Iubiti credinciosi, sarbatoarea de astazi ne aminteste un moment foarte

frumos din viata Maicii Domnului, un moment de la varsta de trei ani. Iata ca pe 8
septembrie am sarbatorit Nasterea Maicii Domnului, sub al carui acoperamant
traim cu totii, crestini ortodocsi, Acoperamant pe care il sarbatorim pe 1 octombrie,
si iata ca acum, pe 21 noiembrie, sarbatorim Intrarea in Biserica a Maicii
Domnului la varsta de trei ani.
Sfânta Evanghelie din această zi este rânduită de Biserică a fi citită la fiecare
sărbătoare de pomenire a Maicii Domnului. De ce oare Biserica a rânduit ca la
toate sărbătorile Maicii Domnului să se citească aceeași Evanghelie? Pentru că
Maria din Evanghelia de astăzi, deși nu este Maria, Maica Domnului, ci este Maria,
sora Martei și a lui Lazăr din Betania, totuși are o asemănare cu Maica
Domnului, întrucât ascultă cu smerenie și evlavie cuvântul lui Dumnezeu. Mai
mult decât atât, în Evanghelia de azi este lăudată Maica Domnului de către o
femeie din popor, care pe când asculta cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos a
exclamat: ‘fericit este pântecele care Te-a purtat și sânii care Te-au alăptat!’Deci,
în Evanghelia de astăzi se vorbește și de cinstirea Maicii Domnului.
Ce anume este unicul necesar, adică acest ‘un singur lucru trebuiește’? Este
tocmai legătura omului cu Dumnezeu, deoarece toate lucrările de ordin material pe
care le săvârșim înseamnă acumulare de bunuri în jurul nostru, pe când relația cu
Dumnezeu în rugăciune și în ascultarea cuvântului Lui înseamnă acumularea de
valori netrecătoare în sufletul nostru.
Așadar, Mântuitorul Iisus Hristos corectează și luminează pe Marta, ca să
nu devină roabă a preocupărilor pentru lucrurile limitate și trecătoare. Hrana
trupească este necesară pentru viețuirea biologică, dar hrana sufletească sau
comuniunea omului cu Dumnezeu în rugăciune, în ascultarea și împlinirea voii Lui
este hrana pentru suflet. 
Sfântul Maxim Mărturisitorul (662), de pildă, ne spune că sufletul
creștinului trebuie să fie fecioară și mamă,adică fecioară prin curăția lui și prin
credincioșia lui față de Dumnezeu, iar, mamă prin naștere de virtuți, ca bunătatea,
smerenia, sfințenia, milostenia.
Așadar, Evanghelia sărbătorii de azi ne învață că prima lucrare a noastră
trebuie să fie cultivarea legăturii noastre vii cu Dumnezeu prin rugăciune,
ascultarea Evangheliei, împlinirea poruncilor lui Hristos și fapte bune, iar
împreună cu aceasta trebuie să cinstim pe Maica Domnului ca fiind nedespărțită de
Fiul ei, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
 Sfintii Parinti au dorit sa ne descopere ca dupa cum Maica Domnului intra in
templu ca sa se pregateasca sa-L primeasca in pantecele ei pe Fiul lui Dumnezeu,
tot astfel, si noi suntem datori sa ne pregatim in acest post sa-l aducem pe Hristos
in inimile noastre.
Să ne ajute Hristos Domnul să înţelegem această perioadă de post nu ca pe o
perioadă de oprelişti sau de restricţii, ci ca timp de sporire în evlavie şi
dărnicie. Păcatul lăcomiei ne face robi, dar rugăciunea unită cu milostenia ne face
liberi.
Ca orice post, în primul rând el trebuie să reprezinte o abținere de la lucrurile
rele care ne îndepărtează de Dumnezeu și de oameni. Din punctul de vedere al
alimentației, Postul Crăciunului este mai ușor față de cel al Paștelui, având multe
dezlegări la pește, ulei și vin.
Postim de cele pamantesti pentru a ne hrani cu cele ceresti.
Numele de Vovidenia provinde din slavonă şi înseamnă „ceea ce se face
văzută“. Pentru ca bucuria sărbătorii să nu fie umbrită de asprimea postului,
Biserica a rânduit ca pe 21 noiembrie să fie dezlegare la peşte.
Templul lui Solomon avea în jurul lui 90 de camere, cum arăta vechiul
istoric iudeu Iosif Flavius. Treizeci de camere, în partea de jos, erau destinate
văduvelor care îşi duceau văduvia în curăţenie, în post şi rugăciune şi erau pururea
în templu. Deasupra acestor camere erau alte treizeci de camere, în care locuiau
nazireii, un fel de călugări ai Legii Vechi, care trăiau necăsătoriţi, asemeni
călugărilor de astăzi. Deasupra acestor camere, la etajul al doilea, erau alte treizeci
de camere, unde locuiau fecioarele templului. Toţi credincioşii care voiau să
păstreze fetele lor curate până la măritat, le aduceau la templul lui Solomon şi le
dădeau în îngrijirea preoţilor şi a arhiereilor, să petreacă în rugăciuni şi cântări,
cosând veşminte şi broderii şi spălând şi curăţând templul. Într-una din aceste
camere destinate fecioarelor a adus proorocul Zaharia pe Preacurata Fecioară
Maria şi a dat-o în mâna fecioarelor celor mai în vârstă. De altfel, Fecioara Maria a
parcurs cele trei etape necesare: curăţirea, iluminarea şi unirea cu Dumnezeu,
corespunzătoare celor trei încăperi ale templului.
Nu le va fi fost uşor părinţilor vârstnici să se despartă de prunca lor, Maria,
care abia împlinise trei ani. Parcă-i vedem îmbrăţişând-o înlăcrimaţi pe treptele
Templului din Ierusalim. Şi-au înfrânt, însă, durerea omenească prin credinţa şi
nădejdea în Dumnezeu, dublate de conştiinţa demnităţii respectării cuvântului dat.
 La Templu, ne spune tot Tradiţia, Maria a stat ca la 12 ani, alături de alte
fecioare care vieţuiau acolo. Căci Templul avea trei rânduri de chilii, în care
locuiau fecioare şi văduve închinate Domnului, precum şi preoţii şi slujitorii, trăind
din averea Templului, după rânduieli asemănătoare oarecum cu cele din
mânăstirile noastre de astăzi.
Din această scurtă dar sfântă istorie a Intrării Maicii Domnului în Biserică
desprindem acum câteva învăţături.
Exemplul făgăduinţei făcute de evlavioşii Ioachim şi Ana: ceea ce au promis
înaintea lui Dumnezeu au împlinit întocmai, dovedind credincioşie şi demnitate,
chiar cu preţul lacrimilor şi al acceptării singurătăţii. Învăţăm din acest act
jertfelnic că şi noi putem face făgăduinţe lui Dumnezeu, dar numai cele plăcute
Lui, iar odată făcute să ne ţinem de cuvânt. Minunat se exprimă în acest sens
înţeleptul Sirah: „Fii statornic în cugetul tău şi unul să-ţi fie cuvântul!” (5, 12).
Există la unii semeni ai noştri, ispita de a făgădui cu uşurătate fel de fel de
lucruri şi chiar de a jura fără rost, după care făgăduinţa şi jurământul sunt uitate în
scurtă vreme. În aceste cazuri se calcă, de fapt, porunca Mântuitorului „Să nu vă
juraţi nici pe cer, nici pe pământ, ci cuvântul vostru ceea ce este da să fie da, iar
ceea ce este nu, nu!” (Matei 5, 34-35).
Dar făgăduinţele care folosesc mântuirii sunt chiar obligatorii. De exemplu,
atunci când ne spovedim nu facem doar o înşirare de păcate, ca un fel de
„inventar”, ci, implicit, făgăduim că ne vom strădui, cu ajutorul Domnului, să nu
mai repetăm ceea ce am mărturisit. În acest mod trebuie să înţelegem sfatul
psalmistului „faceţi juruinţe şi le împliniţi Domnului”.
Intrarea în Biserică reprezintă, apoi, o chemare pentru noi toţi de a intra şi
cerceta cu râvnă Casa Domnului în decursul vieţii noastre, cu timp şi fără timp, în
duminici şi sărbători şi nu numai.
Iată, în această privinţă, un îndemn deosebit de cald al Sfântului Ioan Gură
de Aur: „Nu te îndepărta de Biserică! Nimic nu e mai puternic decât ea! Speranţa
ta e Biserica; mântuirea ta e Biserica; Scriptura ta e Biserica. Ea este mai înaltă
decât cerul; mai întinsă decât pământul. Nu îmbătrâneşte niciodată, ci este pururi
înfloritoare. Pentru aceasta Scriptura, arătând tăria şi statornicia ei, o numeşte
„munte”; arătând curăţia ei o numeşte „fecioară”; arătând măreţia ei o numeşte
„regină”; arătând înrudirea cu ea o numeşte „fiică”.
Aşa cum prunca Maria a fost dusă la Templu, să ne ducem şi noi pruncii la
Biserică, spre a fi împărtăşiţi cu Sfintele Taine, spre a fi mai apoi spovediţi (de la 7
ani), spre a prinde dragoste de sfintele slujbe şi a creşte în atmosfera curată a
Sfântului Lăcaş.
Acest praznic al Intrării este, de asemenea, un îndemn pentru noi, ca familii,
s-o chemăm pe Maica Domnului să intre şi în casele noastre.
S-a spus, cu bună dreptate, că familia este o mică biserică. Ei bine, în „mica
noastră biserică” să-i dăm un loc de cinste: icoana Maicii Domnului cu pruncul
Iisus să nu lipsească din nici o casă, iar în programul de rugăciune, după ce vom
aduce Slavă Preasfintei Treimi, ne vom adresa şi ei, ca uneia ce este atât de
apropiată sufletului nostru.
Mai întâi au adunat la Nazaret – oraşul unde trăiau ei – rudeniile lor cele de
neam împărătesc şi arhieresc, că dumnezeiescul părinte Ioachim era din neamul
împărătesc al lui David, iar sfânta şi dumnezeiasca Ana, mama Maicii Domnului,
era din neamul arhieresc al lui Aaron.
Ati auzit in Apostolul care s-a citit ca se vorbea despre Sfinta
Sfintelor, despre a doua catapeteasma. Ce era acesta? Preinchipuia,
desigur, Sfantul Altar, pe care il avem astazi in Biserica, si atunci la Sfanta
Sfintelor nu avea voie sa intre nicio femeie, nici preotii nu aveau voie sa intre, ci
doar arhiereul avea voie sa intre o singura data pe an. Deci in acest loc cu totul
deosebit, sfant, i s-a dat voie Maicii Domnului sa stea la rugaciune timp de 12 ani.
Stim ca proorocul Zaharia si altii de la templu, inspirati de Duhul Sfant, simteau ca
este lucrare dumnezeiasca.
După cincisprezece ani (…), fecioarele care erau acolo închinate, erau
eliberate din Templu, mergeau la casele lor, familiile lor şi puteau să se
căsătorească, pentru că era acest ideal, la poporul evreu, toate fecioarele trebuiau să
fie căsătorite, ca din una din ele să se nască Mântuitorul Lumii. El a fost vestit încă
primilor oameni în Rai, după căderea lor. De aceea era această stricteţe şi dorinţă
aprinsă ca toţi cetăţenii, fetele, fecioarele să se căsătorească şi să nască prunci. Din
aceşti prunci, măcar unul va fi cândva Mântuitorul Lumii.
„Drept aceea dară, trebuieşte şi noi, când vom intra în sfânta biserică, să ne
curăţim întâi de păcatele noastre şi de cugetele cele viclene şi apoi cu cunoştinţă
întreagă să ne facem vase alese, să primim, prin darul Duhului Sfânt, cuvântul lui
Dumnezeu în inimile noastre şi aşa, cu acest mijloc, vom fi adevăraţi prăznuitori,
Intrarea in Biserica a Maicii Domnului este cunoscuta in popor sub
denumirea de Vovidenia sau Ovedenia. Aceasta sarbatoare ne pune inainte ziua in
care, dupa traditie, Sfintii Ioachim si Ana au adus pe fiica lor Maria, in varsta de
trei ani, la templu. Biserica a fost construita de Iustinian cel Mare langa zidul
ruinat al Templului
Multe şi minunate invătături putem desprinde din istoria praznicului de
astăzi. Vrednică de amintit este mai intai osardia cu care Sfinţii Părinti Ioachim şi
Ana şi-au implinit făgăduinţa dată lui Dumnezeu. Oare noi tot aşa facem? De câte
ori nu făgăduim lui Dumezeu că ne vom pocăi, că vom da cele de nevoie la săraci,
că nu vom mai injura, nu ne vom mai imbăta, nu vom mai zăcea in păcate trupeşti!
Dar indată ce plecăm din biserică, indată ce ieşim de sub epitrahilul preotului,
uităm făgăduinta, călcăm jurământul şi supărăm mai tare pe Dumnezeu. De cate
ori, in primejdii fiind, nu făgăduim lui Dumnezeu daruri mari şi o viaţă curată! Dar
vai, cum scăpăm de boală, de nevoie, uităm toate şi ne agonisim cea mai grea
osândă.
Vrednică de amintit este de asemenea dragostea Maicii Domnului pentru
biserică, râvna ei pentru neincetată rugăciune, ascultarea ei de părinţi şi de preoţi,
osteneala şi smerenia ei. Căci Maica Domnului, pentru a se invrednici să primească
in trupul ei pe Iisus Hristos, doisprezece ani a zăbovit in templu, rugându-se şi
postind; iar noi, când vrem să ne impărtăşim cu Preacuratele lui Hristos Taine, nu
avem răbdare să stăm nici două ore măcar in biserică. Nu putem o zi să postim, nu
voim nici măcar un ceas să ne rugăm şi cu aproapele să ne iertăm, ci din fugă ne
spovedim, in grabă ne rugăm, cu puţină credinţă ne impărtăşim şi indată ne
intoarcem iar la interesele noastre, la plăcerile noastre, la păcatele noastre. Insă de
vom continua aşa, în mare primejdie este mântuirea sufletelor noastre.
Aşadar, fraţilor, veniţi regulat şi cu mare osârdie la biserică, stăruiţi mereu in
sfânta rugăciune. Nu vă plictisiţi de vorbirea cu Dumnezeu; va veni vremea când
vom tăcea, când nu ne vom mai putea ruga, când moartea ne va inchide buzele,
când nu vom mai putea afla cărarea bisericii. Atunci cu amar vom mai plânge.
Totul va fi în zadar.
Aduceţi impreună cu dvs şi pe copii, pe rude şi prieteni, şi cu toţii ingenunchind in
faţa icoanei Maicii Domnului, aşa să ne rugăm
Să ne rugăm Bunului Dumnezeu ca sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii
Domnului să fie pentru noi toți o lumină călăuzitoare în Postul Nașterii
Domnului și o chemare la creșterea copiilor în credință, rugăciune și fapte bune,
spre slava Preasfintei Treimi și pentru a noastră mântuire. Amin!