EPISTOLA PASTORALĂ LA SLĂVITUL ȘI LUMINOSUL PRAZNIC

AL ÎNVIERII DOMNULUI DIN ANUL MÂNTUIRII 2021

PAȘTILE DOMNULUI – ÎNTOARCEREA LA VIEȚUIREA CEA DUPĂ DUMNEZEU

† SILUAN

Prin mila lui Dumnezeu, Episcopul de-Dumnezeu-păzitei

Episcopii Ortodoxe Române a Italiei,

Preacuviosului Cin Monahal, Preacucernicului Cler,

și tuturor Credincioșilor drept-slăvitori
care ascultă sau citesc această Epistolă Pastorală,

Har vouă, pace și bucurie de la Hristos Cel înviat din morți,

iar de la noi, părintești binecuvântări,
dimpreună cu străvechiul salut:

HRISTOS A ÎNVIAT!

În freamătul lumii hărțuite, de mai bine de un an de zile, de un vrăjmaș pe cât de mic, pe atât
de înspăimântător, în forfota așteptării unor noi începuturi, în larma asurzitoare a vehiculelor și
utilajelor ce-și reiau activitatea, răzbate, și în acest an, buna-vestire a creștinilor drept-slăvitori:
„Hristos a înviat! Adevărat a înviat!”.

Deși nu putem încă să slujim în deplinătatea condițiilor obișnuite, totuși, se cuvine să dăm
slavă și să aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru că ne-a îngăduit să putem să ne adunăm la biserică
și să împlinim cele ce se cuvin Praznicului Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Dacă, în aceste zile, gândul lumii acesteia este ațintit mai mult asupra regăsirii obiceiurilor
vieții de dinainte de începerea pandemiei, gândul creștinului se adâncește în taina pătimirii, morții și
învierii Fiului lui Dumnezeu, care, din iubire de oameni, a devenit (și) Fiul Omului, pentru noi și a
noastră mântuire, și a venit ca viață să avem și din belșug să avem (cf. In. 10, 10). Dar lumea aceasta
pare a se mulțumi cu propriu-i fel de viețuire și nu caută și nu-și închipuie o altfel de „viață” decât
cea pe care o cunoaște: alergare, muncă pentru a se hrăni și palida răsplată a câtorva zile de concediu
pe an... Și apoi, de la capăt... Lumea pare a voi să ignore suferința și, mai ales, moartea pe care caută
să o camufleze și să o cosmetizeze cât mai bine cu putință.

Creștinul e însă conștient de faptul că, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin
păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el (Rom. 5, 12).
El știe și aceea că, precum prin greşeala unuia a venit osânda pentru toţi oamenii, aşa şi prin
îndreptarea adusă de Unul – Iisus Hristos – a venit, pentru toţi oamenii, îndreptarea care dă viaţă;
căci precum prin neascultarea unui om s-au făcut păcătoşi cei mulţi, tot aşa prin ascultarea Unuia
se vor face drepţi cei mulţi (Rom. 5, 15; 17-19).

Calea prin care omul se leapădă de înșelarea lumii acesteia și de înșelătorul ei și îmbrățișează
viața cea adevărată este Taina Sfântului Botez. De aceea, ne spune Sfântul Apostol Pavel: Au nu ştiţi
că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu
El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să
umblăm şi noi întru înnoirea vieţii (Rom. 6, 3-4). De aceea, cântăm la Utrenia Paștilor:

Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase; astăzi înviez împreună cu Tine, Cel ce ai
înviat. Răstignitu-m-am ieri împreună cu Tine; Însuți împreună mă preaslăvește, Mântuitorule, întru
Împărăția Ta. (Canonul Învierii, Cântarea a 3-a)

Dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi
(2 Cor. 5, 17), ne amintește Apostolul. Așa se face că viața lăuntrică a creștinului este orientată, în
chip tainic, către alte zări decât orizontul – și orizontala – acestei lumi, urmând îndemnul aceluiași
Apostol: dacă aţi înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde se află Hristos, şezând de-a
dreapta lui Dumnezeu; cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ, căci voi aţi murit şi viaţa voastră
este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu (Col. 3, 1-3).

Lucrarea înnoitoare a harului lui Dumnezeu în noi nu se întâmplă însă în mod automat, ci ea
presupune implicarea voinței noastre, osteneală și luptă îndelung-răbdătoare, pentru a ne elibera de
năravurile și înclinațiile rele moștenite de la înaintași și cultivate de noi, cu voia sau fără voia noastră.
De noi depinde ce căutăm în această viață: le căutăm pe cele ale trupului – adică pe „cele de jos” –
sau pe cele ale sufletului – adică pe „cele de sus”? Drept aceea, ne spune Apostolul, omorâţi
mădularele voastre, cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta cea rea şi lăcomia care
este închinare la idoli, pentru care vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării (...); deci lepădați
și voi toate acestea: mânia, iuţimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de ruşine din gura voastră. (Col.
3, 5-6; 8). Aceasta e partea noastră. Domnul e Cel care duce la împlinire buna noastră căutare.

Toți oamenii, dar mai ales tinerii caută libertatea, o doresc și, adesea, se luptă pentru ea, dar
uită că oricine săvârșește păcatul rob este păcatului (In. 8, 34). De aceea, căutarea libertății îl poate
duce, de multe ori, pe omul de azi, în mod paradoxal, la robie și, în cele din urmă, la disperare și chiar
la moarte. Așadar, este bine să tragem învățătură din căderea lui Adam – cel care a schimbat ascultarea
față de Ziditorul lui, cu ascultarea față de „cel viclean”. Să luăm aminte la ceea ce ne spune, iarăși,
Apostolul: Au nu ştiţi că celui ce vă daţi robi, spre ascultare, robi sunteţi, ai celui pe care-l ascultați:
fie ai păcatului spre moarte, fie ai ascultării spre dreptate? (Rom. 6, 16) Deci să nu împărăţească
păcatul în trupul vostru cel muritor, ca să vă supuneţi poftelor lui; nici să nu puneţi mădularele
voastre ca arme ale nedreptăţii în slujba păcatului, ci, înfăţişaţi-vă pe voi lui Dumnezeu, ca vii,
sculaţi din morţi, şi mădularele voastre ca arme ale dreptăţii lui Dumnezeu. (Rom. 6, 12-13)

Prin moartea și învierea Sa, Hristos Mântuitorul ne pune în fața unei alegeri: de a începe o
viață nouă, întemeiată pe poruncile Sale și care-și trage seva din Sfintele Sale Taine, sau de a continua
felul de viață pe care o trăiește lumea, întemeiat pe „estimări” și „promisiuni” omenești și pe
stimularea și cultivarea patimilor și plăcerilor. În cel care alege viața cea nouă, Hristos Însuși lucrează,
prin harul Său, împreună-pătimește cu el și, la măsura râvnei aceluia și a încrederii pe care acela I-o
arată, Îl face părtaș roadelor duhovnicești ale morții și învierii Sale. În Hristos, nimeni nu mai este
singur! Hristos împărtășește cu el toate trăirile sale, toate durerile și bucuriile pe care le trăiește, în
afară de păcat. Și precum, prin propria Sa moarte, a biruit în trupul Său păcatul și moartea, Hristos
biruiește, prin har, păcatul și moartea, și în fiecare dintre cei care-L primesc și cred întru Numele Lui
(cf. In. 1, 12), făcându-i părtași la viața Lui cea nesfârșită.

Inima celui ce se adapă la viața cea nouă în Hristos împreună-pătimește cu cei care întâmpină
Praznicul Învierii de pe patul suferinței și cu cei ce-i slujesc și-i îngrijesc; se simte apropiată de cei
lipsiți sau înfrânți de viață și care nu mai văd nici o ieșire din punctul mort în care au ajuns... Ea îi
poartă în rugăciune și în drag pe toți cei care sunt departe și pe cei care mai înainte au ieșit din această
lume, bucurându-se împreună cu ei de Învierea Stăpânului – nădejdea tuturor marginilor pământului
și a celor de pe mare, departe, a celor vii și a celor adormiți.

O, Paștile Cel mare și preasfințit, Hristoase; o Înțelepciunea și Cuvântul lui Dumnezeu și

Puterea, dă nouă să ne împărtășim cu Tine, mai cu adevărat, în ziua cea neînserată a Împărăției
Tale! (Canonul Paștilor, Cântarea a 9-a).

Cu neclintită nădejde în purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de fiecare dintre noi și cu ne-
distanțată îmbrățișare întru Hristos Cel Înviat,

†Episcopul Siluan

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

De la Reședința noastră episcopală din binecuvântata cetate a Romei, la luminosul Praznic al

Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, în a 2-a zi a lunii mai, la anul mântuirii 2021, iar de la facerea
lumii, 7529.