Predică la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
an pe 21 noiembrie se datorează unui eveniment istoric: anume
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh!
Preacuvioși și preacucernici părinți, iubiți frați și surori întru
Hristos Domnul!
Ne bucurăm să fim astăzi împreună și să prăznuim
sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, un praznic cu o
importanță deosebită în iconomia mântuirii noastre, întrucât are
drept protagonist pe cea care l-a adus pământ pe Mântuitorul
sufletelor noastre, pe cea pe care au prefigurat-o proorociile
Vechiului Legământ și care a fost numită de Arhanghelul Gavriil
cea plină de har.
Acest eveniment nu este consemnat de Evangheliști, fiind
înfățișat în evanghelia apocrifă cunoscută sub numele de
Protoevanghelia lui Iacov, dar cu toate acestea Tradiția Bisericii îl
așază la loc de cinste, nefiind vreo născocire omenească, întrucât,
vom vedea împreună, este anticipat de Proorocul David în psalmul
44 de unde au fost preluate și unele stihuri care au împodobit slujba
Vecerniei și a Utreniei.
Sărbătorirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului în fiecare
sfințirea la data de 21 noiembrie 543 a unei bisericii închinată
Fecioarei, pe locul vechiului Templu al lui Solomon din Ierusalim.
În Constantinopol, acest praznic a început să fie sărbătorit la
sfârșitul secolului al VII-lea și începutul secolului următor, la
inițiativa Sfântului Gherman al Constatinopolului care a și alcătuit
două omilii închinate lui. Bineînțeles că aceste evenimente istorice
sunt rezultatul dezvoltării teologiei Maicii Domnului, la început în
contextul combaterii nestorianismului, iar mai apoi împreună cu
dezvoltarea teologiei isihaste. Doi reprezentanți de seamă ai
isihasmului din secolul XIV sunt Sfântul Nicolae Cabasila și Sfântul
Grigorie Palama, de a căror lucrari omiletice mă voi folosi pentru
rostirea cuvântului meu de învățătură.
Mai exact, conform consemnării din Protoevanghelia lui
Iacov, atunci când Maica Domnului a împlinit doi ani, Ioachim, tatăl
ei, i-a spus mamei sale, Ana, că ar trebui să ducă prunca la Templu
pentru a fi afierosită Domnului, după făgăduința pe care au făcut-o.
Ana, însă, l-a îndemnat să mai aștepte încă un an pentru ca Fecioara
Maria să nu le ducă dorul. Când Maria a împlinit trei ani, tatăl ei,
Ioachim, le-a chemat pe fecioarele evreilor să o însoțească la
Templu cu făclii aprinse. S-au suit la Templu, unde au fost primiți
de arhierul din acea perioadă, anume Zaharia, tatăl
Înaintemergătorului, care a binecuvântat-o și a proorocit că
Dumnezeu va slăvi numele ei în toate neamurile și că de la ea va
veni izbăvirea lui Israel.
Poate că până aici nimic nu pare să ne surprindă, întrucât
știm că era un lucru obișnuit în acea perioadă ca unele familii
credincioase să își crească pruncii în preajma Templului, unde să
primească o educație aleasă, în special religioasă, ce consta în
studiul Scripturii și apropierea de Dumnezeu prin rugăciune.
Elementul care produce uimire este faptul că Arhiereul este înștiințat
de Dumnezeu cine este cea care îi stă înainte: anume cea care avea
să devină Maica Domnului, motiv pentru care o rânduiește să
petreacă în Sfânta Sfintelor, cel mai sacru spațiu din acel ansamblu
al Vechiului Legământ, unde, știm cu toții, numai arhiereul intra o
dată pe an pentru a aduce jertfe. Mai apoi, sinaxarul ne înștiințează
că Fecioara a petrecut în acest fel timpul, până la vârsta de
doisprezece ani, fiind hrănită de înger.
Un alt element uimitor, care trezește evlavia spre Fecioara
Maria este pomenit de Sfântul Grigorie Palama, într-una din omiliile
sale: anume că Maica Domnului nu a fost determinată de părinții săi
în această direcție, ci: ,,Ea însăși venea la Dumnezeu cu voință
liberă, întraripată spre acest dor sfânt și dumnezeiesc,
socotindu-se dorită și știindu-se vrednică de intrarea și locuirea
în Sfânta Sfintelor”. Astfel, praznicul de astăzi poate deveni o
lecție care să ne învețe despre conlucrarea dintre Harul Dumnezeiesc
și libertatea omului. Maica Domnului, la vârsta extrem de fragedă de
3 ani a ajuns să conștientizeze și să simtă acea tânjire firească după
Harul lui Dumnezeu, însă la cote inimaginabile, întrucât, Sfântul
Siluan Athonitul ne spune că ,,noi nu putem înțelege deplinătatea
iubirii Maicii Domnului”. Din punct de vedere rațional, nu putem
înțelege aceste taine (cum un copil de 3 ani ia o decizie atât de
matură și asumată), decât acceptând că înlăuntrul Maicii Domnului
lucra arzător Harul Dumnezeiesc care o însuflețea, iar răspunsul la
chemarea lui Dumnezeu îl înțelem ca aparținând facultății noetice a
sufletului, care este superioară rațiunii limitate.
Mai apoi, un alt aspect-cheie al Praznicului de astăzi este
cuvântul cu care o întâmpină Arhiereul Zaharia pe Maica Domnului,
cuvânt pe care îl auzim în slujba Paraclisului, dar și la stihirile din
slujba acestui praznic, anume un verset din psalmul 44, care face
trimitere directă la acest eveniment: ,,Ascultă fiică și vezi și pleacă
urechea ta și uită poporul tău și casa părintelui tău, că a poftit
împăratul frumusețea ta, că El este Domnul Tău”. Mai apoi,
același psalm spune referindu-se tot la Maica Domnului: ,,Toată
slava fiicei Împăratului este dinlăuntru, îmbrăcată cu țesături
de aur și preaînfrumusețată”. Sunt extrem de grăitoare aceste
stihuri și aș dori să stăruim pentru câteva momente asupra lorl. Una
dintre cele mai frumoase tâlcuiri ale acestora le-am întânit la marele
isihat-umanist din secolul XVI, Sfântul Nicolae Cabasila: el spune
că această frumusețe a ei a atras dragostea lui Dumnezeu către
neamul omenesc, întrucât datorită curăției sale, Hristos a ales să se
întrupeze pentru a mântui lumea din întunericul necunoașterii lui
Dumnezeu. Mai apoi, o altă expresie și mai puternică este:
frumusețea Maicii Domnului l-a cucerit pe cel Nepătimitor.
Bineînțeles că putem să înțelegem acest cuvânt în sensul
antropomorfismelor atât de des întâlnite în Vechiul Testament,
întrucât Dumnezeu nu poate fi contrâns sau influențat de nimic
exterior Sieși, datorită aseității Sale, dar în plan literar, acest cuvânt
este uimitor și intensifică evlavia spre Maica Vieții.
O altă tâlcuire deosebită a acestor versete o găsim în opera
Marelui Palama: ,,de vreme ce n-a zis ,,înlăuntru”, ci ,,dinlăuntru”,
înseamnă că slava fiicei Împăratului se răspândește din interior
spre exterior, tuturor celor ce privesc cât e de frumos sufletul ei
fecioresc”, adăugând: ,,ea, mai ales, a fost creată ca să fie minunea
minunilor pe pământ și să depășescă luminătorii cerești, sensibili și
inteligibili (făcând trimitere la lumea angelică), și prin feluritele ei
frumuseți, să-i supună pe cei ce o privesc, ca să se minuneze și să
slăvească prin ea pe Făcătorul”.
Aș dori să medităm împreună la două expresii din aceste
tâlcuirii. Prima, anume că slava fiicei Împăratului se răspândește din
interior spre exterior. Această idee mă duce gândul ceea ce Sfântul
Sofronie de la Essex numea prin ,,măreția de a fi creștin”: anume
acea frumusețe lăuntrică care ia contur pe măsura împlinirii
poruncilor lui Hristos și se exteriorizează printr-un caracter ca atare.
Observăm că spațiul religios (mai concret Biserica) este privit ca un
spațiu al interdicțiilor și al limitărilor, ceea ce îi face pe mulți să stea
la distanță de el, uitând caracterul pozitiv al Legii Nou-Testamentare
exprimată în Fericiri și nu numai. Împlinirea poruncilor lui Hristos
acordă o deosebită noblețe omului. Acestă idee o subliniază tot
Sfântul Sofronie care îî numește pe unii dintre ucenicii săi:
,,aristocrați ai Duhului”. Putem afirma despre această frumusețe că
este frumusețea Chipului lui Dumnezeu dinlăuntrul omului, care se
actualizează în drumul său spre Asemănarea cu Ziditorul.
 Bineînțeles că această ședere în Templu a Maicii Domnului împlini măreața și înfricoșata lui menire a coborât pe pământ, dar a
și cultivarea acestei frumuseți nu a însemnat o stare de pasivitate ci, știut deopotrivă și că inima Lui putea împărtăși deopotrivă veselia
ne spune tot Sfântul Grigorie Palama, Maica Domnului a trăit ca o simplă și nevinovată a unor făpturi cu mintea neluminată, dar
mare nevoitoare. El zugrăvește această stare prin expresii lipsite de vicleșug, veselia celor ce-L poftiseră la praznicul lor
precum: ,,înălțându-și mintea către frumusețea cea nevăzută a lui sărac.
Dumnezeu, nu a mai socotit îmbucurător nici un lucru pământesc”,
Importanța acestui praznic este oferită de faptul că prin el se
ridicându-se ,,mai presus de nevoile firești ale trupului și mai presus
face trecerea de la perioada Vechiului Legământ, la perioada Celui
decât plăcerile simțurilor”. Prin aceste lucrări necontenit se sfințea și
Nou, după cum enunțează una dintre stihirile din slujba Utreniei:
adăuga har peste har și iubire de Dumnezeu peste iubirea față de
,,Scriptura a trecut, Legea a trecut și ea ca o umbră și razele
oameni, chibzuind cum să ajute neamul omenesc să se izbăvească de
harului au strălucit în Templul lui Dumnezeu, fiind adusă tu,
robia diavolului, horărând să se unească duhovnicește cu Dumnezeu,
prunca fără prihană, Fecioară Maică, totdeauna
după cum spune Sfântul Grigorie Palama. Această nevoință este
binecuvântată”.
încununată de Dumnezeu prin îngerii care o slujesc, dar, mai ales
prin faptul că este aleasă să fie Maica lui Hristos. Tot în cadrul Utreniei, ni se spune că intrând în Templu,
Maica Domnului se gătește ,,spre Dumnezeiască sălășluire”,
Un alt aspect al frumuseții Maicii Domnului, este acest
expresie ce rezumă învățătura praznicului de astăzi. Urmând
binom întâlnit în profilul nevoitorului: acrivie cu sinele, dar
exemplul Maicii Domnului, suntem învățați să ne pregătim de
iconomie și iubire condescendentă cu ceilalți. Aflăm această
dumnezeiasca sălășluire, să ne obișnuim cu Dumnezeu printr-o stare
trăsătură din Evanghelia lui Ioan, în descrierea nunții din Cana
de trezvie și conștiință a prezenței lui Dumnezeu continuă, prin
Galileeii. Acest pasaj este repovesit de scriitorul rus Feodor
rugăciune și permanentă luptă cu răul. Mai concret, această luptă cu
Dostoievski în lucrarea sa, Frații Karamazov unde subliniază
răul va trece în plan secund, când țelul nostru este, asemenea Maicii
sensibilitatea Fecioarei Maria: a știut că Hristos numai pentru a
Domnului, unirea cu Dumnezeu și trăirea virtuților care ne aduc o
frumusețe și o sensibilitate cuceritoare ce se oglindește în atât în
relația cu Dumnezeu cât și în relația cu semenii.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Amin!