Iubiți credincioși,

Sfânta noastră Biserică prăznuieşte astăzi Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu,

sărbătoare cu înţelepciune numită de poporul nostru dreptcredincios, Sfânta Maria Mică, spre
deosebire de praznicul Adormirii Maicii Domnului (15 august), numit Sfânta Maria Mare.

Aşezată la începutul anului bisericesc, ea constituie poarta de intrare în cuprinsul celorlalte

sărbători, ca una ce este izvorul întregului şir de prăznuiri la care Biserica creştină îşi cheamă
sufletele credincioase.

E atât de adânc cuprinsul acestei zile, încât pe drept tâlcuitorul bucuriilor creştine a putut să
spună că: „Astăzi începe darul a rodi, arătând lumii pe Maica lui Dumnezeu, prin care cele
pământeşti cu cele cereşti se împreună, spre mântuirea sufletelor noastre” (Stihira Vecerniei).

Naşterea Maicii Domnului este rodul rugăciunii evlavioşilor părinţi Ioachim şi Ana, care
doriseră să aibă în sânul familiei lor un urmaş.

Tradiţia noastră sfântă ne spune că în Nazaret era un om cu numele de Ioachim şi pe soţia sa

o chema Ana. El se trăgea din neamul regelui David, iar ea din seminţia lui Aron. Trăiau în
pace binecuvântaţi de Dumnezeu pentru milosteniile şi faptele bune ce făceau, aveau însă o
mare tristeţe.

Cu toate că ajunseseră bătrâni, nu aveau copii. Era obiceiul în vremea aceea că cei ce nu
aveau copii erau socotiţi nevrednici în faţa lui Dumnezeu. La templu stăteau mai jos decât
toţi ceilalţi. Mâncare din mâinile lor nimeni nu primea, iar jertfele aduse erau primite în urma
tuturor.

Suferinţa lor sufletească era tot aşa de mare ca şi ruşinea ce o aveau şi totuşi nu cârteau. Cu
ocazia unui mare praznic au mers la Ierusalim la templu să se roage, precum şi să aducă
jertfă pentru dorinţa lor. Râvna i-a îndemnat să aducă jertfă mai înaintea altora. Preotul cel
mare - Isahar - care slujea în acea zi, s-a mâniat şi i-a înfruntat cu cuvinte aspre, spunându-le:
„Nu se cade a primi daruri din mâinile tale că binecuvântarea lui Dumnezeu nu s-a coborât
asupra ta din pricina a cine ştie ce păcate pe care le-ai tăinuit”.

Întristat a plecat bătrânul Ioachim dar nu s-a întors acasă. S-a dus în munte şi acolo, în post,
rugăciune şi priveghere se ruga lui Dumnezeu să le dăruiască un copil. Sfânta Ana s-a întors
şi ea acasă şi a vărsat multe lacrimi în grădină.

Astfel, Sfânta Ana se ruga: „Doamne, Cel ce ai făcut cerul şi pământul şi toate câte se văd,
Cel ce-ai zis făpturilor să crească şi să se înmulţească, Cel ce ai binecuvântat pe Sara, femeia
lui Avraam şi la bătrâneţe a născut pe Isac şi ai dăruit pe Ana care a fost stearpă şi a născut
pe Samuil proorocul, dă-mi şi mie Doamne roadă pântecului să nu mai fiu de ocară şi de
urgie oamenilor. Ce voi naşte - ori fecior ori fiică - voi închina Ţie, cu toată inima mea şi-l
voi da să slujească la templul cel sfânt al Tău”.
Tot aşa se ruga şi Ioachim. Iar Arhanghelul Gavriil al Bunelor Vestiri de bucurie a spus lui
Ioachim: „Bucură-te Ioachime şi te veseleşte că eu sunt îngerul lui Dumnezeu. Am venit să-ţi
spun că vei avea o fecioară, care va naşte întru feciorie pe Împăratul lumii, pe Fiul lui
Dumnezeu”, iar Anei acelaşi înger i-a spus: „Rugăciunile tale, Ana, au străbătut cerul şi
lacrimile tale au ajuns la Dumnezeu, iar mila Sa s-a coborât asupra ta; iată, vei zămisli şi vei
naşte pe fiica cea binecuvântată prin care se va da mântuire lumii. Şi se va numi Maria”.

Amândoi cu inimile pline de bucurie, au mulţumit lui Dumnezeu şi după împlinirea vremii
Ana a născut pe Pururea Fecioară.

Aşa ne învaţă sfânta tradiţie despre naşterea Maicii, care a fost bucurie la toată lumea. Prin
naşterea ei peretele cel din urmă al vrajbei a început să se cutremure. Proorocii s-au bucurat
văzându-şi împlinite profeţiile lor.

Umbrele s-au risipit, nădejdile s-au întărit căci în leagănul mărit din Nazaret şi în braţele
bătrâne ale Anei fericite se afla Maica lui Dumnezeu.

Astfel Maica Domnului apare în viaţă din binecuvântare şi rugăciune. Coboară din acele
familii strălucite asupra cărora s-a revărsat toată nobleţea firii şi a harului după un lung şir de
regi şi patriarhi ai Vechiului Testament prin care a curs, ca prin nişte râuri, fericirea şi slava
şi care s-au adunat în fiinţa ei.

Câtă fericire s-a sălăşluit în casa drepţilor Ioachim şi Ana, când s-a plinit această sfântă
rugăciune a lor, mai ales că bunul Dumnezeu binecuvântase casa lor cu Fecioara proorocită
de Isaia şi căreia mai târziu îngerul Gavriil i-a spus: „Bucură-te ceea ce eşti plină de dar”
(Lc. 1, 28).

Predania Bisericii ne spune că Maica Domnului a rămas în biserica din Ierusalim 12 ani,
unde s-a pregătit să fie „scară cerească” pe care s-a pogorât la noi Domnul milelor.

Sfintei Fecioare Maria i s-au adus de către toţi creştinii, din toate veacurile, cinstire prea
aleasă pentru darurile ei mari de care s-a învrednicit, de a fi Născătoare de Dumnezeu, de a fi
şi a rămâne Pururea Fecioară, de a fi rugătoare şi mijlocitoare creştinilor în faţa Tronului
dumnezeiesc.

Ea este chemată în ajutor ca una care se milostiveşte spre întreg neamul creştinesc. „Uşa
milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim noi cei

Noi creştinii, în simţirea noastră curată, o cinstim punându-ne viaţa sub acoperământul ei cel
sfinţit. O cinstim păstrându-i chipul ei sfânt în casele noastre, căruia ne închinăm şi înălţăm
rugăciuni. La orice împrejurare pe buzele noastre trebuie să fie numele Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu.

O cinstim şi atunci când, la botez ne-am hotărât să-i purtăm toată viaţa numele care ne este
scump şi apropiat. O cinstim chemând-o neîncetat în rugăciuni, spre a ne fi de ajutor şi
ocrotitoare în toate împrejurările vieţii, fiindcă ştim că este Maica şi apărătoarea lumii.
Este limanul mântuirii, aducând mângâiere inimilor noastre. Sub acoperământul cel sfânt al
ei ne aflăm noi toţi creştinii, ca nişte adevăraţi fii ai ei.

Credinţa noastră în sprijinul Maicii Domnului, prin prezenţa ei în mijlocul nostru, în clipele
de rugăciune, o păstrăm întocmai ca pe o comoară a sufletului nostru. Prin ceea ce gândim şi
săvârşim, printr-o trăire neprihănită de adevăraţi creştini, o avem în casele şi familiile
noastre; calea cea mai sigură prin care-i câştigăm prezenţa şi îi dobândim ajutorul, este
rugăciunea fierbinte.

Pentru că prin rugăciune creştinul vorbeşte cu Dumnezeu, cu Maica Domnului şi cu toţi

sfinţii, iar locul acestei convorbiri, al acestui tainic dialog este fără îndoială Sfânta Biserică.

Ori de câte ori venim la biserică, nu numai să ascultăm cele ce se citesc sau se cântă, dar noi
înşine trebuie să participăm şi să trăim momentele cele mai tainice ale Sfintei Liturghii,
simţind lângănoi pe Domnul Iisus Hristos şi pe Maica Lui cea sfântă.

Maica Domnului ne rămâne, deci, chipul desăvârşit de rugătoare şi mijlocitoare la Fiul ei şi

Domnul nostru Iisus Hristos.

Suntem încredinţaţi că rugăciunile noastre totdeauna vor fi ascultate de ea, ca una care ne
este tuturor Maică. La rândul Său, Domnul şi Mântuitorul lumii ascultă rugăciunea ei pentru
noi ca una care este Maica Sa.

Şi noi ştim din Sfânta Evanghelie că în viaţa Sa pământească a ascultat-o, a respectat-o şi a

cinstit-o, aşa cum se cuvine ca oricine să-şi cinstească părinţii.

De aceea, încrederea nestăvilită în Maica Domnului, mijlocitoarea noastră în faţa lui Hristos,
nu ne poate părăsi niciodată. Să privim icoana ei cea sfântă, aşezată după obicei în sfintele
noastre biserici, la locul cel mai cinstit, alături de icoana Domnului Iisus Hristos; câtă
blândeţe şi evlavie se găseşte în chipul ei, câtă dragoste radiază din privirile ei rugătoare,
mereu îndreptate asupra noastră! Ea este înfăţişată ţinând în braţe pe Pruncul Divin,
nedespărţită de El.

Această unire nedespărţită întruchipează legătura ce s-a făcut între cer şi pământ, între
oameni şi Dumnezeu, ea rămânând pentru totdeauna Mamă a întregului neam creştinesc, iar
prin ea, prin Naşterea Fiului lui Dumnezeu, noi făcându-ne fii ai Tatălui ceresc.

Să alergăm totdeauna la maica Domnului, cu credinţă tare şi rugăciuni fierbinţi spre a-i
cere ajutorul şi ocrotirea, ca una ce este tuturor creştinilor „acoperământare şi păzitoare,
liman şi zid, scară şi turn” al mântuirii noastre şi să zicem: „Bucură-te cea plină de dar,
Domnul este cu tine”. Amin.