Predica la Intampinarea Domnului

2023

Iubiti credinciosi,
La 40 de zile de la Naşterea cea după trup a Mântuitorului, Biserica nostră Ortodoxă
prăznuieşte o alta sărbătoare închinată Domnului nostru Iisus Hristos şi anume Întâmpinarea
Domnului.
Aceasta face parte dintre acele mari 12 sărbători rânduite de Biserica noastră şi care se
numesc în limbaj bisericesc "praznice împărăteşti".
De ce este mare această sărbătoare, vom înţelege din cele ce urmează. Praznicul de astazi
ne da prilejul sa aflam mai multe lucruri folositoare pentru mantuirea noastra.
Prin sărbătoarea de astăzi se încheie sărbătorile care sunt în legătură cu Întruparea
Mântuitorului. Aceiasi bucurie pe care am simtit-o la Nasterea Domnului, apoi la Taierea
imprejur dupa 8 zile, o simtim si astazi. Vom vedea insa că de acum începe un alt climat liturgic,
incepe perioada Triodului ce ne cheama la pocainta.
Legat de originea acestei sarbatori, dpdv istoric, prima mentiune este facuta de pelerina
Egeria in secolul al IV-lea. Atunci cand ea i-a parte la aceasta sarbatoare la Ierusalim, in biserica
Anastasis, a Invierii. Si ne spune ca aceasta sarbatoare avea un caracter solemn, fastuos, la fel ca
la Sfintele Pasti (Toti preotii tineau cuvant de invatatura cu privire la acest moment al
intampinarii si se savarsea Sf Liturghie).
Depășind analiza istorică și revenind la pericopa evanghelică a zilei, vedem ca aceasta
sarbatoare a luat fiinta din doua motive: este vorba mai întâi de mergerea la Templu din
Ierusalim a Sfintei Fecioare Maria, la 40 de zile dupa nastere pentru ca, potrivit rânduielilor legii
mozaice trebuia să închine copilul templului şi să aducă totodată jertfă de curăţire pentru sine.
Potrivit Legii iudaice, ea trebuia să aducă ca dar un miel de un an ca ardere de tot şi un
porumbel sau o turturea, ca jertfă pentru păcat, iar dacă mama pruncului nu avea să aducă un
miel, să aducă atunci două turturele sau doi pui de porumbel” Cee ace s-a si intamplat in cazul de
fata.
 Al doilea fapt care a prilejuit sărbătoarea de astăzi este primirea deosebită pe care a făcut-
o Pruncului Iisus, în templu, doi oameni: dreptul Simeon şi proorociţa Ana.
Înainte de a aprofunda semnificația evenimentului din viața Mântuitorului, trebuie să
amintim câte ceva despre misteriosul personaj Simeon. Nu cunoaștem cu exactitate cine a fost el.
Evanghelia ne spune că era un bătrân care aștepta mântuirea poporului lui Israel
Sf Traditie ne invata ca Batranul Simeon a fost unul dintre cei 70 de învăţaţi evrei care au tradus
Vechiul Testament din ebraică în limba greacă, în Alexandria, aproximativ la anul 250 î. Hr.
Aceasta traditie se gaseste, intr-un document, anume epistola lui Pseudo-Aristea, prefectul gărzii
regale a regelui Egiptului Ptolemeu Filadelful (284-247 î.Hr.).

Potrivit acestui document, regele Ptolemeu îl trimite pe Aristea la Ierusalim să ceară

arhiereului un exemplar al Legii Vechiului Testament şi 70 de bărbaţi. Pe aceştia regele îi
primeşte cu mare fast şi-i aşează într-o clădire din insula Faros, în încăperi separate, pentru a
traduce în greacă textul sfânt, pentru iudeii din diaspora care nu mai ştiau bine ebraica.

Bătrânul Simeon era unul dintre cei 70, care atunci când a ajuns la cartea proorocului
Isaia, cap. 7, v. 14, „Iată fecioara va lua în pântece şi va naşte un prunc şi vor chema numele Lui
Emanuel”, a tradus „iată, tânăra ascunsa de barbatul sau” în loc de „iată, fecioara”. Traditia
spune mai departe că a doua zi cuvântul a fost şters, iar în locul lui a apărut „fecioara”. A crezut,
pe moment că vreunul dintre ceilalţi traducători a umblat la text, dar interesându-se a aflat că n-a
umblat nimeni.

A pus din nou cuvântul „tânăra”, părându-i-se nefiresc ca o fecioară să nască. Noaptea i
s-a arătat, însă, un înger care i-a spus că „fecioara” este cuvântul corect şi pentru ca n-a crezut în
adevărul descoperit de Dumnezeu prin proorocul Isaia, îngerul i-a mai spus că nu va vedea
moartea până nu va vedea chiar el pe Hristosul Domnului. Si a trait dreptul Simeon aproximativ
380 de ani.

El nu a luat-o ca pe o pedeapsă, ci ca pe o făgăduință, pentru că nu cu răutate, nu cu rea-voință a

făcut acesta traducere, ci din neștiință – pentru că mintea omenească este prea mică și prea
neîncăpătoare pentru astfel de taine.
Tainele, iubiți creștini, în Biserica Ortodoxă, nu arată că sunt ascunse, că Dumnezeu ni le
ascunde. Tainele înseamnă ceva nespus de adânc și de necuprins cu mintea, pe care doar cei care
au fost învredniciți de Dumnezeu de a-L vedea pe El, cei care au intrat în lumina cea neapropiată
au putut să le pătrundă. Si asta încă nu deplin, pentru că acest lucru în viața aceasta este cu
neputință, chiar și sfinților. Dumnezeu este de necuprins!
După un timp de aşteptare de trei veacuri, Simion a fost înştiinţat de Duhul Sfânt să
meargă în templu ca să vadă împlinirea proorociei. Lume multă era acolo. Preoţi jertfind,
credincioşi închinându-se, femei cu copii în braţe.
Atunci a văzut bătrânul Simion pe Hristos în braţele Prea Sfintei Fecioare, cu faţa
strălucind ca a soarelui, iar Maica Domnului înconjurată de-o lumină cerească. Lumină s-a făcut
şi în sufletul dreptului. El a cunoscut dintr-o dată dumnezeirea pruncului si inspirat de Duhul
Sfânt, dreptul Simion luă Pruncul în braţe şi zice celebra rugaciune ce se regaseste astazi la
slujba vecerniei: "Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne…
Dreptul Simeon vesteste Patimile Domnului cand spune ca Hristos va fi pus spre caderea
si ridicarea multora si ca semn care va starni multe impotriviri, iar Maicii Domnului ii graieste
"prin sufletul tau va trece sabie". durerea pe care trebuia să o aibă la naștere a avut-o la sfintele și
preaînfricoșatele Patimi, când a văzut pe Mântuitorul răstignit, de a suferit nenumărate chinuri și
a murit.
Alături de Dreptul Simeon l-a întâmpinat şi o femeie văduvă proorocită Ana, fata lui
Fanuel din neamul lui Aşer, „în vârstă de 84 ani, care nu se depărta de la Templu, slujind noaptea
şi ziua în post şi rugăciune”. Ea traise 7 ani impreuna cu sotul ei si apoi a ales sa nu se
recasatoreasca. Venind şi ea în acel moment şi văzând pe Maica Domnului cu Pruncul în braţe, a
recunoscut în El pe Mântuitorul lumii.
Iubiti credinciosi
O prima invatatura pe care o deprindem din aceasta sarbatoare este aceea ca Biserica a
preluat momentul  Aducerii la Templu a Domnului Hristos si-l concretizeaza prin randuiala de la
40 de zile dupa nastere, cand pruncul este adus la biserica, preotul il ia in bratele sale, il inchina
la icoane, si daca este de parte barbateasca, il duce in Sfantul Altar sa-i atinga crestetul de Sfanta
Masa.  Aproape identic, aceeasi ceremonie era savarsita de dreptul Simeon acum doua milenii in
Templul din Ierusalim.
Biserica numeste aceasta randuiala astazi, imbisericire. Aceasta se face la inceputul vietii
copilului dar se cere sa fie continuata toata viata, pentru a deveni purtatori de Dumnezeu,
Teofori, asemenea dreptului Simeon.
Tot acum se citeste si molifta dupa 40 de zile de la nastere pentru femeia care a nascut.
Este o rugaciune si randuiala frumoasa care arata grija si dragostea Bisericii pentru femeile care
nasc.
De asemenea ce simbolizau cele 2 turturele? Spun Sfinții Părinti că asta
reprezintă curăția sufletului și a trupului, ca cei care sunt nedespărțiți, ca perechea de turturele.
Parintele Ilie Cleopa spune ca așa face și porumbelul sălbatic: după ce i-a murit soția, el zboară
prin munți, pe dealuri, prin poiene, prin văi, și plânge după soția lui. Dar nu se mai căsătorește cu
alta, și niciodată nu stă pe cracă verde, ci totdeauna pe cracă uscată. LA fel cum a ales sa faca si
Sf Pr Ana.
Simeon este chipul celui necasatorit, iar Ana ii simbolizeaza pe cei casatoriti. Prezenta lor
arata ca mantuirea omului nu este data de felul de viata ales, adica feciorie sau casatorie, ci de
modul in care omul traieste, de legatura pe care o are cu Hristos.
Rugaciunea Acum slobozeste…Acest cuvant al dreptului Simeon a fost apoi preluat de
Biserica si rostit in fiecare seara la slujba Vecerniei, si ori decate ori crestinul se impartaseste, la
sfarsitul rugaciunilor de multumire, pentru faptul ca s-a impartasit cu Dumnezeu, s-a impartasit
cu Trupul si Sangele Domnului Hristos,. Rosteste aceasta pentru ca impartasirea cu Domnul
Hristos este implinirea a tot ceea ce este mai adanc si mai cuprinzator in existenta umana, si aici
omul simte ca a atins telul suprem al existentei sale, unirea cu Dumnezeu. De acum pot sa mor
caci m-am impartasit cu Hristos, am vazut lumina cea adevarata si nadajduiesc sa ma
impartasesc cu El si in lumina cea neinserata a Imparatiei Sale
Asemenea dreptului Simeon suntem chemati sa facem ascultare. Pentru ca numele sau
in lb ebraica inseamna ascultare. Iar daca avem indoaiala in cuvintele lui Dumnezeu atunci
trebuie sa ne spovedim si sa primim canon. La fel cum dreptul Simeon a primit acest canon de la
Dumnezeu, de a mai trai 280, pentru indoiala sa. Sau cum a ramas mut Pr Zaharia pentru ca nu a
crezut cuvintele ingerului cu privire la nasterea fiului sau, Ioan Botezatorul.
Simeon este un prototip al omului duhovnicesc, care prin viata sa se pregateste pentru a-L
primi pe Hristos, si prin harul Duhului Sfant Il primeste, se uneste cu El, si rodeste in Dumnezeu.
 Dreptul Simeon se aseamana lui Melchisedec, cel care l-a binecuvantat pe Avraam,
pentru ca si el Il binecuvanteaza astazi pe Hristos, si daca Duhul Sfant nu ar fi fost cu el, nu ar fi
putut sa faca aceasta. Asa cum Avraam a fost inceputul poporului ales, dupa trup, asa Hristos
Domnul a fost dupa Duh, inceputul noului popor ales, al crestinilor.

Simeon se aseamana si cu Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu: ca si Fecioara Maria, el

este omul curat care prin curatia lui s-a facut vrednic de a tine in brate focul Dumnezeirii si de a
nu fi ars.
Dreptul Simeon se mai aseamana si cu Sfantul Ioan Botezatorul, cel care s-a invrednicit
a-L boteza pe Domnul. Ca si acesta, a avut o apropiere deosebita fata de Mantuitorul.
Trebuie apreciata si capacitatea de jertfa a dreptului Simeon: Sfantul Atanasie cel Mare
talcuieste cererea  dreptului Simeon de a fi slobozit de viata care i se prelungise pana in acest
moment, nu numai datorita oboselii celor 360 de ani, ci datorita dorintei lui de a merge in iad,
acolo unde mergeau toti cei din Vechiul Testament, chiar drepti fiind, si de a vesti celor de acolo
ca mantuirea este aproape, ca Mesia pe care-L asteptau, S-a intrupat.
Iubiti credinciosi
Suntem martori astăzi unui moment crucial în istoria mântuirii oamenilor, în care  cele
vechi se fac noi toate, în care Dumnezeu este Cel Care vine la rob, Dumnezeu ia chip de rob
Trecerea de la Vechiul Testament la Noul Testament se întâmplă acum. Dacă în Vechiul
Testament oamenii nu-L cunoșteau pe Dumnezeu, nu știau care este Numele Lui – nici măcar
Iacob, atunci când a vrut să afle Numele lui Dumnezeu, Dumnezeu nu i l-a spus. I-a spus doar
atât: “De ce vrei să știi care este Numele meu? Acesta este minunat.” (Facerea 32, 29), Moise,
după ce a primit Tablele Legii în Sinai, când a întrebat, iarăși, pe Dumnezeu: “Care este numele
Tău, să știu să le spun oamenilor“, și a vrut să vadă fața Lui, Dumnezeu i-a spus: “Eu sunt Cel
ce Sunt” (Iesirea 3, 14). Si i-a mai spus: “Faţa Mea însă nu vei putea s-o vezi “(Ieșirea 33, 20),
“numai spatele Meu îl vei vedea”. (Ieșirea 33, 23). Sfinții Părinți văd aici o invitație din partea
lui Dumnezeu spre contemplare. Dumnezeu i-a spus omului, cu alte cuvinte, “tu încă nu Mă
poți vedea față către față, însă, prin contemplație, ridicându-ți mintea deasupra celor
pământești, Mă vei urma“. “Spatele Meu vei vedea” înseamnă “tu Mă vei urma pe Mine“.
Profetii Vechiului Testament Il vedeau cu spatele – precum Moise -, ori Ii auzeau glasul, ori
aveau anumite descoperiri in vis ori in vedenie, insa dreptul Simeon, ca si Sfantul Ioan
Botezatorul, L-au vazut, I-au vorbit, L-au tinut in mana lor
Aceasta intalnire a Domnului cu dreptul Simeon este o treapta importanta a tainei
mantuirii, o treapta pe care alaturi de Hristos si de Simeon a pasit intreaga fire.
A-L întâmpina pe Dumnezeu este același lucru cu a te întâlni cu El. Întâmpinarea nu este
dintr-o singură parte, ci din ambele părți. O întâlnire presupune buna voință a cel puțin doi.
O întâlnire este cel mai apropiat lucru de o relație.
Întâmpinarea Domnului este starea sufletului doritor de Dumnezeu. Să ni-L dorim pe
Dumnezeu înlăuntrul nostru, să-L primim și să-L păstrăm ca Stăpân și Împărat al inimii, al
voinței și cugetului nostru și să-I cerem Lui: “Doamne, primește-mă întru odihna Ta!“ Amin.