Vamesii Vazduhului si Judecata particulara Predica la inmormantare

0 comments Posted by Cluz Ortodox on Jun 17, 2009 in Duminici si Sarbatori | 0 comments

X Salut utilizatorule de Google! Dac gseti acest articol folositor te rog s te abonezi la RSS pentru a fi la curent cu ultimele nouti de pe blog. Posts relating to "predici la inmormantare". Hide related posts IPS Bartolomeu este nmormntat joi 3 februarie 2011 Nouti PS Bartolomeu Anania va fi nmormntat joi, la Catedrala din Cluj Bartolomeu, funeralii pe ecrane-gigant Basescu s-a recules la catafalcul IPS Bartolomeu.... Printele Lavrentie Sovre Greu e calugar Renumit pentru calitatile sale duhovnicesti si pentru puterea rugciunii sale, Printele Lavrentie de la Mnstirea Frasinei a fost toata viata...

Fotografii de la nmormntarea Printelui Petroniu Tnase Parintele Petroniu Tanase care ultimii 33 de ani din viata i-a petrecut n obstea romneasca a Schitului Podromu din Muntele... S ne rugm pentru sntatea lui: IPS Bartolomeu, transportat napoi n ar n stare grav nu poate fi operat Mitropolitul Clujului IPS Bartolomeu Anania va fi readus in tara, luni seara, cu un elicopter medical. De asemenea, cardiologii austrieci apreciaza... Despre luarea Crucii si urmarea lui Hristos IPS Bartolomeu Anania - Luarea Crucii si urmarea lui Hristos ...

i (trupul) ca pulberea s se ntoarc n pmnt cum a fost, iar sufletul s se ntoarc la Dumnezeu Care l-a dat (ECCLESIAST 12,7). Mare i nfricotor este ceasul morii. Un mare adevr cunoatem fiecare dintre noi i anume acela c vom muri. Bineneles cci cauza morii este pcatul strmoesc. Acest adevr reiese din gura dumnezeiescului Apostol Pavel care zice: Deci precum printr-un om a intrat pcatul n lume i prin pcat moartea, aa moartea a trecut la toi oamenii, cci toi au pctuit n el (ROMANI 5,12); Pentru c plata pcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu via venic n Hristos Iisus Domnul nostru (ROMANI 6,23). Un alt adevr tot aa de mare cunoatem: Nu tim cnd vom muri. Aici, Domnul nostru Iisus Hristos ne avertizeaz, zicnd: Drept aceea, privegheai, c nu tii ziua, nici ceasul cnd vine Fiul Omului (MATEI 25,13). Conform celor relatate reiese c atunci cnd a sunat ceasul ieirii noastre din lume, sufletul se retrage din trup i se adun nspre cap. De aceea,

pentru cei ce au dus o via duhovniceasc intens, li se nsenineaz faa cu o lumin neobinuit. La muli dintre sfinii nevoitori ai pustiei, n vremea ieirii sufletului din trup (cci conform ECCLESIAST 12,7, moartea este desprirea sufletului de trup), le strluceau feele ca soarele. Sufletul e o fptur spiritual care nu are ngrdirea pe care o are trupul. n momentul morii o contiin mpcat rsfrnge o fa senin, pe cnd o contiin tulburat rsfrnge o fa ngrozit; de aceea neleptul Solomon zice: Adu-i aminte de Ziditorul tu n zilele tinereii tale, nainte ca s vin zilele de restrite i s se apropie anii despre care vei zice: N-am nici o plcere de ei (ECCLESIAST 12,1); i te temi s mai urci colina i spaimele pndesc n cale i capul se face alb ca floarea de migdal i lcusta sprncen se face grea i toi mugurii s-au deschis, fiinc omul merge n locaul su de veci i bocitoarele dau trcoale pe uli (ECCLESIAST 12,5). MARE ESTE TAINA MORII. Desfacerea sufletului de trup se face n vreme de trei zile pmnteti, ncepnd de la momentul pe care-l numim MOARTE. Slujba nmormntrii corespunde cu dezlegarea deplin a sufletului de trup. La ieirea din CORTUL PMNTESC (cci aa putem numi trupul pentru suflet), sufletul trece n lumea asemenea cu el, a fpturilor nevzute, fie ngerii buni dac a fost bun, fie cu ngerii czui (diavolii) dac faptele lui au fost rele. Dac pe pmnt erau ceasuri, zile i ani, dincolo este un venic ASTZI, o venicie luminoas pentru sufletul care a dobndit sfinenia, sau o venicie ntunecoas, neagra venicie, pentru sufletul care a iubit stricciunea. ACUM D SUFLETUL DE DATORIA CUNOATERII. Dac sufletul n-a ajuns pe pmnt, s-au n-a vrut s ajung la desvrita cunotin de sine nsui, el trebuie neaprat, ca fiin spiritual, s se cunoasc dincolo de mormnt. Sufletul trebuie s-i dea seama de ceea ce i-a ctigat; trebuie s-i recunoasc i s-i pronune judecata, nainte de a-l judeca Dumnezeu. Mare greeal fac cei i doresc moartea cnd se afl n suferin, creznd c n urma morii, vor scpa de tot, unii ajungnd chiar s-i pun capt zilelor prin suicid sau sinucidere, alii, n unele sate, chiar cretini ortodoci fiind, susin i se contrazic cu preoii c nu este via dincolo de moarte. Pe pmnt sufletul avea ajutorul Harului dumnezeiesc din Sfintele Taine, care-l ajuta s se cunoasc i s-i judece purtarea. Dincolo nu se mai poate cunoate pe sine nsui prin propria lui libertate, cci misiunea de a-i descoperi sufletului starea sa de stricciune o au ngerii czui. Demonii, stpnii rului pe pmnt, au s-i dea acum pe fa toate faptele sale rele, pe care sufletul i le va recunoate i se va teme cumplit. Prin recunoaterea aceasta va preveni judecata lui Dumnezeu, cea asupra sa. Deci toate greelile mrturisite la duhovnic, cu inim nfrnt i smerit i pentru care el i-a fcut canonul fiind n trup, nu se mai afl ca piedic n cale, la trecerea printre cumpliii vamei ai vzduhului, cci puterea lui Dumnezeu lea ters pe acestea din crile lor. La aceast nfricoat cercetare a sufletului st de fa i ngerul pzitor pe care l-a primit la Botez (de aceea vai cei ce nu-i boteaz copiii cci nu au primit nger pzitor), care nsoete sufletul n toat cltoria sa. VMILE VZDUHULUI sunt pentru sufletele de mijloc, care mai vd faa lui Dumnezeu, chiar dac vor fi osndite. Vrmaii lui Dumnezeu, ATEII, care se nnebunesc, zicnd cu ur c nu este Dumnezeu (PSALM 13,1; 52,1), nu mai trec prin vmi, ei fiind cu totul fiii pierzrii. Sufletul acestora l trag din trup cu sil mare o droaie de diavoli i osnditul suflet n-

are nici mcar mngierea s vad de departe faa ngerului pzitor, mai ales dac necredinciosul acela era dintre cei botezai (cci cei nebotezai nici mcar nu au nger pzitor). Precum nu se apropie ngerii buni de sufletul ce s-a dat cu totul pierzrii, aa nu se apropie ngerii ri de sufletele sfinilor care, ntr-o stare de contemplaie, se suie la Dumnezeu ca un uvoi de foc. Acum, sufletul se nchin lui Dumnezeu, nu prin credin, ci prin vedere, dup cum spune Mntuitorul: Fericii cei curai cu inima, c aceia vor vedea pe Dumnezeu (MATEI 5,8). Cunotina trebuie s fie deplin, pentru stadiul n care se afl acum sufletul. De aceea este condus de nger s vad Raiul, fericirea drepilor, rsplata faptelor bune, dar mai ales e condus s-i vad faptele sale bune pe care le-a fcut, sau pe care le-ar fi putut face i nu le-a fcut. Acum va pricepe sufletul ce nzestrare i dduse Tatl i ce putea s fac, iar din acestea, ct a fcut. Acum cunoate care-i era msura dat lui de Dumnezeu i ct a mplinit-o el. n a noua zi de la moarte sau a asea de la ngropare sufletul se rentoarce la Dumnezeu i I Se nchin. Pe pmnt, Biserica face rugciune a noua zi pentru cel ce s-a mutat de la noi. Cunoscuii i rudeniile de pe pmnt, n obtea Bisericii fiind, ridic rugciune ctre Dumnezeu ca s fie rnduit n ceata ngerilor buni. De la aceasta a doua nchinare a sufletului, din porunca lui Dumnezeu, sufletul merge s vad i iadul, suferinele pctoilor, scrnirea dinilor, focul cel venic, ntunericul cel mai dinafar. Dincolo nu e timp ca la noi, ci VENICIA. Totui cltoria aceasta prin iad, ine ca la 30 de zile pmnteti. n vremea aceea sufletul cunoate cu de-amnuntul plata pcatului, urmrile rele pe care le-a fcut el. Dac s-a pocit de ele (n sensul ortodox prin spovedanie, nu n sensul sectar al cuvntului), se va teme mai puin; dac nu s-a pocit de ele i l-a prins moartea n ele, ngrozirea lui va fi mai cumplit. Acum i cunoate locul dup dreptate, n care are s se munceasc i tremur de fric. FRICA DUP MOARTE ESTE MAI MULT MAI MARE CA N TIMPUL VIEII. Dup vederea iadului, sufletul se ntoarce pentru a treia oar s se nchine Domnului. Acum e lmurit. A vzut binele i rul. Acum nu mai vorbete ca pe pmnt c nu exist Rai i Iad. Acum nu mai zice ca houl fr de minte: Nu cred c exist temni!. i fiindc nu crezi, urmeaz c nu exist? Dar dac exist, ce te faci? Dac crezi c este iad i s zicem, prin absurd, c nu este n-ai pierdut nimic. Dar dac este? Te-ai pierdut pe tine nsui, ai pierdut totul! A PATRUZECEA ZI DUP MOARTE ARE LOC JUDECATA PARTICULAR A SUFLETULUI. De aceea a PATRUZECEA ZI DUP MOARTE, Biserica se roaga pentru suflet prin Sfnta Liturghie i Parastas, ca sufletul s-i gseasc odihn n mpria lui Dumnezeu. AMIN! BIBLIOGRAFIE: -1. BIBLIA sau SFNTA SCRIPTUR; Editura Institutului Biblic i de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romne; Bucureti; -2. BOCA, Ieromonah Arsenie CRAREA MPRIEI Tiprit cu binecuvntarea Prea Sfinitului Dr. TIMOTEI SEVICIU, Episcopul Aradului i Hunedoarei; Ediia a V-a ngrijit de Preot Conf. Dr. SIMION TODORAN i Monahia ZAMFIRA CONSTANTINESCU; Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Romne a Aradului 2006. de Preot Gheorghe Salagian

ndurerat familie i mult ntristat auditoriu, viaa noastr de zi cu zi este un mare dar de la Dumnezeu. Faptul c suntem, c privim, c iubim sau c suntem ndurerai ca astzi este darul pe care l primim, cu mult iubire, din partea lui Dumnezeu. Ziua de acum, ca orice zi a vieii noastre, e o pregtire pentru venicie. Noi mergem spre cer i nu spre niciunde. Un tnr, cel pe care l-am avut copil, frate, vr sau prieten, care pn mai ieri era mpreun cu noiazi ne-a lsat singuri. El s-a ndreptat spre Cel care este Iubire i Lumin, Cuvnt i Via. n numai cteva cuvinte vom ncerca s exprimm condoleanele noastre familiei ndurerate, n aceast zi trist, la pierderea singurului lor fiuDar vom ncerca i s ne alinm sufletul, prin artarea a ct de important este sufletul nostru pentru noi dar i a rolului nostru de oameni care mergem spre cerul lui Dumnezeu. Pentru un cretin ortodox lucrul cel mai de pre este sufletul su. Sufletul nostru este lucrul prin care artm, n primul rnd, c suntem ai lui Dumnezeu, creai dup chipul Su. Orice lucru pe care l facem trebuie s in cont de sntatea sufletului nostru i pentru a ine cont de suflet orice lucru pe care l facem trebuie s fie fcut din iubire i recunotin. Dac avem iubire atunci ne punem n legtur cu Dumnezeu i cu semenii notri, ca unii care iubim i ca unii care tim importana sufletului nostru. Un singur suflet valoreaz ct o ntreag lume i o ntreag lume ct un suflet omenesc. Pentru c Hristos Dumnezeu a mers dup oaia cea pierdut, dup umanitate i a adus-o la turma Sa, prin jertfa Sa pentru noi. Iubind sufletul nostru devine subtil, devine subtil pentru iubire. Ne spiritualizm iubind. i acest lucru se ntmpl pentru c legtura dintre sufletul i trupul nostru este indestructibil. Omul este trup i suflet i nu numai trup sau nu numai suflet. Odat cu moartea trupul nostru redevine pmnt iar sufletul nostru se nal la Creatorul su. Tradiia Bisericii noastre amintete de existena a 24 de vmi prin care sufletul trebuie s treac i de o judecat particular, care are loc la 40 de zile dup moarte. i cele pe care le vrea Dumnezeu, n ultim instan, se petrec cu cel adormit. Fiul dv. era omul care nu uita pe nimeni i care nu era nepstor fa de nimeni. Tot ce fcea, fcea cu inim bun i milostiv. Toi l respectam i l iubeam. Chiar i cei care l pizmuiam, de fapt, n cugetul nostru l iubeam.

Iar astzicnd el nu se mai bucur mpreun cu noie mult tcere. Din noi parc s-a rupt ceva odat cu plecarea luidei fiecare l avem n inim. ns trebuie s nu uitm c Dumnezeu i ia la El de foarte tineri tocmai pe cei pe care i iubete mult. Dumnezeu, Cel care a vzut cu adevrat inima Lui l-a luat la Sine. Fiindc, iubiii mei, cu fiecare dintre noi se va petrece acest lucru la un moment dat s vrsm o lacrim pentru el. O lacrim plns de ctre sufletul nostru i o rugciune din tot cugetul pentru fratele nostru ne ajut i pe noi i pe el. V rog s nu-l uitm! Uitarea este un chin prea greu pentru toi. Nimeni nu vrea s fie singur i prsit. Nimeni nu vrea s fie fr prieteni, fr un sprijin n nevoie. El are nevoie de rugciunea noastr. El are nevoie de neuitarea noastr. El va rmne cu noi atta timp ct noi ne amintim de el cu drag. i iubirea nu uit niciodatAmin! * 2. 1. Cum mi presupun auditoriul? Ca preotiei contact cu familia celui adormit nainte de nmormntare i de aceeaintuieti cu ce fel de familie ai de-a face i cam cine ar veni la nmormntare. Eu m-am transpus n aceast predic n faa unei familii modeste intelectual i financiar, pentru care cuvintele sunt scumpe i de aceea trebuie s fie precise 2. 2. Surpriza auditoriului Orice predic are auditoriul ei. La un moment dat putem avea un plan de predicfcut pentru un anume auditoriui la nmormntare s vin alt auditoriu. Atunci trebuie s improvizezi, s extinzi ideile sau chiar s schimbi cu totul planul. De aceea trebuie s fim pregtii s ne ajustm i planul i ideile pe care le exprimmcu contextul pe care l avem. 2. 3. Ce faci n condiii incomode? Ca spre exemplu: te blochezi, uii o idee, i vine s plngi, eti indispus sau enervat de un anumit lucru Dac te blochezi, dac nu tii cum s ncepitrebuie s nu pierzi contactul vizual cu publicul. El te va ajuta s i exprimi durerea, n contextul nmormntrii sau bucuria n contextul cununiei. Dac ai uitat planul sau dac nu mai tii ce e bine s spui n primul rndtrebuie s ncepi cu partea a doua a tratrii, cu aplicarea vizavi de eveniment i apoi, cnd te redresezi, vorbeti de o latur teologic a momentului.

Dac i vine s lcrimezi la nmormntaree un semn bun: oamenii vor empatiza cu tine. Plnsul face parte din predic n acest context. Dac eti indispus sau enervattrebuie s nu priveti la detaliul care te irit. Te distanezi interior de el i ncerci s fii sobru. Trebuie s dai aparena de om stabil pe tinepentru ca s poi s continui.

INMORMANTAREA

Biserica Ortodoxa ne invata ca moartea este despartirea sufletului de trup. Sfanta Scriptura (Biblia) arata ca atunci cand "omul merge la locasul sau de veci", trupul trebuie "sa se intoarca la pamant cuma a fost, iar sufletul sa se intoarca la Dumnezeu Care l-a dat" (Eccleziastul 12, 5-7). Bogat sau sarac, rege sau rob, intelept ori analfabet, toti parasim aceasta viata intr-o zi si ne prezentam inaintea lui Dumnezeu Care ne va judeca, randuindu-ne rasplata cuvenita. Dar, legatura celor morti cu cei vii nu inceteaza, ci ea se mentine prin rugaciune neincetata pe care Biserica o face pentru sufletele raposatilor, pastrand comuniunea de iubire si nadajduind in invierea tuturor la sfarsitul veacurilor Cand un crestin a murit, rudele acestuia de multe ori trec prin momente de deruta, intrucat apar pareri si traditii diferite in legatura cu datinile ce inconjoara ceremonia inmormantarii. Pentru a evita atat confuziile, dar si superstitiile si datinile fara sens ori care nu au legatura cu credinta crestina ortodoxa, am insemnat cele ce urmeaza, folosind lucrarile mentionate in bibliografia de la sfarsit, incercand astfel sa sprijinim familia decedatului. Nu ne vom ocupa aici de problemele socio-administrative care angajeaza alte institutii (Oficiul starii civile, medicul specialist in eliberarea documentului de constatare a decesului, administratia cimitirului etc.), ci numai de aspectele in care Biserica si slujitorii sai sunt implicati. Povatuirile au mai mult caracter practic, intrucat nu ne-am propus - si nici nu este cazul - o abordare teologica a mortii si ceremonialului inmormantarii. Ce trebuie sa facem? Moartea unuia dintre crestini, este, fireste, prilej de indurerare si de intristare. Cand se intampla decesul, familia trebuie sa anunte preotul parohiei din care decedatul face parte, solicitand slujitorului bisericesc toate informatiile necesare.

Preotul este cea mai autorizata persoana la care membrii familiei trebuie sa apeleze. Astfel si preotul isi ia masurile cuvenite pentru a implini cum se cuvine slujbele de pomenire si inmormantare. De la biserica se vor solicita doliul, un sfesnic, lumanari, tamaie, carbune pentru ars tamaia, toiagul (o lumanare mare de ceara curata in forma de colac), o cruce (de obicei din ceara), o icoana. De asemenea, se fixeaza cu preotul data si ora inmormantarii si orele potrivite pentru slujbele de seara, premergatoare inmormantarii (cina sau stalpii). Clopotarul bisericii, la soroacele cunoscute, va trage clopotul bisericii, "pentru a vesti si celorlalti membri ai parohiei ca unul dintre ei a plecat pe calea vesniciei, indemnandu-i sa se roage pentru acesta". Trupul mortului este spalat (scaldat) cu apa curata, care aminteste de apa Botezului prin care cel raposat a devenit membru al Bisericii, este imbracat apoi cu haine noi si curate (inchipuind vesmantul ce nou al nestricaciunii, cu care vom invia la ziua Judecatii) si este pus in sicriu, cu privirea spre rasarit (intrucat de acolo va veni Hristos la invierea tuturor). Pe piept i se pune o icoana sfintita cu chipul Mantuitorului, al Maicii Domnului sau al sfantului pe care decedatul l-a avut ca patron spiritual (pentru a arata ca respectivul crestin isi da duhul intru Hristos) si langa mainile care stau incrucisate pe piept (dreapta peste stanga), toiagul care se aprinde atunci cand preotul slujeste. Trupul e acoperit apoi cu o panza alba, aratand ca raposatul se afla sub acoperamantul lui Hristos. La capatul mortului se aseaza sfesnicul in care rudele si cunoscutii care vin pana la inmormantare aprind lumanari, rostind rugaciunea scurta "Dumnezeu sa-l (sau so) ierte!" Atat lumanarile care se aprind in sfesnic ori se tin in maini de catre cei prezenti, in timpul slujbei, ca si toiagul care arde pe pieptul mortului simbolizeaza candelele aprinse ori lumina faptelor bune cu care crestinul va intampina pe Hristos la Judecata de Apoi. Lumanarea este si calauza sufletului pe calea spre vesnicie, risipind intunericul mortii si apropiindu-se de Hristos Care a spus: " Eu sunt Lumina lumii: cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii " (Evanghelia dupa Ioan 8, 12). Deasupra usii de la intrarea in casa se aseaza o panza de doliu (de culoare neagra) care ramane acolo pana la pomenirea de 40 de zile.

De retinut:

Nu este potrivit si nici ingaduit ca pe icoana ori pe trupul mortului sa se aseze bani de catre rude si cunoscuti. Cei care doresc sa sprijine baneste familia indoliata pot sa o faca punand banii pe o tava care se poate aseza langa sicriu ori in alta parte a casei. In traditia populara s-a incetatenit obiceiul ca, de la moarte pana in ziua inmormantarii, sa se acopere oglinzile din casa cu o panza alba, sa se rastoarne oalele cu fundul in sus si altele. Aceste practici - care sunt, evident, superstitii stravechi - ar avea darul de a impiedica intoarcerea defunctului sau poposirea lui mai indelungata in casa unde a trait si, eventual, a murit. Rudele apropiate ale decedatului poarta pe reverul hainelor o panglica mica de culoare neagra, numita doliu. De regula, acest doliu se poarta 40 de zile ori un an. In semn de intristare, barbati nu se barbieresc pana la pomenirea de 40 de zile, iar femeile, in semn de jale, pana la inmormantare isi lasa parul capului despletit. Hainele de ceremonie ale celorlalti trebuie sa evite culorile vii, tipatoare, nepotrivite cu sobrietatea momentului. De la moarte pana la inmormantare salutam pe membrii familiei (cand mergem la casa celui decedat ori cand plecam de acolo, precum si la biserica, cu ocazia slujbei inmormantarii) cu cuvintele "Dumnezeu sa-l ierte!" sau, daca este femeie, "Dumnezeu s-o ierte!" Acelasi este salutul cu care ne adresam si cunoscutilor sau strainilor pe care-l gasim adunati langa trupul raposatului. Aceste cuvinte de salut inlocuiesc pe cele de buna dimineata, buna ziua, buna seara, la revedere, noapte buna! etc., care nu se folosesc in astfel de momente. Daca decedatul este prunc (pana la varsta de 7 ani), cuvintele de adresare, in acest caz, sunt: Dumnezeu sa-l odihneasca! (ori s-o odihneasca!).

PRIVEGHERE SI STALPI (CINA) In zilele de pana la inmormantare, preotul este chemat de familie, de regula, dupa-amiaza, pentru a savarsi slujba "stalpilor" sau cina. Aceasta slujba este o rugaciune scurta (numita bisericeste panihida) pentru sufletul celui raposat, la care se adauga citirea unor carti din cele patru Evanghelii. Pentru aceasta, se pregatesc din vreme cadelnita sau catuia in care se aprinde carbune si se pune tamaie, precum si o coliva (de obicei, din fructe, cozonac, biscuiti etc.), un pahar de vin si mancare, pe care preotul le va binecuvanta la vreme.

Colivia facuta din grau fiert, indulcit cu miere sau zahar, inchipuie insusi trupul mortului, deoarece hrana principala a omului este graul. Ea este totodata o expresie materiala a credintei noastre in nemurire si inviere, fiind facuta din boabe de grau, pe care Domnul Insusi le-a infatisat cu simboluri ale invierii trupurilor: dupa cum bobul de grau, ca sa incolteasca si sa aduca roada, trebuie sa fie ingropat mai intai in pamant si sa putrezeasca, tot asa si trupul omenesc mai intai se ingroapa si putrezeste, pentru ca sa invieze apoi intru nestricaciune (I Cor. 15, 36). Dulciurile si ingredientele care intra in compozitia coliviei reprezinta virtutiile sfintilor sau ale raposatilor pomeniti, ori dulceata vietii celei vesnice, pe care nadajduim ca o va dobandi mortul. In timpul cat preotul savarseste slujba, arde si toiagul asezat pe o farfurioara ori tavita pe pieptul mortului, la baza icoanei. De retinut:

Unii credinciosi pregatesc tamaia cu care se va tamaia decedatul in obiecte improvizate (linguri, cani, farfurii, cutii de conserve etc.), ceea ce nu numai ca este inestetic si nepractic, dar constituie si o lipsa de respect pentru cel decedat. Pentru a se evita astfel de situatii, este indicat sa se cumpere de la biserica ori de la magazinele specializate o catuie (obiect destinat pregatirii tamaiei si tamaierii) sau sa se confectioneze un astfel de obiect, cu deosebita grija, de un meserias priceput. Nu este potrivit apoi ca, pentru a arde tamaia, se se foloseasca drept "foc" sau "jar" spirt, hartie, capete de lumanare, lemne ori alte materiale inflamabile. Acestea, prin ardere, scot fum si miros neplacut, anihiland mirosul aromat al tamaiei si afectand respiratia celor prezenti. Cel mai potrivit este sa se procure carbune special pentru cadelnita si catuie. In timpul slujbei inceteaza orice alta activitate, iar cei prezenti pastreaza linistea si o atitudine evlavioasa, rugandu-se impreuna cu preotul pentru sufletul celui raposat. Nu se vorbeste, nu se fac gesturi, nu se rade. De asemenea, fiind moment de rugaciune, membrii familiei trebuie sa-si impuna o retinere de a plange zgomotos ori cu vorbe, pentru a nu perturba randuiala slujbei. Cei care tin lumanari aprinse in maini sa fie atenti sa nu aprinda hainele celor din jur si sa aiba grija sa nu curga ceara pe jos, fie ca sunt in casa, la capela mortuara sau in biserica. Daca in ziua respectiva este zi de post, mancarea trebuie sa fie de post, asemenea si alimentele folosite la alcatuirea coliviei. Pentru a nu gresi, este bine sa ne uitam in calendarul bisericesc, intrucat sunt

si perioade de dezlegare la anumite mancaruri de dulce, ori sa intrebam preotul.

Dupa plecarea preotului este bine, daca se face priveghere de toata noaptea, sa se citeasca, de catre credinciosii mai evlaviosi, din Sfintele Evanghelii si Psaltirea. Nu se fumeaza, nu se fac glume, nu se rade, nu se spun povesti, ci se pastreaza o atitudine solemna. Unii credinciosi, in situatia cand decedatul nu s-a spovedit si nu s-a impartasit sau nu i s-a aprins lumanarea atunci cand si-a dat sufletul, solicita preotului ca la ectenie (rugaciunea de pomenire) sa adauge "mort nespovedit, neimpartasit si fara lumanare". Intr-adevar, Biserica ne invata ca "trecerea cuiva din viata fara spovedanie si fara grijanie (adica ultima impartasire, inainte de a-si da sufletul) este socotita, pe drept cuvant, nu numai ca o mare paguba pentru sufletul celui raposat, ci si un mare pacat pentru cei ai lui, ramasi in viata, daca lucrul s-a petrecut din vina sau nepurtarea lor de grija". Asadar, astfel de mentiuni in cadrul slujbei trebuie evitate, intrucat accentueaza vinovatia decedatului sau a rudelor pentru lipsa de grija fata de suflet. Dincolo de aceste situatii, in cazul cand moartea s-a produs accidental, iar decedatul cand era in viata se spovedea si se impartasea, editiile mai noi ale catehismului ortodox ingaduie, fara a fi obigatoriu, ca atunci cand se face pomenire sau parastas pentru astfel de morti, numele lor sa fie insotit de aratarea "mort neimpartasit si nespovedit", iar uneori si "fara lumanare".

RITUALUL INMORMANTARII In ziua si la ora stabilite de comun acord cu preotul pentru inmormantare, rudele pregatesc tamaia si ofera preotului si cantaretului cate o lumanare aprinsa. Dupa slujba ce se oficiaza la casa decedatului (ori la capela sau casa mortuara), se organizeaza procesiunea de inmormantare, care ramane aceeasi pana la cimitir. Convoiul mortuar se aranjeaza astfel: in frunte merge un credincios cu crucea (care va fi pusa la capatiul mortului); urmeaza cei ce poarta coliva si vinul, pomul cu darurile ce se impart saracilor (simbol al vietii si al mortii, inchipuind raiul in care se doreste a ajunge sufletul mortului), cei cu coroanele (daca sunt), purtatorii de sfesnice, cantaretul si preotul, carul mortuar (dricul) cu sicriul, rudele mortului si ceilalti participanti. Pe drum, pana la biserica si apoi pana la cimitir, se canta "Sfinte Dumnezeule" funebru de catre cor sau credinciosi, sub conducerea cantaretului. Cand convoiul ajunge la anumite raspantii de drumuri ori in locurile legate de

viata si activitatea decedatului sau in dreptul unei biserici, preotul zice in dreptul sicriului ectenia pentru morti. De retinut:

Obiceiul de a sparge o cana sau un vas atunci cand decedatul este scos din casa pentru inmormantare este pagan si exprima mentinerea unei superstitii care denota ignoranta. Fanfara la inmormantare este un obicei strain de traditia ortodoxa, care n-a admis cantarea instrumentala in cult. (A se vedea Hotararea Sf. Sinod nr. 9117/1953 la sfarsitul acestei carti). De multe ori, astfel de formatii canta piese muzicale populare, romante, marsuri, care sunt in total dezacord cu sobrietatea evenimentului inmormantarii. Astfel de practici dovedesc lipsa de seriozitate a celor care le solicita si putinul respect ce-l poarta celor decedati. Indeosebi, in perioadele celor patru mari posturi din an, trebuie evitata cu desavarsire angajarea unei fanfare la inmormantare. In timpul slujbei din biserica se va pastra aceeasi atmosfera de liniste, de reculegere si de rugaciune. Celor prezenti li se impart lumanari aprinse (uneori insotite de o batista, o panza alba sau un prosop, precum si un covrig, un mar, un colacel etc.), de sufletul celui raposat. Cei ce primesc aceste daruri sunt datori sa spuna "Dumnezeu sa-l ierte" sau "Bogdaproste!" (cuvant slav, incetatenit la noi, dar care in traducere inseamna tot "Dumnezeu sa-l ierte!") Aceste formule inlocuiesc pe cea obisnuita de "multumesc" ori frantuzismul "merci" care nu se folosesc in asemenea ocazii. Lumanarile si darurile trebuie impartite inainte de inceperea slujbei, pentru a nu perturba desfasurarea randuielii de inmormantare. Unii credinciosi atentioneaza persoanele insarcinate cu oferirea lumanarilor, adesea chiar in timpul slujbei, sa nu dea si rudelor apropiate ale celui decedat. Practica aceasta este nefondata. Oferirea si primirea lumanarii aprinse reprezinta credinta comuna in "Lumina - Hristos" care calazueste sufletul decedatului pe calea vesniciei. Cu atat mai mult, rudele apropiate sunt chemate sa se adauge celor ce marturisesc aceasta credinta si sa poarte in maini simbolul "Luminii celei neapuse". La sfarsitul slujbei, membrii familiei si ceilalti credinciosi, saruta icoana aflata pe pieptul mortului, iar cei mai apropiati ca rudenie, mana ori fata mortului, aceasta reprezentand sarutarea cea mai de pe urma. Gestul acesta, semnul iertarii si al impacarii prin care ne luam

ramas bun de la cel ce pleaca dintre noi, se face in perfecta ordine si liniste, intrucat ne aflam in locasul bisericii si nu trebuie deranjata atmosfera slujbei de inmormantare.

Practica de a lipi pe crucea din mana mortului o moneda este pagana si trebuie parasita. Cu acest ban se credea in mitologia anticilor ca mortii platesc luntrasului Caron trecerea peste Stix (un fluviu al infernului). A atasa un ban de Sfanta Cruce reprezinta o impietate si perpetuarea unei superstitii pe care orice crestin ortodox autentic nu o poate sustine. Cand preotul citeste rugaciunea de dezlegare, unii credinciosi, nefiind atenti la sensul cuvintelor, se reped sa dezlege panglica cu care sunt legate picioarele mortului. Gestul acesta trebuie evitat, ridicarea piedicii urmand sa se petreaca nu in biserica, ci la cimitir, pe marginea gropii. Preotul, de fapt, se roaga astfel: "Dezleaga, Doamne, pe adormitul robul Tau (aici ii spune numele) de pacatul sufletesc si trupesc", iar a doua rugaciune: "Si-i iarta lui toate cate a pacatuit cu cuvantul, cu lucrul sau cu gandul, dezleaga-l si de legatura pusa in orice chip asupra lui, cu care el insusi din manie sau din alta pricina s-a legat pe sine..." Deci, este limpede ca preotul nu se roaga pentru dezlegarea piedicii de la picioare, ci pentru dezlegarea pacatelor. Coliva, vinul, colacul si capetele se vor aduce in biserica unde raman pe parcursul slujbei inmormantarii. In coliva, colac si in capete se aprind lumanari, arzand tot timpul slujbei. Coroanele si pomul raman la usa bisericii. Barbatii vor intra in locasul sfintei biserici cu capul descoperit. La capataiul celui decedat se aseaza unul sau doua sfesnice, in care cei prezenti aprind lumanari. La organizarea convoiului funebru se obisnuieste ca, dupa cruce, cineva sa poarte fotografia indoliata a celui decedat sau icoana cu patronul numelui. Atunci cand se fac opriri pentru a rosti preotul ectenia, unii credinciosi desemnati din vreme asaza sub carul mortuar ori inaintea acestuia bucati de panza alba numite ori inaintea acestuia bucati de panza alba numite poduri sau punti. Ele reprezinta "vamile vazduhului", peste care trebuie sa treaca sufletul celui decedat, in ascensiunea sa spre tronul de judecata al lui Dumnezeu si au menirea de a uni cele vazute cu cele nevazute. Tot acum se impart daruri si bani celor saraci, spre pomenirea celui raposat.

Daca vreunul din membrii familiei sau un alt credincios (prieten, coleg de serviciu etc.) doreste sa tina un cuvant la catafalcul celui decedat, trebuie sa ia legatura cu preotul slujitor care-i va indica momentul cel mai potrivit pentru aceasta. Pentru economia de timp a celor prezenti (unele rude sunt venite de la mari departari) si pentru faptul ca un cortegiu funerar nu trebuie sa fie un prilej de fala ori de parada, este indicat sa se evite plimbarile lungi cu acest prilej, alegandu-se drumul cel mai scurt spre cimitir. Exista si o alta intelegere gresita in legatura cu traseul de parcurs de la casa decedatului la biserica si de acolo la cimitir. Toti stiu ca cel decedat se duce "pe dtumul fara de intoarcere". Aceasta expresie inseamna, in fapt, ca mortul nu se mai intoarce, evident, acasa (exista chiar o zicala populara - "mortul de la groapa nu se mai intoarce"). Multi insa considera ca expresia "drumul fara intoarcere" ar insemna ca nu trebuie sub nici un chip sa te intorci cu mortul pe acelasi drum. De aici, o serie intreaga de complicatii, incercandu-se itinerare greoaie, care consuma timpul si supun pe cei indoliati pe parcurgerea pe jos a unor distante mari de drum, accentuandu-le, inutil, oboseala. Pentru a evita astfel de situatii, cei care se ocupa cu organizarea ceremonialului este bine sa se sfatuiasca, in prealabil, cu preotul. Mai dainuie pe alocuri si superstitia ca in prima zi a saptamanii luni - nu este bine sa se faca inmormantare ("pentru ca e inceputul saptamanii si ar muri toti din casa"). Fireste ca o atare "credinta" este falsa si nu trebuie luata in considerare, inmormantarea putand sa se faca in orice zi a saptamanii.

LA CIMITIR Dupa incheierea slujbei prohodului din biserica se porneste, in aceeasi procesiune, catre cimitir. Pe marginea gropii, preotul rosteste ultima ectenie si se canta "Vesnica pomenire". Inainte de acoperirea sicriului, cei ce n-au putut sa-si ia ultimul ramas bun pot sa o faca acum, sarutand icoana de pe pieptul celui decedat si, dupa caz, mana acestuia. Preotul apoi savarseste tot ritualul de ingropare (varsa undelemn si vin peste cel decedat, pecetluieste groapa) si binecuvanteaza coliva si darurile care se impart la cimitir. De retinut:

Icoana de pe pieptul mortului se ia de catre rude si se duce acasa, ea folosindu-se, de regula, si la pomenirea de patruzeci de zile (Panaghia). De asemenea - desi nu este obligatoriu - si toiagul poate fi luat acasa si aprins la zilele de pomenire pentru cel decedat. Acum se scoate - de catre rude - piedica de la picioarele mortului care se lasa in sicriu. Florile care au fost puse in sicriu este potrivit sa se stranga si, dupa acoperirea mormantului, sa fie asezate deasupra, ele amintind de frumusetea raiului. Pomul (ramura de copac) impodobit cu fructe, dulciuri, covrigi etc., care s-a purtat inaintea cortegiului mortuar, se infige la mormant langa cruce, dupa ce a fost golit de bunatatile din el, care se dau de pomana. Tot acum se impart, pentru sufletul raposatului, diferite daruri. De preferat ca aceasta milostenie sa se indrepte catre strainii nevoiasi. S-a incetatenit traditia ca, dupa astuparea mormantului, sa se dea "peste groapa", de pomana, o plapuma (ori o patura), perne, o caldare cu apa, o ganie vie etc. Toate acestea nu au decat o singura semnificatie: milostenia pentru sufletul celui raposat, care nu trebuie sa treaca neaparat de la cel ce da catre cel ce primeste peste mormant, gestul neimplicand nici o rezonanta si neavand nici o incarcatura religioasa. Familia si asa incercata de durere nu trebuie sa faca excese in ceea ce priveste pregatirea de inmormantare. Un astfel de trist eveniment nu trebuie transformat in prilej de fala sau intr-o intrecere in a face pregatiri cat mai multe si cat mai scumpe. Trebuie pastrata masura in tot ceea ce intreprindem, preocupandu-ne mai mult de rugaciunea pentru sufletul celui decedat, decat de mese imbelsugate si daruri costisitoare. Nu cosciugul (sicriul) scump, nici multele coroane sau jerbe ori mancarurile rafinate si abundente trebuie sa preocupe familia, ci rugaciunea profunda de care sufletul decedatului are nevoie, caci se pregateste de intalnirea cu Dumnezeu. Cel mai potrivit este, in astfel de situatii, sa se faca milostenii (adica sa se dea de pomana) din alimente si haine crestinilor care traiesc o viata grea in azilurile de batrani orfanilor, vaduvelor, caselor de copii, asociatiilor de handicapati, intr-un cuvant, strainilor care efectiv au nevoie si se bucura de o haina ori de o farfurie de mancare. Daca inhumarea se face intr-un mormant din care s-a dezgropat o alta persoana decedata mai inainte, osemintele aceleia se aduna de catre gropari, se curata si se aseaza intr-un saculet de panza alba.

Preotul, la mormant, va stropi cu vin si undelemn si aceste oseminte, care apoi se ingroapa, de regula, la picioarele celui decedat de curand. Familia trebuie sa aiba grija sa pregateasca o coliva pentru sufletul celui ale carui oseminte au fost reinhumate, care se va binecuvanta de preot la cimitir, pomenindu-i si aceluia numele, dupa randuiala. POMENIREA DUPA INMORMANTARE Familia celui decedat cheama la masa, dupa inmormantare, pe cei care au luat parte la ceremonie, rude, cunoscuti si, indeosebi, pe cei care au ajutat la pregatirile de inhumare. Dupa oficierea slujbei si binecuvantarea ofrandelor de mancare si bautura, cei prezenti sunt datori sa manance cu cuviinta si cu rugaciune in gand, pentru cel decedat. Nu se vorbeste fara rost, nu se fac glume, nu se rade, dar nici nu se mananca si nici nu se bea intocmai ca la nunta. In loc de "noroc!" sau alta urare, atunci cand se gusta din pahar, se zice "Dumnezeu sa-l ierte!" (sau s-o ierte!), iar cand se primesc un vas, imbracaminte etc. de pomana, nu se zice multumesc, ci "Dumnezeu sa primeasca". Obiceiul de a varsa vin din pahar la pomana trebuie sa dispara. Cine varsa vin pe covoare dovedeste nu numai ca se tine de obiceiuri paganesti, dar este lipsit de buna-cuviinta, murdarind fara rost covorul ori altceva acasa sau la biserica. Cand cineva pleaca beat de la pomana, a pacatuit atat acela, dar si cel care i-a dat bautura peste masura. Milostenia cea mai primitiva este cea facuta celor lipsiti, infirmilor, bolnavilor, batranilor neajutorati, celor care nu pot munci, familiilor nevoiase cu multi copii, celor abandonati in casele sau leaganele de copii. Cand decedatul face parte dintr-o familie fara posibilitati materiale, este potrivit ca rudele sa apeleze la preot care le va ajuta din fondurile bisericii si va angaja Comitetul parohial, obtinand cele necesare din donatiile credinciosilor. Astfel, familia nu se va simti umilita, intrucat a apelat la marea familie a parohiei, iar preotul si credinciosii au posibilitatea de a implini porunca dragostei crestine, care trebuie vadita prin fapte concrete in astfel de situatii. De retinut

Cei care se intorc de la inmormantare, intrucat urmeaza sa ia parte la masa, sunt asteptati de gazda cu apa de spalat pe maini. S-a incetatenit obiceiul ca persoanele care se spala sa nu se stearga, pentru ca "nu se sterge". Fireste ca aceasta practica este lipsita de sens. Ea, probabil, tine de o anumita strategie a familiei care cu greu poate oferi mai multe prosoape de sters atunci cand cei poftiti la masa sunt in numar mare.

Trebuie avut in vedere faptul ca, daca ziua de pomenire cade in post, toate mancarurile trebuie preparate numai de post. Prin aceasta se dovedeste pastrarea credintei autentice, iar pe de alta parte, rugaciunea conjugata cu postul este mai puternica. Se mai aud uneori voci care spun ca ar trebui sa se faca si mancare de dulce, pentru ca "mortului nu-i placea mancarea de post". Aceasta este o viziune necrestina asupra relatiei pe care noi, cei vii, o pastram cu cei decedati, prin rugaciune si prin post. Mortul nu mananca, nu bea, pentru ca sufletul este imaterial, iar "Imparatia lui Dumnezeu - spune Sfantul Apostol Pavel - nu este mancare si bautura" (Romani 14, 17). Deci, se cuvine a pastra si respecta cu sfintenie randuiala Bisericii, apelandu-se permanent la sfatul competent al preotului.

POMENIRILE DE DUPA INMORMANTARE Biserica ne invata ca viata omului nu se sfarseste o data cu moartea trupului. De aceea, crestinii nu-si uita mortii dupa ingroparea lor, ci se preocupa de rugaciuni pentru ei si de pomenirea numelui lor. Soroacele de pomenire individuala a mortilor in Biserica Ortodoxa sunt urmatoarele:

La 3 zile dupa moarte (care coincide, de regula, cu ziua inmormantarii), in cinstea Sfintei Treimi si a Invierii din morti a Mantuitorului a treia zi. La 9 zile dupa moarte, "ca raposatul sa se invredniceasca de partasia cu cele 9 cete ingeresti si in amintirea ceasului al 9-lea, cand Domnul, inainte de a muri pe cruce, a fagaduit talharului raiul pe care ne rugam sa-l mosteneasca si mortii nostri". La 40 de zile (sau sase saptamani), in amintirea Inaltarii la ce a Domnului, care a avut loc la 40 de zile dupa Inviere, "pentru ca tot asa sa se inalte si sufletul raposatului la cer". La trei, sase si noua luni, in cinstea Sfintei Treimi. La un an, dupa exemplul crestinilor din vechime care anual praznuiau ziua mortii martirilor si a sfintilor, ca zi de nastere a lor pentru viata de dincolo. In fiecare an, pana la 7 ani de la moarte, ultima pomenire anuala amintind de cele 7 zile ale creatiei.

De retinut:

Spre a nu gresi in privinta pregatirilor pentru aceste pomeniri, cel mai indicat este sa se ia legatura, in prealabil, cu preotul. Acest lucru este necesar intrucat trebuie stabilite, de comun acord, data si ora savarsirii pomenirii. De obicei, soroacele nu se fac in orice zi a saptamanii, ci mai ales martea, joia si sambata.

POMENIREA DE 40 DE ZILE (RIDICAREA PANAGHIEI) La pomenirea de 40 de zile, numita pe alocuri slujba de ridicare a Panaghiei, pe langa celelalte, se pregatesc o icoana si un colac. Din colac, preotul va scoate particica pe care o va aseza apoi pe icoana si din care va imparti spre gustare rudelor decedatului. - Referitor la darurile care se dau de pomana, se obisnuieste ca, la 40 de zile si un an, sa se dea diferite lucruri si mai ales imbracaminte si incaltaminte, obiecte de uz casnic etc. Binecuvantarea acestor daruri, indeosebi de haine, se face de catre preot printr-o rugaciune speciala aflata in Molitfelnic. Exista obieciul indatinat sa se imparta de fiecare data farfurii cu mancare, cani sau pahare si linguri sau furculite: sase, douasprezece, douazeci si patru. Randuielile bisericesti nu prevad nimic in aceasta privinta si fiecare poate da cat crede de cuviinta, numarul acestora neavand nici o influienta asupra starii sufletesti a celui raposat. - Familia trebuie sa aiba grija ca raposatul sa fie pomenit cat mai mult cu putinta in cadrul Sfintei Liturghii. De aceea, dupa pomenirea de 40 de zile, este bine sa se dea preotului un pomelnic pentru patruzeci de zile (numit sarindar), ori pentru un an, pe care acesta sa-l pomeneasca la toate sfintele liturghii pe care le savarseste in sfanta biserica. - In legatura cu zilele de pomenire a mortilor, exista grija ca ele sa fie respectate cu sfintenie la momentul in care se implinesc aceste soroace. Daca una din ele cade intr-o zi sau perioada in care, conform randuielilor bisericesti, nu se fac pomeniri de morti, atunci este bine ca slujba respectiva sa se faca mai inainte pentru ca, atunci cand vine sorocul respectiv, slujba sa fie deja savarsita. Este deci indicat ca ea sa se faca inainte, si nu dupa sorocul de pomenire. Referitor la aceasta problema, iata sfatul unui liturghist cu autoritate in Biserica Ortodoxa Romana (pr. prof. dr. Nicolae D. Necula): "Toate soroacele de pomenire a mortilor incep a se calcula din momentul mortii, si nu de la inmormantare. Din momentul mortii, sufletul intra in grija lui Dumnezeu Care randuieste, conform invataturii noastre de credinta, judecata particulara: <<...precum este randuit oamenilor o data sa moara, iar dupa aceea sa fie judecati>> (Evrei 9, 27). Aceasta judecata care priveste mai ales sufletul, fiindca trupul va fi judecat doar la invierea cea de obste si la Judecata Viitoare sau A Doua Judecata, nu are in vedere daca trupul este inmormantat sau nu. Aceasta tine de cultul mortilor si de grija si respectul pe care cei vii le arata fata de cei morti. Parastasul de 40 de zile, care este si cel mai important dintre soroacele de pomenire a mortilor, se calculeaza totdeauna de la moartea celui credincios. In

principiu este bine ca soroacele de pomenire a celor raposati sa le savarsim exact in ziua in care ele se implinesc, de la moartea celui pomenit. In situatii speciale sau daca familia doreste sa faca pomenirea cu mancare de dulce, iar sorocul cade in post, sau probleme de familie sau sociale ne obliga sa nu putem savarsim pomenirea exact in ziua in care cade, atunci este bine ca sjujba respectiva sa se faca inainte, si nu dupa trecerea sorocului . Cat priveste parastasul de 40 de zile, care in traditia ortodoxa inseamna ziua in care sufletul se prezinta la judecata particulara, acest soroc, daca nu este indeplinit chiar in a 40-a zi, este bine sa fie savarsit mai inainte, pentru ca sufletul sa mearga inaintea lui Dumnezeu cu plusul nostru de rugaciune si de milostenie, care sa fie sa sa atarne in favoarea lui. Caci aceastga este rostul rugaciunii si al milosteniei pentru cei morti, adica de a mijloci pentru ei si a le usura pacatele, prin rugaciunile si faptele noastre de mila. Nu consideram ca este o greseala mare sau o pagubire pentru cei raposati, nici daca sorocul se face dupa trecerea datei respective, caci importante sunt rugaciunea si milostenia care se fac pentru cei raposati, si mai putin data. Mai grav este daca nu ne rugam deloc pentru ei, din nepasare, nestiinta sau necredinta. Dar pentru impacarea constiintei noastre, este bine sa savarsim pomenirea inainte de implinirea sorocului.". Tipicul cel Mare si Pravila bisericeasca (1031) a lui Nicodim Sachelarie prevad o singura exceptie: daca decesul se intampla in mijlocul saptamanii din Postul Mare, "acestuia nu i se face pomenirea cea de a treia zi pana vineri seara, cand se va face parastasul lui. Iar sambata cea viitoare a saptamanii a doua, i se face pomenirea de 9 zile. Iar cea de 40 de zile se face cand i se vor implini numarul zilelor lui. Iar prinoasele si pomenirea lui se incep de la Duminica cea noua (a Tomii) pana la implinirea zilelor celor 40".

ATENTIE !
Nu se fac parastase in urmatoarele zile si perioade din cursul anului: a) Duminicile de peste an, pentru ca duminica, amintind ziua Invierii Domnului, e zi de bucurie, iar nu de intristare. b) In cele douasprezece zile dintre Nasterea si Botezul Domnului. Chiar daca in unele biserici se fac parastase duminica, cel putin in duminicile Penticostarului, adica in cele dintre Pasti si Rusalii, nu se cuvine nicidecum sa se faca parastase, pentru a nu se intuneca bucuria praznicului cel mare al Invierii. c) De la lasatul secului de carne pana la sambata intai din Postul Mare, sambata Sf. Teodor. d) Din sambata Floriilor pana in Duminica Tomii. e) La praznicele imparatesti sau sarbatori mari.

In timpul Postului Mare, nu se face parastas in zilele de rand (luni, marti, miercuri, joi, vineri), deoarece in aceste zile nu se face liturghie obisnuita sau deplina.

Este de dorit ca pomenirile sa se faca legate de savarsirea Sfintei Liturghii, aceasta fiind cea mai importanta slujba de mijlocire pentru cei morti. Daca nu este posibil de fiecare data, cel putin la 40 de zile, la un an si la sapte ani ar fi de dorit ca parastasul sa urmeze dupa Sfanta Liturghie. La intocmirea sau scrierea pomelnicului nu este nici nevoie si nici recomandat sa se adauge "la pomenirea de noua zile, 40 de zile, un an, sapte ani etc." Cartile de cult nu prevad asa ceva si nici slujitorii nu trebuie sa adauge nimic in plus, ca si cand ar trebui sa atragem atentia Mantuitorului asupra sorocului de care este vorba. In fiecare din sambetele Postului Mare, pentru cei decedati dupa sarbatoarea Sfintei Invieri din anul precedent, rudele "poarta capetele", adica fac pomeniri pentru sufletul acestuia, aducand la biserica prescuri (capete), coliva si vin. Preotul, cu acest prilej, savarseste slujba parastasului. Obiceiul, practicat in unele parti de tara, de a se deshuma mortii la sapte ani si a se reinhuma cu slujba speciala nu este prevazut in cartile de sjujba. Oricum, slujba care se face atunci nu este cea a inmormantarii, ci a parastasului. Pentru toate astfel de pomeniri este nevoie de coliva, colac, vin si lumanari. Celelalte daruri sunt in functie de posibilitatile celor care fac pomenirea. Contrar unei pareri raspandite in popor, sa se stie ca se poate face coliva de grau fiert si in perioada dintre Sf. Pasti si Pogorarea Sf. Duh. Daca zilele de pomenire coincid cu pomenirea altor raposati, este bine ca sjujba sa se faca in comun si nu separat, caci cu cat rugaciunea are caracter colectiv, cu atat este mai puternica. La aceste zile de pomenire individuala a celor raposati, Biserica a stabilit zilele de pomenire generala a mortilor si anume: sambata dinaintea duminicii lasatului sec de carne sau a Infricosatoarei Judecati, numita si Mosii de iarna si sambata dinaintea Pogorarii Duhului Sfant sau Mosii de vara, la care traditia a adaugat si Mosii de toamna (intre 26 octombrie si 8 noiembrie), ziua de 6 august, Pastele blajinilor (luni si marti, dupa Duminica Tomii) si Joia Inaltarii, in special pentru eroi, ca si ziua hramului bisericii.

Toate aceste zile de pomenire, individuala sau colectiva, sunt momente de vie si profunda comuniune cu cei raposati. Ele trebuie respectate si cultivate, caci prin

aceasta intretinem viu cultul mortilor si legatura cu pamantul sfant al tarii care acopera osemintele lor. ALTE RANDUIELI SI POVATUIRI

Pentru cei ce au raposat fara lumanare (adica nu li s-a putut aprinde si pune in mana o lumanare cand si-au dat sufletul), in preziua Sfintelor Pasti se da la altar o lumanare mare (numita faclie), adesea impodobita cu o panza alba ori un prosop, pe care preotul o aprinde de la Pasti pana la Inaltare, la ceremoniile din sfantul locas. Unii crestini practica aceasta randuiala in fiecare an, pana la pomenirea de sapte ani. Lumanarile folosite la slujbele de inmormantare si de pomenire a mortilor sunt o jertfa si, ca orice ofranda adusa lui Dumnezeu, trebuie sa fie curata. De aceea, crestinii trebuie sa evite procurarea si folosirea lumanarilor din comertul de stat ori de la persoane particulare, intrucat in majoritatea covarsitoare a cazurilor fabricarea lor se face fara a respecta procesul tehnologic conservat de Biserica, folosindu-se deseuri petrolifere si diversi inlocuitori care prin ardere provoaca fum inecacios si toxic. In acelasi timp, multi din cei ce fabrica in clandestinitate lumanarile sunt necredinciosi si lucreaza in conditii de neglijenta si insalubritate. De aceea, amintind si faptul ca fabricarea lumanarilor de cult este monopol bisericesc, credinciosii au indatorirea sa foloseasca numai lumanari de la pangarele parohiale, intrucat sunt produse la atelierele specializate ale Episcopiei, de oameni cu frica lui Dumnezeu si in conditii care le confera calitatea de dar potrivit pentru jertfa. Pentru pruncii morti pana la varsta de sapte ani, pentru diaconi si preoti de mir, precum si pentru arhierei si calugari, slujba inmormantarii este diferita. Pentru toti decedatii care se inmormanteaza in Saptamana Luminata (intre Sf. Pasti si Duminica Tomii), slujba inmormantarii se face dupa o randuiala speciala. Celor care urmeaza a fi incinerati (adica li se ard trupurile in crematoriu) nu li se savarsesc nici slujba inmormantarii si nici slujbele de la soroacele de pomenire a celor morti, randuite de Biserica. (Vezi Hotararea Sf. Sinod din anul 1928, la sfarsitul acestei lucrari). Celor care s-au sinucis cu buna stiinta si in integritatea facultatilor mintale nu li se savarseste nici o slujba si sunt ingropati la marginea cimitirului, intr-un loc anume destinat.

Pentru sinucigasii iesiti din minti se savarseste slujba inmormantarii pe marginea gropii, dupa un ritual redus. Nu se trage clopotul si nu se tin cuvantari. (Vezi hotararea Sf. Sinod nr.506/1949 la sfarsitul acestei lucrari). Crucea de la mormant care se "ridica", de regula, dupa pomenirea la 40 de zile ori de la un an de la moarte, inlocuind pe cea de lemn, se sfinteste la cimitir de catre preot, printr-o slujba speciala. Pentru aceasta se vor pregati la mormant un vas cu apa curata, busuioc, lumanari, tamaie, o coliva si putin vin. Unii credinciosi acopera crucea cu o panza alba, inainte de a se stropi de catre preot cu agheasma, panza aceea fiind data apoi de pomana. Obiceiul este profan si se practica la dezvelirea unor monumente, sculpturi ori placi comemorative. Asadar, prezenta panzei nu este absolut necesara. Mormintele trebuie ingrijite de rudele decedatului in permanenta (nu numai la anumite zile de pomenire a mortilor). In legatura cu aceasta, sa luam aminte ca unii crestini se silesc a face din morminte adevarate case ori palate luxoase. Se cheltuiesc bani multi pentru marmura, pentru feronerie si grilaje de lux, dar se uita milostenia care trebuie sa fie grija de capatai pentru cei ce gem sub greutatea lespezilor lustruite, sub povara lanturilor nichelate, incorsetati in adevarate cutii de beton si mozaic. De multe ori, langa aceste morminte se aliniaza altele pline de balarii si de negrija noastra. Crestineste este ca si mormintele vecine, chiar daca nu apartin familiei, sa ne preocupe curatindu-le de buruieni, fiindca responsabilii lor directi au uitat de cei morti sau le neglijeaza cu vinovatie. Timp de 40 de zile, dupa traditie, arde la piciorul crucii candela si mormantul se tamaiaza (de una din rude ori de la o persoana desemnata in acest scop). Pararea ca rudele apropiate nu au voie sa mearga la mormant sau sa tamaieze groapa pana la pomenirea de 40 de zile este incorecta si trebuie parasita. La pomenirea de 7 ani nu se dezgroapa osemintele, dupa cum se practica pe alocuri, ci se face doar slujba parastasului. Odihna celor raposati nu trebuie deranjata cu atat mai mult, cu cat preotul, la inmormantare, a insemnat groapa zicand: "Se pecetluieste mormantul acesta pana la A Doua Venire a Domnului". Pentru alte datini, obiceiuri, traditii si practici locale (in masura in care Biserica le accepta) trebuie sa se ia legatura cu preotul de enorie, asa cum am mai spus. Suntem datori insa, ca niste buni crestini, sa facem precum ne-a invatat Biserica noastra Ortodoxa, imdepartand obiceiurile si datinile omenesti si indeplinind, pentru folos sufletesc, povatuirile ei.

HOTARARI ALE SFANTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMANE

Hotararea luata in sedinta din 15 iunie 1928, privind incinerarea 1. Preotii sa previna din vreme pe enoriasi, atragandu-le atentia ca, in cazul cand cineva dintre ei ar voi sa se incinereze, Biserica la va refuza orice asistenta religioasa; 2. Inainte de oficierea slujbei de prohodire a unui mort, preotul respectiv sa aiba grija sa se informeze pe langa familia mortului, la care cimitir se va inmormanta cel decedat; 3. Celor ce totusi au fost incinerati sau se vor incinera sa li se refuze orice serviciu religios, atat la moarte, cat si dupa moarte". Hotararea nr.506, din 1949, privind inmormantarea sinucigasilor (B.O.R., nr. 710, 1949, p. 177-178) "Slujba inmormantarii sinucigasilor <> sa fie facuta numai de catre un singur preot si nu in locasul sfintei biserici, ci pe marginea gropii, iar preotul sa poarte numai epitrahilul, savarsind slujba dupa ritual redus. Sa nu se traga clopotele si sa nu se tina cuvantari". Hotararea nr. 9117, din 1953, referitoare la folosirea cantarii instrumentale la inmormantari (B.O.R., nr. 6, 1954, p. 656-657) "Folosirea cantarii din intrumente muzicale la inmormantari se lasa la aprecierea chiriarhirilor, spre a o rezolva de la caz la caz, acolo unde acest obicei este introdus, cu conditia sa nu prejudicieze solemnitatea si atmosfera de evlavie a slujbei".

Bibliografie selectiva 1. Pr. Ioan Gh. Chirvasie, Cum sa cinstim mortii, Barlad, 1938. 2. Pr. prof. dr. Ene Braniste, Liturgica speciala, Bucuresti, 1990. 3. Invatatura de credinta crestina ortodoxa, Bucuresti, 1992.

4. Pr. prof. dr. Ene Braniste, Liturgica generala, Bucuresti, 1993. 5. Pr. dr. Gheorghe Paschia, Buna-cuviinta crestina, Malovat, 1996. 6. Pr. prof. dr. Nicolae D. Necula, Traditie si innoire in slujirea liturgica, vol. I, Galati, 1996; vol. II, Galati, 2001.

PARENEZ LA NMORMNTARE

Intru odihna ta, Doamne, unde toti sfintii tai se odihnesc, odihneste si sufletele adormitilor robilor Tai, ca Tu singur esti fara de moarte.

ntristat familie, cucernic asisten, Crestinismul e religia care ne spune despre ce vom face in viata vesnica, adica ne pregateste pentru ceva vesnic, caci moartea inseamna sfarsitul vietii pamantesti precum si inceputul celei vesnice. La moarte, sufletul e condus de ingeri, el este selectat si se alatura locuitorilor cerului. Cerul e cu siguranta un loc si cu certitudine se afla sus fata de orice punct fata de fata pamantului si iadul se afla cu certitudine jos, in maruntaiele pamantului, dar aceste locuri si locuitorii lor nu pot fi vazute de catre oameni pana nu se deschid ochii spirituali. Durerea noastra ar fi fost nesfarsita si fara consolare daca viata ar fi fara sens si sfarsitul sau ar fi moartea. Omul a fost creat pentru nemurire si prin invatatura sa, Hristos a deschis portile imparatiei lui Dumnezeu a facut vesnicia pentru cei ce au crezut in El si au trait intru dreptate. A fost voia Domnului s-l cheme la Sine pe cretinul Ion, ca s-l rsplteasc pentru toate ostenelile din viaa sa pmnteasc. Cu toate c credem i mrturisim acest lucru, ntristarea s-a aternut peste sufletele noastre, ale tuturor, dar mai ales ale celor din familie, ntristare datorat despririi care, omenete vorbind, este dureroas. De aceea, pentru mngiere i ncurajare, am invocat cuvintele Scripturii Noului Testament, pe care le-ai auzit. Dac n Vechiul Testament, se puteau auzi mrturisiri de genul oare morilor vei face minuni, sau cei mori se vor scula i Te vor luda pe Tine? (Psalm LXXXVII, 11), aadar un motiv de tristee pentru moartea cuiva, n Noul Testament avem

ncredinarea c cei mori n Domnul, adic cretinete, sunt fericii! Sau, cum mrturisete un sfnt printe al Bisericii, Atanasie cel Mare, drepii n-au nici o moarte, ci o trecere la viaa de veci. Sfntul printe a grit aa pentru c tia cuvintele Mntuitorului: Cel ce ascult cuvntul Meu i crede n cel ce M-a trimis are via venic i la judecat nu va veni, ci s-a mutat din moarte la via (Ioan V, 24). Aceast mutare este spre odihn binemeritat, aa cum ne ncredineaz cuvntul auzit la nceput, odihneasc-se de ostenelile lor, cci faptele lor vin cu ei. Cci am auzit cntarea: Deertciuni sunt cele omeneti. Cte nu rmn dup moarte! Nu merge cu noi bogia, nu ne nsoete mrirea... Dar ce ne nsoete, totui, dincolo? Doar faptele bune nsoesc sufletul peste pragul dintre cer i pmnt. Ele sunt aductoare de odihn binemeritat pentru cei ce au ostenit cu rvn n ogorul Domnului, dup cuvntul dumnezeiesc al Mntuitorului: Venii la Mine toi cei ostenii i mpovrai i Eu v voi odihni pe voi! (Matei XI, 28). Iubii credincioi, Am svrit slujba nmormntrii, dup rnduiala noastr cretin ortodox. Am svrit, adic toi ne-am rugat. Slujba n-a fost fcut doar de preot i cntrei, ci de ctre toi cei de fa. Prin nsi prezena d-voastr, prin florile aduse, prin lumnrile aprinse, prin lacrimi i nchinciuni, prin ascultarea cu atenie a rugciunilor i cntrilor. Prin rostirea din tot sufletul a cretinescului Dumnezeu s-l ierte. Prin toate acestea, ai slujit i d-voastr. Iat, avem n mijlocul nostru pe cel care cu puin mainainte vorbea cu noi, iar acum se petrece spre ntlnirea cu cei dragi, adormii ntru Domnul. Suntem datori n aceste clipe s ne amintim de viaa sa pmnteasc, mcar n datele ei mai importante: obria, copilria, tinereea i colile prin care a trecut, cstoria, ndeletnicirile, copiii, ataamentul faa de sfnta biseric, frumoasele relaii cu cei din jurul su. Ne vom cluzi, n nfiarea scurtei biografii de un precept nelept, care ndeamn: de mori, numai de bine (de mortuis nihil nisi bene). Viaa omului se aseamn, ntr-un fel, cu anotimpurile anului... Astfel, rposatul

ntru Domnul a trecut prin primvara copilriei, prin vara tinereii, prin toamna maturitii, iar la urm prin iarna btrneii, a neputinelor, dar i a nelepciunii. Dvs. cei din familie i cunoatei mai bine dect noi firul vieii, cu bucuriile i necazurile pe care, ca orice om, le-a avut. Cu o purtare exemplar, cu munc cinstit i credin tare n Dumnezeu, s-a dovedit biruitor. El a murit nu ca un nvins, ci ca un nvingtor, ridicnduse prin virtute, deasupra patimilor acestei lumi, ntrit de cuvntul Mntuitorului: n lume necazuri vei avea; dar ndrznii, Eu am biruit lumea! (IoanXVI, 33). n contextul acestui cuvnt ne amintim de un minunat exemplu, dat de Avva Iosif din Pateric: S-au adunat fraii odat la Avva Iosif i eznd ei i ntrebndu-l se bucura el, i cu toat osrdia le zicea: eu mprat sunt astzi. Cci am mprit peste patimi! . Iubii credincioi, Biruina rposatului ntru Domnul i-a avut izvor n dragostea lui faa de sfnta biseric, fapt constatat de noi toi. Aceasta credem c a fost una din virtuile definitorii. Nu numai n duminici i srbtori, ci i n multe alte prilejuri, dnsul era nelipsit de la biseric. Era, cum se spune n limbaj teologic, membru viu al Bisericii. Era o mldi roditoare n via Hristos (Ioan XV, 5), binetiindu-se c Biserica este Trupul lui Hristos (Efeseni I, 23). Muli netiutori afirm, srmanii: eu nu m duc la biseric, pentru c o am n suflet... Sau: eu m rog acas, de ce trebuie s m mai deplasez? Sau: tiu atia care merg la Biseric, dar se comport ca nite necredincioi... etc. Acestora le aducem aminte cuvintele Sf. Ciprian: n afara Bisericii nu exist mntuire i Cine nu are Biserica de mam, nu poate avea pe Dumnezeu de tat. n acelai duh griete i Fericitul Augustin: n afara Bisericii poi avea totul n afar de mntuire. Poi avea cinstire, poi deine Evanghelia, poi avea credina i sa predici n numele sfintei Treimi, dar niciodat nu vei putea gsi mntuire dect n Biseric. Ct despre faptul c i cei ce frecventeaz Biserica se comport uneori ca cei necredincioi, ca oameni supui greelii, evocm cuvintele cunoscutului teolog Origen: Cel mai ru membru al Bisericii nu poate fi comparat cu nimeni din adunrile omeneti. Biserica i cuprinde nu numai pe sfini, ci i pe cei pctoi, care, orict de ri ar fi, au ansa de a deveni prin strdania corespunztoare sfini. Avem attea exemple n istoria Bisericii! Aadar, ferice de credinciosul care iubete Biserica, stlp i temelie a adevrului (Tim. III, 15). Ferice de rposatul ntru Domnul..., care s-a mutat

acum n Biserica cereasc, dup ce mai nti s-a dovedit iubitor al Bisericii pmnteti. n duhul acestei realiti nelegem acum cuvntul scripturistic prin care am nceput rostirea, Fericii cei mori, cei ce de acum mor ntru Domnul....

Iubii credincioi, Sufletul rposatului ntru Domnul... se cltorete acum spre slaurile cereti, dup ce mai nti se va nfia, ca tot pmnteanul, naintea Dreptului Judector. Dup mrturiile unor sfini prini, judecata sufletului, numit i particular sau personal, va avea loc peste 40 de zile. n acest timp noi avem datoria s ne rugm fierbinte pentru sufletul su, s-i facem parastasele ndtinate, cu deosebire cel de 40 de zile, totodat s facem milostenie n numele su. Dar nu numai att. Fa de memoria dnsului mai avem cteva datorii: s-i imitm faptele bune, s-i mplinim sfaturile date nou mai ales n anii din urm, cnd nelepciunea s-a mpletit cu bogata-i experien a vieii, s mplinim ceea ce el n-a apucat s mai ncheie. Toi cei de fa, prin prezena noastr, mrturisim regretul c ne desprim de el, totodat, mrturisim c dorim rentlnirea cu el. Pentru aceasta este nevoie, desigur, s vieuim n aa fel nct Dumnezeu s ne gseasc vrednici de o astfel de rentlnire, cu el i cu ceilali dragi ai notri plecai n venicie. Suntem aici i pentru a-i da cretineasca iertare pentru cele ce n via, ca om, va fi greit fa de noi, dar i pentru a ne cere noi nine iertare de la dnsul pentru cele ce i-am greit. De ncheiere, socotim potrivit sa evocm un fragment dintr-o cntare a slujbei nmormntrii, fragment ce poate fi socotit testament sufletesc al rposatului : Vzndum zcnd fr glas i fr suflare, plngei toi pentru mine, frailor i prietenilor, rudelor i cunoscuilor... i venii toi care m iubii i m srutai cu srutarea cea mai de pe urm... Ci v rog pe toi i cu struin cer vou, s va rugai nencetat lui Hristos-Dumnezeu pentru mine, ca s nu fiu rnduit, dup pcatele mele, la locul de pedeaps, ci s m aeze unde este lumina vieii . Indemnul nostru e sa nu-I uitam pe cei plecati dintre noi, rugaciunile pentru judecatile publice si particulare sunt de mare folos. Cei care ne dorim sa le fim de mare ajutor celor plecati catre cele vesnice, trebuie sa intensificam rugaciunile in sfanta biserica, la mormintele lor, sa facem pomenirile randuite de sfintii parinti, sa facem milostenia cuvenita pentru sufletele lor si sa-l rugam pe milostivul Dumnezeu sa le faca odihna in loc de verdeata, in loc de odihna, de unde a fugit toate durerea, intristarea si suspinarea. Dumnezeu s-l ierte i s-l odihneasc! Amin.

Predica la instalarea preotului in parohie

Luai Duh Sfnt; crora vei ierta pcatele, le vor fi iertate i crora le vei ine, inute vor fi! (Ioan XX, 22-23). Prea Cucernice Printe Protoiereu, Prea Cucernici Prini-frai, Iubii credincioi, Onorata asistenta, Cuvintele pe care le-am evocat au fost rostite de Mntuitorul Iisus Hristos ctre apostolii alei de El, dup ce mainainte le poruncise Precum M-a trimis pe Mine Tatl, v trimit i Eu pe voi! (Ioan XX, 21). Dup cum se tie, sfinii apostoli, la rndul lor, au rnduit episcopi, preoi i diaconi n cetile n care au propovduit. Slujirea apostoleasc deplin a fost continuat, apoi, pn n zilele noastre, de cinstiii episcopi, care, dup cuvenita cercetare, hirotonesc i trimit preoi n parohii spre mplinirea ntreitei misiuni

de nvtor, sfinitor i ndrumtor pe calea mntuirii. Aa s-au petrecut lucrurile, cu voia Domnului, i n parohia aceasta, iubii credincioi, n care mi s-a druit bucuria s v fiu trimis pstor. Mi-au rmas nc vii n suflet rugciunile de hirotonire rostite de Prea Sfinitul...: Dumnezeiescul har, cel ce totdeauna pe cele neputincioase le vindec i pe cele de lips le plinete, rnduiete pe prea cucernicul diacon... n preot. S ne rugm, dar, pentru aceasta, ca s vin peste el harul Sfntului Duh 22, ntrindu-m, apoi, i cu puterea de a svri Sfnta Tain a Spovedaniei: ...nsui i acum pe robul Tu acesta....care s-a ales de ctre mine, deplin fiind ntru tot harul, arat-l pe dnsul vrednic de apostoleasca i duhovniceasca Ta slujire, prin a noastr smerenie, de a lega i a dezlega greelile celor nevrednici...23, pe temeiul poruncii date de Mntuitorul: Oricte vei lega pe pmnt, vor fi legate i n ceruri, i oricte vei dezlega pe pmnt, vor fi dezlegate i n ceruri (Matei XVIII, 18). M simt copleit de greaua rspundere ce mi s-a ncredinat, dar i de bucuria adnc pe care o triesc din clipa hirotoniei. Dau slav i mulumire lui Dumnezeu pentru darurile revrsate asupra mea i m rog Lui s-mi ajute a-mi mplini misiunea dup cuviin. Cuvntul meu de mulumire se ndreapt, apoi, ctre toi cei alei de Dumnezeu s-mi ndrume paii spre aceast sfnt slujire. Mai nti ctre iubiii mei prini, aici de fa, care prin jertfelnicia lor m-au crescut i m-au ndemnat s urmez teologia i pe care i rog ca i de acum nainte s-mi fie aproape cu rugciunile lor. n acelai timp datorez mulumiri prinilor mei sufleteti, profesorii de la Seminar i de la Facultate, care cu timp i fr timp mi-au sdit n suflet sfintele nvturi i deprinderi teologice, spre a le pune n slujba d-voastr, iubii credincioi. n chip deosebit adresez recunotina mea Prea Sfinitului Printe Episcop... care m-a hirotonit i mi-a dat binecuvntarea s fiu preotul d-voastr. Totodat, mulumesc din toat inima printelui protoiereu..., care a avut i dragostea s vin aici, spre a da mrturie asupra naltei hotrri de a fi numit n aceast parohie. i mulumesc, de asemenea, pentru cuvintele calde i ncurajatoare rostite cu acest prilej24. ngduii-mi acum s mulumesc i celorlali oaspei, aici de fa, pentru gestul prietenesc de a fi alturi de noi n aceast binecuvntat zi.

Iubii credincioi ai parohiei...., Dumneavoastr v mulumesc n chip aparte, pentru cldura sufleteasc ce mi-ai artat-o din clipa n care am sosit aici. Cu ajutorul Domnului, vom lucra de acum mpreun n ogorul Lui. Ne vom ruga mpreun, n aceast prea frumoas biseric i pe la casele fiecruia. Dar vom fi alturi i n ostenelile gospodreti, mai ales n cele ce in de buna rnduial a sfntului lca, a cimitirului, a troielor .a. De aceea v rog dintru nceput s fii lng mine, cu rugciunile, cu sfaturile i cu celelalte osteneli, pentru c fr sprijin nu voi putea mplini jurmntul pe care l-am rostit la hirotonie, n faa sf. altar. Am jurat ntre altele c n misiunea mea nu am n vedere dect a lucra cu osrdie pentru mntuirea sufleteasc a turmei duhovniceti mie ncredinat...mainainte. Slujirea preotului are n vedere, aa cum am pomenit la nceput, trei laturi: nvtoreasc, sfinitoare i pastoral. Ca nvtor m voi strdui s plinesc angajamentul rostit n cadrul aceluiai jurmnt, c voi conforma nencetat viaa mea cu nvtura sfintei evanghelii, a sfinilor apostoli, i cu toate canoanele i nvturile sfinilor prini ai Bisericii ortodoxe. n misiunea sfinitoare sunt contient c nu se poate sluji fr o nencetat strduin de a avea eu nsumi o via cucernic, dup ndemnul dat de Sf. Ap. Pavel, ndemn inclus n textul jurmntului: Nu voi uita niciodat cuvintele Sf. Ap. Pavel, care cere ca preotul s fie fr prihan, brbat al unei singure femei, privighetor, treaz, cumptat, ospitalier, nvtor, nu beiv, nu btu, nervnitor la ctig urt, ci blnd, nesfednic, nelacom, bine chivernisndu-i casa sa... (I Tim. III, 2-4).Am rostit i n faa d-voastr aceste cuvinte de jurmnt, cu rugmintea s msprijinii cu rugciunile i sfaturile, spre a le respecta ntocmai. Iubii credincioi, Evocnd aceste fragmente din jurmntul pe care l-am depus n ziua hirotoniei, mi dau seama nc odat ct de nalt i nfricoat este rspunderea preoeasc. Cunoatem sfini prini care au fugit de preoie, nu spre a se eschiva de slujire, ci din aceast contiin a naltei rspunderi. n cele din urm au consimit, numai dup ndelungi insistene ale celor din jur, i vznd ct nevoie au cretinii de pstori. Aa s-a ntmplat,

spre exemplu cu sfntul Grigorie de Nazianz, tritor n secolul al IV-lea, de la care ne-au rmas astfel de mrturii ntr-un Tratat despre preoie25. Grija de a nu grei, frmntrile i gndurile asupra nfricoatei rspunderi, l-au fcut s fac mrturisiri care se potrivesc ntocmai i nou, preoilor de azi: Cu aceste gnduri, spunea Sf. Grigorie, triesc ziua i noaptea. Acestea-mi topesc mduva, acestea-mi macin trupul i nu m las s fiu ndrzne i s privesc n sus. Acestea-mi smeresc sufletul, mi ngenuncheaz mintea, mi pun lan limbii... Trebuie mai nti s fiu eu mai nti curat i apoi s cur pe alii; s fiu eu lumin, ca s luminez pe alii; s fiu eu sfnt, ca s sfinesc pe alii; s fiu eu aproape de Dumnezeu, ca s apropii pe alii; s fiu eu sfnt, ca s sfinesc pe alii... . Iubii asculttori, Cu aceast contiin i responsabilitate a sfinilor prini, pe care i avem preioase modele, nchei cuvntul meu, mulumindu-v nc odat, tuturor, pentru dragostea de a fi alturi de mine. Socotesc potrivit ca acum, la nceput de drum, s rostesc mpreun cu dvoastr Rugciunea la nceperea lucrului: Doamne Iisuse Hristoase, Fiule, UnuleNscut al Tatlui celui fr de nceput, Tu eti Cel ce prin gura proorocului Tu David ai zis: iei-va omul la lucrul su i la lucrarea sa pn seara. Tu ai zis i prin gura fericitului Pavel apostolul ; cel ce nu vrea s lucreze, nici s nu mnnce. i iari Tu ai zis cu preacurat gura Ta: Fr de Mine nu putei face nimic. Doamne, Doamne, ascult din tot sufletul i din toat inima dumnezeietile Tale cuvinte i cu umilin alerg la buntatea Ta: ajut-mi mie, pctosului, cu darul Tu, s svresc lucrul ce ncep acum. AMIN. PREDICA PENTRU SFINTELE PATI

Cu trupul adormind ca un muritor , Imparate si Doamne a treia zi ai inviat, pe Adam din stricaciune ridicand si moartea pierzand, Pastile nestricaciunii, lumii de mantuire!!

Iubii credincioi, cinstitori ai nvierii Domnului,

Astazi este cel mai mare praznic al bisericii lui Hristos si de aceasta sarbatoare atarna mantuirea noastra. Aceasta sarbatoare este cea mai marita si preaminunata pentru ca s-a facut cu a Sa putere dumnezeiasca El fiind insasi invierea si viata. Ca n fiecare an, am rostit i am cntat mpreun Hristos a nviat i n aceast noapte sfnt a Patelui ). Prin aceast rostire mrturisim, deodat, dou lucruri: credina n nvierea noastr, aa precum Domnul nostru Iisus Hristos a nviat, totodat ndejdea c, o dat cu acest Pate, vom pi spre o via mai bun, mai demn, att sub aspect moral, ct i material. S-i mulumim, aadar, Domnului c ne-a ajutat s ne nvrednicim de participarea la aceast preafrumoas i sfnt slujb, c la aceasta or liturgic suntem lng o sfnt biseric. Iubii credincioi, Am urcat, ncepnd din Duminica Floriilor, spre Ierusalimul cel duhovnicesc, treptele Deniilor din serile sptmnii Patimilor. Am fost din nou martorii suferinelor Mntuitorului nostru: vinderea, batjocorirea, ncununarea cu spini, rstignirea, moartea i punerea n mormnt. Am trecut i noi pe sub Sfntul Epitaf, mrturisind tainic c vrem s ne ngropm pcatele i noi cu Iisus, care S-a lsat ngropat spre a ngropa pcatele omenirii, apoi am srutat Sfnta Cruce, nelegnd c numai printr-o via jertfelnic putem ndjdui c vom nvia i noi, precum El a nviat n urma jertfei i morii pe Cruce. nvierea Lui ne umple acum sufletele de bucurie, Patele fiind cel mai luminos praznic din calendarul cretin. Dar ce nseamn, oare, cuvntul pate, rostit att de des? Acum 3500 de ani, n valea Nilului din Egipt, poporul evreu se gsea ntr-o grea robie, de peste 400 de ani. Prin voia Domnului ei au ieit din aceast robie i, la plecare, au luat, ntre multe altele, i un cuvnt care nu bnuiau atunci va primi o consacrare deosebit. Cuvntul minune era PASAH i desemna n limba egiptean srbtoarea solstiiului de primvar, cnd soarele trecea din emisfera austral n cea boreal. Propriu-zis pasah nsemna trecere i semnifica biruina luminii asupra ntunericului. Cu oarecare transformare, evreii i-au zis pesah, tot cu nelesul de trecere, adic trecerea lor prin Marea Roie, de la robia egiptean la libertatea rii Fgduinei. Adic trecerea de sub jugul robiei la bucuria libertii. Grecii au preluat cuvntul minune, zicndu-i PASHA; aproape la fel i-au zis i latinii: pascha- pascae. De aici l are i limba romn,

pati sau pate, cuvnt sinonim cu nviere, adic trecere de la moarte la via, de la robia pcatului prin jertfa i nvierea Domnului la bucuria vieii intru virtute. Iubii asculttori, n fiecare an, n cea mai emoionant noapte liturgic retrim sensul adnc al acestei treceri, cnd Hristos Cel nviat ne reaprinde speranele de trecere de la pcat la virtute i la o via mai bun pentru noi i familiile noastre. Aceast slujb impresionant ce s-a fcut aici, afar, este doar nceputul praznicului. V chemm acum s intrai cu noi n Sfntul Lca, s fii prtai la Sfnta Liturghie, apoi s primii patele, pinea binecuvntat, i s avei bucuria slujbei ntregi. Chiar dac trupul v cheam, poate, spre somn sau mncare, dai ascultare sufletului, care v ndeamn s rmnei. Facei bucurie sufletului! Pentru c, iubii credincioi, cinstitori ai slvitei nvieri, aceasta este ziua pe care a fcut-o Domnul, s ne bucurm i s ne veselim ntr-nsa! Invierea Domnului este si invierea noastra este sfarsitul si cununa evangheliei lui Hristos. Daca Hristos n-ar fi murit si inviat pentru noi, moartea si pacatul n-ar fi putut fi biruite si zadarnice ar fi fost viata, credinta si nadejdea noastra. Astazi, iadul a fost robit si raiul s-a deschis, ingerii canta impreuna cu oamenii biruinta vietii asupra mortii.Deci, sa ne bucuram duhovniceste impreuna cu biserica lui Hristos ca nu mai suntem sub legaturile mortii si ale intunericului. Trebuie sa participam cu bucurie sufleteasca, multumind lui Dumnezeu ca ne-a invrednicit sa ajungem si anul acesta la Sfintele Pasti si sa-l rugam sa aduca si in inimile noastre sfanta lumina a Invierii Sale celei din morti pentru ca noi sa-l putem preamari prin faptele noastre si rugaciunile noastre. Amin. Hristos a inviat.

PREDIC LA DUMINICA ORTODOXIEI

Cine nu este cu Mine este mpotriva mea, i Cine nu adun cu Mine risipete!(Mt.12,30)

Frai cretini,
Ct adevr exprim cuvintele Mntuitorului! Acestea pot fi considerate ca o sintez a ntregii Sale nvturi. Despre aceasta putem da mrturie cel mai bine noi cretinii ortodoci, cci toat viaa noastr trebuie raportat la Hristos Dumnezeu, care S-a fcut om ca i noi pentru a noastr mntuire. Tot ce facem n afar de Hristos este lucru vremelnic, noi trebuind s ne adunm comori n cer, unde nici molia nu le stric, nici furii le sap, nici le fur. Vremelnicia bogiilor de aici este scoas n eviden i de Sfntul Pavel n Epistola ctre Evrei capitolul 11, care s-a citit astzi la Apostol, n care spune c Moise i profeii n-au ales dulceaa cea trectoare a pcatului i a bogiei, ci mai degrab au ales s ptimeasc cu poporul lui Dumnezeu, socotind batjocorirea pentru Hristos mai de pre dect bogiile Egiptului. Acetia prin credin au biruit mprai, au fcut dreptate, au dobndit fgduinele, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scpat de ascuiul sabiei, s-au mputernicit, din slabi ce erau s-au fcut tari n rzboaie, au ntors taberele vrjmailor pe fug; unele femei i-au luat pe morii lor nviai, iar alii au fost chinuii neprimind izbvirea, ca s dobndeasc mai bun nviere. Pentru aceast nviere suntem noi chemai s ne curim i pentru ea Biserica ne pune nainte mai multe metode: credina, rugciunea, postul, faptele bune i nu n ultimul rnd mprtirea de Harul dumnezeiesc prin Sfintele Taine. Prin aceste mijloace ntreaga noastr via trebuie s devin un urcu duhovnicesc care s culmineze cu ajungerea la nvierea lui Hristos. Biserica a rnduit unele perioade din fiecare an mai intense de urcu duhovnicesc, care s revigoreze viaa noastr spiritual. Perioada Postului Mare este o astfel de perioada de intensificare, de pregtire, de urcu duhovnicesc care va culmina cu nvierea lui Hristos. Fiecare sptmn i fiecare duminic sunt o treapt n urcuul nostru spre nviere. n primul mileniu cretin aceast prim duminic era nchinat, era serbat amintirea lui Moise i a profeilor, acetia fiind considerai prima etap n descoperirea lui Hristos, care au pregtit lumea prin numeroasele lor profeii, pentru ntruparea Mntuitorului. Acest lucru este semnalat i n Evanghelia de la Ioan care s-a citit astzi, n care Sfntul Apostol Filip i spune lui Natanael: Am aflat pe Acela despre care au scris Moise n Lege i proorocii, pe Iisus. Ulterior n secolul nou, mai exact la 12 martie 842, aceast duminic a fost numit a Ortodoxiei pentru a ne aminti de restabilirea cultului sfintelor icoane. Cum bine tii cinstirea sfintelor icoane a fost contestat de ctre iconoclati care o considerau idolatrie. Sfinii Prini au stabilit prin hotrrile celui de-al aptelea Sinod Ecumenic cinstirea sfintelor icoane. Ei au precizat c nu cinstim materia: lemnul, aurul, ci nchinarea noastr se adreseaz chipului zugrvit n icoan, adic Mntuitorului, Maicii Domnului sau Sfinilor care sunt persoane reale, nu chipuri imaginare cum erau idolii. Deci nchinare se aduce celui nchipuit n icoan, zugrvit, iar n cazul sfinilor, cinstim curia sfntului, sfinenia i n cele din urm nchinarea noastr este adresat tot lui Dumnezeu, pentru ca El este singurul Sfnt n Sine, sfinii fiind cei care s-au mprtit, au primit din sfinenia lui Dumnezeu. i astzi se pare c au aprut noi vrjmai ai icoanelor care vor s-L scoat pe Dumnezeu din coli, din instituii i treptat, treptat din viaa noastr. Noi cretinii ortodoci trebuie s inem la identitatea noastr i s facem

tot posibilul ca intr-o ar cu o majoritate zdrobitoare de ortodoci, cel puin declarai, s nu biruiasc pgnismul. Putem birui pgnismul doar fiind unii i ajutndu-ne unii pe alii aa cum au fost naintaii notri dou milenii. Acest lucru este mult mai imperios necesar n contextul actual n care se elimin graniele i trim un dublu exod de populaie. Pe de o parte din Orient spre Occident, oamenii fiind mnai de teroarea comunist i de dorina de mbogire, iar pe de alt parte din Vest spre Rsrit pentru acapararea bunurilor materiale i pentru transportul tehnic avansat al capitalismului. Toi avem beneficii din acest context, numai s tim s gestionm situaia. De aceea noi ortodocii trebuie s fim unii cum am mai spus i statornici n credina noastr ortodox. S-L avem pe Dumnezeu i s le artm celorlali valoarea vieii cretine cu toate componentele ei: via duhovniceasc, liturgic i permanenta raportare la Dumnezeu. Astfel occidentalii au ocazia s cunoasc direct valorile ortodoxiei, sa-i recunoasc lipsurile i mai ales s-i recapete dimensiunea spiritual a cretinismului pe care ei au pierduto. Noi avem un rol major n aceast lucrare deoarece suntem ara cu cel mai mare numr de cretini ortodoci. O Europ fr Dumnezeu, oricte beneficii materiale i sociale ar aduce membrilor ei, este asemenea casei din Evanghelie care a fost zidit pe nisip. O casa a Europei zidit pe stnc poate fi zidit doar prin raportarea la Dumnezeu i nu prin excluderea Lui. Vedem c Apusul ndeprtndu-L uor, uor pe Dumnezeu, datorit secularizrii au adus Raiul pe pmnt. Omul e stpnul acestei lumi, iar banul este zeul suprem cruia i se nchin toi. bogia este rvnit din ce n ce mai des. Toi i doresc s ajung bogai sau toi ne dorim s ajungem bogai. acest lucru cumulat cu uitarea lui Dumnezeu devine fatal. in s precizez c bogia nu este rea n sine, dup cum nici srcia nu este virtute n sine. Depinde cum le punem n slujba mntuirii noastre. La fel cum bogatul care se leag la jugul bogiei, se afund n plceri i uit de Dumnezeu, tot aa i sracul care nu rabd srcia, nevoile, greutile i crtete, i reproeaz lui Dumnezeu este departe de mntuire. Este drept c srcia poate mult mai uor s-l aduc pe om lng Dumnezeu. Omul srac se smerete mult mai uor, i n general mai mult atunci cnd d de greuti, omul l caut pe Dumnezeu, alearg la El i se roag pentru izbvire, pentru ajutor, pentru mntuirea din necazuri. Dar i cel bogat poate s fie credincios, i atunci bogia este o foarte util, folositoare i binecuvntat arm pus n slujba mntuirii. Un om bogat cte suflete nu poate mngia? Cte guri nu poate hrni? Cte trupuri ale celor goi nu poate mbrca? Ci bolnavi i ntemniai nu poate ajuta? Ba chiar comuniti ntregi poate sprijini. Toate acestea n numele lui Hristos mplinesc ntr-adevr adevratul scop al bogiei. Avnd contiina c bogia este de la Dumnezeu i ntorcnd-o neajutorailor, sracilor, oropsiilor, pe care nsui Hristos i identific ca fiind frai mai mici ai Lui, putem ntoarce lui Hristos binecuvntarea dat. Doar aa putem nainta n virtute prin bogie, miluind pe aproapele i mulumindu-I lui Dumnezeu pentru toate.

S mulumim, iubii credincioi i pentru cele bune i pentru cele mai puin bune, sau care ni se par nou mai puin bune. n cele din urm toate cele pe care ni le trimite Dumnezeu sunt bune, sunt folositoare, sunt spre mntuirea noastr. Chiar dac noi nu vedem utilitatea unor necazuri, doar El n atottiina Lui tie scopul mai apropiat sau mai ndeprtat al tuturor greutilor pe care ni le trimite. Cu toii tim c de multe ori suntem nemulumitori fa de El, fie c nu ne-a dat ce i-am cerut, fie c nu ne-a ascultat rugciunile la timp, fie ni s-a prut c am fost abandonai n necazuri, i putem da multe i multe exemple cu fiecare dintre noi. Muli dintre noi dac ducem o via ct de ct cretin, avem pretenia ca i Dumnezeu, obligatoriu s se arate binevoitor fa de noi i ni se pare c-L avem dator ntr-un anume fel. Vreau s v istorisesc o ntmplare foarte concludent n acest sens: ntr-o familie cu doi copii, prinii se strduiau din toate puterile s le asigure pruncilor toate cele necesare, cum muli dintre dumneavoastr facei. i munceau din greu prinii, i-ntr-o parte si-n alta, i se zbuciumau, i fceau tot posibilul ca celor doi copii s nu le lipseasc nimic. i crescnd unul dintre fii, iar prinii nemaidovedind cu treburile, i mai lsau ceva treburi, pe care le-ar fi putut face un copil mrior, se nelege. ntr-o sear cnd se ntorc prinii de la serviciu, obosii, ostenii, mama gsete o list pe masa din buctrie. Cnd citete vede c fiul cel mare i scrisese: pentru c l-am adus pe friorul cel mic de la grdini mi datorezi un leu. Pentru c i-am dat s mnnce i l-am culcat la prnz, mi mai datorezi un leu. Pentru c am splat vasele n care am mncat, mi mai datorezi un leu. Pentru c am fcut puinele cumprturi pe care m-ai rugat, mi mai datorezi un leu. Pentru c am nvat i am luat un zece la matematic, mi mai datorezi un leu. n total, mi datorezi cinci lei. Atunci mama ndurerat ntoarce lista fcut de copil i scrie: Pentru c te-am purtat n pntece nou luni, i numai eu i Dumnezeu tim ct de greu a fost, mi datorezi zero lei. Pentru c am suportat durerile de neimaginat ale naterii, cum numai o mam poate ti, mi datorezi zero lei. Pentru c eu i tatl tu am vegheat la cretetul tu nenumrate nopi cnd ai fost mic, mi datorezi zero lei. Pentru c i acum alergm toat ziua muncind i zbuciumndu-ne, numai ca s v asigurm vou cele necesare, mi datorezi zero lei. n total mi datorezi zero lei. Aa face iubii credincioi i Bunul Dumnezeu cu fiecare dintre noi: ne-a creat din buntate, ne-a nzestrat cu diferite daruri, ne vegheaz permanent i ne d toate cele trebuincioase. Toate acestea din iubire. i ct de nerecunosctori ne artm noi de cele mai multe ori? Ar trebui s mulumim totdeauna pentru toate. i cum putem mulumi cel mai bine dect ajutndu-i pe cei care sunt n nevoi. Pe cei pe care Hristos i numete fraii Lui mai mici. Doar aa putem ntoarce bunurile primite. Iat c Biserica ne pune nainte un mijloc foarte comod de a-i ajuta: nici s alergm pe la spitale, ori prin nchisori cutndu-i pe cei n nevoi, pe cei goi sau pe cei flmnzi, ci s contribuim fiecare dup putere la ceea ce se numete Fondul Central Misionar, destinat ajutorrii parohiilor mai srace i comunitilor aflate n nevoi.

Cu ce ne ntoarcem la casele noastre, din cuvntul de nvtur, iubii credincioi? n primul rnd trebuie s reinem c cine nu adun cu Hristos risipete, i s avem tot timpul n vedere vremelnicia lucrurilor materiale i valoarea inestimabil a celor spirituale, a sufletului pe care nu-l pot rscumpra nici bogiile din lumea ntreag, dup cum ne spune Mntuitorul. n al doilea rnd, s ne facem buni aprtori ai valorilor Ortodoxiei, mai ales ai icoanelor care sunt att de mult hulite astzi de o mn de pgni care vor s-i impun punctul de vedere ntr-o ar cu cel mai mare numr de ortodoci din Europa. S fim prin viaa noastr buni mrturisitori ai credinei, ca vzndu-ne cei care nu-l cunosc pe Dumnezeu s-l doreasc i astfel s devenim propovduitori ai ortodoxiei, punnd i noi o crmid la temelia unei Europe cu Dumnezeu. i nu n ultimul rnd s continum urcuul nostru spre nviere, prin post, rugciune, i mai ales prin faptele bune ca rod al dragostei fa de aproapele. S fim pururi recunosctori fa de bunurile druite de Dumnezeu prin ajutorarea frailor mai puin avui, ca prin toate acestea s ne nvrednicim de mpria Lui cea cereasc, Cruia se cuvine toat slava: Tatlui i Fiului i Sfntului Duh, acum i pururi i n vecii vecilor. AMIN.

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin. "Indrazneste, scoala-te! Te cheama!" (Marcu 10, 49) Cuvintele acestea se gasesc in Evanghelia de la Marcu si nu sunt nici cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos, nici cuvintele vreunuia dintre ucenici, ci sunt cuvinte ale oamenilor din multime, adresate unui om fara vedere, care aflase ca Domnul Hristos trece pe acolo si-L ruga pe Mantuitorul sa-i dea vedere. Oamenii din multime mai intai l-au dojenit ca sa taca, apoi, dupa ce au aflat ca Domnul Hristos il cheama la El, i-au spus: "Indrazneste, scoala-te! Te cheama!". Cuvintele acestea reprezinta de fapt intreaga Evanghelie a Mantuitorului nostru Iisus Hristos! Oricare dintre paginile Sfintei Evanghelii este o chemare, este un indemn la incredere, este un indemn la o viata mai presus de viata obisnuita. Ai incredere pentru ca te cheama! Fii cu incredintare in viata pe care o traiesti, caci te cheama Domnul Hristos! Pilda cu fiul risipitor, care s-a citit astazi din Sfanta Evanghelie de la Luca, este o chemare adresata noua din partea Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Domnul Hristos le-a spus unor oameni care erau in preajma Lui, dintre care unii farisei si altii vamesi, trei pilde pline de incredere: pilda cu oaia cea pierduta, pilda cu drahma cea pierduta si pilda cu fiul risipitor. Toate acestea exprima incredere, pentru ca Domnul nostru Iisus Hristos vrea sa avem incredere, sa traim in aceasta viata cu credinta in El, cu increderea in iubire. Ai incredere, nuti pierde credinta, nu te lasa obosit in aceasta viata! Ai incredere in Mantuitorul, ai incredere in Dumnezeu Tatal, ai incredere in Duhul Sfant, ai incredere in rugaciunile Maicii preacurate, ai incredere in bine, ai incredere in mijlocirile sfintilor! Ai incredere, nu te lasa biruit de necazuri, nu te lasa slabit de greutati! Te cheama Domnul Hristos! Te ajuta Domnul Hristos! Scoala-te, nu fi nelucrator si nepasator!

Domnul nostru Iisus Hristos le-a vorbit celor care erau atunci de fata, fariseilor si vamesilor, despre pastorul care-si duce pe umar oaia cea pierduta si cheama pe cei din jurul sau sa se bucure impreuna ca a gasit-o. Apoi spune ca "bucurie mai mare se face in cer pentru un pacatos care se pocaieste decat pentru nouazeci si noua de drepti care nu au nevoie de pocainta". A mai spus Domnul Hristos o pilda, cu drahma cea pierduta, in care este vorba despre o femeie care a pierdut o drahma, iar cand a gasit-o, dupa ce a scotocit peste tot si a dat de ea, a chemat vecinele si a zis: "Bucurati-va cu mine, caci am gasit drahma pe care o pierdusem" (Luca 15, 9); apoi a spus: "Asa se face bucurie ingerilor pentru un pacatos care se pocaieste" (Luca 15, 10). Iar bucuria care se face in cer pentru un pacatos care se pocaieste, a infatisat-o Domnul Hristos ca pe un ospat, ca pe ospatul acela pe care l-a facut tatal cel primitor pentru fiul care, dupa ce si-a risipit partea de avere, s-a intors acasa, cerandu-si iertare pentru greselile facute. Mantuitorul nostru Iisus Hristos a spus lucrurile acestea la masurile omului. El a vrut sa intelegem ca Dumnezeu este Tatal nostru. Dar, in pilda aceasta cu fiul risipitor si cu tatal primitor, a vorbit despre un tata oarecare dintre cei de pe pamant: un tata oarecare a alergat in fata fiului care se intorcea, un tata bun l-a imbratisat pe fiul care se intorcea, un tata bun l-a sarutat, un tata bun a randuit toate cele spre bine. Domnul Hristos ne face sa ne gandim la faptul ca daca un tata pamantesc poate face asa ceva, cu atat mai mult Tatal Cel ceresc, care este Tatal nostru. Intr-o alta imprejurare Domnul Hristos a zis: "Care tata dintre voi, daca ii va cere fiul paine, oare ii va da piatra? Sau daca ii va cere peste, oare el ii va da in loc de peste, sarpe? Sau daca-i va cere un ou, ii va da scorpie?" (Luca 11, 11-12); si a continuat: "Daca voi, rai fiind, stiti sa dati fiilor vostri daruri bune, cu cat mai mult Tatal vostru Cel din ceruri" (Luca 11, 13). Noi stim ca Dumnezeu este Tatal nostru. Avem incredere in Dumnezeu Tatal nostru, stim ca ne cheama Tatal nostru la El, ca ne ajuta sa mergem la El; avem incredere in Dumnezeu, ascultam chemarea Lui, avem siguranta ca ne primeste si ne ajuta. Gandurile acestea le prezint cu prilejul mutarii de la noi a unuia dintre credinciosii acestei parohii, Savu Popa. A avut si el incredere in Dumnezeu, a strabatut prin viata, a intampinat multe. Credinta in Dumnezeu l-a tinut in liniste sufleteasca in fata imprejurarilor grele pe care numai el le stie care au fost si cate au fost. S-a intors acasa din valtoarea greutatilor prin care a trecut si a pus temelie pentru o familie de care s-a bucurat de-a lungul anilor. Daca n-a putut el sa-I slujeasca lui Dumnezeu cu slujire preoteasca, l-a invrednicit Dumnezeu sa aiba un copil preot, l-a invrednicit Dumnezeu sa aiba o fiica preoteasa, l-a invrednicit Dumnezeu sa se bucure de familia lui, si noi dam slava lui Dumnezeu pentru aceasta. De obicei, cand trece cineva din aceasta viata, ne gandim la viata lui cata o stim, ii aducem multumire lui Dumnezeu si zicem impreuna cu toti credinciosii: "Fie numele Domnului binecuvantat, de acum si pana in veac". Dar sa nu uitam ca a fost sprijinit in lucrarea lui de o sotie buna care, lucru extraordinar de rar, l-a asteptat patrusprezece ani pana cand si-a putut implini gandul de a fi impreuna in viata de casatorie. Este un lucru de lauda! De cate ori am ocazia, le spun oamenilor: "Cunosc o femeie la Ocna Sibiului, care l-a asteptat patrusprezece ani pe un baiat cu care voia sa se casatoreasca. Si l-ar fi asteptat si mai mult, daca ar fi trebuit! Si vreme multa, si vreme putina, trece, cand e vorba de un ideal!

Sa ne gandim la lucrurile acestea si sa nu uitam niciodata ca Domnul Hristos ne cheama. Sa avem incredere! Sa avem incredere in ceea ce ne-a spus Mantuitorul! Mai zilele trecute m-a intrebat cineva: "Parinte, cum explicati faptul ca dumneavoastra sunteti asa de optimist si cum se explica faptul ca atata seninatate izvoraste din cartile dumneavoastra?". Si am raspuns: "Asta se intampla pentru ca eu cred! Cred in Evanghelie, cred in ceea ce a spus Mantuitorul, cred ca El ne cheama, cred ca ne ajuta, cred ca este <bun si iubitor de oameni>, ca este milostiv si iubitor de oameni, ca al Lui este a ne milui si a ne mantui, cred ca Dumnezeul nostru este Dumnezeul milei si-al indurarilor si-al iubirii de oameni". In aceasta imprejurare, avand incredere in Evanghelie, avand incredere in mijlocirile Maicii Domnului si-ale tuturor sfintilor, il recomandam pe cel ce s-a mutat de la noi, robul lui Dumnezeu, Savu, ca sa fie primit cu dreptii si cu sfintii. Il insotim cu gandurile noastre bune si-l tinem in sufletul nostru. Asa cum l-am avut in viata, il tinem si pe mai departe, si asa il vom avea si in vesnicie. Cu sentimentele din viata, pe care le pastram si mai departe, ne vom intalni cu el la vreme potrivita, dincolo de lumea aceasta, ca sa-L marturisim pe Tatal pe Fiul si pe Sfantul Duh, Treimea cea de o fiinta si nedespartita. Amin!