ÎNVIEREA DOMNULUI, PÎRGĂ A ÎNVIERII ŞI ÎNNOIRII NOASTRE

1. Paştile sînt în O rtodoxie «sărbătoarea sărbătorilor şi praznicul

praznicelor» intru care binecuvîntăm şi slăvim pe Hristos în veci. «Hris-
tos a înviat din morţi, cu m oartea pe m oarte călcînd şi celor din m or-
m inte v iaţă dăruindu-le» -— esite leitm otivul sărbătorilor Paştilor ca
«sărbătoare a sărbătorilor». Paştile sînt «Ziua învierii» ! Paştile D om nu-
lui, Paştile ! Căci din mo-arte ia viaţă şi de pe păm int la cer Hristos
Dumnezeu n e -a trecut pe noi». «Acum toate s-a-u umplut de lumină, şi
cerul şi păm întul şi cele de desubt. Deci, să prăznuiască toată făptura
învierea lui Hristos întru care ea s-a întărit». Orice sărbătoare este o
tişnire de viaţă duhovnicească, de lumină şi bucurie dum nezeiască în
creaţie, în general, şi în om în special. Paştile sînt, însă, tîşnirea deplină
a vieţii dum nezeieşti în existenţa noastră creştină, în tre ag a noastră
făptură om enească esite străbătută în mod deplin şi pentru veci de viaţa
dum nezeiască, este transfigurată şi um plută de Duhul lui Hristos, cel
înviat, este înnoită şi întărită prin Crucea şi învierea lui Hristos-Dom-
nul. De aceea, Paştile sînt sărbătoarea marii şi întregii bucurii a c re a -
ţiei şi a omului nou adus de Hristos cel î n v ia t cum arată şi o chitare
bisericească : «Cerurile după cuviinţă să se veselească şi pămîntul să se
bucure, şi să prăznuiască to a tă lumea cea văzută şi cea nevăzută, că a
înviat Hristos, bucuria cea veşnică». Bucuria cea m are a apostolilor, a
ucenicilor şi a femeilor purtă to are de mir care au văzut pe Domnul
înviat o prelungesc şi o exprim ă creştinii care se salută cu vestea
bucuriei care întrece firea, adică cu vestea bucuriei, veşnice : «Hristos
a în v ia t!» şi «A devărat a înviat!», pînă la În ălţare a Domnului, cînd se
salută cu o altă veste tot aşa de mare, dar legată de prim a : «Hristos
s-a î n ă l ţ a t !» care anticipează Citicizecimea deplină sau um plerea de-
săvîrşită a vieţii n o a s tre de Duhul Sfîn-t.
Bucuria învierii lui Hristos este atît de.deplină şi fundam entală v ie -
ţii n oastre creştine, încît ea este ca o «simtă beţie» ca o «beţie trează»,
de care v o rb eşte Sfîntul Grigorie de Nisa. Este ca o «beţie trează» p e n -
tru că esite produsă de realitatea nea să m ăn a t de frum oasă a vieţii v e ş -
nice şi plenare, mai frum oasă şi mai m inunată decît şi-o poate închipui
o im aginaţie omenească, fapt pentru care Sfîntul Grigorie de Nisa spune
că îngerii nu pun în funcţie nici o im aginaţie ca s-o cuprindă, deoarece
realitatea pe care o văd ei întrece orice imaginaţie. A ceasta este Hris-
tos-Domnul care ne-a trecut de la moarte, prin m oartea Sa, la viaţă, care
este viaţa învierii Sale. Bucuria şi entuziasmul manifestate de Apostoli
la Cincizecime, în urma pogorîrii Duhului Sfînl peste ei, în chip distinct,
pe cînd se găseau toţi laolaltă (Fapte II, 1—4), care păreau privitorilor
t X D R V M Â R I P A S T O R AL E 245

ca o beţie (Fapte II, 13) începuseră încă de la înviere. A c e a sta c a ra c te -

rizează bucuria credincioşilor de la Paşti care constituie temelia şi p u -
terea vieţii lor duhovniceşti in tot cursul vieţii pâminteşti, ca m em bri
ai Bisericii Iui Hristos. Roadele învierii lui H ristos constituie acel «vin
nou» al vieţii despre care El însuşi ne-a v orbit înainte de Patimile Sale
(Marcu X IV , 25) şi la care ne îndeam nă să participăm, îm părtăşindu-ne
cu el, Biserica : «Veniţi să bem b ă u tu ră nouă, nu din piatră stearpă
făcută cu minuni, ci din Izvorul nestricăciunii», Hristos mort şi înviat,
intru care ne întărim».
Paştile sînt bucuria învierii lui Hristos, sînt Hristos însuşi înviat,
temei şi pîrgă a sfinţirii şi învierii noastre, cum ne arată o seam ă de
cîntări : «Paştile cele sfinţite astăzi n o u ă s-au arătat... Paştile Hristos —
izbăvitorul, Paşitile cele fără prihană, Paştile cele mari, Paştile cred in -
cioşilor, Paştile oare au deschis nouă uşiie raiului, Paştile care sfinţesc
pe toţi credincioşii». Aflînd de la înger despre în vierea Domnului, fe-
meile p u rtă to are de mir aleargă «cu frică şi cu bucurie mare» să aducă
această veste. H ristos însuşi, întîmpinindu-le, le confirmă bucuria, ară-
tîndu-li-se în persoană şi chemîndu-le la această b u c u r i e ; «Bucura-
ţi-v ă l» (M atei X X V III, 9). Cu 'aceeaşi «frică şi bucurie mare» aleargă
de atunci încoace, în n oaptea Paştilor şi în zilele ce urmează, cei ce cred
în Hristos şi sînt membri ai Bisericii Lui, vesitind tuturor celor pe care
îi întîlnesc : «Hristos a înviat I». Bucuria pe care a produs-o vestea î n -
vierii în cei care ştiau că v iaţa lor sfîrşeşte în m oarte se m enţine con-
tinuu în creşitini, dar ea se actualizează şi sporeşte îndeosebi în noaptea
Paştilor.
2. învierea lui Hristos, este e v en im e n tu l unic care dă sens la tot
ceea ce o precede şi la tot ceea ce o urmează, care învesteşte cu sem ni-
ficaţie şi v alo are v iaţa omului. «Nu te tem e ! Eu sînt cel dintîi şi cel
de pe urmă, şi cel ce sînt viu. Am fost mort şi, iartă, sînt viu, în vecii
vecilor şi am cheile morţii şi ale iadului» (Apoc. I, 17— 18). învierea
Domnului este faptul central a l credinţei şi a!l existenţei creştine. «Căci
dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră,
zadarnică şi credinţa voastră», subliniază Sfînstul Apostol Pavel (I Cor.
XV, 14).
Pe Cruce, s-a rev e la t în mod deplin sensul ultim ail c re a ţie i şi sen -
sul ultim al vieţii noastre, de com uniune în iubire cu Dumnezeu, cu s e -
menii şi de relaţie cu în treaga creaţie, precum şi raţiunea întemeierii
şi lucrării Bisericii în lume, pe drumul spre plenitudinea vieţii du m n e -
zeieşti rev ă rsate asupra omului şi asupra întregii creaţii în «eshaton»,
dar gustată anticipativ încă din timpul vieţii păniînteşti. M oartea lui
Hristos pe cruce este încheierea vechiului eon şi început spre un altul,
învierea este tocm ai acest eon nou, num it în teologia ortodoxă mai r e -
centă, ziua a opta, care este, în lim bajul Evangheliei, întiia zi a simbe-
telor (Matei XXVIII, 1)'.
 iii s e r i c a o rto d o X â r o m a n ă

în v ierea înseam nă şi dăruieşte tuturor biruinţa totală a vieţii asu -

pra morţii si a iaduiui. Căci, după cum se ştie, moartea, după Sfînta
Scriptură şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii, nu indică num ai sfîrşitul vieţii,
nici iadul o stare spirituală d e dincolo de m o rm â n t; amîndouă acestea
se raportează Ia condiţia um ană de după căderea în păcat, aceea a exis-
tenţei noastre separare de Dumnezeu şi de izolare egoistă plină de con-
tradicţii şi de av e rsiu n e în relaţiile cu oamenii.
în ainte de în vierea lui Hristos toate era u ţinute intr-o frîntură de
sens neîmplinită, înlr-o stare de chin, de batjocură, de vrăjm ăşie, într-o
existenţă golită de semnificaţie după Dumnezeu. In schimb, învierea
lui Hristos umple lo a te de lumină, de bucurie şi d e sens. Căci dacă o
singură părticică din lume se umple de sensul deplin, iloate se umplu
de la ea de a c est sens. Astfel, plenitudinea vieţii dumnezeieşti, umplînd
um anitatea înviată a lui Hristos, iradiază din aceasta, ca dintr-un sfeş-
nic, tuturor fără împuţinare, şi cu o lumină statornică, de o adîncime
necuprinsă, descoperind cele de sus şi cele de jos cu starea trupurilor
pe care m oartea le descom pune num ai pentru o vreme, ca, apoi, să apară
trupuri noi nes'tricăcioase. Cel ce iradiază această plenitudine a vieţii
dum nezeieşti în u m an ita te a răscum părată este Hristos însuşi cel înviat
din morţi sau Duhul Lui care a stră b ă tu t şi um plut în întregim e um ani-
tatea Lui prin înviere. Şi cum în um anitatea Sa asum ată ne-a cuprins
pe toţi, Hristos cel înviat varsă, prin um anitatea Sa, viaţa Duhului în
noi toţi, ca dintr-un Izvor pururea curgător şi niciodată îm puţinat spre
viaţa veşnică (Ioan IV, 44). Pentru Dumnezeu-Omul, lisus Hristos, tim -
pul a devenit un timp spre înviere şi spre viaţa de veci, iar lumina care
iradiază din um an itatea Lui înviaită este v ăzută de toate făpturile şi d e -
vine o asigurare spre învierea şi viaţa de veci şi o certitudine a luminii
integrale pen tru noi toţi, gustată anticipativ încă din timpul vieţii n oas-
tre pămînteşti. Toate zilele timpului, toalte zilele anului au devenit să r-
bători şi etape ale înaintării noastre în lumina învierii lui Hristos, ajun-
gînd tot mai aproape de m area lumină eshatologică a lui Hristos, «mai
bine-zis, timpul întreg a devenit un a ju n al duminicii veşnice, al p etre-
cerii veşnice în lumina descoperită a învierii, cum zilele săptămînii,
zile închinate sfinţilor care au trăit timpul în această lumină a învierii,
sînt sărbători p reg ătitoare pentru duminica învierii, cum au fost şi
pentru ei»
învierea Iui Hristos este plinătatea de viaţă şi de lumină adusă
omului şi lumii, întrucît este o viaţă de participare n e îm puţinată la
viaţa lui Dumnezeu. De altfel, acesta este şi sensul asumării timpului
nostru şi învierii lui în ipostasul lui Dumnezeu-Cuvîntul, N atura noastră
om enească asum ată de către D um nezeu-Cuvîntul trebuia să ajungă la
înviere, adică la depăşirea morţii prin viaţa care um ple toate, la plină-
1. Pr. Prof. D. Stăniloae, Paştile, sărbătoarea lum inii şi a bucurie/ in Ortodoxie,
în «Studii teologice», XXVII (1975), nr. 5—6, p. 351. __ _
ISD R UM Â R I PASTORALE 24?

tatea existenţei in Hristos, Dumnezeu-Omul. De aceea şi cîntările pascale

subliniază acest lucru-: «A ceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul,
bă ne bucurăm şi să ne veselim înitr-însa». Prin în v ie rea lui Hristos, în-
treaga noastră creaţie trece, în mod virtual, de la m oarte la viată şi de
la pămînt la cer : «Ziua învierii, să ne luminăm popoare, Paştile Dom-
nului, Paştile I Că din m oarte la viată şi de pe păm înt la cer, Hristos
Dumnezeu ne-a trecut pe .noi».
Viaţa învierii care s-a ridicat din m orm înt este Hristos însuşi, căci
viaţa ad e v ăra tă este to td e a u n a o persoană din care ea izvorăşte şi d es-
pre care dă mărturie. «Viaţa învierii lui Iisus e ca o apă din care adă-
pîndu-ne întreţinem viaţa noastră pe n tru veci, spre deosebire de apa
care, prin lovitura de toiag a lui Moise, izvorînd din piatră, întreţinea
numai viaţa trupului pentru scurt timp. Dar persoana lui Hristos, per-
soană divină, dar ea însăşi şi persoană um ană, nem uritoare prin fondul
dumnezeirii din care se adapă, adapă în veci şi penflru veci şi p e rso a -
nele n o a stre : 'Veniţi să b em băutură nouă, nu din piatră seacă făcută
cu minuni, ci din Izvorul n estrică d u n ii, din Hristos cei ce a izvorît din
mormînt. A bea dintr-o persoană înseam nă a fi într-o com uniune cu ea,
aşa cum a bea din natură, din piatră, înseam nă a fi într-o com unicare
cu natura. Iar cu n a tu ra nu poate com unica decît trupul nu persoana ca
întreg. A bea din Persoana lui Hristos înseam nă a fi în com uniune cu un
izvor de p u tere spirituală infinită care a făcut şi trupul pe care l-'a luat
incoruptibil şi poate învia la o stare de incom patibilitate etern ă şi trupul
celor care sînt în com uniune c u Ea» 2-
Ceea ce face posibilă com uniunea cu Hristos însuşi şi trăirea Lui în
noi şi a n oastră în El, nouă credincioşilor, este tocmai trupul înviat al
lui Hristos sau Hristos înviat, care este străbătut şi um plut de .tot Duhul
Sfînt şi ca om. Trupul Său, num ai este experiat acum, ca un obiecl im-
penetrabil, ci primit ca un conţinut al subiectului său — dumnezeirea,
fluid şi penetrant, capabil să se interiorizeze şi celorlalte subiecte, adică
creştinilor, îm preună cu subiectul său divin care îl poartă. Paştile re a -
prinde în toţi creştinii şi în fiecare, e xperienţa lui Dumnezeu cel viu,
Hristos cel înviat şi umplu*t de tot Duhul.
în Hristos cel înviat are loc acea pancom uniune u n iversală de care
v orbeşte Sfîntul A tanasie : «Diviziunile ap ă ru te în creaţie prin s e p ara -
rea elementelor, care erau destinate să m enţină creaţia ca un to t şi să
n-o lase să se împartă, au fost depăşite în Hristos şi pu tere a unificatoare
realizată în El exercită o fo rţă de unificare în toată creaţia... Prin m o a r-
tea şi învierea Sa, Hristos a îndepărtat separarea dintre rai şi lumea
apărută după cădere şi ne-a deschis nouă raiul interzis pentru că El în -
suşi se în toarce după înviere pe păm înt şi arată că raiul şi păm întul sînt
una. Prin înălţarea la cer uneşte cerul cu pămîntul şi ridică trupul nos-
tru om enesc asumait de El şi alcătuit din aceeaşi esenţă ca şi al nostru.
2, Ibidem, p. 355,
248 his e r i c a o r t o d o x a r o m a n ă

Ridicîndu-se cu sufletul şi cu 'trupul deasupra cetelor îngereşti, a resta-

bilit uniunea intre lumea noastră sensibilă şi inteligibila şi arm onia crea-
ţiunii în tr e g i» 3. A ceastă idee este subliniată de cîntârile pascale astfel :
«Cerurile după cuviinţă să se veselească şi pămînltul să se bucure şi să
prăznuiască toată lumea cea văzută şi n e v ăzută că a înviat Hristos»,
căci «toate s-au um plut de lumină : şi cerul şi păm intul şi cele de de-
subt».
3. în v ie rea lui Hristos priveşte în mod special pe om, ca chip şi
asem ănare a lui Dumnezeu f[acere I, 26), destinat comuniunii cu Dum-
nezeu şi cu semenii săi, com uniunea fiind esenţială vieţii şi mînluirii
noasstre. Păcatul a sfîrşit această com uniune şi a adus omului moartea,
iar Hristos viaţa veşnică (Rom. VI, 23). «Căci omul cel vechi a fost r ă s -
tignit îm preună cu Ei, ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu
mai fi robi ai păcatului» (Rom. V I, 6) şi de la m oarte a fost trecut la
viaţă prin în v ie rea lui Hristos : «Ieri m-am îngropat îm preună cu Tine,
Hristoase, astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel ce ai înviat» (Canonul
Paştilor),
De aceea, femeile p u rtă to are de mir, bucurindu-se, s-au închinat
Dumnezeului celui viu, pe care ca pe un m ort cu lacrim i îl tînguiseră,
fiindcă Hristos a în lăturat moartea, ca sfîrşit al vieţii noastre, dăruin-
du-ne v iaţa Lui veşnică. Aceasta, este, de altfel, şi cauza bucuriei
noastre din orice itimp. Prin în v ie rea lui Hristos, s-a produs o schim bare
radicală în v ia ţa noastră ; în ea a pătruns o lumina nesfîrşită co n ţin u -
tul ei a căpătat valoare şi sens şi o bucurie inepuizabilă şi reală a um -
plut-o.
în v ierea lui Hristos este «începătura» vieţii celei veşnice (I Cor.
X V , 20)- «Căci de vrem e ce printr-un om a venit moartea, lot printr-un
om şi în vierea morţilor. Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hris-
los ‘toţi vor învia» (I Cor. X V , 21— 22). în v ierea este trecerea spre o
altă existenţă. Acesta este şi sensul cuvîntului de «Paşti». In Sinaxarul
de la u tren ia învierii, Paştile traduse prin cuvîntul rom ânesc de «tre-
cere», sînt asem ănate cu «trecerea» de la nefiinţă la existenţă ca in
actul creaţiei de la' început, cu cea a poporului biblic, de la robia lui
Farao-n la libertate în ţara făgăduinţei şi cu în tru p a re a Fiului lui Dum-
nezeu pentru trecerea noastră de la starea de păcat la com uniunea de
v iaţă cu Dumnezeu. Prefigurată de toate acestea, în v ie rea lui Hristos
este tre c e re a noastră desăvîrşită de la m oarte la viaţă, de la păm înt la
cer. Şi fiindcă m oartea adusă de păcat cuprinsese to a tă creaţia, învierea
lui Hristos a însem nat trecerea definitivă şi totală a întregii creaţii de
la moarte la viaţă, la v iaţa şi lumina lui Hristos cel înviat, plin de Du-
hul Său.
T ranscenderea existenţei noastre din robia păcatului la plenitudi-
nea vieţii în Dumnezeu, prin îndum nezeirea um anului de către lucrările
3. La J. Meyendorff, Lc Christ dana la Iheologie fayznn!/Jic, Paris, «Les Etlitîon*
du Cert», 1969, p, 141.
•u d o /m a r; p a s t o r a l e 249

dum nezeieşti necreate îm părtăşite de Duhul Sfînt, s-a făcut prin n a ş te -

rea. pătimirea şi în vierea um anului în ipostasul divin al lui Hristos.
Deci Hristos însuşi este «Paştile» nostru. Căci numai în El fiinţa noastră
s-a p redat în mod deplin lui Dumnezeu în stare de jertfă şi a trecut La o
nouă existenţă prin înviere. Şi Lazăr a înviat, sau mai exact a fost în-
viat de M intuitorul Hristos, dar între învierea lui Lazăr şi învierea în-
săşi a lui Hristos este o mar-e deosebire. Lazăr înviază şi iese afară din
mormînt cu to ate vechile lui l e g ă t u r i : «legat la picioare şi Ia mîini cu
fişii de pînzâ şi faţa înfăşurată cu mahramă» (loan XI, 44). El îşi reia
doar viaţa de mai înainte, care va a vea un sfîrştt. în v ie rea Domnului
este o biruire efectivă a morţii şi o trecere sau transcendere spre mai
multă viaţă, spre viaţa lui Dumnezeu îm părtăşită n ouă tuturor de către
Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, a d e v ăra tu l nostru Paşte la Dumnezeu —
cum ne arată cintarea Bisericii : «Paştile Domnului, Paştile. Că din
m oarte la viaţă şi de pe păm înt la cer, H ristos Dum nezeu ne-a Lrecut pe
noi». A ceastă .trecere este reală şi fiinţială, pentru că cel ce o face pen-
tru Sine ca om este Dumnezeu însuşi, care păstrează com uniunea cu cei
cuprinşi în Sine prin firea n oastră asumată, răm înind în veci «jertfa cea
vie jertfită, M ieluşelul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii».
A vînd înscrisă în El jertfa prin care s-a făcut tre c ere a sau transcen-
derea n o astră de la m oarte la viaţă, H ristos cel înviait râmîne Paştile
nostru perm anent prin excelenţă sau trecerea continuă, ca să putem
trece şi noi îm preună cu El, în orice timp, în planul învierii şi al vieţii
veşnice. Toată existenţa creştinului, u n ită cu Hristos, este un continuu
Paşte, o itrecere la viaţă şi la mai m ultă viaţă (loan X, 10), de aceea o
jertfă şi o înviere continuă cu H ristos însuşi.
Lăudînd pe Hristos cel înviat, ne am intim şi cinstim şi C rucea Lui,
prin care Hristos ne-a trecut de la m oarte la viaţă şi prin care şi noi
creştinii trebuie să înaintăm spre înviere : «Cinstitei Crucii Tale ne în -
chinăm H ristoase şi sfînJla Ta înviere o lăudăm şi o slăvim. Căci cu rana
Ta noi toţi ne-am vindecat»-
Paştile nu sînt o negaţie a Crucii, în v ie rea este prezentă in Cruce,
iar Crucea în înviere. Crucea conduce spre înviere şi este o anticipare
a învierii, iar în vierea nu este fără Cruce, este slava Crucii. De aceea,
de puterea Crucii lui H ristos se vorbeşte nu numai în Săptăm îna Pati-
milor, ci şi în m area zi a Paştilor şi în întreaga Săptăm înă luminată :
«Cel ce răstignire ai răb dat şi m oarea ai stricat şi ai înviat din morţi,
împacă v iaţa n o astră D o a m n e ...» ; «Cu Crucea Ta ai stricat blestemul
lemnului, cu îngro p area Ta ai omorît stăpînirea morţii». Crucea n e s tr ă -
luceşte acum din Hristos cel înviat şi înseam nă bunătate, om orîrea în
noi a tot ceea ce duce la păcat, înfrîngerea egoismului care ne înstrăi-
nează de semenul n o stru şi de noi înşine, printr-o caldă şi bogată d ă -
ruire lui Dumnezeu şi oamenilor. D atorită Crucii, Hristos n-a putut fi
ţinut în iad, căci a adus acolo pa-cea, bunătatea, n evinovăţia şi lumina.
S-au înfricoşat de aceasta căpeteniile iadului şi porţile cele de durere
s-au ridicat, căci a intrat împăradul slavei, Hristos, zicînd celor aflaţi
în legături : «Ieşiţi !», iar celor din întuneric : «Descoperiti-vă !» (Miercuri
250 WS E R I C A O R T O D O X Ă R O M Ă N Ă

seara din săptăm îna luminată). Hristos coboară la iad şi intră în iad ca
«jertfit şi nejertfit», ca «jertfă vie», ca p redat cu totul lui Dumnezeu şi
totuşi plin de toată puterea dumnezeiască, ca Miel şi ca împărat. Bună-
tatea şi puterea iubirii jertfitoare a Lui sînt izvorul mintuirii noastre,
căci sînt ale îm păratului M i e l : «M intuitorul meu, Jertfa cea vie şi n e -
jertfită, ca un Dumnezeu, pe Tine însuţi aducindu-Te de voie Tatălui,
ai sculat pe Adani cu tot neamul, înviind Tu din mormînt» (din C ano-
nii/ Paştelui).
H ristos-inviat păstrează rănile şi trupul Său ca o m ărturie a per-
m anentei sale iubiri faţă de noi şi ca o dovadă că Cel ce a înviast nu este
altul decît Cel ce s-a răstignit pentru noi. Pipăind rănile Lui, Toma-s-a
convins că iubirea lui Hristos m anifestată în m oartea pe Cruce a fost
aşa de mare, încît prin ea a înviat şi ne va învia şi pe noi, căci e ra iu b i-
rea lui Dumnezeu însuşi, Toma a crezut :>i a m ărturisit că a înviat H ris-
tos însuşi, şi aceasita nu pe n tru că a pipăit un trup ca al nostru, ci p e n -
tru că a sim ţit trupul lui Hristos plin de puterea Duhului Sfînt, fapt care
îl face să exlam e : «Domnul m eu şi Dumnezeul meu» (Ioan XX, 28). Dar
Toma, pipăind coasta lui Hristos, n-a simţit numai căldura om enească a
acesteia ci şi lu crarea dum nezeiască arătată prin ea, cu m u lt'm a i p u te r -
nic decît a simţit femeia care s-a vindecat de scurgerea sîngelui, prin
atingerea de Domnul.
*
învierea lui Hristos a însem nat o transcendere totală a no a stră la
com uniunea de iubire şi viată cu Dumnezeu şi întreolaltă, beneficiind
de aceasta întreaga creaţie = «Luminatu-s-au toate cu învierea Ta,
Doamne, şi raiul iarăşi s-a deschis şi to a tă zidirea lăudindu-te, cîntare
Ţie aducem totdeauna», începutul experienţei de pancom uniune deplină
a credincioşilor, dispuşi acum să se îmbrăţişeze şi să privească ca fraţi,
chiar şi pe duşmani, este subliniat de cîntarea bisericească pascală :
«Ziua învierii, să ne luminăm, cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îm-
brăţişăm. Să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi şi să iertăm toate
pentru înviere». A ceasta intim itate şi familiaritate implică o tra n s p a -
ren ţă v irtu ală a trupurilor, corespunzătoare transparenţei începătoare a
sufletelor, adusă de înviere.
Pancomuniunea deplină nu poate a vea loc decît unde este curăţie,
iubire deplină şi sinceră, sfinţenie şi dorul după tot mai multă sfinţenie
Hristos este lumina care se descoperă deplin numai celui ce crede şi
este dispus să creadă căci această lumină atinge profunzimea fiinţei
noastre. Pancom uniunea îşi 'trage puterea ei din Hristos cel înviat, care
străbate, înnoieşte şi sfinţeşte sufletele noastre, deschizindu-ne pe unii
altora în iubire şi dăru ire reciprocă. Acest lucru v re a să-l sublinieze şi
cîntarea : Cit este de sfîntă cu adevărat şi întru totul prâznuită această
noapte de m întuire şi strălucită, fiind mai inainte vestitoare a zilei celei
purtătoare de lumină, a învierii, intru care Lumina cea fără de ani din
m orm înt cu trupul tuturor a strălucit I
INDRUMĂRI PASTORALE 2 51

în Hristos cel înviat ni s-a dat ex p e rien ţa deplină a lui Dumnezeu

pe- care Apostolul Toma, arătîndu-o, a m ărturisit-o cu cutrem urare :
«Domnul m eu şi Dumnezeul m e u !» Dar această experienţă sau trăire a
lui Hristos noi o avem ca m ădulare ale Bisericii Lui.
Ca taină generală a rmntuirii, în calitatea ei de trup al lui Hristos,
Biserica este îndeosebi prelungirea în lume a Paştilor, adică a Crucii şi
Învierii lui Hristos. Căci ca trup al lui Hristos, Biserica esite um anitatea
purificată şi întărită prin Cruce, înnoită şi îndum nezeită prin înviere.
Biserica stă pe jertfa Crucii şi pe puterea dum nezeiască rev ă rsată în
um anitate de către Hristos înviat. Capul ei este Hristos-Domnul, adică
slăvit. După înviere, Hristos a instituit Tainele, afară de Euharistie care
a fost instituită încă înainte de patimi, prin care se tran sm ite viaţa şi lu-
crarea m întuitoare a lui Hristos în lume, prin Biserică sau din Biserică.
Biserica actualizează viaţa şi plinătatea de lumină şi bucurie a în -
vierii in fiecare Botez, în fiecare Euharistie, in fiecare Paşti, iar această
plenitudine de v iaţă constituie fiinţa Bisericii şi, din generaţie în g e n e -
raţie, creştinii, transparenţi faţă de fiinţa eclezială care-i întem eiază în
Hristos, v ad pe H ristos cel înviat, în aşa fel că şi ei se adaugă, împreună
cu Sfîntul Apostol Pavel, şirului nesfîrşit al m artorilor învierii lui H ris-
tos, pe care o vestesc neîncetat, rostind cu bucuria vieţii răsărită nouă
tuturor din înviere : «Hristos a î n v i a t !».
1 P r. P ro f . D U M IT R U R A D U