Predică la sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Hristos a înviat!
Dreptmăritori creştini,
Astăzi este sărbătoarea luminată numită „Izvorul Tămăduirii”. Această
sărbătoare dedicată Maicii Domnului este strâns legată de sărbătoarea Învierii.
Este foarte importantă, întrucât ne arată poziţia şi rolul Maicii Domnului în
lucrarea mântuirii.
Sărbătoarea de astăzi ne aminteşte de o minune săvârşită prin apa unui
izvor, prin mijlocirea Maicii lui Dumnezeu. Peste acel izvor, s-a construit o
biserică numită „Izvorul Tămăduirii” şi multe minuni s-au săvârşit acolo spre
bucuria celor bolnavi şi îndureraţi.
Acest izvor material ne arată Izvorul cel viu al mântuirii noastre, pe Maica
Domnului, la care găseşte speranţă, mângâiere şi încurajare tot sufletul întristat
şi necăjit.
Zadarnic au dorit drepţii Vechiului Testament să-L vadă pe Izbăvitorul
Cel făgăduit, Care să zdrobească pe şarpele cel cumplit. Zadarnic a curs sângele
ţapilor şi viţeilor în curţile templului lui Solomon. Pământul se putea tângui
pentru Dumnezeul pierdut: „L-am căutat, dar nu L-am aflat. L-am strigat, dar nu
mi-a răspuns” (Cânt. 5, 6).
Însă, aşteptarea şi nădejdea patriarhilor, drepţilor şi proorocilor se
împlineşte, pentru că zorile mântuirii se arată prin Preacurata Fecioară Maria din
Nazaretul Galileei. De aceea, o numeşte Biserica „luceafăr de dimineaţă”, căci
precum luceafărul vesteşte apropiata venire a soarelui, tot aşa naşterea Fecioarei
a vestit apropiata venire în lume a Soarelui dreptăţii, Hristos Domnul.
La praznicul Naşterii Preacuratei, creştinii cântă aşa: „Naşterea ta, de
Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a
răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru; şi dezlegând blestemul, a dat
binecuvântare; şi stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică”.
Maica Domnului este aceea care prin viaţa ei neprihănită a pregătit
ospăţul împăcării noastre cu Dumnezeu. Ea este Mireasa Duhului Sfânt, care L-a
purtat în pântece pe Acela Care ne-a deschis raiul, pe Hristos Care cu Însuşi
sângele Său ne-a curăţit ca să slujim Dumnezeului Celui viu (Evrei 9, 12 - 14).
Pentru că este Mama lui Iisus, a putut deveni şi Mama noastră. Şi precum
şi-a îndeplinit bine rolul de Mamă faţă de Fiul ei dumnezeiesc, tot aşa îşi
îndeplineşte acum datoria de Mamă faţă de noi toţi, fiii ei.
Dacă Biserica e Trupul lui Hristos, ea e inima lui Hristos, e centrul vieţii
create, punctul de întâlnire a cerului cu pământul. Prezenţa Maicii Sfinte în
Biserică ne conferă calitatea de prunci ai ei şi fraţi ai Domnului.
Icoana Sfintei Treimi o are în faţă pe Fecioara Maria, care rămâne de-a
pururi nedespărţită de Fiul ei, Cel slăvit împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, iar
pe bolta bisericilor sunt reprezentate cele două mari scaune împărăteşti, al Fiului
în cupola turlei, al Mariei în cupola Altarului. Căci Fecioara Maria este steaua ce
vesteşte Soarele dreptăţii – Hristos.

1
 Între cer şi pământ, între Dumnezeu şi om, Maica Domnului este
„bunăvoirea lui Dumnezeu către noi cei muritori ... îndrăznirea celor muritori
către Dumnezeu”. Iar sus la tronul slavei dumnezeieşti, aceeaşi Maică Sfântă
este „îmblânzirea Judecătorului Celui drept, iertarea multor greşiţi şi adevărata
picătură care risipeşte mânia lui Dumnezeu” faţă de cei păcătoşi. În ziua
Judecăţii, Maica Domnului va sta în genunchi înaintea Fiului ei şi va zice:
„Doamne, Dumnezeule şi Fiul meu, acest suflet necăjit, chiar de a greşit, dar
pururea a cerut să mă rog Ţie; deci iartă-l şi fă cu el milă!”.
Dreptul Judecător o va asculta pentru că „mult poate rugăciunea Maicii
spre îmblânzirea Stăpânului”. Părinţii Sinodului ecumenic din Efes (431) ne-au
învăţat să ne adresăm Preacuratei astfel: „Preasfântă Marie, Maica lui
Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoşii!”.
Încă din primele veacuri, Maica Domnului se bucură de o cinstire
deosebită în lumea creştină, care o socoteşte cea dintâi rugătoare şi mijlocitoare
înaintea Preasfintei Treimi. Pictorii se inspiră din cea mai ideală frumuseţe
pentru ca s-o zugrăvească şi îngenunchează când îi pictează faţa. Poeţii îi dedică
cele mai adânci şi mai sublime versuri. Oratorii şi scriitorii bisericeşti, precum şi
Sfinţii Părinţi, în scrierile şi cuvântările lor, se întrec spre a-i împleti cele mai
frumoase cununi de laudă.
Poporul român, care s-a născut creştin, aduce la picioarele Maicii
Domnului cele mai sfinte sentimente de recunoştinţă pentru felul în care a lucrat
ea în mijlocul acestui neam. Românii adevăraţi simt în Preacurata Fecioară o
adevărată Maică, la care pot să-şi plângă durerea şi să-şi spună toată nevoia şi
necazul.
În aceste vremuri tulburi, Preasfânta Fecioară este pentru noi creştinii
Maica iubirii, iertării şi milei. Dacă omenirea este incapabilă să-şi găsească
drumul de întoarcere la Dumnezeu, dacă în lume se acumulează forţele
distrugătoare ale răului şi ale morţii, dacă nesiguranţa şi frica marchează
scurgerea zilelor noastre, să privim încrezători la Maica noastră din ceruri.
Ea se apleacă astăzi asupra acestei generaţii bolnave, cu iubirea pe care o
mamă o are faţă de fiii cei mai neajutoraţi şi expuşi pericolelor. Ea priveşte
astăzi cu durere la mulţimea nesfârşită a celor păcătoşi, la tinerii amăgiţi şi
trădaţi de societatea actuală, la adulţii deveniţi sclavi ai egoismului şi ai urii, la
fiii Bisericii deveniţi căldicei din cauza indiferenţei şi a necredinţei, şi tuturor le
spune: „Eu sunt Mama speranţei voastre!”.
De aceea, Biserica îi cântă: „Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă
mulţumiri aducem noi robii tăi. Ca una ce ai stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne
din toate nevoile, ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!”. Iar
în această zi de sărbătoare, Biserica îi cântă: „Cu adevărat tu eşti izvor de apă
vie, Stăpână! Că bolile cele cumplite ale sufletelor şi ale trupurilor le speli
numai cu atingerea ta, ceea ce ai izvorât pe Hristos, apa de mântuire”.
Dreptmăritori creștini,
Luând parte la sărbătoarea „Izvorului Tămăduirii”, noi am adus la
picioarele Preacuratei toate nevoile, durerile şi lacrimile noastre. Maica

2
Domnului, care este bucuria celor necăjiţi, cu siguranţă ne-a auzit şi va mijloci
pentru noi înaintea Altarului ceresc.
De aceea, îi mulţumim pentru ocrotirea ei şi-i zicem: „Bucură-te, Stăpână,
ceea ce eşti Izvorul apei vieţii cel nesecat!”. Amin.
Hristos a înviat!