În Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!

Preacuvioși părinți, iubiți credincioși,

Ne aflăm în cuprinsul Postului mare al Crăciunului și ne-am adunat împreună la prăznuirea
Intrării Maicii Domnului în Biserică – așa cum este numită sărbătoarea. Este vorba, de fapt, despre
aducerea Maicii Domnului la Templu. Sfinții și dumnezeieștii Părinți, Ioachim și Ana au primit-o pe
Maica Domnului în Dar pentru rugăciune. Ei amândoi erau sterpi și bătrâni dar, pentru rugăciunea și
curăția lor au primit-o pe Fecioara Maria, fapt pentru care ei la trei ani au adus-o pe Maica Domnului la
Templu să fie închinată lui Dumnezeu. Și această aducere la Templu s-a făcut cu mult fast. Maica
Domnului a fost însoțită de un întreg cortegiu de fecioare purtând făclii și a durat mai multe zile acestă
procesiune până la Templu. Maica Domnului avea atunci, cum ziceam, vârsta de 3 ani și, atunci când a
ajuns la Templu, ea s-a despărțit de la sine de părinții ei și a intrat în Templu și a ales să viețuiască în
Templu. Această intrare a Maicii Domnului în Templu și locuirea ei este o împlinire a unei prorocii pe
care a spus-o David dar, însăși Templul nu era altceva decât o prorocie a Maicii lui Dumnezeu. Adică,
acea pruncă de trei ani, ea era de fapt modelul sau arhetipul după care a fost construit Templul. Templul
din acea vreme nu mai era templul vechi construit de Solomon care a fost distrus atunci când a fost
cucerit Ierusalimul și au fost strămutați evreii în Babilon. A fost un templu construit ulterior dar, atunci
când Solomon a construit Templul în care au fost aduse cortul/cortul mărturiei, cortul care i-a fost
revelat lui Moise în muntele Sinai. Moise a poruncit după revelație – a primit revelație exact cum să fie
construit cortul care avea să adăpostească Chivotul Legii în care era toiagul lui Aaron care odrăslise
tablele Legii pe care le primise Moise de la Dumnezeu pe munte, un vas cu mană - deci acestea erau
lucrurile care erau așezate în Chivotul Legii, chivotul legământului și care era purtat în cort. Și acest
cort și, după aceea, Templul construit de Solomon, nu era altceva decât o prorocie despre Fecioara
Maria. Templul după ce a fost construit de Solomon și a fost adus în Templu în Sfânta Sfintelor, cortul
și Chivotul, zice că s-a umplut de slavă. S-a pugorât harul Sfântului Duh peste Templu astfel încât
preoții n-au mai putut să slujească în acel moment în Templu. Nu au mai putut să-și facă slujba de
tămâiere și de jertfă. În Templu, se desfășura tot cultul Vechiului Testament. Acolo erau aduse jertfele,
acolo era toată slujirea poporului evreu. De aceea, după ce romanii au dărâmat Templul din Ierusalim în
anul 70 și, pe locul templului din Ierusalim, în secolul VIII, pe la anii 700 a fost construită moscheea
lui Omar. A fost construită pe acest loc unde a fost întâi Templul din Ierusalim. De atunci și până astăzi
evreii nu mai au cult. Ei nu mai pot să aducă slujbe pentru că aceasta era la ei prin Lege, că slujbele și
jertfele pot fi aduse numai pe acel loc din Ierusalim unde i-a fost arătat lui David. Regelui-prorocului
David i-a fost arătat locul unde urma să fie construit Templul. David n-a fost vrednic pentru că avea
mâinile pătate de sânge de la război. N-a fost vrednic să construiască el Templul în Ierusalim și,
Templul a fost construit de fiul lui David, de prorocul Solomon, pe locul – cum am spus - în care i-a
fost arătat regelui David de către înger. Și numai acolo putea poporul evreu să aducă jertfe.
Odată cu venirea Domnului Hristos, Templul își pierde importanța și semnificația, și își pierde
rostul. El nu era altceva decât un simbol, cum ziceam, al Feciarei Maria, pentru că Feciara Maria era
Templul în care cu adevărat s-a pogorât Dumnezeu. Și, din trupul Feciarei Maria, s-a țesut din
sângiuirile ei, s-a țesut Trupul lui Emanuel, adică Trupul lui Iisus Hristos, Dumnezeu întrupat. Toate
jertfele care se aduceau în Templu nu erau altceva decât o preînchipuire a Jertfei/adevăratei Jertfe,
singura Jertfă care cu adevărat putea să ierte păcatele oamenilor, adică Jertfa lui Iisus Hristos. De aceea,
în momentul Răstignirii s-a rupt catapeteasma Templului de sus până jos, care despărțea Sfânta
Sfintelor de restul templului. Deci, s-a sfâșiat ca și când s-ar fi sfâșiat un testament. Adică un testament
de hârtie, un legământ, acea semnificație are această sfâșiere a catapetesmei, faptul că se încheie
Testamentul cel vechi și urmează cel nou.
Deci, cum ziceam, Feciara Maria atunci când este adusă la Templu, cu toate că avea numai trei
ani, ea își înțelege menirea și își simte menirea și părăsește ereditatea. Adică, simte că nu ereditatea este
cea care este decisivă în viața aceasta și, ea ca și copil de trei ani, își părăsește părinții – și vă dați
seama cât de atașat este un copil de trei ani de părinții lui. Și are această putere să își părăsească părinții
pentru că are această înțelegere. Atunci când ajunge la Templu ca loc al rugăciunii, ea înțelege că
Templul este adevărata ei casă și înțelege că Dumnezeu este adevărata familie, mai presus de familia ei,
și astfel din această simțire și această intuiție și această înțelegere, primește putere Feciara Maria să își
părăsească părinții. Era și o rânduială de la Dumnezeu această părăsire a părinților pentru că părinții
aveau să moară. Părinții Fecioarei Maria erau bătrâni și aveau să moară. În momentul în care Fecioara
Maria, după 12 ani de ședere la Templu, avea să primească în pântece, să zămislească de la Duhul Sfânt
pe Iisus Hristos, părinții ei nu mai trăiau. Sfinții Ioachim și Ana nu mai trăiau. Ea era deja orfană de
părinții biologici. Orice copil la vârsta de 15 ani încă are părinți dar, părinții Feciarei Maria au fost atât
de bătrâni încât au murit. Deci, cum ziceam, au fost și o rânduială această viețuire a Feciarei Maria de
la vârsta de trei ani până la vârsta de 15 ani – timp de 12 ani – în Templul din Ierusalim, până când ea
avea să fie logodită cu un alt bătrân, cu Iosif care trebuia să o ocrotească pe Fecioara Maria, după cum
s-a descoperit arhiereilor, adică prorocului Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul.
Deci, cum ziceam, Feciara Maria a trăit timp de 12 ani la Templu, timp în care ea s-a pregătit
prin rugăciune și prin contemplație și printr-o dăruire de sine deplină lui Dumnezeu. S-a pregătit pentru
a-L primi pe Domnul nostru Iisus Hristos în pântecele ei. Această părăsire a eredității, părăsire a celor
lumești, această viețuire timp de 12 ani în Templu este, iubiți credincioși, și pentru noi modelul.
Modelul după care trebuie să ne raportăm la această perioadă a postului. Adică, nu întâmplător este
acest praznic atât de repede la începutul Postului (Crăciunului), pentru că viețuirea Fecioarei Maria
pentru a se pregăti, pentru a întâmpina Întruparea Fiului lui Dumnezeu în pântecele ei, nu este altceva
decât modelul pentru noi de pregătire pentru a întâmpina și noi Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos
pe care o prăznuim la sfârșitul acestui Post, adică la praznicul Crăciunului.
Fecioara Maria, cum ziceam, când a ajuns la Templu a înțeles Adevărul și a recunoscut
Adevărul. A înțeles că ea era menită pentru Templu și Templul era menit pentru ea. A înțeles că ea era
pentru Dumnezeu și că era pentru oameni. Prin ea avea să vină mântuirea oamenilor. Acest lucru îl
mărturisește și troparul praznicului: „Astăzi, însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea
mântuirii oamenilor, în Templul lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe Hristos tuturor mai
înainte Îl vesteşte.” Deci, Intrarea Maicii Domnului în Templu prevestește, preînchipuiește praznicul
Întrupării lui Iisus Hristos – Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos – care, cum ziceam, este la sfârșitul
Postului. Și atunci, și noi iubiți credincioși suntem îndemnați de acest praznic să recunoaștem care este
cu adevărat ereditatea noastră. Că suntem, nu din părinții noștri ci suntem așa cum este prezentată
genealogia lui Iisus Hristos, din Adam. Din Adam care a fost în Rai, a fost făcut în Rai și pentru Rai și
pentru relația cu Dumnezeu și că, dincolo de părinții biologici,î l avem pe Dumnezeu ca Părinte, ca și
Creator al nostru. Și iarăși avem Biserica care este desăvârșirea, este plinirea închipuirilor, adică
plinirea a ceea ce însemna Templul Vechiului Testament. Biserica este locul în care noi ne curățim, este
cu adevărat casa noastră în care ne curățim pentru a întâmpina Întâmpinarea lui Iisus Hristos. Adică, în
Biserică mergem către Cel care a venit la noi, adică către Domnul nostru Iisus Hristos care El a venit ca
să ne mântuiască, adică să ne deschidă din nou drumul către casă. Casa din care am fost izgoniți prin
căderea în păcat, adică adevărata casă a noastră, adevăratul Templu, Împărăția cerurilor, Raiul din care
a fost izgonit omul, Rai pe care omul trebuia să îl prefacă în Împărăție a cerurilor. Deci, acest drum
către casă ne este deschis de către venirea în lume a Domnului nostru Iisus Hristos. Și atunci, această
perioadă a Postului este o perioadă de curățire pentru a putea și noi să înțelegem și să recunoaștem care
este scopul și sensul adevărat al vieții noastre și este o perioadă de curățire în care să ne ajute să
depășim raportarea aceasta – să zicem – redusă la viață în care privim viața din perspectiva lumii
acesteia. Să ne ajute să înțelegem, cum ziceam, care este cu adevărat scopul și care este cu adevărat
drumul și care este cu adevărat destinația la care trebuie să ajungem. Dumnezeu să ne ajute!