de amândouă părţile, iar pe sfântul lui înger departe
mergând după dânsul, posomorât şi trist.

Iar Pavel lăcrimând şi bătându-şi cu mâna pieptul, şedea înaintea bisericii, plângând foarte pe cel ce i se arătase
aşa. După ce s-a isprăvit slujba, iarăşi lua aminte Pavel la feţele celor ce ieşeau din sfântul lăcaş.

Deci vede pe bărbatul care mai înainte intrase întunecat la faţă, că iese luminat, alb la trup, iar pe îngerul său
aproape de dânsul, bucurându-se foarte. Iar Pavel l-a rugat pe omul cu pricina să-i spună cum i-a dăruit Dumnezeu
această schimbare. Iar omul vădit fiind de Pavel, înaintea tuturor a povestit fără sfială cele pentru sine, zicând: „Eu
sunt un om păcătos şi de multă vreme vieţuiam în grele păcate până acum. Dar intrând în sfântul lăcaş, am auzi
cuvintele lui Isaia prorocul: Spălaţi-vă şi vă curăţiţi, scoateţi vicleşugurile din inimile voastre (Isaia 1, 16 ş.u. ). Iar
eu, nevrednicul, de cuvintele proorocului umilindu-mă şi suspinând, am zis către Domnul: Ţie, Dumnezeule, Care ai
venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, mă făgăduiesc să lepăd toate fărădelegile şi-Ţi voi sluji cu curată ştiinţă!
Cu aceste făgăduinţe am ieşit mai înainte din Biserică”.