Prin mila lui Dumnezeu, Episcopul de-Dumnezeu-păzitei Episcopii Ortodoxe Române a

Italiei,

Preacuviosului Cin Monahal, Preacucernicului Cler,

și tuturor Credincioșilor drept-slăvitori

care ascultă sau citesc această Epistolă Pastorală,

Har vouă, pace și bucurie de la Hristos Cel înviat din morți,

iar de la noi, părintești binecuvântări,

dimpreună cu străvechiul salut:

HRISTOS A ÎNVIAT!

În freamătul lumii hărțuite, de mai bine de un an de zile, de un vrăjmaș pe cât de

mic, pe atât de înspăimântător, în forfota așteptării unor noi începuturi, în larma
asurzitoare a vehiculelor și utilajelor ce-și reiau activitatea, răzbate, și în
acest an, buna-vestire a creștinilor drept-slăvitori: „Hristos a înviat! Adevărat a
înviat!”.

Deși nu putem încă să slujim în deplinătatea condițiilor obișnuite, totuși, se

cuvine să dăm slavă și să aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru că ne-a îngăduit să
putem să ne adunăm la biserică și să împlinim cele ce se cuvin Praznicului Învierii
Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Dacă, în aceste zile, gândul lumii acesteia este ațintit mai mult asupra regăsirii
obiceiurilor vieții de dinainte de începerea pandemiei, gândul creștinului se
adâncește în taina pătimirii, morții și învierii Fiului lui Dumnezeu, care, din
iubire de oameni, a devenit (și) Fiul Omului, pentru noi și a noastră mântuire, și
a venit ca viață să avem și din belșug să avem (cf. In. 10, 10). Dar lumea aceasta
pare a se mulțumi cu propriu-i fel de viețuire și nu caută și nu-și închipuie o
altfel de „viață” decât cea pe care o cunoaște: alergare, muncă pentru a se hrăni
și palida răsplată a câtorva zile de concediu pe an... Și apoi, de la capăt...
Lumea pare a voi să ignore suferința și, mai ales, moartea pe care caută să o
camufleze și să o cosmetizeze cât mai bine cu putință.

Creștinul e însă conștient de faptul că, precum printr-un om a intrat păcatul în

lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi
au păcătuit în el (Rom. 5, 12).El știe și aceea că, precum prin greşeala unuia a
venit osânda pentru toţi oamenii, aşa şi prin îndreptarea adusă de Unul – Iisus
Hristos– a venit, pentru toţi oamenii, îndreptarea care dă viaţă;căci precum prin
neascultarea unui om s-au făcut păcătoşi cei mulţi, tot aşa prin ascultarea Unuia
se vor face drepţi cei mulţi(Rom. 5, 15; 17-19).

Calea prin care omul se leapădă de înșelarea lumii acesteia și de înșelătorul ei și

îmbrățișează viața cea adevărată este Taina Sfântului Botez. De aceea, ne spune
Sfântul Apostol Pavel: Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat,
întru moartea Lui ne-am botezat?Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez,
pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi
noi întru înnoirea vieţii (Rom. 6, 3-4).De aceea, cântăm la Utrenia Paștilor:

Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase; astăzi înviez împreună cu Tine, Cel
ce ai înviat. Răstignitu-m-am ieri împreună cu Tine; Însuți împreună mă
preaslăvește, Mântuitorule, întru Împărăția Ta.(Canonul Învierii, Cântarea a 3-a)
Dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-
au făcut noi (2 Cor. 5, 17), ne amintește Apostolul. Așa se face că viața lăuntrică
a creștinului este orientată, în chip tainic, către alte zări decât orizontul – și
orizontala – acestei lumi, urmând îndemnul aceluiași Apostol: dacă aţi înviat
împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde se află Hristos, şezând de-a dreapta
lui Dumnezeu;cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ, căci voi aţi murit şi
viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu (Col. 3, 1-3).

Lucrarea înnoitoare a harului lui Dumnezeu în noi nu se întâmplă însă în mod

automat, ci ea presupune implicarea voinței noastre, osteneală și luptă îndelung-
răbdătoare, pentru a ne elibera de năravurile și înclinațiile rele moștenite de la
înaintași și cultivate de noi, cu voia sau fără voia noastră. De noi depinde ce
căutăm în această viață: le căutăm pe cele ale trupului – adică pe „cele de jos” –
sau pe cele ale sufletului – adică pe „cele de sus”? Drept aceea, ne spune
Apostolul,omorâţi mădularele voastre, cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia,
patima, pofta cea rea şi lăcomia care este închinare la idoli, pentru care vine
mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării (...); deci lepădați și voi toate
acestea: mânia, iuţimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de ruşine din gura voastră.
(Col. 3, 5-6; 8). Aceasta e partea noastră. Domnul e Cel care duce la împlinire
buna noastră căutare.

Toți oamenii, dar mai ales tinerii caută libertatea, o doresc și, adesea, se luptă
pentru ea, dar uită că oricine săvârșește păcatul rob este păcatului (In. 8, 34).
De aceea, căutarea libertății îl poate duce, de multe ori, pe omul de azi, în mod
paradoxal, la robie și, în cele din urmă, la disperare și chiar la moarte. Așadar,
este bine să tragem învățătură din căderea lui Adam – cel care a schimbat
ascultarea față de Ziditorul lui, cu ascultarea față de „cel viclean”.Să luăm
aminte la ceea ce ne spune, iarăși, Apostolul: Au nu ştiţi că celui ce vă daţi
robi, spre ascultare, robi sunteţi, ai celui pe care-l ascultați: fie ai păcatului
spre moarte, fie ai ascultării spre dreptate? (Rom. 6, 16) Deci să nu împărăţească
păcatul în trupul vostru cel muritor, ca să vă supuneţi poftelor lui;nici să nu
puneţi mădularele voastre ca arme ale nedreptăţii în slujba păcatului, ci,
înfăţişaţi-vă pe voi lui Dumnezeu, ca vii, sculaţi din morţi, şi mădularele voastre
ca arme ale dreptăţii lui Dumnezeu.(Rom. 6, 12-13)

Prin moartea și învierea Sa, Hristos Mântuitorul ne pune în fața unei alegeri: de a
începe o viață nouă, întemeiată pe poruncile Sale și care-și trage seva din
Sfintele Sale Taine, sau de a continua felul de viață pe care o trăiește lumea,
întemeiat pe „estimări” și „promisiuni” omenești și pe stimularea și cultivarea
patimilor și plăcerilor. În cel care alege viața cea nouă, Hristos Însuși lucrează,
prin harul Său, împreună-pătimește cu el și, la măsura râvnei aceluia și a
încrederii pe care acela I-o arată, Îl face părtaș roadelor duhovnicești ale morții
și învierii Sale. În Hristos, nimeni nu mai este singur! Hristos împărtășește cu el
toate trăirile sale, toate durerile și bucuriile pe care le trăiește, în afară de
păcat. Și precum, prin propria Sa moarte, a biruit în trupul Său păcatul și
moartea, Hristos biruiește, prin har, păcatul și moartea, și în fiecare dintre cei
care-L primesc și cred întru Numele Lui (cf. In. 1, 12), făcându-i părtași la viața
Lui cea nesfârșită.

Inima celui ce se adapă la viața cea nouă în Hristos împreună-pătimește cu cei care
întâmpină Praznicul Învierii de pe patul suferinței și cu cei ce-i slujesc și-i
îngrijesc; se simte apropiată de cei lipsiți sau înfrânți de viață și care nu mai
văd nici o ieșire din punctul mort în care au ajuns... Ea îi poartă în rugăciune și
în drag pe toți cei care sunt departe și pe cei care mai înainte au ieșit din
această lume, bucurându-se împreună cu ei de Învierea Stăpânului – nădejdea tuturor
marginilor pământului și a celor de pe mare, departe, a celor vii și a celor
adormiți.
O, Paștile Cel mare și preasfințit, Hristoase; o Înțelepciunea și Cuvântul lui
Dumnezeu și Puterea, dă nouă să ne împărtășim cu Tine, mai cu adevărat, în ziua cea
neînserată a Împărăției Tale! (Canonul Paștilor, Cântarea a 9-a).

Cu neclintită nădejde în purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de fiecare dintre

noi și cu ne-distanțată îmbrățișare întru Hristos Cel Înviat,

† Episcopul Siluan

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei