A doua zi de Paști

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Hristos a înviat!
Dreptmăritori creștini,
Trei sunt învierile din morți pe care le-a făcut Mântuitorul nostru Iisus
Hristos: învierea fiicei lui Iair, imediat după moartea ei, învierea fiului văduvei
din Nain pe când îl ducea să-l îngroape și a lui Lazăr cel mort de patru zile,
îngropat și atins de putreziciune.
În marea Sa înțelepciune dumnezeiască, Iisus Hristos trebuia să
încredințeze pe oameni mai bine despre marea taină a Învierii și de aceea a
înviat din morți pe fiica lui Iair, pe tânărul din Nain și pe Lazăr cel din Betania.
Și pentru că ne aflăm timp de patruzeci de zile în lumina, bucuria și mângâierea
acestui mare Praznic al Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, se cuvine să
evidențiem unele aspecte ale acestei negrăite realități.
Învierea înseamnă biruința vieții asupra morții, biruința virtuții asupra
păcatului, biruința lumii vii asupra întunericului, dar mai presus de toate biruința
asupra morții prin minunea Învierii lui Hristos, căci Însuși Domnul zice în
cuvântul Său: „Cine crede în Mine are viață veșnică”.
Istoria omenirii este formată dintr-o înlănțuire de evenimente și
întâmplări, care se desfășoară în timp, de când a apărut lumea. Dacă ne plecăm
peste filele istoriei, vedem un noian de fapte care s-au petrecut pe fața
pământului, dar, deasupra tuturor acestor evenimente, cel mai important dintre
toate acestea pentru noi, creștinii, este Învierea Mântuitorului Iisus Hristos,
„Minunea minunilor”.
Această minune neasemuită din istoria omenirii se impune prin importanța
ei față de toate evenimentele, așa cum strălucirea luminii soarelui se impune
strălucirii celorlalte corpuri cerești, motiv pentru care Hristos este și numit
„Soarele dreptății”. Sf. Ap. Pavel zice despre acest eveniment: „Dacă nu credem
că Hristos a înviat, zadarnică este credința voastră, zadarnică este și
propovăduirea noastră” (I Cor. 15, 14).
Credința în Învierea Mântuitorului dă sens vieții noastre creștine și face ca
viața noastră să fie trăită în Hristos, cu Hristos și prin Hristos.
Dintre realitățile existenței noastre omenești, cea care ne îngrozește mai
mult, cea care ne înspăimântă mai mult și cea care ne scandalizează mai puternic
este moartea. Ea taie firul vieții noastre și parcă reduce în noi dorința de a trăi,
înspăimântându-ne prin necunoașterea și taina ei. Moartea este o taină de care
mintea omului se înfioară, se îngrozește și nu o poate înțelege. Datorită ei, ființa
noastră strigă după viață și dincolo de mormânt. Iar Învierea Mântuitorului
corespunde tocmai acestui strigăt după nemurire al omului. Ea ne arată că și noi
vom învia; că și noi vom trăi veșnic; că și noi, asemenea Mântuitorului, avem
suflet nemuritor, care se va uni din nou cu trupul, înviind pentru judecata de apoi
și pentru a trăi veșnic.
Înainte de viața veșnică, a rânduit Dumnezeu învierea din morți, cea de
obște a tuturor celor adormiți, de la începutul și până la sfârșitul lumii. Despre

1
această înviere a noastră nimeni nu trebuie să se îndoiască, căci Dumnezeu ne va
învia și pe noi, așa cum a înviat Iisus Hristos. Cine crede cu toată ființa lui în
Iisus Hristos, Care este viața noastră, cine crede în puterea lui Hristos și în
lumina Lui, acela nu se îngrozește de întunericul morții. Cine crede în Hristos și
trăiește cu Hristos, acela să aibă credința că nu va muri niciodată și, chiar
murind cu trupul, el nu intră singur în mormânt, ci intră cu Hristos, pentru ca să
învieze cu El întru slava cea fără de sfârșit. Iisus Hristos Cel înviat trebuie să fie
în centrul vieții noastre. Cea mai mare binecuvântare pe Care Dumnezeu
Atotfăcătorul a dat-o oamenilor este fără îndoială aceea că ne-a făcut nemuritori
și că ne-a menit să avem o viață veșnică, plină de bucurie în Împărăția Sa.
Hristos este viața noastră, Care din iubire de oameni S-a pogorât din cer
pentru noi și ne-a izbăvit din tina și stăpânirea morții.
Crezând în învierea din morți a Mântuitorului nostru Iisus Hristos,
sufletele noastre să fie pline de speranță, de bucurie pentru că învierea este
suprema noastră bucurie. Mântuitorul a înviat din morți și odată cu Învierea Lui
ne dă garanția că noi vom învia. Credința în Mântuitorul este credința în Învierea
Lui, iar credința în Învierea Lui este credința întru învierea morților. Credința
întru învierea morților este credința întru învierea noastră proprie.
Dacă privim natura, vedem cum toamna ea moare, iar primăvara înviază
din nou. Arborii, florile, iarba, toate sunt iarna cuprinse de un fel de moarte,
pentru ca primăvara să învieze din nou. Privind și meditând la acest circuit al
naturii, ne întrebăm și noi, oamenii, cu îndreptățire: „Numai omul poate să
moară pentru totdeauna și să nu mai învieze niciodată”? Nicidecum! Vom învia!
Așa cum credem în Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, tot astfel să credem și
în învierea noastră.
Drepmăritori creștini,
Închei cu îndemnul de a crede în Învierea lui Hristos și în învierea noastră,
mărturisind învățătura milenară a Bisericii noastre și rostind: „Aștept învierea
morților și viața veacului ce va să fie. Amin”. Să fiți sănătoși! Amin.
Hristos a înviat!