Predică la Nașterea Maicii Domnului

Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că

din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru… (Troparul
praznicului)

Iubiți credincioși !!!

Sfânta noastră Biserică prăznuieşte astăzi Naşterea Preasfintei Născătoare de

Dumnezeu, sărbătoare cu înţelepciune numită de poporul nostru dreptcredincios,
Sfânta Maria Mică, spre deosebire de praznicul Adormirii Maicii Domnului (15
august), numit Sfânta Maria Mare.

Aşezată la începutul anului bisericesc, ea constituie poarta de intrare în cuprinsul

celorlalte sărbători, ca una ce este izvorul întregului şir de prăznuiri la care
Biserica creştină îşi cheamă sufletele credincioase.

Ziua naşterii fiilor lui Adam şi a Evei, era socotită ca o zi de tristeţe pentru cei ce
se năşteau şi nu de bucurie fiindcă erau nişte fii ai mâniei, ai păcatului şi chiar
vrăjmaşi a lui Dumnezeu. Erau socotiţi pieirii şi moştenitori ai blestemului
Dumnezeiesc, căci până la Mântuitorul toată lumea mergea în iad, şi buni şi răi. Cu
naşterea Fecioarei Maria, au început să se ivească zorile de ziuă, să treacă noaptea
aceasta de întuneric şi să se aştepte soarele dreptăţii care va lumina lumea şi o va
răscumpăra din blestemul cel greu în care căzuse. Iată de ce naşterea Sfintei
Fecioare Maria este un eveniment mare de bucurie pentru neamul omenesc. Pe
această Fecioară o aşteptau proorocii, patriarhii vechiului Testament şi tot neamul
omenesc.

Îngerii slăvesc cu cântării de bucurie şi se luminează prin venirea ei în lume.

Leagănul Sfintei Fecioare Maria a fost înconjurat de smerenia cea mai adâncă şi de
sărăcia cea mai desăvârşită. Ea trebuia să distrugă păcatul mândriei care se
înrădăcinase adânc în inima omului.

Naşterea Maicii Domnului este rodul rugăciunii evlavioşilor părinţi Ioachim şi

Ana, care doriseră să aibă în sânul familiei lor un urmaş. Tradiţia noastră sfântă ne
spune că în Nazaret era un om cu numele de Ioachim şi pe soţia sa o chema Ana.
El se trăgea din neamul regelui David, iar ea din seminţia lui Aron. Astfel, pe linie
paternă, ea a fost din stirpe regală, iar pe linie maternă, din neam preoţesc. Prin
aceste elemente ea a preînchipuit că Acela Care avea să Se nască din ea avea să fie
împărat şi Mare Arhiereu. Trăiau în pace binecuvântaţi de Dumnezeu pentru
milosteniile şi faptele bune ce făceau, aveau însă o mare tristeţe.
Cu toate că ajunseseră bătrâni, nu aveau copii. Era obiceiul în vremea aceea că cei
ce nu aveau copii erau socotiţi nevrednici în faţa lui Dumnezeu. La templu stăteau
mai jos decât toţi ceilalţi. Mâncare din mâinile lor nimeni nu primea, iar jertfele
aduse erau primite în urma tuturor.

Suferinţa lor sufletească era tot aşa de mare ca şi ruşinea ce o aveau şi totuşi nu
cârteau.

Închipuiţi-vă, oameni la 80-90 de ani, soţ şi soţie mai mult de 50 de ani fiind
împreună, de o viaţă întreagă scuipaţi şi dispreţuiţi că nu aveau copii. Închipuiţi-vă,
cât de fierbinte era rugăciunea lor! Deşi erau bătrâni, de acum nu încetau să se
roage ca Dumnezeu să le dea un copil. Au început să facă şi promisiuni: „Doamne,
de ne vei da un copil, o să ţi-L închinăm ţie”. Cu ocazia unui mare praznic au mers
la Ierusalim la templu să se roage, precum şi să aducă jertfă pentru dorinţa lor.
Râvna i-a îndemnat să aducă jertfă mai înaintea altora. Preotul cel mare - Isahar -
care slujea în acea zi, s-a mâniat şi i-a înfruntat cu cuvinte aspre, spunându-le: „Nu
se cade a primi daruri din mâinile tale că binecuvântarea lui Dumnezeu nu s-a
coborât asupra ta din pricina a cine ştie ce păcate pe care le-ai tăinuit”.

Iar Ioachim şi Ana, umplându-se de ruşine şi de mâhnire, ieşiră afară din Biserică.
Şi mergând spre casă foarte scârbiţi şi întristaţi, a zis Ioachim către soţia sa, Ana:
„Pe mine nu mă trage inima să mai intru în casa mea, nici să mai trăiesc o zi în
această lume, căci noi suntem urgisiţi de Dumnezeu şi de oameni. Ci tu, Ana, du-te
acasă şi fă multă milostenie la săraci, după aceea ascunde-te în grădină şi acolo să
te rogi din toată inima lui Dumnezeu, iară eu mă duc la munte şi acolo voi posti şi
mă voi ruga lui Dumnezeu, doar se va milostivi şi ne va da nouă odraslă”.

Iar Dumnezeu, văzând lacrimile şi suspinurile lor, trimise pe Arhanghelul Gavriil,

care se duse la Ioachim în munte şi-i zise lui: „Bucură-te Ioachime şi te veseleşte
că eu sunt îngerul lui Dumnezeu. Am venit să-ţi spun că vei avea o fecioară, care
va naşte întru feciorie pe Împăratul lumii, pe Fiul lui Dumnezeu”, iar Anei acelaşi
înger i-a spus: „Rugăciunile tale, Ana, au străbătut cerul şi lacrimile tale au ajuns la
Dumnezeu, iar mila Sa s-a coborât asupra ta; iată, vei zămisli şi vei naşte pe fiica
cea binecuvântată prin care se va da mântuire lumii. Şi se va numi Maria”.

Iar Ioachim, dacă a auzit cuvântul Arhanghelului Gavriil, se duse vesel la casa sa şi
află pe Ana foarte bucuroasă, pentru vestirea primită de la Înger. Iar dacă se
împliniră nouă luni, Ana născu o fiică. Născând cuvioasa Ana pe această fiică
binecuvântată, casa lor bătrână s-a umplut de multă bucurie şi lumină, deoarece
multă şi mare era tristeţea şi aşteptarea de până atunci. Numele pe care îl aleg şi-l
pun părinţii copilei lor e un nume dintre cele mai frumoase care se obişnuiau la
vechii evrei. În acea vreme evreii aveau obicei să cheme preoţii a opta zi după
naştere ca să pună nume pruncului. Aşa au făcut şi Ioachim şi Ana şi au botezat-o
pe fiica lor Maria ce se tâlcuieşte Împărăteasă, ca una ce avea să fie Împărăteasa
Îngerilor şi Doamna lumii. În limbajul elinesc aceasta înseamnă izbăvitoare - va
izbăvi deci neamul omenesc din ghearele diavolului şi din muncile iadului.

Câtă fericire s-a sălăşluit în casa drepţilor Ioachim şi Ana, când s-a plinit această
sfântă rugăciune a lor, mai ales că bunul Dumnezeu binecuvântase casa lor cu
Fecioara proorocită de Isaia şi căreia mai târziu îngerul Gavriil i-a spus: „Bucură-te
ceea ce eşti plină de dar” (Lc. 1, 28).

Cu fiecare zi, cu fiecare clipă venea momentul când fiica lor trebuia să fie adusă la
templu din Ierusalim unde o va lua în braţe Arhiereul Zaharia, care, binecuvântând
pe Domnul o introduce în cele mai dinlăuntrul ale Bisericii, în Sfânta Sfintelor,
unde intra numai arhiereul singur, o dată pe an şi unde o va păzi harul lui
Dumnezeu, ca viitor locaş al Fiului său şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos.

Predania Bisericii ne spune că Maica Domnului a rămas în biserica din Ierusalim

12 ani, unde s-a pregătit să fie „scară cerească” pe care s-a pogorât la noi Domnul
milelor.

Sfintei Fecioare Maria i s-au adus de către toţi creştinii, din toate veacurile, cinstire
prea aleasă pentru darurile ei mari de care s-a învrednicit, de a fi Născătoare de
Dumnezeu, de a fi şi a rămâne Pururea Fecioară, de a fi rugătoare şi mijlocitoare
creştinilor în faţa Tronului dumnezeiesc.

Pentru aceasta este lăudată de toţi cu rugăciuni, numind-o „mai cinstită decât
heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii”.

Iubiţii mei fraţi întru Hristos, ziua de astăzi a sosit la noi cu lumină duhovnicească,
cu bucuria sfântă, fiindcă astăzi Maica luminii şi a bucuriei se naşte. Astăzi, mila şi
izbăvirea neamului omenesc se vestesc, căci Maica milei şi a milostivirii s-a
născut.

Nu prăznuim astăzi naşterea vreunui sfânt, ci naşterea celeia ce este mai sfântă
decât toţi sfinţii . Nu sobor de îngeri se cinsteşte astăzi, ci naşterea Împărătesei
Îngerilor. Nu maică de împărat pământesc se naşte, ci Naşterea Maicii Împăratului
Slavei astăzi prăznuim.

Aşadar, astăzi este o bucurie universală întru naşterea Preasfintei Născătoare de

Dumnezeu. Cine se bucură de sărbătoarea Preasfintei noastre?

 Se bucură Sfânta Treime: Tatăl Fiul şi Sfântul Duh, pentru că s-a aflat singura
femeie vrednică ca să poarte în cele dinlăuntru ei pe Cuvântul lui Dumnezeu, s-a
găsit vasul cel curat, prea binecuvântata Născătoare de Dumnezeu.
  Se bucură şi se minunează îngerii, pentru că văd o făptură de pe pământ,
înălţându-se mai presus de nori şi de stelele cerului şi se face „mai cinstită decât
heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii”;

 se bucură în mod deosebit Arhanghelul Gavriil, care a binevestit acesteia:

„Bucură-te!” (Luca 1, 28).

 Se bucură proorocii, de la Isaia care a anunţat-o cu 800 de ani înainte până la

cinstitul Înaintemergător care a salutat-o prin săltările din pântecele mamei lui.

 Se bucură drepţii Vechiului Testament, care au aşteptat-o de veacuri.

 Se bucură lumea întreagă, păcătoşii se îmbărbătează pentru că văd că lea venit

izbăvirea.

Bucuria naşterii Preasfintei Fecioare Maria a bătut astăzi şi la uşile noastre, a răzbit
în inimile noastre şi ne-a îndemnat să ne adunăm în Sfintele biserici, pentru ca
împreună să ne bucurăm duhovniceşte, să ne rugăm, să cântăm şi să cerem ajutorul
Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare, cinstind naşterea ei cu tot ce avem în
noi mai curat, mai bun, mai ales.

Pentru ea a grăit Fiul lui Dumnezeu. Pe ea au lăudat-o Sfinţii Apostoli. Numele ei

l-au pomenit adesea mucenicii în lanţuri, cuvioşii în pustietăţi, mamele la căpătâiul
copiilor, fecioarele în focul rugăciunii, bătrânii în ceasul sfârşitului, bolnavii în
văpaia durerilor, orfanii în vremea ispitelor, văduvele în sărăcia lor, sărmanii în
lipsa lor, călătorii în primejdii, copiii în primii lor ani de viaţă. Pe Maica Domnului
o cinstesc deopotrivă şi puterile de sus şi creştinii de jos, cetele îngereşti şi neamul
omenesc, serafimii din cer şi călugării de pe pământ, tronurile cereşti şi domniile
pământeşti, heruvimii şi arhanghelii, îngerii şi Sfinţii, creştinii de peste tot
dimpreună cu toată suflarea. Se cuvine dar ca şi noi să lăudăm pe Născătoarea de
Dumnezeu, pogorându-ne cu mintea în micul Nazaret, acolo unde a răsărit prima
bucurie în lume, prin naşterea Fecioarei Maria.

Ce limbă va putea să laude în cântări după vrednicie pe Preasfânta? Sfânta noastră

Biserică în cinstea Presfintei Născătoare de Dumnezeu a consfinţit multe sărbători.
Iar una din acestea este Naşterea, adică ziua în care s-a născut Preasfânta. Luaţi
aminte. Pe toţi sfinţii îi prăznuim în ziua în care au închis ochii în această lume
deşartă. S-au născut păcătoşi şi au murit sfinţi. În timp ce Maicii Domnului nu doar
Sfânta Adormire îi sărbătorim, ci şi Naşterea. Şi astfel, mărturisim că chiar dintru
început Preasfânta a fost cea curată şi neprihănită, vasul străfulgetor al harului lui
Dumnezeu, în care s-a sălăşluit Dumnezeiescul Mărgăritar, Hristos.
Maica Domnului a unit şi uneşte pământul cu cerul; este înconjurată de puterile
cereşti, însă preferă să fie înconjurată de copiii săi necăjiţi şi nevoiaşi din această
lume a plângerii. Acestora, ca o Maică milostivă, le alină suferinţele, le şterge
lacrimile, le culege rugăciunile şi le înalţă înaintea tronului Fiului său.

Să nu uităm niciodată de Maica Domnului, ca și Ea să nu uite de noi, să se roage

pentru noi. Ea este chemată în ajutor ca una care se milostiveşte spre întreg neamul
creştinesc. „Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de
Dumnezeu, ca să nu pierim noi cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin
tine de nevoi, căci Tu ești mântuirea neamului creștinesc ”.